Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 323 din 29 martie 2012  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 323 din 29 martie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 398 din 14 iunie 2012

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Aspazia Cojocaru - judecãtor
    Acsinte Gaspar - judecãtor
    Petre Lãzãroiu - judecãtor
    Mircea Ştefan Minea - judecãtor
    Ion Predescu - judecãtor
    Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
    Tudorel Toader - judecãtor
    Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

    Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicatã de Mircea Vlãduţ, Maria Vlãduţ, Mihai Vlãduţ şi Gheorghe Ciorogaru în Dosarul nr. 1.930/300/2005 al Judecãtoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilã şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 502D/2012.
    La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
    Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilã, apreciind cã autorii acesteia nu formuleazã o veritabilã criticã de neconstituţionalitate.

                               CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
    Prin Încheierea din 22 februarie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 1.930/300/2005, Judecãtoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, excepţie ridicatã de Mircea Vlãduţ, Maria Vlãduţ, Mihai Vlãduţ şi Gheorghe Ciorogaru într-o cauzã având ca obiect o ieşire din indiviziune.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã prevederile criticate sunt sumare, incomplete şi precare, întrucât legiuitorul, "dupã abrogarea dispoziţiei care impunea suspendarea judecãţii pânã la soluţionarea excepţiei, nu a stabilit modul de desfãşurare a judecãţii, care nu poate continua având ca temei legal un articol susceptibil a fi declarat neconstituţional."
    Judecãtoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, având în vedere cã, "atâta vreme cât legea nu impune suspendarea, judecata continuã, partea putând uza de dispoziţiile art. 322 alin. 1 pct. 10 din Codul de procedurã civilã."
    Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                               CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse la dosar, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
    Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, care au urmãtorul conţinut:
    "(1) Curtea Constituţionalã decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecãtoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţã în vigoare, care are legãturã cu soluţionarea cauzei în orice fazã a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
    (2) Excepţia poate fi ridicatã la cererea uneia dintre pãrţi sau, din oficiu, de cãtre instanţa de judecatã ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicatã de procuror în faţa instanţei de judecatã, în cauzele la care participã.
    (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioarã a Curţii Constituţionale.
    (4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de cãtre instanţa în faţa cãreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale pãrţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţitã de dovezile depuse de pãrţi. Dacã excepţia a fost ridicatã din oficiu, încheierea trebuie motivatã, cuprinzând şi susţinerile pãrţilor, precum şi dovezile necesare. Odatã cu încheierea de sesizare, instanţa de judecatã va trimite Curţii Constituţionale şi numele pãrţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.
    (5) Dacã excepţia este inadmisibilã, fiind contrarã prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivatã cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacatã numai cu recurs la instanţa imediat superioarã, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecã în termen de 3 zile."
    Autorii excepţiei invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apãrare, art. 26 referitor la viaţa intimã, familialã şi privatã, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi şi art. 124 referitor la înfãptuirea justiţiei.
    Examinând excepţia, Curtea constatã cã autorii excepţiei nu formuleazã o veritabilã criticã de neconstituţionalitate, ci deduc contrarietatea textului de lege criticat cu normele constituţionale invocate, pornind de la o omisiune legislativã.
    Astfel, Curtea reţine cã aceştia susţin cã prevederile de lege criticate sunt sumare, incomplete şi precare, întrucât legiuitorul, dupã abrogarea dispoziţiei care impunea suspendarea judecãţii pânã la soluţionarea excepţiei, "nu a stabilit modul de desfãşurare a judecãţii, care nu poate continua având ca temei legal un articol susceptibil a fi declarat neconstituţional."
    În acest context, faţã de susţinerea autorilor excepţiei, Curtea constatã cã, potrivit prevederilor art. 322 pct. 10 din Codul de procedurã civilã, se poate cere revizuirea unei hotãrâri rãmase definitivã în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotãrâri datã de o instanţã de recurs atunci când evocã fondul, în situaţia în care, "dupã ce hotãrârea a devenit definitivã, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauzã, declarând neconstituţionalã legea, ordonanţa ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţã care a fãcut obiectul acelei excepţii ori alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare."
    De asemenea, şi potrivit art. 408^2 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, "Hotãrârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Constituţionalã a admis o excepţie de neconstituţionalitate pot fi supuse revizuirii, dacã soluţia pronunţatã în cauzã s-a întemeiat pe dispoziţia legalã declaratã neconstituţionalã sau pe alte dispoziţii din actul atacat care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare."

    Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

                        CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                            În numele legii
                               DECIDE:

    Respinge, ca inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicatã de Mircea Vlãduţ, Maria Vlãduţ, Mihai Vlãduţ şi Gheorghe Ciorogaru în Dosarul nr. 1.930/300/2005 al Judecãtoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilã.
    Definitivã şi general obligatorie.
    Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 29 martie 2012.


               PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
                        AUGUSTIN ZEGREAN

                       Magistrat-asistent,
                       Ingrid Alina Tudora
                          ________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016