Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 323 din 14 iunie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18 alin. (3) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 721 din 9 august 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Aurelia Rusu - procuror
Claudia Margareta Niţã - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 18 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicatã de petenta Wang Xin, în calitate de reprezentant legal al minorului Du Zhuo, în Dosarul nr. 1.199/2005 al Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent referã Curţii faptul cã partea Oficiul Naţional pentru Refugiaţi a depus, prin Serviciul de registraturã al Curţii Constituţionale, note scrise prin care solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã. În acest sens se aratã cã din ansamblul reglementãrilor cuprinse în <>Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România reiese preocuparea statului de a asigura protecţia intereselor superioare ale copilului, aşa cum prevãd dispoziţiile art. 49 din Constituţie, precum şi cele ale Convenţiei de la Geneva cu privire la drepturile copilului. Pe de altã parte, se menţioneazã cã, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale în materie, prevederile art. 16 din Legea fundamentalã, referitoare la egalitatea în drepturi a cetãţenilor, nu se aplicã şi strãinilor, astfel cã şi aceastã criticã este neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 15 martie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 1.199/2005, Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România. Excepţia a fost ridicatã de petenta Wang Xin într-o cauzã civilã având ca obiect plângerea împotriva hotãrârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de respingere a cererii de recunoaştere a statutului de refugiat sau de acordare a mãsurii de protecţie umanitarã condiţionatã pentru minorul Du Zhuo.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se aratã cã "prin dispoziţiile <>art. 17 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , astfel cum a fost modificatã prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 43/2004 , se prevede cã cererile de acordare a statutului de refugiat minorilor neînsoţiţi nu pot fi soluţionate în procedura acceleratã. Printr-o interpretare per a contrario a acestor prevederi legale, rezultã faptul cã cererile de acordare a statutului de refugiat minorilor însoţiţi, cum este şi cazul minorului Du Zhuo", al cãrui reprezentant legal este autorul excepţiei, pot fi analizate în procedura acceleratã. Autorul excepţiei considerã cã textul de lege criticat contravine art. 16 din Constituţie, întrucât minorii însoţiţi sunt puşi într-o situaţie "evident defavorabilã". De asemenea, se susţine şi contrarietatea <>art. 17 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 faţã de prevederile art. 49 alin. (1) din Legea fundamentalã, potrivit cãrora "Copiii şi tinerii se bucurã de un regim special de protecţie şi de asistenţã în realizarea drepturilor lor". Totodatã se invocã şi încãlcarea art. 20 din Constituţie, prevederi ce impun ca "dispoziţiile constituţionale sã fie analizate în concordanţã cu pactele şi tratatele la care România este parte, prevãzându-se cã în caz de neconcordanţã între legile interne şi pactele şi tratatele internaţionale referitoare la drepturile fundamentale ale omului au prioritate reglementãrile internaţionale". Or, textul de lege criticat contravine prevederilor art. 3, art. 4-7, art. 8 şi ale art. 10 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptatã de O.N.U. în 1989, ratificatã de România prin <>Legea nr. 18/1990 , deoarece minorul Du Zhuo face parte din aşa numita categorie a "copiilor negri" (copii neînregistraţi) în China, iar drepturile sale ar fi încãlcate în situaţia returnãrii sale în ţara de origine.
Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile <>art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , astfel cum a fost modificatã, nu contravin prevederilor art. 16 şi 49 din Constituţie. Astfel, se aratã cã "legea în cauzã stabileşte pentru ambele categorii de minori procedurile aplicabile în materia refugiaţilor, fãrã ca procedura acceleratã sã fie una discriminatorie". Procedura specialã prevãzutã de textul de lege criticat este specificã anumitor situaţii, care derogã de la procedura comunã, iar aplicarea unor proceduri speciale nu determinã încãlcarea drepturilor procesuale ale petenţilor şi nici nu echivaleazã cu faptul cã minorii însoţiţi nu s-ar bucura de protecţie.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Astfel, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 18 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 faţã de prevederile art. 16 din Constituţie, se aratã cã acestea nu sunt aplicabile cauzelor referitoare la strãini, întrucât, aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, acest text constituţional are în vedere persoane care au calitatea de cetãţean român. Pe de altã parte, se menţioneazã jurisprudenţa constantã a Curţii Constituţionale, în deplin acord cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, în sensul cã principiul egalitãţii în drepturi şi al nediscriminãrii nu înseamnã uniformitate în ceea ce priveşte tratamentul juridic aplicabil subiectelor de drept, ci, dimpotrivã, impune o diferenţã de tratament juridic pentru situaţii diferite, când acestea se justificã în mod obiectiv şi raţional. Astfel "reglementarea diferitã cu privire la minori are în vedere tocmai protejarea intereselor copilului".
