Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 302 din 27 martie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2) si (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 361 din 29 mai 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicatã de Asociaţia Ofiţerilor de Geniu în Rezervã şi Retragere "Constantin Hârjeu", Asociaţia Cadrelor Militare de Cãi Ferate şi Transporturi, Asociaţia Cadrelor de Chimie Militarã în Rezervã şi Retragere "Constantin T. Neniţescu", Asociaţia Medicilor şi Farmaciştilor Ofiţeri de Rezervã din România "Dr. Carol Davila", Asociaţia Naţionalã a Cadrelor Militare în Rezervã şi Retragere "A. I. Cuza" - Filiala Sector 5 Bucureşti, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervã şi Retragere "Honor et Patria Vae Victis", Stelian Teodor Palade, Dan Crihan şi Constantin Stãnãşilã în Dosarul nr. 10.397/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formeazã obiectul Dosarului nr. 1.515D/2011 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal rãspunde, pentru autorii excepţiei, avocat Graziela Bârlã, cu împuternicire avocaţialã depusã la dosar, lipsind cealaltã parte, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul apãrãtorului autorilor excepţiei. Acesta susţine, în esenţã, cã textele de lege atacate îngrãdesc drepturi fundamentale ale unei anumite categorii profesionale prin aceea cã Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 a Curţii Constituţionale produce efecte juridice negative asupra dreptului constituţional la pensie al militarilor rezervişti. Astfel, se aratã cã respectiva decizie, prin faptul cã a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor legale ce reglementeazã diminuarea pensiilor, aduce atingere dreptului constituţional al militarilor la pensie şi la un nivel de trai decent, garantat de art. 47 din Constituţie . Se precizeazã, faţã de considerentele ce fundamenteazã aceastã soluţie, cã militarii nu au contribuit, în timpul activitãţii lor, la bugetul asigurãrilor sociale de stat, legea specialã aplicabilã în materie neprevãzând aceastã obligaţie şi garantându-le pensia ca supliment pe care legiuitorul îl acordã din bugetul de stat în compensare pentru condiţiile speciale în care aceştia şi-au exercitat profesia, ceea ce ar duce la concluzia, potrivit argumentelor Curţii Constituţionale, cã pensia militarã se acordã sau nu, în funcţie de posibilitãţi şi de politica legiuitorului la un moment sau altul. Revenind asupra obiectului excepţiei, se aratã cã, în redactarea actualã, dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 nu permit revizuirea deciziilor Curţii Constituţionale, care au efect general obligatoriu, iar lipsa unei cãi de atac nu prezintã garanţii de independenţã, imparţialitate şi echidistanţã şi îngrãdeşte accesul liber la justiţie, mai ales în cazul în care deciziile Curţii încalcã în mod flagrant însãşi Constituţia . Deşi în sistemul de drept român controlul de constituţionalitate nu este atributul puterii judecãtoreşti, totuşi, prin specificul activitãţii sale jurisdicţionale, Curtea Constituţionalã are caracterul unei instanţe judecãtoreşti, ceea ce implicã în mod obligatoriu existenţa posibilitãţii revenirii asupra unei decizii sau supunerea acesteia cenzurii unui organ superior. În acest sens, cu referire la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, este invocatã jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotãrârea din 10 februarie 1983 pronunţatã în Cauza Albert şi Le Compte împotriva Belgiei şi Hotãrârea din 26 octombrie 1984, pronunţatã în Cauza De Cubber împotriva Belgiei. Or, caracterul suprem este atribuit Constituţiei, şi nu Curţii Constituţionale. De altfel, chiar instanţa constituţionalã, prin Decizia nr. 64 din 2 iunie 1994, a arãtat cã "nu poate fi negat dreptul (cetãţeanului - n.n.) de a contesta legitimitatea constituţionalã a legii aplicabile". În concluzie, singura modalitate de îndreptare a viciului de neconstituţionalitate este declararea de cãtre Curtea Constituţionalã a neconstituţionalitãţii dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 . Depune la dosarul cauzei note de şedinţã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiatã, a excepţiei de neconstituţionalitate. Curtea Constituţionalã nu poate fi confundatã şi nu poate avea trãsãturile unei instanţe judecãtoreşti, rolul sãu fiind acela de garant al supremaţiei Constituţiei. Cu privire la incidenţa art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale în materie civilã în cadrul procedurii desfãşurate în faţa Curţii Constituţionale, este amintitã Hotãrârea din 28 iunie 1978 pronunţatã de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în Cauza Koning împotriva Germaniei, în care aceasta a statuat cã natura procedurilor, în respectiva