Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 306 din 23 iulie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33, art. 34 şi ale art. 35, precum şi ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 569 din 31 iulie 2014
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Bianca Drăghici - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Şerban Dragomirescu, Dinu Victor Dragomirescu, Eugen Panoiu, Sorin Dan Panaitescu şi Emanoil Viorel Panaitescu în Dosarul nr. 64.633/3/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 820D/2013.
2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că la dosar autorii excepţiei de neconstituţionalitate, prin avocat, au depus un înscris prin care solicită judecata în lipsă.
4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, ca devenită inadmisibilă. Invocă în acest sens Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014. De asemenea, pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 şi art. 35 şi ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 din Legea nr. 165/2013, invocând considerentele Deciziei nr. 95 din 27 februarie 2014.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
5. Prin Încheierea din 18 octombrie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 64.633/3/2011, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
6. Excepţia a fost ridicată de Şerban Dragomirescu, Dinu Victor Dragomirescu, Eugen Panoiu, Sorin Dan Panaitescu şi Emanoil Viorel Panaitescu într-o cauză având ca obiect o revendicare imobiliară.
7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia apreciază că, raportat la definiţia legii, conţinutul dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 ar trebui interpretat că se aplică doar cererilor aflate în etapa de finalizare a procesului de restituire, în natură sau echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România. Susţin că, prin textul legii, nu au fost abrogate niciuna din dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi că prevederile art. 25 din această lege rămân în continuare aplicabile, iar textul de lege criticat ignoră faptul că, în procedura administrativă, subzistă în continuare obligativitatea unităţii deţinătoare de a se pronunţa prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare şi că termenele prevăzute de art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 sunt termene generale destinate entităţilor învestite de lege, în vederea atingerii scopului legii. De asemenea, arată că, în raport de art. 4 din Legea nr. 165/2013, termenele prevăzute de art. 33 s-ar aplica şi cererilor de chemare în judecată aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor, nefăcând o referire expresă la faptul că litigiilor aflate în procedura judiciară, introduse înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, le sunt aplicabile doar măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau echivalent, iar nu şi dispoziţiile relative la procedura administrativă, prevăzute de art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, referitoare la pronunţarea deciziilor de admitere sau respingere a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.
8. Totodată, susţin că litigiile aflate pe rolul instanţelor de judecată au avut în vedere legea aplicabilă la momentul sesizării acesteia, iar faptul că în cursul judecăţii a apărut Legea nr. 165/2013, care reglementează alte termene şi condiţii decât cele de la momentul formulării şi înregistrării cererilor de chemare în judecată, ce urmează a li se aplica în condiţiile art. 4 din această lege, răstoarnă principiul fundamental al neretroactivităţii legii. Arată că termenul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001 rămâne câştigat cauzelor aflate pe rolul instanţelor, învestite anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, fiind singurul termen la care s-au raportat cererile de chemare în judecată formulate la acel moment.
9. În continuare, apreciază că prevederile legale criticate sancţionează atitudinea persoanelor care au formulat cereri de chemare în judecată, în considerarea termenelor şi condiţiilor prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi de Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, obligându-le să se supună noii ordini de drept intervenite ulterior şi anulându-le orice drept câştigat şi născut sub imperiul vechii legi. Astfel că este absurd să se pretindă unui subiect de drept să răspundă pentru o conduită ce a avut-o în cadrul ordinii de drept în vigoare, anterior intrării în vigoare a unei legi care reglementează o altă conduită, în condiţiile în care nu putea să prevadă o reglementare viitoare de către legiuitor.
10. De asemenea, susţin faptul că intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 în luna mai 2013, care la art. 33 stabileşte noi termene pentru entităţile învestite de lege cu obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, nu este de natură "a bloca" judecarea cererii de chemare în judecată promovată sub imperiul vechii legi - în vigoare şi în prezent, ci doar de a stabili noi coordonate în procedura de acordare a măsurilor reparatorii, prin raportare la modalităţile prevăzute de lege.