Nu se poate susţine nici încãlcarea prevederilor art. 49 din Constituţie, "întrucât, în acord cu acestea, <>Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , republicatã, stabileşte mãsuri speciale cu privire la minori", iar "excluderea minorilor neînsoţiţi de la soluţionarea cererilor în procedurã acceleratã este tocmai o astfel de mãsurã, luatã pentru protejarea interesului superior al copilului".
Cât priveşte susţinerile referitoare la încãlcarea prevederilor art. 3-7 şi art. 10 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, ratificatã de România prin <>Legea nr. 18/1990 , şi ale art. 20 din Constituţie, se aratã cã şi acestea sunt neîntemeiate şi se precizeazã cã, "în conformitate cu dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Constituţie, «tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern», având astfel aplicabilitate internã".
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile <>art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, republicatã, sunt constituţionale.
Astfel, se aratã cã dispoziţiile de lege criticate nu încalcã principiul constituţional al egalitãţii în drepturi a cetãţenilor, deoarece art. 16 din Constituţie "nu este aplicabil în cauza supusã controlului de neconstituţionalitate", întrucât are în vedere "doar cetãţenii români, nu şi apatrizii ori strãinii, care intrã sub incidenţa art. 18 din Legea fundamentalã". În acest sens este invocatã şi jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv deciziile nr. 295/2001, nr. 240/2001, nr. 288/2003 şi nr. 231/2004.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a <>art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 faţã de prevederile art. 49 din Constituţie, se apreciazã cã "dispoziţiile legale indicate nu contravin sub nici un aspect dreptului copiilor şi al tinerilor la protecţie socialã".
Mai mult, se precizeazã cã art. 8 din ordonanţa atacatã "reglementeazã situaţia strãinului minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani, în sensul cã interesele acestuia sunt susţinute de reprezentantul sãu legal, iar în lipsa acestuia Oficiul Naţional pentru Refugiaţi asigurã minorului protecţia necesarã pânã la numirea unui reprezentant legal în conformitate cu prevederile legii române".
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile <>art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 3 septembrie 2000, aprobatã prin <>Legea nr. 323/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 27 iunie 2001, modificatã prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 43/2004 . Din analiza criticii de neconstituţionalitate formulate de autorul excepţiei rezultã însã cã aceasta vizeazã doar dispoziţiile alin. (3) al art. 17 din ordonanţa menţionatã. Pe de altã parte, anterior sesizãrii Curţii Constituţionale, <>Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 a fost republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, astfel cã, urmare a renumerotãrii textelor, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintã, în realitate, dispoziţiile art. 18 alin. (3) din ordonanţã. Aceste prevederi au urmãtoarea redactare: "(3) Cererile de acordare a statutului de refugiat minorilor neînsoţiţi nu pot fi soluţionate în procedurã acceleratã."
În motivarea excepţiei ridicate autorul acesteia invocã încãlcarea art. 16 alin. (1), art. 20 şi a art. 49 alin. (1) din Constituţie, care prevãd urmãtoarele:
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacã existã neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";
- Art. 49 alin. (1): "Copiii şi tinerii se bucurã de un regim special de protecţie şi de asistenţã în realizarea drepturilor lor."
De asemenea, autorul excepţiei invocã şi dispoziţiile art. 3, 4, 5, 6, 7, 8 şi 10 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptatã de Adunarea Generalã a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 şi ratificatã de România prin <>Legea nr. 18/1990 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13 iunie 2001. Aceste prevederi au urmãtorul conţinut:
- Art. 3: "1. În toate acţiunile care privesc copiii, întreprinse de instituţiile de asistenţã socialã publice sau private, de instanţele judecãtoreşti, autoritãţile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala.
2. Statele pãrţi se obligã sã asigure copilului protecţia şi îngrijirea necesare în vederea asigurãrii bunãstãrii sale, ţinând seama de drepturile şi obligaţiile pãrinţilor sãi, ale reprezentanţilor sãi legali sau ale altor persoane cãrora acesta le-a fost încredinţat în mod legal, şi în acest scop vor lua toate mãsurile legislative şi administrative corespunzãtoare.
