Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 324 din 17 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249-art. 256 din Codul de procedură penală
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 507 din 6 iulie 2016
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249-art. 256 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea "Astrid Total" - S.R.L. din Piteşti în Dosarul nr. 3.958/109/2015 al Tribunalului Argeş - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.495D/2015.
2. La apelul nominal se prezintă pentru autorul excepţiei domnul avocat Augustin Zăbrăuţanu din cadrul Baroului Bucureşti, cu delegaţie la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei care solicită, în esenţă, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Se apreciază că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale prevăzute de art. 21, 24, 44 şi 53, deoarece nu reglementează condiţiile impunerii măsurilor asigurătorii, un termen rezonabil pentru care acestea sunt dispuse şi nici măcar un interval de verificare a necesităţii menţinerii lor. Indiferent dacă măsura a fost contestată, partea nu mai are nicio posibilitate de a cere să fie analizate îndeplinirea condiţiilor de necesitate şi proporţionalitate la momente ulterioare acestei măsuri. Aşa fiind, prevederile art. 249-art. 256 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, întrucât nu prevăd condiţiile de impunere a măsurilor asigurătorii încălcând prevederile constituţionale referitoare la necesitate şi proporţionalitatea restrângerii unor drepturi cum este dreptul de proprietate privată, nu prevăd o durată determinată de impunere a acestor măsuri, fiind prezumate valabile sine die şi nu prevăd termene regulate de verificare şi posibilităţi reale de contestare a acestor măsuri în faza de urmărire penală.
4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece examinarea acestor prevederi din perspectiva art. 44 şi 53 din Constituţie a mai fost realizată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, paragrafele 29 şi 33. De asemenea, şi din perspectiva dreptului la un proces echitabil, Curtea a mai examinat aceste măsuri prin Decizia nr. 894 din 17 decembrie 2015, paragrafele 22 şi 23. Aşa fiind, reprezentantul Ministerului Public apreciază că nu există argumente de admitere a excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
5. Prin Încheierea nr. 102 din 23 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.958/109/2015, Tribunalul Argeş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 249-art. 256 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea "Astrid Total" - S.R.L. din Piteşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva ordonanţei procurorului din 14 august 2015 prin care a respins cererea contestatoarei de ridicare a unui sechestru asigurător instituit printr-o ordonanţă din 15 mai 2015.
6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece nu reglementează condiţiile impunerii măsurii, un termen rezonabil pentru care să poată fi dispusă măsura sechestrului asigurător şi nici intervale regulate de verificare a necesităţii menţinerii ori prelungirii acestei măsuri asigurătorii în cursul urmăririi penale. Astfel, singura menţiune legală prevăzută în art. 249 din Codul de procedură penală se referă la scopul măsurii asigurătorii, iar nu la condiţiile în care aceasta poate fi impusă. Se arată că măsura poate fi impusă discreţionar de organele judiciare, fiind necesară numai condiţia ca bunurile sechestrate să aparţină suspectului, adică proprietarul bunurilor să aibă o anumită calitate în procesul penal sau să fie o persoană în proprietatea căreia se află bunuri susceptibile de a fi supuse confiscării speciale sau extinse.
7. De asemenea, prin instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor suspectului prin simpla dobândire a calităţii de suspect, opţiune a organului judiciar neîngrădită de vreo condiţie referitoare la necesitatea instituirii măsurii sau la proporţionalitatea acesteia cu situaţia care a determinat-o, se încalcă prevederile art. 44 şi art. 53 alin. (2) din Constituţie, neimpunându-se anumite limite pentru dispunerea măsurii asigurătorii şi controlului legalităţii acestei măsuri.
8. Pe de altă parte, odată impusă măsura în faza de urmărire penală, indiferent dacă aceasta a fost contestată sau nu în termenul de 3 zile de la comunicare reglementat de art. 250 din Codul de procedură penală, o contestare ulterioară a măsurii în faza de urmărire penală nu mai este posibilă.
9. Tribunalul Argeş - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece instituirea măsurilor asigurătorii de către procuror este supusă controlului judecătoresc. De asemenea, nesupunerea cenzurii instanţei a oricărei soluţii a procurorului ulterioară instituirii măsurilor asigurătorii, nu contravine dispoziţiilor constituţionale, deoarece art. 339 din Codul de procedură penală a prevăzut posibilitatea controlului ierarhic, prin intermediul plângerii împotriva actelor procurorului.
