Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Curtea Constituţionalã a fost sesizatã, prin Încheierea din 14 mai 1993 a Judecãtoriei Iaşi, pronunţatã în Dosarul nr. 13.987/1993, ce formeazã obiectul Dosarului Curţii nr. 41C/1994, cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 19 alin. 1 din Legea nr. 85/1992.
Ulterior, Curtea Constituţionalã a mai fost sesizatã cu cinci excepţii de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, înainte de modificarea acestora prin Legea nr. 76/1994, ce formeazã obiectul dosarelor nr. 54C/1994, nr. 55C/1994, nr. 61C/1994, nr. 58C/1995 şi nr. 70C/1995, conexate în şedinţa completului de judecata din 11 aprilie 1995.
În forma anterioarã modificãrii, art. 19 alin. 1 din Legea nr. 85/1992 prevedea: "Contractele de vînzare-cumpãrare ale locuinţelor care nu au fost construite din fondurile statului, ci au fost trecute în aceasta proprietate, cele de vînzare-cumpãrare ale locuinţelor de serviciu aparţinînd societãţilor comerciale şi regiilor autonome, care contravin prevederilor prezentei legi, precum şi orice alt contract încheiat cu încãlcarea dispoziţiilor Decretului-lege nr. 61/1990 sînt lovite de nulitate absolutã."
Dupã modificare, prin Legea nr. 76/1994, cuprinsul acestei dispoziţii legale este urmãtorul: "Contractele de vînzare-cumpãrare încheiate cu încãlcarea dispoziţiilor Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi sînt lovite de nulitate absolutã."
În legatura cu constituţionalitatea prevederilor art. 19 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, înaintea modificãrii, Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin Decizia nr. 41 din 4 mai 1994, rãmasã definitiva ca urmare a respingerii recursului prin Decizia nr. 23 din 1 martie 1995, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 27 aprilie 1995, reţinîndu-se, în esenta, ca sancţionarea cu nulitate absolutã a înstrãinãrii de cãtre stat a locuinţelor ce nu au fost construite din fondurile proprii se întemeiazã pe insesi prevederile Decretului-lege nr. 61/1990, situaţie în care dispoziţiile art. 19 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, ce au preluat o nulitate anterioarã, nu retroactiveaza.
Fata de situaţia creata prin modificarea textului atacat, la termenul de judecata din 11 aprilie 1995, completul de 3 judecãtori a dispus, prin încheiere, în temeiul art. 26 alin. 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, sesizarea Plenului Curţii, pentru a statua de principiu în asemenea situaţii.
PLENUL CURŢII,
examinînd Decizia nr. 41/1994, rãmasã definitiva prin Decizia nr. 23/1995, deciziile nr. 71/1994, nr. 3/1994, nr. 42/1994, nr. 8/1994 şi nr. 41/1995, încheierile de sesizare din 23 februarie 1994, 27 aprilie 1994, 8 iunie 1994, 30 martie 1995, prevederile din Constituţie şi din Legea nr. 47/1992 vizind atribuţiile şi sesizarea Curţii Constituţionale, retine urmãtoarele:
În Dosarul nr. 23C/1993, care a avut ca obiect neconstituţionalitatea art. 34 din Legea nr. 80/1992 privind pensiile şi alte drepturi de asigurãri sociale ale agricultorilor, Curtea Constituţionalã a fost sesizatã prin Încheierea din 25 ianuarie 1993 a Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti. Pînã la soluţionare, articolul atacat a fost modificat prin art. 17 din Legea nr. 1/1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 17 ianuarie 1994.
Federala Agricultorilor Privati din România, care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate prin Adresa nr. 911 din 4 iulie 1994, a cerut Curţii Constituţionale extinderea exceptiei şi asupra art. 17 din Legea nr. 1/1994 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 80/1992.
Curtea Constituţionalã a respins cererea de extindere a exceptiei la noua reglementare, întrucît aceasta nu s-a fãcut cu respectarea prevederilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 23 alin. (11) din Legea nr. 47/1992, nefiind o excepţie ridicatã în fata instanţelor judecãtoreşti.
În Dosarul nr. 102C/1993, care a avut ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a art. 37 din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, Curtea Constituţionalã a fost sesizatã prin Încheierea din 19 noiembrie 1993 a Tribunalului Maramures.
Potrivit textului, în redactarea de la data sesizãrii, agentul constatator şi organul care a aplicat sancţiunea nu se citau la judecarea plingerii formulate impotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei. Pînã la judecarea cauzei, în şedinţa din 24 februarie 1994, Guvernul a emis Ordonanta nr. 12 din 14 ianuarie 1994, care a modificat art. 37 din Legea nr. 32/1968 în urmãtorul sens: "Plîngerea împreunã cu dosarul cauzei se trimit de îndatã judecãtoriei competente, care citeaza pe cel care a fãcut plîngerea, organul care a aplicat sancţiunea, precum şi orice persoana în mãsura sa contribuie la rezolvarea justa a cauzei". În aceste condiţii, Curtea Constituţionalã a dispus, prin Decizia nr. 8 din 24 februarie 1994, ca excepţia a rãmas fãrã obiect, respingind-o ca vadit nefondata. Aceeaşi soluţie se regaseste şi în Decizia nr. 42 din 4 mai 1994, definitiva, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 15 septembrie 1994.
