Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 300 din 9 iulie 2003 asupra sesizarii de neconstitutionalitate a Legii privind aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 18/2003 pentru modificarea art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea si functionarea Societatii Romane de Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune
Curtea Constituţionalã a fost sesizatã, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie, în vederea declansarii controlului de constitutionalitate asupra Legii privind aprobarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 18/2003 pentru modificarea <>art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societãţii Romane de Radiodifuziune şi Societãţii Romane de Televiziune de cãtre un grup de 53 de deputaţi, şi anume: Gheorghe Albu, Victor Babiuc, Mihai Baciu, Gheorghe Barbu, Radu Mircea Berceanu, Emil Boc, Anca Daniela Boagiu, Vasile Bran, Costica Canacheu, Ion Cirstoiu, Teodor Cladovan, Sorin Frunzaverde, Paula Maria Ivanescu, Victor Sorin Lepsa, Mircea Man, Alexandru Mocanu, Nicolae Nan, Gheorghe-Liviu Negoita, Vasile Nistor, Ioan Oltean, Ioan Onisei, Alexandru Peres, Ştefan-Marian Popescu-Bejat, Romeo-Marius Raicu, Mihai Stanisoara, Mircea Nicu Toader, Marin Anton, George Crin Laurentiu Antonescu, Andrei Ioan Chiliman, Viorel-Gheorghe Coifan, Victor Paul Dobre, Ovidiu-Virgil Draganescu, Liviu Iuliu Dragos, Valeriu Gheorghe, Titu-Niculae Gheorghiof, Puiu Hasotti, Anton Ionescu, Ion Luchian, Catalin Micula, Monica Octavia Musca, Gheorghe-Eugen Nicolaescu, Adrian Emanuel Semcu, Napoleon Pop, Cornel Popa, Grigore Dorin Popescu, Calin Popescu-Tariceanu, Vasile Predica, Dan-Radu Rusanu, Nini Sapunaru, Dan Coriolan Simedru, Cornel Stirbet, Valeriu Stoica şi Radu Stroe. Sesizarea a fost transmisã prin Adresa nr. 51/457 din 1 iulie 2003 a secretarului general al Camerei Deputaţilor şi a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 3.237 din 1 iulie 2003, formând obiectul Dosarului nr. 311A/2003. Sesizarea de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 18/2003 pentru modificarea <>art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societãţii Romane de Radiodifuziune şi Societãţii Romane de Televiziune, adoptatã de Camera Deputaţilor şi de Senat la 26 iunie 2003, are urmãtorul cuprins: <<I. Potrivit dispoziţiilor art. 114 alin. (1) din Constituţie: "Parlamentul poate adopta o lege specialã de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice". (În acest caz, este vorba despre <>Legea nr. 680/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 947 din 23 decembrie 2002). În conformitate cu prevederile art. 31 alin. (5) din Constituţie: "Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. [...] Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activitãţii lor se reglementeazã prin lege organicã". Legea cerutã de Constituţie este tocmai <>Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societãţii Romane de Radiodifuziune şi Societãţii Romane de Televiziune, republicatã, al carei articol 40 - neconstitutional - a fost modificat prin <>Ordonanta Guvernului nr. 18/2003 . Asadar, în aplicarea prevederilor art. 114 alin. (5) din Constituţie, Camerele reunite ale Parlamentului au adoptat, la data de 26 iunie 2003, Legea de aprobare a <>Ordonanţei Guvernului nr. 18/2003 , cu încãlcarea vãditã a dispoziţiilor art. 114 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 31 alin. (5) din Legea suprema. II. Cel de-al doilea motiv pentru care consideram ca Legea privind aprobarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 18/2003 pentru modificarea <>art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societãţii Romane de Radiodifuziune şi Societãţii Romane de Televiziune a fost adoptatã cu încãlcarea dispoziţiilor constituţionale, priveşte nerespectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Legea suprema, potrivit cãrora "Legile ordinare şi hotãrârile se adopta cu votul majoritãţii membrilor prezenţi din fiecare Camera". Asa cum rezulta din stenograma dezbaterilor din Camera Deputaţilor - 5 iunie 2003 -, pe care o anexãm, veţi remarca (pasaje subliniate) ca, de fapt, articolul unic din textul <>Ordonanţei Guvernului nr. 18/2003 - tocmai acela care prevede modificarea <>art. 40 din Legea nr. 41/1994 , republicatã -, a fost votat cu doar 78 de voturi din 174 de deputaţi prezenţi, în condiţiile în care erau necesare minimum 88 de voturi. În concluzie, având în vedere cele doua motive de fond invocate mai sus, autorii prezentei sesizãri solicita Curţii Constituţionale constatarea neconstitutionalitatii Legii privind aprobarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 18/2003 pentru modificarea <>art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societãţii Romane de Radiodifuziune şi Societãţii Romane de Televiziune, republicatã.>> În conformitate cu dispoziţiile <>art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sesizarea de neconstituţionalitate a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a prezenta punctele lor de vedere. Preşedintele Camerei Deputaţilor a comunicat, cu Adresa nr. 51/405/RG din 4 iulie 2003, punctul sau de vedere, în sensul ca sesizarea este nefondata, cu urmãtoarea motivare: I. Prin <>Legea nr. 680/2002 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, s-a delegat acestei autoritãţi puterea de reglementare prin ordonanţe în şapte domenii care nu constituie obiectul legilor organice, dintre care face parte şi cel referitor la "mãsuri în domeniul disciplinei financiare-valutare a agenţilor economici", prevãzut la art. 1 pct. II.1 din legea menţionatã, în baza cãrora a fost adoptatã <>Ordonanta Guvernului nr. 18/2003 pentru modificarea <>art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societãţii Romane de Radiodifuziune şi Societãţii Romane de Televiziune. Ordonanta a vizat modificarea <>art. 40 din Legea nr. 41/1994 , potrivit cãruia "Veniturile proprii ale societãţilor provin din taxe de abonament de radio şi de televizor, din surse realizate potrivit obiectului de activitate, precum şi din donaţii sau sponsorizãri", în sensul achitãrii unei taxe pentru serviciul public de radiodifuziune şi pentru cel de televiziune, de cãtre beneficiarii acestor servicii, persoane fizice şi persoane juridice, cu domiciliul ori sediul în România. Modificarea adusã <>Legii nr. 41/1994 nu priveşte organizarea serviciilor publice de radio şi de televiziune ori controlul parlamentar asupra activitãţii acestora, ipoteze în care s-ar fi impus modificarea doar prin lege organicã, ea priveşte materia taxelor, care nu tine de domeniul legilor organice, expres statuate în Constituţie. În consecinta, instituirea unei taxe poate fi realizatã pe calea unei ordonanţe emise în temeiul unei legi de abilitare, cum este şi <>Ordonanta Guvernului nr. 18/2003 . În motivarea punctului sau de vedere, preşedintele Camerei Deputaţilor invoca Decizia nr. 88 din 2 iunie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 3 iunie 1998, prin care Curtea Constituţionalã a statuat ca dispoziţiile care nu au caracter organic dintr-o lege organicã pot fi modificate printr-o lege ordinarã. II. Cat priveşte critica referitoare la modul de adoptare a legii, preşedintele Camerei Deputaţilor arata ca, potrivit stenogramei din 5 iunie 2003, în momentul în care s-a dezbãtut raportul comisiei sesizate în fond cu proiectul de lege menţionat, la amendamentul comisiei cu privire la articolul unic al legii s-au înregistrat un numãr de 78 de voturi pentru acest amendament, 33 de voturi impotriva şi nici o abţinere. Astfel fiind, proiectul de lege a fost adoptat cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţie şi celor ale art. 103 alin. 3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat. Preşedintele Senatului a comunicat, cu Adresa nr. 468 din 7 iulie 2003, punctul sau de vedere, apreciind ca sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, pentru urmãtoarele motive: I. Domeniul pentru care s-a dat abilitarea a fost respectat de cãtre Guvern prin ordonanta adoptatã, deoarece materia reglementatã în aceasta ordonanta priveşte taxa pentru serviciul public de radiodifuziune şi pentru cel de televiziune, iar impozitele şi taxele se stabilesc prin lege ordinarã. II. Legea privind aprobarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 18/2003 a fost adoptatã atât de cãtre Senat, cat şi de