Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 325 din 14 iunie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. II alin. (1), (3) si (4) din Ordonanta Guvernului nr. 72/2004 pentru modificarea art. 39 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 756 din 19 august 2005
Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Florentina Baltã - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent şef
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a <>Ordonanţei Guvernului nr. 72/2004 pentru modificarea <>art. 39 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Academia Caţavencu" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.495/2004 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din 9 iunie 2005 şi au fost consemnate în încheierea de la acea datã, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 14 iunie 2005.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 10 ianuarie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 4.495/2004, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a <>Ordonanţei Guvernului nr. 72/2004 pentru modificarea <>art. 39 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Academia Caţavencu" - S.A. din Bucureşti într-o cauzã de contencios administrativ.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã textele de lege criticate încalcã prevederile constituţionale ale: art. 40 alin. (1), referitor la dreptul de asociere ce implicã "şi dreptul de a opta pentru un anumit nume comercial, care este parte componentã a patrimoniului", prin aceea cã potrivit principiului simetriei juridice reţinut în aceastã materie de doctrinã, cel ce a stabilit denumirea persoanei juridice tot acela o poate schimba; art. 44 alin. (1) şi art. 136 alin. (5), întrucât, conform doctrinei, "firma", alãturi de celelalte elemente ale fondului de comerţ (emblema, clientela şi vadul comercial), reprezintã un element activ din patrimoniul comerciantului, astfel cã din reglementarea criticatã reiese intenţia legiuitorului de a transfera denumirile "academic-ştiinţific" şi "academie" în patrimoniul exclusiv al statului, mãsurã ce "echivaleazã cu un act de expropriere a unui bun incorporabil, parte a fondului de comerţ"; <>art. 15 alin. (2), deoarece Ordonanţa Guvernului nr. 72/2004 înţelege sã "reconfigureze situaţii juridice anterioare"; art. 45, "ca o consecinţã a celor de mai sus". Se invocã şi încãlcarea <>art. 1 din Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, precum şi <>art. 38 din Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice şi persoanele juridice.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, "întrucât reclamanta nu deţine exclusivitate asupra firmei, iar legiuitorul poate introduce restricţii sau interziceri asupra înscrierii unei firme". Cât priveşte invocarea încãlcãrii art. 15 alin. (2) din Constituţie, considerã cã "nu este afectatã înscrierea firmei pânã la apariţia actului normativ, iar teoria «dreptului câştigat» printr-o lege anterioarã nu are legãturã cu principiul neretroactivitãţii legii".
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, penru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia ridicatã nu este întemeiatã. Mai întâi, remarcã faptul cã "reclamanta nu a circumscris obiectul criticii de neconstituţionalitate, apreciind cã <>Ordonanţa Guvernului nr. 72/2004 , în integralitatea sa, este contrarã prevederilor constituţionale ce garanteazã neretroactivitatea legii, libertatea de asociere, dreptul de proprietate privatã şi libertatea economicã". Guvernul, în realitate, considerã cã obiectul excepţiei îl constituie "prevederile art. II din Ordonanţã". În continuare, cu privire la susţinerile referitoare la încãlcarea prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în interpretarea noţiunii de "retroactivitate a legii", aratã cã "prin stabilirea în sarcina persoanelor juridice a cãror firmã conţine unul dintre termenii «ştiinţific», «academie», «academic», «universitate», «universitar» şi alte denumiri asemãnãtoare acestora, de naturã sã sugereze sau sã imprime persoanei juridice respective caracterul de instituţie publicã ori de interes public, a obligaţiei de modificare a denumirii, în mod corespunzãtor, într-un termen dat, nu se aduce atingere unui drept constituit sub imperiul unei legi anterioare, ci se modificã regimul juridic al acestui drept, exercitarea sa fiind condiţionatã de solicitarea/obţinerea acordului instituţiei abilitate de lege şi, în cazul neobţinerii acordului, de modificarea firmei". Guvernul menţioneazã, în sprijinul acestui punct de vedere, deciziile Curţii Constituţionale nr. 3 din 2 februarie 1993, nr. 5 din 23 februarie 1993 şi nr. 294 din 6 iulie 2004. În legãturã cu susţinerile privind neconstituţionalitatea <>art. II alin. (1) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 72/2004 , în raport cu art. 44 şi 136 din Constituţie, aratã cã prevederile de lege criticate nu sunt contrare acestor dispoziţii "întrucât, prin impunerea modificãrii firmei în sensul excluderii termenilor enunţaţi