10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
11. Guvernul apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire, suspectul, inculpatul sau orice persoană interesată poate face contestaţie în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanţei procurorului sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza pe fond. Aşa fiind, normele de reglementare a competenţei instanţelor judecătoreşti, a gradelor de jurisdicţie, precum şi a căilor de atac constituie reguli de procedură a căror stabilire, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, se poate face numai prin lege. Instituirea de către legiuitorul infraconstituţional a unui termen în interiorul căruia poate fi contestată o măsură asigurătorie nu limitează dreptul de acces la justiţie.
12. De asemenea, dispoziţiile legale criticate nu îngrădesc dreptul suspectului, inculpatului sau oricărei persoane interesate de a fi asistată de un avocat ales sau numit din oficiu, nu permit confiscarea averii dobândite licit şi nu afectează prezumţia relativă a caracterului licit al dobândirii, fiind deci conforme cu dispoziţiile art. 24 şi art. 44 alin. (8) din Constituţie.
13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 249-art. 256 cuprinse în capitolul III: Măsurile asigurătorii, restituirea lucrurilor şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii al titlului V - Măsurile preventive şi alte măsuri procesuale din Codul de procedură penală.
16. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) referitor la accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) referitor la garantarea dreptului la apărare, art. 44 alin. (1), (8) şi (9) referitor la conţinutul şi limitele dreptului de proprietate privată, la prezumţia caracterului licit al dobândirii averii şi la posibilitatea confiscării bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni şi art. 53 referitor la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dosarul în care a fost invocată are ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva ordonanţei procurorului din 14 august 2015 prin care s-a respins cererea contestatoarei de ridicare a unui sechestru asigurător instituit printr-o ordonanţă din 15 mai 2015. Prin urmare, cadrul procesual în care a fost ridicată excepţia vizează o măsură asigurătorie instituită de către procuror în faza de urmărire penală care a fost dispusă printr-o ordonanţă din 15 mai 2015. Aşa fiind, dispoziţiile art. 250 alin. (6)-(9) din Codul de procedură penală, care reglementează contestaţia împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanţa de judecată, nu au legătură cu soluţionarea cauzei. Totodată, ţinând seama de criticile formulate de autor care constau, în esenţă, în imposibilitatea contestării ulterioare a măsurii pentru alte motive ce se pot ivi pe parcurs sau pentru noi motive, atunci prevederile art. 251 referitoare la organele care aduc la îndeplinire măsurile asigurătorii, art. 252 referitoare la procedura sechestrului, art. 252^1 referitoare la cazuri speciale de valorificare a bunurilor mobile sechestrate, art. 252^2 referitoare la valorificarea bunurilor mobile sechestrate în cursul urmăririi penale, art. 252^3 referitoare la valorificarea bunurilor mobile sechestrate în cursul judecăţii, art. 252^4 referitoare la contestarea modului de valorificare a bunurilor mobile sechestrate, art. 253 referitoare la procesul-verbal de sechestru şi notarea sau înscrierea ipotecară, art. 254 referitoare la poprire, art. 255 referitoare la restituirea lucrurilor şi art. 256 referitoare la restabilirea situaţiei anterioare, toate din Codul de procedură penală nu au, de asemenea, legătură cu soluţionarea cauzei.
18. În concluzie, Curtea constată că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, "decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]". Aşa fiind, ţinând seama de aceste prevederi, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (6)-(9) şi art. 251-art. 256 din Codul de procedură penală este inadmisibilă şi urmează a fi respinsă ca atare.
