Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Cu Adresa nr. 3.567 din 5 decembrie 2005, secretarul general al Senatului a trimis Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor <>art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea unor dispoziţii din Regulamentul Senatului, adoptat prin <>Hotãrârea Senatului nr. 28 din 24 octombrie 2005 şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 25 octombrie 2005.
Sesizarea este semnatã de un numãr de 42 de senatori, şi anume: Ion A. Iliescu, Mircea Dan I. Geoanã, Nicolae Gh. Vãcãroiu, Ion I. Solcanu, Otilian B. Neagoe, Radu Cristian T. Georgescu, Viorel I. Arcaş, Alexandru A. Athanasiu, Ioan I. Chelaru, Octav O. Cozmâncã, Ovidiu Teodor I. Creţu, Corina T. Creţu, Petre P. Daea, Cristian M. Diaconescu, Vasile V. Dîncu, Ion I. Florescu, Ion Vasile, Antonie Gh. Iorgovan, George-Cristian L. Maior, Radu Cãtãlin C. Mardare, Petru Şerban N. Mihãilescu, Ion I. Moraru, Şerban A. Nicolae, Traian S. Novolan, Sorin Mircea M. Oprescu, Adrian C. Pãunescu, Mihail E. Popescu, Dan Mircea Şt. Popescu, Ion S. Rãdoi, Aristide S. Roibu, Ilie I. Sârbu, Doina C. Silistru, Aurel Gabriel N. Simionescu, Viorel C. Ştefan, Sever Gh. Şter, Doru Ioan I. Tãrãcilã, Emil Rãzvan V. Theodorescu, Angel P. Tîlvar, Ion I. Toma, Silvia Adriana M. Ţicãu, Vasile Ioan Dãnuţ V. Ungureanu, Ion I. Vãrgãu.
Sesizarea a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 7.451 din 6 decembrie 2005 şi formeazã obiectul Dosarului nr. 940C/2005.
În sesizare sunt criticate ca fiind neconstituţionale urmãtoarele articole din Regulamentul Senatului:
1. Art. 5 alin. (2), care prevede cã "Numãrul senatorilor care sunt propuşi în Comisia de validare de fiecare partid, organizaţie a cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale, alianţã politicã sau alianţã electoralã este în funcţie de numãrul membrilor sãi raportat la numãrul total al senatorilor şi se stabileşte prin negocieri realizate de reprezentanţii acestora", reprezintã, prin introducerea în text a sintagmei "numãrul membrilor", o adãugare la prevederile art. 64 alin. (5) din Constituţie. Conform textului constituţional, singurul criteriu ce trebuie avut în vedere la alcãtuirea Biroului permanent şi a comisiilor permanente este configuraţia politicã a Camerei, rezultatã din alegeri. Aceastã reglementare poate conduce la constituirea de "alianţe şi formaţiuni politice ad-hoc, care nu au primit votul cetãţenilor la alegerile generale".
2. Art. 7 alin. (7), potrivit cãruia "Contestaţiile pot fi formulate de cetãţeni români cu drept de vot", îngrãdeşte, prin excluderea partidelor politice din rândul subiecţilor care pot formula contestaţii în legãturã cu desfãşurarea alegerii senatorilor, posibilitatea realizãrii rolului acestora, prevãzut de art. 8 din Constituţie. Ar trebui ca şi organizaţiile cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale, mass-media, organizaţiile neguvernamentale şi alte persoane juridice implicate în procedurile electorale sã aibã dreptul de a face contestaţii.
3. Art. 11, care prevede cã "Senatul se întruneşte, de drept, în a 5-a zi de la constituirea Comisiei de validare, pentru dezbaterea raportului prezentat de preşedintele acesteia", este contrar prevederilor art. 66 alin. (3) din Constituţie, potrivit cãrora convocarea Camerei trebuie fãcutã de preşedintele acesteia, prin aceea cã stabileşte întrunirea de drept a Senatului.
4. Art. 16 alin. (2), care dispune cã "Un grup parlamentar poate fi constituit şi poate funcţiona numai dacã cuprinde cel puţin 7 senatori, care au fost aleşi pe listele aceluiaşi partid, ale aceleiaşi organizaţii a cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale, alianţe politice sau alianţe electorale", contravine art. 64 alin. (4) din Constituţie. Precizarea potrivit cãreia senatorii aleşi pe listele aceluiaşi partid politic sau ale aceleiaşi alianţe politice ori electorale se pot constitui în grup parlamentar încalcã, aşa cum a statuat Curtea Constituţionalã prin <>Decizia nr. 46/1994 , dreptul subiectiv al senatorilor de a se organiza în grupuri parlamentare, prevãzut de art. 64 alin. (4) din Constituţie.
5. Art. 22, potrivit cãruia "(1) Grupurile parlamentare au dreptul la mijloacele de transport şi la logistica necesarã în vederea desfãşurãrii activitãţii, stabilite de Biroul permanent, în funcţie de mãrimea grupurilor.
(2) În funcţie de posibilitãţi, Biroul permanent asigurã logisticã şi senatorilor care nu au aderat la nici un grup parlamentar", reglementeazã probleme ce ţin de statutul parlamentarilor, deci de domeniul legii, fiind încãlcate prevederile art. 65 alin. (2) lit. j) din Constituţie.
6. Art. 28 alin. (2) prevede cã, "În locul secretarilor asistenţi a cãror activitate a încetat, preşedintele Senatului va nominaliza 2 dintre secretarii aleşi în calitate de secretari de şedinţã, cu respectarea urmãtoarelor reguli: un secretar de la majoritate, unul de la opoziţie şi cu observarea art. 16 alin. (3) teza a doua din Constituţia României, republicatã". Or, desemnarea secretarilor de şedinţã nu poate fi de competenţa preşedintelui Senatului, ci este un atribut al Biroului permanent, ales conform prevederilor art. 64 alin. (2) din Constituţie.
7. Art. 36 alin. (1) lit. s), care stabileşte cã "(1) Biroul permanent al Senatului are urmãtoarele atribuţii: [...]; s) aprobã Regulamentul privind paza şi accesul în sediul Senatului", contravine art. 64 alin. (1) din Constituţie, întrucât prevede obligaţii pentru alte subiecte de drept, paza şi controlul accesului în clãdirea în care se aflã sediul Senatului fiind asigurate, potrivit legii, de Serviciul de Protecţie şi Pazã.
8. Art. 37 alin. (1) prevede cã "Biroul permanent se convoacã din oficiu de cãtre preşedintele Senatului sau la solicitarea a cel puţin 5 dintre ceilalţi membri ai sãi, a unui grup parlamentar sau a cel puţin 7 senatori independenţi". Formularea "sau a cel puţin 7 senatori independenţi" este neconstituţionalã, întrucât coroborarea art. 64 alin. (5) cu art. 8 din Constituţie conduce la noţiunea de partide politice şi nu de candidaţi independenţi.
9. Art. 42 alin. (1) lit. c), potrivit cãruia "(1)... Chestorii Senatului au urmãtoarele atribuţii: [...]; c) verificã funcţionarea şi calitatea serviciilor Senatului, potrivit repartizãrii Biroului permanent", prevede o soluţie contrarã principiilor constituţionale consacrate de art. 64 şi urmãtoarele. Aceasta deoarece "senatorii, inclusiv membrii Biroului permanent, nu pot îndeplini activitãţi de naturã administrativã", verificarea funcţionãrii serviciilor Senatului fiind o sarcinã a secretarului general, care este funcţionar public de carierã. Potrivit art. 71 alin. (2) din Constituţie, singura activitate de naturã administrativã care poate fi îndeplinitã de senatori este acea de membru al Guvernului.
