Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIE nr. 32 din 19 octombrie 2015 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept privind personalul plătit din fonduri publice

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIE nr. 32 din 19 octombrie 2015 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept privind personalul plătit din fonduri publice

EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 97 din 9 februarie 2016

Comenteaza legea

Dosar nr. 1.329/1/2015



Judecător Iulia Cristina Tarcea - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Judecător Lavinia Curelea       - preşedintele Secţiei I civile
Judecător Roxana Popa           - preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile
Judecător Ionel Barbă           - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi
                                  fiscal
Dragu Creţu                     - judecător în cadrul Secţiei I civile
Florentin Sorin Drăguţ          - judecător în cadrul Secţiei I civile -
                                  judecător-raportor
Laura Mihaela Ivanovici         - judecător în cadrul Secţiei I civile
Alina Sorinela Macavei          - judecător în cadrul Secţiei I civile
Simona Gina Pietreanu           - judecător în cadrul Secţiei I civile
Ruxandra Monica Duţă            - judecător în cadrul Secţiei a II-a civile -
                                  judecător-raportor
Nela Petrişor                   - judecător în cadrul Secţiei a II-a civile
Cosmin Horia Mihăianu           - judecător în cadrul Secţiei a II-a civile
Iulia Manuela Cîrnu             - judecător în cadrul Secţiei a II-a civile
Rodica Zaharia                  - judecător în cadrul Secţiei a II-a civile
Cezar Hîncu                     - judecător în cadrul Secţiei de Contencios administrativ
                                  şi fiscal
Niculae Măniguţiu               - judecător în cadrul Secţiei de contencios administrativ
                                  şi fiscal
Veronica Năstasie               - judecător în cadrul Secţiei de contencios administrativ
                                  şi fiscal
Viorica Trestianu               - judecător în cadrul Secţiei de contencios administrativ
                                  şi fiscal
Iuliana Măiereanu               - judecător în cadrul Secţiei de Contencios administrativ
                                  şi fiscal - judecător-raportor

    Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 1.329/1/2015 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
    Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 2.651/104/2013*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la:
    "1. aplicarea prevederilor art. 2 din Legea nr. 285/2010, potrivit cărora în anul 2011, pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, prin trecerea într-o altă tranşă de vechime în muncă/funcţie, salarizarea se face la nivelul de salarizare aflat în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care personalul este încadrat;
    2. dacă, în raport de prevederile art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010, ce stabilesc aplicarea etapizată a dispoziţiilor sale şi de cele ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, care opresc aplicarea efectivă a valorii de referinţă şi a coeficienţilor de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii-cadru nr. 284/2010, respectiv dacă, în raport de prevederile art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 285/2010, care instituie, la trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie/muncă, majorarea salariului de bază/indemnizaţiei lunare de încadrare corespunzător numărului de clase suplimentare, multiplicat cu procentul de la art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, dar fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare, se face distincţie între:
    a) reîncadrare, care se face potrivit Legii-cadru de salarizare, dar ale cărei valori din anexe nu se aplică; şi
    b) plata efectivă a drepturilor salariale;
    3. dacă această plată este guvernată de dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 285/2010, în sensul că se face la nivelul de salarizare aflat în plată pentru funcţiile similare din punct de vedere al vechimii."
    După prezentarea referatului cauzei, constatând că nu mai sunt chestiuni prealabile de discutat sau excepţii de invocat, preşedintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

                                 ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    1. Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 10 martie 2015, în Dosarul nr. 2.651/104/2013*, sesizarea din oficiu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la:
    "aplicarea prevederilor art. 2 din Legea nr. 285/2010, potrivit cărora în anul 2011, pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, prin trecerea într-o altă tranşă de vechime în muncă/funcţie, salarizarea se face la nivelul de salarizare aflat în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care personalul este încadrat;
    - dacă, în raport de prevederile art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010, ce stabilesc aplicarea etapizată a dispoziţiilor sale şi de cele ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, care opresc aplicarea efectivă a valorii de referinţă şi a coeficienţilor de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii-cadru nr. 284/2010, respectiv dacă, în raport de prevederile art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 285/2010, care instituie, la trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie/muncă, majorarea salariului de bază/indemnizaţiei lunare de încadrare corespunzător numărului de clase suplimentare, multiplicat cu procentul de la art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, dar fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare, se face distincţie între:
    a) reîncadrare, care se face potrivit Legii-cadru de salarizare, dar ale cărei valori din anexe nu se aplică şi
    b) plata efectivă a drepturilor salariale,
    dacă această plată este guvernată de dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 285/2010, în sensul că se face la nivelul de salarizare aflat în plată pentru funcţiile similare din punct de vedere al vechimii."

