Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 310 din 15 noiembrie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penala si ale art. 207 din Codul penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 35 din 18 ianuarie 2002
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Marioara Prodan - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penalã şi ale art. 207 din Codul penal, excepţie ridicatã de Alexandru Bucur în Dosarul nr. 6.906/1999 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
La apelul nominal se constata lipsa pãrţilor, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate, considerând ca dispoziţiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penalã, privind punerea în mişcare a acţiunii penale la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate, nu contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi a cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, deoarece nu conţin dispoziţii discriminatorii sau privilegii. Se considera ca şi dispoziţiile art. 207 din Codul penal, referitoare la proba veritãţii, sunt conforme cu prevederile constituţionale, întrucât nu se incalca prezumţia de nevinovatie prevãzutã la art. 23 alin. (8), libertatea conştiinţei consacratã prin art. 29, libertatea de exprimare garantatã de art. 30, libertãţi care, potrivit art. 30 alin. (6) şi art. 54 din Constituţie, trebuie exercitate cu buna-credinţa, fãrã a se incalca drepturile şi libertãţile celorlalţi. Se invoca, în final, jurisprudenta Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 272 din 20 decembrie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 27 aprilie 2001, şi Decizia nr. 56 din 22 februarie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 29 martie 2001, prin care au fost respinse excepţiile de neconstituţionalitate referitoare la aceleaşi dispoziţii legale. Întrucât nu au fost invocate elemente noi de natura sa determine o reconsiderare a acestei jurisprudente, solicita respingerea exceptiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 20 iunie 2001, pronunţatã în Dosarul nr. 6.906/1999, Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penalã, precum şi ale art. 207 din Codul penal, excepţie ridicatã de Alexandru Bucur.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penalã contravin prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, privind egalitatea în drepturi, întrucât, "ca urmare a plângerii prealabile, prin simpla depunere a cererii de chemare în judecata, acţiunea este pusã în mişcare impotriva persoanei chemate în fata instanţei" şi prin aceste dispoziţii legale "se creeazã posibilitatea, pentru partea vãtãmatã, la exercitarea abuzivã a dreptului sau procesual". Se mai susţine ca drepturile procesuale ale partii vãtãmate sunt mai largi decât ale presupusului fãptuitor, "devenit şi citat ca inculpat în cauza, deşi legea îl prezuma <<nevinovat>> pana la momentul în care hotãrârea pronunţatã de instanta de judecata va deveni definitiva". Autorul exceptiei considera ca dispoziţiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penalã afecteazã imparţialitatea judecãtorului, dreptul inculpatului la apãrare şi la un proces echitabil, întrucât instanta de judecata cãreia îi este adresatã plângerea prealabilã pune în mişcare acţiunea penalã şi tot ea se pronunţa şi asupra fondului cauzei.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 207 din Codul penal, referitoare la proba veritãţii, autorul exceptiei considera ca acestea "sunt neconstituţionale în raport cu prevederile art. 23 alin. (8), art. 29, art. 30 din Constituţia României". Se afirma ca în cazul infracţiunilor de insulta şi de calomnie inculpatul nu are dreptul de a dovedi lipsa de temeinicie a probelor de vinovãţie aduse impotriva sa, iar dovedirea nevinovãţiei se poate face numai atunci când exista un interes legitim, notiune care nu este definitã de lege. Se mai arata ca art. 207 din Codul penal ingradeste dreptul la apãrare, fiind totodatã incalcata şi prezumţia de nevinovatie, deoarece în cazul infracţiunilor de insulta şi de calomnie "se pleacã de la o prezumţie de vinovãţie a persoanelor care au fãcut afirmaţii sau imputatii" şi numai prin rãsturnarea acestei prezumţii se poate face dovada nevinovãţiei. Autorul exceptiei apreciazã ca "proba veritãţii reprezintã o mãsura restrictiva a libertãţii de exprimare şi a libertãţii presei" şi "este în egala mãsura imposibil de realizat", când este vorba despre opinii şi judecati de valoare, vadindu-şi "caracterul demagogic, specific regimului totalitar în care a fost instituitã".
Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca dispoziţiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penalã nu incalca prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât "nu prevede privilegii sau îngrãdiri ale exercitãrii drepturilor procesuale pentru nici una din pãrţile procesului penal, iar calitatea de inculpat, asa cum este definitã prin art. 23 din Codul de procedura penalã, nu reprezintã o prejudecare a cauzei şi nu rastoarna prezumţia de nevinovatie prevãzutã la art. 23 alin. (8) din Constituţie". În opinia instanţei dispoziţiile art. 207 din Codul penal sunt, de asemenea, constituţionale, deoarece "nu instituie o prezumţie de vinovãţie, ci aduc o limitare fireasca afirmaţiilor oricãrei persoane care trebuie sa le facã cu responsabilitate şi numai pentru apãrarea unui interes legitim".
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã sub toate aspectele. Astfel art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penalã nu este contrar art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece nu creeazã privilegii sau discriminãri şi nu incalca vreunul dintre criteriile egalitãţii în drepturi enumerate în art. 4 din Constituţie. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 207 din Codul penal se arata ca acest text de lege nu incalca prezumţia de nevinovatie, deoarece în cursul procesului penal se poate stabili dacã fapta a fost sau nu sãvârşitã cu vinovãţie. Referitor la criticile privind încãlcarea art. 29 şi 30 din Constituţie se arata, în aceeaşi opinie exprimatã de Guvern, ca acestea sunt nefondate, întrucât "libertatea conştiinţei trebuie sa se manifeste în spirit de toleranta şi respect reciproc", iar "libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particularã a persoanei şi nici dreptul la propria imagine, drepturile şi libertãţile constituţionale, inclusiv libertatea de exprimare", iar, potrivit art. 54 din Constituţie, drepturile şi libertãţile constituţionale trebuie sa fie exercitate cu buna-credinţa, fãrã a fi incalcate drepturile şi libertãţile celorlalţi. Se considera ca, dimpotriva, "art. 207 din Codul penal asigura posibilitatea promovãrii drepturilor menţionate".
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au trimis punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penalã şi ale art. 207 din Codul penal, care au urmãtorul cuprins:
- art. 279 alin. 1: "Punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede ca este necesarã astfel de plângere.";
- art. 207: "Proba veritãţii celor afirmate sau imputate este admisibilã, dacã afirmarea sau imputarea a fost sãvârşitã pentru apãrarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a fãcut proba veritãţii nu constituie infracţiunea de insulta sau calomnie."
Textele constituţionale, invocate de autorul exceptiei ca fiind incalcate, au urmãtoarea redactare:
- art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- art. 23 alin. (8): "Pana la rãmânerea definitiva a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare, persoana este consideratã nevinovatã.";
- art. 29 alin. (1) şi (2): "(1) Libertatea gandirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrãdite sub nici o forma. Nimeni nu poate fi constrâns sa adopte o opinie ori sa adere la o credinţa religioasã, contrare convingerilor sale.
(2) Libertatea conştiinţei este garantatã; ea trebuie sa se manifeste în spirit de toleranta şi de respect reciproc.";
- art. 30 alin. (1): "Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile."
Autorul exceptiei considera ca este neconstitutionala instituţia plângerii prealabile, prevãzutã la art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penalã ca o condiţie necesarã pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, deoarece persoana impotriva cãreia se formuleazã o astfel de plângere devine inculpat, fãrã existenta vreunei probe care sa ateste vinovãţia sa. Se mai susţine ca "drepturile procesuale ale partii vãtãmate sunt mult mai largi decât ale presupusului fãptuitor, devenit şi citat ca inculpat în cauza, deşi legea îl prezuma nevinovat pana în momentul în care hotãrârea pronunţatã de instanta de judecata va deveni definitiva".
1. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penalã, Curtea constata ca nu pot fi reţinute criticile formulate, având în vedere urmãtoarele considerente:
Condiţionarea punerii în mişcare a acţiunii penale de existenta plângerii prealabile a persoanei vãtãmate reprezintã o excepţie de la regula generalã a oficialitatii procesului penal, înscrisã în art. 2 alin. 2 din Codul de procedura penalã. Cazurile în care este necesarã plângerea prealabilã se împart în doua categorii: în cazul anumitor infracţiuni, prevãzute expres şi limitativ de lege, plângerea prealabilã se depune direct la instanta de judecata, iar în cazul altor infracţiuni determinate, de asemenea, prin lege plângerea trebuie adresatã organului de urmãrire penalã competent, sesizarea instanţei urmând sa se facã prin rechizitoriul procurorului. Potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie "Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege". Stabilirea infracţiunilor în cazul cãrora este necesarã plângerea prealabilã, a acelora în care trebuie efectuatã urmãrirea penalã, precum şi a celor în cazul cãrora sesizarea instanţei de judecata se face prin plângerea prealabilã directa a persoanei vãtãmate este lãsatã de Constituţie la libera opţiune a legiuitorului.