10. Art. 45 alin. (1), care stabileşte cã "Numãrul locurilor în comisii, ce revine fiecãrui grup parlamentar, se stabileşte, în termenul hotãrât de Biroul permanent, prin negocieri între reprezentanţii grupurilor parlamentare, astfel încât sã se respecte configuraţia politicã a Senatului rezultatã din alegeri. În cazul în care unul dintre membrii comisiei demisioneazã din grupul parlamentar care l-a propus, liderul grupului respectiv poate propune un alt reprezentant", contravine "principiilor de organizare şi funcţionare democraticã a Parlamentului, prevãzute de Constituţie, întrucât creeazã o poziţie privilegiatã liderilor grupurilor parlamentare". Art. 64 alin. (3) din Constituţie prevede dreptul deputaţilor şi senatorilor de a se organiza în grupuri parlamentare şi nu consacrã un statut constitutiv al liderilor acestora. Astfel, liderul grupului parlamentar nu poate avea dreptul sã propunã înlocuirea în cadrul comisiei a unui parlamentar cu altul, ci, eventual, sã anunţe în plenul Senatului care a fost decizia grupului respectiv.
11. Art. 46 alin. (3), care dispune cã "Un senator nu poate face parte din mai mult de douã comisii permanente, cu excepţia Comisiei pentru regulament", restrânge dreptul senatorilor de a face parte din comisii parlamentare, drept prevãzut de art. 64 alin. (4) din Constituţie. În Regulament nu se motiveazã restrângerea acestui drept prin nici una dintre situaţiile prevãzute de art. 53 din Constituţie. De altfel, restrângerea exerciţiului unor drepturi se poate face numai prin lege.
12. Art. 48 alin. (2), care prevede cã "Un senator poate face parte din biroul de conducere al unei singure comisii permanente", este neconstituţional pentru aceleaşi motive arãtate la art. 46 alin. (3).
13. Art. 50 alin. (2), potrivit cãruia, "În prima şedinţã a comisiilor, convocatã de preşedintele Senatului, se aduce la cunoştinţã membrilor acestora componenţa birourilor, negociatã potrivit alin. (1)", încalcã principiile democraţiei constituţionale de organizare a structurilor parlamentare, întrucât înlãturã principiul alegerii birourilor comisiilor. Contrar prevederilor art. 72 alin. (1) din Constituţie, înlãturã dreptul la vot şi dreptul la opinie ale senatorilor.
14. Art. 51 alin. (1), privind "Revocarea unui membru al biroului comisiei se face de cãtre grupul care l-a desemnat", încalcã principiile democratice de funcţionare a Parlamentului şi a structurilor sale interne. Prin acesta "se declanşeazã vendetele politice, oferindu-se un mijloc de rãzboi politic din partea unei majoritãţi ad-hoc constituite".
15. Art. 51 alin. (3), referitor la "Pierderea calitãţii de membru al unui grup parlamentar atrage încetarea de drept a funcţiei de conducere în cadrul unei comisii parlamentare", contravine principiilor consacrate de art. 72 alin. (1) din Constituţie, privind imposibilitatea încetãrii de drept a calitãţii de membru într-o comisie. Mãsura apare ca o sancţiune, contrarã dreptului fiecãrui senator de a face parte din comisiile parlamentare, prevãzut de art. 64 alin. (4) din Constituţie. Prin acest text se realizeazã o discriminare negativã în privinţa senatorilor care au pãrãsit grupul parlamentar.
16. Art. 60 alin. (1), care dispune cã "Senatorul care absenteazã nemotivat la 3 şedinţe ale unei comisii speciale, de anchetã sau de mediere va fi înlocuit de drept de grupul parlamentar respectiv", este contrar art. 64 alin. (5) din Constituţie, în sensul cã nu se poate ca un grup parlamentar sã înlocuiascã un membru în comisie cu altul, fãrã ca acest aspect sã fie adus la cunoştinţa plenului şi sã se facã cuvenita modificare în Monitorul Oficial.
17. Art. 60 alin. (2), care stabileşte cã "La şedinţele comisiilor pot participa şi senatori din alte comisii sau deputaţi care au legãturã cu materialele aflate în dezbatere, fãrã a avea drept de vot", este contrar prevederilor art. 69 alin. (1) din Constituţie, prin formularea "care au legãturã cu materialele aflate în dezbatere", întrucât afecteazã exercitarea mandatului parlamentar, nerecunoscând dreptul senatorilor de a participa la şedinţele oricãrei comisii.
18. Art. 61 alin. (1), care prevede cã "Membrii Guvernului sau reprezentanţii mandataţi ai acestora au acces la lucrãrile comisiilor", este neconstituţional cât priveşte formularea "sau reprezentanţii mandataţi ai acestora", întrucât, potrivit prevederilor art. 102 şi 103 din Constituţie, numai membrii Guvernului au de realizat un program de guvernare, iar votul de învestiturã este dat pe lista membrilor Guvernului, şi nu pe lista unor reprezentanţi mandataţi ai acestora. Întrucât, conform art. 109 din Constituţie, numai membrii Guvernului rãspund politic în faţa Parlamentului, numai aceştia au acces la lucrãrile comisiilor, contactul direct fiind un mijloc de evaluare corectã a activitãţii unui membru al Guvernului.
19. Art. 66 alin. (4), potrivit cãruia "Comisia pentru regulament este o comisie permanentã specialã formatã din câte un reprezentant al fiecãrui grup parlamentar. Membrii Comisiei pentru regulament nu pot face parte din Biroul permanent", prevede interdicţia ca membrii Biroului permanent sã facã parte din comisie, ceea ce contravine principiilor consacrate de art. 64 din Constituţie, în sensul cãrora nu existã nici o incompatibilitate între calitatea de membru al Biroului permanent şi cea de membru al unei comisii.
20. Art. 67 lit. d), care prevede cã, "În domeniul lor de activitate, comisiile permanente au urmãtoarele atribuţii: [...]; d) controleazã modul în care ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice îndeplinesc Programul de guvernare aprobat de Parlament, în domeniile lor specifice de activitate", excedeazã sferei de reglementare a Regulamentului, stabilind sarcini pentru subiecte de drept care nu sunt în raporturi constituţionale cu Senatul. Funcţia de control asupra administraţiei publice aparţine Senatului ca instituţie, iar nu comisiilor permanente.
21. Art. 76 alin. (1), potrivit cãruia "Orice comisie permanentã poate iniţia o anchetã parlamentarã, în limitele competenţelor sale materiale, privitoare la activitatea desfãşuratã de un minister sau de altã autoritate publicã centralã ori a unei instituţii de sub autoritatea acestora", este în contradicţie cu art. 111 şi art. 113 alin. (1) din Constituţie. În sensul prevederilor constituţionale ale art. 111, comisiile parlamentare nu pot decât sã solicite documente şi informaţii, iar neconcordanţa faţã de art. 113 alin. (1) din Constituţie constã în aceea cã textul nu precizeazã cã se referã la autoritãţi publice centrale administrative.
22. Art. 76 alin. (6), care dispune cã "Prezenţa la audieri este obligatorie. Persoanele care, cu rea-credinţã, nu rãspund solicitãrilor comisiilor Senatului vor fi sancţionate, potrivit legii", încalcã principiile prevãzute de art. 64 din Constituţie, prin aceea cã stabileşte obligaţii pentru subiecte de drept din afara Senatului.
