Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 317 din 9 septembrie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1), (5), (6) si (7), art. 17, 18, art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (2) si (3), art. 25 alin. (1) si (3), art. 26 alin. (1) si (3), art. 27, 28, 29, art. 31 alin. (2), art. 33 alin. (1) si ale art. 44 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari prin Legea nr. 180/2002
Nicolae Popa - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Florentina Balta - procuror Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent şef
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1), (5), (6) şi (7), art. 17, 18, art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (2) şi (3), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (1) şi (3), art. 27, 28, 29, art. 31 alin. (2), art. 33 alin. (1) şi <>art. 44 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 180/2002 , toate sub aspectul termenului "contravenient". Excepţia a fost ridicatã de Compania Apa R.A. din Braşov în Dosarul nr. 291/2003 al Tribunalului Braşov - Secţia comercialã şi de contencios administrativ. La apelul nominal se constata lipsa pãrţilor, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei ca neîntemeiatã, întrucât în legatura cu constituţionalitatea acestor prevederi legale Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin mai multe decizii care îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauza.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Încheierea din 28 februarie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 291/2003, Tribunalul Braşov - Secţia comercialã şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1), (5), (6) şi (7), art. 17, 18, art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (2) şi (3), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (1) şi (3), art. 27, 28, 29, art. 31 alin. (2), art. 33 alin. (1) şi <>art. 44 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 180/2002 . Excepţia a fost ridicatã de Compania Apa R.A. din Braşov într-o cauza civilã privind soluţionarea plângerii formulate impotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii, încheiat de cãtre inspectorii de concurenta din cadrul Oficiului Concurentei - Inspectoratul de Concurenta Braşov. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile legale criticate contravin art. 23 alin. (8) din Constituţie, interpretat potrivit art. 20 alin. (1) din Legea fundamentalã, în lumina art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În esenta, în motivare se arata ca prin folosirea termenului de contravenient înainte ca instanta de judecata sa pronunţe o soluţie definitiva în acest sens, prevederile criticate incalca "dreptul la respectarea prezumţiei de nevinovatie". Autorul susţine ca jurisprudenta europeanã consacra respectarea prezumţiei de nevinovatie nu numai de cãtre instanţele judecãtoreşti, dar şi de cãtre autoritãţile publice. De asemenea, autorul considera ca deoarece, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 47 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 , prevederile acesteia se completeazã cu cele ale Codului de procedura civilã şi cu cele ale art. 1169 din Codul civil, astfel ca sarcina probei în cazul plângerii formulate de contravenient impotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de stabilire a sancţiunii revine acestuia, ca urmare a poziţiei sale de contestator, iar nu organului care a aplicat sancţiunea. Aceasta înseamnã ca însuşi contravenientul trebuie sa îşi probeze în fata instanţei nevinovatia, deşi constituţional este ca agentul constatator sa dovedeascã vinovãţia lui. Tribunalul Braşov - Secţia comercialã şi de contencios administrativ apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, atâta vreme cat legiuitorul nu face altceva decât sa pedepseasca consecinţele antisociale ale unui act voluntar. Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece din prevederile art. 23 alin. (8) din Constituţie rezulta ca prezumţia de nevinovatie se aplica în materie penalã, fãcând referire exclusiv la vinovãţia penalã, iar nu la forme de vinovãţie specifice altor ramuri de drept. Totuşi, în interpretarea data art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale de cãtre Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, "sub anumite aspecte, contravenţia poate fi asimilatã infracţiunii, iar distincţia infractiunicontraventii existenta în dreptul intern al mai multor state pãrţi este irelevanta din punctul de vedere al respectãrii garanţiilor stabilite prin art. 6 din Convenţie, acesta fiind aplicabil ambelor forme de ilicit, atâta vreme cat natura dispoziţiei sanctionatorii o cere (cazul Lauko contra Slovaciei)". În plus, atingerea adusã prezumţiei de nevinovatie poate avea loc nu numai în cadrul procedurilor judiciare, ci poate sa emane şi de la alte autoritãţi publice (cazul Ellenet de Ribemont contra Frantei). Mai arata ca denumirea de "contravenient" folositã în <>Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 nu incalca art. 23 alin. (8) din Constituţie, iar legea trebuie sa foloseascã o notiune pentru a desemna persoana care a sãvârşit o contravenţie. Avocatul Poporului apreciazã ca dispoziţia legalã criticata este constituţionalã. Asa cum a reţinut şi Curtea Constituţionalã în Decizia nr. 317 din 20 noiembrie 1997, prezumţia de nevinovatie este proprie doar procesului penal, neavând nici o legatura cu cauzele de natura civilã, comercialã sau de contencios administrativ, ci priveşte libertatea individualã a persoanei şi soluţionarea procesului penal, pana la rãmânerea definitiva a hotãrârii de condamnare. De asemenea, în cazul judecãrii plângerii îndreptate impotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, probele se administreazã în vederea verificãrii legalitãţii şi temeiniciei acestuia, nefiind necesarã demonstrarea nevinovãţiei penale a unei persoane. Prin urmare, prevederile art. 23 alin. (8) din Constituţie nu îşi gãsesc aplicarea în cazul stabilirii calitãţii de contravenient. Cu privire la denumirea de "contravenient", Avocatul Poporului opineaza ca este folositã pentru caracterizarea unei persoane care ar fi sãvârşit o contravenţie, adicã o fapta ilegala cu un pericol social mai redus decât al unei infracţiuni, dar nu în acelaşi mod în care legislaţia penalã utilizeazã cuvintele "invinuit" sau "inculpat". Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 16 alin. (1), (5), (6) şi (7), art. 17, 18, art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (2) şi (3), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (1) şi (3), art. 27, 28, 29, art. 31 alin. (2), art. 33 alin. (1) şi <>art. 44 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 180/2002 , prevederi al cãror conţinut este urmãtorul: - Art. 16 alin. (1), (5), (6) şi (7): "(1) Procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de munca ale contravenientului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost sãvârşitã, precum şi arãtarea tuturor împrejurãrilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţioneazã contravenţia; indicarea societãţii de asigurãri, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitãrii în termen de 48 de ore a jumãtate din minimul amenzii prevãzute de actul normativ, dacã acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a caii de atac şi organul la care se depune plângerea. [...] (5) În cazul în care contravenientul este minor procesul-verbal va cuprinde şi numele, prenumele şi domiciliul pãrinţilor sau ale altor reprezentanţi ori ocrotitori legali ai acestuia. (6) În situaţia în care contravenientul este persoana juridicã în procesul-verbal se vor face menţiuni cu privire la denumirea, sediul, numãrul de înmatriculare în registrul comerţului şi codul fiscal ale acesteia, precum şi datele de identificare a persoanei care o reprezintã. (7) În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat sa aducã la cunostinta contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare. Obiectiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica <<Alte menţiuni>>, sub sancţiunea nulitãţii procesului-verbal."; - Art. 17: "Lipsa mentiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei sãvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnãturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata şi din oficiu."; - Art. 18: "Contravenientul este obligat sa prezinte agentului constatator, la cerere, actul de identitate ori documentele în baza cãrora se fac menţiunile prevãzute la art. 16 alin. (3). În caz de refuz, pentru legitimarea contravenientului agentul constatator poate apela la ofiţeri şi subofiteri de poliţie, jandarmi sau gardieni publici."; - Art. 19 alin. (1): "Procesul-verbal se semneazã pe fiecare pagina de agentul constatator şi de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurãri, care trebuie sa fie confirmate de