cãtre Camera Deputaţilor, cu votul majoritãţii membrilor fiecãrei Camere, prezenţi la şedinţa, asa cum prevãd dispoziţiile art. 74 alin. (2) din Constituţie. Guvernul a transmis Curţii Constituţionale punctul sau de vedere, cu Adresa nr. 5/6868 A.N. din 7 iulie 2003, în sensul ca sesizarea este neîntemeiatã. I. Potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. (5) din Constituţie sunt de domeniul legii organice doar normele care reglementeazã organizarea serviciilor publice de radio şi de televiziune şi controlul parlamentar asupra activitãţii acestora. <>Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societãţii Romane de Radiodifuziune şi Societãţii Romane de Televiziune, republicatã, deşi este o lege organicã, fiind adoptatã ca atare, cuprinde şi prevederi care reglementeazã aspecte ce nu sunt apartinatoare domeniului legii organice, cum sunt şi cele reglementate prin art. 40 al legii. În temeiul principiului simetriei juridice, o norma de natura legii ordinare, chiar fiind cuprinsã într-o lege organicã, poate fi modificatã printr-o norma de aceeaşi natura. II. Cu referire la susţinerea ca legea criticata a fost adoptatã cu nerespectarea dispoziţiilor art. 74 alin. (2) din Constituţie, se arata ca la şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 iunie 2003, asa cum rezulta din stenograma, s-a supus votului amendamentul de eliminare a alin. (1) şi (2) ale <>art. 40, iar nu articolul unic din textul Ordonanţei Guvernului nr. 18/2003 . În urma votului, rezultatele au fost: 34 de voturi pentru, 71 impotriva şi nici o abţinere. Din aceasta rezulta ca din numãrul de 105 deputaţi prezenţi în sala în acel moment, au votat impotriva acestui amendament mai mult decât majoritatea deputaţilor prezenţi, respectându-se astfel prevederile art. 103 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat. Se precizeazã, în continuare, ca doar adoptarea legilor ordinare, în ansamblu, este condiţionatã, pe de o parte, de prezenta în sala a majoritãţii deputaţilor, asa cum prevãd dispoziţiile art. 64 din Constituţie şi <>art. 134 alin. (1) din Hotãrârea nr. 8/1994 pentru aprobarea Regulamentului Camerei Deputaţilor, iar pe de alta parte, de exprimarea votului favorabil de cãtre jumãtate plus unu dintre cei prezenţi. În cazul adoptãrii amendamentelor, dispoziţii ale aceluiaşi regulament prevãd ca nu se aplica regula prezentei majoritãţii deputaţilor şi ca nu se recurge la verificarea cvorumului înainte de votare, pentru adoptarea lui fiind necesar sa voteze, în favoare, jumãtate plus unu din numãrul deputaţilor prezenţi în sala. Camera Deputaţilor s-a pronunţat, prin vot, asupra proiectului de lege, în ansamblul sau, la şedinţa din 17 iunie 2003, când 194 de deputaţi au votat în favoarea proiectului de lege, iar 36 impotriva, fiind respectate normele procedurale referitoare la cvorumul de şedinţa, prevãzut de art. 64 din Constituţie, şi la numãrul de voturi cerut pentru adoptarea unei legi ordinare, care, potrivit art. 74 alin. (2) din Constituţie, este de jumãtate plus unu din numãrul membrilor prezenţi ai fiecãrei Camere. În vederea stabilirii faptului dacã au fost sau nu respectate normele constituţionale referitoare la procedura de legiferare, Curtea a examinat şi stenogramele şedinţelor Camerei Deputaţilor şi ale Senatului, în care a fost dezbãtut şi adoptat proiectul legii ce constituie obiectul controlului de constitutionalitate.
CURTEA,
examinând sesizarea grupului de deputaţi, punctele de vedere ale preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, stenogramele şedinţelor Camerei Deputaţilor şi ale Senatului în care a fost dezbãtut proiectul legii criticate, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, dispoziţiile Legii privind aprobarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 18/2003 pentru modificarea <>art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societãţii Romane de Radiodifuziune şi Societãţii Romane de Televiziune, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile din <>Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, retine urmãtoarele: Curtea a fost legal sesizatã şi este competenta, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi celor