Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 307 din 28 martie 2012 referitoare la sesizarea de neconstitutionalitate a Hotararii Parlamentului nr. 5 din 28 februarie 2012 privind numirea unor membri ai Consiliului National al Audiovizualului
Cu Adresa nr. 51/881 din 6 martie 2012, secretarul general al Camerei Deputaţilor a trimis Curţii Constituţionale sesizarea formulatã de 67 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat şi de 42 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, în conformitate cu prevederile art. 146 lit. l) din Constituţie şi ale art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, pentru exercitarea controlului de constituţionalitate asupra Hotãrârii Parlamentului nr. 5 din 28 februarie 2012 privind numirea unor membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului. Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 1.753 din 6 martie 2012 şi constituie obiectul Dosarului nr. 601L/2/2012. La sesizare s-a anexat lista cuprinzând semnãturile celor 67 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat şi ale celor 42 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal. Potrivit acestei liste, autorii sesizãrii de neconstituţionalitate sunt urmãtorii: Gheorghe Ana, Gheorghe Antochi, Eugen Bejinariu, Vasile Bleotu, Dumitru Boabeş, Marin Bobeş, Matei Radu Brãtianu, Doina Burcãu, Ion Burnei, Ion Cãlin, Dumitru Chiriţã, Ioan Cindrea, Gheorghe Ciocan, Radu Eugeniu Coclici, Dorel Covaci, Victor Cristea, Ioan Damian, Andrei Dolineaschi, Mircea Gheorghe Drãghici, Sonia Maria Drãghici, Ileana-Cristina Dumitrache, Ion Dumitru, Mircea Duşa, Filip Georgescu, Marian Ghiveciu, Horia Grama, Viorel Hrebenciuc, Florin Iordache, Cornel Itu, Ciprian Florin Luca, Costicã Macaleţi, Antonella Marinescu, Manuela Mitrea, Vasile Mocanu, Ion Mocioalcã, Carmen Ileana Moldovan, Rodica Nassar, Marian Neacşu, Robert Sorin Negoiţã, Nicolae Ciprian Nica, Bogdan-Nicolae Niculescu-Duvãz, Laurenţiu Nistor, Iuliu Nosa, Tudor Panţîru, Florin Costin Pâslaru, Victor Viorel Ponta, Georgian Pop, Florian Popa, Vasile Popeangã, Neculai Rãţoi, Cornel Cristian Resmeriţã, Lucreţia Roşca, Victor Socaciu, Adrian Solomon, Ioan Stan, Ion Stan, Nicolae Stan, Anghel Stanciu, Sorin Constantin Stragea, Mugurel Surupãceanu, Viorel Ştefan, Florin-Cristian Tãtaru, Angel Tîlvãr, Petru Gabriel Vlase, Aurel Vlãdoiu, Mãdãlin-Ştefan Voicu, Valeriu Ştefan Zgonea, respectiv Cristian Mihai Adomniţei, Marin Almãjanu, Teodor Atanasiu, Vasile Berci, Octavian Bot, Viorel Vasile Buda, Daniel Stamate Budurescu, Cristian Buican, Mihãiţã Calimente, Mircea Vasile Cazan, Daniel Chiţoiu, Horia Cristian, Ciprian Minodor Dobre, Gheorghe Dragomir, George Ionuţ Dumitricã, Relu Fenechiu, Gheorghe Gabor, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Dominic Andrei Gerea, Alina Ştefania Gorghiu, Titi Holban, Pavel Horj, Mircea Irimescu, Mihai Lupu, Dan Ştefan Motreanu, Ionel Palãr, Viorel Palaşcã, Cornel Pieptea, Gabriel Plãiaşu, Cristina Ancuţa Pocora, Marius Octavian Popa, Nini Sãpunaru, Adrian George Scutaru, Ionuţ Marian Stroe, Radu Stroe, Sorinel Gigel Ştirbu, Gheorghe Mirel Taloş, Ioan Ţintean, Adriana Diana Tuşa, Horea Dorin Uioreanu, Ana Lucia Varga şi Mihai Alexandru Voicu. 1. Autorii sesizãrii considerã neconstituţionalã Hotãrârea Parlamentului nr. 5 din 28 februarie 2012 privind numirea unor membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului, deoarece contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) coroborate cu prevederile art. 64 alin. (1), (4) şi (5) şi ale art. 65 alin. (2). Se susţine cã aceastã hotãrâre este neconstituţionalã, întrucât adoptarea sa a fost realizatã cu încãlcarea normelor constituţionale referitoare la procedura instituitã pentru numirea membrilor Consiliului Naţional al Audiovizualului. În acest sens, se aratã cã dispoziţiile art. 12 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului impuneau audierea candidaţilor la funcţiile de membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului în comisiile de specialitate ale celor douã Camere în vederea obţinerii unui aviz consultativ. Existenţa avizului, fie el pozitiv sau negativ, este absolut obligatorie pentru validitatea şi constituţionalitatea hotãrârii adoptate de plenul celor douã Camere reunite ale Parlamentului. În consecinţã, inexistenţa avizului sau obţinerea acestuia în mod neprocedural antreneazã nulitatea hotãrârii Parlamentului. În acest sens, autorii sesizãrii fac o analogie cu procedura suspendãrii Preşedintelui, procedurã în care Curtea Constituţionalã emite, de asemenea, un aviz consultativ, în lipsa acestuia, Parlamentul neputând sã continue procedura de suspendare. Or, candidaţii propuşi pentru funcţia de membru titular sau membru supleant au obţinut avizul consultativ al Comisiei pentru culturã, arte, mijloace de informare în masã a Camerei Deputaţilor şi al Comisiei pentru culturã, artã şi mijloace de informare în masã a Senatului întrunite în şedinţã comunã în condiţiile în care la aceastã ultimã comisie nu a fost întrunit cvorumul legal, fiind prezenţi doar 5 din cei 11 membri ai acesteia. Prin urmare, lucrãrile comisiilor permanente întrunite în şedinţã comunã nu s-au desfãşurat în condiţii de conformitate cu prevederile Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, încãlcându-se, astfel, normele constituţionale mai înainte referite. Aşadar, avizul consultativ nu a fost emis în mod valabil, ceea ce antreneazã neconstituţionalitatea întregii hotãrâri adoptate de Parlament. 