11. Totodată, arată că dispoziţiile art. 4 şi art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, prin conţinutul lor, nu oferă drepturi egale pentru toate persoanele care au formulat cereri în baza Legii nr. 10/2001, creând inegalităţi majore între persoanele care au depus cereri la entităţile învestite de lege. Instituind termene diferite de soluţionare a notificărilor, se aduce atingere principiului egalităţii în drepturi a subiectelor de drept cărora li se adresează, dat fiind faptul că beneficiarii termenelor mai scurte au un regim preferenţial faţă de cei care sunt obligaţi să aştepte termene mai lungi.
12. De asemenea, autorii excepţiei susţin faptul că normele legale criticate aduc atingere dreptului de acces liber la justiţie, exercitarea lui fiind interzisă în perioadele pe care legea le stabileşte, iar restrângerea acestui drept poate avea loc doar în condiţiile reglementate de art. 53 din Legea fundamentală.
13. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă îşi exprimă opinia în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate.
14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
15. Avocatul Poporului apreciază ca întemeiată excepţia de neconstituţionalitate, întrucât dispoziţiile art. 4 şi art. 33 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere exigenţelor impuse de art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (1)-(3) din Legea fundamentală. Astfel, dispoziţiile art. 4 raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 sunt retroactive, deoarece în baza acestor norme, în cele mai multe cauze, similare cu aceasta, aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, a fost ridicată, din oficiu, excepţia prematurităţii acţiunilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001. Prin urmare, dispoziţiile art. 4 raportate la art. 33 din Legea nr. 165/2013 au caracter retroactiv, deoarece acţionează asupra fazei iniţiale de constituire a situaţiei juridice, modificând în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum. Susţine că dispoziţiile art. 4 şi art. 33 din Legea nr. 165/2013 sunt discriminatorii, întrucât impun termene diferite de soluţionare a cererilor depuse în temeiul Legii nr. 10/2001, în funcţie de gradul de încărcare a autorităţilor publice competente să le soluţioneze şi de numărul de cereri rămase nerezolvate. Or, acest criteriu de diferenţiere impus de legiuitor nu poate fi considerat ca fiind obiectiv şi rezonabil. De asemenea, afirmă că prevederile art. 33 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere şi accesului liber la justiţie doar prin raportare la art. 4 din aceeaşi lege. Prin adoptarea acestor norme, legiuitorul a intervenit în procesul de realizare a justiţiei, deoarece excepţia prematurităţii este o excepţie de fond, peremptorie şi absolută, care, odată admisă, face ca acţiunea să fie respinsă.
16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 4 şi art. 31-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Însă, din analiza notelor autorului excepţiei, Curtea constată că, în realitate, criticile de neconstituţionalitate vizează teza a doua a art. 4 din Legea nr. 165/2013 raportată la art. 33, art. 34 şi art. 35 din aceeaşi lege, precum şi ale art. 33 din Legea nr. 165/2013. Prin urmare, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33, art. 34 şi ale art. 35, precum şi ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, care au următorul conţinut:
- Art. 4 teza a doua: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică [...], cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor [...] la data intrării în vigoare a prezentei legi.";
- Art. 33: "(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:
a) în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;
b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;
c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.
(2) Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data de 1 ianuarie 2014.
(3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1).";
- Art. 34: "(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.
(2) Dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale ulterior datei intrării în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data înregistrării lor, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.
(3) Numărul dosarelor prevăzute la alin. (1) şi data înregistrării dosarelor prevăzute la alin. (2) se publică pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi se comunică, la cerere, persoanelor îndreptăţite.";
- Art. 35: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.
(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.
(5) Cererile sau acţiunile în justiţie formulate în temeiul alin. (1) şi (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru."
19. În opinia autorilor excepţiei, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivităţii legii, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013, Curtea constată că, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii.
