Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 304 din 8 iulie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 29 alin. (1) lit. a) si ale art. 77 alin. (1) lit. A.a) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, republicata, cu modificarile ulterioare
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 816 din 3 septembrie 2004
Ion Predescu - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Florentina Baltã - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. a) şi ale <>art. 77 alin. (1) lit. A.a) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, republicatã, cu modificãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Gabriel Simion, Catinca Grigorescu, Dinu Harabagiu, Marius Iconaru, Teodora David, Nicolae Tino şi Iulian Leu în Dosarul nr. 1.429/C+C/2003 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia comercialã şi contencios administrativ.
La apelul nominal rãspunde Nicolae Tino, lipsind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Partea prezentã solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, considerând cã <>art. 77 alin. (1) lit. A.a) din Legea nr. 64/1995 încalcã dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie. Se aratã cã aceste prevederi legale creeazã creditorilor salariaţi o situaţie discriminatorie în raport cu "marii creditori", deoarece sunt excluşi de la dreptul de a-şi valorifica creanţele.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã dispoziţiile <>art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 64/1995 nu împiedicã accesul la justiţie al creditorilor salariaţi, aceastã reglementare fiind o opţiune a legiuitorului. Este de asemenea neîntemeiatã, pentru aceleaşi motive, şi critica de neconstituţionalitate a art. 77 alin. (1) lit. A.a) din lege.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 5 februarie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 1.429/C+C/2003, Curtea de Apel Galaţi Secţia comercialã şi contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. a) şi ale <>art. 77 alin. (1) lit. A.a) din Legea nr. 64/1995 , republicatã, cu modificãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Gabriel Simion, Catinca Grigorescu, Dinu Harabagiu, Marius Iconaru, Teodora David, Nicolae Tino şi Iulian Leu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţã, cã "prevederea actualã a <>art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 64/1995 , care stabileşte cã instanţa poate fi învestitã numai de creditorii care sunt titulari ai unei creanţe care izvorãşte din raporturile de muncã, al cãrei cuantum este superior valorii însumate a 6 salarii medii pe economie", este discriminatorie, instituind o inegalitate între "marii creditori" şi cei consideraţi "neînsemnaţi", încãlcându-se astfel dispoziţiile art. 16 alin. (1), art. 21, art. 38 alin. (2) şi ale art. 39 alin. (1) din Constituţie.
Referitor la <>art. 77 alin. (1) lit. A.a) din Legea nr. 64/1995 , autorii excepţiei aratã cã dispoziţiile cuprinse în acest text încalcã principiul acestei legi, întemeiat pe buna-credinţã a pãrţilor în raporturile lor contractuale, principiu derivat din art. 135 alin. (1) şi (6) şi art. 38 alin. (2) şi (5) din Constituţie, întrucât dreptul debitorului de a renunţa la intenţia de reorganizare lezeazã pe creditorii de bunã-credinţã.
Curtea de Apel Galaţi - Secţia comercialã şi contencios administrativ, formulându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, considerã cã aceasta este neîntemeiatã, susţinând cã "textul <>art. 29 lit. a) din Legea nr. 64/1995 , republicatã şi modificatã, care stabileşte pentru creanţele ce izvorãsc din raporturi de muncã un plafon minim de 6 salarii medii pe economie, a cãrui neconstituţionalitate a fost invocatã, nu împiedicã accesul la justiţie prevãzut de art. 21 din Constituţia României şi nici prevederile art. 16 din Constituţie, care consacrã egalitatea cetãţenilor în faţa legii". Se aratã cã, "din moment ce art. 29 alin. (1) foloseşte sintagma «orice creditor», rezultã cu evidenţã cã orice salariat poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care a încetat plãţile timp de 30 de zile". În ceea ce priveşte "împrejurarea cã art. 29 alin. (1) lit. a) a stabilit valoarea creanţei la minim 6 salarii medii pe economie", instanţa apreciazã cã "nu încalcã prevederile constituţionale, întrucât condiţia respectivã este justificatã în raport cu momentul introducerii cererii de declanşare a procedurii, pentru aprecierea insolvenţei debitorului, or, recurenţii au fãcut declaraţii de creanţã dupã declanşarea procedurii, când valoarea creanţei nu are fixat plafon minim". Potrivit opiniei instanţei, "prevederile art. 38 şi 39 din Constituţia României, modificatã şi completatã prin <>Legea de revizuire a Constituţiei nr. 429/2003 , au fost eronat invocate de cãtre recurenţi, întrucât acestea se referã la dreptul de a fi ales în Parlamentul european, respectiv la libertatea întrunirilor, aspecte ce nu au legãturã cu procedura insolvenţei".