2. În temeiul art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, la data de 7 martie 2012, Curtea Constituţionalã a solicitat punctele de vedere ale birourilor permanente al Senatului şi al Camerei Deputaţilor asupra sesizãrii de neconstituţionalitate. Preşedintele Senatului a comunicat punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului prin Adresa înregistratã la Curtea Constituţionalã cu nr. 2.252 din 22 martie 2012. Se considerã cã hotãrârea supusã controlului de constituţionalitate a fost adoptatã cu respectarea procedurii parlamentare instituite pentru numirea membrilor Consiliului Naţional al Audiovizualului, inclusiv a etapei procedurale privind audierea candidaţilor pentru aceste funcţii. În absenţa unor dispoziţii regulamentare exprese referitoare la aceastã situaţie, normele regulamentare invocate în susţinerea sesizãrii nu pot fi interpretate în sensul cã procedura de numire a membrilor Consiliului ar urma sã fie blocatã pânã la momentul la care ar fi depuse avizele referitoare la audierea viitorilor membri ai acestei instituţii. O atare conduitã a Parlamentului nu poate fi susţinutã de dispoziţiile regulamentare invocate, întrucât s-ar ajunge la încãlcarea principiului separaţiei puterilor. În conformitate cu art. 64 alin. (1) din Constituţie, Parlamentul, în întregul sãu şi fiecare dintre cele douã Camere ale acestuia, se bucurã de deplinã autonomie în ceea ce priveşte stabilirea normelor juridice ce-i guverneazã organizarea şi funcţionarea; în ansamblul sistemului normativ românesc, regulamentele sau hotãrârile Parlamentului sunt acte juridice cu forţã juridicã inferioarã legii şi Constituţiei. Chiar dacã au un conţinut normativ unic, acestea trebuie sã se supunã Constituţiei, iar interpretarea şi aplicarea regulilor procedurale nu poate fi fãcutã în sensul blocãrii Parlamentului, ci trebuie realizatã întotdeauna cu bunã-credinţã, în spiritul unui comportament loial al instituţiei faţã de Constituţie şi al respectãrii conduitei tradiţionale a acestei autoritãţi publice, reflectate prin practica parlamentarã. Mai mult decât atât, omisiunea în reglementare nu poate conduce la imposibilitatea Parlamentului de a-şi îndeplini funcţiile şi atribuţiile, ci din contrã la obligaţia plenului fiecãrei Camere de a decide direct asupra problematicii aflate în dezbatere. Comisiile permanente, fiind organe de lucru ale Parlamentului constituite pe criteriul reprezentativitãţii politice a fiecãrei Camere, au rolul de a pregãti şi uşura desfãşurarea lucrãrilor Camerelor prin dezbaterile specializate care au loc în cadrul şedinţelor acestora. Actele întocmite de aceste comisii nu sunt obligatorii pentru plenul fiecãrei Camere; de aceea, spre exemplu, în procesul legislativ, dacã o comisie nu elaboreazã raportul din varii motive asupra iniţiativei legislative cu care a fost sesizatã, proiectul sau propunerea legislativã urmeazã a fi dezbãtutã direct de cãtre plen. Aşadar, inexistenţa unor dispoziţii regulamentare exprese referitoare la situaţia în care - din orice motive - o comisie permanentã nu îşi îndeplineşte rolul şi misiunea pentru care a fost creatã conduce la obligaţia fiecãrei Camere de a decide direct asupra problematicii aflate în dezbatere. Orice altã concluzie ar duce la golirea de conţinut a prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie. Neîntocmirea de cãtre comisiile permanente a avizului consultativ prevãzut de art. 11 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 nu poate constitui un impediment de naturã constituţionalã pentru desfãşurarea şedinţei comune a celor douã Camere consacrate numirii de cãtre Parlament a unor membri ai autoritãţilor sau instituţiilor publice, întrucât avizul are caracter obligatoriu numai sub aspectul solicitãrii sale de cãtre Birourile permanente reunite, dispoziţiile regulamentare referitoare la desfãşurarea activitãţii comisiilor permanente trebuie înţelese ca mijloace minimale de protecţie în scopul respectãrii drepturilor tuturor membrilor Camerelor, şi nu ca instrumente de împiedicare a funcţionãrii Camerelor, iar analiza realizatã de comisiile permanente este supusã aprobãrii Parlamentului. Având în vedere argumentele expuse, Biroul permanent al Senatului considerã cã Hotãrârea Parlamentului nr. 5 din 28 februarie 2012 privind numirea unor membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului a fost adoptatã cu respectarea normelor constituţionale referitoare la procedura instituitã pentru numirea membrilor Consiliului Naţional al Audiovizualului şi, în consecinţã, solicitã respingerea, ca neîntemeiatã, a sesizãrii formulate de un numãr de 67 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat şi de 42 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal. Preşedintele Camerei Deputaţilor, prin Adresa înregistratã la Curtea Constituţionalã cu nr. 1.928 din 12 martie 2012, a comunicat punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, în care se apreciazã cã Hotãrârea Parlamentului nr. 5 din 28 februarie 2012 privind numirea unor membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului este conformã Constituţiei. În acest sens, aratã cã niciunul dintre textele constituţionale invocate în motivarea sesizãrii nu are legãturã cu obiectul acesteia, întrucât principala susţinere a autorilor sesizãrii se referã la faptul cã, în cadrul procedurii de avizare a numirii unor membri ai Consiliului Naţional Audiovizualului, în unele comisii permanente reunite