Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 31 din 25 ianuarie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedura penala
Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Acsinte Gaspar - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Ion Predescu - judecãtor Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor Nicoleta Grigorescu - procuror Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã, ridicatã de Maria Ciubuc în Dosarul nr. 1.454/2004 al Judecãtoriei Hârlãu. La apelul nominal este prezentã autoarea excepţiei, personal, lipsind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Autoarea excepţiei, având cuvântul pe fond, depune la dosarul cauzei un set de acte, precum şi concluzii scrise, prin care solicitã luarea mãsurilor de rigoare, conform legii. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, arãtând cã textul de lege criticat nu încalcã prevederile constituţionale invocate de autoarea excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele: Prin Încheierea din 6 octombrie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 1.454/2004, Judecãtoria Hârlãu a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã, ridicatã de Maria Ciubuc într-o cauzã având ca obiect plângerea împotriva Rezoluţiei din data de 28 iulie 2004 a Parchetului de pe lângã Judecãtoria Hârlãu. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã textul de lege criticat încalcã dreptul de acces liber la justiţie, întrucât cel care a fãcut plângerea împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã are dreptul de a depune ca probe la instanţã, potrivit textului de lege criticat, numai "înscrisuri noi". Se aratã, totodatã, cã atâta vreme cât "situaţia de fapt, conform normelor procedurale, nu poate fi doveditã decât cu proba cu martori - aşa cum este redactat textul de lege -, ar rezulta cã instanţa de judecatã nu poate cenzura în totalitate actele emise de procuror şi nici nu poate trage concluzia cã acestea sunt legale sau nelegale". Autoarea excepţiei mai considerã cã dispoziţiile criticate sunt "în totalã contradicţie" cu prevederile art. 53 din Constituţie, "care stabileşte în mod limitativ cazurile de restrângere a exerciţiului unor drepturi sau libertãţi ale cetãţenilor României". Judecãtoria Hârlãu apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Se aratã cã, prin restrângerea doar la "înscrisuri noi" a mijloacelor de probã admise în cadrul soluţionãrii unei plângeri împotriva rezoluţiei sau ordonanţei procurorului, nu este îngrãdit dreptul petentei de a-şi dovedi plângerea. În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul apreciazã cã textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale invocate de autoarea excepţiei. Aratã în acest sens cã, prin restrângerea doar la "înscrisuri noi" a mijloacelor de probã admise în cadrul soluţionãrii unei plângeri împotriva rezoluţiei sau a ordonanţei procurorului, dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã nu aduc atingere accesului liber la justiţie al petentului, având în vedere soluţiile care, în conformitate cu dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedurã penalã, pot fi date de instanţã unei astfel de plângeri. Astfel, în ipoteza în care se constatã cã urmãrirea penalã nu este completã, instanţa trimite cauza procurorului în vederea începerii sau a redeschiderii urmãririi penale, procurorul fiind obligat sã se conformeze dispoziţiilor date de instanţã, dreptul la apãrare al petentului fiind în acest fel garantat. De asemenea, atunci când probele existente la dosar nu sunt suficiente pentru judecarea cauzei, instanţa reţine cauza spre rejudecare, dispoziţiile privind judecata în primã instanţã aplicându-se în mod corespunzãtor, ceea ce înseamnã cã petentul are posibilitatea de a solicita administrarea oricãrei probe pe care o considerã necesarã. Totodatã se aratã cã plângerea prevãzutã de art. 278^1 din Codul de procedurã penalã a fost conceputã de legiuitor ca o cale de atac în cadrul cãreia instanţa analizeazã legalitatea şi temeinicia ordonanţei sau a rezoluţiei procurorului, aşa încât este firesc ca instanţa, cu ocazia soluţionãrii acesteia, sã se raporteze la "lucrãrile şi materialul din dosarul cauzei" care au fost avute în vedere de cãtre procuror şi pe care se întemeiazã soluţia. Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile legale criticate nu contravin nici unui text din Constituţie, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã, potrivit cãrora: "Instanţa, judecând plângerea, verificã rezoluţia sau ordonanţa atacatã, pe baza lucrãrilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricãror înscrisuri noi prezentate." Autoarea excepţiei considerã cã aceste dispoziţii sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) şi ale art. 53, având urmãtorul conţinut: - Art. 21 alin. (1) şi (2): "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept."; - Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii şi a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrângerea poate fi dispusã numai dacã este necesarã într-o societate democraticã. Mãsura trebuie sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, sã fie aplicatã în mod nediscriminatoriu şi fãrã a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertãţii." Examinând excepţia de neconstituţionalitate formulatã, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã şi, în consecinţã, urmeazã sã fie respinsã. Curtea reţine cã limitarea mijloacelor de probã care pot fi administrate la judecarea plângerii împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã, realizatã prin dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã, este justificatã având în vedere natura juridicã a acestei plângeri, care nu vizeazã judecarea propriu-zisã a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizeazã un examen al rezoluţiei sau al ordonanţei procurorului atacate, sub aspectul legalitãţii acesteia. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluţionãrii plângerii, instanţa sã verifice pe baza lucrãrilor şi a materialului existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanţei sau a rezoluţiei de netrimitere în judecatã atacate, dacã aceastã soluţie a fost sau nu dispusã cu respectarea dispoziţiilor legale. Aşa fiind, nu poate fi primitã critica potrivit cãreia dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã încalcã dreptul de acces liber la justiţie, plângerea reglementatã de dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedurã penalã fiind în sine o garanţie a realizãrii acestui drept. Stabilirea unor reguli speciale de procedurã în cazul judecãrii plângerii împotriva rezoluţiei sau a ordonanţei procurorului de netrimitere în judecatã (cum este şi regula potrivit cãreia singurele probe admise sunt înscrisurile noi) este realizatã de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale şi nu încalcã liberul acces la justiţie, Curtea Constituţionalã statuând în acest sens cã "legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, precum şi modalitãţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrãditã a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalitãţile instituite de lege". (<>Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994.) Susţinerea autoarei excepţiei, în sensul cã limitarea, prin textul de lege criticat, a mijloacelor de probã care pot fi administrate la judecarea plângerii împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã ar determina imposibilitatea instanţei de judecatã de a cenzura în totalitate actele emise de procuror şi de a concluziona cã acestea sunt sau nu sunt legale este contrazisã de reglementarea, prin dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedurã penalã, a soluţiilor ce pot fi date de instanţã unei astfel de plângeri, dupã cum urmeazã: "Instanţa pronunţã una dintre urmãtoarele soluţii: a) respinge plângerea, prin sentinţã, menţinând soluţia din rezoluţia sau ordonanţa atacatã; b) admite plângerea, prin sentinţã, desfiinţeazã rezoluţia sau ordonanţa atacatã şi trimite cauza procurorului în vederea începerii sau a redeschiderii urmãririi penale, dupã caz. Dispoziţiile art. 333 alin. 2 se aplicã în mod corespunzãtor; c) admite plângerea, prin încheiere, desfiinţeazã rezoluţia sau ordonanţa atacatã şi, când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reţine cauza spre judecare, dispoziţiile privind judecarea în primã instanţã şi cãile de atac, aplicându-se în mod corespunzãtor." În mod evident, indiferent de soluţia pronunţatã, instanţa de judecatã apreciazã asupra legalitãţii actului emis de procuror, atacat pe calea plângerii, aceasta fiind de altfel chiar raţiunea introducerii în Codul de procedurã penalã, prin <>Legea nr. 281 din 24 iunie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, a dispoziţiilor art. 278^1 . În temeiul acestui text legal, instanţele judecãtoreşti, singurele autoritãţi prin a cãror activitate se realizeazã justiţia [art. 126 alin. (1) din Constituţie], verificã soluţiile de netrimitere în judecatã pronunţate de procuror, confirmându-le sau infirmându-le, dupã caz. Întrucât art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã nu reglementeazã nici o restrângere a exerciţiului vreunui drept ori al unei libertãţi, nu se poate reţine nici încãlcarea prevederilor art. 53 din Constituţie, invocate de asemenea în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate. De altfel, Curtea s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã prin Decizia nr. 354 din 23 septembrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 959 din 19 octombrie 2004, precum şi prin <>Decizia nr. 412 din 12 octombrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.041 din 10 noiembrie 2004, statuând cã aceste dispoziţii sunt constituţionale. Atât considerentele, cât şi soluţia pronunţatã în aceste decizii îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã, neintervenind elemente noi de naturã sã ducã la reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã, ridicatã de Maria Ciubuc în Dosarul nr. 1.454/2004 al Judecãtoriei Hârlãu. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 25 ianuarie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent, Marieta Safta --------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