23. Art. 79 alin. (1) şi (2), potrivit cãruia "(1) Comisia de anchetã poate invita orice persoanã care poate avea cunoştinţã despre o faptã sau o împrejurare de naturã sã serveascã la aflarea adevãrului în cauza care formeazã obiectul activitãţii comisiei.
(2) La cererea comisiei de anchetã, orice persoanã care cunoaşte fapte sau împrejurãri în legãturã cu obiectul cercetãrii ori care deţine un mijloc de probã este obligatã sã le aducã la cunoştinţã sau sã le înfãţişeze. Instituţiile şi organizaţiile sunt obligate, în condiţiile legii, sã rãspundã la solicitãrile comisiei de anchetã în termenul stabilit de aceasta", prevede, de asemenea, obligaţii pentru subiecte de drept din afara Senatului. Or, conform art. 64 alin. (1) din Constituţie, Regulamentul are menirea de a reglementa organizarea internã a Camerelor Parlamentului. Controlul exercitat de comisii, chiar şi de anchetã, nu poate viza decât Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice.
24. Art. 82 alin. (2) dispune cã, "În afara sesiunilor, senatorii îşi pot desfãşura activitatea din dispoziţia sau cu aprobarea Biroului permanent, în comisii permanente, speciale sau de anchetã, în grupuri parlamentare, în circumscripţiile electorale sau îndeplinesc alte sarcini hotãrâte de acesta". Formularea "din dispoziţia sau cu aprobarea Biroului permanent" este restrictivã şi reprezintã o adãugare la Constituţie, întrucât, în sensul prevederilor art. 64 alin. (4) şi art. 69 alin. (1), întrunirea comisiilor în şedinţe în perioada vacanţei parlamentare trebuie sã fie exclusiv rezultatul deciziei acestora.
25. Art. 88 alin. (1) prevede cã "Iniţiativa legislativã aparţine, dupã caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui numãr de cel puţin 100.000 de cetãţeni cu drept de vot, în conformitate cu art. 74 din Constituţia României, republicatã", ceea ce excedeazã sferei de reglementare specificã Regulamentului şi este inutil. Dacã s-a dorit totuşi includerea în Regulament, trebuie reprodusã exact prevederea art. 74 din Constituţie.
26. Art. 89 alin. (4), potrivit cãruia "Caracterul complex al legii se stabileşte prin hotãrârea plenului Senatului, la propunerea Biroului permanent, avându-se în vedere elemente precum: întinderea reglementãrii, importanţa domeniului de reglementare, implicaţiile deosebite într-un anumit domeniu şi necesitatea aplicãrii unor norme comunitare", reprezintã o soluţie contrarã Constituţiei, întrucât reglementeazã o problemã care este de domeniul legii.
27. Art. 90 alin. (1) lit. b) stabileşte cã, "(1) În vederea încadrãrii în termenele prevãzute la art. 89 alin. (3) şi la art. 108, 109 şi 110 din prezentul regulament, precum şi la art. 115 alin. (5) din Constituţia României, republicatã, proiectele de lege şi propunerile legislative se înainteazã Biroului permanent al Senatului, care dispune: [...] b) transmiterea proiectului de lege sau a propunerii legislative Camerei Deputaţilor, în cazul în care o comisie permanentã apreciazã cã Senatul nu este competent sã dezbatã şi sã adopte proiectul, ca primã Camerã sesizatã. În aceste cazuri, avizul Comisiei juridice, de numiri, disciplinã, imunitãţi şi validãri este obligatoriu." Reglementarea este contrarã principiilor consacrate de art. 64 şi 75 din Constituţie referitoare la procedura legislativã, la sesizarea Camerelor şi la raţiunea existenţei comisiilor parlamentare. A lãsa o comisie sã decidã, iar nu Biroul permanent poate duce la abuzuri, la dese declinãri de competenţe şi la obstrucţionarea activitãţii legislative.
28. Art. 102 prevede cã, "(1) Dupã dezbaterile generale, dacã proiectul de lege nu a fost respins şi se constatã cã prin raportul comisiei sesizate în fond nu s-au operat modificãri ori completãri la textele proiectului de lege sau propunerii legislative, raportul şi proiectul de lege sau propunerea legislativã se supun în întregime votului final.
(2) În cazurile în care comisia sesizatã în fond a operat modificãri sau completãri la textele proiectului de lege sau propunerii legislative, cuprinse în raportul acesteia, preşedintele consultã Senatul dacã sunt observaţii la acestea şi dezbaterile se fac numai asupra textelor la care se referã aceste observaţii şi se rezolvã prin vot.
(3) În cazurile în care sunt şi amendamente respinse de comisie, se dezbat numai cele pentru care senatorul care Ie-a propus cere susţinerea în plen şi se rezolvã prin votul majoritãţii senatorilor prezenţi.
(4) Dupã terminarea dezbaterilor asupra modificãrilor şi completãrilor operate de comisie, raportul în întregime se supune votului şi, dupã aceasta, proiectul de lege în întregime se supune votului final.
(5) Raportul comisiei sesizate în fond se aprobã sau se respinge de Senat cu acelaşi cvorum cu care se aprobã sau se respinge legea pentru care este întocmit." Acest text este neconstituţional pentru cã nu precizeazã cvorumul cu care trebuie adoptatã o lege, potrivit art. 76 din Constituţie.
29. Art. 104, potrivit cãruia "În cursul dezbaterilor senatorii, grupurile parlamentare sau Guvernul pot pune în discuţie numai amendamentele depuse în termen la comisie, în condiţiile procedurii prevãzute la art. 100 şi 102", este contrar principiilor democratice care stau la baza statutului de parlamentar, potrivit art. 69 alin. (1) din Constituţie.
30. Art. 125 alin. (2), care dispune cã "Propunerile prevãzute la alin. (1) se adoptã cu votul deschis al senatorilor prezenţi", contravine prevederilor art. 76 din Constituţie, deoarece nu stabileşte cvorumul de vot pentru adoptarea deciziei, distinct, când se referã la lege organicã ori la lege ordinarã.
31. Art. 136 alin. (3), potrivit cãruia "Legile ordinare şi hotãrârile luate în procesul legiferãrii se adoptã cu votul majoritãţii senatorilor prezenţi", este, prin formularea "hotãrârile luate în procesul legiferãrii", contrar prevederilor art. 67 din Constituţie, întrucât nu distinge între hotãrârile care se referã la legi organice şi cele care se referã la legi ordinare.
32. Art. 136 alin. (5), în sensul cãruia, "Dacã prezentul regulament nu dispune altfel, celelalte acte ale Senatului sau mãsurile luate de acesta, inclusiv raportul comisiei sesizate în fond, se adoptã cu votul majoritãţii senatorilor prezenţi", este neconstituţional pentru aceleaşi motive ca şi art. 136 alin. (3).
33. Art. 138 alin. (1), care prevede cã "Votul poate fi contestat numai de liderul unui grup parlamentar, imediat dupã anunţarea rezultatului votului de cãtre preşedintele Senatului. Asupra contestaţiei Senatul se pronunţã prin votul majoritãţii senatorilor prezenţi. Contestaţia poate fi susţinutã de un singur vorbitor, într-un interval de timp rezonabil, şi, în caz de opoziţie, poate lua cuvântul într-un interval de timp egal, de asemenea, un singur vorbitor din partea fiecãrui grup parlamentar", restrânge dreptul oricãrui senator de a contesta rezultatul votului, ceea ce este contrar principiilor funcţionãrii democratice a Parlamentului.
