Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 316 din 23 martie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie, a dispozitiilor art. 1 alin. (1) si (3^1), art. 4 alin. (1) si art. 15^1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie, precum si a dispozitiilor art. 91^1-91^6 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 18 mai 2010
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (3^1), art. 4 alin. (1) şi <>art. 15^1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, precum şi a dispoziţiilor art. 91^1-91^6 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Paula Irina Jianu în Dosarul nr. 6.036/1/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecãtori.
La apelul nominal se prezintã, pentru autorul excepţiei, doamna avocat Georgeta Gabriela Ghiţã din cadrul Baroului Bucureşti, cu delegaţie la dosar, şi se constatã lipsa celorlalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care susţine cã nu este de acord cu jurisprudenţa în materie. În acest sens aratã cã, deşi ordonanţa criticatã este aprobatã prin <>Legea nr. 54/2006 , aceasta din urmã îşi produce efecte numai de la data intrãrii sale în vigoare şi, pe cale de consecinţã, pânã la acest moment actele înfãptuite sub imperiul ordonanţei sunt lovite de nulitate. De asemenea, face trimitere la modul de adoptare a legilor în Parlament, pentru care, potrivit Constituţiei, în cazul legii organice este necesar votul majoritãţii membrilor fiecãrei Camere. Or, în opinia sa, <>Legea nr. 54/2006 nu respectã o astfel de exigenţã.
De asemenea, <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 este neconstituţionalã din perspectiva modalitãţii de legiferare cât priveşte transformarea Parchetului Naţional Anticorupţie în Direcţie Naţionalã Anticorupţie, deoarece art. 115 alin. (6) din Constituţie nu permite adoptarea ordonanţelor de urgenţã în domenii ce ţin de instituţiile statului. În acest sens face trimitere la jurisprudenţa Curţii în materie, respectiv <>deciziile nr. 95 din 8 februarie 2006 şi nr. 82 din 15 ianuarie 2009. Totodatã, potrivit <>deciziilor instanţei de contencios constituţional nr. 421/2007 , nr. 104/2009 şi nr. 1.008/2009, rezultã cã aprobarea ordonanţei de urgenţã prin lege nu acoperã viciile de constituţionalitate existente anterior aprobãrii.
Cât priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (3^1) şi <>art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 , doamna avocat aratã cã nu se respectã cerinţele cu privire la principiul subordonãrii ierarhice, prin aceea cã instituie o modalitate de conducere de cãtre procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin intermediul altei persoane, respectiv procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Iatã de ce subordonarea este formalã, sens în care se mai aratã cã Direcţia Naţionalã Anticorupţie este în fapt un organism paralel, ai cãrui procurori nu sunt imparţiali, sub control ierarhic şi sub autoritatea Ministrului Justiţiei, aşa cum se întâmplã în cazul celorlalţi procurori din sistem.
Dispoziţiile <>art. 15^1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 contravin prevederilor art. 115 alin. (5) din Constituţie, iar dispoziţiile din Codul de procedurã penalã contravin art. 21 alin. (3) şi art. 28 din Legea fundamentalã, precum şi celor ale art. 6 şi 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât permit interceptarea convorbirilor telefonice în faza actelor premergãtoare şi în absenţa unui control judecãtoresc eficient.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care aratã urmãtoarele:
Cât priveşte problema efectelor produse de ordonanţa criticatã pânã la adoptarea ei prin lege de cãtre Parlament, aratã cã aceasta este o chestiune ce depãşeşte competenţa Curţii Constituţionale.
Cât priveşte modalitatea de adoptare a <>Legii nr. 54/2006 , aratã cã aceasta nu face obiect al prezentei excepţii.
Referitor la susţinerea afectãrii dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, reprezentantul Ministerului Public susţine cã, potrivit <>deciziilor nr. 805/2007 şi nr. 95/2006, transformarea unei ordonanţe de urgenţã în lege face de prisos orice criticã opozabilã doar domeniului de legiferare referitor la ordonanţele de urgenţã.
Cât priveşte critica referitoare la dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (3^1) şi <>art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 , aratã cã şi aceasta este nefondatã, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie, exemplificând cu <>Decizia nr. 1.706/2009 .