21. Curtea constată că în aceste condiţii sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".
22. Curtea, reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit după sesizarea sa, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.
23. În procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente în speţa dedusă soluţionării, instanţa de judecată urmează să respecte deciziile Curţii Constituţionale atât sub aspectul dispozitivului, cât şi al considerentelor pe care acesta se sprijină, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Legea fundamentală. Prin urmare, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale - de exemplu, Decizia nr. 61 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013, Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012, şi Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012 - deciziile anterioare de constatare a neconstituţionalităţii reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz.
24. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că litigiul aflat pe rolul instanţei de judecată, în cadrul căruia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, priveşte refuzul nejustificat al entităţii prevăzute de lege de a răspunde în termen de 60 de zile notificării depuse de persoana interesată potrivit Legii nr. 10/2001.
25. De asemenea, Curtea constată că dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 165/2013 se referă la soluţionarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi la cele care vor fi transmise acestuia ulterior datei intrării în vigoare a legii, iar dispoziţiile art. 35 din aceeaşi lege reglementează căile de atac împotriva deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 din Legea nr. 165/2013.
26. Prin urmare, având în vedere reglementările criticate raportate la obiectul cauzei în cadrul căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei în sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia". Or, "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului.
27. În aceste condiţii, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.
28. Referitor la critica de neconstituţionalitate potrivit căreia termenele instituite de dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 165/2013 creează discriminări între persoanele ale căror cereri au fost depuse la entităţi aflate în diferite localităţi, observăm că aceste norme au mai fost supuse controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici similare, iar Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 95 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 5 mai 2014, a statuat constituţionalitatea acestor norme.
29. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că pentru persoane aflate în aceeaşi situaţie se instituie termene diferite (12 luni, 24 de luni, respectiv 36 de luni) de soluţionare a cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi de emitere a deciziei de admitere sau de respingere a acestora, ceea ce echivalează cu instituirea unui tratament diferit determinat de numărul mare de cereri. Totodată, Curtea a constatat că termenele introduse prin dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 165/2013 au ca scop eficientizarea procedurilor administrative şi, în final, respectarea drepturilor tuturor persoanelor interesate, reprezentând, în acelaşi timp, un scop legitim. Astfel că acestea sunt termene pe care legiuitorul şi le-a asumat şi trebuie să le respecte, fără a interveni să amâne aplicarea lor, pentru că, în acest fel, s-ar goli de conţinut dreptul consacrat de norma criticată şi s-ar anula însuşi scopul legii.
30. De asemenea, Curtea a constatat existenţa unui raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia. Astfel, potrivit expunerii de motive a Legii nr. 165/2013, la stabilirea termenelor prevăzute de dispoziţiile art. 33 s-au avut în vedere procedurile administrative necesare implementării noului cadru legislativ, alocările de resurse materiale şi umane pentru ca autorităţile locale şi centrale să-şi îndeplinească obligaţiile legale prevăzute de noua reglementare, numărul mare de cereri şi posibilitatea completării cu înscrisuri a dosarelor depuse la entităţile învestite de lege. Totodată, s-a reţinut cu titlu de evidenţă că un termen considerat adecvat pentru soluţionarea unui număr de 2.500 de cereri nu poate păstra aceeaşi caracteristică şi în ceea ce priveşte soluţionarea unui număr de 5.000 de cereri. Prin urmare, Curtea a constatat că tratamentul juridic diferenţiat instituit de textul de lege criticat are o justificare obiectivă şi rezonabilă şi nu se constituie într-o încălcare a dispoziţiilor constituţionale invocate.
31. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Prin urmare, Curtea va respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a art. 33 din Legea nr. 165/2013.
32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Şerban Dragomirescu, Dinu Victor Dragomirescu, Eugen Panoiu, Sorin Dan Panaitescu şi Emanoil Viorel Panaitescu în Dosarul nr. 64.633/3/2011 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.
2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 5 iunie 2014.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Bianca Drăghici
________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
