Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 316 din 5 martie 2009  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor   art. 14 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 316 din 5 martie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 14 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 448 din 30 iunie 2009
DECIZIE nr. 316 din 5 martie 2009
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 14 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALÃ
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 448 din 30 iunie 2009


Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Carmen Cãtãlina Gliga - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 14 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicatã de Vyan Zangana în Dosarul nr. 2.993/303/2007 al Judecãtoriei Sectorului 6 Bucureşti.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza se aflã în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 8 aprilie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 2.993/303/2007, Judecãtoria Sectorului 6 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 14 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicatã de Vyan Zangana într-un proces de evacuare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţã, cã textul de lege este neconstituţional, deoarece "permite evacuarea persoanei din locuinţa sa".
Judecãtoria Sectorului 6 Bucureşti considerã excepţia neîntemeiatã.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã prevederile de lege criticate sunt constituţionale. Invocã jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>art. 14 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 241/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 23 mai 2001.
Textul criticat are urmãtoarea redactare:
"(1) La expirarea termenului de închiriere stabilit conform prezentei ordonanţe de urgenţã chiriaşul are dreptul la reînnoirea contractului, pentru aceeaşi perioadã, dacã pãrţile nu modificã prin acord expres durata închirierii.
(2) Proprietarul poate refuza reînnoirea contractului de închiriere numai pentru urmãtoarele motive:
a) locuinţa este necesarã pentru a satisface nevoile sale de locuit, ale soţului, pãrinţilor ori copiilor oricãruia dintre aceştia, numai dacã sunt cetãţeni români cu domiciliul în România;
b) locuinţa urmeazã sã fie vândutã în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţã;
c) chiriaşul nu a achitat chiria cel puţin 3 luni consecutive în executarea contractului de închiriere;
d) în cazurile prevãzute la art. 13 lit. f)-i).
(3) Proprietarul este obligat sã îi notifice chiriaşului refuzul de a reînnoi contractul de închiriere cu cel puţin un an înainte de expirarea acestuia, pentru situaţiile prevãzute la alin. (2) lit. a) şi b). În cazurile prevãzute la alin. (2) lit. d) notificarea se face cu cel puţin 60 de zile înainte de expirarea contractului.
(4) Sunt permise mai multe reînnoiri succesive.
(5) Chiriaşul este obligat sã pãrãseascã locuinţa în termen de 60 de zile de la expirarea termenului contractual, dacã locaţiunea nu s-a reînnoit. Chiriaşul este obligat sã plãteascã întreaga chirie, precum şi toate cheltuielile pentru servicii şi întreţinere aferente perioadei în care a ocupat efectiv locuinţa."
Textele constituţionale considerate a fi încãlcate sunt cele ale <>art. 26 privind viaţa intimã familialã şi privatã, ale <>art. 27 privind inviolabilitatea domiciliului şi ale <>art. 47 referitor la nivelul de trai.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã motivul de neconstituţionalitate invocat nu priveşte textul de lege criticat, ca atare, ci aplicarea acestuia, aspect care, potrivit <>art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 , excedeazã competenţei instanţei de contencios constituţional.
Potrivit <>art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , "Sunt neconstituţionale prevederile actelor [...] care încalcã dispoziţiile sau principiile Constituţiei", alin. (3) al aceluiaşi articol stabilind cã instanţa constituţionalã "se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã [...]".
Curtea Constituţionalã a statuat în repetate rânduri cã nu intrã în atribuţiile sale cenzurarea aplicãrii legii de cãtre instanţele judecãtoreşti, controlul judecãtoresc realizându-se exclusiv în cadrul sistemului cãilor de atac prevãzut de lege. În acest sens, potrivit <>art. 126 alin. (1) din Constituţie , "Justiţia se realizeazã prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege".

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul <>art. 146 lit. d) şi al <>art. 147 alin. (4) din Constituţie , precum şi al <>art. 1-3 , al <>art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALÃ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 14 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicatã de Vyan Zangana în Dosarul nr. 2.993/303/2007 al Judecãtoriei Sectorului 6 Bucureşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 5 martie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Maria Bratu

-------


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016