Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1/2016
Ionuţ Mihai Matei - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie - preşedintele completului
Lavinia Curelea - preşedintele Secţiei I civile
Roxana Popa - preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile
Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios administrativ
şi fiscal
Mirela Sorina Popescu - preşedintele Secţiei penale
Carmen Elena Popoiag - judecător la Secţia I civilă
Alina Iuliana Ţuca - judecător la Secţia I civilă
Viorica Cosma - judecător la Secţia I civilă
Mihaela Tăbârcă - judecător la Secţia I civilă
Dragu Creţu - judecător la Secţia I civilă
Cosmin Horia Mihăianu - judecător la Secţia a II-a civilă
Constantin Brânzan - judecător la Secţia a II-a civilă
Ileana Izabela Dolache - judecător la Secţia a II-a civilă
Rodica Dorin - judecător la Secţia a II-a civilă
Nela Petrişor - judecător la Secţia a II-a civilă
Carmen Maria Ilie - judecător la Secţia de contencios administrativ
şi fiscal
Eugenia Marin - judecător la Secţia de contencios administrativ
şi fiscal
Iuliana Măiereanu - judecător la Secţia de contencios administrativ
şi fiscal
Dana Iarina Vartires - judecător la Secţia de contencios administrativ
şi fiscal
Adriana Elena Gherasim - judecător la Secţia de contencios administrativ
şi fiscal
Silvia Cerbu - judecător la Secţia penală
Angela Dragne - judecător la Secţia penală
Simona Daniela Encean - judecător la Secţia penală
Rodica Cosma - judecător la Secţia penală
Cristina Rotaru Radu - judecător la Secţia penală
Completul competent să judece recursul în interesul legii este legal constituit în conformitate cu dispoziţiile art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă raportat la art. 27^2 alin. (2) lit. c) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa este prezidată de domnul judecător Ionuţ Mihai Matei, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de domnul Liviu Daniel Arcer, procuror şef birou din cadrul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă magistratul-asistent Ileana Peligrad, desemnat pentru această cauză în conformitate cu dispoziţiile art. 27^3 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind "interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 62 din Legea nr. 275/2006, actual art. 87 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal în ceea ce priveşte posibilitatea înfiinţării popririi asupra veniturilor realizate ca urmare a muncii prestate de persoanele aflate în executarea unor pedepse privative de libertate pentru executarea unor creanţe fiscale, altele decât despăgubirile civile, la care au fost obligate prin hotărârile de condamnare". După prezentarea referatului cauzei, constatând că nu mai sunt chestiuni prealabile de discutat sau excepţii de invocat, preşedintele completului, domnul judecător Ionuţ Mihai Matei, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a acordat cuvântul domnului Liviu Daniel Arcer, procuror şef birou din cadrul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Reprezentantul procurorului general a formulat concluzii de admitere a recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii. Preşedintele completului, domnul judecător Ionuţ Mihai Matei, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE,deliberând asupra recursului în interesul legii, a constatat următoarele: I. Problema de drept ce a generat practica neunitară 1. Prin memoriul de recurs în interesul legii formulat de autorul sesizării a fost indicată următoarea problemă de drept ca fiind soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti: "interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 62 din Legea nr. 275/2006, actual art. 87 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal în ceea ce priveşte posibilitatea înfiinţării popririi asupra veniturilor realizate ca urmare a muncii prestate de persoanele aflate în executarea unor pedepse privative de libertate pentru executarea unor creanţe fiscale, altele decât despăgubirile civile, la care au fost obligate prin hotărârile de condamnare". II. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie 2. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin memoriul emis sub nr. 1.415/C/1779/III-5/2014, ce a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub nr. 85 din 27 ianuarie 2016, legitimarea procesuală a titularului sesizării fiind expres prevăzută de art. 514 din Codul de procedură civilă. III. Temeiul juridic al recursului în interesul legii 3. Potrivit art. 514 din Codul de procedură civilă, "pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti". IV. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unui recurs în interesul legii 4. Art. 62 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 275/2006: (1) Veniturile prevăzute în art. 61 se încasează de către administraţia penitenciarului în care persoana condamnată execută pedeapsa privativă de libertate şi se repartizează după cum urmează: a) 40% din venit revin persoanei condamnate, care poate folosi pe durata executării pedepsei 75% din acesta, iar 25% se consemnează pe numele său, urmând să fie încasat, împreună cu dobânda aferentă, în momentul punerii în libertate; b) 60% din venit revin Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, constituind venituri proprii care se încasează, se contabilizează şi se utilizează potrivit dispoziţiilor legale privind finanţele publice; c) administraţia penitenciarului are obligaţia de a aduce la cunoştinţa persoanei private de libertate posibilitatea încheierii unui contract de asigurare privind contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat pentru veniturile realizate din munca prestată, pe perioada executării pedepsei. (2) În cazul în care persoana condamnată la o pedeapsă privativă de libertate a fost obligată la plata de despăgubiri civile, care nu au fost achitate până la data primirii în penitenciar, o cotă de 50% din procentul prevăzut la alin. (1) lit. a) se utilizează pentru repararea prejudiciului cauzat părţii civile. 