ale art. 2, art. 12 şi <>art. 17 din Legea nr. 47/1992 , sa se pronunţe asupra constituţionalitãţii legii criticate. I.1. Prin sesizare se solicita, în primul rând, sa se constate ca, în aplicarea art. 114 alin. (5) din Constituţie, Parlamentul a adoptat Legea privind aprobarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 18/2003 pentru modificarea <>art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societãţii Romane de Radiodifuziune şi Societãţii Romane de Televiziune, cu încãlcarea dispoziţiilor art. 114 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 31 alin. (5) din Constituţie. Astfel, deşi în conformitate cu dispoziţiile art. 31 alin. (5) din Constituţie, organizarea serviciilor publice autonome de radio şi de televiziune se reglementeazã prin lege organicã, cum este <>Legea nr. 41/1994 , totuşi <>art. 40 a fost modificat prin Ordonanta Guvernului nr. 18/2003 , act normativ de nivelul legii ordinare. <>Art. 40 din Legea nr. 41/1994 , republicatã, astfel cum a fost modificat prin <>Ordonanta Guvernului nr. 18/2003 , are urmãtorul cuprins: "(1) Veniturile proprii ale Societãţii Romane de Radiodifuziune şi Societãţii Romane de Televiziune provin din taxele pentru serviciul public de radiodifuziune şi pentru cel de televiziune, din sume încasate din realizarea obiectului de activitate, precum şi din donaţii şi sponsorizãri. (2) Toate persoanele fizice şi juridice cu domiciliul, respectiv sediul, în România sunt obligate sa plãteascã o taxa pentru serviciul public de radiodifuziune şi o taxa pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestora. (3) Nivelul taxelor pe categorii de plãtitori, modalitatea de încasare şi scutirile de plata se stabilesc prin hotãrâre a Guvernului". Dispoziţiile constituţionale considerate a fi fost incalcate au urmãtorul cuprins: - Art. 31 alin. (5): "Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. [...] Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activitãţii lor se reglementeazã prin lege organicã". - Art. 114: "(1) Parlamentul poate adopta o lege specialã de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice". <>Art. 40 din Legea nr. 41/1994 face parte din capitolul IV - "Activitatea financiarã" care cuprinde reguli de organizare în ceea ce priveşte patrimoniul şi resursele financiare ale serviciilor publice de radio şi de televiziune, administrarea şi gestionarea acestora. Având în vedere ca dispoziţiile art. 31 alin. (5) din Constituţie consacra garanţia constituţionalã a autonomiei serviciilor publice menţionate, se impune, cu necesitate, ca organizarea lor sa fie astfel reglementatã prin lege organicã, încât sa le asigure autonomia funcţionalã. Curtea, analizând conţinutul dispoziţiilor legale încorporate la capitolul menţionat, retine ca, din cuprinsul art. 39 rezulta ca sursele financiare se constituie din alocaţii de la bugetul de stat, cu destinaţia strict determinata de art. 41, din venituri proprii şi din alte surse, ceea ce conferã un caracter mixt procesului de constituire a fondurilor bugetare. Potrivit dispoziţiilor art. 44 din aceeaşi lege, controlul utilizãrii fondurilor, astfel constituite, este exercitat de organele abilitate prin lege, potrivit provenientei fondurilor respective, deci veniturile proprii nu se supun aceloraşi exigente de control al execuţiei bugetare, ca şi fondurile alocate de la bugetul de stat. Art. 40 reglementeazã tocmai constituirea sursei financiare a veniturilor proprii, care este sorgintea autonomiei financiare a serviciilor publice menţionate. Asadar, organizarea autonomã a serviciilor publice de radio şi de televiziune este indisolubil legatã de autonomia patrimoniului lor şi deci de autonomia lor bugetarã, iar în consecinta, materia reglementãrii aparţine domeniului legilor organice. Curtea Constituţionalã nu poate primi susţinerea în sensul ca reglementarea din legea criticata nu aparţine domeniului rezervat legii organice, motivat prin faptul ca în temeiul art. 138 alin. (1) din Constituţie, impozitele şi taxele se stabilesc numai prin lege, având accepţiunea de lege ordinarã. Reglementarea taxelor prevãzute la articolul menţionat nu se face potrivit art. 138 alin. (1) din Legea fundamentalã, întrucât