Curtea observa ca în orice proces penal, începând din momentul declansarii sale (începerea urmãririi penale sau sesizarea instanţei de judecata), sunt implicate diferite pãrţi: invinuit, inculpat, parte vãtãmatã, parte civilã, parte responsabilã civilmente, pãrţi care au drepturi şi obligaţii egale. Norma procedurala penalã criticata nu prevede privilegii sau îngrãdiri ale exercitãrii drepturilor procesuale pentru nici una dintre pãrţile procesului penal, iar distincţiile fãcute între calitatea pãrţilor nu înseamnã nici privilegii şi nici discriminãri. Totodatã Curtea retine ca prevederile art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi a cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice nu sunt incalcate nici pentru faptul ca textul de lege menţionat nu creeazã privilegii sau discriminãri de natura celor prevãzute la art. 4 din Constituţie, şi anume de rasa, de naţionalitate, de origine etnicã, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţa politica, de avere sau de origine socialã.
De asemenea, Curtea nu poate primi nici criticile referitoare la încãlcarea, prin art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penalã, a dispoziţiilor art. 23 alin. (8) din Constituţie, deoarece calitatea procesuala de inculpat, definitã în art. 23 din Codul de procedura penalã ca fiind "Persoana impotriva cãreia s-a pus în mişcare acţiunea penalã", nu reprezintã o prejudecare a cauzei şi nu rastoarna prezumţia de nevinovatie prevãzutã de acest text constituţional conform cãruia, "Pana la rãmânerea definitiva a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare, persoana este consideratã nevinovatã". De asemenea, nu sunt prejudiciate interesele legitime ale persoanei inculpate care, la fel ca şi oricare parte din procesul penal, îşi poate exercita dreptul la apãrare şi poate solicita administrarea oricãror probe legale pentru combaterea susţinerilor formulate în acuzare. În vederea apãrãrii impotriva unor inculpari vadit nefondate sau sicanatorii inculpatul are la dispoziţie şi mijloace de drept penal, existând posibilitatea tragerii la rãspundere penalã a celor care l-au reclamat, pentru sãvârşirea infracţiunii de denunţare calomnioasã, prevãzutã la art. 259 din Codul penal.
Curtea Constituţionalã a mai fost sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penalã, reţinându-se, spre exemplu, prin Decizia nr. 162 din 21 septembrie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 2 noiembrie 2000, ca aceasta este neîntemeiatã, dispoziţiile legale fiind constituţionale, deoarece "nu aduc atingere acestor drepturi fundamentale ale omului, obiectul reglementãrii constituindu-l doar procedura de punere în mişcare a acţiunii penale numai la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede ca este necesarã o astfel de plângere".
Considerentele şi soluţia adoptatã îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauza, întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
2. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 din Codul penal Curtea retine, de asemenea, ca este neîntemeiatã, întrucât dispoziţiile legale criticate sunt conforme cu prevederile constituţionale invocate de autorul exceptiei.
Autorul exceptiei considera ca art. 207 din Codul penal incalca art. 23 alin. (8) din Constituţie, deoarece nu permite proba veritãţii decât în cazul în care "afirmarea sau imputarea a fost sãvârşitã pentru apãrarea unui interes legitim", fãrã a se defini sintagma "interes legitim", şi în acest mod inculpatul nu poate proba lipsa de temeinicie a acuzatiilor.