anterior, nu se aduce atingere existenţei persoanei juridice, ci se stabilesc doar condiţii cu privire la derularea activitãţii acesteia", iar "restrângerile aduse dreptului de proprietate al debitorului prin fixarea de noi condiţii de exercitare a activitãţii (modificarea firmei) sunt justificate de necesitatea apãrãrii interesului general al societãţii de a nu denatura conotaţia unor termeni ce reprezintã simboluri ale fiinţei naţionale şi ale valorilor acesteia". Guvernul mai aratã cã stabilirea unui "raport de proporţionalitate între obiectivul de interes general urmãrit şi nivelul limitãrii aduse" trebuie realizatã "in concreto, simpla existenţã a legii neavând ca efect încãlcarea acestui drept şi implicit neconformitatea cu norma constituţionalã". În finalul acestui punct de vedere se apreciazã cã principiul liberului acces la o activitate economicã, statuat de art. 45 din Constituţie, nu intrã în contradicţie cu exercitarea de cãtre stat a dreptului sãu de a reglementa regimul de înmatriculare a comercianţilor, iar dispoziţiile constituţionale ale art. 40 nu sunt incidente în cauzã.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile <>Ordonanţei Guvernului nr. 72/2004 sunt constituţionale. Instituirea obligaţiei persoanelor juridice de a solicita acordul autoritãţii competente pentru folosirea denumirii firmei lor şi, în caz contrar, sancţionarea acestora nu încalcã dreptul de proprietate şi nici nu echivaleazã cu o expropriere, ci reprezintã consecinţa încãlcãrii unor dispoziţii legale, ceea ce este în deplin acord cu prevederile art. 53 din Constituţie. Nu se poate reţine cã dispoziţiile de lege criticate aduc atingere art. 45 din Constituţie, întrucât, potrivit acestui text, accesul liber al persoanei la o activitate economicã şi libera iniţiativã se exercitã în condiţiile legii. Apreciazã cã din formularea textelor de lege ce fac obiectul controlului de constituţionalitate rezultã cã acestea se aplicã pentru viitor, de la data intrãrii lor în vigoare, şi nu produc efecte retroactive. Considerã cã prevederile art. 40 alin. (1) din Constituţie nu sunt relevante în cauzã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat de autorul ei, precum şi aşa cum rezultã din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie prevederile <>Ordonanţei Guvernului nr. 72/2004 pentru modificarea <>art. 39 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului.
În opinia autorului excepţiei ordonanţa criticatã contravine, în ordinea invocãrii lor, prevederilor constituţionale ale: art. 40 alin. (1) - "Cetãţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere", art. 44 alin. (1) - "Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege", art. 136 alin. (5) - "Proprietatea privatã este inviolabilã, în condiţiile legii organice", art. 15 alin. (2) "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile" şi art. 45 - "Accesul liber al persoanei la o activitate economicã, libera iniţiativã şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate".
De asemenea, se invocã încãlcarea <>art. 1 din Legea nr. 31/1990 privind societãţile comerciale, <>art. 38 din Decretul nr. 31/1954 cu privire la persoanele fizice şi persoanele juridice şi art. 30 alin. 1 şi <>art. 42 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului.
Din examinarea criticilor formulate în legãturã cu <>Ordonanţa Guvernului nr. 72/2004 , constând, în esenţã, în susţinerea cã "obligaţia instituitã de <>Ordonanţa Guvernului nr. 72/2004 în sensul schimbãrii în termen de trei luni de la apariţia acesteia a denumirii pe care o avem deja înregistratã la Registrul comerţului, aceea de Societatea Comercialã «Academia Caţavencu»", rezultã cã, în realitate, excepţia de neconstituţionalitate are ca obiect art. II alin. (1), (3) şi (4) din ordonanţã, aşa încât, în prezenta cauzã, doar aceste din urmã dispoziţii vor face obiectul controlului de constituţionalitate.
Art. II alin. (1) [astfel cum a fost modificat prin <>art. 19 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 17/2005 ], alin. (3) şi (4) [astfel cum au fost modificate prin articolul unic pct. 2 din <>Legea nr. 519/2004 privind aprobarea ordonanţei], din <>Ordonanţa Guvernului nr. 72/2004 prevede:
"(1) În cazul firmelor înmatriculate pânã la data intrãrii în vigoare a <>Legii nr. 183/2004 privind aprobarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 15/2003 pentru completarea <>Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, persoanele juridice deţinãtoare ale acestora sunt obligate sã solicite acordul autoritãţii competente pentru folosirea denumirii, în condiţiile legii, în termen de maximum 9 luni de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe. [...];
(3) În cazul în care firma conţine cuvintele: «ştiinţific», «academie», «academic», «universitate», «universitar», «şcoalã», «şcolar» sau derivatele acestora, persoana juridicã este obligatã sã îşi modifice în mod corespunzãtor denumirea firmei, în termen de maximum 3 luni de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe.