aceasta prevedere se referã exclusiv la veniturile bugetului de stat şi ale bugetului asigurãrilor sociale de stat, iar articolul examinat reglementeazã modul de constituire a resurselor financiare din venituri proprii ale serviciilor publice amintite, premisa a autonomiei lor functionale, reglementãri care ţin nemijlocit de organizarea acestor servicii publice, fãcând, asadar, obiectul legii organice. În plus, Curtea retine ca neconstituţionalitatea ordonanţei criticate, emisã cu încãlcarea interdicţiei constituţionale referitoare la domeniile rezervate legilor organice, nu poate fi acoperitã prin legea de aprobare, nici chiar prin adoptarea acesteia cu votul majoritãţii prevãzute de dispoziţiile art. 74 alin. (1) din Constituţie, deoarece o lege de aprobare nu poate elimina starea de neconstituţionalitate rezultatã din ordonanta prin care Guvernul a reglementat într-o materie situata în domeniul legii organice. 2. Curtea Constituţionalã constata ca emiterea <>Ordonanţei Guvernului nr. 18/2003 s-a fãcut şi cu nerespectarea condiţiei prevãzute de art. 114 alin. (1) din Constituţie, referitoare la abilitarea Guvernului printr-o lege specialã, cu indicarea domeniilor ce pot fi reglementate. Asa fiind, Guvernul a depãşit limitele abilitarii stabilite prin <>Legea nr. 680/2002 . În motivarea sesizãrii de neconstituţionalitate, autorii acesteia nu au criticat ordonanta şi pentru motivul ca ea a fost emisã cu depãşirea limitelor abilitarii, însã, având în vedere dispoziţiile <>art. 20 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, potrivit cãrora "Dezbaterea are loc în plenul Curţii Constituţionale, [...] atât asupra prevederilor menţionate în sesizare cat şi asupra celor de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate", Curtea îşi va extinde, din oficiu, controlul de neconstituţionalitate, urmând sa stabileascã dacã Guvernul a fost sau nu abilitat, printr-o lege specialã, sa reglementeze domeniul ce constituie obiectul <>Ordonanţei Guvernului nr. 18/2003 . În <>Ordonanta Guvernului nr. 18/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 1 februarie 2003 se prevede ca aceasta se emite "În temeiul art. 107 din Constituţie şi al <>art. 1 pct. II.1 din Legea nr. 680/2002 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe". <>Legea nr. 680/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 947 din 23 decembrie 2002, prevede la art. 1 pct. II.1: "Art. 1. - În temeiul art. 114 alin. (1) din Constituţie Guvernul este abilitat ca, de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, dar nu înainte de încheierea celei de-a doua sesiuni ordinare a anului 2002 şi pana la reluarea lucrãrilor Parlamentului în prima sesiune ordinarã a anului 2003, sa emita ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, dupã cum urmeazã: [...] II. Economia şi finanţele publice: 1. mãsuri în domeniul disciplinei financiar-valutare a agenţilor economici." Obiectul <>Ordonanţei Guvernului nr. 18/2003 , definit în titlu şi în articolul unic, este "modificarea <>art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societãţii Romane de Radiodifuziune şi Societãţii Romane de Televiziune", republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 27 decembrie 1999. Curtea constata ca din conţinutul textului citat nu rezulta ca el reglementeazã "mãsuri în domeniul disciplinei financiar-valutare a agenţilor economici", asa cum se prevede în legea de abilitare, ci stabileşte obligaţia tuturor persoanelor fizice şi juridice de a plati anumite taxe. Depãşirea abilitarii constituie o încãlcare a prevederilor art. 114 alin. (1) din Constituţie care limiteazã strict delegarea legislativã la obiectul acesteia, astfel cum este definit de legea de abilitare. Şi de aceasta data, Curtea statueazã ca starea de neconstituţionalitate a ordonanţei examinate nu poate fi eliminata prin legea de aprobare, întrucât lipsa abilitarii Guvernului pentru a emite ordonanţe într-un domeniu strict precizat determina neconstituţionalitatea intrinseca a ordonanţei. În acelaşi sens s-a pronunţat Curtea Constituţionalã şi prin Decizia nr. 91 din 10 octombrie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 23 noiembrie 1995, statuand