Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 303 din 11 martie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor in Romania, coroborate cu dispozitiile art. 55 alin. (1) lit. c), alin. (2), (3) si (5) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor in Romania
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 271 din 7 aprilie 2008
Acsinte Gaspar - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Claudia-Margareta
Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, coroborate cu dispoziţiile art. 55 alin. (1) lit. c), alin. (2), (3) şi (5) din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, excepţie ridicatã de Lai Hanqin în Dosarul nr. 5.074/2/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din 14 februarie 2008 şi au fost consemnate în încheierea de la acea datã, iar, în urma deliberãrilor, Curtea a dispus amânarea pronunţãrii pentru data de 11 martie 2008.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Decizia din 5 iunie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 5.074/2/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, coroborate cu dispoziţiile art. 55 alin. (1) lit. c), alin. (2), (3) şi (5) din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România.
Excepţia a fost ridicatã de Lai Hanqin într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unui recurs împotriva unei încheieri de respingere ca inadmisibilã a excepţiei de neconstituţionalitate.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã dispoziţiile <>art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007 sunt neconstituţionale, întrucât, prin coroborarea cu dispoziţiile <>art. 55 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 , impun îndeplinirea, la data soluţionãrii cererii de prelungire a dreptului de şedere, a unor condiţii mult mai restrictive decât cele care era necesar sã fie îndeplinite la data depunerii cererii.
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) care statueazã principiul neretroactivitãţii legii şi în art. 21 alin. (3) care garanteazã dreptul la un proces echitabil, precum şi celor cuprinse în art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal menţioneazã cã excepţia de neconstituţionalitate este admisibilã sub aspectul îndeplinirii condiţiilor prevãzute de <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, fãrã a-şi exprima însã opinia cu privire la constituţionalitatea textului legal supus controlului de constituţionalitate.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã. Precizeazã cã prevederile <>art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007 "cuprind soluţii legislative pentru situaţii tranzitorii, în cazul în care prin noua reglementare sunt afectate raporturi sau situaţii juridice nãscute sub vechea reglementare, dar care nu şi-au produs în întregime efectele pânã la data intrãrii în vigoare a noii reglementãri". Apreciazã cã acestea constituie "o mãsurã menitã sã asigure stabilitatea raporturilor juridice nãscute în aplicarea legii vechi, neputându-se susţine cã ar aduce atingere prevederilor cuprinse în art. 15 alin. (2) din Constituţie". Mai aratã cã, în opinia sa, prevederile <>art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007 "nu sunt de naturã sã încalce prevederile constituţionale care statueazã principiul liberului acces la justiţie".
Avocatul Poporului considerã cã prevederile <>art. II din Legea nr. 56/2007 nu conţin nicio dispoziţie cu caracter retroactiv şi nici nu încalcã dreptul pãrţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. Aratã cã textele de lege criticate nu împiedicã pãrţile interesate de a apela la instanţele judecãtoreşti şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţioneazã, într-o societate democraticã, procesul echitabil.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 26 martie 2007, coroborate cu dispoziţiile art. 55 alin. (1), (2), (3) şi (5) teza a II-a din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 8 martie 2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
- <>Art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007 stabileşte cã: "Toate situaţiile aflate în curs de rezolvare la data intrãrii în vigoare a prezentei legi vor fi soluţionate potrivit prevederilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, astfel cum au fost modificate şi completate prin prezenta lege."
- Art. 55 alin. (1), (2), (3) şi (5) teza a II-a din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 , astfel cum a fost modificat şi completat prin <>art. I. pct. 42 din Legea nr. 56/2007 şi prin <>art. 6 pct. II subpunctele 22-24 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 55/2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 26 iunie 2007, are urmãtorul cuprins: "(1) Strãinului intrat în România în scopul desfãşurãrii de activitãţi comerciale i se poate prelungi dreptul de şedere temporarã, în urmãtoarele condiţii:
a) are avizul Agenţiei Române pentru Investiţii Strãine;
b) deţine legal spaţiul pentru sediul social;
c) este acţionar sau asociat al societãţii comerciale, cu atribuţii de conducere sau de administrare;
d) deţine mijloace de întreţinere în cuantum de cel puţin 700 euro lunar, dacã este acţionar, şi 500 euro lunar, dacã este asociat.
(2) Prelungirile ulterioare ale dreptului de şedere temporarã se pot acorda dacã strãinul îndeplineşte urmãtoarele condiţii:
a) activitatea societãţii comerciale se desfãşoarã în conformitate cu planul de afaceri;
b) obiectul activitãţii desfãşurate este cel iniţial ori o continuare sau un rezultat al acestuia;
c) deţine legal spaţiul pentru sediul social;
d) este acţionar sau asociat al societãţii comerciale, cu atribuţii de conducere sau de administrare;
e) investiţia este concretizatã fie în aport de capital sau tehnologie în valoare de 70.000 euro, în cazul acţionarului, sau 50.000 euro, în cazul asociatului, fie, alternativ, în crearea a cel puţin 15 locuri de muncã, în cazul acţionarului, şi 10, în cazul asociatului. În cazul creãrii de locuri de muncã, acestea trebuie sã fie încadrate cu persoane angajate cu normã întreagã de muncã, în condiţiile legii;
f) deţine mijloace de întreţinere în cuantum de cel puţin 700 euro lunar, dacã este acţionar, şi 500 euro lunar, dacã este asociat, obţinute din activitatea desfãşuratã pe teritoriul României.