5. Art. 87 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 254/2013: "(1) Veniturile prevăzute la art. 86 se încasează de către administraţia penitenciarului în care se află persoana condamnată şi se repartizează după cum urmează: a) 40% din venit revine persoanei condamnate, care poate folosi pe durata executării pedepsei privative de libertate 90% din acesta, iar 10% se consemnează pe numele său, la Trezoreria Statului, urmând să fie încasat în momentul punerii în libertate; b) 60% din venit revine administraţiei penitenciarului, constituind venituri proprii care se încasează, se contabilizează şi se utilizează potrivit dispoziţiilor legale privind finanţele publice. (2) Administraţia penitenciarului are obligaţia de a aduce la cunoştinţa persoanei condamnate posibilitatea încheierii unui contract de asigurare privind contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat pentru veniturile realizate din munca prestată, pe perioada executării pedepsei privative de libertate. Plata contribuţiei la bugetul asigurărilor sociale de stat se poate face din cota de 90% prevăzută la alin. (1) lit. a), repartizată pe numele persoanei condamnate. (3) În cazul în care persoana condamnată a fost obligată la plata de despăgubiri civile, care nu au fost achitate până la data primirii în penitenciar, o cotă de 50% din procentul prevăzut la alin. (1) lit. a) se utilizează pentru repararea prejudiciului cauzat părţii civile." V. Orientările jurisprudenţiale divergente Practica judiciară neunitară care a generat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu prezentul recurs în interesul legii s-a conturat astfel: 6. Unele instanţe au admis cererile de menţinere a popririi formulate de administraţiile financiare şi au dispus menţinerea popririi, apreciind că poate face obiectul executării silite o cotă procentuală de 1/3 din veniturile realizate de debitor, procent ce se calculează în raport de cota cu 40% din veniturile nete încasate de acesta, legiuitorul înţelegând ca pentru diferenţa de 60% să stabilească o altă destinaţie a acestor venituri, direcţionându-le terţului poprit. S-a argumentat de către aceste instanţe că în mod greşit sa apreciat că sumele restante provenite din cheltuieli de judecată şi amenzi, pentru care s-a început executarea silită, nu reprezintă despăgubiri civile pentru a putea fi urmărite, returnând adresa de înfiinţare a popririi. Prevederile art. 62 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 instituie doar o limită - cea de 50% din veniturile ce îi revin persoanei condamnate, potrivit art. 62 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ -, care ar putea fi utilizată pentru repararea prejudiciului cauzat părţii civile, interpretare în sprijinul căreia sunt şi dispoziţiile art. 63 din aceeaşi lege. O altă argumentare a fost aceea că, dacă veniturile persoanei care execută o pedeapsă privativă de libertate nu sunt utilizate pentru repararea unui prejudiciu şi nici pentru repararea vreunei pagube cauzate la locul de muncă, nu există temeiuri pentru a nu putea fi utilizate pentru îndeplinirea altor obligaţii, mai ales că mijloacele de existenţă (cazare, hrană) sunt asigurate. 7. Alte instanţe de judecată au respins cererile formulate de administraţiile finanţelor publice de menţinere a popririi asupra sumelor de bani pe care terţii popriţi - penitenciarele - le datorau debitorilor aflaţi în executarea unor pedepse privative de libertate, pentru recuperarea debitelor reprezentând cheltuieli judiciare, altele decât despăgubirile civile datorate părţilor civile. Aceste instanţe au reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru menţinerea popririi, având în vedere dispoziţiile art. 61 şi 62 din Legea nr. 275/2006, în prezent abrogată, precum şi dispoziţiile art. 86 şi 87 din Legea nr. 254/2013, potrivit cărora veniturile realizate de către persoanele condamnate pentru munca prestată nu constituie venituri salariale. În această situaţie, aceste venituri nu pot fi urmărite şi executate silit. Mai mult, textul art. 452 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură civilă de la 1865 se referă la sumele de bani ce nu pot fi supuse executării silite prin poprire, respectiv cele care au o afectaţiune specială. Astfel, Legea nr. 275/2006, la art. 49 alin. (4), se referă la o situaţie specială, şi anume la sumele de bani cuvenite persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate pentru munca prestată, care pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de petiţionare, a dreptului la corespondenţă, convorbiri telefonice, examinări medicale, cumpărarea de bunuri, sprijinirea familiei şi repararea pagubelor aduse bunurilor puse la dispoziţie de penitenciar. Argumentului că legiuitorul nu limitează expres scopurile în care aceste sume pot fi folosite - care ar deschide posibilitatea popririi lor -, aceste instanţe i-au răspuns prin aceea că legea limitează clar destinaţiile acestor sume de bani, deoarece, în caz contrar, ar fi fost folosită sintagma "precum şi în alte scopuri" sau, mai precis, s-ar fi menţionat expres cazul achitării amenzilor penale sau a cheltuielilor judiciare la care a fost obligat inculpatul către stat. VI. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului 8. Prin Decizia nr. 4 din 21 septembrie 1998, pronunţată în Dosarul nr. 2/1998, Curtea Supremă de Justiţie, constituită în Secţii Unite, a statuat că poprirea poate fi validată chiar şi în cazul în care debitorul nu are disponibil bănesc în contul deschis la terţul poprit, executarea popririi urmând să aibă loc în măsura alimentării contului. Având în vedere dispoziţiile art. 1718 din Codul civil de la 1864, potrivit cărora "oricine este obligat personal este ţinut de a îndeplini îndatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile şi imobile, prezente şi viitoare", instanţa supremă a reţinut că, pentru ca o poprire să producă efecte faţă de terţul poprit, prin art. 452 din Codul de procedură civilă de la 1865 se cere ca, în momentul înfiinţării popririi, terţul poprit să fie dator faţă de debitorul creditorului urmăritor. Iar prin sume datorate de terţul poprit trebuie înţelese nu numai sumele exigibile în momentul înfiinţării popririi, ci şi acelea care se vor datora, cum sunt sumele care fac obiectul unei datorii existente în momentul înfiinţării popririi, dar care va deveni exigibilă ulterior, precum şi sumele făcând obiectul unei datorii ce se va naşte după data înfiinţării popririi, dar care provin dintr-un raport juridic existent la acea dată între terţul poprit şi creditorul debitorului urmărit. Caracterul mixt de procedură de urmărire silită şi de act de conservare pe care îl are poprirea impune validarea ei şi pentru sumele ce se vor datora în viitor. Această condiţionare nu poate opri însă validarea popririi în cazul în care, la un moment dat, debitorul poprit nu are disponibil bănesc în contul deschis la terţul poprit, atât timp cât executarea popririi poate să aibă loc pe măsura completării contului cu noi sume de bani. 9. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că, în cazul executării silite a unei sentinţe sau decizii, executarea trebuie să fie considerată ca făcând parte integrantă din proces în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţie, neexecutarea angajând responsabilitatea statului, deoarece actele sau omisiunile administraţiei nu pot avea drept consecinţă nici împiedicarea executării, nici, cu atât mai puţin, repunerea în discuţie a fondului deciziei. De aici rezultă că autorităţile potenţial responsabile trebuie să ia măsurile adecvate şi suficiente pentru a asista creditorul, chiar dacă acesta este statul, în recuperarea efectivă a prejudiciului cauzat, întrucât altfel protejarea drepturilor creditorului ar deveni teoretică sau iluzorie, iar nu concretă şi efectivă. 10. Curtea Constituţională, prin deciziile nr. 798 din 27 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 13 noiembrie 2007, şi nr. 1.226 din 18 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 12 decembrie 2008, a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, iar prin Decizia nr. 436 din 9 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 626 din 18 august 2015, a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 254/2013. VII. Punctul de vedere al procurorului general Pornind de la jurisprudenţa expusă anterior, titularul sesizării a expus următorul punct de vedere: 11. În cazul persoanei condamnate care obţine venituri periodice din munca prestată, în baza unui contract de prestări de servicii, s-a reţinut că o condiţie ar fi aceea a existenţei unui contract între persoana condamnată şi administraţia penitenciarului, la momentul solicitării înfiinţării popririi de către administraţia finanţelor publice, sau existenţa unor sume de bani provenite dintr-un astfel de contract, cu titlu de disponibil bănesc, în fişa contabilă a persoanei condamnate, chiar dacă aceasta, din diferite motive, nu mai prestează munca remunerată. Din această perspectivă, a apreciat că poate face obiectul popririi cota din suma de bani cuvenită persoanei condamnate pentru munca prestată, abordare care respectă pe deplin toate drepturile şi libertăţile persoanelor condamnate, inclusiv dreptul de proprietate privată, drept analizat în materia executării silite de către Curtea Constituţională, care a reţinut că finalitatea prevederilor art. 44 alin. (1) teza a II-a din Constituţia României, republicată, constă în asigurarea realizării dreptului de proprietate ca drept subiectiv fundamental într-o dimensiune rezonabilă, de natură a asigura respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale altor subiecte de drept cărora statul este ţinut, în egală măsură, să le acorde ocrotire. În condiţiile în care participarea la circuitul civil, componentă esenţială a vieţii sociale, cu corolarul său - dobândirea de drepturi şi asumarea de obligaţii - constituie însăşi raţiunea de a fi a oricărui subiect de drept, Curtea Constituţională a apreciat că ar fi fost un nonsens ca din acest circuit să fie exclus dreptul de proprietate. A accepta un atare punct de vedere ar însemna a institui o clauză de nerăspundere pentru titularul obligaţiei asumate (debitor), pus astfel la adăpost împotriva valorificării silite a creanţei de către creditorul său. Realizarea dreptului acestuia din urmă ar deveni dependentă exclusiv de bunul plac al debitorului, ceea ce ar afecta esenţial securitatea circuitului civil. 12. Cu privire la raportul dintre persoana condamnată şi administraţia penitenciarului în legătură cu sumele de bani cuvenite pentru munca prestată, astfel cum rezultă din actele normative, titularul sesizării a arătat că, potrivit art. 57-63 din Legea nr. 275/2006, munca prestată de către persoana condamnată este remunerată, cu anumite excepţii, ea fiind realizată în regim de prestări de servicii; repartizarea veniturilor, după încasarea lor de către penitenciar, urma a se face conform prevederilor art. 62, care se completau cu dispoziţiile art. 49, în sensul că totalitatea sumelor de bani aparţinând persoanei condamnate era contabilizată în fişa contabilă nominală, iar, în cazul cotelor, legea stipula că "pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de petiţionare, a dreptului la corespondenţă şi a dreptului la convorbiri telefonice, pentru efectuarea examenului medical prevăzut în art. 51 alin. (4), pentru cumpărarea de bunuri, sprijinirea familiei sau alte asemenea scopuri, pentru repararea pagubelor cauzate bunurilor puse la dispoziţie de administraţia penitenciarului şi pentru plata transportului până la domiciliu la punerea în libertate". Titularul sesizării a precizat că aceste dispoziţii au fost preluate în art. 70 şi 83-88 din Legea nr. 254/2013, noua lege de executare a pedepselor, conform prevederilor art. 188, care conţin dispoziţii tranzitorii. Alt act normativ incident este Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.055/C/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice privind primirea, păstrarea şi restituirea bunurilor, obiectelor de valoare şi valorilor, proprietate personală, ale persoanelor private de libertate, care, în art. 1 din anexă, defineşte valorile proprietate personală ca fiind inclusiv sumele de bani în lei sau valută alături de instrumente de valoare, cec-uri, carduri, acţiuni, obligaţiuni, recipise, iar în art. 3, prevede că evidenţa acestora este ţinută de compartimentul financiar. Gestionarea sumelor de bani cuvenite şi folosite de persoana condamnată se face de către penitenciar prin întocmirea fişei contabile nominale, în care se consemnează disponibilul bănesc, după încunoştinţarea persoanei despre primirea acestora sub semnătură dată pe borderoul de încasare, într-un cont de disponibil pentru sume de mandat şi sume în depozit. Administraţia penitenciarului are obligaţia de a verifica lunar concordanţa dintre soldurile fişei contabile nominale