ca "Parlamentul nu este îndreptãţit sa confirme o norma neconstitutionala care îşi pãstreazã acest caracter cat timp legiuitorul n-a modificat-o". II. Curtea constata ca este neîntemeiatã critica de neconstituţionalitate prin care se susţine ca Legea privind aprobarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 18/2003 pentru modificarea <>art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societãţii Romane de Radiodifuziune şi Societãţii Romane de Televiziune a fost adoptatã cu încãlcarea dispoziţiilor art. 74 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora "Legile ordinare şi hotãrârile se adopta cu votul majoritãţii membrilor prezenţi din fiecare Camera". Curtea Constituţionalã observa ca acest text vizeazã cvorumul de şedinţa obligatoriu, cu alte cuvinte, prezenta membrilor fiecãrei Camere la adoptarea legilor, hotãrârilor şi a motiunilor. Prin adoptarea legii, în sensul constituţional al termenului, se înţelege adoptarea legii în ansamblu. Norma constituţionalã pretins incalcata nu reglementeazã condiţiile de adoptare a amendamentelor şi a articolelor legii, aceste condiţii fiind stabilite prin regulamentele Parlamentului. Dispoziţiile art. 103 alin. 3 teza a doua din Regulamentul Camerei Deputaţilor prevãd ca: "Textele articolelor şi amendamentelor se adopta cu votul majoritãţii deputaţilor prezenţi". Stenograma şedinţei Camerei Deputaţilor din data de 5 iunie 2003 confirma ca la acea şedinţa au fost dezbãtute şi votate amendamentele, alineatele şi articolul proiectului de lege. Întrucât la votarea fiecãrui amendament sau alineat au fost mai multe voturi pentru decât impotriva, neinregistrandu-se nici o abţinere, rezulta ca ele au fost adoptate cu votul majoritãţii deputaţilor prezenţi, iar articolul modificat prin ordonanta, care a fost amendat, a fost adoptat cu unanimitate de voturi. De altfel, chiar şi în situaţia în care s-ar fi constatat încãlcarea vreunei prevederi din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aceasta nu ar fi constituit o problema de constitutionalitate, ci, exclusiv, de aplicare a regulamentului, care, în virtutea autonomiei regulamentare a Camerei, se poate soluţiona numai prin metode şi mijloace parlamentare. Pentru valabilitatea votului final asupra unui proiect de lege, avut în vedere de art. 74 alin. (2) din Constituţie, se cer doua condiţii cumulative: sa fie prezenţi la şedinţa majoritatea membrilor fiecãrei Camere şi sa voteze favorabil majoritatea celor prezenţi. Cu referire la votul final asupra proiectului Legii privind aprobarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 18/2003 , Curtea constata ca acesta s-a realizat în şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 iunie 2003, asa cum rezulta din stenograma şedinţei, în care s-a consemnat ca s-au exprimat 194 de voturi pentru adoptarea legii şi 36 de voturi impotriva. Aceste cifre atesta ca la şedinţa au participat majoritatea membrilor Camerei Deputaţilor, iar majoritatea celor prezenţi au votat adoptarea legii.
Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispoziţiile art. 31 alin. (5), art. 114 alin. (1) şi (5), art. 74 alin. (2), art. 138 alin. (1), art. 144 lit. a) din Constituţie, precum şi prevederile art. 13 alin. (1) lit. A.a), art. 17 şi <>art. 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, cu majoritate de voturi,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Constata ca Legea privind aprobarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 18/2003 pentru modificarea <>art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societãţii Romane de Radiodifuziune şi Societãţii Romane de Televiziune este neconstitutionala, întrucât ordonanta aprobatã prin aceasta lege a fost emisã cu încãlcarea dispoziţiilor art. 114 alin. (1) din Constituţie. Definitiva şi obligatorie. Decizia se comunica preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dezbaterea a avut loc la data de 9 iulie 2003 şi la aceasta au participat: Nicolae Popa, preşedinte, Costica Bulai, Nicolae Cochinescu, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Petre Ninosu, Şerban Viorel Stanoiu, Lucian Stangu şi Ioan Vida, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
