Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 319 din 17 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 592 din 3 august 2016
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Dragoş Ciupercescu în Dosarul nr. 21.879/4/2015 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.298D/2015.
2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că există o jurisprudenţă constantă a Curţii Constituţionale prin care s-a arătat că stabilirea cazurilor în care asistenţa juridică este obligatorie este atributul exclusiv al legiuitorului.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Sentinţa penală nr. 1.784 din 28 iulie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 21.879/4/2015, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Dragoş Ciupercescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare formulată împotriva unei sentinţe penale de respingere a contestaţiei promovate împotriva unei încheieri a judecătorului de supraveghere a privării de libertate. Prin încheierea menţionată, a fost respinsă plângerea autorului excepţiei împotriva hotărârii prin care a fost dispusă sancţionarea sa cu avertisment.
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013, care prevăd că asistenţa juridică nu este obligatorie în cazul soluţionării contestaţiei împotriva hotărârilor judecătorului de supraveghere a privării de libertate contravin prevederilor art. 24 din Constituţie, care garantează dreptul la apărare şi prevăd că în tot cursul procesului părţile au dreptul să fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu.
6. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 598 din 21 octombrie 2014 şi nr. 368 din 14 mai 2015, prin care instanţa de contencios constituţional a respins ca neîntemeiate excepţii de neconstituţionalitate similare. Se susţine că dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistenţă juridică obligatorie, primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de legiuitor, care are deplină libertate în a aprecia cazurile în care se impune a fi acordat. Se mai susţine că împrejurarea că o persoană este privată de libertate, ca urmare a unei condamnări definitive, nu este de natură a atrage aplicabilitatea dispoziţiilor legale referitoare la asistenţa juridică obligatorie. Se arată, totodată, că persoana condamnată nu este împiedicată să îşi angajeze un avocat pentru aspectele care ţin de faza executării pedepsei, beneficiind astfel de dreptul la apărare, prevăzut la art. 24 din Constituţie.
7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 365 din 5 iulie 2005, nr. 1.202 din 24 septembrie 2009, nr. 486 din 21 octombrie 2013 şi nr. 598 din 21 octombrie 2014.
9. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere transmis în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 523 D/2014 şi reţinut în Decizia Curţii Constituţionale nr. 598 din 21 octombrie 2014.
10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, care au următorul cuprins: "Asistenţa juridică nu este obligatorie. În cazul în care procurorul şi reprezentantul administraţiei penitenciarului participă la judecată, aceştia pun concluzii."
13. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 24 cu privire la dreptul la apărare.
14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 598 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 7 ianuarie 2015, a reţinut că prevederile art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013 vizează faza executării pedepsei, reglementând cu privire la asistenţa juridică în procedura de soluţionare a plângerii formulate împotriva deciziei de stabilire a regimului de executare a pedepselor privative de libertate. Aşa fiind, aspectul criticat de autorul excepţiei, respectiv lipsa asistenţei juridice obligatorii pe parcursul procedurii anterior arătate, excedează procedurii penale speciale, ce reglementează numai faza urmăririi penale şi a judecăţii, situaţia juridică a condamnatului nefiind identică cu cea a suspectului sau a inculpatului.
15. Prin aceeaşi decizie, Curtea a constatat că, potrivit jurisprudenţei sale, dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistenţă juridică obligatorie, primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de legiuitor, care stabileşte şi cazurile în care se consideră că este necesar. Aşadar, Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu şi pe cel la asistenţă juridică obligatorie. S-a reţinut, prin aceeaşi jurisprudenţă, că stabilirea cazurilor în care asistenţa juridică este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care, conform art. 126 din Constituţie, are deplină libertate de a reglementa (a se vedea Decizia nr. 1.202 din 24 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 19 octombrie 2009, şi Decizia nr. 365 din 5 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 12 august 2005). S-a arătat, totodată, că împrejurarea că o persoană este privată de libertate, ca urmare a unei condamnări definitive, nu este de natură a atrage aplicabilitatea dispoziţiilor legale referitoare la asistenţa juridică obligatorie.
16. De asemenea, Curtea a observat că, în condiţiile normei de la art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013, persoana condamnată nu este împiedicată să îşi angajeze un avocat pentru aspectele care ţin de faza executării pedepsei, beneficiind astfel de dreptul la apărare, prevăzut la art. 24 din Constituţie.
17. Pentru aceste considerente, Curtea nu a putut reţine încălcarea, prin dispoziţiile art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013 a dreptului la apărare, prevăzut la art. 24 din Legea fundamentală.
18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica această jurisprudenţă, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei anterior referite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dragoş Ciupercescu în Dosarul nr. 21.879/4/2015 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa din data de 17 mai 2016.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