cu soldul de cont centralizatoare "creditori". Aşadar, documentele de evidenţă care reflectă mişcarea bunurilor, a obiectelor de valoare şi a valorilor, care includ şi sumele de bani cuvenite pentru munca prestată, sunt fişele contabile nominale, borderoul de încasare şi bonul de primire. În raport cu dispoziţiile legale menţionate, titularul sesizării a subliniat că sumele de bani cuvenite persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate pentru munca prestată, alături de alte sume primite sau de sumele aflate asupra lor în momentul încarcerării, sunt incluse de legiuitor în noţiunea de valori, indiferent de modul în care sunt gestionate ori subgestionate de administraţia penitenciarului, şi sunt proprietatea personală a acestora. Aceste sume de bani sunt la dispoziţia persoanei condamnate fie în timpul executării pedepsei, fie la momentul liberării. În schimb, un procent de 60% din suma de bani datorată pentru munca prestată nu aparţine persoanei condamnate, deoarece constituie venituri proprii ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, care se încasează, se contabilizează şi se utilizează potrivit dispoziţiilor legale privind finanţele publice. 13. Sub aspectul creanţelor persoanelor fizice care au obţinut prin hotărâri judecătoreşti pronunţate împotriva persoanei condamnate dreptul la despăgubiri civile şi al creanţelor persoanelor juridice, instituţiilor publice care deţin titluri executorii ca urmare a sancţionării contravenţionale sau penale sub forma amenzii a condamnatului, a dispunerii confiscării sau a obligării la plata cheltuielilor judiciare, titularul sesizării a prezentat opinia următoare: 14. Codul civil de la 1864, începând cu art. 1720, reglementa privilegiile şi ipotecile. Privilegiile sunt preferinţe pe care legea le acordă în considerarea calităţii creditorilor, în scopul recuperării prioritare a creanţelor lor. 15. În cazul persoanei care a solicitat şi a primit despăgubiri civile, art. 62 din Legea nr. 275/2006, în prezent art. 87 din Legea nr. 254/2013, stabileşte că o cotă de 50% din veniturile care revin persoanei condamnate se utilizează pentru repararea prejudiciului. În cazul creanţelor statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, prin raportare la prevederile art. 1.725 din Codul civil de la 1864 sau la prevederile art. 2.328 din noul Cod civil, este recunoscut un tip de preferinţă specială, sursa acesteia fiind legea specială. 16. Prin urmare, atât creanţa persoanei prejudiciate, cât şi creanţa bugetară sunt creanţe privilegiate. 17. Creanţa persoanei prejudiciate, reprezentând despăgubirea civilă stabilită în favoarea sa, poate fi recuperată prin înfiinţarea popririi asupra sumei de bani cuvenite persoanei condamnate pentru munca depusă şi remunerată. 18. În cazul creanţei datorate bugetului de stat, executarea silită prin poprire vizează, potrivit art. 149 alin. (1) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul de procedură fiscală, "orice sume urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi băneşti (...) deţinute şi/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terţe persoane (...)", iar dacă sumele "reprezintă venituri băneşti ale debitorului persoană fizică, realizate ca angajat (...), sunt supuse urmăririi numai în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă". 19. Cu privire la sumele ce urmau a fi recuperate de administraţiile financiare, din jurisprudenţa analizată, titularul sesizării a constatat că ele reprezentau fie amenzi, fie sume care trebuiau confiscate, fie cheltuieli judiciare. 20. În cazul amenzilor contravenţionale, potrivit art. 39 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, executarea acestora se face în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale privind executarea silită a creanţelor fiscale. 21. Legea nr. 275/2006, în art. 7, prevedea că, în cazul nerespectării termenului de achitare integrală sau parţială, executarea pedepsei amenzii se face potrivit dispoziţiilor privind executarea silită a creanţelor bugetare şi cu procedura prevăzută de aceste dispoziţii, executorii judecătoreşti având obligaţia de a comunica instanţei de executare, la momentul achitării integrale a amenzii, executarea acesteia sau să înştiinţeze cu privire la orice împrejurare care împiedică executarea. 22. Totodată, potrivit prevederilor art. 46 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, sumele realizate din cheltuielile judiciare avansate de stat din bugetele aprobate Ministerului Justiţiei şi Ministerului Public pentru desfăşurarea proceselor penale, care sunt suportate de părţi sau de alţi participanţi la proces, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi din amenzile judiciare se constituie venit la bugetul de stat şi se virează într-un cont distinct de venituri al acestuia. Executarea silită a hotărârii se va efectua prin organele de executare din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în a căror rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul, potrivit legislaţiei privind executarea silită a creanţelor fiscale. 23. Cu privire la natura drepturilor băneşti cuvenite persoanei condamnate ca urmare a muncii prestate şi remunerate, art. 61 alin. (1) din Legea nr. 275/2006 prevedea că veniturile realizate de persoanele condamnate la pedepse privative de libertate nu constituie venituri salariale, dispoziţiile fiind preluate prin art. 86 alin. (1) din Legea nr. 254/2013. În sens contrar, potrivit Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Norme metodologice, la pct. 68 lit. j) dat în aplicarea art. 55 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul fiscal, se precizează că veniturile obţinute de condamnaţii care execută pedepse la locul de muncă reprezintă venituri din salarii sau sunt considerate asimilate salariilor, deoarece sunt sume încasate ca urmare a unei relaţii contractuale de muncă, sume primite în baza unor legi speciale, şi de aceea administraţiile financiare au procedat la executarea silită în temeiul prevederilor din Codul de procedură fiscală. 