34. Art. 145 alin. (5), potrivit cãruia "În cazurile de neconstituţionalitate constatate potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, republicatã, dispoziţiile declarate neconstituţionale îşi înceteazã efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacã, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupã caz, nu pune de acord prevederile declarate neconstituţionale cu prevederile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept", nu dispune cu privire la organizarea internã a Senatului şi excedeazã prevederilor art. 64 din Constituţie.
35. Art. 146 alin. (1), care prevede cã "În cazul în care Preşedintele României cere, înainte de promulgare, reexaminarea unei legi adoptate prima datã de cãtre Senat, cererea va fi înscrisã în termen de cel mult 30 de zile în proiectul ordinii de zi a Senatului", este contrar principiului consacrat de art. 77 din Constituţie, prin stabilirea termenului de 30 de zile. Acest termen ar trebui sã fie egal cu termenul special prevãzut pentru promulgare.
36. Art. 149, potrivit cãruia "Senatul are dreptul sã cearã punerea sub urmãrire penalã a membrilor Guvernului, potrivit dispoziţiilor <>Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerialã, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare", este contrar principiilor constituţionale referitoare la organizarea internã a Camerelor şi conţine o completare la un text de lege.
37. Art. 155 alin. (3), care stabileşte cã "Moţiunile simple privind probleme de politicã externã se supun dezbaterii numai însoţite de avizul Comisiei pentru politicã externã şi cu consultarea Ministerului Afacerilor Externe. Aceastã condiţie trebuie îndeplinitã în termen de 3 zile de la depunerea moţiunii simple", prevede obligaţii pentru structuri din afara Parlamentului, deşi, potrivit art. 111 din Constituţie, comisiile pot cere de la Guvern şi de la celelalte organe ale administraţiei de stat informaţii şi documente, iar nu şi avize la acţiuni ce vizeazã procesul intern parlamentar. Obligativitatea avizului comisiei de politicã externã este contrarã prevederilor art. 67 şi art. 112 alin. (2) din Constituţie.
38. Art. 160 alin. (2), în sensul cãruia "Întrebãrile scrise sau orale se depun în scris, prin grupul parlamentar, la secretarul desemnat al Senatului, cel mai târziu pânã la ora 10,00 a zilei de joi", limiteazã în timp posibilitatea senatorilor de a pune întrebãri, ceea ce apare ca o restrângere a principiului libertãţii de opinie, prevãzut de art. 72 şi de art. 112 alin. (1) din Constituţie.
39. Art. 160 alin. (4), care dispune cã "Întrebãrile trebuie sã aibã un singur autor, iar un senator nu poate adresa într-o sãptãmânã mai mult de douã întrebãri", încalcã principiul libertãţii de opinie, dar şi principiul mandatului reprezentativ prevãzut de art. 69 din Constituţie, prin limitarea la cel mult douã întrebãri ce pot fi formulate de un senator într-o sãptãmânã.
40. Art. 161 alin. (1) teza întâi, care prevede cã "Întrebãrile orale se prezintã în plenul Senatului de cãtre autor, într-un interval de timp de cel mult un minut. Rãspunsurile orale se dau imediat dupã ce a fost adresatã întrebarea şi nu pot depãşi 3 minute. Autorul întrebãrii poate interveni cu precizãri sau comentarii, fãrã a depãşi douã minute, iar rãspunsul la replicã va fi dat în acelaşi interval de timp. Nici o altã intervenţie pe marginea întrebãrii respective nu mai poate avea loc. Rãspunsul la întrebarea oralã poate fi amânat pentru sãptãmâna urmãtoare numai în cazuri temeinic justificate", este contrar principiilor funcţionãrii democratice a Parlamentului, prin limitarea la un minut a intervalului de timp în care întrebarea poate fi prezentatã oral. Trebuia utilizatã formula "termen rezonabil", înscrisã şi în art. 21 din Constituţie.
41. Art. 166 alin. (5) şi (6) stabileşte cã "(5) Autoritãţile prevãzute la alin. (1) sunt obligate sã rãspundã în termen de cel mult 10 zile. În situaţii excepţionale în care rãspunsul necesitã date suplimentare, acestea au obligaţia de a declara în scris cã interesul public nu le permite sã rãspundã la timp şi de a cere un termen suplimentar care nu poate depãşi 30 de zile. În cazul în care autoritãţile nu rãspund în termenele prevãzute la solicitarea senatorului interesat, preşedintele Senatului sau preşedintele comisiei, dupã caz, poate cere invitarea lor în plenul Senatului.
(6) Refuzul nejustificat de a rãspunde la solicitãrile prevãzute în alineatele precedente atrage, dupã caz, rãspunderea juridicã potrivit legii. Preşedintele Senatului poate sesiza autoritãţile competente, la solicitarea senatorului interesat", ceea ce excedeazã sferei de reglementare îngãduite de Constituţie pentru regulamentele Camerelor. Problema poate fi reglementatã numai printr-o lege specialã privind petiţiile ori prin legea cu privire la statutul parlamentarilor, potrivit prevederilor art. 51 alin. (4), respectiv art. 65 alin. (2) lit. j) din Constituţie.
42. Art. 172 alin. (2), potrivit cãruia "Imunitatea parlamentarã are ca scop garantarea libertãţii de exprimare a senatorului şi protejarea acestuia împotriva urmãririlor judiciare respective, abuzive sau şicanatoare", cuprinde dispoziţii din domeniul legii privind statutul parlamentarilor.
43. Art. 174-185, referitoare la "Conflictul de interese, constatarea incompatibilitãţilor şi alte interdicţii", cuprind dispoziţii ce aparţin domeniului legii privind statutul parlamentarilor.
44. Art. 174 alin. (2) stabileşte cã "Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care senatorul are un interes personal de naturã patrimonialã, care ar influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative". Or, aceastã reglementare este de domeniul legii privind statutul parlamentarilor.
45. Art. 189, 190, 191 şi 193, referitoare la: organizarea birourilor senatoriale; primirea drepturilor bãneşti de cãtre senatori; suspendarea contractului de muncã pe durata exercitãrii mandatului şi concedii, dispun, astfel cum a statuat şi Curtea Constituţionalã prin <>Decizia nr. 46/1994 , în domenii aparţinând legii privind statutul parlamentarilor.
46. Art. 204 alin. (2) privind "Dotarea Senatului cu mijloace de transport auto şi modul de utilizare a acestora, precum şi cheltuielile de protocol se stabilesc prin norme aprobate de Biroul permanent, în limita sumelor prevãzute în bugetul anual" şi art. 205 referitor la "(1) Folosirea colaboratorilor pentru lucrãrile Senatului, ale comisiilor şi pentru unele activitãţi ale serviciilor Senatului se aprobã de Biroul permanent.
(2) Indemnizaţia colaboratorilor, în limitele stabilite de lege, se propune de beneficiarul colaborãrii şi se ordonanţeazã de secretarul general al Senatului" dispun în domenii aparţinând legilor privind bugetul de stat, statutul parlamentarilor, proprietãţii etc.
47. Formularea "potrivit regulamentului acestor şedinţe" cuprinsã în art. 208 alin. (4), care prevede cã, "În cazul în care comisia de mediere nu ajunge, în termenul stabilit, la un acord cu privire la textele aflate în divergenţã sau dacã una dintre Camere nu aprobã raportul comisiei de mediere, textele aflate în divergenţã se supun dezbaterii în şedinţa comunã a celor douã Camere, potrivit regulamentului acestor şedinţe", apare ca fiind contrarã soluţiei consacrate de Constituţia revizuitã. Constituţia revizuitã renunţã la "soluţia navetei parlamentare şi a comisiei de mediere" în cazul legilor ordinare şi al celor organice. Textul lasã de înţeles cã prin Regulamentul şedinţelor comune se poate stabili şi un alt cvorum decât cel prevãzut de Constituţie pentru legile de revizuire a Constituţiei.