cel puţin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde şi datele personale din actul de identitate al martorului şi semnatura acestuia."; - Art. 21 alin. (3): "Sancţiunea se aplica în limitele prevãzute de actul normativ şi trebuie sa fie proporţionalã cu gradul de pericol social al faptei sãvârşite, ţinându-se seama de împrejurãrile în care a fost sãvârşitã fapta, de modul şi mijloacele de sãvârşire a acesteia, de scopul urmãrit, de urmarea produsã, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal."; - Art. 24 alin. (2) şi (3): "(2) În cazul în care bunurile nu se gãsesc contravenientul este obligat la plata contravalorii lor în lei. (3) Agentul constatator are obligaţia sa stabileascã cine este proprietarul bunurilor confiscate şi, dacã acestea aparţin unei alte persoane decât contravenientul, în procesul-verbal se vor mentiona, dacã este posibil, datele de identificare a proprietarului sau se vor preciza motivele pentru care identificarea nu a fost posibila."; - Art. 25 alin. (1) şi (3): "(1) Procesul-verbal se va inmana sau, dupã caz, se va comunica, în copie, contravenientului şi, dacã este cazul, partii vãtãmate şi proprietarului bunurilor confiscate. [...] (3) În situaţia în care contravenientul a fost sancţionat cu amenda, precum şi dacã a fost obligat la despãgubiri, o data cu procesul-verbal acestuia i se va comunica şi înştiinţarea de plata. În înştiinţarea de plata se va face menţiunea cu privire la obligativitatea achitãrii amenzii şi, dupã caz, a despãgubirii, în termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând sa se procedeze la executarea silitã."; - Art. 26 alin. (1) şi (3): "(1) Dacã agentul constatator aplica şi sancţiunea, iar contravenientul este prezent la încheierea procesului-verbal, copia de pe acesta şi înştiinţarea de plata se înmâneazã contravenientului, fãcându-se menţiune în acest sens în procesul-verbal. Contravenientul va semna de primire. [...] (3) În cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deşi prezent, refuza sa semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum şi a înştiinţãrii de plata se face de cãtre agentul constatator în termen de cel mult o luna de la data încheierii."; - Art. 27: "Comunicarea procesului-verbal şi a înştiinţãrii de plata se face prin posta, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operaţiunea de afişare se consemneazã într-un proces-verbal semnat de cel puţin un martor."; - Art. 28: "(1) Contravenientul poate achitã, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, dupã caz, de la data comunicãrii acestuia, jumãtate din minimul amenzii prevãzute în actul normativ, agentul constatator fãcând menţiune despre aceasta posibilitate în procesul-verbal. În actul normativ de stabilire a contravenţiilor aceasta posibilitate trebuie menţionatã în mod expres. (2) Plata amenzii se face la Casa de Economii şi Consemnaţiuni sau la trezoreria finanţelor publice, iar o copie de pe chitanţa se preda de cãtre contravenient agentului constatator sau se trimite prin posta organului din care acesta face parte, în termenul prevãzut la alin. (1). (3) În cazul în care contravenientul a achitat jumãtate din minimul amenzii prevãzute în actul normativ pentru fapta sãvârşitã orice urmãrire înceteazã."; - Art. 29: "Dispoziţiile art. 28 se aplica şi în cazurile prevãzute la art. 10 alin. (2), dacã contravenientul achitã jumãtate din minimul amenzii prevãzute de actul normativ pentru fiecare dintre contravenţiile constatate, fãrã ca prin totalizare sa se depãşeascã maximul prevãzut pentru contravenţia cea mai grava."; - Art. 31 alin. (2): "Partea vãtãmatã poate face plângere numai în ceea ce priveşte despãgubirea, iar cel cãruia îi aparţin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce priveşte mãsura confiscãrii."; - Art. 33 alin. (1): "Judecãtoria va fixa termen de judecata, care nu va depãşi 30 de zile, şi va dispune citarea contravenientului sau, dupã caz, a persoanei care a fãcut plângerea, a organului care a aplicat sancţiunea, a martorilor indicaţi în procesul-verbal sau în plângere, precum şi a oricãror alte persoane în mãsura sa contribuie la rezolvarea temeinica a cauzei."; - Art. 44 alin. (2): "Dacã prin contravenţia sãvârşitã de un militar în termen s-a produs o paguba sau dacã sunt bunuri supuse confiscãrii, organul competent potrivit legii va stabili despãgubirea pe baza de tarif şi va dispune asupra confiscãrii. Câte o copie de pe procesul-verbal se comunica contravenientului, partii vãtãmate şi celui cãruia îi aparţin bunurile confiscate." În opinia autorului exceptiei, aceste prevederi contravin art. 23 alin. (8) din Constituţie, prevederi potrivit cãrora: "Pana la rãmânerea definitiva a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare, persoana este consideratã nevinovatã", precum şi art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, conform cãrora "Orice persoana acuzata de o infracţiune este prezumatã nevinovatã pana ce vinovãţia sa va fi legal stabilitã." Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea Constituţionalã constata ca unele dintre dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constitutionalitate tot sub aspectul folosirii termenului de contravenient înainte ca instanta de judecata sa pronunţe o soluţie definitiva în acest sens. Astfel, de exemplu, prin Decizia nr. 183 din 8 mai 2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003, Curtea, pronunţându-se asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (7), art. 17, 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art. 27, 28 şi art. 33 alin. (1) din ordonanta, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie şi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, retinand în esenta urmãtoarele: conform art. 2 din Codul penal "Legea prevede care fapte constituie infracţiuni, pedepsele ce se aplica infractorilor şi mãsurile care se pot lua în cazul sãvârşirii acestor fapte", iar conform <>art. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 , astfel cum a fost modificat prin <>Legea nr. 180/2002 , "Legea contravenţionalã apara valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penalã. Constituie contravenţie fapta sãvârşitã cu vinovãţie, stabilitã şi sancţionatã prin lege, ordonanta, prin hotãrâre a Guvernului sau, dupã caz, prin hotãrâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti." Asadar, simpla desemnare a unei persoane ca fiind contravenient nu înseamnã şi stabilirea vinovatiei sale. Utilizarea de cãtre legiuitor a notiunii de contravenient în dreptul administrativ sau de infractor în dreptul penal nu are semnificatia unei infrangeri a prezumţiei de nevinovatie consacrate de art. 23 alin. (8) din Constituţie. Aceasta dispoziţie constituţionalã este aplicabilã atât în domeniul penal, cat şi în cel contraventional, nici o persoana care a sãvârşit o infracţiune (infractor) sau o contravenţie (contravenient) neputând fi exclusa de la beneficiul acestei garanţii procesuale pana când o hotãrâre judecãtoreascã de condamnare nu a rãmas definitiva. În ceea ce priveşte invocarea încãlcãrii dispoziţiilor art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, potrivit cãrora "Orice persoana acuzata de o infracţiune este prezumatã nevinovatã pana ce vinovãţia sa va fi legal stabilitã", Curtea a reţinut ca, în dreptul romanesc, contravenţiile au fost scoase de sub incidenta legii penale şi au fost supuse unui regim administrativ. Sub acest aspect, convenţia nu se opune tendintei de "dezincriminare" a unor asemenea fapte. În acelaşi sens, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, în jurisprudenta sa, a statuat ca nimic nu impiedica statele sa îşi îndeplineascã rolul lor de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau menţinerea unei distincţii între diferitele tipuri de infracţiuni. Astfel, în scopul aplicãrii prevederilor art. 6 din convenţie, trebuie avute în vedere trei criterii: 1. caracterizarea faptei în dreptul naţional; 2. natura faptei; 3. natura şi gradul de gravitate ale sancţiunii care ar putea fi aplicatã persoanei în cauza, iar în aprecierea acestor criterii, în cauza Ozturk impotriva Germaniei, 1994, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a stabilit ca modul de definire a faptelor în dreptul intern are o valoare relativã, esenţialã fiind natura faptei şi a sancţiunii. Curtea Europeanã considera ca pozitiva mãsura dezincriminarii, în "interesul individului", a unor infracţiuni mai puţin grave şi pentru care fãptuitorul nu mai rãspunde penal, putând chiar sa evite procedura judiciarã şi pe aceasta cale sa se elimine suprglomerarea tribunalelor. Cu toate acestea, distincţia operata de statele europene între crime, delicte şi contravenţii nu este operanta, întrucât în sensul art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale toate aceste fapte au caracter penal şi, tocmai de aceea, prevederile sale garanteazã oricãrui "acuzat" dreptul la un proces echitabil, indiferent de calificarea faptei în dreptul intern. În sensul arãtat, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului s-a pronunţat şi în cauza Garyfallou Aebe impotriva Greciei, 1997, în cauza Lauko impotriva Slovaciei, 1998, precum şi în cauza Kadubec impotriva Slovaciei, 1998. Totodatã, potrivit teoriei şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, problema stabilirii vinovatiei în materia contravenţiilor nu are în vedere faza extrajudiciara a sancţiunii administrative, ci faza judiciarã a acesteia, ceea ce presupune respectarea dreptului la un proces echitabil şi a garanţiilor prevãzute de art. 6 din convenţie, articol cu care prevederile art. 23 alin. (8) din Constituţie, potrivit cãrora "pana la rãmânerea definitiva a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare, persoana este consideratã nevinovatã", sunt în deplina concordanta. În legatura cu susţinerile formulate, ca şi în cauza de fata, în sensul ca, potrivit textelor de lege criticate, însuşi contravenientul trebuie sa îşi probeze în fata instanţei nevinovatia, deşi constituţional este ca agentul constatator sa dovedeascã vinovãţia lui, prin decizia menţionatã Curtea Constituţionalã a reţinut: "deşi legiuitorul a dezincriminat contravenţiile, potrivit <>art. 34 al Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 , instanta competenta sa soluţioneze plângerea îndreptatã impotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este obligatã sa urmeze anumite reguli procedurale distincte de cele ale dreptului procesual civil, în virtutea cãrora, asa cum susţine autorul exceptiei, sarcina probei aparţine celui care afirma ceva în instanta. Astfel, alin. 1 al textului de lege menţionat stabileşte, fãrã distincţii, ca instanta competenta sa soluţioneze plângerea verifica dacã aceasta a fost introdusã în termen, asculta pe cel care a fãcut-o şi pe celelalte persoane citate, între care, potrivit art. 33 din ordonanta, şi organul care a aplicat sancţiunea, administreazã orice alte probe prevãzute de lege, necesare în vederea verificãrii legalitãţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotãrãşte asupra sancţiunii, despãgubirii stabilite, precum şi asupra mãsurii confiscãrii. Dispoziţiile alin. (2) al art. 34 din ordonanta prevãd ca hotãrârea judecãtoreascã prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacatã cu recurs, fãrã ca motivarea acestuia sa fie obligatorie. Asa fiind, şi sub acest aspect, prevederile de lege criticate sunt în deplin acord cu exigenţele art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, iar din procedura de soluţionare a plângerii impotriva procesului-verbal de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu rezulta rãsturnarea sarcinii probei, ceea ce ar fi contrar intereselor contravenientului, ci, mai degraba, exercitarea dreptului la apãrare." Cele statuate prin decizia menţionatã îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauza, întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii. În plus, în acest dosar sunt criticate sub aspectele arãtate şi prevederile art. 16 alin. (5) şi (6), art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (2) şi (3), art. 26 alin. (1), art. 29, art. 31 alin. (1), art. 33 alin. (1) şi ale <>art. 44 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 180/2002 . Întrucât susţinerile de neconstituţionalitate sunt identice, pentru argumentele anterior expuse, Curtea urmeazã sa respingã şi excepţia de neconstituţionalitate referitoare la aceste texte de lege.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al <>art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1), (5), (6) şi (7), art. 17, 18, art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (2) şi (3), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (1) şi (3), art. 27, 28, 29, art. 31 alin. (2), art. 33 alin. (1) şi ale <>art. 44 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 180/2002 , toate sub aspectul termenului "contravenient" din <>Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 180/2002 , excepţie ridicatã de Compania Apa R.A. din Braşov în Dosarul nr. 291/2003 al Tribunalului Braşov - Secţia comercialã şi de contencios administrativ. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 9 septembrie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent şef, Gabriela Dragomirescu
──────────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
