Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Nicolae Popa - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Iuliana Nedelcu - procuror Marioara Prodan - magistrat-asistent Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336, 337, ale art. 362 alin. 1 lit. c) şi d) şi ale art. 385^2 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Dumitru Gherghescu şi Constantin Gherghescu în Dosarul nr. 1.578/2001 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penalã. La apelul nominal se prezintã avocat Ion Banu, pentru autorii exceptiei, lipsind celelalte pãrţi, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Autorii exceptiei, prin reprezentant, solicita admiterea acesteia şi constatarea neconstitutionalitatii textelor de lege criticate, precum şi a altor dispoziţii procedurale penale care exclud partii vãtãmate dreptul de a exercita cãile de atac şi în cauzele în care acţiunea penalã este pusã în mişcare din oficiu. Cu privire la extinderea procesului penal considera ca trebuie sa i se dea posibilitatea instanţei de a dispune extinderea procesului penal, din oficiu sau la cererea partii vãtãmate. Mai arata ca dispoziţiile art. 385^2 şi ale art. 362 alin. 1 lit. c) şi d) din Codul de procedura penalã sunt neconstituţionale pentru ca incalca prevederile art. 16, 21, 24 şi 128 din Constituţie. De asemenea, considera ca reglementarea diferita din art. 362, respectiv art. 385, contravine art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece dispoziţiile art. 24 alin. 1 şi 2 din Codul de procedura penalã stabilesc ca partea civilã are pe lângã aceasta calitate şi pe aceea de parte vãtãmatã. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 362 alin. 1 lit. c) şi d) se arata ca acestea contravin şi dispoziţiilor art. 15 alin. 2 din Codul de procedura penalã. Totodatã se apreciazã ca este încãlcat şi art. 21 din Constituţie, referitor la accesul liber la justiţie, care presupune atât sesizarea primei instanţe, cat şi accesul la cãile de atac, limitarea drepturilor altor pãrţi din aceeaşi cauza fiind, de asemenea, o ingradire a accesului liber la justiţie. Exercitarea caii de atac impotriva hotãrârii judecãtoreşti direct şi personal de cãtre partea vãtãmatã nu limiteazã rolul Ministerului Public, ci îl completeazã, evitandu-se astfel erorile judiciare. În continuare arata ca este încãlcat şi art. 24 din Constituţie, referitor la dreptul la apãrare, care este aplicabil şi în exercitarea cãilor de atac, întrucât partea vãtãmatã nu îşi poate valorifica dreptul la apãrare în calea de atac. În acelaşi timp considera ca textele de lege criticate incalca şi prevederile art. 128 din Constituţie, privind folosirea cãilor de atac. Se fac referiri la literatura juridicã de specialitate în care se considera ca imposibilitatea exercitãrii unei cai de atac de cãtre partea vãtãmatã instituie o inegalitate de tratament juridic care ar trebui înlãturatã prin recunoaşterea dreptului acesteia la toate cãile de atac pe care celelalte pãrţi au dreptul de a le exercita. Considera ca art. 336 şi 337 din Codul de procedura penalã ar trebui sa stabileascã dreptul instanţei de a extinde procesul penal, fiind singura în mãsura sa aprecieze dacã urmãrirea penalã este completa, deoarece importanta este stabilirea adevãrului, iar nu limitele investirii. Depune şi note scrise. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate, considerând ca dispoziţiile legale criticate nu contravin textelor constituţionale indicate. Se invoca, în acest sens, jurisprudenta Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 15/2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 25 ianuarie 2000, Decizia nr. 137/1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999, precum şi Decizia nr. 18/2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 26 martie 2001, prin care au fost respinse excepţiile de neconstituţionalitate referitoare la aceleaşi dispoziţii procedurale penale. Întrucât nu au fost invocate elemente noi de natura sa determine o reconsiderare a acestei jurisprudente, se solicita respingerea exceptiei. CURTEA,având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Încheierea din 20 iunie 2001, pronunţatã în Dosarul nr. 1.578/2001, Curtea Suprema de Justiţie - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^2 raportat la art. 362 alin. 1 lit. c) şi d), art. 336 şi 337 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Dumitru Gherghescu şi Constantin Gherghescu, recurenti pãrţi civile. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate, formulatã în cadrul motivelor lor de recurs impotriva Deciziei penale nr. 93 din 26 februarie 2001, pronunţatã de Curtea de Apel Ploiesti, autorii acesteia nu arata explicit textele constituţionale care ar fi incalcate, dar considera ca dispoziţiile art. 385^2 raportate la art. 362 alin. 1 lit. c) şi d) din Codul de procedura penalã, prin care îi este interzisã partii vãtãmate posibilitatea de a folosi cãile de atac ale apelului şi recursului, creeazã o inegalitate de tratament juridic în raport cu celelalte pãrţi ale procesului penal. Referitor la prevederile art. 336 şi 337 din Codul de procedura penalã se considera ca refuzul procurorului de a cere extinderea procesului penal cu privire la alte fapte şi la alte persoane reprezintã o încãlcare a principiilor de echitate şi dreptate. Curtea Suprema de Justiţie - Secţia penalã, exprimandu-şi opinia asupra exceptiei de neconstituţionalitate, apreciazã ca textele constituţionale invocate de autorii exceptiei sunt cele ale art. 16 alin. (1), referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21, privind accesul liber la justiţie, ale art. 49, referitoare la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, ale art. 125 alin. (3), privitoare la stabilirea prin lege a competentei instanţelor judecãtoreşti şi a procedurii de judecata, şi ale art. 128, privind folosirea cãilor de atac. Instanta considera ca excepţia este neîntemeiatã, dispoziţiile legale criticate fiind conforme Constituţiei. Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca excepţia este neîntemeiatã sub toate aspectele. Astfel se arata ca în materie penalã, cu excepţia cazurilor de sesizare prin plângere prealabilã, sesizarea instanţei se face prin rechizitoriul procurorului, care, potrivit art. 264 din Codul de procedura penalã, constituie singurul act de sesizare a instanţei de judecata. Se invoca, cu privire la prevederile art. 337 din Codul de procedura penalã, Decizia nr. 18/2001 a Curţii Constituţionale prin care s-a subliniat ca liberul acces la justiţie nu este echivalent cu exercitarea funcţiei de acuzare, inclusiv cu extinderea acuzarii, acest drept fiind acordat numai procurorului, potrivit principiilor de baza ale procesului penal şi prevederilor art. 130 din Constituţie. Se mai arata ca şi dispoziţiile art. 336 şi 337 din Codul de procedura penalã sunt constituţionale, deoarece înfãptuirea justiţiei prin instanţele judecãtoreşti are semnificatia judecãrii cauzei penale în limitele prevãzute în actul de sesizare. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 362 şi 385^2 din Codul de procedura penalã, se apreciazã ca şi aceasta este neîntemeiatã, deoarece potrivit art. 128 din Constituţie cãile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii, în speta partea civilã putând face apel numai în ceea ce priveşte latura civilã, nu şi în legatura cu latura penalã. Aceasta prevedere nu limiteazã liberul acces la justiţie al partii, deoarece instanta de control judiciar poate constata netemeinicia soluţiei de achitare a inculpatului pentru motivul ca fapta imputatã nu exista sau ca nu a fost sãvârşitã de el, constatãri care produc efecte asupra acţiunii civile, care va fi admisã. Mai mult, partea civilã poate pune în discuţie în apel şi aspectele penale ale hotãrârii atacate, dacã de modul în care acestea au fost soluţionate depinde rezolvarea acţiunii introduse de partea civilã. Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au trimis punctele lor de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autorilor exceptiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) şi d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicatã, sa soluţioneze excepţiile de neconstituţionalitate ridicate. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 336, 337, ale art. 362 alin. 1 lit. c) şi d) şi ale art. 385^2 din Codul de procedura penalã, care au urmãtorul cuprins: - art. 336: "Când în cursul judecaţii se descoperã în sarcina inculpatului date cu privire la sãvârşirea unei alte fapte prevãzute de legea penalã, având legatura cu infracţiunea pentru care este trimis în judecata, procurorul poate cere extinderea procesului penal şi în ce priveşte aceasta fapta, iar când instanta gãseşte cererea intemeiata, o admite şi: a) dacã procurorul declara ca pune în mişcare acţiunea penalã, procedeazã la judecarea cauzei şi cu privire la aceasta infracţiune; b) dacã procurorul declara ca nu pune în mişcare acţiunea penalã, dar cere trimiterea cauzei la procuror în condiţiile art. 333, instanta poate reveni asupra extinderii procesului penal sau poate dispune trimiterea la procuror. Dacã procurorul nu participa la judecata şi sunt întrunite condiţiile prevãzute în alin. 1, instanta extinde din oficiu procesul penal şi procedeazã fie la judecarea cauzei, fie la trimiterea ei la procuror potrivit alineatului precedent. Dispoziţiile art. 335 alin. 3 sunt aplicabile în mod corespunzãtor, iar în caz de trimitere la procuror se aplica dispoziţiile art. 332 alin. 3 şi 4."; - art. 337: "În cursul judecaţii, când se descoperã date cu privire la participarea şi a unei alte persoane la sãvârşirea faptei prevãzute de legea penalã