În temeiul <>art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicatã preşedintelui Senatului, pentru a trimite punctul de vedere al Biroului permanent.
Biroul permanent al Senatului nu a transmis punctul sãu de vedere.
CURTEA,
examinând sesizarea de neconstituţionalitate, raportul judecãtorului-raportor, dispoziţiile criticate din Regulamentul Senatului, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile din <>Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine urmãtoarele:
Curtea a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale <>art. 1, 10, 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992 , sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii prevederilor criticate din Regulamentul Senatului.
Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie art. 5 alin. (2), art. 7 alin. (7), art. 11, art. 16 alin. (2), art. 22, art. 28 alin. (2), art. 36 alin. (1) lit. s), art. 37 alin. (1), art. 42 alin. (1) lit. c), art. 45 alin. (1), art. 46 alin. (3), art. 48 alin. (2), art. 50 alin. (2), art. 51 alin. (1) şi (3), art. 60 alin. (1) şi (2), art. 61 alin. (1), art. 66 alin. (4), art. 67 lit. d), art. 76 alin. (1) şi (6), art. 79 alin. (1) şi (2), art. 82 alin. (2), art. 88 alin. (1), art. 89 alin. (4), art. 90 alin. (1) lit. b), art. 102, art. 104, art. 125 alin. (2), art. 136 alin. (3) şi (5), art. 138 alin. (1), art. 145 alin. (5), art. 146 alin. (1), art. 149, art. 155 alin. (3), art. 160 alin. (2) şi (4), art. 161 alin. (1) teza întâi, art. 166 alin. (5) şi (6), art. 172 alin. (2), art. 174-185, art. 174 alin. (2), art. 189, art. 190, art. 191, art. 193, art. 204 alin. (2), art. 205, art. 208 alin. (4) din Regulamentul Senatului, adoptat prin <>Hotãrârea Senatului nr. 28 din 24 octombrie 2005 şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 25 octombrie 2005.
În opinia autorilor sesizãrii, aşa cum s-a arãtat şi în sinteza criticilor formulate, prevederile Regulamentului Senatului, care fac obiectul controlului de constituţionalitate, sunt contrare dispoziţiilor şi principiilor constituţionale cuprinse în urmãtoarele articole:
- Art. 1 alin. (4) - principiul separaţiei şi echilibrului puterilor; art. 8 - "Pluralismul şi partidele politice"; art. 16 - "Egalitatea în drepturi"; art. 31 - "Dreptul la informaţie"; art. 53 - "Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi"; art. 61 - "Rolul şi structura" Parlamentului; art. 64 - "Organizarea internã" a Parlamentului; art. 65 - "Şedinţele Camerelor"; art. 66 - "Sesiuni"; art. 67 - "Actele juridice şi cvorumul legal"; art. 69 - "Mandatul reprezentativ"; art. 71 - Incompatibilitãţi"; art. 72 - "Imunitatea parlamentarã"; art. 74 - "Iniţiativa legislativã"; art. 75 - "Sesizarea Camerelor"; art. 76 - "Adoptarea legilor şi a hotãrârilor"; art. 77 - "Promulgarea legii"; art. 102 - "Rolul şi structura" Guvernului; art. 103 - "Învestitura" Guvernului; art. 109 - "Rãspunderea membrilor Guvernului"; art. 111 - "Informarea Parlamentului"; art. 112 - "Întrebãri, interpelãri şi moţiuni simple"; art. 113 - "Moţiunea de cenzurã"; art. 147 - "Deciziile Curţii Constituţionale"; art. 151 - "Procedura de revizuire".
Examinând sesizarea de neconstituţionalitate formulatã, Curtea Constituţionalã reţine urmãtoarele:
I. La analiza reglementãrilor supuse controlului de constituţionalitate, Curtea Constituţionalã are în vedere faptul cã, în virtutea principiului autonomiei regulamentare a fiecãrei Camere a Parlamentului, acestea sunt libere şi au obligaţia sã stabileascã prin regulamente proprii normele de organizare şi funcţionare, în privinţa cãrora Constituţia nu dispune. Curtea constatã, de asemenea, cã în numeroase cazuri criticile formulate prin sesizare vizeazã caracterul incomplet al unor prevederi ale Regulamentului ori formularea lor greşitã, evidenţiind necesitatea completãrii sau modificãrii acestora, ceea ce excedeazã competenţelor Curţii Constituţionale.
II. Examinând fiecare prevedere criticatã din Regulamentul Senatului, Curtea constatã cã o parte dintre acestea sunt în neconcordanţã cu dispoziţiile şi principiile Constituţiei, fie pentru cã reglementãri similare au fost declarate neconstituţionale prin <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 46 din 17 mai 1994 , fie pentru cã la constituirea structurilor de lucru ale Senatului nu se respectã întocmai configuraţia politicã a Camerei rezultatã din alegeri, fie pentru cã nu vizeazã organizarea internã şi funcţionarea Senatului, ci reglementeazã drepturi şi îndatoriri care aparţin domeniilor de reglementare prin lege, fie pentru cã stabilesc sarcini şi obligaţii pentru instituţii şi persoane cu care Camerele Parlamentului nu se aflã în raporturi constituţionale. Chiar dacã includerea în Regulament a unor reglementãri a fost parţial şi cu caracter tranzitoriu justificatã prin lipsa unei legi concordante cu dispoziţiile Constituţiei, în condiţiile adoptãrii <>Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, nu mai subzistã nici aceastã justificare. Astfel:
1. Art. 5 alin. (2) din Regulament dispune cu privire la numãrul senatorilor care pot fi propuşi în Comisia de validare a mandatelor de senator de fiecare partid politic, organizaţie a cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale, alianţã politicã şi alianţã electoralã, în funcţie de numãrul membrilor sãi raportat la numãrul total al senatorilor, stabilit prin negocieri realizate de reprezentanţii acestora. Or, art. 64 alin. (5) din Constituţie prevede cã "Birourile permanente şi comisiile parlamentare se alcãtuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecãrei Camere". Aşadar, conform acestor dispoziţii constituţionale, instituirea unui criteriu ce nu are la bazã configuraţia politicã a Camerei, stabilitã prin voinţa cetãţenilor cu ocazia alegerilor generale, încalcã litera şi spiritul Constituţiei. Prin urmare, art. 5 alin. (2) din Regulament este neconstituţional în mãsura în care se referã la numãrul membrilor partidelor, organizaţiilor cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale, alianţelor politice sau alianţelor electorale, iar nu la grupurile parlamentare care stabilesc configuraţia politicã rezultatã din alegeri.
2. Art. 45 alin. (1), potrivit cãruia, "În cazul în care unul dintre membrii comisiei demisioneazã din grupul parlamentar care l-a propus, liderul grupului respectiv poate propune un alt reprezentant", este neconstituţional în mãsura în care atribuie liderului de grup, iar nu grupului parlamentar, dreptul de a face propuneri privitoare la înlocuirea unui membru dintr-o comisie parlamentarã. Aceasta deoarece, din dispoziţiile constituţionale ale art. 64 alin. (3) care prevãd cã, potrivit Regulamentului fiecãrei Camere, "Deputaţii şi senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare [...]", rezultã cã grupurile parlamentare reprezintã forma organizatoricã recunoscutã de Constituţie.