speţã, avea reduse consecinţe în planul aplicãrii art. 6 paragraful 1 din Convenţie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Sentinţa civilã nr. 6.018 din 19 octombrie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 10.397/2/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicatã de Asociaţia Ofiţerilor de Geniu în Rezervã şi Retragere "Constantin Hârjeu", Asociaţia Cadrelor Militare de Cãi Ferate şi Transporturi, Asociaţia Cadrelor de Chimie Militarã în Rezervã şi Retragere "Constantin T. Neniţescu", Asociaţia Medicilor şi Farmaciştilor Ofiţeri de Rezervã din România "Dr. Carol Davila", Asociaţia Naţionalã a Cadrelor Militare în Rezervã şi Retragere "A.I. Cuza" - Filiala Sector 5 Bucureşti, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervã şi Retragere "Honor et Patria Vae Victis", Stelian Teodor Palade, Dan Crihan şi Constantin Stãnãşilã într-o cauzã de contencios administrativ având ca obiect o acţiune în constatare a inadmisibilitãţii validãrii Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, pe motivul cã Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 a Curţii Constituţionale, referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor acestei legi, exercitatã înainte de promulgare, încalcã art. 47 din Constituţie, şi obligarea Curţii Constituţionale sã revizuiascã aceastã decizie şi sã pronunţe, în consecinţã, o decizie în acord cu prevederile constituţionale.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia aratã cã, prin caracteristicile de unicitate şi independenţã, conferite de textele de lege criticate, Curtea Constituţionalã se situeazã în afara cadrului constituţional, deoarece blocheazã, practic, accesul la justiţie consacrat de art. 21 din Legea fundamentalã, sub aspectul revizuirii propriilor decizii. Se aratã, totodatã, cã art. 142 alin. (1) din Constituţie nu rezervã Curţii Constituţionale cele douã atribute care o fac intangibilã şi nici nu proclamã supremaţia Curţii Constituţionale, ci a Constituţiei . Mai observã autorii excepţiei cã aceastã instituţie nu figureazã în cuprinsul titlului III din Constituţie, intitulat "Autoritãţi publice" şi nici nu este inclusã în vreuna dintre puterile recunoscute de art. 1 alin. (4) din Constituţie, astfel cã s-ar impune analizarea întregii Legi nr. 47/1992 sub aspectul compatibilitãţii ei cu prevederile fundamentale. Se mai susţine cã interdicţia prevãzutã de Legea nr. 47/1992, ca judecãtorii şi personalul Curţii Constituţionale sã dea consultaţii în probleme de competenţa Curţii Constituţionale, este contrarã normelor de bun-simţ, deoarece prezumã şi impune infailibilitatea judecãtorilor constituţionali, în condiţiile în care deciziile Curţii, chiar vãdit greşite, nu pot fi atacate şi nu pot fi îndreptate nici de Curte. În concret, autorii excepţiei aratã cã dreptul lor constituţional la pensie, precum şi dreptul la un nivel de trai decent au fost afectate prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 a Curţii Constituţionale şi doresc, în consecinţã, deblocarea accesului la justiţie pentru crearea posibilitãţii ca aceastã decizie sã fie reevaluatã.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicatã, sunt constituţionale. Se aratã, în acest sens, cã dreptul de acces liber la justiţie, pretins încãlcat, este pe deplin respectat, din moment ce autorii excepţiei au formulat o acţiune în faţa instanţei judecãtoreşti, care a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate. Prin Decizia nr. 827 din 26 mai 2009, Curtea a statuat cã semnificaţia principiului constituţional al accesului liber la justiţie nu se referã la apãrarea unui drept, a unei libertãţi sau a unui interes legitim în faţa Curţii Constituţionale, în mod direct, ci numai în faţa instanţelor judecãtoreşti, care, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, realizeazã justiţia. Curtea Constituţionalã este o autoritate publicã politico-jurisdicţionalã care se situeazã în afara sferei puterii legislative şi care, chiar dacã prezintã caracter jurisdicţional sub aspectul unor proceduri, nu exercitã nicidecum funcţia puterii judecãtoreşti, caracterizatã, printre altele, de existenţa controlului judiciar. Ca atare, legiuitorul este îndreptãţit sã reglementeze competenţa şi atribuţiile Curţii Constituţionale în mod diferit de acela al instanţelor de judecatã, fiind vorba de instituţii cu naturã juridicã şi funcţii diferite. Se mai menţioneazã cã dispoziţiile art. 47 alin. (1) şi (2) din Constituţie, invocate, nu au incidenţã în cauzã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile apãrãtorului autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, având urmãtorul cuprins:
- Art. 1 alin. (2) şi (3): "(2) Curtea Constituţionalã este unica autoritate de jurisdicţie constituţionalã în România.