19. În continuare, Curtea analizând criticile formulate constată că autorul se plânge de faptul că prevederile legale contestate nu reglementează cu privire la condiţiile în care poate fi dispusă de către procuror o măsură asigurătorie, legiuitorul limitându-se la a reglementa numai scopul măsurii. Cu privire la această susţinere Curtea constată că este neîntemeiată, deoarece normele procesual penale reglementează desfăşurarea procesului penal şi a altor proceduri judiciare în legătură cu o cauză penală şi urmăresc asigurarea exercitării eficiente a organelor judiciare cu garantarea drepturilor părţilor şi ale celorlalţi participanţi în procesul penal. Prin urmare, dispoziţiile art. 249 din Codul de procedură penală, reglementează, aşa cum rezultă din însăşi denumirea sa marginală, cu privire la Condiţiile generale de luare a măsurilor asigurătorii şi care constau în nominalizarea organelor judiciare şi actul procesual prin care se poate dispune această măsură, scopul instituirii sale, persoanele ale căror bunuri pot fi supuse unei măsuri asigurătorii, obligativitatea dispunerii unei astfel de măsuri în cazul în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate restrânsă şi bunurile exceptate de la sechestru. Aşa fiind, legiuitorul a prevăzut în termeni lipsiţi de echivoc care sunt condiţiile procedurale care impun luarea unei măsuri asigurătorii, iar acestea sunt, în funcţie de scopul urmărit, indisolubil legate de condiţiile substanţiale care impun luarea unei măsuri asigurătorii. Astfel, dacă măsura se impune pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, procurorul va avea în vedere şi normele substanţiale reglementate de art. 112 şi art. 112^1 din Codul penal referitoare la confiscarea specială şi extinsă, iar dacă măsura se impune pentru garantarea executării pedepsei amenzii, procurorul va avea în vedere faptul că măsura se poate lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului. Totodată, în cazul măsurilor asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi în vederea garantării executării cheltuielilor judiciare, procurorul va putea dispune o astfel de măsură numai asupra bunurilor suspectului, inculpatului sau ale persoanei responsabile civilmente până la concurenţa valorii probabile a acestora.
20. În privinţa celorlalte critici formulate Curtea constată că măsura asigurătorie dispusă de procuror poate fi contestată, potrivit art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanţei la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza pe fond. Totodată, cu privire la critica referitoare la faptul că ulterior acestui moment pot surveni elemente noi care impun ridicarea măsurii, Curtea face trimitere la Decizia nr. 20 din 19 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 269 din 8 aprilie 2016, prin care a respins excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile precitate, reţinând, în paragrafele 33-39 ale deciziei, că normele procesual penale în materia măsurilor asigurătorii înfiinţate de organele penale - cu privire la cazul particular al desfiinţării (ridicării/încetării) măsurilor asigurătorii - se completează cu dispoziţiile procesual civile, în temeiul art. 2 alin. (2) din Codul de procedură civilă, dispoziţiile procesual civile constituind izvor de drept procesual penal în măsura în care Codul de procedură penală nu cuprinde dispoziţii contrare.
21. Astfel, Curtea a constatat că normele procesual civile, spre deosebire de normele procesual penale în materia măsurilor asigurătorii, reglementează atât desfiinţarea de drept a sechestrului asigurător [art. 955 din Codul de procedură civilă, în caz de nedepunere a cauţiunii în ipotezele reglementate de art. 953 alin. (1) şi (3) din acelaşi cod], cât şi instituţia ridicării sechestrului asigurător - art. 957 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Aşadar, potrivit art. 957 alin. (1) din Codul de procedură civilă, "Dacă debitorul va da, în toate cazurile, o garanţie îndestulătoare, instanţa va putea ridica, la cererea debitorului, sechestrul asigurător." În aceste condiţii, Curtea a reţinut că legea procesual civilă reglementează pentru debitor un remediu eficient pentru ridicarea măsurii sechestrului asigurător, şi anume în cazul în care dă o garanţie - reală sau personală - îndestulătoare. Aşa încât, dacă se va constitui la dispoziţia creditorului o asemenea garanţie, debitorul este îndreptăţit să formuleze o cerere prin care să solicite ridicarea sechestrului, astfel încât bunurile sale vor fi scoase de sub măsura indisponibilizării. Cât priveşte poprirea asigurătorie, potrivit art. 971 alin. (1) din Codul de procedură civilă, soluţionarea cererii, executarea măsurii, desfiinţarea şi ridicarea popririi asigurătorii se vor efectua potrivit dispoziţiilor art. 954-959 din acelaşi cod, care se aplică în mod corespunzător, aşa încât condiţiile înfiinţării popririi asigurătorii, ca şi cele privind ridicarea acesteia sunt cele prevăzute la sechestrul asigurător, anterior menţionate.
