Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 324 din 14 septembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 63 alin. 2 si ale art. 65 alin. 1 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 958 din 19 octombrie 2004
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat asistent-şef
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 63 alin. 2 şi ale art. 65 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Virgil Gheorghe Teodorescu în Dosarul nr. 6.347/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penalã.
La apelul nominal rãspunde autorul excepţiei personal şi asistat de domnul avocat Gheorghe Diaconescu, în baza delegaţiei depuse la dosar.
Cauza fiind în stare de judecatã, avocatul autorului excepţiei de neconstituţionalitate solicitã admiterea acesteia pentru motivele formulate în scris în susţinerea ei.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei. În acest sens, aratã cã prevederile de lege criticate nu contravin textelor din Constituţie invocate ca fiind încãlcate şi nici art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind "Dreptul la un proces echitabil". Dimpotrivã, considerã cã acestea sunt în concordanţã cu cele statuate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în legãturã cu calitatea de magistrat, care presupune îndeplinirea unor condiţii ce se constituie în tot atâtea garanţii pentru persoana învinuitã sau inculpatã, şi anume: garanţii de independenţã faţã de executiv şi faţã de pãrţi, garanţii de procedurã şi garanţii de fond. În cauzã, actele procurorului nu au caracter jurisdicţional, ele fiind cenzurate de cãtre instanţa de judecatã. Considerã cã, având în vedere elementele specifice ale acestui dosar, cauzele Pantea împotriva României şi Vasilescu împotriva României, invocate de autorul excepţiei, nu sunt relevante aici.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 16 aprilie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 6.347/2003, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 63 şi art. 65 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Virgil Gheorghe Teodorescu.
În motivarea excepţiei se susţine cã prevederile art. 63 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, potrivit cãrora "Probele nu au valoare mai dinainte stabilitã. Aprecierea fiecãrei probe se face de organul de urmãrire penalã sau de instanţa de judecatã în urma examinãrii tuturor probelor administrate", precum şi cele ale art. 65 alin. 1 din acelaşi cod, care stabilesc cã "Sarcina administrãrii probelor în procesul penal revine organului de urmãrire penalã", adicã procurorului, contravin art. 1 alin. (4), art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (2) şi art. 131 alin. (1) din Constituţie şi art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În esenţã, contrarietatea constã în aceea cã, în temeiul acestei reglementãri din Codul de procedurã penalã, "procurorul îndeplineşte atât funcţia de organ de urmãrire, cât şi pe cea de autoritate de instrucţie, iar pe de altã parte, nu are calitatea de magistrat pentru a putea, în consens cu Constituţia şi Convenţia europeanã a drepturilor omului, sã administreze probe în procesul penal". În consecinţã, apreciazã cã "instrumentarea probelor în cadrul urmãririi penale de cãtre procuror este neconstituţionalã şi deci probele administrate de el nu sunt obţinute în mod legal şi nu pot fi folosite în procesul penal". Se invocã în sprijinul acestor susţineri jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, ilustratã prin cauzele Vasilescu împotriva României şi Pantea împotriva României.
Tribunalul Bucureşti - Secţia I penalã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã activitatea desfãşuratã de procuror în faza de urmãrire penalã de strângere a probelor privind existenţa faptei şi a vinovãţiei fãptuitorului "nu se face exclusiv în scopul acuzãrii, ci şi în apãrare, orice persoanã învinuitã de sãvârşirea unei infracţiuni având posibilitatea de a proba lipsa de temeinicie a probelor de vinovãţie". Mai aratã cã, pe de altã parte, activitatea de administrare a probelor de cãtre organele de urmãrire penalã se rezumã la strângerea acestora şi prezentarea lor în faţa unei instanţe de judecatã, cu respectarea principiilor nemijlocirii, publicitãţii şi oralitãţii, precum şi a condiţiei impuse de art. 6 pct. 1 din Convenţie privind dreptul la un proces echitabil.
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã, potrivit dispoziţiilor art. 200 din Codul de procedurã penalã, activitatea de urmãrire penalã constând în strângerea probelor are drept scop prezentarea acestora instanţei de judecatã competente, care le va aprecia în coroborare cu probele administrate în cursul cercetãrii judecãtoreşti, respectând principiile oralitãţii, nemijlocirii, publicitãţii şi contradictorialitãţii, precum şi dreptul la un proces echitabil. Mai considerã cã strângerea probelor în cursul urmãririi penale nu se face în scopul exclusiv al susţinerii acuzãrii, ci pentru lãmurirea cauzei sub toate aspectele, deci atât în defavoarea, cât şi în favoarea învinuitului sau inculpatului. În acest fel, Ministerul Public îşi realizeazã sarcina de a reprezenta interesul public, de a apãra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertãţile cetãţenilor.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile art. 63 şi art. 65 alin. 1 din Codul de procedurã penalã sunt constituţionale. În acest sens, aratã cã dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 131 alin. (1) din Constituţie, referitoare la rolul Ministerului Public în activitatea judiciarã. În sistemul procesual penal românesc procurorul corespunde noţiunii de "alt magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare" la care se referã art. 5 pct. 