Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 301 din 3 martie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 si art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 239 din 10 aprilie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Carmen Cãtãlina Gliga - procuror
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi <>art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, excepţie ridicatã de Rada Pârvu, Niculina Popescu, Mihai Ionuţ Mateescu, Cristian Viorel Mateescu, Irina Mariana Mocanu, Traiana Anghel, Ana Maria Anghel, Alexandru Cristian Anghel, Constantin Panait, Magdalena Ilie, Petruţa Popescu şi Florentina Pivniuc în Dosarul nr. 13.879/3/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilã.
La apelul nominal rãspunde autoarea Florentina Pivniuc, lipsã fiind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent referã asupra cauzei şi aratã cã la dosar s-au întors citaţiile, în ceea ce îi priveşte pe autorii Mateescu Mihai Ionuţ şi Mateescu Cristian Viorel, cu menţiuni ilizibile, aceştia nespecificând o altã adresã la care sã fie citaţi.
Reprezentantul Ministerului Public considerã cã procedura de citare este legal îndeplinitã.
Curtea, având în vedere dispoziţiile art. 98 din Codul de procedurã civilã, potrivit cãrora schimbarea domiciliului uneia dintre pãrţi în timpul judecãţii trebuie, sub pedeapsa neluãrii ei în seamã, sã fie adusã la cunoştinţa instanţei prin petiţie la dosar, considerã cã procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza este în stare de judecatã.
Partea prezentã solicitã admiterea excepţiei, susţinerile acesteia vizând situaţia de fapt în dosarul instanţei de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 24 septembrie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 13.879/3/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi <>art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia. Excepţia a fost ridicatã de Rada Pârvu, Niculina Popescu, Mihai Ionuţ Mateescu, Cristian Viorel Mateescu, Irina Mariana Mocanu, Traiana Anghel, Ana Maria Anghel, Alexandru Cristian Anghel, Constantin Panait, Magdalena Ilie, Petruţa Popescu şi Florentina Pivniuc într-o cauzã civilã având ca obiect o acţiune în revendicare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţã, cã, prin aplicarea termenului de decãdere prevãzut de <>art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 , aceştia sunt privaţi de proprietate, sunt expropriaţi, de vreme ce, potrivit art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege, persoanele ale cãror imobile au fost preluate fãrã titlu valabil îşi pãstreazã calitatea de proprietar avutã la data preluãrii. Totodatã, aratã cã <>art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 face distincţie între acţiunea în revendicare şi acţiunea reparatorie, fiecare dintre acestea având regimuri juridice diferite, respectiv prima având caracter imprescriptibil datoritã caracterului perpetuu al dreptului pe care se întemeiazã, cea de-a doua fiind supusã unui termen de decãdere. Considerã cã, pentru aceste motive, textele de lege criticate sunt neconstituţionale, fiind contrare dispoziţiilor constituţionale invocate. De asemenea, invocã şi dispoziţiile art. 2, 17, 28 şi 30 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, fãrã sã formuleze însã o motivare din care sã rezulte contrarietatea faţã de textele din convenţie şi protocol.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã reglementarea unui termen de decãdere pentru formularea cererilor în justiţie nu este contrarã principiilor constituţionale, iar stabilirea unui raport între legea generalã şi legea specialã nu contravine principiului ocrotirii proprietãţii private.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã prevederile <>art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 şi ale <>art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 sunt constituţionale. În acest sens, face referire la <>deciziile Curţii Constituţionale nr. 896/2008 , nr. 533/2008, nr. 250/2007 şi nr. 50/2007.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicatã, în urma adoptãrii <>Legii nr. 247/2005 , în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, şi ale <>art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, cu modificãrile ulterioare, care au urmãtorul conţinut:
- <>Art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 : "Nerespectarea termenului de 6 luni prevãzut pentru trimiterea notificãrii atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie mãsuri reparatorii în naturã sau prin echivalent.";
- <>Art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 : "Bunurile preluate de stat fãrã titlu valabil, inclusiv cele obţinute prin vicierea consimţãmântului, pot fi revendicate de foştii proprietari sau de succesorii acestora, dacã nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie."
Autorii excepţiei invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) referitoare la garantarea valorilor supreme ale poporului român şi a idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, ale art. 11 alin. (1) şi (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 15 alin. (1) relative la universalitate, ale art. 16 alin. (2) care consacrã principiul legalitãţii, ale art. 20 alin. (1) şi (2) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, ale art. 44 alin. (1), (2) teza întâi, (3) şi (4) referitoare la garantarea dreptului de proprietate privatã, expropriere şi naţionalizare şi orice alte mãsuri de trecere silitã în proprietatea publicã a unor bunuri şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi. Totodatã, invocã contrarietatea textelor de lege criticate raportat atât la dispoziţiile art. 2 privind dreptul la viaţã, art. 17 relative la interzicerea abuzului de drept, art. 28 privind declaraţii ale unor comitete privind inadmisibilitatea şi art. 30 privind desesizarea în favoarea Marii Camere din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, cât şi la dispoziţiile art. 1 paragraful 1 privind protecţia proprietãţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele:
I. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 , Curtea constatã cã prevederile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale.