ale celor douã Camere ale Parlamentului nu a fost întrunit cvorumul de lucru regulamentar. Motivarea autorilor sesizãrii în legãturã cu eventuala încãlcare a dispoziţiilor constituţionale are doar un caracter teoretic şi, pe cale de consecinţã, nu poate fi consideratã o motivare în sensul Legii nr. 47/1992. Niciuna dintre prevederile din Constituţie nu se referã la procedura de acordare a unor asemenea avize, care sunt date sau nu de cãtre comisiile permanente reunite ale Camerelor. Lipsa cvorumului regulamentar în cadrul unor comisii permanente s-a datorat lipsei intenţionate a parlamentarilor din cadrul celor douã grupuri parlamentare care au sesizat Curtea Constituţionalã, ceea ce se constituie într-o culpã evidentã a acestora. Potrivit principiului conform cãruia propria turpitudine nu apãrã de rãspundere, nici parlamentarii în cauzã nu pot sã invoce un eventual caracter neregulamentar al lucrãrilor din cadrul unor comisii permanente, întrucât o asemenea situaţie a fost provocatã de aceştia. În cauza de faţã, autorii sesizãrii invocã încãlcarea prevederilor art. 12 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, iar nu a unor prevederi constituţionale. Or, Curtea Constituţionalã are competenţa de a verifica hotãrârile Parlamentului pentru neconformitatea lor doar cu Constituţia, iar nu cu vreun regulament. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, se aratã cã acestea cuprind douã importante principii: obligaţia constituţionalã de respectare a Constituţiei şi a supremaţiei ei, a cãrei garanţie principalã este reprezentatã de controlul de constituţionalitate efectuat de Curtea Constituţionalã, respectiv obligaţia de a respecta legea, la care vegheazã instanţele judecãtoreşti, pentru cã se aplicã în raporturile legii cu actele juridice subsecvente acesteia şi cu care acestea din urmã trebuie sã se conformeze. Or, regulamentele Camerelor Parlamentului nu fac parte din niciuna dintre categoriile de acte normative la care se referã textul constituţional. Astfel, potrivit art. 64 şi 67 din Constituţie, Parlamentul adoptã legi, hotãrâri, regulamente şi moţiuni. Toate aceste acte juridice sunt diferite, de sine stãtãtoare, iar între ele nu existã niciun raport de ierarhizare. Prin urmare, hotãrârile nu pot fi atacate decât pentru neconstituţionalitate, iar în lipsa ierarhizãrii, acestea nu pot fi controlate nici în raport cu regulamentele Camerelor Parlamentului. Totodatã, se aratã cã cele expuse mai sus au fost confirmate şi de Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 209 pronunţatã la data de 7 martie 2012 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate referitoare la Hotãrârea Parlamentului nr. 1 din 9 februarie 2012 pentru acordarea încrederii Guvernului. 3. În temeiul art. 76 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, la data de 7 martie 2012, Curtea Constituţionalã a solicitat preşedintelui Camerei Deputaţilor o copie dupã stenograma dezbaterilor care au avut loc în şedinţa comunã a Camerei Deputaţilor şi Senatului din data de 28 februarie 2012 cu privire la numirea unor membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului. Documentaţia solicitatã în vederea soluţionãrii sesizãrii de neconstituţionalitate a fost comunicatã Curţii Constituţionale prin Adresa înregistratã cu nr. 1.816 din 8 martie 2012.
CURTEA, examinând sesizarea, punctele de vedere ale birourilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, lucrãrile şi documentele depuse la dosar, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, Hotãrârea Parlamentului nr. 5 din 28 februarie 2012 privind numirea unor membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã, în temeiul prevederilor art. 146 lit. l) din Constituţie şi al dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost sesizatã sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii Hotãrârii Parlamentului nr. 5 din 28 februarie 2012. Înainte de a proceda la analiza criticilor de neconstituţionalitate, Curtea urmeazã sã constate cã sesizarea formulatã îndeplineşte condiţiile prevãzute de art. 146 lit. l) din Constituţie şi art. 27 din Legea nr. 47/1992 sub aspectul titularilor dreptului de sesizare, întrucât aceasta, astfel cum rezultã din listele anexate sesizãrii de neconstituţionalitate, a fost semnatã de un numãr de 109 deputaţi. Examinând sesizarea de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele: Obiectul sesizãrii de neconstituţionalitate îl constituie Hotãrârea Parlamentului nr. 5 din 28 februarie 2012 privind numirea unor membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului, potrivit cãreia: "În temeiul art. 11 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, având în vedere propunerile grupurilor parlamentare PDL şi UDMR din Senat,
Parlamentul României adoptã prezenta hotãrâre.
Articol unic. - Se numesc membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului dupã cum urmeazã: - domnul Jucan Valentin-Alexandru, membru titular, şi domnul Badea Marius Mihail, membru supleant, pentru un mandat de 6 ani, începând cu data de 28 februarie 2012; - domnul Turos Lorand, membru titular, pânã la expirarea mandatului, începând cu data de 13 martie 2012, pânã la data de 19 decembrie 2012, în locul devenit vacant ca urmare a demisiei domnului Szasz Attila. Aceastã hotãrâre a fost adoptatã de Parlamentul României, în şedinţa din 28 februarie 2012, cu respectarea prevederilor art. 65 alin. (2) şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicatã."
Prevederile constituţionale invocate expres în susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt: - Art. 1 alin. (5): "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie."; - Art. 64 alin. (1), (4) şi (5): "(1) Organizarea şi funcţionarea fiecãrei Camere se stabilesc prin regulament propriu. Resursele financiare ale Camerelor sunt prevãzute în bugetele aprobate de acestea. (...) (4) Fiecare Camerã îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetã sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune. (5) Birourile permanente şi comisiile parlamentare se alcãtuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecãrei Camere."; - Art. 65 alin. (2) lit. k): "(2) Camerele îşi desfãşoarã lucrãrile şi în şedinţe comune, potrivit unui regulament adoptat cu votul majoritãţii deputaţilor şi senatorilor, pentru: (...) k) îndeplinirea altor atribuţii care, potrivit Constituţiei sau regulamentului, se exercitã în şedinţã comunã." Mai mult, critica de neconstituţionalitate vizeazã implicit încãlcarea prin hotãrârea adoptatã a dispoziţiilor art. 76 alin. (2) din Constituţie, sugerându-se cã plenul reunit al celor douã Camere nu ar fi putut adopta hotãrârea criticatã. Acest text constituţional are urmãtorul cuprins: "(2) Legile ordinare şi hotãrârile se adoptã cu votul majoritãţii membrilor prezenţi din fiecare Camerã." De asemenea, sunt invocate ca temei al criticilor formulate şi dispoziţiile art. 12 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, aprobat prin Hotãrârea Parlamentului nr. 4 din 3 martie 1992, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 4 martie 1992, modificat şi completat prin Hotãrârea Parlamentului nr. 13/1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 5 iulie 1995, potrivit cãrora "Comisiile permanente sesizate în fond lucreazã legal, în şedinţe comune, în prezenţa a cel puţin jumãtate plus unu atât din numãrul deputaţilor, cât şi din numãrul senatorilor care le compun; hotãrârile se adoptã cu votul a cel puţin jumãtate plus unu din numãrul membrilor prezenţi." I. În privinţa admisibilitãţii sesizãrilor de neconstituţionalitate care vizeazã hotãrârile plenului Camerei Deputaţilor, hotãrârile plenului Senatului şi hotãrârile plenului celor douã Camere reunite ale Parlamentului, Curtea reţine cã textul art. 27 din Legea nr. 47/1992 nu instituie vreo diferenţiere între hotãrârile care pot fi supuse controlului Curţii Constituţionale sub aspectul domeniului în care au fost adoptate sau sub cel al caracterului normativ sau individual, ceea ce înseamnã cã toate aceste hotãrâri sunt susceptibile a fi supuse controlului de constituţionalitate - ubi lex non distinguit nec nos distingere debemus. În consecinţã, sesizãrile de neconstituţionalitate care vizeazã asemenea hotãrâri sunt de plano admisibile. Curtea reţine cã, prin deciziile nr. 53 şi 54 din 25 ianuarie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, a statuat cã "pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai hotãrârile Parlamentului, adoptate dupã conferirea noii competenţe, hotãrâri care afecteazã valori, reguli şi principii constituţionale sau, dupã caz, organizarea şi funcţionarea autoritãţilor şi instituţiilor de rang constituţional". Prin deciziile menţionate, Curtea a fãcut o distincţie clarã între hotãrârile care sunt criticate din perspectiva valorilor, regulilor şi principiilor constituţionale, pe de o parte, şi hotãrârile care prin obiectul lor vizeazã organizarea şi funcţionarea autoritãţilor şi instituţiilor de rang constituţional, pe de altã parte. În privinţa hotãrârilor care sunt criticate din perspectiva valorilor, regulilor şi principiilor constituţionale, instanţa constituţionalã a stabilit, în mod expres, cã, pentru a fi admisibilã sesizarea de neconstituţionalitate astfel formulatã, norma de referinţã trebuie sã fie de rang constituţional pentru a se putea analiza dacã existã vreo contradicţie între hotãrârile menţionate la art. 27 din Legea nr. 47/1992, pe de o parte, şi exigenţele procedurale şi substanţiale impuse prin dispoziţiile Constituţiei, pe de altã parte; aşadar, criticile trebuie sã aibã o evidentã relevanţã constituţionalã, şi nu legalã sau regulamentarã. Prin urmare, toate hotãrârile plenului Camerei Deputaţilor, plenului Senatului şi plenului celor douã Camere reunite ale Parlamentului pot fi supuse controlului de constituţionalitate dacã în susţinerea criticii de neconstituţionalitate sunt invocate dispoziţii cuprinse în Constituţie. Desigur, invocarea acestor dispoziţii nu trebuie sã fie formalã, ci efectivã. În privinţa hotãrârilor care prin obiectul lor vizeazã organizarea şi funcţionarea autoritãţilor şi instituţiilor de rang constituţional, Curtea reţine cã norma de referinţã, în cadrul controlului de constituţionalitate exercitat, poate fi atât o dispoziţie de rang constituţional, cât şi una infraconstituţionalã, ţinând cont de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. O atare orientare a Curţii este datã de domeniul de maximã importanţã în care intervin aceste hotãrâri - autoritãţi şi instituţii de rang constituţional -, astfel încât şi protecţia constituţionalã oferitã autoritãţilor sau instituţiilor fundamentale ale statului trebuie sã fie una în consecinţã. Prin urmare, hotãrârile plenului Camerei Deputaţilor, plenului Senatului şi plenului celor douã Camere reunite ale Parlamentului care vizeazã organizarea şi funcţionarea autoritãţilor şi instituţiilor de rang constituţional pot fi supuse controlului de constituţionalitate chiar dacã actul normativ pretins încãlcat are valoare infraconstituţionalã. Raportând considerentele de mai sus ce rezultã din jurisprudenţa Curţii Constituţionale la cauza de faţã, instanţa constituţionalã reţine cã autoritatea publicã vizatã prin hotãrârea criticatã, şi anume Consiliul Naţional al