pusã în sarcina inculpatului sau date cu privire la sãvârşirea unei fapte prevãzute de legea penalã de cãtre o alta persoana, dar în legatura cu fapta inculpatului, procurorul poate cere extinderea procesului penal cu privire la acea persoana. Dacã instanta gãseşte cererea intemeiata, o admite şi procedeazã potrivit dispoziţiilor art. 336, care se aplica în mod corespunzãtor."; - art. 362 alin. 1 lit. c) şi d): "Pot face apel: [...] c) partea vãtãmatã, în cauzele în care acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã, dar numai în ce priveşte latura penalã; d) partea civilã şi partea responsabilã civilmente, în ce priveşte latura civilã;"; - art. 385^2 : "Pot face recurs persoanele arãtate în art. 362, care se aplica în mod corespunzãtor." Textele constituţionale, considerate de autorii exceptiei ca fiind incalcate, au urmãtoarea redactare: - art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri."; - art. 21: "(1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept."; - art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrangerea trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertãţii."; - art. 125 alin. (3): "(3) Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege." - art. 128: "Impotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii." Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336, 337 şi ale art. 362 alin. 1 lit. c) şi d) din Codul de procedura penalã, Curtea constata ca nu pot fi reţinute criticile formulate, având în vedere urmãtoarele considerente: Dispoziţiile art. 336 din Codul de procedura penalã, care se referã la extinderea procesului penal pentru alte fapte, precum şi cele ale art. 337, care se referã la extinderea procesului penal cu privire la alte persoane, privesc cauzele în care acţiunea penalã se pune în mişcare din oficiu şi în care partea vãtãmatã nu are dreptul sa decidã nici declanşarea, nici încetarea procesului penal şi, evident, nici extinderea ori continuarea acestuia prin promovarea cãilor de atac (sub aspectul laturii penale). Aceasta nu înseamnã, însã, ca interesele partii vãtãmate ar fi prejudiciate. Apãrarea intereselor sale se face de Ministerul Public, care, potrivit art. 130 alin. (1) din Constituţie, "reprezintã interesele generale ale societãţii şi apara ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertãţile cetãţenilor". Asadar, este firesc şi în conformitate cu prevederile constituţionale menţionate ca procurorul, care are initiativa procesului în cazurile în care acţiunea penalã este pornitã din oficiu, iar nu partea vãtãmatã, sa poatã solicita şi extinderea procesului penal, în condiţiile prevãzute la art. 336 şi 337 din Codul de procedura penalã. Dispoziţiile procesuale menţionate nu incalca nici una dintre prevederile constituţionale invocate în încheierea de sesizare. Accesul liber la justiţie, consacrat în art. 21 din Constituţie, nu este restrâns, deoarece partea vãtãmatã se poate adresa organelor de cercetare penalã, se poate constitui parte civilã în instanta şi îşi poate apara drepturile, libertãţile sau interesele sale legitime. Prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi a cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, nu au nici o incidenta în cauza, deoarece extinderea procesului penal nu poate fi solicitatã, în cazurile prevãzute la art. 336 şi 337 din Codul de procedura penalã, decât de cãtre procuror, şi nu de cãtre alte pãrţi din proces (inculpat, parte responsabilã civilmente) şi, prin urmare, nu se pune problema unor privilegii sau discriminãri în raport cu partea vãtãmatã ori cu partea civilã. Curtea constata, de asemenea, ca nici prevederile art. 49 din Constituţie nu au legatura cu textele procedurale menţionate, deoarece acestea se referã la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi. Or, art. 336 şi 337 din Codul de procedura penalã nu prevãd nici un drept pentru partea vãtãmatã, drept al cãrui exerciţiu ar fi restrâns contrar Constituţiei, deoarece numai procurorul poate cere extinderea procesului penal. Curtea constata ca nu sunt incalcate nici prevederile art. 125 alin. (3) din Constituţie, ci, dimpotriva, sunt respectate, deoarece, într-adevãr, "Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege", în speta de Codul de procedura penalã. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 362 alin. 1 lit. c) şi d) şi ale art. 385^2 din Codul de procedura penalã, Curtea constata, de asemenea, netemeinicia criticilor formulate. Astfel, textele procedurale amintite, care se referã la limitele exercitãrii cãilor de atac (apel şi recurs) de cãtre partea vãtãmatã ori de cãtre partea responsabilã civilmente, nu restrang accesul liber la justiţie al acestor pãrţi, ci dau posibilitatea exercitãrii acestuia în limitele intereselor legitime ale pãrţilor vãtãmate ori ale pãrţilor civile. Prin urmare, partea vãtãmatã, în cauzele în care acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã, poate declara apel sau recurs numai în ce priveşte latura penalã, deoarece nu a formulat pretenţii civile. Asa fiind, instanta a carei hotãrâre este atacatã nu a pronunţat nici o soluţie pe acest aspect, iar declararea unui recurs ori apel în ce priveşte latura civilã nu ar avea obiect. Din aceeaşi perspectiva trebuie privit şi textul lit. d) al alin. 1 din art. 362 şi al art. 385^2 din Codul de procedura penalã, care se referã la limitele în care partea civilã ori partea responsabilã civilmente poate declara apel sau recurs. Interesele acestor pãrţi privesc latura civilã a procesului penal şi, astfel, declararea caii de atac este, în mod logic, în legatura cu modul de rezolvare a acesteia. Totodatã nu este limitatã însã posibilitatea examinãrii de cãtre instanta de control judiciar a cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept, deoarece, potrivit art. 371 alin. 2 din Codul de procedura penalã, instanta, în cadrul limitelor menţionate la alin. 1 al aceluiaşi articol, "este obligatã ca, în afarã de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelant, sa examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept". În ceea ce priveşte recursul, potrivit art. 385^6 alin. 3 din acelaşi cod, în cazul recursului declarat impotriva unei hotãrâri care, potrivit legii, nu poate fi atacatã cu apel, "instanta este obligatã ca, în afarã temeiurilor invocate şi cererilor formulate de recurent, sa examineze intreaga cauza sub toate aspectele", recursul având, în aceasta situaţie, un caracter devolutiv. Curtea constata, de asemenea, ca textele de lege criticate nu contravin nici prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi, deoarece atât partea vãtãmatã, în cazul în care acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã, cat şi partea civilã şi partea responsabilã civilmente au posibilitatea de a exercita aceleaşi cai de atac (apel, recurs) pe care o au procurorul şi inculpatul. Limitele prevãzute la art. 362 alin. 1 lit. c) şi d) din Codul de procedura penalã nu constituie "discriminãri", ci precizãri fireşti în raport cu interesele legitime ale acestor pãrţi, aparate în cadrul procesului penal. În sfârşit, Curtea retine ca nu au fost incalcate nici prevederile art. 125 alin. (3) şi nici ale art. 128 din Constituţie, deoarece atât "competenta şi procedura de judecata", cat şi cãile de atac "sunt stabilite de lege" şi pot fi folosite în condiţiile acesteia. De altfel, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 336 şi 337 din Codul de procedura penalã, respingând excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii. Astfel, prin Decizia nr. 18 din 18 ianuarie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 26 martie 2001, şi prin Decizia nr. 256 din 20 septembrie 2001*) (încã nepublicata), Curtea a subliniat din nou ca, potrivit Codului de procedura penalã, sesizarea instanţei se face, în general, prin rechizitoriul procurorului. Faptul ca o persoana nu poate pune în mişcare acţiunea penalã nu contravine egalitãţii în drepturi a cetãţenilor în fata legii, deoarece drepturile acesteia se exercita în concordanta cu interesele generale ale societãţii. S-a mai considerat prin aceleaşi decizii ca în situaţia în care procurorul nu cere extinderea procesului penal instanta este obligatã sa soluţioneze cauza în limitele în care a fost investitã prin actul de sesizare şi nu poate dispune, din proprie initiativa, extinderea procesului penal, iar acest drept al procurorului corespunde întru totul prevederilor art. 130 din Constituţie. Curtea retine ca atât soluţiile pronunţate prin deciziile menţionate, cat şi considerentele acelor decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauza, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natura sa determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
───────────
*) Decizia nr. 256 din 20 septembrie 2001 a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 27 decembrie 2001.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicatã, în unanimitate, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 şi 337 din Codul de procedura penalã, şi cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 362 alin. 1 lit. c) şi d) şi ale art. 385^2 din Codul de procedura penalã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336, 337, ale art. 362 alin. 1 lit. c) şi d) şi ale art. 385^2 din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Dumitru Gherghescu şi Constantin Gherghescu în Dosarul nr. 1.578/2001 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penalã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 15 noiembrie 2001.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Marioara Prodan
──────────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
