Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 326 din 13 martie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 alin. 2 si art. 60 alin. 3 din Codul familiei
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 250 din 31 martie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. 2 şi art. 60 alin. 3 din Codul familiei, excepţie ridicatã de Constantin Gheban în Dosarul nr. 1.043/40/2007 al Curţii de Apel Suceava - Secţia minori şi familie.
La apelul nominal rãspunde, pentru autorul excepţiei, avocatul Dorin Andronic, cu împuternicire avocaţialã la dosar. Lipsesc celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza este în stare de judecatã.
Avocatul pãrţii prezente solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, reiterând motivele cuprinse în notele scrise anexate la încheierea de sesizare a Curţii. Totodatã, invocã şi încãlcarea prevederilor art. 16 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 19 decembrie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 1.043/40/2007, Curtea de Apel Suceava - Secţia minori şi familie a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. 2 şi art. 60 alin. 3 din Codul familiei. Excepţia a fost ridicatã de Constantin Gheban într-o cauzã având ca obiect o acţiune în stabilirea paternitãţii din afara cãsãtoriei.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prin dispoziţiile art. 1 alin. 2 din Codul familiei se creeazã un privilegiu, ab initio, pentru mamã şi copil, în defavoarea persoanei împotriva cãreia se exercitã acţiunea în stabilirea paternitãţii din afara cãsãtoriei. Totodatã, considerã cã textul de lege criticat contravine şi prevederilor art. 14 din Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului. Cât priveşte prevederile art. 60 alin. 3 din Codul familiei, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţã, cã "se introduc elemente aleatorii care, prin voinţa legiuitorului, prelungesc termenul de prescripţie fãrã limitã în timp, nefiind asigurat cadrul unui proces echitabil şi imparţial". Aratã cã formularea generalã a acestei prevederi creeazã un regim discriminatoriu pentru persoana chematã în judecatã pentru stabilirea paternitãţii din afara cãsãtoriei, prevederile criticate fiind neconstituţionale prin raportare la principiul constituţional al egalitãţii cetãţenilor în faţa legii, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri, cât şi faţã de principiul exercitãrii cu bunã-credinţã a drepturilor şi libertãţilor. Susţine cã art. 60 alin. 3 din Codul familiei este contrar şi dispoziţiilor art. 26 din Legea fundamentalã, întrucât este de naturã a pune în pericol stabilitatea familiei, viaţa intimã şi privatã, în condiţiile în care, "oricând, orice femeie poate acţiona în judecatã orice bãrbat pentru stabilirea unei pretinse paternitãţi, în temeiul unei fictive convieţuiri ori în temeiul întreţinerii minorului, probate aleatoriu, cu martori de ocazie". De asemenea, autorul excepţiei deduce neconstituţionalitatea prevederilor art. 60 alin. 3 din Codul familiei şi din raportarea acestora la dispoziţiile art. 60 alin. 1 şi art. 55 alin. 1 din Codul familiei, cât şi prin raportare la prevederile art. 45 din Codul de procedurã civilã.