24. Revenind la dispoziţiile Codului de procedură fiscală privind poprirea, care, în cazul veniturilor periodice, se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, titularul sesizării a analizat compatibilitatea prevederilor art. 452-461 din Codul de procedură civilă de la 1865, în prezent art. 781-794 din noul Cod de procedură civilă, cu dispoziţiile celor două legi privind executarea pedepselor privative de libertate, dar şi cu cele ale Codului de procedură fiscală. Cum debitorul este ţinut şi obligat personal a răspunde cu bunurile sale, prezente şi viitoare, a apreciat că este necesar a se stabili în ce măsură cota din suma de bani cuvenită persoanei condamnate pentru munca prestată este sau nu sesizabilă, total ori parţial. 25. Principiul insesizabilităţii este consacrat şi detaliat de Codul de procedură civilă de la 1865, care în art. 452 alin. 1 şi alin. 2 lit. a) prevedea că: "Sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente. Nu sunt supuse executării silite prin poprire: a) sumele care sunt destinate unei afectaţiuni speciale prevăzute de lege şi asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziţie;" 26. Cu privire la insesizabilitatea invocată de instanţele care au respins cererile de menţinere a popririi, s-au reţinut următoarele: din analiza, în ansamblu, a prevederilor Legii nr. 275/2006 şi ale Legii nr. 254/2013 rezultă care sunt drepturile şi obligaţiile persoanei condamnate, dar şi drepturile şi obligaţiile administraţiei penitenciarului. Cotele din sumele de bani cuvenite persoanei condamnate pentru munca prestată, alături de alte sume, în cazul în care sunt primite de persoana condamnată, pot fi folosite pentru exercitarea dreptului la petiţionare, a dreptului la corespondenţă, a dreptului la convorbiri telefonice, pentru efectuarea examenului medical, repararea pagubelor cauzate bunurilor puse la dispoziţie de administraţia penitenciarului, cumpărarea de bunuri, sprijinirea familiei sau alte asemenea scopuri, inclusiv îndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărâri de condamnare, dar şi pentru plata transportului până la domiciliu la punerea în libertate. Prin urmare, titularul sesizării a arătat că unele drepturi, dintre cele anterior menţionate, sunt recunoscute de legiuitor în favoarea persoanei condamnate, iar în cazul în care exercitarea acestora ar fi încălcată, persoana condamnată poate face plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor. 27. Având în vedere că obiectul popririi îl constituie o cotă din suma cuvenită persoanei condamnate pentru munca depusă, se poate analiza care sunt limitele popririi. 28. În cazul persoanei condamnate, se observă că, în privinţa cotei din sumele de bani cuvenite lunar pentru munca prestată, aceasta este destinată satisfacerii unor nevoi personale şi respectării unor drepturi, dar în art. 49 alin. (4) din Legea nr. 275/2006, respectiv în art. 70 alin. (4) din Legea nr. 254/2013, sunt precizaţi şi creditorii care au un drept de preferinţă: Administraţia Penitenciarelor, membrii familiei care au nevoie de sprijin, dar şi creditorii ale căror creanţe au fost stabilite prin hotărârea de condamnare, creanţe în care pot fi incluse şi creanţele fiscale cuvenite statului. 29. Se poate remarca faptul că prin aceste dispoziţii legale sa instituit o insesizabilitate relativă şi parţială, enumerarea scopurilor în care pot fi folosite sumele de bani fiind orientativă, exemplificativă, constituind anumite preferinţe, fără a se putea reţine însă că este vorba de o insesizabilitate absolută şi totală, care ar fi făcut ca această categorie de venituri să fie exceptată de la urmărire în mod obişnuit. 30. Legiuitorul foloseşte sintagma "cotele din sumele de bani cuvenite (...) pot fi folosite", de unde rezultă că destinaţia acestor sume este stabilită, în primul rând, în favoarea titularului acestora şi, numai în câteva cazuri prevăzute de legiuitor, în favoarea altor beneficiari. 31. Dacă, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 254/2013, o parte din instanţe au apreciat că aceste sume de bani nu ar putea face obiectul menţinerii popririi, în prezent, având în vedere prevederile art. 70 alin. 4 lit. i) din Legea nr. 254/2013, se poate aprecia că sumele respective pot face obiectul popririi. 32. Această apreciere se impune, deoarece: - potrivit prevederilor art. 149 din Codul de procedură fiscală privind executarea silită a sumelor ce se cuvin debitorilor, sunt supuse executării şi pot face obiectul popririi sumele urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi în lei şi în valută; - dispoziţiile Codului de procedură civilă privind sumele de bani realizate ca angajat, supuse urmăririi, coroborate cu prevederile art. 169 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt aplicabile, deoarece, în cazul persoanei condamnate, veniturile sunt realizate în baza unui contract de prestări de servicii; - persoana condamnată, în calitate de proprietar, are dreptul de dispoziţie asupra acestor sume de bani, putând opta cu privire la modul de folosire; - refuzul terţului poprit privind înfiinţarea popririi se poate manifesta numai atunci când nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, adică nu a existat sau nu există un contract între administraţia penitenciarului şi condamnat, sau când invocă alte neregularităţi, cum ar fi împrejurarea că persoana a fost transferată în alt penitenciar sau că nu corespund datele de stare civilă ale debitorului etc.; - refuzul menţinerii popririi nu se poate face de magistratul instanţei civile, deoarece, dacă poprirea ar afecta drepturile persoanelor condamnate prevăzute de art. 49 alin. (4) din Legea nr. 275/2006 sau art. 70 alin. (4) din Legea nr. 254/2013, această încălcare nu poate fi constatată decât de judecătorul delegat, devenit judecător de supraveghere a privării de libertate; - cotele din sumele de bani cuvenite persoanelor condamnate pentru munca prestată nu sunt destinate asigurării protecţiei sociale a debitorului care nu ar putea fi anihilat până la limita subzistenţei, ci sunt destinate exercitării unor drepturi care au o valoare importantă pentru persoanele aflate în astfel de situaţii. 