Audiovizualului, nu este una de rang constituţional. Prin urmare, Curtea constatã cã, nereferindu-se la o instituţie de rang constituţional, hotãrârea criticatã poate fi cenzuratã numai din punctul de vedere al exigenţelor procedurale şi substanţiale stabilite expres prin textul Constituţiei. Având în vedere faptul cã autorii sesizãrii invocã, în mod efectiv, prevederile Constituţiei ca norme de referinţã, din moment ce critica acestora vizeazã încãlcarea unor valori, reguli sau principii constituţionale expres menţionate, înseamnã cã sesizarea de neconstituţionalitate formulatã îndeplineşte condiţiile de admisibilitate stabilite de Curtea Constituţionalã pe cale jurisprudenţialã. II. Cu privire la aspectele care ţin de fondul sesizãrii de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele: Consiliul Naţional al Audiovizualului este autoritate publicã autonomã sub control parlamentar şi garantul interesului public în domeniul comunicãrii audiovizuale [art. 10 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 22 iulie 2002], fiind compus, potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, din 11 membri numiţi de Parlament la propunerea Senatului (3 membri), Camerei Deputaţilor (3 membri), Preşedintelui României (2 membri) şi Guvernului (3 membri). Procedura de numire a membrilor este prevãzutã de art. 11 alin. (2)-(5) din Legea nr. 504/2002 şi se desfãşoarã dupã cum urmeazã: - autoritãţile publice sus-menţionate nominalizeazã candidatul pentru postul de titular, precum şi candidatul pentru postul de supleant, aceste propuneri înaintându-se birourilor permanente ale celor douã Camere, în termen de 15 zile de la data declanşãrii procedurii de numire; - birourile permanente ale celor douã Camere înainteazã propunerile comisiilor permanente de specialitate, în vederea audierii candidaţilor în şedinţã comunã; - în urma audierii, comisiile permanente de specialitate întocmesc un aviz comun, pe care îl prezintã în şedinţa comunã a Camerei Deputaţilor şi Senatului. De asemenea, potrivit art. 83 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, dezbaterea, în şedinţa comunã a Camerelor Parlamentului, a propunerilor de numiri şi alegeri în funcţiile prevãzute la art. 1 pct. 21 din regulament se face pe baza raportului comun întocmit de comisiile permanente de specialitate ale celor douã Camere; - candidaturile se aprobã cu votul majoritãţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, în condiţiile întrunirii cvorumului celor douã Camere. Potrivit art. 12 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, comisiile permanente sesizate în fond lucreazã legal, în şedinţe comune, în prezenţa a cel puţin jumãtate plus unu atât din numãrul deputaţilor, cât şi din numãrul senatorilor care le compun. În speţã, cu privire la cele douã comisii permanente întrunite în şedinţa comunã din 27 februarie 2012, se constatã cã, potrivit procesului-verbal al şedinţei, Comisia pentru culturã, arte, mijloace de informare în masã a Camerei Deputaţilor a întrunit cvorumul legal, fiind prezenţi 10 din cei 19 membri ai sãi. În ceea ce priveşte, însã, Comisia pentru culturã, artã şi mijloace de informare în masã a Senatului, aceasta nu a avut cvorum, fiind prezenţi doar 5 din cei 11 membri ai sãi. Pentru a-şi desfãşura legal activitatea în şedinţã comunã, cele douã comisii permanente ar fi trebuit sã lucreze în prezenţa a cel puţin jumãtate plus unu atât din numãrul deputaţilor, cât şi din numãrul senatorilor care le compun, ceea ce nu s-a întâmplat. Prin urmare, neavând cvorum, nu puteau emite niciun act, aviz în accepţiunea Legii nr. 504/2002 sau raport în accepţiunea Regulamentului şedinţelor comune. Legea fundamentalã nu consacrã existenţa avizului/raportului comun al comisiilor permanente drept criteriu de constituţionalitate al hotãrârii prin care Parlamentul numeşte membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului. În cazul în care legiuitorul constituant ar fi dorit condiţionarea numirii în funcţie de îndeplinirea unei anumite condiţii, precum existenţa unui act procedural, ar fi reglementat în mod expres în acest sens. Or, în privinţa numirilor în funcţii ce intrã în competenţa Parlamentului, legiuitorul constituant nu a prevãzut o atare exigenţã. De altfel, o atare opticã a legiuitorului constituant are în vedere faptul cã aceste comisii permanente sunt organe interne de lucru ale Camerelor Parlamentului, a cãror activitate are caracter pregãtitor pentru a oferi forului deliberativ toate elementele necesare adoptãrii deciziei (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 48 din 17 mai 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 21 mai 1994, Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012). Necesitatea creãrii acestor organe de lucru a fost impusã de asigurarea eficienţei activitãţii unui corp deliberativ numeros. Din aceastã perspectivã, rolul comisiilor în activitatea parlamentarã este unul foarte important, ele asigurând pregãtirea deciziilor plenului în scopul exercitãrii prerogativelor ce decurg din dreptul de informare, dreptul de control sau dreptul de anchetã ale Parlamentului (Decizia nr. 209 din 7 martie 2012). Însã, dat fiind caracterul de organ de lucru intern al comisiilor parlamentare, natura juridicã a rapoartelor sau avizelor adoptate de acestea este aceea a unui act preliminar, de recomandare, adoptat în scopul de a sugera o anumitã conduitã, sub aspect decizional, plenului fiecãrei Camere sau Camerelor reunite. Rapoartele şi avizele au caracter obligatoriu numai sub aspectul solicitãrii lor, iar nu şi din perspectiva soluţiilor pe care la propun, Senatul şi Camera Deputaţilor fiind singurele corpuri deliberative prin care Parlamentul îşi îndeplineşte atribuţiile constituţionale. Cu privire la cerinţa de cvorum, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, cã, potrivit