(4) În cazul în care autoritatea competentã refuzã eliberarea acordului prevãzut la alin. (1), persoana juridicã este obligatã sã îşi modifice în mod corespunzãtor denumirea firmei, în termen de maximum 3 luni de la data la care refuzul de emitere a acordului rãmâne irevocabil, prin epuizarea cãilor de atac prevãzute de lege."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea Constituţionalã reţine:
O primã criticã se întemeiazã pe încãlcarea art. 40 alin. (1) din Constituţie, referitor la dreptul de asociere, a <>art. 1 din Legea nr. 31/1990 şi a <>art. 38 din Decretul nr. 31/1954 , precum şi a principiului simetriei juridice. Analizând dispoziţiile menţionate, Curtea constatã cã art. 40 din Constituţie nu este incident în cauzã, întrucât priveşte "Dreptul de asociere", cã principiul simetriei juridice nu este un principiu constituţional, precum şi cã exercitarea controlului de constituţionalitate se realizeazã doar prin raportare la texte din Constituţie, nu şi prin raportare la prevederi din alte acte normative. Aşa fiind, aceste susţineri sunt neîntemeiate şi urmeazã a fi respinse.
O altã criticã de neconstituţionalitate constã în susţinerea potrivit cãreia <>Ordonanţa Guvernului nr. 72/2004 înţelege sã "reconfigureze situaţii juridice anterioare", ceea ce, în opinia autorului excepţiei, contravine art. 15 alin. (2) din Constituţie, referitor la neretroactivitatea legii. într-adevãr, art. II alin. (3) din ordonanţã stabileşte pentru persoana juridicã obligaţia modificãrii în mod corespunzãtor a denumirii firmei în cazul în care aceasta conţine cuvintele menţionate în text, într-un termen de maximum 3 luni de la data intrãrii în vigoare a ordonanţei. Aşadar, Curtea constatã cã aceste dispoziţii nu au caracter retroactiv, ci dau expresie principiului aplicãrii legii noi referitoare la schimbarea unei situaţii juridice pentru viitor. De altfel, de exemplu, prin <>Decizia nr. 294 din 6 iulie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004, Curtea Constituţionalã a statuat cã "o lege nu este retroactivã atunci când modificã pentru viitor o stare de drept nãscutã anterior şi nici atunci când suprimã producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru cã în aceste cazuri legea nouã nu face altceva decât sã reglementeze modul de acţiune în timpul urmãtor intrãrii ei în vigoare, adicã în domeniul ei propriu de aplicare". Astfel, textul de lege criticat se aplicã de la data intrãrii sale în vigoare, legiuitorul instituind prin alin. (1) al art. II din ordonanţã, în redactarea modificatã prin <>art. 19 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 17/2005 pentru stabilirea unor mãsuri organizatorice la nivelul administraţiei publice centrale, termenul de 9 luni înãuntrul cãruia persoanele juridice care intrã sub incidenţa reglementãrii sã poatã face demersurile necesare obţinerii acordului autoritãţii competente prevãzute de alin. (3) al <>art. 39 din Legea nr. 26/1990 . Acesta este şi sensul în care Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin <>Decizia nr. 188 din 31 martie 2005 , cu prilejul soluţionãrii excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. I şi <>art. II alin. (1), (5), (6) şi (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 72/2004 , cu modificãrile ulterioare, într-o cauzã în care, ca şi în prezentul dosar, s-a invocat încãlcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, cu o motivare asemãnãtoare.
Potrivit altor susţineri de neconstituţionalitate, reglementarea criticatã "atenteazã la patrimoniul firmei noastre şi în chip evident la dreptul de proprietate asupra acestuia", întrucât, conform doctrinei, "firma", alãturi de celelalte elemente ale fondului de comerţ (emblema, clientela şi vadul comercial), reprezintã un element activ din patrimoniul comerciantului, iar intenţia legiuitorului de a transfera denumirile "academic-ştiinţific" şi "academie" în patrimoniul exclusiv al statului "echivaleazã cu un act de expropriere a unui bun incorporabil, parte a fondului de comerţ". În consecinţã, se considerã cã, deoarece "în exercitarea comerţului firma devine un element de atragere a clientelei şi sub acest aspect dobândeşte o valoare economicã", art. II alin. (1), (3) şi (4) din ordonanţã încalcã prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (1), referitoare la garantarea dreptului de proprietate şi a creanţelor asupra statului, ale cãror conţinut şi limite sunt stabilite prin lege, precum şi ale art. 136 alin. (5), care consacrã inviolabilitatea proprietãţii private, în condiţiile legii.
