Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 307 din 12 noiembrie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 13 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creantelor bugetare, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 108/1996, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si a dispozitiilor art. 13^1 din aceeasi ordonanta, introduse prin Ordonanta Guvernului nr. 53/1997
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 898 din 11 decembrie 2002
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Florentina Balta - procuror
Ioana Marilena Chiva - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 13 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 108/1996, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi a dispoziţiilor <>art. 13^1 din aceeaşi ordonanta, introduse prin Ordonanta Guvernului nr. 53/1997 , excepţie invocatã de Compania Nationala de Cai Ferate "C.F.R." Bucureşti - Regionala Cluj în Dosarul nr. 2.840/2001 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia de contencios administrativ.
La apelul nominal rãspunde partea Ministerul Finanţelor Publice, prin consilier juridic Nicoleta Negut, lipsind autorul exceptiei şi celelalte pãrţi, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Finanţelor Publice susţine ca excepţia este neîntemeiatã şi solicita respingerea acesteia, deoarece dispoziţiile criticate nu infrang prevederile constituţionale referitoare la sistemul legal de impunere. Totodatã apreciazã ca majorãrile de întârziere intra în sfera rãspunderii juridice pentru neîndeplinirea îndatoririlor constituţionale, astfel cum a constatat şi Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 179/2002.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei, arãtând ca dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor constituţionale, deoarece, pe de-o parte, majorãrile de întârziere nu intra în sfera sistemului legal de impunere şi, pe de alta parte, achitarea unor obligaţii legale nu este incompatibilã cu economia de piata, invocand în acest sens şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 179/2002.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea nr. 2.142 din 7 iunie 2002, pronunţatã în Dosarul nr. 2.840/2001, Curtea Suprema de Justiţie - Secţia de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 13 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 108/1996, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi a dispoziţiilor <>art. 13^1 din aceeaşi ordonanta, introduse prin Ordonanta Guvernului nr. 53/1997 , excepţie ridicatã de Compania Nationala de Cai Ferate "C.F.R." Bucureşti - Regionala Cluj într-o cauza administrativã având ca obiect recursul declarat de autorul exceptiei impotriva unei decizii a Curţii de Conturi - Secţia jurisdicţionalã.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile criticate instituie o "dubla sancţiune care creeazã o practica neechitabila şi împovãrãtoare pentru subiectii obligaţiilor bugetare". Astfel, autorul considera ca textele criticate sunt neconstituţionale deoarece "pentru aceeaşi abatere contribuabilul este sancţionat atât cu penalitãţi de întârziere, cat şi cu majorãri de întârziere", ceea ce reprezintã o confiscare parţialã şi totodatã incalca prevederile constituţionale ale art. 41 alin. (8) privind confiscarea unor bunuri, ale art. 53 alin. (2) privind aşezarea justa a sarcinilor fiscale, precum şi ale art. 134 alin. (2) lit. a) şi b) privind obligaţia statului de a asigura crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie şi protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã.
Curtea Suprema de Justiţie - Secţia de contencios administrativ opineaza ca excepţia este neîntemeiatã, întrucât textele criticate se referã la situaţii diferite, pentru care sunt prevãzute sancţiuni diferite, astfel încât nu se poate susţine existenta unei duble sanctionari a unei abateri financiare.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul arata ca "neexecutarea de cãtre contribuabil a obligaţiilor fiscale la momentul la care acestea au devenit exigibile atrage obligarea sa la plata majorãrilor de întârziere prevãzute de lege, ca forma de rãspundere patrimonialã specifica dreptului fiscal. [...] De asemenea, aplicarea majorãrilor de întârziere este imperativa, independenta de orice alta acţiune coercitivã instituitã de cãtre stat pentru respectarea normelor privind veniturile bugetare. Susţinerea autorului exceptiei, în sensul ca <<dupã aplicarea majorãrilor de întârziere, aplicarea penalitatilor reprezintã o confiscare parţialã>>, incalcandu-se, astfel, dispoziţiile art. 41 alin. (8) din Constituţie, nu poate fi primitã, întrucât cele doua sancţiuni sunt aplicate independent una de cealaltã. Majorãrile se aplica pentru achitarea cu întârziere a obligaţiilor bugetare şi sunt calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua urmãtoare scadentei obligaţiei bugetare şi pana la data realizãrii sumei datorate inclusiv, iar penalitãţile pentru nevãrsarea de cãtre plãtitorii obligaţiilor bugetare a sumelor calculate şi reţinute la sursa de cãtre aceştia, însã aplicarea penalitatilor nu are loc dupã cea a majorãrilor de întârziere ci, independent de aceasta, la momentul constatãrii abaterii, o singura data pentru aceeaşi suma reţinutã şi nevarsata. Pe de alta parte, nu poate fi susţinutã nici invocarea încãlcãrii art. 53 alin. (3) din Constituţie, întrucât aşezarea justa a sarcinilor fiscale despre care face vorbire acest articol se referã la criteriile de stabilire a taxelor şi impozitelor, şi nicidecum la consecinţele neplatii acestora".
