Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-şef
1. Pe rol se află pronunţarea asupra sesizării de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 56 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, modificat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 46/2015, sesizare formulată de un număr de 84 de deputaţi şi 14 senatori aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, şi transmisă Curţii Constituţionale prin Adresa nr. 2/7.651 din 22 decembrie 2015 de către Secretarul general al Camerei Deputaţilor. 2. Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. c) din Constituţie şi al art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 7.193 din 22 decembrie 2015 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.862C/2015. 3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 56 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, aşa cum a fost modificat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 46/2015, potrivit cărora "În cazul în care textele care au legătură cu cererea de reexaminare au fost modificate în totalitate sau parţial, legea adoptată, cuprinzând aceste texte reexaminate, se trimite Preşedintelui, în vederea promulgării. Dacă textele reexaminate nu au fost adoptate, legea se trimite Preşedintelui în forma adoptată iniţial de către Parlament" încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) şi în art. 77. Dispoziţiile criticate introduc confuzie, cele două teze ale normei fiind formulate echivoc, în sensul că nu stabilesc clar dacă sintagma "după adoptare" se referă la "textele reexaminate" cuprinse în raportul comisiei sesizate în fond sau la "legea" votată cu textele modificate adoptate prin raport. Or, în ceea ce priveşte criteriile de claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate pe care un text de act normativ trebuie să le îndeplinească, Curtea, prin Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, a constatat că, potrivit art. 8 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 24/2000, "textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce", iar potrivit art. 36 alin. (1) din aceeaşi lege, "actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie". Deşi normele de tehnică legislativă nu au valoare constituţională, Curtea a constatat că prin reglementarea acestora au fost impuse o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislaţii care respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesare. Totodată, prin aceeaşi decizie, Curtea Constituţională a reţinut că trebuie avute în vedere şi dispoziţiile constituţionale ale art. 142 alin. (1), potrivit cărora "Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei", şi pe cele ale art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora, "În România, respectarea [...] legilor este obligatorie". Astfel, Curtea a constatat că reglementarea criticată prin nerespectarea normelor de tehnică legislativă determină apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii. 4. Mai mult, autorii sesizării de neconstituţionalitate consideră că textul regulamentar criticat, în redactarea în vigoare, a fost elaborat astfel încât să excludă posibilitatea Parlamentului de a respinge legea adoptată iniţial, ca urmare a admiterii unei cereri de reexaminare formulate de Preşedintele României. 5. În temeiul art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională a solicitat punctele de vedere ale Birourilor permanente al Camerei Deputaţilor şi al Senatului asupra sesizării de neconstituţionalitate. Birourile permanente al Camerei Deputaţilor şi al Senatului nu a comunicat punctul de vedere solicitat. 6. În vederea soluţionării prezentei sesizări, Curtea procedează, mai întâi, la verificarea admisibilităţii acesteia. Analiza îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a sesizării trebuie realizată prin raportare la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia "Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori." Astfel, Curtea constată că actul juridic supus controlului este o dispoziţie din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, sesizarea fiind formulată de un număr de 84 de deputaţi şi 14 senatori, care, potrivit dispoziţiilor legale, întruneşte calitatea de titular al sesizării. 7. Obiectul sesizării de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 56 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din data de 25 iulie 2013, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1 din Hotărârea Parlamentului României nr. 46 din 15 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 16 decembrie 2015. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului a fost republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 19 ianuarie 2016, dispoziţia criticată păstrând aceeaşi numerotare. Textul regulamentar are următorul conţinut: "(1) Preşedintele României are dreptul, înainte de a promulga legea, să solicite ambelor Camere, printr-o cerere motivată, o nouă deliberare asupra legii sau a unor articole din lege adoptate în şedinţa comună a celor două Camere. Cererile de reexaminare a legilor adoptate în şedinţe comune se trimit spre dezbatere comisiilor sesizate iniţial în fond. Cererile de reexaminare a legilor pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea se trimit, spre dezbatere, comisiilor în a căror competenţă intră materia reglementată de respectivele legi. În cadrul cererii de reexaminare, Parlamentul poate să modifice în totalitate sau parţial textele care au legătură cu cererea de reexaminare, inclusiv prin recorelarea dispoziţiilor legii. (2) În cazul în care textele care au legătură cu cererea de reexaminare au fost modificate în totalitate sau parţial, legea, cuprinzând aceste texte reexaminate, după adoptare, se trimite Preşedintelui României în vederea promulgării. (3) În cazul în care textele reexaminate nu au fost adoptate, legea se trimite spre promulgare în forma adoptată iniţial de către Parlament." Deşi prin actul de sesizare a Curţii Constituţionale, autorii criticilor de neconstituţionalitate reţin ca obiect al controlului art. 56 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, în integralitatea sa, din analiza obiecţiilor formulate rezultă că sesizarea vizează doar alin. (2) şi (3) ale acestuia, norme asupra cărora Curtea urmează a se pronunţa în cele ce urmează. 8. Autorii sesizării susţin că norma criticată contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) care consacră obligativitatea respectării legii şi a Constituţiei şi ale art. 77 referitor la procedura de reexaminare a legii. 9. Examinând criticile de neconstituţionalitate, Curtea reţine că printre atribuţiile Preşedintelui României în cadrul raporturilor pe care acesta le are cu Parlamentul şi care vizează legiferarea este cererea de reexaminare a unei legi înainte de promulgare. Potrivit art. 77 alin. (2) din Constituţie, "înainte de promulgare, Preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii". Din examinarea dispoziţiilor constituţionale rezultă că Preşedintele, în cadrul procedurii de promulgare, are obligaţia de a analiza conţinutul normativ al legii şi de a constata dacă au fost respectate prevederile regulamentare, constituţionale sau convenţionale la care România este parte sau dacă interesul public, realităţile sociale, economice sau politice justifică reglementarea adoptată de Parlament şi supusă promulgării. Prin urmare, analiza Preşedintelui poate viza, pe de o parte, aspecte de legalitate, deficienţe ale legii legate de procedura de adoptare sau de conţinutul său prin raportare la acte normative interne sau internaţionale în vigoare, fiind necesară corelarea cu ansamblul reglementărilor interne şi armonizarea legislaţiei naţionale cu legislaţia europeană şi cu tratatele internaţionale la care România este parte, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului [a se vedea şi art. 6 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative] şi, pe de altă parte, aspecte de oportunitate care privesc efectele economice, sociale, de mediu, legislative şi bugetare pe care le produc reglementările adoptate, legiuitorul fiind obligat să fundamenteze temeinic soluţiile pe care le cuprinde legea, pe baza unor documente de politici publice aprobate de Parlament sau de Guvern [a se vedea şi art. 6 alin. (4) din Legea nr. 24/2000]. 10. Reexaminarea poate fi cerută o singură dată, pentru orice motiv - de formă/procedură sau de fond/conţinut, cu privire la legea în integralitatea sa ori pentru o parte dintre normele sale. Ca urmare a formulării cererii de reexaminare, legea este retrimisă în Parlament, care este obligat să reia procedura de legiferare şi să dezbată în plenul celor două Camere solicitările adresate de Preşedinte. 11. Atât doctrina de specialitate, cât şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale (a se vedea în acest sens Decizia nr. 355 din 4 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2007 sau Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 2 februarie 2015) sunt în sensul că limitele sesizării Parlamentului pentru reexaminarea legii sunt definite de cererea de reexaminare. Având în vedere scopul cererii de reexaminare, respectiv îmbunătăţirea actului normativ, nu se poate admite ca reexaminarea să aibă drept consecinţă adoptarea unei legi cu contradicţii sau necorelări între texte, astfel că, în virtutea regulilor de tehnică legislativă, necesitatea coerenţei reglementării impune completarea unor texte din lege care nu au făcut în mod expres obiectul cererii de reexaminare. Această practică este în beneficiul reglementării şi nu afectează limitele reexaminării, admiterea unor obiecţii din cererea de reexaminare putând antrena modificări cu privire la toate sau doar la unele dintre dispoziţiile legii în cauză, ceea ce impune corelarea tuturor prevederilor acesteia, chiar prin eliminarea sau abrogarea unor texte. 