În ceea ce priveşte invocarea neconstituţionalitãţii dispoziţiilor art. 77 alin. (1) lit. A.a) din lege, instanţa aratã cã aceasta "nu se sprijinã pe argumente concludente. Astfel, art. 77 emunerã situaţiile în care judecãtorul sindic poate decide intrarea în faliment, lit. a) prevãzând cazul când debitorul şi-a declarat intenţia de a intra în faliment, ori nu şi-a declarat intenţia de reorganizare". Se considerã cã "aceastã dispoziţie legalã nu vine în contradicţie cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) din Constituţie, care stabileşte cã economia României este economie de piaţã, bazatã pe libera iniţiativã şi concurenţã". Totodatã, aratã instanţa, "opinia recurenţilor cã s-ar încãlca libertatea de a dispune fiecare de bunurile şi drepturile sale se întemeiazã pe interpretarea eronatã a dispoziţiilor art. 77". Potrivit opiniei formulate de instanţã, "ipoteza prevãzutã de art. 77 lit. a) trebuie coroboratã cu art. 77 lit. b), care se referã la celelalte subiecte îndreptãţite a propune un plan de reorganizare în condiţiile art. 5". Se mai aratã de cãtre instanţã cã <>art. 59 lit. c) din Legea nr. 64/1995 enumerã printre categoriile de persoane ce pot propune un plan de reorganizare, "în afarã de debitor, şi comitetul creditorilor [art. 59 lit. c)], ceea ce asigurã şi creditorilor mijlocul de a-şi apãra creanţele împotriva eventualelor abuzuri din partea debitorului prin propunerea de cãtre aceştia, în condiţiile legii, a unui plan de reorganizare a debitorului".
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul apreciazã cã excepţia este neîntemeiatã. În argumentarea acestui punct de vedere, se susţine cã actul normativ criticat "are ca scop satisfacerea datoriilor pe care debitorul insolvent le are faţã de creditorii sãi. Acest obiectiv urmeazã a fi adus la îndeplinire prin douã modalitãţi principale: reorganizarea (modalitate încurajatã de dispoziţiile legii) debitorului şi a activitãţii sale sau, în subsecvent, lichidarea bunurilor acestuia (falimentul)". De asemenea, Guvernul menţioneazã "cã art. 59 din lege conferã facultatea (iar nu obligaţia) de a formula planul de reorganizare unui numãr de subiecte de drept: debitorul, administratorul, comitetul creditorilor, precum şi asociaţii debitorului persoanã juridicã ori creditorii debitorului (dacã propunerea întruneşte un anumit procent din participarea acestora la capitalul social sau, dupã caz, la valoarea pasivului)".
Guvernul aratã, în continuare, în legãturã cu reorganizarea, cã "este vorba de o simplã facultate, care poate fi exercitatã sau nu de titularii acesteia. În lipsa unei asemenea materializãri a facultãţii, legea prevede, în mod logic, cã obiectivul sãu - satisfacerea creanţelor urmeazã a fi atins prin cealaltã modalitate rãmasã la dispoziţie - şi anume lichidarea bunurilor".