dispoziţiilor art. 67 din Constituţie, aceasta constituie un criteriu de constituţionalitate, condiţionând constituţionalitatea externã a actului, numai în ceea ce priveşte adoptarea legilor, hotãrârilor şi moţiunilor de cãtre Camera Deputaţilor şi Senat, iar nu şi în ceea ce priveşte adoptarea actelor în cadrul procedurilor desfãşurate de organele de lucru ale Camerelor. Aşa fiind, problemele legate de organizarea şi desfãşurarea şedinţelor comisiilor permanente nu sunt probleme de constituţionalitate, ci de aplicare a dispoziţiilor Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Cu referire la activitatea comisiilor permanente, Curtea a mai statuat cã în situaţia în care o comisie parlamentarã, din diverse motive, nu-şi poate duce la îndeplinire activitatea, respectiv întocmirea unui raport sau a unui aviz, nu este de naturã a împiedica plenul fiecãrei Camere de a dezbate şi de a decide direct asupra problemelor care intrã în atribuţiile lor. În fond, specificul activitãţii unei Camere a Parlamentului este de a adopta o decizie colectivã, luatã cu majoritatea voturilor, dupã o dezbatere publicã. Orice altã concluzie ar echivala, pe de o parte, cu o supradimensionare a rolului comisiilor de lucru ale Parlamentului prin atribuirea unor efecte mult sporite actelor pe care aceste organe de lucru le adoptã, împrejurare care excedeazã cadrului constituţional şi regulamentar în care acestea activeazã, şi, pe de altã parte, ar echivala cu o deturnare a rolului Parlamentului, în ansamblul sãu, ca organ reprezentativ suprem al poporului român, care beneficiazã de o legitimitate originarã, fiind exponentul intereselor întregii naţiuni. Or, aceste ipoteze sunt cu totul inacceptabile din perspectiva principiilor constituţionale pe care Curtea este chematã sã le garanteze. Curtea a mai reţinut cã atât în procesul legislativ, cât şi în activitatea de control a Guvernului sau în realizarea celorlalte atribuţii constituţionale, parlamentarii, în exercitarea mandatului, sunt, potrivit prevederilor art. 69 alin. (1) din Legea fundamentalã, "în serviciul poporului". Aceasta implicã reprezentarea în lupta politicã din Parlament a dezbaterilor politice din societate, a opiniilor, a ideilor ce au ca sursã diferitele categorii sociale, politice, economice sau culturale. În aceastã manierã, poporul, titularul suveranitãţii naţionale, îşi exercitã suveranitatea nu numai cu prilejul procesului electiv, ci pe întreaga duratã a mandatului oferit parlamentarului aflat în serviciul sãu. Dezbaterea parlamentarã a problemelor importante ale naţiunii asigurã respectarea valorilor supreme consacrate de Legea fundamentalã, precum statul de drept, pluralismul politic şi democraţia constituţionalã. Acesta este motivul pentru care Curtea Constituţionalã a recomandat, prin decizia citatã, exercitarea cu bunã-credinţã a drepturilor şi obligaţiilor constituţionale atât de cãtre majoritatea, cât şi de minoritatea parlamentarã, precum şi cultivarea unei conduite a dialogului politic, care sã nu excludã aprioric consensul, chiar dacã motivaţiile sunt diferite, atunci când miza este interesul major al naţiunii. De altfel, la o concluzie similarã a ajuns recent şi Curtea Constituţionalã Federalã Germanã, care prin Decizia 2BvE 8/11 din 28 februarie 2012 a reţinut cã Bundestag-ul este de principiu îndrituit, în cadrul autonomiei sale organizatorice şi funcţionale, sã creeze subcomisii pentru a facilita îndeplinirea corespunzãtoare a atribuţiilor sale. Astfel, îi este permis sã înfiinţeze comisii cãrora sã le transfere sarcini individuale, cum ar fi pregãtirea deciziilor pentru plen sau exercitarea prerogativelor ce decurg din dreptul de informare, de control şi de anchetã. Chiar dacã o mare parte din activitãţile Bundestagului se desfãşoarã în comisii, şi nu în plen, acestea sunt de fapt limitate la a pregãti dezbaterile şi deciziile plenului, în consecinţã ele lucreazã în vederea adoptãrii unei decizii finale de cãtre plen. O atare orientare se explicã prin faptul cã Bundestagul constituie organul reprezentativ nemijlocit al poporului, fiind alcãtuit din deputaţii aleşi ca reprezentanţi ai întregului popor, care împreunã formeazã reprezentarea popularã. Statutul reprezentativ al deputaţilor, garantat de art. 38 alin. 1 fraza a 2a din Legea fundamentalã, constituie temei pentru poziţia de reprezentare a Bundestag-ului, care exercitã, astfel, puterea statalã ce emanã de la popor. Aşadar, Curtea reţine cã, în cauza de faţã, lipsa avizului/raportului prevãzut la art. 11 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, respectiv la art. 83 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nu se poate constitui într-un impediment de naturã constituţionalã care sã antreneze neconstituţionalitatea Hotãrârii Parlamentului nr. 5 din 28 februarie 2012. Aşa fiind, Curtea constatã cã, în cadrul şedinţei comune a celor douã Camere, competenţa numirii în funcţie a fost exercitatã de Parlament, care a decis cu votul majoritãţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, în conformitate cu prevederile art. 76 alin. (2) din Constituţie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. l) din Constituţie, al art. 1, 3, 10 şi 27 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiatã, sesizarea de neconstituţionalitate a Hotãrârii Parlamentului nr. 5 din 28 februarie 2012 privind numirea unor membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului. Definitivã şi general obligatorie. Decizia se comunicã Camerei Deputaţilor şi Senatului şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I. Deliberarea a avut loc la data de 28 martie 2012 şi la ea au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lãzãroiu, Mircea Ştefan Minea, Ion Predescu, Pusk├↑s Valentin Zolt├↑n şi Tudorel Toader, judecãtori.