22. Curtea a constatat, totodată, că normele procesual civile reglementează şi un alt mijloc legal prin care debitorul sau terţul garant poate obţine desfiinţarea măsurilor asigurătorii, împiedicând valorificarea bunurilor la care acestea se referă, şi anume "depunerea cu afectaţiune specială". Potrivit art. 721 alin. (1) din Codul de procedură civilă, "Până la adjudecarea bunurilor scoase la vânzare silită, debitorul sau terţul garant poate obţine desfiinţarea măsurilor asigurătorii ori de executare, consemnând la unitatea prevăzută de lege, la dispoziţia executorului judecătoresc, întreaga valoare a creanţei, cu toate accesoriile şi cheltuielile de executare, şi depunând dovada de consemnare la executorul judecătoresc." Aşadar, prin efectuarea depunerii cu afectaţiune specială, măsurile asigurătorii instituite încetează.
23. De asemenea, Codul de procedură civilă reglementează, în cuprinsul art. 751, situaţiile în care debitorul are posibilitatea fie de a opri executarea silită prin împiedicarea aplicării sechestrului, fie de a obţine ridicarea sechestrului în cazul în care a fost deja instituit. Cele două cazuri de împiedicare/ridicare a sechestrului prevăzute de art. 751 din Codul de procedură civilă sunt următoarele: a) debitorul plăteşte creanţa, inclusiv accesoriile şi cheltuielile de executare, în mâinile creditorului sau reprezentantului său având procură specială; b) debitorul face depunerea cu afectaţiunea specială prevăzută la art. 721 alin. (1) şi predă executorului recipisa de consemnare.
24. Similar, în cazul popririi, art. 784 alin. (6) din Codul de procedură civilă reglementează situaţia în care măsura indisponibilizării sumelor de bani sau a bunurilor mobile incorporale poprite poate înceta, respectiv în cazul în care debitorul consemnează, cu afectaţiune specială, toate sumele pentru acoperirea cărora a fost înfiinţată poprirea, la dispoziţia executorului judecătoresc, în condiţiile prevăzute la art. 721. În acest caz, debitorul va înmâna recipisa de consemnare executorului judecătoresc, care îl va înştiinţa de îndată pe terţul poprit, care devine astfel obligat să deblocheze conturile debitorului sau bunurile mobile incorporale ale acestuia. Practic, pentru ca debitorul să evite o pagubă în patrimoniul său, legiuitorul i-a recunoscut posibilitatea de a consemna cu afectaţiune specială întreaga valoare a creanţei la dispoziţia executorului, înmânându-i acestuia dovada consemnării.
25. Aşadar, având în vedere că normele procesual civile precitate reglementează cu privire la desfiinţarea măsurilor asigurătorii, la cerere, în ipotezele în care debitorul dă o garanţie - reală sau personală - îndestulătoare, face depunerea cu afectaţiune specială ori plăteşte creanţa, inclusiv accesoriile, Curtea a constatat că, în măsura în care se face aplicarea acestora în materie penală, suspectul/inculpatul, faţă de care s-a dispus instituirea unei măsuri asigurătorii, poate solicita, pe parcursul procesului penal, desfiinţarea (ridicarea/încetarea) respectivei măsuri, dreptul de acces la justiţie şi dreptul la apărare fiind astfel garantate.
