Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 305 din 10 iulie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificarile si completarile ulterioare
Nicolae Popa - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Aurelia Popa - procuror Doina Suliman - magistrat-asistent şef
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Joita Vladescu în Dosarul nr. 9.791/2002 al Judecãtoriei Sectorului 3 Bucureşti. La apelul nominal rãspund Joita Vladescu, Gheorghe Vladescu şi Stela Vladescu. Lipseşte Marian Achim, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecata, pãrţile prezente solicita admiterea exceptiei pentru motivele invocate în fata instanţei judecãtoreşti. Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudenta în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Încheierea din 10 februarie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 9.791/2002, Judecãtoria Sectorului 3 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de Joita Vladescu într-o cauza civilã ce are ca obiect soluţionarea unui partaj de bunuri comune. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile legale atacate aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (2), art. 21, art. 24, art. 41 alin. (2) şi ale art. 53 alin. (2), precum şi celor ale art. 6 pct. 1 şi ale art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art. 1 din primul Protocol adiţional la convenţie, deoarece instituie o discriminare între coproprietari prin aceea ca "cererile de partaj formulate de aceştia se timbreazã diferit, în funcţie de data introducerii cererii", iar "coproprietarul-parat nu are posibilitatea sa se apere fata de susţinerile coproprietarului-reclamant decât contestand cele arãtate în cererea introductivã şi plãtind taxa de timbru la valoarea contestatã". De asemenea, susţine ca prin textul legal criticat se creeazã o inechitate între coproprietari, întrucât exercitarea dreptului la apãrare nu "ar trebui condiţionatã de îndeplinirea anterioarã a unei obligaţii fiscale". Instanta de judecata apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece, "atunci când partea contesta partea de contribuţie la dobândirea bunurilor comune, acesteia îi revine [...] obligaţia de a achitã taxa judiciarã de timbru calculatã la valoarea sumei contestate". Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, iar în conformitate cu <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate invocatã este neîntemeiatã. Astfel, referitor la neconstituţionalitatea textului de lege criticat în raport cu prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (2), se apreciazã ca acesta "nu face nici o diferentiere între titularii cererii şi nici nu permite, prin el însuşi, plasarea vreuneia din pãrţi mai presus de lege". Referitor la infrangerea art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, considera ca dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere principiului nediscriminarii care "îşi gãseşte expresie, în raport cu criteriul averii - singurul care ar putea avea o oarecare incidenta asupra prevederilor legale în discuţie - pe de o parte, prin mecanismul însuşi al timbrarii la valoarea sumei contestate, iar pe de alta parte, prin reglementarea instituţiei asistenţei judiciare, în Codul de procedura civilã". De asemenea, considera ca nu este intemeiata nici critica referitoare la încãlcarea principiului constituţional privind accesul liber la justiţie, consfintit în art. 21 din Constituţie. Astfel, accesul liber la justiţie nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, "atâta vreme cat stabilirea acestora respecta prevederile constituţionale ale art. 138, conform cãrora impozitele şi taxele se stabilesc numai prin lege". În ceea ce priveşte art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, se apreciazã ca nu conţine prevederi exprese "în sensul interzicerii unor taxe pentru activitatea de judecata". Referitor la încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 41 alin. (2), raportate la art. 1 pct. 2 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, apreciazã ca nici aceste critici nu sunt întemeiate, întrucât "instituirea taxei de timbru nu afecteazã existenta dreptului de proprietate şi nici protecţia acestuia". În sfârşit, în ceea ce priveşte art. 53 alin. (2) din Constituţie, referitor la obligaţia asigurãrii unei aşezãri juste a sarcinilor fiscale, Guvernul apreciazã ca "aceasta condiţie nu este echivalenta, în mod necesar, cu egalitatea sarcinilor fiscale, ci presupune, în cazul taxelor judiciare, o participare proporţionalã cu efortul pe care îl implica realizarea de cãtre stat, prin instanţele judecãtoreşti, a serviciului public al justiţiei, cãruia i se solicita soluţionarea unor afaceri private". Avocatul Poporului, invocand jurisprudenta în materie a Curţii Constituţionale, apreciazã ca dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al instituţiei Avocatul Poporului, raportul întocmit în cauza de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997. Aceasta lege a fost modificatã şi completatã prin mai multe acte normative, dar nici unul dintre acestea nu priveşte dispoziţiile art. 3 lit. c) alin. 2, care fac obiectul acestui dosar. Dispoziţiile legale criticate au urmãtoarea redactare: - Art. 3 lit. c) alin. 2: "Acţiunile şi cererile neevaluabile în bani se taxeaza astfel: [...] Separat de aceasta taxa, dacã pãrţile contesta bunurile de împãrţit, valoarea acestora sau drepturile ori mãrimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor de mai sus, taxa judiciarã de timbru se datoreazã de titularul cererii la valoarea contestatã;" În susţinerea neconstitutionalitatii acestui text de lege autorul exceptiei invoca încãlcarea urmãtoarelor prevederi constituţionale: - Art. 16 alin. (2): "Nimeni nu este mai presus de lege."; - Art. 21: "(1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept."; - Art. 24: "(1) Dreptul la apãrare este garantat. (2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."; - Art. 41 alin. (2): "Proprietatea privatã este ocrotitã în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetãţenii strãini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor."; - Art. 53 alin. (2): "Sistemul legal de impuneri trebuie sa asigure aşezarea justa a sarcinilor fiscale." Autorul exceptiei invoca şi încãlcarea art. 6 pct. 1 şi a art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi a art. 1 din primul Protocol adiţional la aceasta convenţie, care a fost ratificatã de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994. Aceste dispoziţii au urmãtoarea redactare: - Art. 6 pct. 1 din convenţie: "Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanta independenta şi impartiala, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil [...]