(3) Dovada îndeplinirii condiţiilor prevãzute în prezentul articol se face cu urmãtoarele documente:
a) planul de afaceri avizat de Agenţia Românã pentru Investiţii Strãine;
b) documentele care atestã cã activitatea se desfãşoarã în conformitate cu planul de afaceri;
c) certificatul constatator, din care sã rezulte calitatea solicitantului, denumirea, sediul social şi obiectul principal de activitate al societãţii comerciale, menţiunile efectuate la comunicarea instanţelor de judecatã, durata de funcţionare a societãţii comerciale;
d) înscrierile de menţiuni prevãzute de lege, corespunzãtoare modificãrilor intervenite cu privire la actul constitutiv al societãţii comerciale;
e) certificatul cuprinzând principalii indicatori economico-financiari, emis de instituţia competentã, care sã cuprindã, conform bilanţului anual, date referitoare la active imobilizate total, cifra de afaceri, profitul net sau pierderi;
f) adeverinţã eliberatã de inspectoratul teritorial de muncã, din care sã rezulte numãrul persoanelor angajate sau contractele de muncã înregistrate la aceastã instituţie. [...]
(5) Dreptul de şedere temporarã în acest scop se prelungeşte succesiv pentru perioade de un an, iar în cazul strãinilor care fac dovada cã au efectuat investiţii de minimum 500.000 de euro sau cã au creat peste 50 de locuri de muncã cu normã întreagã, dreptul de şedere se prelungeşte pe perioade de 3 ani."
Autoarea excepţiei invocã încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) care statueazã principiul neretroactivitãţii legii şi ale art. 21 alin. (3), precum şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, texte privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
Autoarea excepţiei apreciazã cã dispoziţiile <>art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, coroborate cu dispoziţiile art. 55 alin. (1), (2), (3) şi (5) teza a II-a din aceeaşi ordonanţã, conţin norme cu caracter retroactiv, prin aceea cã "noile condiţii, mai restrictive" cuprinse în actul normativ criticat urmeazã a se aplica situaţiilor aflate "în curs de rezolvare", fãrã a se preciza în ce fazã - administrativã sau judiciarã - se aflã cererea de prelungire a dreptului de şedere temporarã în România. Este posibil, astfel, ca petentul sã nu mai îndeplineascã noile cerinţe necesare acordãrii dreptului solicitat, chiar dacã la momentul formulãrii cererii acestea erau îndeplinite, ceea ce echivaleazã, în opinia sa, cu încãlcarea dreptului la un proces echitabil "în însãşi substanţa sa".
Curtea observã, mai întâi, cã este nerealã afirmaţia autoarei excepţie, potrivit cãreia noile condiţii de prelungire a dreptului de şedere pe teritoriul României "sunt mult mai restrictive".
Printr-o simplã analizã comparativã a conţinutului normativ al <>art. 55 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 , în redactarea pe care acesta o avea înainte de modificãrile şi completãrile aduse prin <>Legea nr. 56/2007 şi cea pe care o are în prezent, ca urmare a acestor modificãri şi completãri, se poate observa cã noua reglementare nu schimbã cu nimic cerinţele impuse strãinului care solicitã prelungirea dreptului de şedere pe teritoriul României în scopul desfãşurãrii de activitãţi comerciale. Aparentele diferenţe provin exclusiv din reformulãri sau detalieri, care însã în niciun caz nu "vizeazã însãşi substanţa dreptului dedus judecãţii", aşa cum susţine autoarea excepţiei.
Nici chiar despre dispoziţiile alin. (5) al <>art. 55, care a fost nou introdus prin Legea nr. 56/2007 , nu se poate reţine cã ar implica vreo restricţie pentru solicitant prin impunerea unei condiţii mai aspre. Acest din urmã text prevede doar necesitatea prelungirii succesive a dreptului de şedere temporarã, cu frecvenţe diferite în funcţie de valoarea investiţiei sau de numãrul de locuri de muncã create. Astfel, cei care au o investiţie cu o valoare mai mare sau au creat mai multe locuri de muncã beneficiazã de o perioadã de prelungire mai lungã în timp, dupã care trebuie sã cearã o nouã prelungire a dreptului de şedere, aşa cum şi cei ale cãror investiţii sunt mai mici, dar se încadreazã totuşi în plafonul impus în art. 55 alin. (2) lit. e) în forma modificatã (care este identic cu cel care trebuia atins şi potrivit vechii reglementãri), pot beneficia de prelungirea dreptului de şedere pentru desfãşurarea de activitãţi comerciale, doar cã anual trebuie sã reînnoiascã cererea de prelungire, aceasta urmând sã fie admisã dacã, desigur, solicitantul îndeplineşte condiţiile cerute.
Aşadar, Curtea constatã cã aplicarea imediatã, prin efectul <>art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007 , a noii reglementãri cuprinse în <>art. 55 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 nu contravine principiului neretroactivitãţii legii. Textul de lege criticat nu dispune pentru trecut, ci numai cu privire la acte întocmite dupã intrarea în vigoare a normelor incidente în materie, în deplinã concordanţã cu art. 15 alin. (2) din Constituţie. Ca atare, nu se poate reţine nici pretinsa contradicţie cu prevederile art. 21 alin. (3) din Legea fundamentalã şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, texte referitoare la dreptul la un proces echitabil.
De altfel, Curtea a mai examinat, parţial, constituţionalitatea dispoziţiilor de lege criticate în cauza de faţã, iar prin <>Decizia nr. 945 din 30 octombrie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 16 noiembrie 2007, a reţinut cã prevederile art. 55 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) lit. b) din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România sunt constituţionale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. II alin. (2) din Legea nr. 56/2007 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, coroborate cu dispoziţiile art. 55 alin. (1) lit. c), alin. (2), (3) şi (5) din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, excepţie ridicatã de Lai Hanqin în Dosarul nr. 5.074/2/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 11 martie 2008.
PREŞEDINTE,
Acsinte Gaspar
Magistrat-asistent,
Claudia Margareta Krupenschi
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