Referitor la dispoziţiile art. 29 din lege, se susţine cã "acestea stabilesc condiţiile în care creditorii pot solicita deschiderea procedurii faţã de debitorul lor [...]". În cazul autorilor excepţiei, aratã Guvernul, fiind vorba de raporturi de muncã, legiuitorul a apreciat cã se poate prezuma o stare de insolvenţã în situaţia în care debitorul datoreazã sume de bani în cuantum egal cu valoarea cumulatã a 6 salarii medii pe economie. Aceastã condiţie nu reprezintã însã o atingere adusã însuşi dreptului de proprietate a creditorilor şi libertãţii comerţului, ci doar "o limitare a posibilitãţii de deschidere a unei proceduri cu efecte grave asupra activitãţii debitorului şi a relaţiilor sale economice". Pentru ipoteza neîndeplinirii condiţiilor respective, "creditorii se bucurã în continuare de posibilitatea executãrii silite individuale a creanţelor lor." De altfel, "chiar dacã creditorii respectivi nu pot porni procedura, ei pot participa, potrivit legii, la o procedurã deschisã, prin solicitarea de înscriere a creanţelor lor la masa credalã".
În ceea ce priveşte "pretinsa încãlcare a art. 41 alin. (1) din Constituţie referitor la protecţia socialã a salariaţilor", Guvernul considerã "cã o asemenea susţinere este neîntemeiatã, fiind infirmatã atât de încurajarea reorganizãrii debitorului, pe care legea o promoveazã în mod explicit, [...] cât şi prin caracterul privilegiat pe care îl ocupã creanţele rezultate din raporturile de muncã în ordinea de prioritate a distribuirii sumelor de bani rezultate din valorificarea activului debitorului (art. 107 din lege)".
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În susţinerea acestui punct de vedere se aratã cã nu poate fi reţinutã încãlcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, întrucât "<>art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 64/1995 asigurã egalitatea creditorilor în urmãrirea debitorului lor", referindu-se la jurisprudenţa Curţii Constituţionale (<>Decizia nr. 202/2000 , <>Decizia nr. 341/2002 şi <>Decizia nr. 284/2003 ).
Cu privire la dispoziţiile <>art. 77 alin. (1) lit. A.a) din Legea nr. 64/1995 , care reglementeazã procedura intrãrii în faliment, Avocatul Poporului aratã cã acestea "se aplicã, fãrã deosebire, tuturor debitorilor aflaţi în aceeaşi situaţie, astfel cã nu se încalcã principiul egalitãţii în drepturi, consfinţit de art. 16 din Constituţie".
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) lit. a) şi ale <>art. 77 alin. (1) lit. A.a) din Legea nr. 64/1995 , în raport cu dispoziţiile art. 21 din Constituţie, Avocatul Poporului susţine cã aceasta nu poate fi reţinutã, "deoarece textele legale criticate nu îngrãdesc dreptul persoanelor interesate de a se adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor lor legitime. Astfel, instituirea dreptului oricãrui creditor de a introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor, precum şi instituirea procedurii de declanşare a falimentului sunt în deplinã concordanţã cu prevederea art. 21 din Constituţia României, atât creditorii, cât şi debitorii având posibilitatea de a formula pretenţii şi apãrãri". Referindu-se şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, Avocatul Poporului aratã cã "liberul acces la justiţie este compatibil cu instituirea unei proceduri speciale, cum este şi cea stabilitã prin <>Legea nr. 64/1995 (<>Decizia nr. 60/2003 )".
În legãturã cu critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 29 alin. (1) lit. a) şi ale <>art. 77 alin. (1) lit. A.a) din Legea nr. 64/1995 , în raport cu dispoziţiile art. 41 alin. (2) şi (5), art. 42 alin. (1), art. 136 alin. (1) şi (5) din Constituţie, se susţine cã "aceasta nu poate fi reţinutã, deoarece dispoziţiile constituţionale invocate a fi încãlcate nu au relevanţã în cauzã".
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile pãrţii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , cu modificãrile şi completãrile aduse prin <>Legea nr. 232/2004 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile aduse prin <>Legea nr. 232/2004 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. a) şi cele ale <>art. 77 alin. (1) lit. A.a) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 1999, astfel cum a fost modificatã şi completatã prin <>Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2002. Ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale, <>art. 29 din Legea nr. 64/1995 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, a fost modificat prin <>Legea nr. 149/2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 12 mai 2004.
