Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 302 din 13 iunie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 27 teza intai si art. 32 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 449 din 22 iulie 2013
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor prevederilor art. 27 şi 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Corneliu Miloş în Dosarul nr. 2.215/229/2012 al Judecătoriei Feteşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 73D/2013.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, făcând referire la jurisprudenţa Curţii în materie. În plus, arată că prin Decizia nr. 10 din 10 iunie 2013 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a stabilit, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) şi art. 31 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi a înştiinţării de plată, prin afişare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poştă, cu aviz de primire. Cerinţa comunicării procesului-verbal de contravenţie şi a înştiinţării de plată este îndeplinită şi în situaţia refuzului expres al primirii corespondenţei, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcţionarul poştal.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 5 decembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 2.215/229/2012, Judecătoria Feteşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 şi 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Excepţia a fost ridicată de Corneliu Miloş într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 aduce atingere art. 21 din Constituţie, deoarece comunicarea procesului-verbal şi a înştiinţării de plată prin afişare la domiciliul contravenientului nu este efectivă, existând posibilitatea ca informarea contravenientului să nu aibă loc. Prin urmare, accesul la justiţie este îngrădit, deoarece contravenientul poate depăşi termenele legale pentru contestarea procesului-verbal.
Totodată, art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 îngrădeşte accesul liber la justiţie, deoarece contravenientul este obligat să se adreseze instanţei de judecată în circumscripţia căreia a săvârşit fapta, iar nu instanţei de judecată de la domiciliul său.
Judecătoria Feteşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată cu privire la dispoziţiile art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, deoarece modalitatea de comunicare a procesului-verbal prin afişare este de natură a asigura comunicarea efectivă către contravenient. Art. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 ce reglementează competenţa teritorială în favoarea instanţei de la locul săvârşirii contravenţiei este neconstituţional, deoarece contravenientul trebuie să suporte cheltuieli nerezonabile pentru a se deplasa la sediul instanţei competente.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, făcând referire la jurisprudenţa Curţii în materie.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 27 şi 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată, însă, că sunt criticate, în realitate, dispoziţiile art. 27 teza întâi şi art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, care au următorul cuprins:
- Art. 27 teza întâi: "Comunicarea procesului-verbal şi a înştiinţării de plată se face prin poştă, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului. [...].";
- Art. 32 alin. (2): "Plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia." Curtea observă că în cauză s-au aplicat prevederile art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, deoarece potrivit art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 "Contravenţiilor prevăzute la art. 8 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare."
Art. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 a fost modificat prin art. 41 pct. 4 din titlul IV al Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, care a intrat în vigoare la 15 februarie 2013, preluând, în esenţă, soluţia legislativă criticată de autorul excepţiei, respectiv judecarea plângerii contravenţionale de către judecătoria în circumscripţia căreia a fost săvârşită contravenţia.
Curtea mai observă că, prin art. III pct. 1 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, care a intrat în vigoare tot la data de 15 februarie 2013, s-a introdus art. 10^1 în Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 424/2002, având următorul conţinut: "Prin derogare de la dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, plângerea, însoţită de copia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul contravenientul."
Având în vedere că art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, care preia soluţia legislativă cuprinsă în art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, este înlăturat de la aplicare prin art. 10^1 în Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, în cauzele care au ca obiect soluţionarea plângerilor contravenţionale formulate în ceea ce priveşte aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, nu mai subzistă raţiunea care a stat la baza pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 160 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 18 iunie 2013, decizie pronunţată într-o cauză având ca obiect regimul circulaţiei pe drumurile publice.
Curtea se va pronunţa asupra prevederilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 care şi-au produs efectele juridice în cauză, astfel încât, în conformitate cu cele statuate prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze constituţionalitatea acestora.
Autorul susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 21 privind accesul liber la justiţie din Constituţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:
1. Cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, Curtea s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 467 din 6 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 28 iunie 2006, Decizia nr. 1.254 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, şi Decizia nr. 261*) din 21 mai 2013, nepublicată la data pronunţării prezentei decizii.
________
*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 261 din 21 mai 2013 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 2 iulie 2013.
Astfel, prin Decizia nr. 467 din 6 iunie 2006, Curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte comunicarea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, precum şi a înştiinţării de plată a amenzii corespunzătoare, regula generală este prevăzută de art. 26 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi constă în înmânarea lor direct contravenientului. Textul de lege dedus controlului de constituţionalitate instituie o excepţie de la această regulă, excepţie aplicabilă situaţiei în care contravenientul lipseşte de la domiciliul sau, după caz, de la sediul său ori, deşi prezent, refuză să semneze procesul-verbal. Curtea a statuat că nu se poate reţine critica de neconstituţionalitate privind pretinsa încălcare a prevederilor art. 21 din Legea fundamentală, întrucât dispoziţiile art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, referitoare la afişarea procesului-verbal, nu constituie, prin ele însele, o nesocotire a dreptului de acces liber la justiţie. Curtea a observat că autorul excepţiei pleacă de la premisa că, în practică, există riscul să nu ia cunoştinţă de existenţa actului sancţionator. Aceasta e însă doar o supoziţie ce se întemeiază pe o simplă temere ipotetică potrivit căreia instrumentum probationis ar putea fi distrus sau furat. În realitate, afişarea, ca modalitate de comunicare a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, satisface pe deplin cerinţele procedurale care să asigure contravenientului exercitarea dreptului de acces liber la justiţie.
Totodată, prin Decizia nr. 1.254 din 22 septembrie 2011, Curtea a observat că, potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (1), art. 26 alin. (3) şi art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, sunt reglementate două modalităţi tehnice de realizare a comunicării: prin înmânare şi prin poştă sau afişare. Raţiunea celei din urmă constă în aducerea la cunoştinţa persoanei care a săvârşit o contravenţie a documentelor menţionate, aşa încât aceasta să poată formula plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei. Rezultă că această modalitate de comunicare a procesului-verbal este de natură a asigura încunoştinţarea efectivă a contravenientului în privinţa faptei săvârşite şi a sancţiunii contravenţionale aplicate fără a îngrădi accesul liber la justiţie.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Distinct de cele arătate, în privinţa respectării ordinii modalităţilor de comunicare prevăzute la art. 27 teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, Curtea observă că legiuitorul nu a prevăzut în mod expres obligativitatea respectării de către organele abilitate a ordinii în care metodele de comunicare în cauză au fost enumerate.
Curtea observă însă că prin Decizia nr. 10 din 10 iunie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a stabilit că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenţie şi a înştiinţării de plată, prin afişare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poştă, cu aviz de primire. Cerinţa comunicării procesului-verbal de contravenţie şi a înştiinţării de plată este îndeplinită şi în situaţia refuzului expres al primirii corespondenţei, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcţionarul poştal.
2. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, Curtea constată că acestea au fost supuse controlului de constituţionalitate, de exemplu, prin Decizia nr. 927 din 7 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 26 iulie 2011.
Cu acel prilej, făcând referire la jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că textul de lege criticat nu îngrădeşte accesul liber la justiţie, ci instituie norme de procedură privind soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, şi anume instanţa competentă să soluţioneze plângerea. Această modalitate de reglementare reprezintă însă opţiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, privind competenţa şi procedura în faţa instanţelor judecătoreşti. Neintervenind elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Corneliu Miloş în Dosarul nr. 2.215/229/2012 al Judecătoriei Feteşti şi constată că dispoziţiile art. 27 teza întâi şi art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Feteşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 13 iunie 2013.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Cristina Cătălina Turcu
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
