Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 327 din 11 septembrie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 pct. 1 din Codul de procedura civila
Costica Bulai - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Florentina Balta - procuror Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 din Codul de procedura civilã, excepţie ridicatã de Ion Opris în Dosarul nr. 825/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã. La apelul nominal lipsesc pãrţile, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, sustinand ca textul de lege criticat nu contravine prevederilor art. 21 din Constituţie referitoare la liberul acces la justiţie, partea interesatã având posibilitatea sesizãrii instanţei de judecata, în condiţiile legii.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele: Prin Încheierea din 12 martie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 825/2003, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 din Codul de procedura civilã, excepţie ridicatã de Ion Opris. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se arata ca textul de lege criticat impiedica accesul liber la justiţie, întrucât "cererile pentru anularea unui act administrativ emis de o instituţie publica centrala, formulate dupã trecerea unui an de la data la care cel vãtãmat în drept prin acel act a luat cunostinta de acesta, sunt trimise la tribunal, secţia de contencios administrativ, unde se constata tardivitatea acţiunii". În opinia autorului, nu ar trebui sa fie aplicabile dispoziţiile art. 3 pct. 1 din Codul de procedura civilã, ci sa fie accesibila judecata în temeiul dispoziţiilor cuprinse în Codul civil referitoare la obligaţia de "a face", respectiv art. 1075 şi urmãtoarele. Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilã apreciazã ca art. 3 alin. 1 din Codul de procedura civilã este conform cu prevederile constituţionale. Se arata ca liberul acces la justiţie nu este îngrãdit, persoana interesatã având posibilitatea sesizãrii instanţei de judecata, precum şi dreptul de a solicita şi administra probe sau de a exercita cãile de atac prevãzute de lege, în cazul în care este nemultumita de soluţia pronunţatã de cãtre instanta de judecata. Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. Preşedintele Camerei Deputaţilor arata ca, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, "competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege", iar în cadrul titlului I al cãrţii I din Codul de procedura civilã legiuitorul a reglementat imperativ domeniul competentei materiale a instanţelor de judecata, cu respectarea principiului celor trei grade de jurisdicţie. Respingerea acţiunii pentru tardivitate nu reprezintã o încãlcare a principiului reglementat de art. 21 din Constituţie, fiind consecinta legalã a depunerii unei cereri dupã împlinirea termenului de prescripţie reglementat de lege. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor din Codul civil în cauza dedusã judecaţii, se arata ca nu este de competenta materialã a Curţii Constituţionale de a aprecia norma juridicã aplicabilã în speta, instanta de judecata fiind aceea care, în urma examinãrii în fapt şi în drept, stabileşte temeiul juridic al cauzei, persoana nemultumita de hotãrârea instanţei putând exercita, în condiţiile legii, cãile de atac. Se apreciazã, în concluzie, ca excepţia de neconstituţionalitate a art. 3 pct. 1 din Codul de procedura civilã este neîntemeiatã. Guvernul arata ca, deşi în motivarea exceptiei este invocat art. 3 pct. 1 din Codul de procedura civilã, critica de neconstituţionalitate se îndreaptã, de fapt, asupra termenului de un an pentru introducerea acţiunii în fata instanţei judecãtoreşti de contencios administrativ, termen stabilit de <>art. 5 alin. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 . Având în vedere prevederile art. 125 alin. (3) din Constituţie, se arata ca a fost lãsatã la latitudinea legiuitorului reglementarea "competentei", precum şi a "procedurii de judecata", normele criticate constituind astfel expresia aplicãrii acestor dispoziţii constituţionale. <>Art. 5 alin. 5 din Legea nr. 29/1990 , stabilind un termen pentru sesizarea instanţei de contencios administrativ, da expresie exigenţelor ce decurg din prevederile art. 48 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora legiuitorul este abilitat sa stabileascã condiţiile şi limitele exercitãrii dreptului la reparatie al persoanei vãtãmate de un act administrativ. Cu privire la art. 5 alin. 5 din Legea 29/1990, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 60/1997, considerând ca stabilirea termenului de un an reprezintã o garanţie a exercitãrii dreptului persoanei vãtãmate de o autoritate publica de a obţine recunoaşterea dreptului pretins, precum