Astfel, Curtea a analizat contrarietatea textelor de lege criticate faţã de dispoziţiile <>art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, statuând, prin Decizia nr. 922 din 14 decembrie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 23 ianuarie 2007, cã reglementarea în cauzã este în acord cu art. 44 alin. (1) teza a doua din Legea fundamentalã, potrivit cãreia "conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege".
Curtea a reţinut cã reglementarea unui termen de decãdere pentru notificare, ca procedurã prealabilã solicitãrii în justiţie a mãsurilor reparatorii în naturã sau prin echivalent, nu poate echivala cu o expropriere sau o naţionalizare ori o altã mãsurã de trecere silitã în proprietatea publicã a unor bunuri. Recunoaşterea sine die a posibilitãţii persoanei interesate de a declanşa procedura de restituire a imobilelor preluate abuziv de cãtre stat ar fi fost de naturã sã genereze un climat de insecuritate juridicã în domeniul proprietãţii imobiliare.
De asemenea, Curtea a constatat, în aceeaşi decizie, cã textul de lege criticat nu încalcã nici art. 21 alin. (1) din Constituţie referitor la accesul liber la justiţie, ci instituie norme procedurale pentru exercitarea acestui drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentalã.
Cele statuate în decizia menţionatã îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã, neintervenind elemente noi de naturã a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.
În prezenta cauzã, autorii excepţiei susţin şi contrarietatea prevederilor criticate raportat la dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (2) care consacrã principiul legalitãţii, cu motivarea cã statul, care în opinia autorilor are calitatea de "posesor neproprietar", este privilegiat, în temeiul prevederilor <>art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 , prin "blocarea" acţiunilor în revendicare, datoratã aplicãrii termenului de decãdere, "faţã de ceilalţi posesori neproprietari care rãspund civil în cadrul acţiunilor în revendicare."
Curtea constatã însã cã pierderea beneficiului termenului reglementat prin textul de lege criticat nu poate constitui temei pentru invocarea unei eventuale contrarietãţi între acesta şi dispoziţiile constituţionale precizate de autori, întrucât nerespectarea termenului legal prevãzut de lege pentru trimiterea notificãrii nu poate fi invocatã ca generând o situaţie discriminatorie, potrivit principiului general de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans.
În ceea ce priveşte critica autorilor excepţiei în sensul cã prevederile <>art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 sunt contrare dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, se observã cã aceasta nu poate fi reţinutã, de vreme ce, în cauzã, nu s-a constatat o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi. Celelalte dispoziţii constituţionale invocate nu sunt incidente.
II. În ceea ce priveşte prevederile <>art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 , Curtea reţine cã acestea au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, prin <>Decizia nr. 896 din 16 septembrie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 21 octombrie 2008, şi <>Decizia nr. 117 din 16 februarie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 22 martie 2006, constatându-se constituţionalitatea acestora.
Prin dispoziţiile alin. (2) al art. 6 din legea criticatã se stabileşte cã bunurile preluate de stat fãrã un titlu valabil, inclusiv cele obţinute prin vicierea consimţãmântului, pot fi revendicate de foştii proprietari sau de moştenitorii acestora, dacã nu fac obiectul unor legi speciale cu caracter reparatoriu, iar în aceste cazuri instanţele de judecatã sunt competente sã stabileascã valabilitatea titlurilor. Curtea a reţinut cã, faţã de aceastã situaţie, este neîntemeiatã critica privind îngrãdirea liberului acces la justiţie. De asemenea, Curtea a constatat cã este neîntemeiatã şi critica de neconstituţionalitate referitoare la încãlcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie.
În acest sens, Curtea a reţinut cã este constituţionalã opţiunea Parlamentului de a reglementa soluţia legislativã potrivit cãreia bunurile care nu au intrat "în temeiul unui titlu valabil" în proprietatea statului sã nu fie incluse în domeniul public sau privat al statului, putând astfel sã fie revendicate, potrivit alin. (2) al <>art. 6 din Legea nr. 213/1998 , dacã nu fac obiectul unor legi speciale de reparaţie.
Neexistând elemente noi, de naturã a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Celelalte dispoziţii constituţionale invocate nu sunt relevante pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
De asemenea, Curtea reţine cã, în prezentul dosar, autorii excepţiei invocã şi contrarietatea textelor de lege criticate prin raportare atât la dispoziţiile art. 2, 17, 28 şi 30 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, cât şi la dispoziţiile art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, fãrã sã formuleze o motivare din care sã rezulte în ce constã contrarietatea faţã de prevederile din convenţie menţionate. Or, potrivit <>art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , sesizãrile adresate Curţii Constituţionale trebuie motivate şi, ca atare, Curtea nu se poate substitui autorilor excepţiei în ceea ce priveşte formularea unor motive de neconstituţionalitate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 şi <>art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, excepţie ridicatã de Rada Pârvu, Niculina Popescu, Mihai Ionuţ Mateescu, Cristian Viorel Mateescu, Irina Mariana Mocanu, Traiana Anghel, Ana Maria Anghel, Alexandru Cristian Anghel, Constantin Panait, Magdalena Ilie, Petruţa Popescu şi Florentina Pivniuc în Dosarul nr. 13.879/3/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 3 martie 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
