Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 308 din 8 septembrie 2006 privind constituirea Comisiei pentru negocierea listei suporturilor si a aparatelor din domeniul grafic pentru care se datoreaza remuneratia compensatorie pentru copia privata
EMITENT: OFICIUL ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 832 din 10 octombrie 2006
Având în vedere Cererea organismului de gestiune colectivã a drepturilor autorilor de opere scrise COPYRO, înregistratã la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor cu nr. 7.899 din 1 septembrie 2006, precum şi Referatul nr. SG/4.720 din 8 septembrie 2006 al Direcţiei registre, gestiune colectivã şi relaţii publice,
conform prevederilor art. 107 coroborat cu <>art. 131 alin. (2)-(4) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi ale <>art. III din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 123/2005 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 329/2006 ,
în temeiul prevederilor art. 6 alin. (1) şi ale <>art. 7 din Hotãrârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotãrile necesare îndeplinirii atribuţiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor,
directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite urmãtoarea decizie:
ART. 1
Se constituie, începând cu data de 9 octombrie 2006, Comisia pentru negocierea listei suporturilor şi a aparatelor din domeniul grafic pentru care se datoreazã remuneraţia compensatorie pentru copia privatã, dupã cum urmeazã:
- un reprezentant al organismului de gestiune colectivã a drepturilor autorilor de opere scrise COPYRO, pe de o parte, şi
- un reprezentant al Asociaţiei Producãtorilor şi Distribuitorilor de Echipamente de Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor (APDETIC), pe de altã parte.
ART. 2
Din comisia prevãzutã la art. 1 va face parte şi câte un reprezentant al celor 3 fabricanţi şi importatori majori de suporturi şi aparate, potrivit cifrei de afaceri şi cotei de piaţã din domeniu, cu condiţia ca aceştia sã declare la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, pânã la data constituirii comisiei de negociere, pe propria rãspundere, cifra de afaceri şi cota de piaţã.
ART. 3
Comisia constituitã potrivit art. 1 şi, dupã caz, art. 2 are obligaţia sã desfãşoare negocierile în conformitate cu dispoziţiile art. 107 alin. (9) coroborat cu <>art. 131^2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, pe o duratã de maximum 30 de zile calendaristice de la data constituirii.
ART. 4
Comisia îşi va stabili programul întâlnirilor pe care îl va comunica Oficiului Român pentru Drepturile de Autor.
ART. 5
Propunerea privind lista suporturilor şi a aparatelor din domeniul grafic pentru care se datoreazã remuneraţia compensatorie pentru copia privatã, depusã de organismul de gestiune colectivã a drepturilor autorilor de opere scrise COPYRO pentru negociere în cadrul comisiei prevãzute la art. 1 şi, dupã caz, art. 2, este prevãzutã în anexa care face parte integrantã din prezenta decizie.
ART. 6
Prezenta decizie va fi publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 131 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Directorul general al
Oficiului Român pentru Drepturile de Autor,
Rodica Pârvu
Bucureşti, 8 septembrie 2006.
Nr. 308.
ANEXĂ
PROPUNERE
privind lista suporturilor şi a aparatelor din domeniul grafic pentru care se
datoreazã remuneraţia compensatorie pentru copia privatã
A. Suporturi:
1. dischete;
2. coli de hartie pentru copiator, format A4.
B. Aparate:
1. fotocopiatoare;
2. scannere;
3. imprimante;
4. multifunctionale cu sau fara functie de fotocopiatoare;
5. faxuri cu functie de fotocopiere.
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: