Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 303 din 10 iulie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si 12 din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificarile ulterioare
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 645 din 10 septembrie 2003
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Aurelia Popa - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent şef
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 şi 12 din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instauratã cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în strãinãtate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Ioan Gheorghe Bodrug în Dosarul nr. 7.848/2002 al Tribunalului Mures - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public, apreciind ca dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate, pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 4 noiembrie 2002, pronunţatã în Dosarul nr. 7.848/2002, Tribunalul Mures - Secţia comercialã şi de contencios-administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 şi 12 din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instauratã cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în strãinãtate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificãrile ulterioare.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de Bodrug Gheorghe Ioan într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei acţiuni civile formulate în baza <>Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 , în contradictoriu cu Direcţia Generalã de Munca şi Solidaritate Socialã Mures.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine ca dispoziţiile <>art. 1 şi 12 din Decretul-lege nr. 118/1990 , republicat, cu modificãrile ulterioare, infrang prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1), precum şi pe cele ale art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece nu recunosc aceleaşi drepturi, şi anume recunoaşterea vechimii în munca pe perioada deportarii, pentru toţi cetãţenii romani, inclusiv pentru cei care au fost victime ale altor regimuri dictatoriale, instaurate cu începere din 6 martie 1945, în afarã teritoriului statului roman. În acest sens apreciazã ca intenţia legiuitorului a fost aceea de a extinde sfera persoanelor îndreptãţite la recunoaşterea drepturilor instituite prin <>Decretul-lege nr. 118/1990 şi la persoanele care se aflau în afarã graniţelor tarii, ca urmare a deportarii silite.
Instanta de judecata considera ca excepţia este nefondata. Astfel, apreciazã ca "nu exista nici un temei pentru care Statul Roman ar trebui sa acorde tratament egal (drepturi, facilitãţi, despãgubiri) persoanelor care au suferit din cauza unor mãsuri represive exercitate în afarã teritoriului sau de autoritãţile altor state, pe teritoriul acestora, Statul Roman fiind responsabil în fata cetãţenilor numai în privinta propriilor sale fapte".
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate, iar în conformitate cu <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul apreciazã ca neîntemeiatã critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 şi 12 din Decretul-lege nr. 118/1990 , republicat, cu modificãrile ulterioare, acestea fiind în concordanta atât cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, privind egalitatea în drepturi a cetãţenilor, cat şi cu principiul nediscriminarii, prevãzut în art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea <>art. 12 din Decretul-lege nr. 118/1990 , republicat, cu modificãrile ulterioare, precizeazã ca acesta a fost greşit invocat de autorul exceptiei, întrucât prevederile considerate de acesta ca fiind neconstituţionale se regãsesc, de fapt, în cuprinsul art. 11 din actul normativ mai sus menţionat.
Invocand jurisprudenta Curţii cu privire la aplicarea principiului egalitãţii în drepturi, prevãzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie (Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995), Guvernul arata ca "violarea principiului egalitãţii şi nediscriminarii exista atunci când se aplica tratament diferenţiat unor cazuri egale, fãrã sa existe o motivare obiectivã şi rezonabila, sau dacã exista o disproportie între scopul urmãrit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite". În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Europeanã a Drepturilor Omului care, în aplicarea principiului nediscriminarii, prevãzut de art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, a stabilit ca orice diferenţa de tratament facuta de stat între persoane aflate în situaţii similare trebuie sa îşi gãseascã o justificare obiectivã şi rezonabila (de exemplu, hotãrârea pronunţatã în cazul "Markx impotriva Belgiei", 1979), soluţie ce a fost reiterata şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 148 din 8 mai 2001.
Avocatul Poporului, invocand jurisprudenta în materie a Curţii Constituţionale, apreciazã ca dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al instituţiei Avocatul Poporului, raportul întocmit în cauza, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 1 şi 12 din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instauratã cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în strãinãtate ori constituite în prizonieri, cu modificãrile ulterioare, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 18 martie 1998, modificat prin <>Ordonanta Guvernului nr. 105 din 30 august 1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 31 august 1999, ordonanta aprobatã prin <>Legea nr. 189 din 2 noiembrie 2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 8 noiembrie 2000.
Dispoziţiile legale criticate au urmãtoarea redactare:
- Art. 1: "Beneficiazã de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetãţean roman, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 pana la 6 martie 1945 a avut de suferit persecutii din motive etnice, dupã cum urmeazã:
a) a fost deportata în ghetouri şi lagare de concentrare din strãinãtate;
b) a fost privatã de libertate în locuri de detenţie sau în lagare de concentrare;
c) a fost strãmutatã în alta localitate decât cea de domiciliu;
d) a fãcut parte din detasamentele de munca forţatã;
e) a fost supravietuitoare a trenului morţii;
f) este soţul sau sotia persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacã ulterior nu s-a recãsãtorit.";
- Art. 12: "Prevederile prezentului decret-lege nu se aplica persoanelor condamnate pentru infracţiuni contra umanitãţii sau celor în cazul cãrora s-a dovedit ca au desfãşurat o activitate fascista în cadrul unei organizaţii sau miscari de acest fel."