3. Art. 67 lit. d), care prevede cã, în domeniul lor de activitate, "comisiile permanente" "controleazã modul în care ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice îndeplinesc Programul de guvernare aprobat de Parlament, în domeniile lor specifice de activitate", contravine art. 111 din Constituţie, potrivit cãruia: "Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului parlamentar al activitãţii lor, sunt obligate sã prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora". Din textul constituţional citat rezultã cã solicitarea de informaţii şi documente, ca modalitate de exercitare a controlului parlamentar, se poate face numai prin intermediul preşedinţilor Camerelor sau ai comisiilor parlamentare.
4. Art. 76 alin. (1), care stabileşte posibilitatea ca orice comisie permanentã sã iniţieze, în limitele competenţei sale materiale, o anchetã parlamentarã privitoare la activitatea desfãşuratã de un minister sau de altã autoritate publicã centralã ori a unei instituţii de sub autoritatea acesteia, este neconstituţional, tot prin raportare la art. 111 alin. (1) din Constituţie, deoarece controlul parlamentar se exercitã asupra activitãţii Guvernului şi asupra celorlalte organe ale administraţiei publice, iar nu şi asupra oricãrei autoritãţi publice centrale. Dreptul de control aparţine Camerelor Parlamentului, iar comisiile parlamentare pot acţiona numai pe baza însãrcinãrii primite din partea Camerelor.
5. Art. 76 alin. (6), referitor la obligativitatea prezenţei la audieri a persoanelor invitate de comisia permanentã care a iniţiat ancheta, precum şi sancţionarea celor care, cu rea-credinţã, nu rãspund solicitãrilor, stabileşte obligaţii pentru subiecte de drept din afara Senatului. Sub acest aspect, prin <>Decizia nr. 46 din 17 mai 1994 privind constituţionalitatea Regulamentului Senatului, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994, Curtea Constituţionalã a statuat cã Regulamentul Senatului, fiind aprobat printr-o hotãrâre şi reglementând organizarea internã, proprie Senatului, nu poate stabili drepturi şi obligaţii decât pentru senatori, precum şi pentru autoritãţile, demnitarii şi funcţionarii publici, în funcţie de raporturile constituţionale pe care le au cu Senatul. În acelaşi sens a statuat Curtea şi prin <>Decizia nr. 602 din 14 noiembrie 2005 privind constituţionalitatea unor dispoziţii din Regulamentul Camerei Deputaţilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 18 noiembrie 2005.
6. Art. 79 alin. (1) şi (2), privind dreptul comisiei de anchetã de a invita orice persoanã care are cunoştinţã despre o faptã sau o împrejurare de naturã sã serveascã la aflarea adevãrului în cauza ce formeazã obiectul activitãţii comisiei, obligaţia oricãrei persoane care are asemenea cunoştinţe ori deţine mijloace de probã pentru a le înfãţişa comisiei, precum şi obligaţia instituţiilor şi organizaţiilor de a rãspunde solicitãrilor sale, sunt neconstituţionale deoarece obligaţiile sunt stabilite în sarcina unor persoane fizice şi juridice din afara Senatului, în lipsa unor raporturi de drept constituţional.
7. Art. 189 referitor la organizarea birourilor senatoriale în circumscripţiile electorale, art. 190 privind drepturile bãneşti ale senatorilor, art. 191 care reglementeazã situaţia contractului de muncã pe durata exercitãrii mandatului de senator şi art. 193 cu privire la concediile senatorilor, sunt neconstituţionale pentru cã se referã la domenii şi probleme care pot fi reglementate numai prin lege organicã.
<>Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor reglementeazã drepturile şi îndatoririle parlamentarilor, precum şi organizarea şi funcţionarea birourilor parlamentare. Organizarea acestora este identicã la Senat şi la Camera Deputaţilor. În aceastã privinţã art. 56 alin. (1) din lege prevede cã: "Regulamentul Camerei Deputaţilor, Regulamentul Senatului şi Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se vor modifica şi se vor completa în mod corespunzãtor cu dispoziţiile prezentei legi şi în conformitate cu deciziile Curţii Constituţionale pronunţate asupra prevederilor din aceste regulamente şi se vor adapta în mod corespunzãtor".
III. Curtea Constituţionalã nu poate reţine încãlcarea dispoziţiilor sau a principiilor Constituţiei prin celelalte prevederi criticate din Regulamentul Senatului, pentru urmãtoarele motive:
1. Depunerea şi soluţionarea contestaţiilor referitoare la desfãşurarea alegerilor parlamentare şi la rezultatele acestora sunt reglementate de legea electoralã. Art. 7 alin. (6) şi (7) din Regulament au în vedere contestaţiile referitoare la validarea senatorilor, depuse dupã constituirea comisiei de validare. Eventuala extindere a sferei subiecţilor abilitaţi sã depunã asemenea contestaţii presupune modificarea şi completarea textului din Regulament, ceea ce excedeazã competenţei Curţii Constituţionale.
2. Art. 11 din Regulament nu prevede convocarea Senatului în sesiune ordinarã sau extraordinarã, ci un act de organizare constând în întrunirea acestuia pentru a dezbate raportul comisiei de validare. Senatul nu este încã legal constituit şi nu are organe de lucru alese, nici preşedinte, atribuţiile acestuia fiind exercitate, parţial, de preşedintele decan de vârstã. În aceastã fazã de organizare singura soluţie posibilã este întrunirea de drept la termenul stabilit de Regulament.
3. Aparenta neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Regulament este înlãturatã prin precizãrile de la alin. (5) şi (6) ale aceluiaşi articol, care permit afilierea la alte grupuri parlamentare şi constituirea de grupuri mixte, inclusiv grupuri pentru senatorii independenţi.
4. Art. 22 din Regulament nu reglementeazã în concret drepturile materiale de care beneficiazã senatorii potrivit statutului lor, ci enunţã, la modul general, dreptul grupurilor parlamentare şi al senatorilor care nu au aderat la nici un grup la mijloace de transport şi la logistica necesarã desfãşurãrii activitãţii, evident în limitele prevãzute de lege. Aceasta este o problemã strict legatã de organizarea funcţionãrii tuturor structurilor Senatului.
5. Art. 28 alin. (2) reglementeazã o problemã cotidianã de organizare a activitãţii, ce poate fi rezolvatã şi de preşedintele Senatului. Or, nici o dispoziţie din Constituţie nu stabileşte atribuţia Biroului permanent de a desemna secretarii de şedinţã.
6. Art. 36 alin. (1) lit. s) completeazã ori adapteazã normele generale privind paza şi protecţia stabilite de lege la problemele specifice legate de paza şi accesul în sediul Senatului, situaţii ce pot fi reglementate prin regulamentul propriu.
7. Art. 37 alin. (1), care stabileşte cã senatorii independenţi au aceleaşi drepturi ca şi ceilalţi senatori în legãturã cu problemele de organizare şi funcţionare a Senatului, diferite fiind doar condiţiile şi modalitãţile de exercitare a acestor drepturi, nu încalcã nici o dispoziţie sau principiu constituţional.
8. Art. 42 alin. (1) lit. c) referitor la verificarea funcţionãrii şi calitãţii serviciilor nu echivaleazã cu desfãşurarea unei activitãţi administrative incompatibile cu calitatea de senator. Serviciile Senatului nu sunt organe ale administraţiei publice, ci structuri economico-administrative cu sarcina de a asigura buna funcţionare a acestuia. Funcţionarea şi calitatea serviciilor Senatului intereseazã în mod nemijlocit pe fiecare senator.