."; - Art. 14 din convenţie: "Exercitarea drepturilor şi libertãţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie sa fie asigurata fãrã nici o deosebire bazatã, în special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau socialã, apartenenţa la o minoritate nationala, avere, naştere sau orice alta situaţie."; - Art. 1 din primul Protocol adiţional la convenţie: "Orice persoana fizica sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor." Examinând excepţia, Curtea constata ca asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor <>art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 s-a pronunţat prin numeroase decizii, precum Decizia nr. 183 din 16 noiembrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 14 februarie 2000, Decizia nr. 103 din 6 iunie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 septembrie 2000, Decizia nr. 91 din 27 martie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 335 din 22 iunie 2001, şi Decizia nr. 245 din 17 septembrie 2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 17 octombrie 2002, constatând ca acest text de lege este constituţional. Cu acele prilejuri Curtea a reţinut ca <>art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 stabileşte numai obligaţia de plata a unei taxe de timbru, calculatã la valoare, pentru acele pãrţi care contesta prin cereri bunurile de împãrţit, valoarea acestora sau drepturile ori mãrimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor de mai sus, iar nu şi pentru pãrţile care formuleazã excepţii şi apãrãri în sensul art. 115 din Codul de procedura civilã, în legatura cu cererea reclamantului. Acesta este şi principiul general înscris în <>art. 1 din Legea nr. 146/1997 , potrivit cãruia numai acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecãtoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângã Curtea Suprema de Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru în mod diferenţiat, dupã cum obiectul acestora este sau nu este evaluabil în bani, cu excepţiile prevãzute de lege; astfel fiind, nu se poate susţine încãlcarea dispoziţiilor art. 24 din Constituţie, întrucât, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 138, impozitele şi taxele se stabilesc numai prin lege, iar taxele de timbru la care se referã autorul exceptiei sunt stabilite prin lege. Instituirea unei taxe de timbru pentru anumite categorii de cereri nu face nici o diferentiere între contribuabili, astfel încât nu sunt infrante prevederile art. 16 din Constituţie şi ale art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În ceea ce priveşte susţinerea ca textul legal criticat contravine art. 21 din Constituţie, Curtea, prin Decizia nr. 103 din 6 iunie 2000, a reţinut ca accesul liber la justiţie nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adreseazã autoritãţilor judecãtoreşti sa contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Regula este cea a timbrarii acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în mãsura în care sunt stabilite de legiuitor. Taxa de timbru este o modalitate de acoperire, în parte, a cheltuielilor pe care le implica serviciul public al justiţiei. În legatura cu invocarea încãlcãrii normei constituţionale a art. 41 alin. (2), prin aceeaşi decizie Curtea a constatat ca aceasta critica nu poate fi primitã, deoarece instituirea taxei de timbru nu afecteazã existenta dreptului de proprietate şi nici protecţia acestuia. Nici critica referitoare la încãlcarea art. 53 din Constituţie nu este intemeiata, deoarece, asa cum a statuat Curtea prin Decizia nr. 183 din 16 noiembrie 1999, aceste prevederi privesc obligaţiile constituţionale ale cetãţenilor de a contribui la cheltuielile publice, astfel ca dispoziţiile <>art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 nu intra în conflict cu aceste prevederi constituţionale. În fine, referitor la infrangerea prevederilor art. 6 pct. 1 şi ale art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi celor ale art. 1 din primul Protocol adiţional la aceasta convenţie, Curtea a constatat ca obligaţia pãrţilor de a plati taxe judiciare de timbru stabilite prin lege nu aduce atingere acestor articole, ci, dimpotriva, creeazã premise pentru realizarea unui proces echitabil, deoarece taxele judiciare de timbru servesc unei mai bune organizãri şi funcţionari a serviciului public de realizare a justiţiei. În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţionalã prin Decizia nr. 29 din 22 februarie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 septembrie 2000. Deoarece nu au intervenit elemente noi de natura sa justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii, cele statuate anterior îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauza.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (6) şi al <>art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 3 lit. c) alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Joita Vladescu în Dosarul nr. 9.791/2002 al Judecãtoriei Sectorului 3 Bucureşti. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 10 iulie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent şef, Doina Suliman
────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