33. Faţă de cele expuse, în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 62 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 275/2006, respectiv a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 254/2013, se pot reţine următoarele: - în situaţia în care nu există alţi creditori decât administraţia financiară, aceste cote pot face obiectul popririi; - în situaţia concursului dintre creditori, se consideră că administraţiile financiare au un drept de preferinţă de acelaşi rang cu cel al administraţiei penitenciarului sau al părţii civile, astfel încât distribuirea sumei se va face proporţional, respectându-se drepturile de preferinţă ale creditorilor, cu precizarea că respectarea drepturilor persoanei condamnate, astfel cum sunt menţionate în prevederile art. 49 alin. (4) din Legea nr. 275/2006, respectiv art. 70 alin. (4) din Legea nr. 254/2013, este prioritară înfiinţării sau menţinerii popririi, în sensul că excedentul bănesc poate fi urmărit. 34. A considera altfel înseamnă a extinde, nejustificat, aplicarea normei generale prevăzute de art. 452 alin. 1 şi 2 lit. a) din Codul de procedură civilă de la 1865, respectiv prevederile art. 781 alin. (1) şi alin. (5) lit. a) din Codul de procedură civilă. VIII. Raportul asupra recursului în interesul legii 35. Raportul întocmit de judecătorii-raportori, desemnaţi conform art. 516 alin. (5) din Codul de procedură civilă, a concluzionat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 62 din Legea nr. 275/2006, veniturile realizate ca urmare a muncii prestate de persoanele aflate în executarea unor pedepse privative de libertate nu pot fi poprite pentru executarea unor creanţe fiscale, altele decât despăgubirile civile, la care au fost obligate prin hotărârile de condamnare. 36. Referitor la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 87 din Legea nr. 254/2013, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate privind pronunţarea unei decizii care să asigure, în interesul legii, interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor articolului anterior menţionat, însă, în cazul în care se va aprecia că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a sesizării formulate, s-a propus ca, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 87 din Legea nr. 254/2013, să se decidă că veniturile realizate ca urmare a muncii prestate de persoanele aflate în executarea unor pedepse privative de libertate pot fi poprite pentru executarea unor creanţe fiscale, altele decât despăgubirile civile, la care au fost obligate prin hotărârile de condamnare. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 37. Recursul în interesul legii îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 514 şi 515 din Codul de procedură civilă, fiind exercitat de un subiect de drept căruia legea îi recunoaşte legitimare procesuală şi având ca obiect o problemă de drept pentru care s-a făcut dovada că a fost soluţionată în mod diferit, prin hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate de mai multe instanţe judecătoreşti de pe teritoriul ţării. 38. Sesizarea are ca scop stabilirea, în interesul legii, a unei modalităţi unitare de interpretare şi aplicare a "art. 62 din Legea nr. 275/2006, actual art. 87 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal în ceea ce priveşte posibilitatea înfiinţării popririi asupra veniturilor realizate ca urmare a muncii prestate de persoanele aflate în executarea unor pedepse privative de libertate pentru executarea unor creanţe fiscale, altele decât despăgubirile civile, la care au fost obligate prin hotărârile de condamnare". 39. Este necesar a se sublinia faptul că, atât timp cât titularul sesizării urmăreşte pronunţarea unei decizii care să impună instanţelor de judecată, cu caracter obligatoriu, măsura în care legile evocate mai sus îngăduie înfiinţarea popririi asupra veniturilor realizate de persoanele aflate în executarea unor pedepse privative de libertate, ca urmare a muncii prestate, pentru executarea unor creanţe fiscale, altele decât despăgubirile civile, la care au fost obligate prin hotărârile de condamnare, analiza va avea în vedere nu doar textele de lege invocate în mod expres în sesizare, ci şi pe cele cu care acestea se coroborează şi care le dezvoltă. 40. Astfel, art. 62 din Legea nr. 275/2006 prevede că: "(1) Veniturile prevăzute în art. 61 se încasează de către administraţia penitenciarului în care persoana condamnată execută pedeapsa privativă de libertate şi se repartizează după cum urmează: a) 40% din venit revin persoanei condamnate, care poate folosi pe durata executării pedepsei 75% din acesta, iar 25% se consemnează pe numele său, urmând să fie încasat, împreună cu dobânda aferentă, în momentul punerii în libertate; b) 60% din venit revin Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, constituind venituri proprii care se încasează, se contabilizează şi se utilizează potrivit dispoziţiilor legale privind finanţele publice; c) administraţia penitenciarului are obligaţia de a aduce la cunoştinţa persoanei private de libertate posibilitatea încheierii unui contract de asigurare privind contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat pentru veniturile realizate din munca prestată, pe perioada executării pedepsei. (2) În cazul în care persoana condamnată la o pedeapsă privativă de libertate a fost obligată la plata de despăgubiri civile, care nu au fost achitate până la data primirii în penitenciar, o cotă de 50% din procentul prevăzut la alin. (1) lit. a) se utilizează pentru repararea prejudiciului cauzat părţii civile. 41. Legea prevede, prin urmare, că Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor îi revine o cotă de 60% din venit, iar, din diferenţa de 40% care îi revine persoanei condamnate, o jumătate se utilizează pentru repararea prejudiciului cauzat părţii civile. 42. Aşadar, pentru a răspunde sesizării, prezintă relevanţă numai măsura în care procentul rămas poate fi poprit sau nu pentru executarea unor creanţe fiscale cuprinse în hotărârile de condamnare. 43. În acest context, potrivit art. 49 alin. (4) din Legea nr. 275/2006, această cotă poate fi folosită "pentru exercitarea dreptului de petiţionare, a dreptului la corespondenţă şi a dreptului la convorbiri telefonice, pentru efectuarea examenului medical prevăzut în art. 51 alin. (4), pentru cumpărarea de bunuri, sprijinirea familiei sau alte asemenea scopuri, pentru repararea pagubelor cauzate bunurilor puse la dispoziţie de administraţia penitenciarului şi pentru plata transportului până la domiciliu, la punerea în libertate". 