------- *) A se vedea şi Opinia separatã la Decizia Curţii Constituţionale nr. 53 din 25 ianuarie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011.
În dezacord cu soluţia adoptatã de Curte, cu majoritate de voturi, consider cã sesizarea trebuia respinsã, ca inadmisibilã, întrucât, pe de o parte, nu toate hotãrârile adoptate de Plenul Camerei Deputaţilor, de Plenul Senatului ori de Plenul celor douã Camere reunite ale Parlamentului pot forma obiectul controlului de constituţionalitate, iar, pe de altã parte, problemele legate de organizarea şi desfãşurarea şedinţelor comisiilor permanente nu sunt probleme de constituţionalitate, ci de aplicare a dispoziţiilor Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. 1. Controlul Curţii Constituţionale, aşa cum se poate deduce din dispoziţiile art. 146 lit. a)- d) din Legea fundamentalã, priveşte controlul constituţionalitãţii unor acte normative, în care se includ: legile, iniţiativele de revizuire a Constituţiei, tratatele sau alte acorduri internaţionale, regulamentele Parlamentului şi ordonanţele. La acestea se adaugã şi hotãrârile Parlamentului, ca urmare a modificãrii art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, atribuţie conferitã Curţii în temeiul art. 146 lit. l) din Constituţie, potrivit cãruia "îndeplineşte şi alte atribuţii prevãzute de legea organicã a Curţii." În opinia noastrã, chiar dacã textul art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 nu distinge cu privire la categoriile de hotãrâri adoptate de plenul Camerelor Parlamentului care pot forma obiectul controlului exercitat de Curtea Constituţionalã, este evident cã legiuitorul a avut în vedere numai hotãrârile cu caracter normativ. Din moment ce norma care stabileşte competenţa Curţii este prevãzutã în art. 27 cuprins în secţiunea a 2-a "Procedura jurisdicţionalã" subsecţiunea 4 "Controlul constituţionalitãţii regulamentelor Parlamentului", printr-o interpretare sistematicã a textului nu se poate ajunge decât la concluzia cã, în exercitarea noii atribuţii, Curtea Constituţionalã se pronunţã numai asupra hotãrârilor cu caracter normativ, sfera actelor supuse controlului este limitatã la controlul hotãrârilor normative ale Camerelor Parlamentului şi, pe cale de consecinţã, hotãrârile individuale sunt excluse controlului. În mãsura în care legiuitorul ar fi dorit sã consacre competenţa Curţii de a efectua controlul de constituţionalitate al unor hotãrâri cu caracter individual, ar fi reglementat-o expres şi distinct, iar nu prin completarea unui text al legii care se referã la controlul de constituţionalitate a unei categorii de acte normative - regulamentele Parlamentului. Aşa cum s-a mai arãtat, în categoria "hotãrârilor individuale" se includ hotãrârile privind numiri şi alegeri în funcţii, precum şi cele referitoare la validarea în funcţii, categorie în care se încadreazã şi hotãrârea din cauza de faţã. Aceste hotãrâri, având caracter individual, nu pot fi supuse controlului de constituţionalitate. Textul art. 27 modificat nu reglementeazã efectele deciziilor Curţii privitoare la constituţionalitatea hotãrârilor, dispoziţiile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 se referã doar la efectele deciziei prin care se constatã neconstituţionalitatea unor dispoziţii ale regulamentelor Parlamentului, fãrã sã facã nicio referire la celelalte hotãrâri. În situaţia în care s-ar admite cã orice hotãrâre a Parlamentului poate fi supusã controlului de constituţionalitate, Curtea Constituţionalã, al cãrei rol este de a asigura supremaţia Constituţiei, s-ar transforma într-un arbitru al tuturor conflictelor politice, inerente raporturilor dintre majoritate şi opoziţie, respectiv dintre partidele politice reprezentate în Parlament. Este de semnalat cã modificarea ambiguã a art. 27 din cuprinsul Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în sensul în care Curtea Constituţionalã poate verifica şi constituţionalitatea hotãrârilor Parlamentului, impune o intervenţie din partea legislativului pentru a clarifica: care sunt categoriile de hotãrâri ce pot fi supuse controlului de constituţionalitate, care este procedura ce urmeazã a fi aplicatã, specificã noii reglementãri, efectele deciziilor Curţii Constituţionale prin care se constatã neconstituţionalitatea hotãrârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotãrârilor plenului Senatului şi a hotãrârilor plenului celor douã Camere reunite ale Parlamentului. 