    II. Expunerea succintă a procesului
    2. Prin cererea înregistrată la Tribunalul Olt la data de 26.04.2013, cu nr. 2.651/104/2013, reclamanţii Şerban Irina, Căluşaru Marin, Pantelimon Amina Speranţa, Noajă Constantin Ştefan, Eniţă Cătălina Mihaela, Pavel Marinel Corneliu, Prodan Felicia, Bădan Mihaela Florina, Andrei Aristide Ştefan, Niţu Marian Sergiu, Moşteanu Marian Eugen, Aspra Adrian Marcel şi Bălaşa Ion au chemat în judecată pe pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:
    a) stabilirea cuantumului indemnizaţiei brute lunare, precum şi a cuantumului sporurilor pentru risc şi confidenţialitate şi al sporului pentru condiţii deosebite de muncă cuvenite la acelaşi nivel cu cele ale celorlalţi procurori cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, respectiv tribunal, având aceeaşi vechime în funcţia de magistrat;
    b) obligarea pârâţilor să plătească reclamanţilor, începând cu datele de referinţă indicate de fiecare reclamant şi în continuare, diferenţa dintre indemnizaţia brută lunară a reclamanţilor din prezent şi indemnizaţia celorlalţi procurori cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, respectiv tribunal, având aceeaşi vechime în funcţia de magistrat, sumele cuvenite urmând să fie actualizate cu indicele de inflaţie de la data plăţii efective;
    c) obligarea pârâţilor să plătească reclamanţilor, începând cu datele anterior menţionate şi în continuare, diferenţa dintre indemnizaţia brută lunară din prezent şi indemnizaţia celorlalţi procurori cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, respectiv tribunal, având aceeaşi vechime în muncă;
    d) obligarea pârâţilor să plătească de la datele la care fiecare dintre reclamanţi a trecut în tranşele suplimentare de vechime în funcţie şi, respectiv, în muncă şi în continuare, diferenţa dintre cuantumul sporurilor pentru risc şi confidenţialitate şi al sporului pentru condiţii deosebite de muncă primite în prezent şi cuantumul celor două sporuri, raportat la valoarea stabilită a indemnizaţiei brute lunare de la punctul 1 din acţiune, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data plăţii efective;
    e) chemarea în garanţie a statului român, prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru a fi obligat să aloce sumele necesare plăţii drepturilor salariale stabilite.
    3. În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că au calitatea de procurori în cadrul parchetelor de pe lângă Tribunalul Olt şi de pe lângă judecătoriile Slatina, Corabia şi Balş şi, prin ordine ale procurorului general al României, li s-au stabilit indemnizaţii de încadrare brută lunară şi sporuri pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, condiţii deosebite de muncă şi vechime în funcţie.
    Au considerat reclamanţii că ordinele sunt discriminatorii pentru ei, având în vedere că alţi colegi, cu aceeaşi funcţie şi vechime, dar care au dobândit treptele de vechime anterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare Legea nr. 285/2010, aveau o indemnizaţie de încadrare brută mai mare şi implicit şi cuantumul sporurilor.
    În drept, au fost invocate prevederile art. 7 şi 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 7 pct. 2 din Pactul internaţional privind drepturile economice, sociale şi culturale, art. 14 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 154 alin. 3 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, art. 4 şi 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, şi art. 2 din Legea nr. 285/2010.
    4. Prin Sentinţa civilă nr. 1.424 din 17 septembrie 2013, pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 2.651/104/2013, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Olt, invocată din oficiu şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, care, la rândul său, prin Sentinţa civilă nr. 1.406 din 14 noiembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2.651/104/2013, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Vâlcea şi a dispus declinarea competenţei soluţionării cauzei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
    5. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 917 din 19.03.2014 pronunţată în Dosarul nr. 2.651/104/2013, a admis excepţia de necompetenţă materială, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat cauza şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă, reţinându-se că litigiul este întemeiat pe dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, denumită în continuare Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, nefiind contestate ordinele de salarizare emise pe numele reclamanţilor, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 7 din cap. VIII al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 284/2010.
    6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 2.081 din 6 mai 2014, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, apreciindu-se că, în mod judicios, s-a constatat prin Sentinţa nr. 917 din data de 19 martie 2014 că nu sunt incidente dispoziţiile art. 7 din capitolul VIII al anexei nr. VI al Legii-cadru nr. 284/2010, pentru a fi competentă curtea de apel.
    7. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. 2.651/104/2013*, iar, prin Sentinţa civilă nr. 1.073 din 18 septembrie 2014 s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, s-a respins cererea formulată împotriva pârâtului statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, s-au respins celelalte excepţii, invocate de pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanţii Şerban Irina, Căluşaru Marin, Pantelimon Amina Speranţa, Noajă Constantin Ştefan, Eniţă Cătălina Mihaela, Pavel Marinel Corneliu, Prodan Felicia, Bădan Mihaela Florina, Andrei Aristide Ştefan, Niţu Marian Sergiu, Moşteanu Marian Eugen, Aspra Adrian Marcel şi Bălaşa Ion în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi s-a stabilit cuantumul indemnizaţiei brute lunare şi al sporurilor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, de confidenţialitate şi pentru condiţii deosebite de muncă ce se cuvine fiecăruia dintre reclamanţi la valoarea calculată pentru ceilalţi procurori cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, respectiv de parchet de pe lângă tribunal, având aceeaşi vechime în muncă şi în funcţia de magistrat, dar dobândită anterior datei de 31.12.2010.
    Totodată, prin aceeaşi hotărâre, au fost obligaţi pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt să plătească reclamanţilor diferenţa dintre suma reprezentând indemnizaţia brută lunară, sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, sporul de confidenţialitate şi sporul pentru condiţii deosebite de muncă, pe care aceştia o încasează în prezent, şi suma reprezentând indemnizaţia brută lunară, sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, sporul de confidenţialitate şi sporul pentru condiţii deosebite de muncă, pe care o încasează ceilalţi procurori cu grad de parchet de pe lângă judecătorie, respectiv de parchet de pe lângă tribunal, având aceeaşi vechime în muncă şi în funcţia de procuror, dar pe care au dobândit-o anterior datei de 31.12.2010, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei fiecăreia şi până la data plăţii efective.
    8. Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a reţinut că pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt au calitate procesuală pasivă, având obligaţia de plată către reclamanţi a drepturilor salariale, fie în calitate de angajator, fie în calitate de ordonator principal, secundar sau terţiar de credite.
    Pe fondul cauzei, s-a arătat că există o discriminare evidentă între magistraţii care au îndeplinit vechimea în muncă şi/sau specialitate după data de 1 ianuarie 2011, comparativ cu magistraţii care au îndeplinit aceleaşi condiţii până la data de 31 decembrie 2010, deoarece aceşti magistraţi, deşi se găsesc în prezent în aceeaşi tranşă de vechime în muncă şi funcţie, au o salarizare diferită.
    S-a mai apreciat că nu este posibil ca îndeplinirea condiţiilor de vechime în muncă şi în specialitate într-un alt an să conducă pentru unele categorii de persoane, aflate în situaţii identice, la aplicarea unui tratament diferenţiat, fără a exista o justificare raţională şi obiectivă în acest sens, nici justificarea economică şi nici cea financiară nereprezentând argumente suficiente pentru acceptarea unor diferenţe de tratament.
    Respectarea principiului nediscriminării, din care rezultă şi cel al remunerării egale pentru persoanele care desfăşoară muncă în aceleaşi condiţii, presupunea ca, odată cu îndeplinirea condiţiilor pentru trecerea într-o nouă tranşă de vechime în muncă şi în funcţie, începând cu 2011, pentru aceşti magistraţi salarizarea să fie identică cu cea a magistraţilor care au îndeplinit aceleaşi condiţii până la data de 31 decembrie 2010.
    9. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.
    10. Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă, în cadrul soluţionării apelului, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept dedusă judecăţii, dispunând, totodată, suspendarea cauzei până la pronunţarea soluţiei cu privire la dezlegarea în drept a problemelor sesizate, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

    III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile
    11. Dispoziţiile legale a căror interpretare se solicită stipulează următoarele:
    a) Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare
    Art. 7 alin. (1): "Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare.";
    Art. 10 alin. (5): "Diferenţa dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din salariul de bază, solda/salariul de funcţie, indemnizaţia lunară de încadrare, utilizându-se rotunjirea la a doua zecimală a coeficienţilor de ierarhizare aferenţi claselor de salarizare.";
    Art. 11 alin. (3): "Tranşele de vechime în muncă, în funcţie de care se acordă cele 5 gradaţii potrivit alin. (2), respectiv clasele de salarizare, sunt următoarele:
    - gradaţia 1 - de la 3 la 5 ani - 3 clase succesive de salarizare suplimentare faţă de nivelul minim al fiecărei funcţii;
    - gradaţia 2 - de la 5 la 10 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare faţă de cele deţinute pentru gradaţia 1;
    - gradaţia 3 - de la 10 la 15 ani - două clase succesive de salarizare suplimentare faţă de cele deţinute pentru gradaţia 2;
    - gradaţia 4 - de la 15 la 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară faţă de cele deţinute pentru gradaţia 3;
    - gradaţia 5 - peste 20 de ani - o clasă succesivă de salarizare suplimentară faţă de cele deţinute pentru gradaţia 4."
    b) Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice
    Art. 2: "În anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat.";
    Art. 4 alin. (2): "În anul 2011 nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, denumită în continuare lege-cadru.";
    Art. 6 alin. (1) şi (3): "(1) În anul 2011, avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din legea-cadru, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare. [...]
    (3) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi la trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie pentru personalul care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale «Justiţie», (...)."
    c) Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, denumită în continuare Legea nr. 283/2011
    Art. 4 alin. (2): "(2) În anul 2012 nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare."
    d) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 36/2014, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012
    Art. 2: "Prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, şi ale art. 1 alin. (4) şi (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) şi (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) şi art. 13 ale art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător şi în anul 2013."
    e) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013
    Art. 1 alin. (1): "În anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare".

    IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării
    12. Prin Încheierea din 10 martie 2015 în Dosarul nr. 2.651/104/2013*, a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, motivat de faptul că:
    1. de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010, în raport cu dispoziţiile art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010, de cele ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 şi cu cele ale art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 285/2010, depinde soluţionarea pe fond a cauzei;
    2. problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre;
    3. problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate până la data de 10 martie 2015.