Examinând aceste susţineri, Curtea reţine cã, având în vedere dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte", prevederile art. 44 alin. (1) şi ale art. 136 alin. (5) din Constituţie trebuie interpretate şi aplicate în concordanţã cu art. 1 alin. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care are urmãtorul cuprins: "Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional."
Curtea Constituţionalã constatã cã respectarea dreptului de proprietate priveşte orice drepturi patrimoniale, întrucât, sub acest aspect, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunile de "bunuri" şi "proprietate" au un sens care "nu este limitat la dreptul de proprietate asupra bunurilor corporale [...], anumite alte drepturi şi interese patrimoniale pot, de asemenea, constitui «drept de proprietate» şi deci «bunuri», în sensul acestei dispoziţii" (Cauza "Beyler împotriva Italiei", 2000). De asemenea, sub acelaşi aspect, în cazul "Van Marle şi alţii împotriva Olandei", 1986, având ca obiect contestaţiile formulate de reclamanţi împotriva deciziilor prin care li s-au respins cererile de înmatriculare ca experţi contabili autorizaţi, cu motivarea cã aceste decizii le-au diminuat veniturile şi valoarea întreprinderilor, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a reţinut cã "într-adevãr clientela se analizeazã ca o valoare patrimonialã, deci ca un bun în sensul primei fraze a art. 1, text care devine aplicabil în speţã". În aceeaşi cauzã Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a decis cã "refuzul înmatriculãrii a alterat profund condiţiile activitãţii profesionale a petiţionarilor şi a antrenat o diminuare a veniturilor lor, a valorii clientelei şi, mai general, a întreprinderii acestora. Deci, a existat o ingerinţã în dreptul lor la respectul bunurilor. Totuşi, aceasta s-a arãtat a fi justificatã, cãci legea urmãrea un scop de interes general, iar un echilibru just între mijloacele utilizate şi scopul vizat erau asigurate îndeosebi prin existenţa unui regim tranzitoriu. Curtea a tras astfel concluzia absenţei încãlcãrii art. 1 al Protocolului." Aşadar, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, din care menţionãm, de exemplu, şi Cazul Raimondo împotriva Italiei, 1994, precum şi Cazul Marckx împotriva Belgiei, 1979, o ingerinţã a autoritãţii privind respectul proprietãţii poate exista dacã este justificatã de o cauzã de interes general, în condiţiile prevãzute de lege şi având în vedere criteriul proporţionalitãţii. În prezenta cauzã exigenţele menţionate sunt respectate. Astfel, prevederile criticate, cuprinse în <>art. II alin. (1), (3) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 72/2004 , aprobatã prin <>Legea nr. 519/2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.109/2004, cu modificãrile ulterioare, sunt aplicabile numai acelor firme care conţin cuvintele sau sintagmele menţionate de dispoziţiile de lege şi care sunt de naturã sã creeze confuzie cu denumirea unei instituţii publice ori de interes public. Printr-o normã imperativã legiuitorul poate da prioritate interesului public. Numele de "Academie" este rezervat, în general, instituţiilor de consacrare ştiinţificã şi culturalã. Acest termen nu poate fi legat decât de o activitate cultural-ştiinţificã de înalt nivel, de cercetare sau de instruire. În vederea apãrãrii interesului general, legiuitorul a instituit o interdicţie absolutã în domeniu, aşa cum rezultã din <>art. 39 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, modificat prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 72/2004 , aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 519/2004 . Firmele înmatriculate, vizate de textul criticat, sunt obligate sã îşi modifice în mod corespunzãtor denumirea într-un termen de maximum 3 luni de la data la care refuzul de emitere a acordului pentru folosirea în continuare a denumirii rãmâne irevocabil, prin epuizarea cãilor de atac prevãzute de lege şi doar ulterior acestui moment sunt aplicate sancţiunile prevãzute de art. II alin. (5) din ordonanţã, constând în amendã şi dizolvarea de drept a persoanei juridice, urmatã de lichidare, precum şi radierea din registrul comerţului, în condiţiile legii. Aşa fiind, Curtea nu poate reţine cã prin prevederile de lege ce fac obiectul controlului de constituţionalitate sunt încãlcate dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi ale art. 136 alin. (5) din Constituţie.
Condiţiile impuse prin lege în ceea ce priveşte denumirea persoanei juridice nu aduc atingere dreptului acesteia privind liberul acces la o activitate economicã, precum şi la libera iniţiativã în exercitarea ei. În concluzie, Curtea nu poate reţine, aşa cum susţine autorul excepţiei, încãlcarea prevederilor art. 45 din Constituţie.
Faţã de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. II alin. (1), (3) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 72/2004 pentru modificarea <>art. 39 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Academia Caţavencu" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.495/2004 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 14 iunie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent şef,
Gabriela Dragomirescu
____________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