Curtea de Apel Suceava - Secţia minori şi familie apreciazã cã prevederile criticate sunt constituţionale. Considerã cã art. 1 alin. 2 din Codul familiei nu contravine principiului constituţional al egalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, întrucât nu consacrã vreun privilegiu sau tratament special pentru o anumitã categorie de persoane, ci se au în vedere, în mod egal, toate persoanele care se includ în aceastã categorie. Menţioneazã cã nici reglementarea prin art. 60 alin. 3 din Codul familiei a unei derogãri privind termenul de introducere a acţiunii în stabilirea paternitãţii din afara cãsãtoriei nu poate constitui o încãlcare a dispoziţiilor constituţionale invocate, întrucât, pentru a deveni aplicabile prevederile criticate, este necesar ca cerinţele reglementate prin acesta sã fie probate în instanţã. De asemenea, aratã cã prevederile art. 60 alin. 3 din Codul familiei se aplicã tuturor celor aflaţi într-o situaţie juridicã identicã şi nimic nu împiedicã legiuitorul sã reglementeze tratamente juridice diferite pentru situaţii juridice diferite. Menţioneazã cã legiuitorul, din considerente de ordin social şi practic, având în vedere şi interesul superior al copilului, poate reglementa dispoziţii derogatorii în condiţii clar definite, fãrã ca prin aceasta sã se încalce egalitatea cetãţenilor în faţa legii sau dreptul acestora la un proces echitabil. Fãcând referire la critica art. 60 alin. 3 din Codul familiei prin raportare la prevederile art. 60 alin. 1 din acelaşi cod, reţine cã constituţionalitatea unei dispoziţii legale nu poate fi examinatã prin raportarea la o altã dispoziţie legalã, ci prin raportare la o normã constituţionalã.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã cã prevederile art. 1 alin. 2 şi ale art. 60 alin. 3 din Codul familiei sunt constituţionale. Aratã cã acestea nu încalcã dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât se aplicã tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementatã de ipoteza normei juridice, fãrã a institui privilegii sau discriminãri pe considerente arbitrare. Considerã cã prevederile criticate nu împiedicã pãrţile interesate de a apela la instanţele judecãtoreşti şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţioneazã, într-o societate democraticã, procesul echitabil. Menţioneazã cã celelalte dispoziţii din Constituţie invocate nu au incidenţã în cauzã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1 alin. 2 şi art. 60 alin. 3 din Codul familiei, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, având urmãtorul conţinut:
- Art. 1 alin. 2: "Statul apãrã interesele mamei şi copilului şi manifestã deosebitã grijã pentru creşterea şi educarea tinerei generaţii.";
- Art. 60 alin. 3: "În cazul în care mama a convieţuit cu pretinsul tatã ori dacã acesta din urmã a prestat copilului întreţinere, termenul de un an va curge de la încetarea convieţuirii ori a întreţinerii."
Cât priveşte prevederile art. 1 alin. 2 din Codul familiei, autorul excepţiei invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi a cetãţenilor, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 57 relative la exercitarea drepturilor şi a libertãţilor cu bunã-credinţã. Totodatã, autorul excepţiei susţine cã se încalcã şi prevederile art. 14 privind interzicerea discriminãrii din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
În ceea ce priveşte prevederile art. 60 alin. 3 din Codul familiei, autorul excepţiei invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind garantarea demnitãţii omului, a drepturilor şi libertãţilor cetãţenilor, ca valori supreme în statul de drept, art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi a cetãţenilor, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 26 - Viaţa intimã, familialã şi privatã şi ale art. 57 relative la exercitarea drepturilor şi a libertãţilor cu bunã-credinţã. Critica de neconstituţionalitate a art. 60 alin. (3) din Codul familiei se face atât prin raportare la art. 55 alin. (1) şi art. 60 alin. (1) din Codul familiei, cât şi prin raportare la art. 45 din Codul de procedurã civilã.
Analizând excepţia, Curtea observã cã art. 1 alin. 2 din Codul familiei conţine dispoziţii cu valoare de principiu. Astfel, textul criticat reglementeazã preocuparea statului de a apãra interesele mamei şi ale copilului, care se realizeazã şi prin acţiunea de stabilire a paternitãţii copilului din afara cãsãtoriei. Instituţia ocrotirii copilului este reglementatã şi în acte internaţionale, la care România este parte: Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptatã de Adunarea Generalã a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, ratificatã de România prin <>Legea nr. 18/1990 , Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice etc.
Ca atare, Curtea constatã cã preocuparea statului de a ocroti copilul nu aduce atingere valorilor apãrate de Constituţie, ci, dimpotrivã, dã expresie respectãrii şi garantãrii drepturilor lui, în acord cu interesul superior al acestuia.
În acelaşi mod, Curtea nu poate reţine critica privind încãlcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât prevederile art. 1 alin. 2 din Codul familiei se aplicã tuturor celor aflaţi în ipoteza descrisã de norma legalã criticatã. Pentru aceleaşi considerente nu se poate reţine nici contrarietatea dispoziţiilor criticate faţã de prevederile art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Curtea observã cã autorul excepţiei a indicat, ca temei constituţional al sesizãrii, şi dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 57 privind exercitarea cu bunã-credinţã a drepturilor şi libertãţilor. Examinând aceastã susţinere, Curtea constatã cã, în raport cu motivele invocate în sprijinul excepţiei de neconstituţionalitate, textele indicate nu sunt relevante, neavând nicio concludenţã pentru soluţionarea acesteia.