44. Codul civil stabileşte, în art. 31 alin. (3), că patrimoniile de afectaţiune sunt masele patrimoniale fiduciare constituite potrivit dispoziţiilor titlului IV al cărţii a III-a, cele afectate exercitării unei profesii autorizate, precum şi alte patrimonii determinate potrivit legii. 45. Pentru toate sumele la care anterior s-a făcut referire, legiuitorul a instituit o afectaţiune specială, ele putând fi folosite exclusiv în scopurile prevăzute de art. 49 alin. (4) din Legea nr. 275/2006. 46. Utilizarea în textul legal citat mai sus a conjuncţiei "şi" relevă caracterul limitativ, iar nu exemplificativ al enumerării scopurilor în care sumele respective pot fi folosite de către persoanele condamnate al căror drept de dispoziţie este, în acest mod şi în aceste limite, restrâns. 47. Prin urmare, în privinţa acestor sume sunt pe deplin incidente dispoziţiile art. 781 alin. (5) lit. a) din Codul de procedură civilă, care prevăd că "(5) Nu sunt supuse executării silite prin poprire: a) sumele care sunt destinate unei afectaţiuni speciale prevăzute de lege şi asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziţie;". 48. Legea nr. 275/2006 a fost abrogată prin Legea nr. 254/2013, care, în art. 87, preia, în esenţă, dispoziţiile cuprinse în vechea reglementare (în art. 62), modificări fiind aduse doar în privinţa procentelor din sumele care revin persoanei condamnate, pe care aceasta le poate folosi pe durata executării pedepsei privative de libertate ori la momentul punerii în libertate. 49. Astfel, potrivit art. 87 din Legea nr. 254/2013: "(1) Veniturile prevăzute la art. 86 se încasează de către administraţia penitenciarului în care se află persoana condamnată şi se repartizează după cum urmează: a) 40% din venit revine persoanei condamnate, care poate folosi pe durata executării pedepsei privative de libertate 90% din acesta, iar 10% se consemnează pe numele său, la Trezoreria Statului, urmând să fie încasat în momentul punerii în libertate; b) 60% din venit revine administraţiei penitenciarului, constituind venituri proprii care se încasează, se contabilizează şi se utilizează potrivit dispoziţiilor legale privind finanţele publice. (2) Administraţia penitenciarului are obligaţia de a aduce la cunoştinţa persoanei condamnate posibilitatea încheierii unui contract de asigurare privind contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat pentru veniturile realizate din munca prestată, pe perioada executării pedepsei privative de libertate. Plata contribuţiei la bugetul asigurărilor sociale de stat se poate face din cota de 90% prevăzută la alin. (1) lit. a), repartizată pe numele persoanei condamnate. (3) În cazul în care persoana condamnată a fost obligată la plata de despăgubiri civile, care nu au fost achitate până la data primirii în penitenciar, o cotă de 50% din procentul prevăzut la alin. (1) lit. a) se utilizează pentru repararea prejudiciului cauzat părţii civile." 50. Şi în acest caz legea prevede că Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor îi revine o cotă de 60% din venit, iar din diferenţa de 40% care aparţine persoanei condamnate 50% se utilizează pentru repararea prejudiciului cauzat părţii civile. 51. Ca şi în reglementarea anterioară, continuă să prezinte relevanţă măsura în care procentul rămas poate fi poprit pentru executarea unor creanţe fiscale cuprinse în hotărârile de condamnare. 52. Potrivit Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul de procedură penală, obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare pot fi despăgubirile civile, cheltuielile judiciare cuvenite părţilor, cheltuielile judiciare avansate de stat, amenzile judiciare şi sumele de bani confiscate şi care nu au fost consemnate la unităţi bancare. 53. Astfel, art. 581 din Codul de procedură penală prevede că sumele de bani stabilite prin hotărârea penală cu titlu de despăgubiri civile şi cheltuieli judiciare cuvenite părţilor se execută potrivit dispoziţiilor legii civile. 54. Cheltuielile judiciare avansate de stat şi amenzile judiciare se pun în executare potrivit art. 577 şi 578 din Codul de procedură penală şi constituie venituri la bugetul de stat, iar executarea acestora se realizează conform dispoziţiilor privitoare la executarea creanţelor fiscale. 55. Astfel, în conformitate cu art. 46 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, cu modificările şi completările ulterioare, sumele realizate din cheltuielile judiciare avansate de stat din bugetele aprobate Ministerului Justiţiei şi Ministerului Public pentru desfăşurarea proceselor penale, care sunt suportate de părţi sau de alţi participanţi la proces, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi din amenzile judiciare se constituie venit la bugetul de stat şi se virează într-un cont distinct de venituri al acestuia. Ministerul Finanţelor Publice comunică lunar Ministerului Justiţiei informaţiile privind sumele virate în acest cont. Executarea silită a hotărârii se efectuează prin organele de executare din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în a căror rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul, potrivit legislaţiei privind executarea silită a creanţelor fiscale. 56. Cu privire la punerea în executare a măsurilor de siguranţă a confiscării speciale şi a confiscării extinse, luate prin hotărârea instanţei de judecată, potrivit art. 574 lit. c) din Codul de procedură penală, atunci când confiscarea priveşte sume de bani ce nu au fost consemnate la unităţi bancare, judecătorul delegat cu executarea trimite o copie de pe dispozitivul hotărârii organelor fiscale, în vederea executării confiscării potrivit dispoziţiilor privind creanţele bugetare. 57. Ca atare, destinaţia cheltuielilor judiciare avansate de stat, a amenzilor judiciare şi a sumelor de bani confiscate care nu au fost consemnate la unităţi bancare le califică, în mod evident, ca fiind drepturi patrimoniale rezultate dintr-un raport de drept material fiscal, aşa încât, în mod firesc, sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură fiscală referitoare la executarea silită a acestor creanţe. 58. În consecinţă, despăgubirile civile, amenzile judiciare, cheltuielile judiciare avansate de stat, cheltuielile judiciare cuvenite părţilor şi sumele de bani confiscate ce nu au fost consemnate la unităţi bancare au fie natura unor creanţe civile, fie natura unor creanţe fiscale. 