(3) Curtea Constituţionalã este independentã faţã de orice altã autoritate publicã şi se supune numai Constituţiei şi prezentei legi."
Textele constituţionale pretins încãlcate sunt cele ale art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 47 - Nivelul de trai şi ale art. 142 alin. (1) potrivit cãruia "Curtea Constituţionalã este garantul supremaţiei Constituţiei ." De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitor la dreptul la un proces echitabil.
În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţionalã a mai soluţionat excepţii de neconstituţionalitate prin care au fost analizate susţineri de neconstituţionalitate asemãnãtoare celor formulate în dosarul de faţã, şi anume referitoare la încãlcarea accesului la justiţie datoritã lipsei de control judiciar asupra deciziilor pronunţate de Curtea Constituţionalã. Prin Decizia nr. 827 din 26 mai 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 2 iulie 2009, Curtea a reţinut, cu privire la critica adusã caracterului general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, cã aceasta "este o autoritate publicã politico-jurisdicţionalã care se situeazã în afara sferei puterii legislative, executive sau judecãtoreşti, rolul sãu fiind acela de a asigura supremaţia Constituţiei, ca Lege fundamentalã a statului de drept. Este adevãrat cã în exercitarea acestei atribuţii Curtea dispune de modalitãţi de control jurisdicţional al supremaţiei Constituţiei, asemãnãtoare jurisdicţiei unei instanţe judecãtoreşti, procedurile prin care se realizeazã atribuţiile Curţii au trãsãturile procedurilor judecãtoreşti, iar în exercitarea atribuţiilor, judecãtorii sunt independenţi şi inamovibili. Acest lucru nu are nicidecum însã semnificaţia exercitãrii funcţiei puterii judecãtoreşti sau a existenţei posibilitãţii de control judiciar, exercitat de cãtre instanţele de judecatã, asupra deciziilor pronunţate de cãtre Curtea Constituţionalã.
Legiuitorul este îndreptãţit sã reglementeze competenţa şi atribuţiile Curţii Constituţionale în mod diferit de acelea ale instanţelor de judecatã, fiind vorba de instituţii cu naturã juridicã şi funcţii diferite, în deplin acord cu dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor legislativã, executivã şi judecãtoreascã."
Referitor la dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit cãrora "Curtea Constituţionalã este unica autoritate de jurisdicţie constituţionalã în România", Curtea a mai reţinut, prin Decizia nr. 1.296 din 2 decembrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 18 februarie 2009, cã acest text de lege dã expresie prevederilor cuprinse în art. 142 alin. (1) şi art. 146 din Legea fundamentalã, precizând rolul Curţii de garant al supremaţiei Constituţiei.
De altfel, cu privire la aceeaşi problemã, a unicitãţii de competenţã a Curţii Constituţionale, aceasta a constatat, prin Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009, cã, potrivit Legii fundamentale, singura autoritate abilitatã sã exercite controlul constituţionalitãţii legilor sau ordonanţelor este instanţa constituţionalã. Prin urmare, nici Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nici instanţele judecãtoreşti sau alte autoritãţi publice ale statului nu au competenţa de a controla constituţionalitatea legilor sau ordonanţelor, indiferent dacã acestea sunt sau nu în vigoare.
Curtea constatã cã argumentele expuse în deciziile amintite îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
În plus faţã de cele reţinute în jurisprudenţa incidentã a Curţii Constituţionale se impun unele observaţii.