În susţinerea neconstitutionalitatii acestui text de lege, autorul exceptiei invoca încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), potrivit cãrora "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri".
De asemenea, este invocat şi art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitor la interzicerea discriminarii, articol care are urmãtorul cuprins: "Exercitarea drepturilor şi libertãţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie sa fie asigurata fãrã nici o deosebire bazatã, în special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau socialã, apartenenţa la o minoritate nationala, avere, naştere sau orice alta situaţie."
Asupra constituţionalitãţii <>art. 1 alin. 2 lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 51 din 5 octombrie 1993, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 19 ianuarie 1994, respingând ca nefondata excepţia de neconstituţionalitate a acestor prevederi legale. Cu acel prilej Curtea a reţinut ca motivul de neconstituţionalitate invocat, şi anume faptul ca aceste dispoziţii legale sunt discriminatorii în mãsura în care se aplica numai persoanelor înrolate în armata romana, nu şi celor înrolate în armata maghiara, nu priveşte textul de lege ca atare, ci interpretarea data acestui text. Or, aceasta interpretare face chiar obiectul contestaţiei formulate de autorul exceptiei, iar Curtea Constituţionalã nu se poate substitui instanţei competente cu soluţionarea acesteia.
Autorul exceptiei invocate în aceasta cauza considera, de asemenea, ca dispoziţiile <>art. 1 şi 12 din Decretul-lege nr. 118/1990 , republicat, ulterior modificat, contravin principiului nediscriminarii, asa cum este reglementat în art. 16 alin. (1) din Constituţie şi în art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând pe fond aceasta excepţie, Curtea constata ca, în jurisprudenta sa constanta, concretizata prin Decizia nr. 70 din 15 decembrie 1993, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 27 decembrie 1993, şi Decizia nr. 175 din 4 noiembrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 13 ianuarie 2000, Curtea Constituţionalã a statuat ca principiul egalitãţii nu înseamnã uniformitate. Astfel, dacã la situaţii egale trebuie sa corespundã un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit, recunoscandu-se dreptul la diferenţa.
Dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie vizeazã egalitatea în drepturi între cetãţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertãţi fundamentale, iar nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicãrii unor mãsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifica nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit fata de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui. Pe cale de consecinta, hotãrârea legiuitorului de a se acorda mãsuri reparatorii numai persoanelor condamnate ori celor care au suferit mãsuri represive aplicate de dictatura instauratã în România nu contravine principiului egalitãţii în drepturi sau principiului nediscriminarii, întrucât statului roman nu îi revine nici o obligaţie fata de cetãţenii romani asupra cãrora au fost exercitate mãsuri politice sau dispoziţii abuzive de autoritãţile altor state, în afarã teritoriului sau, în speta, de regimul dictatorial din R.S.S. Moldova. În acest context afirmatia autorului exceptiei, potrivit cãreia "regimul comunist, instituit iniţial în fosta U.R.S.S. şi extins în ţãrile est-europene, printre care şi România (...), a fost cel care a aplicat mãsuri politice de natura sa producã consecinţe negative, sub aspect material şi moral, printre care şi mãsura deportarii silite în Siberia", nu are relevanta în susţinerea neconstitutionalitatii textelor legale criticate. Faptul ca, prin jocul unor prevederi legale, unele persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, în acest fel, nu reprezintã o discriminare.
În acelaşi sens este şi jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat, în aplicarea prevederilor art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind interzicerea discriminarii, ca reprezintã o încãlcare a acestor prevederi orice diferenţa de tratament sãvârşitã de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, fãrã o justificare obiectivã şi rezonabila (Cazul "Markx contra Belgiei", 1979). Astfel, limitarea impusa de dispoziţiile legale criticate, respectiv acordarea de beneficii numai anumitor categorii de persoane, expres enumerate, are o justificare obiectivã şi rezonabila, şi anume aceea ca statul roman este responsabil fata de cetãţenii sãi numai în ceea ce priveşte dispoziţiile şi faptele proprii, aplicate de autoritãţile romane pe teritoriul sau.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (6) şi al <>art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1 şi 12 din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instauratã cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în strãinãtate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificãrile ulterioare, excepţie ridicatã de Ioan Gheorghe Bodrug în Dosarul nr. 7.848/2002 al Tribunalului Mures - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 10 iulie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent şef,
Doina Suliman
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