În punctul de vedere comunicat de Avocatul Poporului se arata ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece "instituirea unor sancţiuni prin textele legale criticate constituie o mãsura de politica fiscalã, care are ca scop prevenirea intarzierilor la plata obligaţiilor bugetare şi, prin aceasta, înlãturarea blocajelor financiare, mãsura destinatã a contribui la crearea unui cadru favorabil de desfãşurare a activitãţilor economice". De asemenea, se apreciazã ca neplata la scadenta a obligaţiilor bugetare atrage plata unor majorãri calculate pentru fiecare zi de întârziere şi, totodatã, plata unor penalitãţi procentuale, fãrã ca aceste mãsuri sa fie injuste, întrucât nimeni nu poate invoca propria-i turpitudine, având în vedere ca debitorul se afla în întârziere.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 13 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 31 ianuarie 1996, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 108/1996, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi dispoziţiile art. 13^1 din aceeaşi ordonanta, introduse prin <>art. I pct. 12 din Ordonanta Guvernului nr. 53/1997 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 11/1996 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 30 august 1997, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 258/1998 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 30 decembrie 1998.
Dispoziţiile criticate de autor ca fiind neconstituţionale au urmãtorul conţinut:
- Art. 13: "Pentru achitarea cu întârziere a obligaţiilor bugetare, debitorii datoreazã majorãri de întârziere, calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat urmãtoare scadentei obligaţiei bugetare şi pana la data realizãrii sumei datorate inclusiv, potrivit prevederilor legale în vigoare.
Cota majorãrilor de întârziere se stabileşte prin hotãrâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice, corelata cu taxa oficialã a scontului, stabilitã de Banca Nationala a României.
În cazul constatãrii unor diferenţe de obligaţii bugetare, stabilite de organele competente, majorãrile de întârziere se datoreazã începând cu ziua imediat urmãtoare scadentei obligaţiei bugetare, la care s-a stabilit diferenţa, pana la data realizãrii acesteia inclusiv, prevederile alin. 1 aplicându-se în mod corespunzãtor.
În cazul obligaţiilor bugetare stinse prin compensare, majorãrile de întârziere pentru neplata acestor obligaţii se calculeazã pana la data la care compensarea a devenit posibila, potrivit legii.";
- Art. 13^1 : "Nevirarea sumelor calculate şi reţinute la sursa potrivit legii de cãtre plãtitorii obligaţiilor bugetare se sancţioneazã cu o penalitate de 10% din suma reţinutã şi nevirata într-un termen mai mare de 30 de zile.
Penalitatea prevãzutã la alin. 1 se aplica şi plãtitorilor de venituri realizate din România de cãtre persoanele fizice şi juridice nerezidente pentru neretinerea impozitului de la aceste persoane.
Plata cu întârziere a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor venituri bugetare, cu excepţia majorãrilor de întârziere, a penalitatilor şi a amenzilor, se sancţioneazã cu o penalitate de întârziere de 0,5% pentru fiecare luna şi/sau pentru fiecare fracţiune de luna de întârziere, începând cu data de întâi a lunii urmãtoare celei în care acestea aveau termene de plata. Penalitatea de întârziere nu inlatura obligaţia de plata a majorãrilor de întârziere şi/sau a penalitatilor.