Dispoziţiile criticate au urmãtorul cuprins:
- Art. 29 alin. (1) lit. a): "Orice creditor care are una sau mai multe creanţe certe, lichide şi exigibile poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care este prezumat în insolvenţã din cauza încetãrii plãţilor faţã de acesta timp de cel puţin 30 de zile, în urmãtoarele condiţii:
a) dacã creanţele izvorãsc din raporturi de muncã sau raporturi obligaţionale civile, acestea trebuie sã aibã un cuantum superior valorii însumate a 6 salarii medii pe economie, stabilite în condiţiile legii şi calculate la data formulãrii cererii introductive;";
- Art. 77 alin. (1) lit. A.a): "(1) Judecãtorul-sindic va decide, prin încheiere, intrarea în faliment în urmãtoarele cazuri:
A. a) debitorul şi-a declarat intenţia de a intra în faliment ori nu şi-a declarat intenţia de reorganizare;"
Textele constituţionale invocate de autorii excepţiei în motivarea acesteia sunt cele ale art. 16 alin. (1), art. 21, art. 38 alin. (2) şi (5), devenit, dupã revizuirea Constituţiei, art. 41 alin. (2) şi (5), art. 39 alin. (1), devenit art. 42 alin. (1), art. 135 alin. (1) şi (6), devenit art. 136 alin. (1) şi (5), care au urmãtorul cuprins:
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri".;
- Art. 21: "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.
(3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.";
- Art. 41 alin. (2) şi (5): "(2) Salariaţii au dreptul la mãsuri de protecţie socialã. Acestea privesc securitatea şi sãnãtatea salariaţilor, regimul de muncã al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţarã, repausul sãptãmânal, concediul de odihnã plãtit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesionalã, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege. [...]
(5) Dreptul la negocieri colective în materie de muncã şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate.";
- Art. 42 alin. (1): "Munca forţatã este interzisã".;
- Art. 136 alin. (1) şi (5): "(1) Proprietatea este publicã sau privatã; [...]
(5) Proprietatea privatã este inviolabilã, în condiţiile legii organice."
Critica de neconstituţionalitate formulatã de autorii excepţiei constã, în esenţã, în susţinerea cã textul art. 29 alin. (1) lit. a) este discriminatoriu faţã de salariaţii ale cãror "drepturi de concediu" au valori însumate sub "6 salarii medii pe economie", care nu pot avea acces la justiţie, conform textului, aceşti creditori fiind astfel împiedicaţi de a dispune de bunurile şi drepturile lor. În concepţia autorilor excepţiei, munca neplãtitã este şi muncã forţatã, interzisã de Constituţie.
Referitor la dispoziţiile art. 77 alin. (1) lit. A.a), se susţine cã acestea încalcã principiul bunei-credinţe "a pãrţilor în raporturile lor contractuale, principiu derivat din art. 135 alin. (1) şi (6) [╔] şi art. 38 alin. (2) şi (5) din Constituţie."
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã textul <>art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 64/1995 stabileşte condiţia unui plafon minim pentru ca titularii creanţelor izvorâte din raporturi de muncã sau din raporturi obligaţionale civile sã poatã cere instituirea procedurii speciale, cu efecte grave asupra activitãţii debitorului, prevãzute de legea în cauzã. În aceste condiţii este evident cã dreptul recunoscut numai debitorilor ale cãror creanţe au un cuantum semnificativ, de a introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care este prezumat în insolvenţã, are o justificare raţionalã şi obiectivã. De altfel, în întreaga economie a legii se constatã cã valoarea creanţelor reprezintã un criteriu care stã la baza altor demersuri pe care creditorii le pot face în cadrul procedurii prevãzute de <>Legea nr. 64/1995 .
Curtea reţine, de asemenea, cã <>art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 64/1995 , care reglementeazã posibilitatea de a cere instanţei instituirea acestei proceduri speciale, nu constituie unica modalitate pentru titularii creanţelor de a obţine în justiţie satisfacerea dreptului lor. Conform procedurii instituite prin lege, toţi creditorii cunoscuţi sunt convocaţi şi fac parte din adunarea generalã a creditorilor (art. 13, art. 13^1 etc.), având posibilitatea sã-şi apere interesele. În mod expres art. 13^1 din lege prevede cã la şedinţele adunãrilor creditorilor vor participa doi delegaţi ai salariaţilor debitori, votând pentru creanţele reprezentând salariile şi alte drepturi bãneşti.