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Considerã cã dispoziţiile de lege criticate nu îngrãdesc dreptul pãrţilor interesate de a se adresa justiţiei, astfel cã nu sunt încãlcate nici prevederile art. 21 din Constituţie. Mai aratã cã administrarea şi aprecierea probelor în cursul urmãririi penale are ca finalitate aflarea adevãrului, lãmurirea cauzei sub toate aspectele şi justa soluţionare a acesteia de cãtre instanţa de judecatã, contribuind astfel la îndeplinirea exigenţelor care condiţioneazã într-o societate democraticã procesul echitabil. Aceastã activitate a procurorului este conformã cu rolul sãu de supraveghere a activitãţii de urmãrire penalã şi nu constituie o imixtiune în activitatea instanţei de judecatã, care va pronunţa soluţia finalã. Aşadar, textele de lege criticate nu contravin principiului separaţiei puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie. În sfârşit, apreciazã cã prevederile constituţionale ale art. 124 alin. (2), invocate de asemenea ca fiind încãlcate, nu sunt incidente în cauzã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat de autorul acesteia, îl constituie prevederile art. 63 şi <>art. 65 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, modificat prin Legea nr. 281/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003. Motivele de neconstituţionalitate referitoare la art. 63 din Codul de procedurã penalã privesc însã doar prevederile alin. 2 ale acestui articol, astfel cã prin prezenta decizie Curtea Constituţionalã se va pronunţa numai în legãturã cu acest alineat. Textele de lege criticate au urmãtorul conţinut:
- Art. 63 alin. 2: "Probele nu au valoare mai dinainte stabilitã. Aprecierea fiecãrei probe se face de organul de urmãrire penalã sau de instanţa de judecatã în urma examinãrii tuturor probelor administrate, în scopul aflãrii adevãrului.;
- Art. 65 alin. 1: "Sarcina administrãrii probelor în procesul penal revine organului de urmãrire penalã şi instanţei de judecatã."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate considerã cã aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art.1 alin. (4) - "Statul se organizeazã potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor legislativã, executivã şi judecãtoreascã - în cadrul democraţiei constituţionale", art. 21 alin. (3) - "Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil", art. 124 alin. (2) - "Justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi" şi art. 131 alin. (1) şi (3) "(1) În activitatea judiciarã, Ministerul Public reprezintã interesele generale ale societãţii şi apãrã ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertãţile cetãţenilor [...] (3) Parchetele funcţioneazã pe lângã instanţele de judecatã, conduc şi supravegheazã activitatea de cercetare penalã a poliţiei judiciare, în condiţiile legii."
Autorul excepţiei invocã, de asemenea, şi încãlcarea prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, potrivit cãrora: "Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzaţii în materie penalã îndreptate împotriva sa. Hotãrârea trebuie sã fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţã poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga duratã a procesului sau a unei pãrţi a acestuia în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democraticã, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanţã atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de naturã sã aducã atingere intereselor justiţiei."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constatã urmãtoarele:
În sistemul procesual penal românesc, procesul penal este guvernat, printre alte principii, de principiul oficialitãţii, ceea ce presupune cã sesizarea instanţei de judecatã se face, cu unele excepţii expres şi limitativ prevãzute de legea procesual penalã, prin rechizitoriu întocmit de procuror, care exercitã atribuţiile Ministerului Public. Aşadar, titularul acţiunii penale este Ministerul Public. Conform art. 2 din Codul de procedurã penalã, având titlul marginal "Legalitatea şi oficialitatea procesului penal", "Procesul penal se desfãşoarã atât în cursul urmãririi penale cât şi în cursul judecãţii, potrivit dispoziţiilor prevãzute de lege". Urmãrirea penalã se efectueazã direct de cãtre procuror ori de cãtre organele de cercetare penalã ale poliţiei judiciare, sub conducerea şi supravegherea parchetelor. Instituţia judecãtorului de instrucţie nu este prevãzutã de lege şi astfel instrucţia penalã şi supravegherea acesteia se fac de cãtre procuror.
Potrivit prevederilor art. 200 din Codul de procedurã penalã, "Urmãrirea penalã are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea fãptuitorilor şi la stabilirea rãspunderii acestora, pentru a se constata dacã este sau nu cazul sã se dispunã trimiterea în judecatã". Strângerea probelor nu se poate rezuma la simpla inventariere a acestora, ci ele trebuie administrate prin mijloacele de probã prevãzute de lege.
Procurorul este singurul în drept sã emitã actul de finalizare a urmãririi penale, fie prin rechizitoriu, dacã dispune trimiterea în judecatã, fie prin scoaterea de sub urmãrire penalã ori de încetare a urmãririi penale. Pentru a adopta oricare dintre aceste soluţii, el trebuie sã facã o atentã şi completã analizã şi apreciere a tuturor probelor administrate în cursul urmãririi penale.
Aprecierea probelor de cãtre organul de urmãrire penalã nu prejudecã procesul penal, ci determinã modul de finalizare a urmãririi penale. Chiar şi soluţiile de netrimitere în judecatã pot fi atacate la instanţele judecãtoreşti competente. Instanţa de judecatã este cea care face analiza şi aprecierea finalã a probelor administrate în ambele faze ale procesului penal şi tot ea poate dispune readministrarea celor efectuate în cursul urmãririi penale, precum şi completarea lor pe parcursul cercetãrii judecãtoreşti.
Nici procurorul şi nici instanţa de judecatã nu-şi pot întemeia soluţia numai pe anumite probe, selectiv alese, întrucât chiar art. 63 din Codul de procedurã penalã prevede cã probele nu au valoare dinainte stabilitã, ci trebuie sã examineze şi sã aprecieze totalitatea probelor administrate, sã le coroboreze şi sã le stabileascã pe cele care sunt pertinente pentru soluţionarea cauzei sub toate aspectele şi pe care se poate întemeia o convingere corectã şi o soluţie justã.
Aşa fiind, Curtea urmeazã sã respingã criticile de neconstituţionalitate formulate de autorul excepţiei.
Faţã de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 63 alin. 2 şi ale art. 65 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Virgil Gheorghe Teodorescu în Dosarul nr. 6.347/2003 al Tribunalului Bucureşti Secţia I penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 14 septembrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat asistent-şef,
Gabriela Dragomirescu
_____________________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