Sancţiunea prevãzutã la alin. 1 şi 2 se aplica de cãtre organele competente, o singura data pentru aceeaşi suma reţinutã şi nevirata, respectiv, neretinuta, iar aceasta nu inlatura obligaţia de plata a majorãrilor de întârziere şi a penalitatilor de întârziere, conform legii."
În susţinerea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia apreciazã ca prin dispoziţiile legale criticate sunt incalcate urmãtoarele prevederi ale Constituţiei:
- Art. 41 alin. (8): "Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.";
- Art. 53 alin. (2): "Sistemul legal de impuneri trebuie sa asigure aşezarea justa a sarcinilor fiscale.";
- Art. 134 alin. (2) lit. a) şi b): "Statul trebuie sa asigure:
a) libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;
b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã;".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca dispoziţiile criticate prevãd plata majorãrilor de întârziere pentru achitarea cu întârziere a obligaţiilor bugetare, precum şi plata unor penalitãţi pentru reţinerea la sursa a taxelor şi impozitelor şi nevirarea lor în termenul legal. Aceste prevederi instituie sancţiuni fiscale diferite pentru sãvârşirea unor fapte diferite, dupã cum urmeazã: pentru achitarea cu întârziere sau pentru neplata obligaţiilor bugetare se percep majorãrile de întârziere prevãzute de <>art. 13 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 , pe când pentru reţinerea la sursa şi nevirarea sumelor încasate se percep, o singura data, penalitãţile prevãzute de art. 13^1 din aceeaşi ordonanta.
Ca atare, Curtea constata ca susţinerile autorului exceptiei, referitoare la încãlcarea art. 41 alin. (8) din Constituţie, nu pot fi primite, deoarece aceste dispoziţii prevãd confiscarea, în condiţiile legii, a bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii. Or, instituirea unor sancţiuni pentru neîndeplinirea obligaţiilor fiscale nu poate fi consideratã o confiscare parţialã a averii contribuabilului.
Cu privire la pretinsa încãlcare a prevederilor constituţionale ale art. 53 alin. (2) referitoare la aşezarea justa a sarcinilor fiscale, Curtea retine ca acestea nu au incidenta în cauza, deoarece textele criticate nu instituie obligarea la plata a unor sarcini fiscale, ci prevãd sancţiuni pentru neachitarea acestora, deci pentru neîndeplinirea obligaţiilor prevãzute de lege. Conform art. 53 alin. (1) din Constituţie, "Cetãţenii au obligaţia sa contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice", iar potrivit art. 51 din Constituţie, "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie".
De asemenea, Curtea constata ca prin dispoziţiile legale criticate nu au fost incalcate prevederile art. 134 alin. (2) lit. a) şi b) din Legea fundamentalã, cu privire la obligaţiile statului de a asigura un cadru favorabil pentru valorificarea factorilor de producţie şi de a proteja interesele naţionale în activitatea economicã, întrucât, prin instituirea de sancţiuni impotriva autorilor abaterilor menţionate în textele legale criticate, nu se aduce vreo atingere valorilor aparate de Legea fundamentalã, ci, dimpotriva, se descurajeaza comportamentul contrar intereselor naţionale în activitatea economicã şi financiarã şi se asigura climatul necesar desfãşurãrii normale a activitãţilor comerciale.
Cu privire la constituţionalitatea <>art. 13 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 179 din 20 iunie 2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 25 iulie 2002, respingând excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii legale. Neintervenind elemente noi de natura sa determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cat şi considerentele cuprinse în decizia anterioarã îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauza.
Fata de cele mai sus arãtate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 13 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 108/1997 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi a dispoziţiilor <>art. 13^1 din aceeaşi ordonanta, introduse prin Ordonanta Guvernului nr. 53/1997 , excepţie ridicatã de Compania Nationala de Cai Ferate "C.F.R." Bucureşti - Regionala Cluj în Dosarul nr. 2.840/2001 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia de contencios administrativ.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 12 noiembrie 2002.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiva
--------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