3. Statele pãrţi vor veghea ca instituţiile, serviciile şi aşezãmintele care rãspund de protecţia şi îngrijirea copiilor sã respecte standardele stabilite de autoritãţile competente, în special cele referitoare la securitate şi sãnãtate, la numãrul şi calificarea personalului din aceste instituţii, precum şi la asigurarea unei supravegheri competente.";
- Art. 4: "Statele pãrţi se angajeazã sã ia toate mãsurile legislative, administrative şi de orice altã naturã necesare în vederea punerii în aplicare a drepturilor recunoscute în prezenta convenţie. În cazul drepturilor economice, sociale şi culturale statele pãrţi se obligã sã adopte aceste mãsuri, fãrã a precupeţi resursele de care dispun şi, dacã este cazul, în cadrul cooperãrii internaţionale.";
- Art. 5: "Statele pãrţi vor respecta responsabilitãţile, drepturile şi îndatoririle ce revin pãrinţilor naturali ai copilului sau, dupã caz şi conform tradiţiei locale, membrilor familiei lãrgite sau comunitãţii, tutorilor sau altor persoane care au, prin lege, copii în îngrijire, de a asigura, de o manierã corespunzãtoare capacitãţilor în continuã dezvoltare ale copilului, îndrumarea şi orientarea necesare în exercitarea de cãtre copil a drepturilor recunoscute în prezenta convenţie.";
- Art. 6: "1. Statele pãrţi recunosc dreptul la viaţã al fiecãrui copil.
2. Statele pãrţi vor face tot ce le stã în putinţã pentru a asigura supravieţuirea şi dezvoltarea copilului.";
- Art. 7: "1. Copilul se înregistreazã imediat dupã naşterea sa şi are, prin naştere, dreptul la un nume, dreptul de a dobândi o cetãţenie şi, în mãsura posibilului, dreptul de a-şi cunoaşte pãrinţii şi de a fi îngrijit de aceştia.
2. Statele pãrţi vor veghea ca aplicarea acestor drepturi sã respecte legislaţia lor naţionalã şi obligaţiile pe care acestea şi le-au asumat în temeiul instrumentelor internaţionale aplicabile în materie, în special în cazul în care nerespectarea acestora ar avea ca efect declararea copilului ca apatrid.";
- Art. 8: "1. Statele pãrţi se obligã sã respecte dreptul copilului de a-şi pãstra identitatea, inclusiv cetãţenia, numele şi relaţiile familiale, astfel cum sunt recunoscute de lege, fãrã nici o imixtiune ilegalã.
2. În cazul în care un copil este lipsit în mod ilegal de toate sau de o parte din elementele constitutive ale identitãţii sale, statele pãrţi vor asigura asistenţa şi protecţia corespunzãtoare pentru ca identitatea acestuia sã fie restabilitã cât mai repede posibil.";
- Art. 10: "1. În conformitate cu obligaţia ce revine statelor pãrţi potrivit art. 9 paragraful 1, orice cerere depusã de un copil sau de pãrinţii acestuia, în vederea intrãrii într-un stat parte sau a pãrãsirii acestuia în scopul reîntregirii familiei, va fi examinatã de statele pãrţi cu bunãvoinţã, umanism şi cu operativitate. Statele pãrţi vor veghea, de asemenea, ca depunerea unei astfel de cereri sã nu antreneze consecinţe nefaste asupra solicitanţilor şi membrilor familiei acestora.
2. Copilul ai cãrui pãrinţi îşi au reşedinţa în state diferite va avea dreptul de a întreţine, în afara unor situaţii excepţionale, relaţii personale şi contacte directe, în mod regulat, cu ambii sãi pãrinţi. În acest scop şi în conformitate cu obligaţia care revine statelor pãrţi în temeiul art. 9 paragraful 1, statele pãrţi vor respecta dreptul copilului şi al pãrinţilor sãi de a pãrãsi orice ţarã, inclusiv propria lor ţarã, şi de a reveni în propria lor ţarã. Dreptul de a pãrãsi orice ţarã nu poate fi îngrãdit decât de restricţiile prevãzute în mod expres de lege şi care sunt necesare pentru protejarea siguranţei naţionale, a ordinii publice, a sãnãtãţii publice sau a bunelor moravuri ori a drepturilor şi libertãţilor altora şi care sunt compatibile cu celelalte drepturi recunoscute în prezenta convenţie."