şi a liberului acces la justiţie, consacrat în art. 21 din Constituţie. Prin urmare, se apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 din Codul de procedura civilã este neîntemeiatã. Avocatul Poporului considera ca dispoziţiile art. 3 pct. 1 din Codul de procedura civilã nu incalca prevederile art. 21 din Constituţie, deoarece, prin reglementarea legalã a unui termen în care trebuie sa fie formulatã acţiunea în anulare a unui act administrativ, nu se ingradeste liberul acces la justiţie, finalitatea sa fiind, dimpotriva, aceea de a facilita aplicarea, în condiţii optime, a principiului menţionat, prin asigurarea unui climat de ordine, prevenindu-se eventualele abuzuri şi limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilitatii şi securitãţii raporturilor juridice civile. Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 3 pct. 1 din Codul de procedura civilã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Textul legal criticat are urmãtorul cuprins: - Art. 3. "Curţile de apel judeca: 1. în prima instanta, procesele şi cererile în materie comercialã al cãror obiect are o valoare de peste 10 miliarde lei, precum şi procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autoritãţilor şi instituţiilor centrale." Autorul exceptiei susţine ca dispoziţiile legale criticate incalca prevederile constituţionale ale: - Art. 21: "(1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept." În ceea ce priveşte obiectul exceptiei de neconstituţionalitate, Curtea constata ca dispoziţiile referitoare la competenta materialã a instanţelor judecãtoreşti din Codul de procedura civilã au fost modificate prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 28 iunie 2003, soluţia legislativã consacratã de textul de lege criticat fiind preluatã de noua formula redactionala, astfel încât art. 3 pct. 1 din cod are urmãtorul conţinut: "Curţile de Apel judeca: 1. în prima instanta, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autoritãţilor şi instituţiilor centrale." Prin urmare, dat fiind ca, dupã invocarea exceptiei de neconstituţionalitate în fata instanţei judecãtoreşti, prevederea legalã supusã controlului a fost modificatã, Curtea Constituţionalã urmeazã a se pronunţa asupra constituţionalitãţii prevederii legale în noua sa redactare, întrucât soluţia legislativã din ordonanta care modifica Codul de procedura civilã este, în principiu, aceeaşi cu cea anterioarã modificãrii. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca, deşi formal critica de neconstituţionalitate este îndreptatã impotriva art. 3 pct. 1 din Codul de procedura civilã, care reglementeazã competenta materialã a instanţelor judecãtoreşti, din susţinerile autorului exceptiei rezulta ca, în realitate, aceasta vizeazã instituirea termenului de un an, în interiorul cãruia cel vãtãmat într-un drept al sau, printr-un act administrativ, îl poate ataca în fata instanţei de contencios administrativ. Or, termenul respectiv este prevãzut într-un alt text de lege, respectiv în <>art. 5 alin. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 8 noiembrie 1990, care prevede ca: "În toate cazurile, introducerea cererii la instanta nu se va putea face mai târziu de un an de la data comunicãrii actului administrativ a cãrui anulare se cere." Critica este deci greşit îndreptatã şi, sub acest aspect, apare ca fiind lipsitã de obiect şi, în consecinta, neîntemeiatã. Independent însã de aceasta împrejurare, critica de neconstituţionalitate nu poate fi reţinutã, întrucât neagã legiuitorului competenta conferita prin Constituţie de a reglementa cadrul în care titularul unui drept are posibilitatea sa şi-l valorifice, luând în considerare drepturile şi interesele legitime ale celorlalţi titulari, pe care este ţinut sa le respecte. Absolutizarea exerciţiului unui drept ar avea ca revers negarea drepturilor altor titulari, cãrora autoritatea statala le datoreazã în egala mãsura ocrotire, situaţie de neconceput într-un stat de drept, dar pe care autorul exceptiei, tributar unei viziuni pro causa, determinate de interesul sau exclusiv, înţelege sa o ignore. De altfel, termenul de un an, prevãzut de <>art. 5 alin. 5 din Legea nr. 29/1990 , este un termen rezonabil, care asigura condiţiile optime celui prejudiciat pentru a exercita acţiune în justiţie în scopul obţinerii reparaţiilor legale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 din Codul de procedura civilã, excepţie ridicatã de Ion Opris în Dosarul nr. 825/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilã. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 11 septembrie 2003.
PREŞEDINTE, prof. univ. dr. COSTICA BULAI
Magistrat-asistent, Mihaela Senia Costinescu
──────────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