Curtea observã cã art. 60 alin. 3 din Codul familiei, de asemenea criticat pentru neconstituţionalitate, prevede faptul cã, în cazul în care mama a convieţuit cu pretinsul tatã ori dacã acesta din urmã a prestat copilului întreţinere, termenul de un an pentru formularea acţiunii de stabilire a paternitãţii din afara cãsãtoriei va curge de la data încetãrii convieţuirii ori a întreţinerii.
Curtea reţine cã, de regulã, termenul de prescripţie de un an pentru stabilirea paternitãţii din afara cãsãtoriei începe sã curgã de la naşterea copilului. Prin derogare, convieţuirea pretinsului tatã cu mama sau prestarea întreţinerii întrerup cursul acestuia, începând sã curgã un nou termen de 1 an de la data încetãrii acestora. Curtea constatã cã reglementarea unor astfel de situaţii derogatorii privind termenul de prescripţie pentru formularea acţiunii în stabilirea paternitãţii copilului din afara cãsãtoriei este în acord cu principiul respectãrii şi promovãrii, cu prioritate, a interesului superior al copilului, cât şi cu prevederea constituţionalã privind garantarea demnitãţii omului, a drepturilor şi libertãţilor acestuia, ca valori supreme în statul de drept.
De asemenea, Curtea reţine cã textul criticat nu încalcã dreptul la un proces echitabil, întrucât instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu care îşi produce efectele nu pot fi considerate de naturã sã îngrãdeascã accesul liber la justiţie, ci, dimpotrivã, asigurã stabilitatea raporturilor juridice civile.
Pentru aceleaşi considerente, Curtea nu poate reţine nici contradicţia textului criticat cu dispoziţiile constituţionale ale art. 57 privind exercitarea drepturilor şi libertãţilor cu bunã-credinţã.
Totodatã, Curtea constatã cã posibilitatea formulãrii acţiunii de stabilire a paternitãţii din afara cãsãtoriei în termen de un an de la încetarea convieţuirii ori a întreţinerii, când mama a convieţuit cu pretinsul tatã ori dacã acesta a prestat copilului întreţinere, nu creeazã, prin ea însãşi, nicio discriminare, fiind în acord cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie.
În acelaşi mod, în legãturã cu susţinerea autorului excepţiei privind încãlcarea dispoziţiilor art. 26 din Constituţie, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã, întrucât textul criticat dã expresie prevederilor constituţionale invocate, prin reglementarea condiţiilor de exercitare a acţiunii de stabilire a paternitãţii copilului din afara cãsãtoriei, în ipoteza în care mama a convieţuit cu pretinsul tatã ori dacã acesta din urmã a prestat copilului întreţinere.
Curtea observã, de asemenea, cã neconstituţionalitatea prevederilor art. 60 alin. 3 din Codul familiei este dedusã de autorul excepţiei atât din raportarea acestora la art. 55 alin. 1 şi art. 60 alin. 1 din Codul familiei, cât şi prin raportare la art. 45 din Codul de procedurã civilã. Or, în cadrul controlului de constituţionalitate, Curtea urmeazã a se pronunţa asupra conformitãţii dispoziţiilor criticate cu textele constituţionale, iar nu asupra conformitãţii acestora cu alte dispoziţii sau acte normative din legislaţia internã.
În fine, Curtea constatã cã, în şedinţa publicã, apãrãtorul autorului excepţiei a susţinut şi contrarietatea prevederilor criticate în raport de dispoziţiile art. 16 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, însã Curtea nu poate reţine aceste critici, având în vedere cã nu se regãsesc în notele scrise ale autorului şi nici nu au fost menţionate în încheierea instanţei de fond prin care Curtea a fost sesizatã cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. 2 şi art. 60 alin. 3 din Codul familiei, excepţie ridicatã de Constantin Gheban în Dosarul nr. 1.043/40/2007 al Curţii de Apel Suceava - Secţia minori şi familie.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 13 martie 2008.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