Orice stat de drept democratic prezumã şi impune ab initio respectul faţã de drepturile şi libertãţile fundamentale, înscrise în Constituţie şi în actele juridice internaţionale. Aceeaşi Lege fundamentalã reglementeazã entitãţile publice - persoane juridice de drept public - menite sã asigure funcţionarea statului în concordanţã cu principiile democraţiei constituţionale. În acelaşi scop, Constituţia consacrã, printre puterile statului, şi puterea judecãtoreascã, instanţele judecãtoreşti fiind cele înzestrate, de principiu, cu o competenţã generalã în a judeca litigiile între particulari, respectiv între particulari şi autoritãţi publice sau între autoritãţi publice.
În ceea ce priveşte controlul de constituţionalitate, acesta este, de asemenea, înscris în prevederile Legii fundamentale, ca o garanţie esenţialã a respectãrii drepturilor şi principiilor fundamentale într-un stat de drept. Sub aspectul jurisdicţiei constituţionale, în timp s-au impus douã modele: cel american, care pãstreazã plenitudinea de jurisdicţie a Curţii Supreme, care face parte din puterea judecãtoreascã, respectiv cel european, care dã în competenţa unei instanţe specializate judecarea cauzelor ce privesc constituţionalitatea, instanţã situatã în afara organizãrii puterilor statului. Particularitatea Curţilor Constituţionale europene constã în aceea cã sunt autoritãţi publice distincte de oricare dintre puterile statului cunoscute tradiţional în cadrul democraţiei constituţionale: legislativã, executivã şi judecãtoreascã, justiţia constituţionalã reprezentând, aşadar, o activitate specializatã, diferitã de cea specificã autoritãţii judecãtoreşti şi exercitatã independent de toate celelalte puteri statale. Curţile Constituţionale beneficiazã de o competenţã prin atribuire, dar au plenitudine de jurisdicţie în privinţa atribuţiilor stabilite. Curtea Constituţionalã a României se supune numai Constituţiei şi legii ei organice de organizare şi funcţionare nr. 47/1992, competenţa sa fiind stabilitã de art. 146 din Legea fundamentalã şi de Legea nr. 47/1992.
Esenţa controlului de constituţionalitate constã în verificarea compatibilitãţii dintre legi (înainte de promulgare şi/sau dupã intrarea lor în vigoare) şi ordonanţe, pe de o parte, şi normele fundamentale sau convenţionale, pe de altã parte, astfel cã instanţa de contencios constituţional nu soluţioneazã, la fel ca toate celelalte instanţe judecãtoreşti ce aparţin sistemului judecãtoresc, litigii sau pricini în care persoanele reclamã, în general, încãlcarea unor drepturi sau vãtãmarea unor interese legitime şi pretind, în consecinţã, anumite modalitãţi concrete pentru revenirea la starea de drept sau de compensare a daunei sau a prejudiciului suferit, ci examineazã în drept, şi nu în fapt, o reglementare legalã, în sensul conformitãţii ei cu prevederile Constituţiei . Excepţia de neconstituţionalitate este mijlocul procedural pus la dispoziţia oricãrei pãrţi dintr-un proces pendinte de a susţine, în faţa Curţii Constituţionale, vãtãmarea drepturilor sale prin incidenţa, în cauza sa, a unui text de lege considerat a fi neconstituţional. Ajuns în aceastã fazã, justiţiabilul nu poate susţine negarea accesului la justiţie, invocarea excepţiei de neconstituţionalitate reflectând tocmai o consecinţã a exercitãrii dreptului la acţiune, precum şi un mijloc de apãrare.