În Dosarul nr. 40C/1993, care a avut ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992 cu privire la corelarea salariilor prevãzute de Legea nr. 53/1991, Legea nr. 40/1991 şi Legea nr. 52/1991 cu nivelul salariilor de la societãţile comerciale şi regiile autonome, Curtea Constituţionalã a fost sesizatã prin Încheierea din 7 mai 1993 a Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Textul atacat avea urmãtoarea redactare: "Salariile realizate prin cumul de funcţii, potrivit alin. (1), precum şi veniturile realizate în afarã funcţiei de baza, indiferent de unitatea în care acestea se obţin, se impoziteazã separat, aplicindu-se impozitul prevãzut de lege, majorat cu 100%". S-a susţinut ca aceste prevederi, în esenta, contravin prevederilor art. 16 alin. (1) şi ale art. 53 alin. (2) din Constituţie.
Pînã la dezbaterea în şedinţa publica, textul atacat a fost modificat prin Legea nr. 35 din 15 iunie 1993, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 21 iunie 1993, astfel: "Veniturile sub forma de salarii şi alte drepturi salariale primite de salariaţi pentru munca prestatã în afarã funcţiei de baza şi a unitãţii deţinãtoare a cãrţii de munca se impoziteazã separat, pe fiecare loc de munca, cu cotele prevãzute la alin. (1) al acestui articol, impozitul majorindu-se cu 30%" (art. 1 pct. 10 alin. 2 din Legea nr. 35/1993).
Deşi partea care a invocat excepţia a apreciat ca motivele de neconstituţionalitate persista, solicitind sa se constate neconstituţionalitatea noului text, Curtea Constituţionalã, în considerentele Deciziei nr. 3 din 6 ianuarie 1994, rãmasã definitiva prin nerecurare, a reţinut ca "cererea reclamantului nu s-a fãcut cu respectarea prevederilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cãrora Curtea hotãrãşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în fata instanţelor judecãtoreşti". Totodatã, s-a constatat "ca au fost incalcate şi dispoziţiile art. 23 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 47/1992 care prevãd ca sesizarea Curţii se dispune de cãtre instanta judecãtoreascã prin încheiere, care trebuie sa cuprindã punctele de vedere ale pãrţilor, precum şi opinia instanţei", motive pentru care excepţia invocatã nu a fost examinata în fond.
În conformitate cu prevederile art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţionalã se pronunţa asupra excepţiilor de neconstituţionalitate în limitele sesizãrii. De aceea Curtea se poate pronunţa numai asupra dispoziţiilor legale ce fac obiectul sesizãrii.
Dacã însã, dupã invocarea exceptiei în fata instanţelor judecãtoreşti, textul de lege a fost modificat, mentinindu-se însã, în noua sa redactare, soluţia legislativã de principiu, anterioarã modificãrii, motivele de neconstituţionalitate fiind aceleaşi, pentru soluţionarea exceptiei ridicate nu este necesarã o noua sesizare.
Excepţia de neconstituţionalitate are ca obiect o dispoziţie legalã nu atît în sens formal, ci, mai ales, în sens material, întrucît, sub acest aspect, cel care o invoca susţine ca textul legal este contrar unei prevederi constituţionale. De aceea, cît timp soluţia legislativã de principiu din textul de lege modificat a fost preluatã din textul anterior modificãrii, excepţia de neconstituţionalitate persista. Dacã însã aceasta soluţie este diferita de aceea a prevederii legale anterioare modificãrii, chiar dacã interesul urmãrit de cel care a invocat excepţia este acelaşi, Curtea nu se mai poate pronunţa asupra constituţionalitãţii dispoziţiei legale în noua sa redactare, deoarece ar depãşi limitele sesizãrii.
Fata de cele arãtate, vazind dispoziţiile art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 23 şi 26 din Legea nr. 47/1992, în temeiul art. 26 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale,
PLENUL CURŢII
DECIDE:
În cazul în care, dupã invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate în fata instanţelor judecãtoreşti, prevederea legalã supusã controlului a fost modificatã, Curtea Constituţionalã se pronunţa asupra constituţionalitãţii prevederii legale, în noua sa redactare, numai dacã soluţia legislativã din legea sau ordonanta modificatã este, în principiu, aceeaşi cu cea dinaintea modificãrii.
Deliberarea a avut loc la data de 31 octombrie 1995 şi la ea au participat: Ioan Muraru, preşedinte, Costica Bulai, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Ioan Deleanu, Antonie Iorgovan, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu, Victor Dan Zlatescu, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