12. Cu alte cuvinte, Curtea constată că, în aplicarea normei constituţionale a art. 77, Parlamentul trebuie să reexamineze toate textele de lege la care face referire cererea Preşedintelui României, precum şi cele care au legătură cu acestea, asigurându-se succesiunea logică a ideilor şi coerenţa reglementării. În acest context, se impune a fi modificate chiar şi unele dispoziţii ale legii care nu au fost în mod expres cuprinse în cererea de reexaminare, dar care sunt în mod indisolubil legate de acestea. În cadrul acestei proceduri, în situaţia în care se dă o altă redactare unor texte sau se completează legea cu noi reglementări, urmează să se asigure corelările necesare dintre textele care au făcut obiectul cererii Preşedintelui României şi celelalte dispoziţii ale legii. Pentru aceleaşi raţiuni, dacă cererea de reexaminare vizează doar aspecte punctuale sau dispoziţii concrete din lege, iar, în economia actului normativ, acestea se dovedesc a fi esenţiale, întrucât constituie fundamentul reglementării, lipsa lor afectând însăşi filosofia actului normativ, apare cu evidenţă faptul că înlăturarea, eliminarea lor va prejudicia întregul act şi va conduce la respingerea legii în ansamblul său. 13. Având în vedere solicitările cuprinse în cererea Preşedintelui României, în temeiul prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora este unica autoritate legiuitoare a ţării, Parlamentul poate adopta orice soluţie pe care o consideră oportună şi necesară. Astfel, în urma reexaminării legii, Parlamentul poate admite în întregime sau parţial solicitarea, modificând în totalitate sau o parte din textele de lege cuprinse în cererea de reexaminare, precum şi dispoziţiile legii care se impun a fi recorelate, sau poate să respingă cererea de reexaminare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 991 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 6 octombrie 2008 sau Decizia nr. 81 din 27 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 14 martie 2013). 14. Din perspectiva procedurii parlamentare a soluţionării cererilor de reexaminare, Curtea reţine că dispoziţiile art. 77 alin. (3) din Constituţie fac menţiune expresă despre "legea adoptată după reexaminare". În acest context, prin Decizia nr. 1.596 din 14 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 27 decembrie 2011, Decizia nr. 1.597 din 14 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 27 decembrie 2011 şi Decizia nr. 1.598 din 14 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 27 decembrie 2011, Curtea a constatat că aceste norme constituţionale impun supunerea la votul final în plenul fiecărei Camere a legii, astfel că Parlamentul, în cadrul procedurii de reexaminare, trebuie să îşi exprime votul asupra actului normativ reexaminat, iar nu asupra cererii de reexaminare sau asupra rapoartelor comisiilor parlamentare întocmite potrivit dispoziţiilor regulamentelor celor două Camere. 15. Examinând criticile de neconstituţionalitate formulate în prezenta cauză, Curtea reţine că dispoziţiile criticate nu prevăd procedura referitoare la votul final pe legea în ansamblul său, după încheierea dezbaterilor ce au loc în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi efectuarea votului asupra raportului întocmit de comisiile competente. În atare condiţii, Curtea constată că dispoziţiile art. 56 alin. (2) şi (3) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului contravin prevederilor art. 77 alin. (3) din Constituţie referitoare la procedura reexaminării legii şi celor ale art. 147 alin. (4) din Constituţie referitoare la caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale. 16. Cu privire la soluţiile pe care le poate adopta Parlamentul în urma parcurgerii procedurii legislative declanşate de formularea unei cereri de reexaminare de către Preşedintele României, Curtea constată că norma regulamentară prevede expres următoarele soluţii: admiterea cererii de reexaminare, în ipoteza în care textele care au legătură cu cererea de reexaminare sunt modificate în totalitate sau parţial; în această împrejurare, legea adoptată, cuprinzând textele reexaminate, se trimite Preşedintelui, în vederea promulgării - art. 56 alin. (2), respectiv respingerea cererii de reexaminare, în ipoteza în care textele reexaminate nu au fost adoptate; legea se trimite Preşedintelui în forma adoptată iniţial de către Parlament - art. 56 alin. (3). 17. Analizând dispoziţiile regulamentare, Curtea reţine că în ambele ipoteze prevăzute de norma criticată legiuitorul reglementează trimiterea legii spre promulgare Preşedintelui, fapt ce este de natură să creeze confuzie cu privire la posibilitatea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, de a respinge legea reexaminată, dacă prin cererea formulată de Preşedinte se solicită acest lucru, situaţie în care nu se mai impune trimiterea legii spre promulgare. Prevederea expresă a celor două soluţii - modificarea/completarea legii, respectiv menţinerea legii în forma adoptată iniţial, urmate inerent de trimiterea spre promulgare a legii reexaminate, poate conduce la concluzia că legiuitorul înlătură posibilitatea celor două Camere, în şedinţa comună, de a reveni asupra unei legi adoptate, prin acordarea unui vot de respingere a ei, la solicitarea Preşedintelui României. 18. Or, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale (a se vedea Decizia nr. 991 din 1 octombrie 2008, Decizia nr. 1.596 din 14 decembrie 2011, Decizia nr. 1.597 din 14 decembrie 2011, Decizia nr. 1.598 din 14 decembrie 2011, Decizia nr. 81 din 27 februarie 2013, precitate), "cererea de reexaminare nu poate afecta statutul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării. Cererea formulată de Preşedintele României în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţie are ca efect reluarea procesului legislativ, cadru în care Parlamentul poate modifica sau completa legea în sensul cerut de Preşedinte, poate menţine legea în forma adoptată iniţial sau, dimpotrivă, ţinând seama şi de punctul de vedere al Preşedintelui, o poate respinge. În acest sens [...] s-a reţinut că, «Parlamentul fiind unica autoritate legiuitoare a ţării, conform prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, în raport cu solicitările cuprinse în cererea de reexaminare a Preşedintelui României, poate adopta orice fel de soluţie pe care o va considera necesară. Astfel, poate admite în întregime sau parţial solicitarea, poate să o respingă ori poate să modifice în totalitate sau parţial anumite texte care au legătură cu cererea de reexaminare»" (a se vedea şi supra, paragraful 13). 19. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a stabilit că trăsătura esenţială a statului de drept o constituie supremaţia Constituţiei şi obligativitatea respectării legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 232 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 15 noiembrie 2001, Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011 sau Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015) şi că "statul de drept asigură supremaţia Constituţiei, corelarea tuturor legilor şi tuturor actelor normative cu aceasta" (Decizia nr. 22 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 17 martie 2004). 20. În acest sens, Curtea a reţinut că una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative şi că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se claritatea, precizia şi previzibilitatea pe care un text de lege trebuie să le îndeplinească. Curtea a mai constatat că autoritatea legiuitoare, Parlamentul sau Guvernul, după caz, are obligaţia de a edicta norme care să respecte trăsăturile mai sus arătate. Referitor la aceste cerinţe, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în mod constant, statuând că o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în aşa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanţă de specialitate - să îşi corecteze conduita (Hotărârea din 29 martie 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, Hotărârea din 23 septembrie 1998, pronunţată în Cauza Petra împotriva României), iar cetăţeanul trebuie să dispună de informaţii suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat şi să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care pot apărea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie să fie, în acelaşi timp, accesibilă şi previzibilă (Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunţată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit). 21. De asemenea, Curtea a constatat că, potrivit art. 8 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, "textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce", iar potrivit art. 36 alin. (1) din aceeaşi lege, "actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie". Deşi normele de tehnică legislativă nu au valoare constituţională, Curtea a reţinut că prin reglementarea acestora legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislaţii care respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesare. 22. Totodată, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile constituţionale ale art. 142 alin. (1), potrivit cărora "Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei", şi pe cele ale art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora, "în România, respectarea [...] legilor este obligatorie". Astfel, Curtea a constatat că reglementarea criticată prin nerespectarea normelor de tehnică legislativă determină apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii. 23. În concluzie, Curtea constată că dispoziţiile art. 56 alin. (2) şi (3) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului sunt echivoce cu privire la posibilitatea Camerei Deputaţilor şi Senatului, în şedinţă comună, de a vota respingerea unei legi, ca urmare a reexaminării declanşate de cererea Preşedintelui României, astfel că nu respectă exigenţele constituţionale referitoare la calitatea legii, respectiv nu întrunesc condiţiile de claritate, precizie şi previzibilitate, fiind contrare dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. 24. Pentru argumentele prezentate, Curtea constată că dispoziţiile art. 56 alin. (2) şi (3) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la principiul legalităţii, ale art. 61 alin. (1), potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare, ale art. 77 alin. (2) şi (3) privind procedura reexaminării legii, precum şi ale art. 147 alin. (4) referitoare la caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale. 25. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. c) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1, 3, 10 şi 27 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite sesizarea de neconstituţionalitate formulată de un număr de 84 de deputaţi şi 14 senatori aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi constată că dispoziţiile art. 56 alin. (2) şi (3) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului sunt neconstituţionale. Decizia este definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Camerei Deputaţilor şi Senatului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 ianuarie 2016. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-şef, Mihaela Senia Costinescu ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