Examinând textul de lege criticat, raportat la dispoziţiile din Constituţie invocate ca fiind încãlcate, Curtea Constituţionalã constatã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã şi urmeazã a fi respinsã pentru urmãtoarele considerente:
<>Art. 18 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 prevede faptul cã cererile de acordare a statutului de refugiat minorilor neînsoţiţi nu pot fi soluţionate în procedurã acceleratã. În opinia autorului excepţiei, aceastã dispoziţie creeazã o discriminare între situaţia minorilor neînsoţiţi, cãrora li se aplicã procedura ordinarã, şi cea a minorilor însoţiţi, cãrora, printr-o interpretare per a contrario a textului de lege indicat, le poate fi aplicatã procedura acceleratã. În acelaşi timp, se susţine nerespectarea art. 49 din Constituţie, referitor la protecţia copiilor şi a tinerilor, precum şi a prevederilor art. 3, 4, 5, 6, 7, 8 şi 10 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptatã de Adunarea Generalã a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 şi ratificatã de România prin <>Legea nr. 18/1990 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13 iunie 2001.
Potrivit prevederilor <>Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, procedura acordãrii statutului de refugiat este de douã feluri: ordinarã şi acceleratã. Aceasta din urmã reprezintã o procedurã specialã, derogatorie de la dreptul comun, reglementatã în considerarea unor situaţii deosebite şi care se caracterizeazã, de exemplu, prin termene mai scurte atât pentru soluţionarea cererilor, cât şi a plângerilor împotriva soluţiilor la acestea sau prin lipsa recursului împotriva hotãrârilor pronunţate de instanţa de judecatã în soluţionarea plângerilor împotriva refuzului cererii de acordare a unei forme de protecţie (statut de refugiat sau protecţie umanitarã condiţionatã).
Cât priveşte situaţia minorului, art. 9 din ordonanţa menţionatã prevede cã, dacã acesta nu a împlinit vârsta de 14 ani, interesele sale sunt susţinute de reprezentantul sãu legal, iar în lipsa acestuia i se numeşte un reprezentant în conformitate cu prevederile legii române. Dupã împlinirea vârstei de 14 ani, minorul poate depune personal cererea pentru acordarea statutului de refugiat şi i se poate numi, în condiţiile legii, un reprezentant legal. Pânã la numirea acestuia, protecţia necesarã minorului este asiguratã de Oficiul Naţional pentru Refugiaţi.
Prin urmare, <>Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 stabileşte, în ceea ce priveşte situaţia minorilor, mãsuri speciale care sunt, în mod evident, în deplinã concordanţã atât cu prevederile art. 49 din Constituţie, cât şi cu cele ale Convenţiei cu privire la drepturile copilului. Excluderea minorilor neînsoţiţi de la soluţionarea cererilor în procedurã acceleratã, aşa cum aceasta este prevãzutã de art. 18 alin. (3) din ordonanţã, este tocmai o astfel de mãsurã, luatã pentru protejarea interesului superior al copilului. Tratamentul juridic diferit al minorilor însoţiţi faţã de cel acordat minorilor neînsoţiţi are în vedere evitarea situaţiilor discriminatorii, astfel încât acestora din urmã sã le fie asigurate toate mijloacele de protecţie a intereselor lor. În prezentul dosar Curtea Constituţionalã constatã însã cã dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, care reglementeazã egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, nu sunt aplicabile cauzelor referitoare la strãini, deoarece textul constituţional are în vedere doar persoanele care au calitatea de cetãţean român. Curtea Constituţionalã a statuat constant în acest sens, un exemplu fiind <>Decizia nr. 209 din 28 iunie 2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 25 octombrie 2001.
Având în vedere cele expuse mai sus, rezultã în mod evident cã nu existã contradicţie nici între dispoziţiile de lege criticate şi cele ale art. 20 din Constituţie, referitoare la aplicarea cu prioritate a tratatelor internaţionale privind drepturile omului, şi, în consecinţã, Curtea nu poate reţine susţinerile privind încãlcarea prevederilor din documentele internaţionale invocate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 18 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicatã de Wang Xin, în calitate de reprezentant legal al minorului Du Zhuo, în Dosarul nr. 1.199/2005 al Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 14 iunie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia Margareta Niţã
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