Referitor la dispoziţiile <>art. 15^1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 , aratã cã transpun la nivelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie prevederile art. 91^1-91^6 din Codul de procedurã penalã, prevederi care, potrivit jurisprudenţei constante, au fost validate de Curtea Constituţionalã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Decizia nr. 618 din 17 iulie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 6.036/1/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Completul de 9 judecãtori a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (3^1) şi <>art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 , <>art. 15^1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, introdus prin <>art. 4 pct. 11 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 24/2004 , precum şi a dispoziţiilor art. 91^1-91^6 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Paula Irina Jianu în dosarul de mai sus.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 contravin prevederilor constituţionale ale art. 115 alin. (4) şi (6) referitoare la domeniul de reglementare prin ordonanţe de urgenţã. De asemenea, prevederile art. 1 alin. (1) şi (3^1) şi art. 4 alin. (1) din actul criticat contravin dispoziţiilor art. 132 referitoare la Statutul procurorilor, întrucât se instituie un organism paralel instituţiei constituţionale a Ministerului Public.
Dispoziţiile <>art. 15^1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3), art. 28, art. 115 alin. (4) şi (6), precum şi prevederilor art. 6 paragraful 1 şi art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece Direcţia Naţionalã Anticorupţie deţine mijloace adecvate interceptãrilor de orice fel, fãrã a fi instituit vreun control din partea vreunei autoritãţi.
Dispoziţiile art. 91^1-91^6 din Codul de procedurã penalã contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) şi art. 28, precum şi celor ale art. 6 paragraful 1 şi art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, procurorul care efectueazã sau supravegheazã urmãrirea penalã putând dispune interceptarea audiovideo înainte de începerea urmãririi penale, respectiv înainte de declanşarea procesului penal sau înainte de sãvârşirea unei infracţiuni. Totodatã, se creeazã o vãditã disproporţie în favoarea organului de cercetare penalã, învinuiţii fiind practic lipsiţi de orice mijloace eficiente de a se apãra, demonstrând cã înregistrãrile şi interceptãrile sunt nejustificate ori neîntemeiate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecãtori opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este nefondatã.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este nefondatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 7 octombrie 2005, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 54/2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 13 martie 2006, şi dispoziţiile art. 91^1 cu denumirea marginalã Condiţiile şi cazurile de interceptare şi înregistrare a convorbirilor sau comunicãrilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare, art. 91^2 cu denumirea marginalã Organele care efectueazã interceptarea şi înregistrarea, art. 91^3 cu denumirea marginalã Certificarea înregistrãrilor, art. 91^4 cu denumirea marginalã Alte înregistrãri, art. 91^5 cu denumirea marginalã Înregistrãrile de imagini şi art. 91^6 cu denumirea marginalã Verificarea mijloacelor de probã, toate din Codul de procedurã penalã.
De asemenea, obiect al excepţiei îl constituie, potrivit notelor autorului, şi dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (3^1) şi art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 134/2004. În realitate, obiect al excepţiei îl constituie prevederile art. 1 alin. (1) şi (3^1) şi <>art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 , aşa cum a fost modificatã prin Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 134/2004, care au urmãtorul conţinut:
- <>Art. 1 alin. (1) şi (3^1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 :
"(1) Prin prezenta ordonanţã de urgenţã se înfiinţeazã Direcţia Naţionalã Anticorupţie, ca structurã cu personalitate juridicã, în cadrul Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin reorganizarea Parchetului Naţional Anticorupţie. [...]
(3^1) Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie conduce Direcţia Naţionalã Anticorupţie prin intermediul procurorului şef al acestei direcţii. Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţioneazã conflictele de competenţã apãrute între Direcţia Naţionalã Anticorupţie şi celelalte structuri sau unitãţi din cadrul Ministerului Public.";
- <>Art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 :
"(1) Direcţia Naţionalã Anticorupţie este condusã de un procuror şef care este asimilat prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie este ajutat de 2 procurori şefi adjuncţi, asimilaţi adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie."
