Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 307 din 13 iunie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 208 alin. (3), art. 211 alin. (1), art. 215 alin. (3) si ale art. 257 alin. (2) lit. b) si alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 208 alin. (3), art. 211 alin. (1), art. 215 alin. (3) şi ale art. 257 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Maria Uţescu în Dosarul nr. 3.346/63/2012 al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 161D/2013 al Curţii Constituţionale. La apelul nominal răspunde autoarea excepţiei, personal, lipsind partea Casa de Asigurări de Sănătate Dolj. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care solicită admiterea acesteia. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul părţii prezente. Aceasta susţine, mai întâi, că dispoziţiile de lege ce formează obiectul excepţiei contravin prevederilor art. 4 alin. (2), ale art. 16 şi ale art. 56 alin. (2) din Constituţie, dar şi celor ale art. 21 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la interzicerea discriminării. În esenţă, autoarea excepţiei susţine că avocaţii reprezintă singura categorie profesională obligată să achite de două ori contribuţia pentru asigurările sociale şi de sănătate, în temeiul a două reglementări diferite: Legea nr. 95/2006 - legea generală, respectiv Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, care, alături de Statutul profesiei de avocat şi Regulamentul de organizare şi funcţionare a Casei de Asigurări Sociale a Avocaţilor, reprezintă legea specială şi cu caracter prioritar în materia asigurărilor sociale aplicabile avocaţilor. Or, această situaţie generează o stare de discriminare a categoriei profesionale amintite, prin comparaţie cu celelalte, în condiţiile în care, deşi achită aceeaşi contribuţie de două ori, beneficiază, potrivit Legii nr. 95/2006, de acelaşi pachet de servicii medicale, fără nicio altă prestaţie suplimentară. Precizează autoarea excepţiei că jurisprudenţa Curţii Constituţionale, invocată de autorităţile publice în punctele de vedere trimise la dosarul cauzei şi menţionată, de altfel, şi în raportul întocmit de judecătorul-raportor, nu este pe deplin relevantă, întrucât nu pune în discuţie raportul dintre cele două acte normative. Subliniază, faţă de cele reţinute de Curte prin acele decizii, că obligaţia de plată a contribuţiei pentru asigurări sociale, instituită în sarcina avocaţilor prin Legea nr. 51/1995, nu este una benevolă, care să imprime respectivei contribuţii caracter suplimentar sau complementar, ci este obligatorie, fiind sancţionată, printre altele, cu suspendarea dreptului avocatului neplătitor de a-şi exercita profesia. Totodată, toţi avocaţii sunt membri de drept ai Casei de Asigurări Sociale a Avocaţilor, astfel că aceştia nu au drept de opţiune cu privire la obligaţia de a contribui la fondul de pensii şi asigurări sociale al avocaţilor. Autoarea excepţiei nu contestă obligaţia generală instituită prin Legea nr. 95/2006 ca, în spiritul şi aplicarea principiului solidarităţii şi al subsidiarităţii, toate persoanele ce obţin venituri - inclusiv avocaţii - să achite contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate, însă doreşte ca această obligaţie să fie reglementată în sarcina avocaţilor de un singur act normativ, considerând că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale în privinţa aplicării lor acelor categorii profesionale care deţin case de asigurări proprii. Având cuvântul asupra excepţiei de neconstituţionalitate, reprezentantul Ministerului Public susţine că, potrivit argumentelor prezentate de autoarea excepţiei, se creează aparenţa unei duble contribuţii pentru beneficiul aceloraşi servicii medicale, ceea ce ar fi în contradicţie cu prevederile art. 56 alin. (2) din Constituţie. În realitate însă este vorba despre contribuţii diferite, destinate unor scopuri diferite. Astfel, potrivit art. 208 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, "Asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanţare a ocrotirii sănătăţii populaţiei care asigură accesul la un pachet de servicii de bază pentru asiguraţi", în timp ce art. 91 din Legea nr. 51/1995 prevede organizarea şi funcţionarea Casei de Asigurări a Avocaţilor, înfiinţată "în scopul stabilirii şi acordării pensiilor şi ajutoarelor sociale cuvenite avocaţilor şi urmaşilor acestora cu drepturi proprii la pensie". Prin urmare, contribuţia datorată în temeiul legii speciale reglementează modalitatea de stabilire şi acordare a pensiei şi a ajutoarelor sociale, ca drepturi proprii ale avocaţilor şi ale urmaşilor acestora, cuvenite în virtutea apartenenţei la această profesie. Or, dispoziţiile criticate din Legea nr. 95/2006 stabilesc drepturi sociale ce profită întregii societăţi, astfel că şi obligaţia contributivităţii este generală, aplicabilă tuturor persoanelor fizice şi juridice ce obţin venituri, în virtutea principiului solidarităţii şi al subsidiarităţii în constituirea şi utilizarea fondurilor. De altfel, argumente de aceeaşi natură au fost reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 172 din 15 aprilie 2004, astfel că reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 19 februarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 3.346/63/2012, Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 208 alin. (3), art. 211 alin. (1), art. 215 alin. (3) şi ale art. 257 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, excepţie ridicată de Maria Uţescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei sentinţe prin care a fost respinsă contestaţia acesteia împotriva unei decizii de impunere emise de Casa de Asigurări de Sănătate Dolj. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, avocaţii - ca şi categorie profesională care desfăşoară activităţi independente, dar şi ca cetăţeni ai României - sunt obligaţi la plata contribuţiei de 5,5% la asigurările sociale de sănătate, în condiţiile în care Legea nr. 51/1995 prevede aceeaşi obligaţie, sub sancţiunea suspendării din exerciţiul profesiei de avocat. Se creează, aşadar, un tratament discriminatoriu faţă de celelalte categorii de persoane aflate în situaţii comparabile, dar are loc şi o dublă impozitare, aceştia plătind, practic, de două ori pentru acelaşi venit. Deşi sunt obligaţi la plata contribuţiei pentru asigurările de sănătate atât în temeiul Legii nr. 95/2006, cât şi al Legii nr. 51/1995, avocaţii beneficiază de aceleaşi drepturi, fără alte servicii medicale în afara pachetului de bază, ceea ce imprimă dispoziţiilor legale criticate un caracter disproporţionat, raportat şi la caracterul aleatoriu al veniturilor realizate, a căror sursă nu este constantă şi nici sigură. Este cert că, între cele două acte normative menţionate, prioritară este legea specială - Legea nr. 51/1995 -, aşa încât dispoziţiile art. 208 alin. (3), art. 211 alin. (1), art. 215 alin. (3) şi ale art. 257 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 95/2006 încalcă prevederile art. 4 alin. (2), ale art. 16 şi ale art. 56 alin. (2) din Constituţie, dar şi pe cele ale art. 21 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la interzicerea discriminării. Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Sunt invocate, în acest sens, deciziile nr. 934 din 14 decembrie 2006, nr. 775 din 12 mai 2009 şi nr. 335 din 10 martie 2011, prin care Curtea Constituţională a statuat că obligativitatea plăţii contribuţiei pentru asigurările sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu principiul solidarităţii, care permite sistemului public de asigurări sociale de sănătate să îşi poată realiza obiectivul principal, acela de a asigura un minimum de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. Curtea a mai subliniat că obligaţia de a contribui la sistemul public de asigurări sociale de sănătate reprezintă, de fapt, o expresie a prevederilor constituţionale care reglementează ocrotirea sănătăţii şi a celor care consacră obligaţia statului de a asigura protecţia socială a cetăţenilor. În ce priveşte alte forme diferite de asigurări de sănătate, Curtea a reţinut că acestea nu duc la excluderea obligaţiei de a contribui la sistemul de asigurări sociale de sănătate. În final, Guvernul arată că, faţă de cele reţinute în jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, în cauză nu au apărut elemente noi, astfel încât acestea îşi menţin valabilitatea. Avocatul Poporului apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. Criticile de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) privind interzicerea discriminării, ale art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi ale art. 56 alin. (2) referitoare la aşezarea justă a sarcinilor fiscale din Legea fundamentală nu pot fi reţinute. În jurisprudenţa sa în materie, de pildă Decizia nr. 934 din 14 decembrie 2006 şi nr. 118 din 16 februarie 2012, Curtea Constituţională a stabilit că atât principiul obligativităţii, cât şi cel al solidarităţii reprezintă o expresie a prevederilor constituţionale care reglementează ocrotirea sănătăţii, precum şi a celor care consacră obligaţia statului de a asigura protecţia socială a cetăţenilor. Totodată, este firesc ca valoarea contribuţiei să difere de la persoană la persoană, în funcţie de cuantumul veniturilor realizate. Această diferenţă este rezonabilă şi justificată de situaţia obiectiv deosebită în care se află persoanele care realizează venituri mai mari faţă de cele ale căror venituri sunt mai reduse, precum şi de principiul solidarităţii şi subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor, aplicabil în materia asigurărilor sociale de sănătate. Legiuitorul, având în vedere situaţia specifică a diferitelor categorii de persoane asigurate, în funcţie de provenienţa veniturilor, a stabilit un tratament juridic diferenţiat sub aspectul veniturilor în raport cu care se stabileşte contribuţia lunară. De asemenea, principiul constituţional al aşezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune diferenţierea contribuţiei persoanelor care realizează venituri mai mari. De altfel, cota de contribuţie, exprimată procentual, este unică, neavând caracter progresiv, astfel că diferenţa valorică a contribuţiei este determinată de nivelul diferit al venitului. Avocatul Poporului mai susţine în punctul său de vedere că nu există nicio contradicţie între dispoziţiile de lege criticate şi reglementările speciale ale profesiei de avocat (respectiv Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 221/2000 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 452/2001). Astfel, textele de lege criticate reglementează obligaţia la plata contribuţiilor privind asigurările sociale de sănătate, în timp ce Legea nr. 51/1995 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 221/2000 conţin reglementări privind asigurarea avocaţilor pentru pensii şi pentru anumite indemnizaţii, cum ar fi indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, indemnizaţia pentru maternitate, ajutorul de deces. Prin urmare, obligaţiile persoanelor care au calitatea de avocat de a contribui la cele două fonduri de asigurări dau naştere la două drepturi distincte şi nu constituie o încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituţie, în acest sens pronunţându-se Curtea Constituţională prin Decizia nr. 172 din 15 aprilie 2004. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi ale Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise ale autoarei excepţiei, susţinerile acesteia, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 208 alin. (3), art. 211 alin. (1), art. 215 alin. (3), precum şi art. 257 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, precum şi prin art. VIII pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 30 decembrie 2010. Textele de lege criticate au următorul cuprins: - Art. 208 alin. (3): "(3) Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi funcţionează ca un sistem unitar, iar obiectivele menţionate la alin. (2) se realizează pe baza următoarelor principii: a) alegerea liberă de către asiguraţi a casei de asigurări; b) solidaritate şi subsidiaritate în constituirea şi utilizarea fondurilor; c) alegerea liberă de către asiguraţi a furnizorilor de servicii medicale, de medicamente şi de dispozitive medicale, în condiţiile prezentei legi şi ale contractului-cadru; d) descentralizarea şi autonomia în conducere şi administrare; e) participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate; f) participarea persoanelor asigurate, a statului şi a angajatorilor la managementul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate; g) acordarea unui pachet de servicii medicale de bază, în mod echitabil şi nediscriminatoriu, oricărui asigurat; h) transparenţa activităţii sistemului de asigurări sociale de sănătate; i) libera concurenţă între furnizorii care încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate."; - Art. 211 alin. (1): "(1) Sunt asiguraţi, potrivit prezentei legi, toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, precum şi cetăţenii străini şi apatrizii care au solicitat şi obţinut prelungirea dreptului de şedere temporară sau au domiciliul în România şi fac dovada plăţii contribuţiei la fond, în condiţiile prezentei legi. În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabileşte prin ordin al preşedintelui CNAS cu avizul consiliului de administraţie."; - Art. 215 alin. (3): "(3) Persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente, venituri din agricultură şi silvicultură, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, din dividende şi dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală sau alte venituri care se supun impozitului pe venit sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declaraţii privind obligaţiile faţă de fond."; - Art. 257 alin. (2) lit. b) şi alin. (3): "(2) Contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 5,5%, care se aplică asupra: (...) b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfăşoară activităţi independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar; (...) (3) În cazul persoanelor care realizează în acelaşi timp venituri de natura celor prevăzute la alin. (2) lit. a)-d), alin. (2^1) şi (2^2) şi la art. 213 alin. (2) lit. h), contribuţia se calculează asupra tuturor acestor venituri." Normele constituţionale faţă de care autoarea excepţiei îşi raportează critica de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 4 alin. (2) şi ale art. 16, invocate sub aspectul principiului egalităţii şi al interzicerii discriminării, precum şi ale art. 56 alin. (2), referitoare la principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale. Totodată, sunt invocate şi prevederile art. 21 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la nediscriminare, respectiv la interzicerea generală a discriminării. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele: Autoarea excepţiei apreciază că obligaţia avocaţilor de a contribui atât la sistemul public de asigurări sociale de sănătate, în conformitate cu prevederile criticate din Legea nr. 95/2006, cât şi la fondurile din cadrul sistemului propriu de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, gestionat de Casa de Asigurări a Avocaţilor, reglementat de Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011, şi de legislaţia subsecventă specifică, creează o discriminare a acestei categorii profesionale faţă de oricare alta, în condiţiile în care beneficiază de acelaşi pachet de servicii medicale de bază. În plus, este susţinută şi încălcarea principiului aşezării juste a sarcinilor fiscale, prevăzut de art. 56 alin. (2) din Constituţie. Curtea constată că astfel de critici de neconstituţionalitate nu sunt întemeiate. Din coroborarea dispoziţiilor criticate din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, Curtea reţine că toate persoanele care realizează venituri impozabile au obligaţia de a contribui la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate cu o cotă de 5,5% din veniturile impozabile obţinute, beneficiind, în calitate de asiguraţi, de un pachet de servicii medicale de bază. Protejarea asiguraţilor faţă de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident şi asigurarea protecţiei asiguraţilor în mod universal, echitabil şi nediscriminatoriu reprezintă obiectivele sistemului de asigurări sociale de stat, realizate pe baza unor principii expres menţionate în art. 208 alin. (2), printre care şi cel al solidarităţii şi al subsidiarităţii în constituirea şi utilizarea fondurilor. În ceea ce priveşte categoria profesională a avocaţilor, Curtea reţine că dreptul la pensie şi asigurări sociale pentru avocaţi se exercită printr-un sistem unic, propriu şi autonom, gestionat de Casa de Asigurări a Avocaţilor în condiţiile Legii nr. 51/1995, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 221/2000 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 610 din 28 noiembrie 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 452/2001, ale Statutului Casei de Asigurări a Avocaţilor, adoptat de Congresul Avocaţilor 2012 şi intrat în vigoare la 1 octombrie 2012, şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a Casei de Asigurări a Avocaţilor. Obligaţia de a contribui la fondurile acestui sistem propriu este prevăzută de art. 92 din Legea nr. 51/1995 şi vizează orice avocat înscris în barou, cu drept de exercitare a profesiei, membrii Casei de Asigurări a Avocaţilor fiind alcătuiţi din toţi avocaţii în activitate, avocaţii pensionari şi urmaşii acestora cu drepturi proprii la pensie şi la ajutoare sociale. Casa de Asigurări a Avocaţilor este organizată şi funcţionează în scopul stabilirii şi acordării pensiilor şi ajutoarelor sociale cuvenite avocaţilor şi urmaşilor acestora cu drepturi proprii la pensie, în condiţiile prevăzute de legea specială. Dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 221/2000 enumeră categoriile de pensii la care au dreptul avocaţii, şi anume: "a) pensia pentru limită de vârstă; b) pensia de retragere definitivă din profesie; c) pensia de retragere anticipată definitivă din profesie; d) pensia de invaliditate; e) pensia de urmaş." Totodată, art. 11 din acelaşi act normativ prevede că "(1) Asiguraţii sistemului autonom de asigurări sociale pentru avocaţi au dreptul, în afară de pensie, la: a) indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată de boli obişnuite, accidente de muncă sau accidente în afara muncii; b) indemnizaţii pentru maternitate; c) alte indemnizaţii prevăzute de Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor; d) ajutor de deces. (2) Condiţiile şi procedura de acordare a acestor drepturi vor fi reglementate prin Statutul Casei de Asigurări a Avocaţilor." Prin urmare, celelalte drepturi sociale de care beneficiază avocaţii, cu excepţia pensiei, se concretizează în acordarea unor indemnizaţii pentru diferite situaţii clar stabilite în actul normativ. Or, pachetul de servicii de bază, de care orice asigurat beneficiază în temeiul Legii nr. 95/2006, cuprinde, potrivit art. 210 alin. (1) lit. c) din aceasta, "serviciile medicale, serviciile de îngrijire a sănătăţii, medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale şi alte servicii la care au dreptul asiguraţii şi se suportă din fond, în condiţiile contractului-cadru." Aşadar, din compararea dispoziţiilor Legii nr. 51/1995, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 221/2000 şi ale Statutului Casei de Asigurări a Avocaţilor, pe de o parte, şi a dispoziţiilor Legii nr. 95/2006, de cealaltă parte, Curtea constată că cele două sisteme de asigurări sociale vizează drepturi diferite, neexistând o suprapunere între acestea. De altfel, Curtea a statuat în acelaşi sens prin Decizia nr. 172 din 15 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 18 mai 2004. În plus, Curtea constată că natura drepturilor reglementate de cele două acte normative - Legea nr. 95/2006 şi Legea nr. 51/1995 - este diferită, determinată fiind de subiectul şi scopul acestor drepturi. Astfel, Legea nr. 95/2006 reglementează accesul asiguraţilor la un pachet de servicii medicale de bază, minim, în scopul realizării obligaţiei statului, prevăzută de art. 34 din Constituţie, de a garanta dreptul la ocrotirea sănătăţii. Legea nr. 51/1995 şi celelalte reglementări subsecvente instituie un sistem propriu, unic şi autonom prin intermediul căruia sunt stabilite şi acordate pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (sub forma de indemnizaţii sau ajutor social) persoanelor aparţinând exclusiv categoriei profesionale a avocaţilor şi urmaşilor acestora. Având în vedere cele mai sus expuse, Curtea constată că în cauză nu pot fi reţinute criticile de neconstituţionalitate formulate de autoarea excepţiei, referitoare la încălcarea principiului egalităţii şi al nediscriminării, precum şi al justei aşezări a sarcinilor fiscale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Maria Uţescu în Dosarul nr. 3.346/63/2012 al Curţii de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 208 alin. (3), art. 211 alin. (1), art. 215 alin. (3) şi ale art. 257 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii sunt constituţionale în raport de criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova- Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 iunie 2013.