9. Art. 46 alin. (3) şi art. 48 alin. (2) limiteazã numãrul comisiilor permanente şi al birourilor acestora din care poate face parte un senator. Limitarea este necesarã pentru asigurarea condiţiilor de funcţionare eficientã a comisiilor, precum şi pentru asigurarea reflectãrii configuraţiei politice a Senatului în alcãtuirea comisiilor permanente.
10. Art. 50 alin. (2) dispune cu privire la repartizarea pe grupuri parlamentare a funcţiilor din birourile tuturor comisiilor permanente. Aceastã repartizare trebuie sã fie rezultatul negocierilor dintre liderii grupurilor, pentru a se asigura respectarea configuraţiei politice a Senatului la alcãtuirea comisiilor permanente şi a birourilor acestora. Nominalizarea pe funcţii a senatorilor este dreptul grupurilor parlamentare respective. Supunerea la vot a acestor nominalizãri ar putea rãsturna concordanţa cu configuraţia politicã a Senatului. Nu se pune problema restrângerii exerciţiului dreptului la vot şi al libertãţii opiniei, ci doar o opţiune privind modul de organizare a comisiilor.
11. Reglementãrile cuprinse în art. 51 alin. (1) şi (3) şi în art. 60 alin. (1) sunt menite sã asigure pãstrarea concordanţei componenţei comisiilor de orice naturã cu configuraţia politicã a Senatului. Astfel, senatorul care nu mai face parte dintr-un anumit grup parlamentar nu poate reprezenta acel grup nici în comisie, iar înlocuirea sa este dreptul exclusiv al grupului care l-a propus.
12. Art. 60 alin. (2) care condiţioneazã participarea activã a senatorilor din alte comisii şi a deputaţilor la lucrãrile oricãrei comisii se impune pentru crearea condiţiilor necesare funcţionãrii eficiente şi operative a acestora, fãrã ca prin aceasta sã se aducã atingere exercitãrii mandatului de senator.
13. Prevederile art. 61 alin. (1) din Regulament nu aduc atingere dispoziţiilor şi principiilor constituţionale referitoare la învestirea Guvernului, la controlul parlamentar asupra administraţiei publice sau la rãspunderea membrilor Guvernului pentru realizarea programului de guvernare. Membrii Guvernului pot mandata specialişti pentru a participa la lucrãrile comisiilor Senatului tocmai în scopul rezolvãrii problemelor dezbãtute de comisii. Participarea reprezentanţilor mandataţi ai membrilor Guvernului la lucrãrile comisiilor nu are implicaţii asupra raporturilor constituţionale dintre Senat, ca autoritate legiuitoare şi Guvern, ca reprezentant al puterii executive.
14. Art. 66 alin. (4) care stabileşte incompatibilitãţi între anumite funcţii în cadrul structurilor de lucru ale Senatului şi cea de membru în unele comisii speciale, în vederea bunei organizãri a unor activitãţi şi desfãşurãrii lor eficiente, nu restrânge exerciţiul prerogativelor mandatului de senator.
15. Art. 82 alin. (2) prevede necesitatea unei dispoziţii sau a aprobãrii Biroului permanent pentru desfãşurarea unor activitãţi în afara sesiunilor pentru asigurarea cadrului organizat al activitãţii, având în vedere şi faptul cã asemenea activitãţi implicã şi cheltuieli materiale, Biroul permanent având obligaţia sã asigure gospodãrirea eficientã a fondurilor bugetare alocate. Mandatul de senator nu dã naştere unor drepturi absolute şi discreţionare, iar structurile de lucru ale Senatului nu sunt organe autonome şi independente. Regulamentul de organizare şi funcţionare a Senatului se elaboreazã tocmai pentru determinarea cadrului şi condiţiilor în care organele de lucru şi senatorii îşi desfãşoarã activitatea, respectiv îşi exercitã mandatul.
16. Art. 88 alin. (1), referitor la iniţiativa legislativã, nu poate fi considerat neconstituţional, întrucât reproduce fidel teza întâi a art. 74 alin. (1) din Constituţie.
17. Art. 89 alin. (4) din Regulament are în vedere proiecte de legi ce trebuie categorisite în simple şi cu complexitate deosebitã, în raport cu care trebuie adoptate în termene diferite, conform art. 75 alin. (2) din Constituţie. Încadrarea concretã a acestora revine primei Camere sesizate.
18. Art. 90 alin. (1) lit. b) prevede cã transmiterea proiectului de lege la Camera Deputaţilor este dispusã de Biroul permanent al Senatului, pe baza aprecierii unei comisii permanente cã proiectul de lege nu poate intra în dezbaterea Senatului ca prima Camerã. Este justificat ca Biroul permanent sã decidã pe baza aprecierii comisiei permanente specializate în domeniul la care se referã proiectul de lege, având în vedere şi avizul obligatoriu al comisiei juridice.
19. Neprecizarea în art. 102 a majoritãţii de voturi cu care se adoptã o lege nu constituie motiv de neconstituţionalitate, aceastã majoritate diferenţiatã pe categorii de legi fiind prevãzutã de art. 76 din Constituţie. Ar fi neconstituţionalã prevederea unei majoritãţi diferite faţã de cea stabilitã de Constituţie. Alin. (5) al articolului precizeazã cã raportul comisiei sesizate în fond se aprobã sau se respinge cu aceeaşi majoritate de voturi ca şi legea la care se referã.
20. Art. 104 care reglementeazã procedura şi termenul de depunere a amendamentelor la proiectele de legi, precum şi interdicţia de a prezenta şi susţine noi amendamente în cursul dezbaterilor în plen, nu este de naturã sã restrângã exerciţiul mandatului de senator. Dispoziţiile art. 104 din Regulament sunt menite sã asigure o mai bunã operativitate şi calitate procesului legislativ.
21. Art. 125 alin. (2) se referã la votarea propunerii privind limitarea duratei luãrilor de cuvânt, alineatele (1), (2) şi (3) ale art. 136 reglementeazã majoritatea de voturi în concordanţã cu distincţiile fãcute de art. 76 din Constituţie, iar alin. (5) al aceluiaşi articol prevede valabilitatea votului majoritãţii senatorilor prezenţi pentru cazuri în care Regulamentul nu dispune altfel. Lipsa altor precizãri mai detaliate nu reprezintã motiv de neconstituţionalitate.
22. Art. 138 alin. (1), care acordã numai liderilor grupurilor parlamentare dreptul de a contesta rezultatul votului, urmãreşte disciplinarea activitãţii de adoptare a actelor Senatului. Liderul exprimã opinia şi voinţa grupului pe care-l reprezintã, iar faptul cã senatorul nu poate contesta oricând şi individual rezultatul votului nu restrânge exerciţiul mandatului sãu.
23. Art. 145 alin. (5) reproduce prevederile art. 147 din Constituţie, ceea ce nu poate constitui motiv de neconstituţionalitate.
24. Art. 146 alin. (1) care stabileşte termenul de cel mult 30 de zile pentru înscrierea pe ordinea de zi a Senatului a reexaminarii legii, înainte de promulgare, la cererea Preşedintelui României, nu intrã sub incidenţa prevederilor art. 77 din Constituţie. Constituţia nu prevede termenul în care Parlamentul trebuie sã se pronunţe asupra cererii de reexaminare, problema putând fi reglementatã prin regulamentele Camerelor. Constituţionalitatea unor asemenea reglementãri nu poate fi examinatã prin analogie, iar transpunerea pentru aceastã situaţie a termenelor prevãzute de Constituţie, în care Preşedintele României trebuie sã promulge legea, nu are nici un suport logic în dispoziţiile şi principiile Constituţiei.