59. Dintre acestea, pe calea recursului în interesul legii se solicită a se stabili măsura în care poprirea poate fi înfiinţată pentru recuperarea amenzilor judiciare, a cheltuielilor judiciare avansate de stat şi a sumelor de bani confiscate ce nu au fost consemnate la unităţi bancare. 60. Art. 781 alin. (1) teza I din Codul de procedură civilă prevede că sunt supuse urmăririi silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporabile, datorate debitorului ori deţinute în numele său de o a treia persoană sau pe care aceasta din urma i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente. 61. Aşadar, pentru înfiinţarea popririi, trebuie să se constate existenţa a două raporturi juridice: unul între creditorul popritor şi debitor, iar altul între debitor şi un terţ, raport în care terţul este debitor al celui urmărit de către creditorul popritor. 62. În chestiunea de drept supusă dezlegării prin recursul în interesul legii primul raport juridic are drept părţi pe titularul creanţei fiscale, în calitate de creditor popritor, şi pe inculpatul condamnat la plata acesteia, în calitate de debitor. 63. În al doilea raport juridic sunt părţi condamnatul care, în urma muncii prestate, are dreptul să primească suma de bani arătată la art. 87 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 254/2013, în calitate de creditor, şi administraţia penitenciarului unde condamnatul execută pedeapsa, în calitate de debitor. 64. Administraţia penitenciarului poate avea calitatea de terţ poprit pentru veniturile realizate de persoanele condamnate pentru munca prestată, în cota arătată la textul sus-menţionat, întrucât veniturile sunt încasate de către administraţia penitenciarului în care se află persoana condamnată şi tot ea le repartizează în cotele prestabilite prin acelaşi text de lege. 65. Potrivit art. 70 alin. (4) din Legea nr. 254/2013, cotele din sumele de bani cuvenite persoanelor condamnate pentru munca prestată pot fi folosite pentru: "a) exercitarea dreptului de petiţionare, a dreptului la corespondenţă şi a dreptului la convorbiri telefonice; b) fotocopierea documentelor de interes personal; c) efectuarea examenului medical prevăzut la art. 72 alin. (4); d) derularea contractului de asigurare în condiţiile art. 87 alin. (2); e) repararea pagubelor cauzate bunurilor puse la dispoziţie de administraţia penitenciarului; f) recuperarea cheltuielilor avansate de administraţia penitenciarului, în condiţiile art. 60 alin. (3), art. 64 alin. (5) şi art. 72 alin. (5); g) cumpărarea de bunuri, sprijinirea familiei sau alte asemenea scopuri; h) plata transportului până la domiciliu, la punerea în libertate; i) îndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare." 66. Este de subliniat faptul că noua reglementare include posibilitatea persoanei condamnate de a folosi cota ce îi revine din venituri pentru îndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare. 67. Şi această destinaţie dată de legiuitor sumei este o dovadă a faptului că şi în noua lege veniturile realizate de către persoana condamnată pentru munca prestată continuă să aibă o afectaţiune specială. 68. Însă, dacă în ipotezele prevăzute la art. 70 alin. (4) lit. a)-h) din Legea nr. 254/2013, beneficiarul veniturilor este fie condamnatul însuşi sau membrii familiei sale, fie administraţia penitenciarului, în situaţia reglementată la lit. i), beneficiarii veniturilor sunt titularii obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare. 69. Chiar dacă o interpretare restrictivă a dispoziţiilor art. 781 alin. (5) lit. a) din Codul de procedură civilă ar conduce la concluzia că nici într-un asemenea caz sumele nu sunt supuse executării silite prin poprire, având în vedere că sunt destinate unei afectaţiuni speciale prevăzute de lege, se apreciază că particularitatea ipotezei cuprinse în art. 70 alin. (4) lit. i) din Legea nr. 254/2013, respectiv instituirea unei afectaţiuni speciale în folosul unui terţ, permite înfiinţarea popririi, însă doar în vederea îndeplinirii destinaţiei conferite de lege prin afectaţiunea specială stabilită. 70. La rândul său, persoana condamnată, în calitate de debitor al sumelor menţionate în hotărârea penală care constituie titlul creditorului, poate să execute voluntar aceste obligaţii. 71. Cu alte cuvinte, atât timp cât nu se încalcă destinaţia pe care legea o acordă veniturilor realizate de persoana condamnată, măsura în care plata se face benevol sau silit nu prezintă relevanţă; din această perspectivă, recunoaşterea posibilităţii înfiinţării popririi, dincolo de faptul că nu îngrădeşte niciun drept al persoanei condamnate, valorifică pe cel al titularului obligaţiei civile stabilite prin hotărârea de condamnare, neîngăduind golirea sa de substanţă şi transformarea sa în unul iluzoriu. 72. O asemenea abordare respectă pe deplin drepturile şi libertăţile persoanelor condamnate, inclusiv dreptul de proprietate privată, analizat în materia executării silite de către Curtea Constituţională, care a reţinut că finalitatea prevederilor art. 44 alin. (1) teza a II-a din Constituţia României, republicată, constă în asigurarea realizării dreptului de proprietate ca drept subiectiv fundamental, într-o dimensiune rezonabilă, de natură a asigura şi respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale altor subiecte de drept cărora statul este ţinut, în egală măsură, să le acorde protecţie. 73. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 517 cu referire la art. 514 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 62 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, stabileşte că veniturile realizate ca urmare a muncii prestate de persoanele aflate în executarea unor pedepse privative de libertate nu pot fi poprite pentru executarea unor creanţe fiscale. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 87 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, stabileşte că veniturile realizate ca urmare a muncii prestate de persoanele aflate în executarea unor pedepse privative de libertate pot fi poprite pentru executarea unor creanţe fiscale stabilite prin hotărârile de condamnare. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 aprilie 2016. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE IONUŢ MIHAI MATEI Magistrat-asistent, Ileana Peligrad ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