Distinct de acestea, obiect al excepţiei îl mai constituie şi dispoziţiile <>art. 15^1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, cu urmãtorul conţinut:
- <>Art. 15^1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 : "Direcţia Naţionalã Anticorupţie este autorizatã sã deţinã şi sã foloseascã mijloace adecvate pentru obţinerea, verificarea, prelucrarea şi stocarea informaţiilor privitoare la faptele de corupţie prevãzute în <>Legea nr. 78/2000 , cu modificãrile ulterioare, în condiţiile legii. Orice informaţie cu valoare operativã de altã naturã se transmite de îndatã autoritãţilor abilitate prin lege, pentru verificarea şi valorificarea acesteia."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului sãu din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţãrii <>Deciziei nr. 1.706 din 17 decembrie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2010, Curtea Constituţionalã a respins ca nefondatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, precum şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (3^1) şi <>art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, statuând cã este neîntemeiatã critica privind încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 132, deoarece Direcţia Naţionalã Anticorupţie a fost conceputã ca structurã cu personalitate juridicã în cadrul Ministerului Public, prin reorganizarea Parchetului Naţional Anticorupţie. Astfel, potrivit art. 131 alin. (2) din Legea fundamentalã, "Ministerul Public îşi exercitã atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, în condiţiile legii", condiţii care au stat şi la fundamentarea organizãrii şi funcţionãrii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Faptul cã în <>art. 1 alin. (3^1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 s-a prevãzut cã procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie conduce Direcţia Naţionalã Anticorupţie prin intermediul procurorului şef al acestei direcţii nu justificã susţinerea cã textul de lege este neconstituţional. Dimpotrivã, având în vedere şi prevederile art. 132 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora procurorii îşi desfãşoarã activitatea pe baza principiilor legalitãţii, imparţialitãţii şi controlului ierarhic, se poate constata cã dispoziţiile legale criticate nu constituie altceva decât o reflectare a principiilor constituţionale menţionate şi o subliniere a naturii juridice a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aceea de magistraturã specialã instituitã pentru combaterea infracţiunilor de corupţie.
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Referitor la critica fundamentatã pe încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, Curtea constatã urmãtoarele:
Actuala Direcţie Naţionalã Anticorupţie a fost înfiinţatã prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, şi care a fost aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 503/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 18 iulie 2002. La acea datã era în vigoare Constituţia din anul 1991, care nu condiţiona emiterea unei ordonanţe de urgenţã de îndeplinirea exigenţelor prevãzute în prezent în alin. (4) şi (6) din art. 115, iar Guvernul a adoptat în temeiul art. 114 alin. (4) din Legea fundamentalã, nerevizuitã, actul de înfiinţare a instituţiei în cauzã.
Prin <>Decizia nr. 235 din 5 mai 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 31 mai 2005, s-a statuat cã modificãrile şi completãrile aduse prin ordonanţele de urgenţã şi legile de aprobare a acestora referitoare la actuala Direcţie Naţionalã Anticorupţie au pãstrat statutul special al acesteia faţã de celelalte parchete din structura Ministerului Public, "fiind organizat ca parchet specializat în combaterea infracţiunilor de corupţie, structurã autonomã cu personalitate juridicã în cadrul Ministerului Public. Activitatea acestui parchet se desfãşoarã sub autoritatea ministrului justiţiei, iar conducerea sa este exercitatã de cãtre un procuror general coordonat de procurorul general al Parchetului de pe lângã fosta Curte Supremã de Justiţie".
Sub aceste auspicii, "având în vedere <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 235/2005 , prin care s-au declarat neconstituţionale prevederile prin care Parchetul Naţional Anticorupţie era competent cu investigarea infracţiunilor comise de cãtre deputaţi şi senatori, segmentându-se astfel major investigarea corupţiei la nivel înalt şi influenţându-se negativ eficienţa activitãţii de luptã împotriva acestui fenomen, cu implicaţii majore asupra procesului de integrare a României în Uniunea Europeanã, datoritã neadaptãrii la cerinţele europene referitoare la justiţie şi combaterea corupţiei şi având în vedere cerinţa restrângerii competenţei organismului specializat în combaterea corupţiei la cazurile de mare corupţie definite prin calitatea fãptuitorului şi prin valoarea prejudiciilor, precum şi a eficientizãrii acestuia", Guvernul a emis <>Ordonanţa de urgenţã nr. 134/2005 , contestatã în prezenta cauzã. Or, ţinând seama de raţiunea edictãrii actului normativ aşa cum a fost arãtatã în preambulul sãu, Curtea constatã cã nu sunt încãlcate dispoziţiile constituţionale ale art. 115 alin. (4) din Constituţie, legiuitorul delegat fiind pe deplin legitimat în acest sens.
Referitor la afectarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6), Curtea constatã cã, potrivit acestora, "Ordonanţele de urgenţã nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertãţile şi îndatoririle prevãzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza mãsuri de trecere silitã a unor bunuri în proprietate publicã". Cu prilejul pronunţãrii <>Deciziei nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, Curtea Constituţionalã a statuat cã "din interpretarea textului constituţional se poate deduce cã interdicţia adoptãrii de ordonanţe de urgenţã este totalã şi necondiţionatã atunci când menţioneazã cã nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale şi cã nu pot viza mãsuri de trecere silitã a unor bunuri în proprietate publicã. În celelalte domenii prevãzute de text, ordonanţele de urgenţã nu pot fi adoptate dacã "afecteazã", dacã au consecinţe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacã, prin reglementãrile pe care le conţin, au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin". Prin urmare, a afecta presupune "a suprima", "a aduce atingere", "a prejudicia", "a vãtãma", "a leza", "a antrena consecinţe negative".