25. Art. 149 precizeazã cã Senatul poate cere punerea sub urmãrire penalã a membrilor Guvernului în condiţiile legii care reglementeazã rãspunderea ministerialã, deci nu conţine nici o dispoziţie ce nu ar putea fi stabilitã prin Regulament.
26. Art. 155 alin. (3) referitor la obligativitatea avizului Comisiei pentru politicã externã şi la consultarea Ministerului Afacerilor Externe, atunci când se dezbat moţiuni simple privind probleme de politicã externã, se întemeiazã pe raţiunea de a fi a comisiilor permanente de specialitate, ca structuri de lucru ale Senatului. Este firesc ca Senatul, care se aflã în raporturi constituţionale cu Ministerul Afacerilor Externe ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, sã consulte acest organ, în vederea dezbaterii unei moţiuni simple privind politica externã. Consultarea este o formã de a cere date şi informaţii.
27. Art. 160 alin. (2) privitor la stabilirea datei şi a orei pânã la care pot fi depuse întrebãrile adresate autoritãţilor administraţiei publice centrale şi alin. (4) care limiteazã la cel mult douã numãrul întrebãrilor pe care le poate adresa un senator într-o sãptãmânã, precum şi art. 161 alin. (1) teza întâi referitor la intervalul de timp în care pot fi prezentate întrebãrile orale nu au nici o legãturã cu libertatea de opinie şi nu îngrãdesc exerciţiul drepturilor conferite de mandatul de senator. Aceste reglementãri sunt utile şi necesare pentru disciplinarea şi asigurarea desfãşurãrii într-un timp rezonabil a activitãţii de adresare a întrebãrilor şi de rãspuns la acestea, cât şi pentru eliminarea abuzului de drept, în vederea asigurãrii timpului necesar activitãţii de bazã a Senatului, aceea de legiferare. Raportarea acestei reglementãri la sintagma "termen rezonabil" din art. 21 alin. (3) din Constituţie este improprie.
28. Art. 166 alin. (5) reglementeazã posibilitatea ca preşedintele Senatului sã solicite informãri Guvernului şi celorlalte organe ale administraţiei publice, iar alin. (6) stabileşte obligaţia acestora de a transmite în termen util informaţiile solicitate, sub sancţiunea rãspunderii juridice potrivit legii. Solicitãrile sunt formulate în cadrul controlului parlamentar asupra activitãţii acestora, potrivit prerogativelor constituţionale ale Parlamentului, iar obligaţia de a rãspunde este stabilitã pentru organe aflate în raporturi constituţionale cu organul legislativ.
29. Art. 172 nu defineşte şi nu reglementeazã imunitatea parlamentarã ori efectele acesteia, ci enunţã principiul constituţional al libertãţii de opinie şi reproduce prevederile art. 72 din Constituţie, referitoare la tragerea la rãspundere a parlamentarilor, iar alin. (2) precizeazã scopul imunitãţii parlamentare.
30. Articolele 174-185 au prevãzut, în lipsa legii organice privind statutul deputaţilor şi senatorilor, conflictul de interese, incompatibilitãţile şi interdicţiile senatorilor, rezultate din dispoziţiile Constituţiei, iar în cea mai mare parte conţin norme de procedurã referitoare la constatarea şi soluţionarea unor asemenea situaţii. Aceste reglementãri urmeazã a fi adaptate, în mod corespunzãtor, potrivit dispoziţiilor <>art. 56 alin. (1) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.
31. Art. 204 şi 205, care dispun cu privire la dotarea Senatului cu mijloace de transport şi stabilirea modului de utilizare a acestora, elaborarea unor norme pentru cheltuielile de protocol, folosirea unor colaboratori externi şi modul de acordare a indemnizaţiilor acestora, cuprind reglementãri ce ţin de organizarea internã a activitãţii acestei Camere a Parlamentului. În mod corect, art. 204 şi 205 precizeazã cã dotãrile şi celelalte cheltuieli se fac în limitele sumelor prevãzute în bugetul anual, deci în legea bugetului de stat, iar indemnizaţiile colaboratorilor se stabilesc în cadrul limitelor prevãzute de lege.
32. Art. 208 alin. (4), referitor la activitatea comisiei de mediere cu privire la textele aflate în divergenţã, face parte din cap. VI "Dispoziţii tranzitorii şi finale", în cadrul cãruia art. 206 stabileşte cã o asemenea comisie se constituie pentru soluţionarea divergenţelor existente în cazul proiectelor de legi sau propuneri legislative adoptate în condiţiile art. 155 alin. (1) din Constituţie. Textul constituţional, la care se face trimitere, prevede dezbaterea şi adoptarea potrivit dispoziţiilor constituţionale anterioare a proiectelor de legi şi propuneri legislative în curs de legiferare la data intrãrii în vigoare a legii de revizuire a Constituţiei. Constituţia dispune deci folosirea procedurii de legiferare prevãzute anterior revizuirii. Art. 208, reglementând concilierea în şedinţa comunã a celor douã Camere, în mod necesar, face trimitere la procedura prevãzutã de Regulamentul şedinţelor comune.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. c) şi art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, precum şi al prevederilor art. 11 alin. (1) lit. A.c), <>art. 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Constatã cã art. 5 alin. (2), în mãsura în care se referã la numãrul membrilor partidelor, organizaţiilor cetãţenilor aparţinând minoritãţilor naţionale, alianţelor politice sau alianţelor electorale, iar nu la configuraţia politicã rezultatã din alegeri, conform art. 64 alin. (5) din Constituţie, art. 45 alin. (1), în mãsura în care atribuie liderului de grup, iar nu grupului parlamentar, dreptul de a face propuneri privitoare la înlocuirea unui membru dintr-o comisie parlamentarã, art. 67 lit. d), art. 76 alin. (1), art. 76 alin. (6), art. 79 alin. (1) şi (2), art. 189, 190, 191 şi 193 din Regulamentul Senatului sunt neconstituţionale.
2. Constatã cã, în ceea ce priveşte art. 7 alin. (7), art. 11, art. 16 alin. (2), art. 22, art. 28 alin. (2), art. 36 alin. (1) lit. s), art. 37 alin. (1), art. 42 alin. (1) lit. c), art. 46 alin. (3), art. 48 alin. (2), art. 50 alin. (2), art. 51 alin. (1), art. 51 alin. (3), art. 60 alin. (1), art. 60 alin. (2), art. 61 alin. (1), art. 66 alin. (4), art. 82 alin. (2), art. 88 alin. (1), art. 89 alin. (4), art. 90 alin. (1) lit. b), art. 102, art. 104, art. 125 alin. (2), art. 136 alin. (3), art. 136 alin. (5), art. 138 alin. (1), art. 145 alin. (5), art. 146 alin. (1), art. 149, art. 155 alin. (3), art. 160 alin. (2), art. 160 alin. (4), art. 161 alin. (1) teza întâi, art. 166 alin. (5) şi (6), art. 172 alin. (2), art. 174-185, art. 174 alin. (2), art. 204 alin. (2), art. 205 şi art. 208 alin. (4) din acelaşi regulament, sesizarea este neîntemeiatã.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã preşedintelui Senatului şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 13 aprilie 2006 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Kozsokâr Gâbor, Petre Ninosu, Ion Predescu şi Viorel Şerban Stãnoiu, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent şef,
Gabriela Dragomirescu
__________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