    V. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept
    13. Reclamanţii au apreciat, prin cererea formulată la 9.03.2015, că este oportună sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea problemei de drept privind aplicarea art. 2 din Legea nr. 285/2010, în condiţiile în care modalitatea de interpretare a acestei dispoziţii legale, raportată la prevederile invocate, a fost cauza ce a condus la crearea discriminării pretinse prin acţiune.
    14. Pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt nu au formulat un punct de vedere asupra acestei chestiuni.
    15. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile instituite de art. 519 din Codul de procedură civilă, în sensul că problema interpretării art. 2 din Legea nr. 285/2010 nu este una recentă pe rolul instanţelor de judecată, întrucât cauze având obiect similar au fost judecate încă din anul 2011 la Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Iaşi şi Curtea de Apel Piteşti.
    Împrejurarea că există un număr semnificativ de hotărâri judecătoreşti care au soluţionat în mod diferit această problemă duce la concluzia că mecanismul legal de unificare a practicii este recursul în interesul legii. Pe de altă parte, s-a arătat că nu este vorba despre o chestiune "de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei", întrucât dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 285/2010 nu au fost aplicabile situaţiilor în care s-au aflat reclamanţii, care nu au fost promovaţi în înţelesul art. 2, ci avansaţi în tranşe de vechime în muncă sau în funcţie conform art. 6 alin. (3) din Legea nr. 285/2010.
    Referitor la interpretarea şi aplicarea art. 2 din Legea nr. 285/2010, acest pârât a arătat că, anterior datei de 1.01.2011, conform art. 5 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, în situaţia în care personalul a îndeplinit condiţiile pentru trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie, s-a acordat tranşa corespunzătoare vechimii prin aplicarea procentului de 5, 10, 15, 20, 25 sau 30%, la salariul de bază din decembrie 2009.
    De la 1 ianuarie 2011 însă, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 285/2010, personalul a fost reîncadrat pe clase de salarizare, pe noile funcţii, pe gradaţii şi grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcţia, vechimea, gradul şi treapta avute de persoana reîncadrată la 31.12.2010. Modalitatea de calcul al drepturilor salariale a fost diferită, în sensul că, în art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 285/2010, s-a prevăzut că trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie sau în muncă se concretizează prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii dobândite, pentru fiecare clasă acordându-se o majorare cu 2,5% a indemnizaţiei de încadrare brute lunare.
    Art. 2 din Legea nr. 285/2010 a prevăzut că, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/ autoritatea publică în care acesta este încadrat. Aşadar, art. 2 s-a aplicat în situaţia numirilor noi în funcţie sau promovării în funcţie sau treaptă sau grad profesional, or reclamanţii nu se află în niciuna dintre aceste situaţii, ei fiind avansaţi în tranşe de vechime în funcţie.
    16. Pârâtul statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a considerat că nu se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât sporurile solicitate de reclamanţi în acţiune au fost incluse, conform art. 9 din Legea-cadru nr. 284/2010, în coeficienţii de salarizare prevăzuţi de noua lege numai teoretic, aşa cum susţin chiar reclamanţii în acţiune. Pe de altă parte, în jurisprudenţa sa constantă cu privire la legalitatea dispoziţiilor Legii-cadru nr. 284/2010 şi Legii nr. 285/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat legalitatea acestora, atâta vreme cât Curtea Constituţională nu s-a pronunţat asupra neconstituţionalităţii lor.

    VI. Punctul de vedere al completului de judecată cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    17. Punctul de vedere al instanţei de trimitere asupra problemei juridice supuse interpretării este în sensul că există această distincţie, între reîncadrarea şi plata efectivă a drepturilor salariale în raport cu prevederile legale sus-menţionate, deoarece, pe de o parte, angajatorul trebuie să procedeze la reîncadrare, care se face potrivit legii-cadru de salarizare, dar ale cărei valori nu se aplică, iar, pe de altă parte, trebuie să facă plata efectivă a drepturilor salariale pentru personalul astfel reîncadrat la nivelul de salarizare pe care îl are în plată personalul având condiţii identice de funcţie şi vechime, îndeplinite până la data de 31.12.2010, conform prevederilor art. 2 din Legea nr. 285/2010.
    Astfel, s-a apreciat că, în speţă, îşi găseşte aplicabilitatea art. 2 din Legea nr. 285/2011, care, folosind sintagma "personal promovat în funcţii", are evident în vedere şi "trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie a personalului care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie"" [sintagmă folosită de art. 6 alin. (3) din Legea nr. 285/2010], trecerea judecătorilor şi procurorilor într-o altă tranşă de vechime în funcţie reprezentând o promovare.

    VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie
    18. Curtea de Apel Piteşti, prin Adresa nr. 10/A/21 aprilie 2015, a învederat că practica acestei instanţe a fost unitară în sensul admiterii cererilor prin care reclamanţii au invocat discriminarea faţă de alţi colegi, discriminare cauzată de modalitatea de aplicare a dispoziţiilor din legile de salarizare în vigoare după data de 1.01.2011.
    19. Curtea de Apel Târgu Mureş a înaintat două hotărâri judecătoreşti, soluţiile pronunţate fiind în sensul admiterii acţiunilor având un astfel de obiect.
    20. Curtea de Apel Bucureşti a comunicat faptul că, la nivelul Tribunalului Teleorman, au fost identificate hotărâri judecătoreşti pronunţate în această materie, din analiza cărora rezultă că, la nivelul acestei instanţe, se conturează practică neunitară.
    21. Prin Adresa nr. 781/33/28 aprilie 2015, Curtea de Apel Braşov a arătat faptul că nu există jurisprudenţă relevantă la nivelul acestei instanţe, însă Tribunalul Covasna a înaintat copia Sentinţei civile nr. 502 din 12 februarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 1.490/119/2012, soluţia pronunţată fiind în sensul admiterii acţiunilor având un astfel de obiect.
    22. Curtea de Apel Craiova, prin Adresa nr. 14.854 din data de 5 mai 2015, a comunicat că, în ceea ce priveşte practica Secţiei I civile a acestei instanţe, nu a fost identificată practică judiciară.
    Tribunalul Dolj a precizat că opinia majoritară a judecătorilor din cadrul Secţiei conflicte de muncă şi asigurări sociale şi din cadrul Secţiei civile ale acestei instanţe este în sensul că plata salariilor în cazul avansării într-o tranşă de vechime în funcţie sau în muncă trebuie să se facă la nivelul de salarizare aflat în plată pentru funcţiile similare din punct de vedere al vechimii, nivelul salariilor fiind necesar să fie egal pentru toţi cei care îndeplinesc aceleaşi condiţii de vechime în muncă sau în funcţie, fără a exista hotărâri pronunţate în acest sens. Cu toate acestea, în cadrul Secţiei conflicte de muncă şi asigurări sociale a existat şi o opinie potrivit căreia salarizarea se face potrivit normelor juridice în vigoare la data avansării într-o tranşă de vechime în funcţie sau în muncă, în acest sens fiind pronunţate Sentinţa nr. 4.459/2013 de la 21 mai 2013 în Dosarul nr. 19.639/63/2012 şi Sentinţa nr. 8.948/2012 din data de 21 decembrie 2012 în Dosarul nr. 11.397/63/2012.
    Totodată, în cadrul Secţiei contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Dolj există practică unitară în sensul că avansarea personalului încadrat în funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi calculul indemnizaţiei potrivit acestor gradaţii se fac potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, aşa cum rezultă din sentinţele nr. 3.291/2014 de la 12 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 10.910/63/2014, şi nr. 23/2015 de la 13 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 9.568/63/2014, irevocabilă, conform Deciziei nr. 1.400/2015 de la 6 aprilie 2015 prin respingerea recursului.
    Tribunalul Gorj şi Tribunalul Mehedinţi au arătat că nu au fost identificate speţe relevante privind problema de drept dedusă judecăţii, iar Tribunalul Olt a comunicat faptul că practica completelor specializate în conflicte de muncă şi asigurări sociale privind aplicarea şi interpretarea dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010 a fost de respingere a cererilor de chemare în judecată, anexând Sentinţa civilă nr. 2.036/2013 de la 12 decembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2.688/104/2013.
    23. Curţile de apel Galaţi, Bacău, Timişoara, Constanţa, Ploieşti, Alba Iulia, Oradea, Suceava, Iaşi şi Cluj-Napoca au comunicat că, pe rolul acestor instanţe şi al tribunalelor arondate, nu au fost înregistrate cauze având un astfel de obiect.
    24. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară - Serviciul judiciar civil nu a comunicat niciun răspuns cu privire la problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări.

    VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    25. Curtea Constituţională a fost sesizată în numeroase rânduri cu soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate a diferitelor prevederi ale Legii-cadru nr. 284/2010, ale Legii nr. 285/2010 şi ale Legii nr. 283/2011, care au fost respinse, relevante fiind următoarele decizii:
    - Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în ansamblul său, precum, şi în special, a art. 1 din lege; - Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice; - Decizia nr. 884 din 25 octombrie 2012 vizând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010; - Decizia nr. 6 din 17 ianuarie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 şi art. 6 din Legea nr. 285/2010; - Decizia nr. 166 din 19 martie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010 şi art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 285/2010; - Decizia nr. 150 din 18 martie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 din Legea nr. 285/2010 şi Decizia nr. 818 din 3 iulie 2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000.
    26. Astfel, Curtea Constituţională a reţinut că Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, a fost abrogată prin dispoziţiile art. 39 lit. w) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010. Această intervenţie legislativă a avut ca scop evitarea posibilelor dezechilibre financiare pe care aplicarea Legii-cadru nr. 330/2009 le-ar fi putut provoca.
    Curtea Constituţională a mai reţinut că avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi calculul indemnizaţiilor potrivit acestor gradaţii se fac potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislaţiei aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câştigate. Totodată, s-a subliniat faptul că legiuitorul poate interveni oricând, din raţiuni ce ţin de politica economico-financiară a statului, cu reglementarea unor criterii de avansare şi a unor metodologii de calcul al indemnizaţiilor obţinute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având acelaşi obiect, pe care le abrogă.
    În acelaşi timp, Curtea Constituţională a reţinut că principiul egalităţii în drepturi impune ca la aceleaşi situaţii juridice să se aplice acelaşi regim, iar la situaţii juridice diferite tratamentul juridic să fie diferenţiat. În cazul de faţă, situaţiile juridice sunt diferite, prin raportare la momentul acordării unor clase de salarizare succesive celei deţinute pentru funcţia respectivă, cărora li se aplică două acte normative diferite, respectiv Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 762 din 9 noiembrie 2009, şi Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Astfel, nu poate fi reţinută nici încălcarea dispoziţiilor art. 20 din Constituţia României, cu referire la prevederile art. 23 pct. 3 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
    27. Cu privire la dispoziţiile Legii nr. 285/2010 supuse controlului de constituţionalitate a priori, în Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2010, Curtea Constituţională a reţinut că, "prin Opinia nr. 598 din 20 decembrie 2010 a Comisiei de la Veneţia, dată la cererea preşedintelui Curţii Constituţionale a Macedoniei, opinie care a fost adoptată la cea de-a 85-a sesiune plenară a Comisiei de la Veneţia din 17-18 decembrie 2010, s-a arătat, în mod expres, că, «în lipsa unei interdicţii constituţionale exprese, o reducere a salariilor judecătorilor poate fi justificată în situaţii excepţionale şi în anumite condiţii stricte, fără a fi privită ca o încălcare a independenţei autorităţii judecătoreşti». În continuare, în opinia invocată, se arată că o asemenea situaţie excepţională există atunci când statul suferă în mod considerabil de pe urma unei crize economice şi pentru motive întemeiate legiuitorul găseşte necesar să reducă salariile tuturor oficialilor statului (a se vedea paragrafele 20 şi 21 ale opiniei citate). Cu alte cuvinte, o situaţie de criză economică este un temei suficient de grav pentru a determina o măsură de reducere a salariilor aplicată nediscriminatoriu întregului personal plătit din fonduri publice". În aceste condiţii, s-a reţinut că dispoziţiile de lege criticate de autorii excepţiei se aplică tuturor categoriilor personalului plătit din fonduri publice, aflate în situaţia prevăzută în cuprinsul Legii nr. 285/2010, fără privilegii şi fără discriminări.
    Pentru aceleaşi argumente, Curtea Constituţională a constatat că textele de lege criticate nu contravin nici dispoziţiilor art. 53 din Constituţia României şi nici celor ale art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu atât mai mult cu cât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, spre exemplu, în Hotărârea din 31 mai 2011, pronunţată în Cauza Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 55, a reiterat jurisprudenţa sa cu privire la faptul că art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu implică un drept la dobândirea proprietăţii.
    28. Prin Decizia nr. 818 din 3 iulie 2008, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, constatând că dispoziţiile sus-menţionate sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

    IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    29. În ceea ce priveşte jurisprudenţa în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia de contencios administrativ şi fiscal a acestei instanţe s-a pronunţat irevocabil prin deciziile nr. 474 din 4.02.2014, nr. 4.346, nr. 4.373 şi nr. 4.376 din 18 noiembrie 2014 în sensul respingerii recursurilor recurenţilor-reclamanţi şi menţinerii hotărârilor instanţei de fond, reţinându-se, în esenţă, că, odată cu adoptarea Legii-cadru nr. 284/2010, a intervenit o schimbare de optică a legiuitorului privind acordarea sporului de vechime, astfel că nu poate fi reţinută încălcarea art. 20 din Constituţia României.
    30. În alte cauze având acelaşi obiect, Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a adoptat soluţia casării cu trimitere spre rejudecare a sentinţelor pronunţate de instanţele de fond, pentru analizarea apărărilor privind incidenţa art. 2 din Legea nr. 285/2010 şi art. 3 lit. c) din Legea nr. 284/2010. Această soluţie a fost adoptată prin deciziile nr. 1.262, 1.267 din 12 martie 2014, nr. 2.005 din 30 aprilie 2014 şi nr. 3.136 din 17 iulie 2014. 31. Se mai impune menţionarea existenţei, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ, a mai multor dosare având acelaşi obiect, în care s-a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 285/2010, precum şi a art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 283/2011, dispunându-se suspendarea judecării cauzei conform art. 244 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă anterior, respectiv dosarele nr. 9.169/2/2012, nr. 8.784/2/2012 şi nr. 1.718/2/2013.

    X. Raportul asupra chestiunii de drept
    32. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. 8 din Codul de procedură civilă, s-a apreciat, referitor la admisibilitatea sesizării, că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a instituţiei juridice privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
    33. Pe fondul cauzei, s-a considerat că, în raport cu prevederile art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010, ce stabilesc aplicarea etapizată a dispoziţiilor sale şi de cele ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, care opresc aplicarea efectivă a valorii de referinţă şi a coeficienţilor de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii-cadru nr. 284/2010, ţinând seama şi de prevederile art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 285/2010, se va face distincţie între reîncadrare, potrivit legii-cadru de salarizare, şi plata efectivă a drepturilor salariale, iar plata efectivă a drepturilor salariale urmează a se efectua potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010, în ipotezele avute în vedere de legiuitor (numire, promovare în funcţie/grad etc.), prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcţia similară, respectiv prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu acelaşi grad profesional şi aceeaşi tranşă de vechime în muncă şi în funcţie şi care a trecut în aceste tranşe de vechime anterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010, aplicând succesiv din urmă, respectiv de la Legea-cadru nr. 330/2009, actele de salarizare.

    XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    34. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, s-au reţinut următoarele:
    În privinţa obiectului şi a condiţiilor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:
    1. existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;
    2. cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă;
    3. cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;
    4. ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;
    5. chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
    35. Din examinarea cauzei deduse judecăţii rezultă că toate aceste condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite cumulativ.
    36. Astfel, obiectul prezentei cauze este apelul formulat împotriva Sentinţei nr. 1.073 din 18 septembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 2.651/104/2013* pronunţată de Tribunalul Vâlcea în primă instanţă, cererea de apel se judecă în ultimă instanţă la Curtea de Apel Piteşti, iar hotărârea pronunţată în apel este definitivă, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, fiind, aşadar, îndeplinite primele trei condiţii de admisibilitate a cererii de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    37. În ceea ce priveşte condiţia ca sesizarea să aibă ca obiect o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, art. 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte noţiunea de "chestiune de drept". În interpretarea acestei noţiuni, doctrina afirmă că sintagma "problemă de drept" trebuie raportată la prevederile cuprinse în art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă". Pentru a fi vorba de o problemă de drept reală trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară.
    Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare.
    38. În cauză, instanţa de fond a fost sesizată cu o acţiune având ca obiect stabilirea cuantumului indemnizaţiei brute lunare şi a sporurilor, în motivarea căreia s-a arătat că procurorii cu aceeaşi funcţie şi vechime dobândite până la data de 31.12.2010, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010, au o indemnizaţie de încadrare brută mai mare şi un cuantum mai mare al sporurilor, realizându-se astfel o discriminare între reclamanţi şi alţi procurori cu aceeaşi vechime, ca urmare a aplicării greşite a actelor normative succesive emise în materia salarizării, respectiv Legea-cadru nr. 330/2009, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, Legea-cadru nr. 284/2010, Legea nr. 285/2010 şi Legea nr. 283/2011.
    39. În mod evident, de aceste dispoziţii legale depinde soluţionarea pe fond a cauzei, iar, din aceste texte legale, problema de drept care se ridică se referă la aplicarea prevederilor art. 2 din Legea nr. 285/2010, art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 şi art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 în sensul de a se stabili dacă, în raport cu prevederile art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 285/2010, plata este guvernată de art. 2 din Legea nr. 285/2010, în sensul că se face la nivelul de salarizare aflat în plată pentru funcţii similare.
    Având în vedere că întrebarea formulată în cadrul procedurii prealabile vizează o chestiune de drept punctuală, iar nu întreaga problematică a unui text de lege, urmărind interpretarea şi aplicarea punctuală a unei dispoziţii legale, se constată îndeplinită cerinţa impusă de art. 519 din Codul de procedură civilă, anume ca sesizarea să aibă ca obiect o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată.
    40. Titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziţii legale în care, deşi nu le apreciază explicit ca fiind noi, problema de drept poate fi considerată nouă prin faptul că nu a mai fost dedusă judecăţii anterior într-un număr de cauze care să fi creat o anumită practică judiciară sau chiar o practică neunitară.
    Inexistenţa unei practici cristalizate în timp a instanţelor şi lipsa unei orientări majoritare a jurisprudenţei spre o anumită interpretare a normelor analizate, lipsa unor argumente oferite de doctrină, fac ca, pe de o parte, chestiunea de drept supusă dezbaterii să îşi reliefeze caracterul de noutate în sensul art. 519 din Codul de procedură civilă, iar, pe de altă parte, ca problema de drept să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme prin pronunţarea unei hotărâri prealabile.
    41. Pentru a statua asupra dezlegării problemei de drept deduse judecăţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a identifica problema de drept vizată pentru care a fost formulată întrebarea, în vederea lămuririi în mod concret a aspectelor divergente observate în analiza jurisprudenţei ataşate cauzei.
    42. Astfel, prin sesizare, sub un prim aspect, se solicită a se stabili dacă se face distincţie între reîncadrare, care se face potrivit legii-cadru de salarizare, şi plata efectivă a drepturilor salariale.
    43. Legea-cadru nr. 284/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010 a abrogat, prin dispoziţiile art. 39 lit. w), Legea-cadru nr. 330/2009, urmărindu-se introducerea unui sistem coerent de ierarhizare a posturilor şi de salarizare în sectorul bugetar.
    Potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. (1) din acest act normativ, la data intrării în vigoare a legii, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranşelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale deţinute, stabilindu-se clasa de salarizare şi coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia, iar, potrivit art. 7 alin. (1), aplicarea prevederilor legii se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de încadrare.
    44. Prin urmare, potrivit Legii-cadru nr. 284/2010, ar fi trebuit ca, la data reîncadrării, să se stabilească clasa de salarizare şi coeficientul de ierarhizare corespunzător ale personalului plătit din fonduri publice.
    45. Cu toate acestea, prin art. 4 al Legii nr. 285/2010, se stabileşte valoarea de referinţă de 600 lei [alin. (1)], se dispune reîncadrarea, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcţii, gradaţii şi grade prevăzute de Legea-cadru [alin. (3)], dar se prevede că, în anul 2011, nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice [alin. (2)].
    46. Dispoziţii similare se regăsesc şi în legile anuale de salarizare ulterioare.
    47. Aşadar, este evident că, faţă de cadrul legislativ adoptat ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010, trebuie făcută distincţie între reîncadrare, care se face potrivit legii-cadru de salarizare, ale cărei anexe nu se aplică, şi plata efectivă a drepturilor salariale.
    48. Sub un al doilea aspect, prin sesizare se solicită a se lămuri dacă plata efectivă a drepturilor salariale este guvernată de art. 2 din Legea nr. 285/2010, în sensul că se face la nivelul de salarizare aflat în plată pentru funcţiile similare din punct de vedere al vechimii.
    49. Potrivit art. 2 din Legea nr. 285/2010, în anul 2011, pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţii similare din instituţia/autoritatea publică în care acesta este încadrat.
    50. În condiţiile în care art. 6 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 prevede că, în anul 2011, avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie şi gradaţie corespunzătoare tranşei de vechime în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, problema de drept ce face obiectul sesizării adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se referă, de fapt, la lămurirea înţelesului noţiunii de "funcţii similare".
    51. Legiuitorul nu a definit însă noţiunea de ,,funcţie similară", ceea ce a dat naştere la interpretări diferite a acestei noţiuni, după cum urmează:
    - funcţia astfel cum era salarizată la data intrării în vigoare a legii-cadru (cu spor de vechime inclus în baza salarială), neintervenind nicio modificare ulterioară a tranşelor de vechime în muncă sau funcţie;
    - funcţia căreia i s-au aplicat gradaţiile, în cazul trecerii la o altă tranşă de vechime (procentul corespunzător gradaţiei fiind diferit de sporul de vechime anterior, deci dând naştere la o "funcţie similară" diferită);
    - funcţia căreia i s-au aplicat atât gradaţiile, cât şi procentul corespunzător unei tranşe diferite a vechimii în funcţie, ceea ce a dat naştere la o a treia "funcţie similară".
    52. Anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010, regulile sistemului de salarizare referitoare la trecerea dintr-o tranşă de vechime în alta stabileau un spor de vechime mai mare decât cel avut anterior, astfel încât, la o treaptă de vechime mai mare, se aplică un spor de vechime mai mare.
    53. Odată cu adoptarea Legii-cadru nr. 284/2010, a intervenit o schimbare de optică a legiuitorului, potrivit căreia, pentru tranşele de vechime în muncă, se acordă cinci gradaţii, clase de salarizare - prin aplicarea unui procent ce variază între 2,5% şi 7,5% - aşadar, cu cât vechimea în muncă este mai mare, cu atât procentul corespunzător tranşei de vechime este mai mic [art. 1 alin. (2)-(5) din Legea-cadru nr. 284/2010].
    54. De asemenea, persoanele care au împlinit o anumită vechime până la 31 decembrie 2010 sunt îndreptăţite să păstreze acelaşi cuantum al salariului, însă, pentru persoanele nou-încadrate pe funcţii, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau grade/trepte după 1 ianuarie 2011, legiuitorul nu a prevăzut expres aceste drepturi, considerându-le că nu le-au avut niciodată, fiind vorba de categorii diferite de salariaţi cărora li se aplică acte normative diferite, respectiv Legea-cadru nr. 330/2009 şi Legea-cadru nr. 284/2010.
    55. Se observă, aşadar, că, după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 şi a legilor anuale de salarizare ulterioare, există diferenţe de salarizare pentru persoane care se înscriu în aceeaşi tranşă de vechime în muncă, în funcţie de data la care au fost îndeplinite condiţiile de vechime ce atrăgeau un nou spor de vechime.
    56. Art. 6 din Legea nr. 285/2010 care a determinat o salarizare diferită pentru persoanele care au trecut într-o altă tranşă de vechime în muncă a făcut obiectul analizei Curţii Constituţionale care, prin Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012, a statuat că "avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi calculul indemnizaţiilor potrivit acestor gradaţii se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislaţiei aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câştigate".
    57. În concluzie, urmează a se face distincţie între reîncadrare şi plata efectivă a drepturilor salariale, în sensul prevederilor art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010, care stabilesc aplicarea etapizată a dispoziţiilor sale şi de cele ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, care opresc aplicarea efectivă a valorii de referinţă şi a coeficienţilor de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii-cadru nr. 284/2010, ţinând seama şi de prevederile art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 285/2010.
    58. Totodată, plata efectivă a drepturilor salariale urmează a se efectua potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010 prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcţia similară, respectiv prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu acelaşi grad profesional şi aceeaşi tranşă de vechime în muncă şi în funcţie şi care a trecut în aceste tranşe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010.

    Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 raportat la art. 519 din Codul de procedură civilă,

                      ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 2.651/104/2013* şi, în consecinţă, stabileşte că:
    În raport cu prevederile art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010, ce stabilesc aplicarea etapizată a dispoziţiilor sale, şi cu cele ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, care opresc aplicarea efectivă a valorii de referinţă şi a coeficienţilor de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii-cadru nr. 284/2010, ţinând seama şi de prevederile art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 285/2010, se va face distincţie între reîncadrare, potrivit legii-cadru de salarizare, şi plata efectivă a drepturilor salariale.
    Plata efectivă a drepturilor salariale urmează a se efectua potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010 prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcţia similară, respectiv prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu acelaşi grad profesional şi aceeaşi tranşă de vechime în muncă şi în funcţie şi care a trecut în aceste tranşe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010.
    Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 octombrie 2015.

             VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                             IULIA CRISTINA TARCEA

                              Magistrat-asistent,
                                Ileana Peligrad

                                    --------

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIE nr. 32 din 19 octombrie 2015

Comentarii

Daysia

30 Aprilie 2016

What an awesome way to explain this-now I know evngithyer!

Brendy

04 Mai 2016

I think the tennis ball thing is a sycamore &quit;fruot". I'm not sure exactly what they are called.And isn't the one that makes you sneeze goldenrod?

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIE nr. 32 din 19 octombrie 2015 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept privind personalul plătit din fonduri publice

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIE nr. 32 din 19 octombrie 2015 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept privind personalul plătit din fonduri publice