2. În mod corect, Curtea a reţinut în decizie cã "rapoartele şi avizele (comisiilor parlamentare n.n.) au caracter obligatoriu numai sub aspectul solicitãrii lor, iar nu şi din perspectiva soluţiilor pe care le propun, Senatul şi Camera Deputaţilor fiind singurele corpuri deliberative prin care Parlamentul îşi îndeplineşte atribuţiile constituţionale". Cu privire la cerinţa de cvorum, aceasta constituie un criteriu de constituţionalitate, potrivit art. 67 din Constituţie, "numai în ceea ce priveşte adoptarea legilor, hotãrârilor şi moţiunilor de cãtre Camera Deputaţilor şi Senat, iar nu şi în ceea ce priveşte adoptarea actelor în cadrul procedurilor desfãşurate în faţa organelor de lucru ale Camerelor. Aşa fiind, problemele legate de organizarea şi desfãşurarea şedinţelor comisiilor permanente nu sunt probleme de constituţionalitate, ci de aplicare a dispoziţiilor Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului." De altfel, autorii sesizãrii nu au contestat constituţionalitatea art. 12 şi 83 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, ci a nerespectãrii dispoziţiilor acestora în procedura de numire a membrilor Consiliului Naţional al Audiovizualului. Cu privire la aceste aspecte, aşa cum s-a reţinut prin Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, "Curtea Constituţionalã, printr-o jurisprudenţã constantã (de exemplu, prin Decizia nr. 786 din 13 mai 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009), a statuat cã nu este de competenţa sa «analizarea eventualelor încãlcãri ale Regulamentului şedinţelor comune. Curtea Constituţionalã nu îşi poate extinde controlul şi asupra actelor de aplicare a regulamentelor, întrucât ar încãlca însuşi principiul autonomiei regulamentare al celor douã Camere, instituit prin art. 64 alin. (1) teza întâi din Legea fundamentalã. Analiza Curţii este una în drept, fãrã a viza aspecte de fapt ale procedurii parlamentare»". De asemenea, prin Decizia nr. 1.466 din 10 noiembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 21 decembrie 2009, Curtea a statuat cã, deşi legea a fost adoptatã dupã o procedurã parlamentarã discutabilã, "nu este de competenţa instanţei constituţionale sã controleze modalitatea în care sunt puse în aplicare Regulamentele celor douã Camere ale Parlamentului în procesul legislativ." Mai mult, prin Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Curtea a stabilit, în acelaşi sens, cã, "potrivit art. 146 lit. c) din Constituţie, Curtea Constituţionalã se pronunţã asupra constituţionalitãţii regulamentelor Camerelor Parlamentului, controlul exercitat de Curte fiind un control de conformitate cu dispoziţiile Legii fundamentale. Dacã, ignorând prevederile art. 146 lit. c) din Constituţie şi pe cele ale art. 27 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţionalã şi-ar extinde competenţa şi asupra actelor de aplicare a regulamentelor, ea nu numai cã ar pronunţa soluţii fãrã temei constituţional, dar ar încãlca astfel şi principiul autonomiei regulamentare a Camerei Deputaţilor, reglementat de art. 64 alin. (1) teza întâi din Legea fundamentalã. În virtutea acestui principiu fundamental, aplicarea regulamentului este o atribuţie a Camerei Deputaţilor, aşa încât contestaţiile deputaţilor privind actele concrete de aplicare a prevederilor regulamentului sunt de competenţa exclusivã a Camerei Deputaţilor, aplicabile, în acest caz, fiind cãile şi procedurile parlamentare stabilite prin propriul regulament, dupã cum şi desfãşurarea procedurii legislative parlamentare depinde hotãrâtor de prevederile aceluiaşi regulament, care, evident, trebuie sã concorde cu normele şi principiile fundamentale. Ca atare, competenţa conferitã Curţii Constituţionale de art. 146 lit. c) din Legea fundamentalã nu poate privi decât controlul conformitãţii regulamentelor Parlamentului cu dispoziţiile Constituţiei, control declanşat la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor douã Camere, a unui grup parlamentar sau a unui numãr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori; Curtea Constituţionalã nu este competentã a se pronunţa şi asupra modului de aplicare a regulamentelor. În sensul celor arãtate a statuat Curtea Constituţionalã în deciziile sale nr. 44/1993, nr. 68/1993, nr. 22/1995 şi nr. 98/2005". Prin urmare, Curtea constatã cã, şi atunci când a analizat sesizãri iniţiate în temeiul art. 146 lit. c) din Constituţie, acestea priveau exclusiv controlul constituţionalitãţii prevederilor regulamentelor Parlamentului, iar nu controlul constituţionalitãţii hotãrârilor şi mãsurilor adoptate de Camerele Parlamentului în aplicarea regulamentelor proprii. Rezolvarea problemelor ridicate de hotãrârile adoptate şi de mãsurile dispuse de Camerele Parlamentului se poate face exclusiv pe cãi şi prin proceduri parlamentare. Prin urmare, situaţia în care o comisie parlamentarã, din diverse motive, nu îşi poate duce la îndeplinire activitatea, respectiv întocmirea unui raport sau a unui aviz, nu este de naturã a împiedica plenul fiecãrei Camere de a dezbate şi de a decide direct asupra problemelor care intrã în atribuţiile sale, inclusiv al reluãrii procedurilor în cadrul comisiilor permanente. În acest sens, s-a procedat şi în speţa de faţã când s-a constatat lipsa raportului comun al comisiilor permanente de specialitate prevãzut la art. 83 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului şi când, în baza votului exprimat în plenul celor douã Camere, s-a decis continuarea procedurii de numire a membrilor Consiliului Naţional al Audiovizualului. În raport cu cele învederate, Curtea trebuia sã constate cã, sub ambele aspecte, sesizarea de neconstituţionalitate era inadmisibilã.
Judecãtor, Acsinte Gaspar
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
