Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 309 din 3 martie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 28 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozitiilor privitoare la cartile funciare si art. 329 alin. 1 din Codul de procedura civila
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 28 teza a doua din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cãrţile funciare şi art. 329 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Ionel Barna în Dosarul nr. 1.280/325/2008 al Tribunalului Timiş - Secţia civilã. La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Cauza este în stare de judecatã. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 4 noiembrie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 1.280/325/2008, Tribunalul Timiş - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 28 teza a doua din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cãrţile funciare şi art. 329 alin. 1 din Codul de procedurã civilã. Excepţia a fost ridicatã de Ionel Barna într-o cauzã ce are ca obiect o acţiune în uzucapiune. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul aratã cã textul de lege criticat impune, drept condiţie a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, o posesie a bunului de 20 de ani "dupã moartea proprietarului înscris în cartea funciarã", iar art. 1895 din Codul civil, aplicabil în teritoriile în care publicitatea imobiliarã se realizeazã prin sistemul de registre de inscripţiuni şi transcripţiuni, nu impune o atare condiţie. Susţine, în esenţã, cã existenţa pe teritoriul României a unor legi cu aplicabilitate teritorialã distinctã şi care reglementeazã diferit regimul juridic al uzucapiunii contravine dispoziţiilor constituţionale invocate. Totodatã, cu privire la prevederile art. 329 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, considerã cã acestea contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Constituţie, întrucât interpretãrile date de cãtre Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin deciziile emise în soluţionarea recursurilor în interesul legii, au caracter obligatoriu pentru instanţe, cu încãlcarea atât a cerinţei de independenţã a judecãtorilor, care trebuie sã procedeze la interpretarea legii potrivit propriei conştiinţe şi prin raportare la starea de fapt din fiecare cauzã, cât şi a separaţiei puterilor în stat. Tribunalul Timiş - Secţia civilã considerã cã prevederile criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate. Astfel, problema incidenţei în teritoriul pe care este situat imobilul în litigiu a unor reglementãri dintr-o lege sau alta se rezolvã prin aplicarea principiilor vizând aplicarea legii în timp şi spaţiu. Cât priveşte dreptul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a da interpretãri unitare dispoziţiilor normative, susţine cã acesta nu contravine principiului separaţiei puterilor în stat, acest drept fiind consacrat constituţional în art. 126 alin. (3) din Legea fundamentalã. Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Avocatul Poporului considerã cã textele de lege criticate sunt constituţionale. În acest sens, face referire la <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 653/2008 . Totodatã, aratã cã prevederile art. 329 alin. 1 din Codul de procedurã civilã reprezintã concretizarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (3). Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Prin încheiere, instanţa a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 28 teza a doua din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cãrţile funciare şi art. 329 alin. 1 din Codul de procedurã civilã. Însã, din notele scrise ale autorului excepţiei rezultã cã acesta criticã, în realitate, alin. (1) al <>art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 şi art. 329 alin. 1 din Codul de procedurã civilã. În consecinţã, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>art. 28 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cãrţile funciare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 27 aprilie 1938, şi art. 329 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, având urmãtorul conţinut: - <>Art. 28 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938 : "Cel ce a posedat un bun nemişcãtor în condiţiunile legii, timp de 20 ani, dupã moartea proprietarului înscris în cartea funciarã, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat [...]."; - Art. 329 alin. 1 din Codul de procedurã civilã: "Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, precum şi colegiile de conducere ale curţilor de apel au dreptul, pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitarã a legii pe întreg teritoriul României, sã cearã Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sã se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecãtoreşti." Autorul excepţiei invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, ale art. 15 alin. (1) referitoare la universalitate, ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) relative la dreptul pãrţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi şi ale art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeanã. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele: I. Potrivit prevederilor alin. (1) al <>art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 , cel care a posedat un bun nemişcãtor în condiţiile legii, timp de 20 ani, dupã moartea proprietarului înscris în cartea funciarã, va putea cere înscrierea în cartea funciarã a dreptului astfel uzucapat. Prevederile criticate reglementeazã uzucapiunea extratabularã, drepturile reale imobiliare astfel dobândite putându-se înscrie în cartea funciarã numai în baza constatãrii lor prin hotãrâre judecãtoreascã. Cu privire la aplicabilitatea sistemului de carte funciarã reglementat prin <>Decretul-lege nr. 115/1938 ce consacrã cazurile speciale de dobândire a proprietãţii prin uzucapiune înscrise în art. 27-28, Curtea reţine faptul cã, în absenţa unor dispoziţii cu caracter tranzitoriu, trebuie sã se recurgã la interpretarea sistematicã a dispoziţiilor art. 69 alin. (2) şi (3) cu referire la art. 56 alin. (1) şi <>art. 58 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 , republicatã. Sub acest aspect, este de reţinut cã prin <>art. 69 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 , republicatã, s-a prevãzut cã numai la finalizarea lucrãrilor cadastrale şi a registrelor de publicitate imobiliarã pentru întreg teritoriul administrativ al unui judeţ îşi înceteazã aplicabilitatea <>Decretul-lege nr. 115/1938 , iar în conformitate cu dispoziţia alin. (3) al aceluiaşi articol, doar ca urmare a definitivãrii cadastrului la nivelul întregii ţãri se abrogã acest decret. Din aceastã dispoziţie a <>Legii nr. 7/1996 , prin care s-a reglementat regimul general al cadastrului şi al publicitãţii imobiliare, rezultã voinţa legiuitorului de a institui o aplicare treptatã a noii legi, cu consecinţa incidenţei, în continuare, a vechilor dispoziţii ale <>Decretului-lege nr. 115/1938 în regimul de carte funciarã. În acest sens este şi <>Decizia nr. 86 din 10 decembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 697 din 14 octombrie 2008. Critica de neconstituţionalitate priveşte, în esenţã, faptul cã prin menţinerea în vigoare a prevederilor <>Decretului-lege nr. 115/1938 se aduce atingere egalitãţii în drepturi, aplicându-li-se unor cetãţeni un statut juridic discriminatoriu faţã de cetãţenii care nu cad sub incidenţa acestui act normativ, întrucât <>art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 impune, drept condiţie a dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, o posesie a bunului de 20 de ani "dupã moartea proprietarului înscris în cartea funciarã". Curtea reţine cã în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în deplin acord cu aceea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat în mod constant cã, în sensul Constituţiei, principiul egalitãţii în faţa legii nu însemnã uniformitate, astfel încât în cazul unor situaţii diferite un tratament diferit este posibil atunci când acesta se justificã în mod obiectiv şi raţional. Or, aplicabilitatea tranzitorie a dispoziţiilor <>art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 este justificatã obiectiv şi raţional de procesul de definitivare a lucrãrilor de cadastru şi a registrelor de publicitate imobiliarã pentru întreg teritoriul ţãrii. Ca efect al aplicãrii <>Legii nr. 7/1996 , se va realiza însã o unificare legislativã a regimului de publicitate imobiliarã. Totodatã, autorul excepţiei susţine, în esenţã, cã existenţa pe teritoriul României a unor legi cu aplicabilitate teritorialã distinctã şi care reglementeazã diferit regimul juridic al uzucapiunii contravine dispoziţiilor constituţionale invocate. Cu privire la acest aspect, Curtea Constituţionalã a reţinut în <>deciziile nr. 653 din 10 iunie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 7 iulie 2008, şi nr. 205 din 9 iulie 2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 25 iulie 2002, faptul cã în istoria statului unitar român au existat şi mai existã norme legale aplicabile doar pe o anumitã parte a teritoriului naţional, de exemplu: Legea nr. LX/1881 privitoare la executarea silitã imobiliarã în Transilvania, <>Legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, <>Legea nr. 151/1998 privind dezvoltarea regionalã în România, însã existenţa unor acte normative diferite pentru anumite zone ale ţãrii nu este de naturã sã creeze discriminãri ori sã aducã atingere dreptului pãrţilor la un proces echitabil. Totodatã, Curtea nu poate reţine nici încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 53, de vreme ce nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al unei libertãţi. Cu privire la celelalte dispoziţii constituţionale invocate, Curtea constatã cã acestea nu au incidenţã în cauza de faţã. II. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 329 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, prin raportare la dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (4) care consacrã principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, Curtea constatã cã nici aceasta nu poate fi primitã. Scopul reglementãrii recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea şi aplicarea unitarã a legii pe întreg cuprinsul ţãrii. Pentru realizarea acestui scop, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se pronunţã asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluţionate de instanţele judecãtoreşti. În acest sens, în Cauza Moşteanu şi alţii împotriva României, 2002, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a reţinut cu privire la obligaţia judecãtorilor de a se conforma jurisprudenţei stabilite de Secţiile reunite ale Curţii Supreme de Justiţie cã "reunirea camerelor sau secţiilor unei instanţe este menitã sã confere o autoritate specialã celor mai importante decizii de principiu pe care instanţa are datoria sã le pronunţe. Aceastã autoritate specialã - fiind vorba, ca în speţã, de o curte supremã - se impune secţiilor acestei instanţe în calitate de jurisdicţii inferioare, fãrã a aduce totuşi atingere dreptului şi datoriei lor de a examina în mod absolut independent cazurile concrete care le sunt supuse atenţiei".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 28 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cãrţile funciare şi art. 329 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Ionel Barna în Dosarul nr. 1.280/325/2008 al Tribunalului Timiş - Secţia civilã. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 3 martie 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