Prin învestirea instanţei constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate, aceasta din urmã se desprinde de condiţia iniţialã şi obligatorie a interesului individual al autorului excepţiei, raportat la speţa dedusã judecãţii, şi capãtã caracter de excepţie de ordine publicã, soluţia Curţii Constituţionale prezentând interes general tocmai prin faptul cã ea se reflectã asupra normei legale examinate, şi nu asupra aspectelor de fapt ce au relevanţã numai în faţa instanţei de judecatã. Constatarea, printr-o decizie a Curţii, a neconstituţionalitãţii unui text de lege produce efecte juridice erga omnes, consecinţã ce derivã din caracterul de unicitate şi independenţã a autoritãţii de jurisdicţie constituţionalã. În caz contrar, decizia Curţii - de respingere - are tot caracter general obligatoriu şi are putere numai pentru viitor, în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituţie, în sensul cã autoritãţile publice implicate în speţa în care excepţia a fost invocatã sunt obligate sã respecte decizia, atât dispozitivul, cât şi considerentele ce au fundamentat-o, însã efectul juridic al unei asemenea decizii se circumscrie numai cadrului procesual al litigiului în care a fost ridicatã excepţia, deci are caracter inter partes. Prin urmare, acelaşi text de lege poate fi readus spre examinare în faţa Curţii Constituţionale, având în vedere cã pot fi relevate noi aspecte şi temeiuri constituţionale, ce pot justifica, în viitor, o soluţie diferitã. Posibilitatea reiterãrii aceleiaşi excepţii de neconstituţionalitate, cu respectarea condiţiilor legale privind admisibilitatea sa, se poate converti, în planul specific procedurilor constituţionale, într-o cale de atac, cu o fizionomie proprie, scopul şi finalul acestui demers fiind, în realitate, acelaşi cu cel urmãrit la promovarea unei cãi de atac: readucerea în faţa instanţei de contencios constituţional a unui text de lege asupra cãruia aceasta a mai pronunţat anterior soluţii de respingere, însã cu invocarea unor aspecte noi, de naturã a determina schimbarea acestei jurisprudenţe.
Luând în considerare cele de mai sus, Curtea nu poate reţine criticile de neconstituţionalitate referitoare la nesocotirea, prin reglementarea art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, a imperativelor impuse de liberul acces la justiţie într-un stat de drept. În ce priveşte invocarea prevederilor art. 47 din Constituţie, privind dreptul la un nivel de trai decent, Curtea constatã cã acestea nu au incidenţã în cauzã. Este adevãrat, aceste norme sunt invocate prin raportare la efectele concrete pe care Decizia Curţii Constituţionale nr. 871 din 25 iunie 2010 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor (devenitã Legea nr. 119/2010) le produce asupra situaţiei materiale a autorilor excepţiei prin diminuarea cuantumului pensiei, însã obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate nu îl constituie aceastã decizie, ci prevederile art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, care nu au nicio legãturã cu dreptul la un nivel de trai decent.
Cât priveşte invocarea art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale în cuprinsul motivãrii excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea Constituţionalã nu neagã de plano incidenţa sa în cadrul procedurilor specifice controlului de constituţionalitate. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a avut un caracter evolutiv în acest domeniu, determinat de caracterul eterogen al atribuţiilor şi structurilor instanţelor constituţionale europene, diversitate explicatã prin marja largã de apreciere oferitã statelor în reglementarea contenciosului constituţional intern, astfel cã, în prezent, s-a conturat şi se menţine practica potrivit cãreia art. 6 din Convenţie este aplicabil jurisdicţiilor constituţionale în situaţia în care controlul de constituţionalitate este exercitat la sesizarea particularilor şi are o determinare directã asupra drepturilor cu caracter civil ale acestora (a se vedea, în acest sens, Hotãrârea din 23 iunie 1993 pronunţatã în Cauza Ruiz-Mateos împotriva Spaniei, paragrafele 35, 57 şi urmãtoarele, Hotãrârea din 16 septembrie 1996, pronunţatã în Cauza Suâmann împotriva Germaniei, paragraful 39 şi urmãtoarele sau Hotãrârea din 25 februarie 2000, pronunţatã în Cauza Gast şi Popp împotriva Germaniei, paragraful 64 şi urmãtoarele). În prezenta cauzã, Curtea, având în vedere considerentele deja expuse, constatã cã nu se pune problema, însã, a încãlcãrii exigenţelor dreptului la un proces echitabil, atât sub aspectul celeritãţii impuse de respectarea termenului rezonabil, cât şi sub aspectul accesului oricãrei persoane la o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicatã de Asociaţia Ofiţerilor de Geniu în Rezervã şi Retragere "Constantin Hârjeu", Asociaţia Cadrelor Militare de Cãi Ferate şi Transporturi, Asociaţia Cadrelor de Chimie Militarã în Rezervã şi Retragere "Constantin T. Neniţescu", Asociaţia Medicilor şi Farmaciştilor Ofiţeri de Rezervã din România "Dr. Carol Davila", Asociaţia Naţionalã a Cadrelor Militare în Rezervã şi Retragere "A.I. Cuza" - Filiala Sector 5 Bucureşti, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervã şi Retragere "Honor et Patria Vae Victis", Stelian Teodor Palade, Dan Crihan şi Constantin Stãnãşilã în Dosarul nr. 10.397/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 27 martie 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
