Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 315 din 17 iulie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 136 alin. 2 teza a doua, art. 137^1 alin. 2, art. 139 alin. 3, art. 146, art. 151 alin. 1 si ale art. 156 din Codul de procedura penala, precum si a prevederilor art. 40 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, republicata, si a prevederilor art. 8 alin. (1) si (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul National Anticoruptie
Nicolae Popa - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Nicoleta Grigorescu - procuror Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. 2 teza a doua, art. 137^1 alin. 2, art. 139 alin. 3, art. 146, art. 151 alin. 1 şi ale art. 156 din Codul de procedura penalã, precum şi a prevederilor <>art. 40 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 , republicatã, şi a prevederilor <>art. 8 alin. (1) şi (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 , excepţie ridicatã de Fanel Pavalache în Dosarul nr. 1.676/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penalã. La apelul nominal se prezintã autorul exceptiei, asistat de avocat Aurelian Pavelescu, procedura de citare fiind legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecata, reprezentantul autorului exceptiei pune concluzii de admitere, sustinand oral motivele de neconstituţionalitate a textelor de lege criticate, expuse în notele scrise depuse la dosar. Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenta Curţii Constituţionale, precum şi jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, solicita respingerea exceptiei ca fiind neîntemeiatã.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Încheierea din 20 mai 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 1.676/2003, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. 2 teza a doua, art. 137^1 alin. 2, art. 139 alin. 3, art. 146, art. 151 alin. 1 şi art. 156 din Codul de procedura penalã, precum şi a prevederilor <>art. 40 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, şi a prevederilor <>art. 8 alin. (1) şi (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticoruptie, excepţie ridicatã de Fanel Pavalache, inculpat în dosarul menţionat. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se arata, în esenta, urmãtoarele: - prevederile art. 136 alin. 2 teza a doua, art. 137^1 alin. 2, art. 139 alin. 3, art. 146, art. 151 alin. 1 şi ale art. 156 din Codul de procedura penalã sunt contrare dispoziţiilor art. 11 şi 20 din Constituţie, precum şi ale art. 5 paragraful 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece procurorul, fiind subordonat ministrului justiţiei, nu are calitatea de magistrat şi, prin urmare, nu are dreptul sa dispunã mãsura arestãrii preventive; - totodatã, în opinia autorului exceptiei, prevederile <>art. 40 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, incalca dispoziţiile constituţionale ale art. 130, 131 şi art. 133 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 15 alin. (1), prin aceea ca numirea în funcţie a procurorului general al Parchetului de pe lângã Curtea Suprema de Justiţie, la propunerea ministrului justiţiei, şi posibilitatea acestuia din urma de a da procurorilor dispoziţii obligatorii constituie o imixtiune a executivului în sfera puterii judecãtoreşti, fapt de natura sa înlãture garanţiile de impartialitate instituite pentru procurori; - de asemenea, autorul exceptiei susţine ca prevederile <>art. 8 alin. (1) şi (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticoruptie sunt contrare dispoziţiilor art. 133 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 130 şi 131 din Constituţie, întrucât prin reglementarea numirii în funcţie a procurorilor Parchetului Naţional Anticoruptie de cãtre ministrul justiţiei, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângã Curtea Suprema de Justiţie, "este abolit rolul constituţional al Preşedintelui României şi al Consiliului Superior al Magistraturii". În opinia Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penalã, excepţia de neconstituţionalitate invocatã este nefondata, deoarece prevederea de la art. 23 alin. (4) din Constituţie, conform cãreia "arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat", acoperã şi situaţia magistratului care este procuror. Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. Guvernul considera ca fiind neîntemeiatã critica privind neconstituţionalitatea art. 136 alin. 2 teza a doua, art. 137^1 alin. 2, art. 139 alin. 3, art. 146, art. 151 alin. 1 şi a art. 156 din Codul de procedura penalã, în ceea ce priveşte "luarea mãsurii arestãrii preventive de cãtre procuror", respectiv "dreptul procurorului de a emite mandatul de arestare", deoarece, potrivit art. 23 alin. (4) din Constituţie, arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat, iar din dispoziţiile constituţionale cuprinse în cap. VI Autoritatea judecãtoreascã, rezulta ca procurorul are calitatea de magistrat. De asemenea, Guvernul arata ca sunt neintemeiate şi criticile de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 40 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 , republicatã, şi ale <>art. 8 alin. (1) şi (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 , în raport cu dispoziţiile art. 133 alin. (1) din Constituţie, întrucât în toate cazurile numirea în funcţiile de judecãtor şi procuror, cu excepţia celor stagiari, se face cu respectarea prevederilor acestui articol, iar numirea ulterioara în funcţiile de conducere menţionate, respectiv în funcţia de procuror în cadrul Parchetului Naţional Anticoruptie, se face cu respectarea principiilor prevãzute în art. 131 alin. (1) din Constituţie. Avocatul Poporului apreciazã ca dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, iar excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens, arata ca prevederile art. 136 alin. 2 teza a doua, art. 137^1 alin. 2, art. 139 alin. 3, art. 146, art. 151 alin. 1 şi ale art. 156 din Codul de procedura penalã, care reglementeazã condiţiile arestãrii preventive, sunt în concordanta cu dispoziţiile art. 5 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Afirmatiile autorului exceptiei, în sensul ca procurorul nu ar avea calitatea de magistrat, care sa poatã dispune arestarea preventivã şi trimiterea în judecata a inculpatului, sunt contrazise de dispoziţiile <>art. 42 din Legea nr. 92/1992 , care prevãd ca procurorul are calitatea de magistrat. Totodatã, în procesul penal din România, procurorul acţioneazã ca apãrãtor al intereselor generale ale societãţii, dar şi ale pãrţilor din proces, în spiritul legalitãţii, mãsura arestãrii preventive putând fi dispusã de procuror în condiţii strict determinate de lege, astfel încât nu se poate vorbi despre influenta executivului asupra activitãţii judiciare. Pe cale de consecinta, procurorul corespunde notiunii de "alt magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare", prevãzutã de art. 5 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 40 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 , republicatã, şi ale <>art. 8 alin. (1) şi (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 , Avocatul Poporului arata ca aceasta este neîntemeiatã, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 133 din Constituţie, numirea magistraţilor, din a cãror categorie fac parte şi procurorii, se face, ca regula generalã, de preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, dar în condiţiile legii. Rezulta ca Legea fundamentalã permite ca propunerea pentru funcţia de procuror, respectiv numirea în funcţia de procuror, sa fie facuta, pe cale de excepţie, şi de alte autoritãţi (ministrul justiţiei), în condiţiile stabilite de lege, în speta, de <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 . Totodatã, dispoziţiile ministrului justiţiei, date procurorului în mod direct sau prin procurorul general, nu sunt neconstituţionale, ci, dimpotriva, sunt strict circumscrise dezideratului social general, exprimat de acelaşi text prin formula "în vederea respectãrii şi aplicãrii legii". Privitã astfel, relaţia ministrul justiţiei-procuror nu implica politica şi politizarea, ci ea este subordonata respectãrii şi aplicãrii legii de cãtre ambii subiecti. Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 136 alin. 2 teza a doua, art. 137^1 alin. 2, art. 139 alin. 3, art. 146, art. 151 alin. 1 şi ale art. 156 din Codul de procedura penalã, precum şi dispoziţiile <>art. 40 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, şi ale <>art. 8 alin. (1) şi (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticoruptie. I. Autorul exceptiei, deşi invoca neconstituţionalitatea mai multor texte cuprinse în Codul de procedura penalã, arata ca fondul criticii de neconstituţionalitate este acelaşi, în sensul ca procurorul magistrat nu are legitimitatea de a emite mandatul de arestare preventivã. Examinând aceasta critica, Curtea constata ca dispoziţiile Codului de procedura penalã referitoare la luarea de cãtre procuror a mãsurii arestãrii preventive au mai fãcut obiectul controlului de constitutionalitate. Astfel Curtea, prin Decizia nr. 28 din 15 februarie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 3 iulie 2000, a constatat ca: - în sistemul procesual penal romanesc procurorul corespunde notiunii de "alt magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare", la care se referã art. 5 paragraful 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Astfel, însãşi Constituţia, când prevede în art. 23 alin. (4) ca "Arestarea se face în temeiul unui mandat emis de magistrat [...]", acoperã şi situaţia magistratului care este procuror; - cap. VI al titlului III din Constituţie, referitor la autoritãţile publice, capitol intitulat "Autoritatea judecãtoreascã", prevede, pe lângã secţiunea 1, intitulata "Instanţele judecãtoreşti", şi secţiunea a 2-a, denumita "Ministerul Public", iar în secţiunea a 3-a, în art. 133 alin. (1), printre atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii, se prevede competenta acestuia de a propune preşedintelui României numirea în funcţie a judecãtorilor şi a procurorilor, cu excepţia celor stagiari, în condiţiile legii, în considerarea calitãţii de "magistraţi" a procurorilor; - procurorii îndeplinesc o importanta funcţie judiciarã în procesul penal, întrucât intreaga faza a urmãririi penale se desfãşoarã prin activitatea sau sub supravegherea lor. În cadrul urmãririi penale, în afarã activitãţii de strangere a probelor privind existenta faptei şi a vinovatiei fãptuitorului, au loc şi acte procesuale de o importanta hotãrâtoare pentru dinamizarea procesului penal, şi anume punerea în mişcare a acţiunii penale sau trimiterea în judecata a inculpatului, precum şi mãsuri procesuale necesare efectuãrii urmãririi penale, între care se afla şi mãsurile preventive privative sau restrictive de libertate; - procurorul este un "alt magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare", în sensul art. 5 paragraful 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi în sensul art. 23 alin. (4) din Constituţie; - jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului pune în discuţie independenta procurorului, şi anume prin hotãrârea pronunţatã în cauza "Schiesser contra Elvetiei", 1979, Curtea a decis ca nu s-au încãlcat prevederile art. 5 paragraful 3 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece procurorul de district a acţionat exclusiv ca organ de instrucţie, examinând dacã trebuie sa îl inculpe pe cel vinovat şi sa îl plaseze în detenţie provizorie şi apoi, efectuand instructia dosarului, şi-a respectat obligaţia de a cerceta cu aceeaşi grija atât faptele în favoarea acuzarii, cat şi cele impotriva acesteia, fãrã a suporta nici o ingerinta exterioarã, ci exercitandu-şi astfel propria putere de decizie pe care i-o atribuie legea. Curtea Constituţionalã constata ca, ulterior sesizãrii sale, dispoziţiile art. 136, în ansamblul lor, art. 137^1 alin. 2, art. 139 alin. 3, art. 146 şi 156 din Codul de procedura penalã au fost modificate şi completate prin <>Legea nr. 281/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003. În noile reglementãri procurorul nu mai poate lua, în principiu, mãsura arestãrii preventive. În mod excepţional, procurorul poate dispune, în condiţiile legii, mãsura arestãrii preventive provizorii a învinuitului (art. 146) sau a inculpatului (art. 149^1) pe durata maxima de 3 zile, cu obligaţia ca, în termen de 24 de ore de la emiterea mandatului, procurorul sa prezinte dosarul cauzei instanţei cãreia i-ar reveni competenta sa judece cauza, cu propunerea de luare a mãsurii. Instanta de judecata poate admite sau respinge propunerea de arestare preventivã provizorie prin încheiere motivatã. În consecinta, în temeiul dispoziţiilor <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, potrivit cãrora "Curtea Constituţionalã decide asupra excepţiilor ridicate în fata instanţelor judecãtoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta în vigoare [...]", rezulta ca excepţia de neconstituţionalitate a devenit inadmisibila şi urmeazã sa fie respinsã. 2. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 40 alin. (2) din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã, şi ale art. 8 alin. (1) şi (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 42/2002 privind Parchetul Naţional Anticoruptie, Curtea constata ca soluţionarea cauzei autorului exceptiei nu depinde de aceste dispoziţii legale. Potrivit prevederilor <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, "Curtea Constituţionalã decide asupra excepţiilor ridicate în fata instanţelor judecãtoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei", prevederi coroborate cu cele ale alin. (6) al aceluiaşi articol ["Dacã excepţia este inadmisibila, fiind contrarã prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanta o respinge printr-o încheiere motivatã, fãrã a mai sesiza Curtea Constituţionalã."], rezulta ca excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibila şi urmeazã sa fie respinsã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 23 alin. (3) şi (6) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
1. Respinge, ca devenitã inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 136 alin. 2 teza a doua, art. 137^1 alin. 2, art. 139 alin. 3, art. 146, art. 151 alin. 1 şi art. 156 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Fanel Pavalache în Dosarul nr. 1.676/2003 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penalã. 2. Respinge, ca inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate prevederilor <>art. 40 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 , republicatã, şi ale <>art. 8 alin. (1) şi (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 , excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 17 iulie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent, Florentina Geangu
─────────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