26. De altfel, cât priveşte poprirea asigurătorie, Curtea a reţinut că, potrivit art. 254 alin. (2) din Codul de procedură penală, sumele de bani datorate cu orice titlu suspectului ori inculpatului sau părţii responsabile civilmente de către o a treia persoană ori de către cel păgubit, poprite în mâinile acestora, în limitele prevăzute de lege, "vor fi consemnate de către debitori, după caz, la dispoziţia organului judiciar care a dispus poprirea sau a organului de executare, în termen de 5 zile de la scadenţă, recipisele urmând a fi predate procurorului, judecătorului de cameră preliminară ori instanţei de judecată în termen de 24 de ore de la consemnare". Aşadar, după identificarea de către organul de executare a terţului poprit şi comunicarea către acesta a unei copii după ordonanţa sau încheierea prin care s-a instituit poprirea, terţul poprit are obligaţia de a se conforma de îndată acestei dispoziţii, în sensul indisponibilizării sumelor datorate debitorului. După indisponibilizarea sumelor scadente, terţul are obligaţia de a consemna sumele de bani pe numele suspectului/inculpatului sau părţii responsabile civilmente, dar la dispoziţia organului judiciar care a dispus măsura ori a organului de executare, fiind fixat în acest sens un termen de maximum 5 zile de la scadenţa sumelor de bani. Organului judiciar care a dispus măsura ori care a pus-o în executare i se comunică de către terţ acele recipise prin care se face dovada sumelor de bani, termenul de comunicare fiind de maximum 24 de ore. În acest mod, organul judiciar ori organul de executare poate aprecia momentul în care sumele astfel consemnate îndestulează suma a cărei garantare de plată se urmăreşte prin poprirea instituită, astfel încât din oficiu sau la cerere să poată ridica poprirea asupra sumelor datorate ulterior. Aşadar, Curtea a reţinut că, ulterior înfiinţării popririi, se poate ajunge la ridicarea acesteia, din oficiu - de către organul judiciar sau organul de executare - sau la cererea debitorului poprit, în ipotezele în care datoria a fost stinsă prin plată de către terţul poprit ori datoria a fost stinsă prin plată chiar de către debitor, în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, menţionate anterior.
27. De asemenea, prin Decizia nr. 894 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 4 martie 2016, paragrafele 22 şi 23 şi Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015, paragrafele 29 şi 33, Curtea Constituţională a statuat că ulterior întocmirii actelor de executare a măsurii sechestrului, persoanele interesate au posibilitatea să conteste modul de aducere la îndeplinire a măsurii în termen de 3 zile de la data când a fost pusă în executare. În aceste condiţii, Curtea a constatat că legiuitorul a instituit un control judiciar atât al ordonanţei procurorului de luare a măsurii - un control de legalitate şi temeinicie, cât şi al modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii, aşadar al actelor de executare efectuate de organele de cercetare penală - inventarierea bunurilor, înscrierile funciare, valorificarea bunurilor -, fiind necesară o examinare a unei autorităţi judiciare a acestor acte procedurale şi procesuale, din perspectiva respectării drepturilor fundamentale ale persoanelor interesate. Contestaţia se soluţionează cu citarea celui care a formulat contestaţie, contradictorialitatea şi dreptul la apărare fiind garantate.
28. De asemenea, Curtea a mai statuat că ingerinţa generată prin dispunerea sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale suspectului, inculpatului, persoanei responsabile civilmente ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile vizează drepturi fundamentale, respectiv dreptul de proprietate, este reglementată prin lege, respectiv art. 249 şi următoarele din Codul de procedură penală, are ca scop legitim desfăşurarea instrucţiei penale, fiind o măsură judiciară aplicabilă în cursul procesului penal, se impune, fiind adecvată in abstracto scopului legitim urmărit, este nediscriminatorie şi este necesară într-o societate democratică, pentru protejarea valorilor statului de drept. Totodată, Curtea a mai constatat că ingerinţa analizată este proporţională cu cauza care a determinat-o, de vreme ce măsurile asigurătorii au caracter provizoriu, întrucât acestea se dispun pe durata procesului penal, iar Curtea, analizând principiul proporţionalităţii, în jurisprudenţa sa constantă, a reţinut că acesta presupune caracterul excepţional al restrângerilor exerciţiului drepturilor sau libertăţilor fundamentale, ceea ce implică, în mod necesar, şi caracterul lor temporar.
29. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor precitate sunt aplicabile şi în prezenta cauză.
30. Având în vedere cele arătate, din perspectiva criticilor formulate, Curtea constată că nu poate reţine nici încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21, 44 şi 53, motiv pentru care urmează a respinge excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată în ce priveşte dispoziţiile art. 249 şi art. 250 alin. (1)-(5) din Codul de procedură penală.
31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (6)-(9) şi art. 251-art. 256 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea "Astrid Total" - S.R.L. din Piteşti în Dosarul nr. 3.958/109/2015 al Tribunalului Argeş - Secţia penală.
2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor, în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 249 şi art. 250 alin. (1)-(5) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Argeş - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 17 mai 2016.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
