Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 3 din 8 ianuarie 2009  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 26 alin. (3) si ale   art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 3 din 8 ianuarie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 26 alin. (3) si ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 203 din 31 martie 2009

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (3) şi ale <>art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Teodor Alexandru Mihali şi Maria Magdalena Mihali în Dosarul nr. 6.859/83/2006 al Judecãtoriei Satu Mare.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza se aflã în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 2 iunie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 6.859/83/2006, Judecãtoria Satu Mare a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (3) şi ale <>art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Teodor Alexandru Mihali şi Maria Magdalena Mihali.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã prevederile <>art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 contravin art. 16, 21 şi 53 din Legea fundamentalã, deoarece foştii chiriaşi care au devenit proprietari în temeiul <>Legii nr. 112/1995 au la îndemânã numai mijloacele procedurale reglementate de dreptul comun, pe când foştii proprietari care solicitã restituirea imobilelor în temeiul <>Legii nr. 10/2001 au la îndemânã atât mijloacele procedurale reglementate de dreptul comun, cât şi cele prevãzute de <>Legea nr. 10/2001 . În continuare autorii excepţiei susţin cã aceastã discriminare priveşte şi competenţa materialã a instanţei. Astfel, cererile persoanelor îndreptãţite potrivit <>Legii nr. 10/2001 urmeazã a fi soluţionate de secţia civilã a tribunalului, pe când cererile foştilor chiriaşi vor fi soluţionate în primã instanţã de judecãtorie. Şi, în fine, aceastã discriminare priveşte şi gradele de jurisdicţie, deoarece cererea formulatã potrivit prevederilor <>art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 va beneficia de cele 3 grade de jurisdicţie existente în dreptul românesc, în timp ce cererea formulatã potrivit dreptului comun va beneficia doar de douã grade de jurisdicţie.
În ceea ce priveşte art. 27 alin. (1) se susţine cã acesta contravine art. 44 alin. (1)-(3) din Constituţie şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, datoritã impreciziei şi ambiguitãţii, precum şi "al insecuritãţii circuitului civil al imobilelor", atâta vreme cât în aplicarea acestor prevederi persoana juridicã notificatã care deţine numai în parte bunurile imobile solicitate are posibilitatea restituirii imobilului pentru partea deţinutã. Astfel, foştii chiriaşi care au devenit proprietari în baza <>Legii nr. 112/1995 devin coproprietari asupra unei parcele de teren împreunã cu fostul proprietar care şi-a dobândit bunul revendicat în cotã-parte în baza <>Legii nr. 10/2001 .
Judecãtoria Satu Mare considerã excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 alin. (1) ca neîntemeiatã, iar excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (3) ca fiind inadmisibilã, deoarece prevederile de lege criticate nu au legãturã cu cauza dedusã judecãţii.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã prevederile de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl reprezintã prevederile art. 26 alin. (3) şi <>art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, cu urmãtorul conţinut:
- Art. 26 alin. (3): "Decizia sau, dupã caz, dispoziţia motivatã de respingere a notificãrii sau a cererii de restituire în naturã poate fi atacatã de persoana care se pretinde îndreptãţitã la secţia civilã a tribunalului în a cãrui circumscripţie se aflã sediul unitãţii deţinãtoare sau, dupã caz, al entitãţii învestite cu soluţionarea notificãrii, în termen de 30 de zile de la comunicare.";
- Art. 27 alin. (1): "Dispoziţiile art. 25 sunt aplicabile şi în situaţia în care persoana juridicã notificatã deţine numai în parte bunurile imobile solicitate. În aceastã situaţie persoana juridicã deţinãtoare va emite decizia motivatã de retrocedare numai pentru partea din imobil pe care o deţine."
Textele constituţionale invocate ca fiind încãlcate sunt cele ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 44 alin. (1)-(3) privind dreptul de proprietate privatã şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi. Sunt invocate ca fiind încãlcate şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la convenţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele:
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 , Curtea constatã cã aceasta, de fapt, vizeazã compararea acestor prevederi cu prevederi din <>Legea nr. 112/1995 , în sensul cã foştii chiriaşi care au devenit proprietari în temeiul <>Legii nr. 112/1995 au la îndemânã numai mijloacele procedurale reglementate de dreptul comun, pe când foştii proprietari care solicitã restituirea imobilelor în temeiul <>Legii nr. 10/2001 au la îndemânã atât mijloacele procedurale reglementate de dreptul comun, cât şi cele prevãzute de <>Legea nr. 10/2001 .
Sub acest aspect critica de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece, aşa cum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa, de exemplu, în <>Decizia nr. 592 din 21 septembrie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 3 noiembrie 2006, exercitarea controlului de constituţionalitate vizeazã conformitatea dispoziţiilor legale criticate cu prevederile constituţionale, iar nu eventuala necorelare existentã între dispoziţiile unor legi.
Referitor la criticile de neconstituţionalitate privind <>art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 , Curtea observã cã autorii excepţiei sunt nemulţumiţi de faptul cã foştii chiriaşi care au devenit proprietari în baza <>Legii nr. 112/1995 devin coproprietari asupra unei parcele de teren împreunã cu fostul proprietar care şi-a dobândit bunul revendicat în cotã-parte în baza <>Legii nr. 10/2001 .
Curtea Constituţionalã a decis în jurisprudenţa sa cã <>Legea nr. 10/2001 este o lege specialã în materia revendicãrii imobiliare, prin care legiuitorul a urmãrit sã evite perpetuarea stãrii de incertitudine în ceea ce priveşte situaţia juridicã a imobilelor preluate în mod abuziv, cu sau fãrã titlu valabil, de cãtre stat sau de cãtre alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Soluţia de restituire a acestor imobile este rezultatul opţiunii legiuitorului şi are la bazã dreptul pe care acesta îl are în a decide asupra modului de reparare a abuzurilor din legislaţia trecutã cu privire la dreptul de proprietate privatã.
Prevederile de lege criticate fac parte dintr-o reglementare mai amplã a unei proceduri administrative prealabile, prevãzutã de <>Legea nr. 10/2001 , ce este obligatorie pentru obţinerea reparaţiilor în naturã sau prin echivalent, indiferent dacã deţinãtorul notificat are un drept de proprietate neafectat de modalitãţi sau deţine numai în parte imobilul respectiv. Prin reglementarea criticatã nu se aduce atingere dreptului de proprietate al coproprietarilor, aceasta fiind în deplinã concordanţã cu art. 44 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãruia conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (3) şi ale <>art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Teodor Alexandru Mihali şi Maria Magdalena Mihali în Dosarul nr. 6.859/83/2006 al Judecãtoriei Satu Mare.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 8 ianuarie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Maria Bratu
________


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016