În consecinţã, Curtea constatã cã susţinerea autorilor excepţiei în sensul cã se încalcã principiile constituţionale al egalitãţii şi al accesului liber la justiţie nu este întemeiatã. De asemenea, Curtea reţine cã este neîntemeiatã şi susţinerea potrivit cãreia textul art. 29 alin. (1) lit. a) din lege ar încãlca dispoziţiile constituţionale ale art. 41 alin. (2) privind protecţia socialã a salariaţilor, ale art. 42 alin. (1) privind interzicerea muncii forţate, precum şi ale art. 136 alin. (1) şi (5) privind inviolabilitatea proprietãţii private. Interpretarea datã de autorii excepţiei, cã prevederea potrivit cãreia creditorii cu creanţe izvorâte din raporturi de muncã inferioare cuantumului fixat de lege nu pot cere instanţei deschiderea procedurii speciale ar echivala cu reglementarea muncii forţate, este exageratã, neavând nici un suport în realitate, creditorii respectivi având, aşa cum s-a arãtat, alte posibilitãţi legale de a obţine realizarea drepturilor lor. De altfel, potrivit <>art. 108 din Legea nr. 64/1995 , creanţele izvorâte din raporturi de muncã, pe cel mult 6 luni anterioare deschiderii procedurii, au un rang privilegiat situându-se pe locul trei din 11 categorii de creanţe, în ceea ce priveşte ordinea de platã în cazul falimentului.
Curtea Constituţionalã a mai soluţionat excepţii având ca obiect fie dispoziţiile art. 29, fie cele ale <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 , republicatã, cu modificãrile ulterioare, pe care le-a respins ca nefondate (de exemplu, <>Decizia nr. 341/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 15 din 13 ianuarie 2003; <>Decizia nr. 14/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 2 aprilie 2003; <>Decizia nr. 245/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 30 iulie 2003; <>Decizia nr. 248/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 5 august 2003), reţinându-se cã nu sunt încãlcate dispoziţiile constituţionale ale art. 41 alin. (1) şi (2), ale art. 134 alin. (2) lit. a), ale art. 21, precum şi cele ale art. 16.
Curtea a reţinut, în esenţã, printre altele, cã reglementarea cuprinsã în textul <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, prevede cã, în anumite condiţii, orice creditor care are o creanţã certã, lichidã şi exigibilã poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care, timp de cel puţin 30 de zile, a încetat plãţile. Acest fapt nu împiedicã, sub nici un aspect, accesul liber la justiţie, atât creditorii, cât şi debitorii având posibilitatea de a formula pretenţii şi apãrãri. De altfel, aşa cum a statuat Curtea Constituţionalã în jurisprudenţa sa, în acord cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului "liberul acces la justiţie este compatibil cu instituirea unor proceduri speciale".
În ceea ce priveşte critica potrivit cãreia dispoziţiile <>art. 77 alin. (1) lit. A.a) din Legea nr. 64/1995 , republicatã, cu modificãrile ulterioare ar încãlca dispoziţiile constituţionale ale art. 41 alin. (2) şi (5), precum şi pe cele ale art. 136 alin. (1) şi (5), Curtea reţine cã este neîntemeiatã. Faptul cã textul legal criticat prevede cã intrarea în faliment se produce când debitorul şi-a declarat o atare intenţie ori nu şi-a declarat intenţia de reorganizare nu încalcã prevederile constituţionale menţionate. Dispoziţia criticatã nu exclude realizarea creanţelor pe care le au salariaţii, în condiţiile prevãzute de lege, aşa cum s-a arãtat, creanţe care, dimpotrivã, au un caracter privilegiat.
Faţã de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, al art. 13 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) lit. a) şi ale <>art. 77 alin. (1) lit. A.a) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, republicatã, cu modificãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Gabriel Simion, Catinca Grigorescu, Dinu Harabagiu, Marius Iconaru, Teodora David, Nicolae Tino şi Iulian Leu în Dosarul nr. 1.429/C+C/2003 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia comercialã şi contencios administrativ.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 8 iulie 2004.
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