Curtea constata ca textul de lege criticat nu este de natura sa contravina prezumţiei de nevinovatie prevãzute la art. 23 alin. (8) din Constituţie, ci, dimpotriva, oferã posibilitatea efectuãrii probei veritãţii în cazul în care a existat un interes legitim care sa justifice afirmarea sau imputarea adresatã persoanei vãtãmate, caz în care fapta nu constituie infracţiunea de insulta sau calomnie. Textul de lege circumscrie în acest mod însãşi latura obiectivã a celor doua infracţiuni la acele fapte care nu sunt justificate de un interes prevãzut, ocrotit sau garantat de lege. Totodatã Curtea retine ca opereazã prezumţia de nevinovatie, prevãzutã de textul constituţional amintit, şi cu privire la inculpatii trimişi în judecata pentru sãvârşirea infracţiunilor de calomnie şi insulta, dispoziţiile legale criticate nefacand o astfel de distincţie.
În ceea ce priveşte pretinsa încãlcare a art. 29 din Constituţie, şi anume a alin. (1) şi (2), referitoare la libertatea conştiinţei şi la garantarea acesteia, Curtea constata ca reglementarea probei veritãţii în cazul infracţiunilor de insulta şi calomnie, prin art. 207 din Codul penal, nu aduce nici un fel de atingere libertãţii conştiinţei, garantatã de Legea fundamentalã, ci, dimpotriva, asigura exercitarea cu buna-credinţa a libertãţii gandirii şi a opiniilor, fãrã a se incalca drepturile şi libertãţile fundamentale ale celorlalţi, în spiritul art. 54 din Constituţie. În acelaşi timp, potrivit alin. (2) al art. 29 din Constituţie, libertatea conştiinţei "trebuie sa se manifeste în spirit de toleranta şi de respect reciproc". Or, faptele de insulta şi calomnie demonstreaza tocmai o lipsa de respect care numai în cazul existenţei unui interes legitim ce le-a determinat, interes dovedit prin proba veritãţii, nu constituie infracţiuni. Incriminarea unor asemenea fapte este însã în competenta legiuitorului, iar nu în competenta contenciosului constituţional.
Curtea constata ca nu este intemeiata nici critica referitoare la încãlcarea art. 30 alin. (1) din Constituţie, deoarece libertatea de exprimare, ca orice alta libertate sau drept fundamental, trebuie sa fie exercitatã cu buna-credinţa, potrivit art. 54 din Constituţie, "fãrã sa încalce drepturile şi libertãţile celorlalţi", iar, conform art. 30 alin. (6), "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particularã a persoanei şi nici dreptul la propria imagine".
De altfel, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 207 din Codul penal, respingând excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii. Astfel, prin Decizia nr. 134 din 6 iulie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 august 2000, Curtea a stabilit ca art. 207 din Codul penal nu incalca principiul prezumţiei de nevinovatie consacrat de art. 23 alin. (8) din Constituţie, deoarece el "nu reglementeazã stabilirea vinovatiei în cazul infracţiunilor de insulta şi de calomnie. În realitate, acest text de lege instituie posibilitatea inculpatului de a dovedi veridicitatea afirmarilor sau imputarilor fãcute, aceasta constituind un caz special de inlaturare a caracterului penal al faptei, prin lipsa pericolului social, dacã fapta a fost sãvârşitã pentru apãrarea unui interes legitim". S-a mai reţinut ca "Apãrarea drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor impune, în unele situaţii, sancţionarea penalã a afirmarilor şi imputarilor, chiar dacã acestea se referã la fapte adevãrate, dar nu au fost fãcute pentru apãrarea unui <<interes legitim>>. De altfel, necesitatea sanctionarii rezulta din prevederile art. 30 alin. (6) din Constituţie". Prin aceeaşi decizie Curtea a constatat şi faptul ca textul art. 207 din Codul penal "este în deplina concordanta cu prevederile art. 10 pct. 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale", precum şi cu jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Considerentele şi soluţia adoptate prin decizia citata îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauza, neexistand elemente noi care sa determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
Curtea observa, de asemenea, ca invocarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la distincţia dintre fapte şi judecati de valoare (şi anume hotãrârea în cazul "Oberschlick impotriva Austriei", 1990) nu are nici o concludenta în cauza, întrucât art. 207 din Codul penal se referã la fapte determinate privitoare la o persoana, deci elemente concrete care pot fi dovedite, iar nu la judecati de valoare, a cãror dovedire nu este posibila.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 1 din Codul de procedura penalã şi ale art. 207 din Codul penal, excepţie ridicatã de Alexandru Bucur în Dosarul nr. 6.906/1999 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 15 noiembrie 2001.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Marioara Prodan
--------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