Astfel, referitor la interdicţia Guvernului de a adopta o ordonanţã de urgenţã în domeniul instituţiilor fundamentale ale statului, în speţã, Ministerul Public, Curtea constatã cã, în prezenta cauzã, fondul reglementãrii constituit de dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 nu afecteazã, în sensul arãtat mai sus, instituţia Ministerului Public, transformarea Parchetului Naţional Anticorupţie în Direcţia Naţionalã Anticorupţie fiind un imperativ desprins, pe de o parte, din raţiuni de conformitate cu Legea fundamentalã şi impuse la rândul lor de <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 235/2005 , definitivã şi general obligatorie şi, pe de altã parte, din necesitatea îmbunãtãţirii activitãţii acestei structuri specializate.
Întrucât prin natura şi finalitatea reglementãrii criticate nu s-au evidenţiat aspecte negative menite a perturba organizarea şi funcţionarea Ministerului Public, Curtea urmeazã a respinge o astfel de criticã.
Curtea constatã cã dispoziţiile din Codul de procedurã penalã referitoare la interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicãrilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare au mai fost supuse controlului sãu prin raportare la critici similare. Astfel, prin <>Decizia nr. 1.556 din 17 noiembrie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 18 decembrie 2009, Curtea Constituţionalã a respins ca nefondatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 91^1, art. 91^2 alin. 2 şi art. 91^5 din Codul de procedurã penalã. Cu acel prilej a statuat cã interceptãrile şi înregistrãrile audio sau video prevãd suficiente garanţii, prin reglementarea în detaliu a justificãrii emiterii autorizaţiei, a condiţiilor şi a modalitãţilor de efectuare a înregistrãrilor, a instituirii unor limite cu privire la durata mãsurii, a consemnãrii şi certificãrii autenticitãţii convorbirilor înregistrate, a redãrii integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptãrii, iar eventuala nerespectare a acestor reglementãri nu constituie o problemã de constituţionalitate, ci una de aplicare, ceea ce însã excedeazã competenţei Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit alin. (3) al <>art. 2 din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituţionalã se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã [...]".
De asemenea, Curtea a mai statuat cã "nu poate fi primitã nici susţinerea potrivit cãreia dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 28 şi 53, deoarece înseşi textele invocate oferã legiuitorului libertatea unei astfel de reglementãri, secretul corespondenţei nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de necesitatea instrucţiei penale. Astfel, societãţile democratice sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie sã fie capabile de a combate în mod eficace asemenea ameninţãri şi de a supraveghea elementele subversive ce acţioneazã pe teritoriul lor. Aşa fiind, asemenea dispoziţii legislative devin necesare într-o societate democraticã, în vederea asigurãrii securitãţii naţionale, apãrãrii ordinii publice ori prevenirii sãvârşirii de infracţiuni".
Totodatã, Curtea a arãtat cã anumite aspecte invocate într-o cauzã ori alta referitoare la modul de aplicare a dispoziţiilor legale criticate nu constituie o problemã de constituţionalitate, sens în care a reţinut cã "nu se poate admite însã ideea înfrângerii prezumţiei de constituţionalitate ca urmare a aplicãrii unor dispoziţii legale în contradicţie cu legea ori cu principiile fundamentale".
În plus, însãşi instanţa europeanã a validat prevederile legale contestate prin Cauza Dumitru Popescu versus România din 26 aprilie 2007. Astfel, dupã ce a reţinut existenţa unei încãlcãri a art. 8 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, motivat de împrejurarea cã la data comiterii faptelor legislaţia în materie era alta, a afirmat cã în noul cadru legislativ (prin modificãrile aduse de <>Legea nr. 281/2003 şi <>Legea nr. 356/2006 ) existã numeroase garanţii în materie de interceptare şi de transcriere a comunicaţiilor, de arhivare a datelor pertinente şi de distrugere a celor nepertinente. Aşa fiind, dispoziţiile legale criticate oferã protecţie împotriva amestecului arbitrar în exercitarea dreptului la viaţã privatã al persoanei, legea folosind termeni cu un înţeles univoc.
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 15^1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 .
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi alin. (3^1), art. 4 alin. (1) şi <>art. 15^1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, precum şi a dispoziţiilor art. 91^1-91^6 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Paula Irina Jianu în Dosarul nr. 6.036/1/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecãtori.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 23 martie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
