Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 3 din 15 iunie 2010 privind examinarea recursului in interesul legii cu privire la stabilirea calitatii procesuale a Fondului de protectie a victimelor strazii (art. 25^1 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurarilor, cu modificarile si completarile ulterioare) si a posibilitatii obligarii acestuia, in cadrul procesului penal, la despagubiri civile catre persoanele pagubite prin accidente de vehicule neasigurate pentru raspundere civila
EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - SECTIILE UNITE PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 866 din 23 decembrie 2010
Dosar nr. 3/2010
Sub preşedinţia doamnei judecãtor Lidia Bãrbulescu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituitã în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii cu privire la stabilirea calitãţii procesuale a Fondului de protecţie a victimelor strãzii (<>art. 25^1 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurãrilor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare) şi a posibilitãţii obligãrii acestuia, în cadrul procesului penal, la despãgubiri civile cãtre persoanele pãgubite prin accidente de vehicule neasigurate pentru rãspundere civilã.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor <>art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, fiind prezenţi 73 de judecãtori din 113 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procuror Scutea Gabriela - adjunct al procurorului general.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili cã, în procesul penal, Fondul de protecţie a victimelor strãzii are calitatea de parte responsabilã civilmente, conform art. 24 alineatul ultim din Codul de procedurã penalã. Acesta va rãspunde civil pentru inculpat, suportând plata despãgubirilor pe care le avanseazã şi pe care, în final, le va recupera pe calea regresului.
Constatându-se cã pentru pronunţarea asupra chestiunilor de drept la care se referã recursul în interesul legii se impune ca Secţia civilã şi de proprietate intelectualã sã formuleze un punct de vedere cu privire la practica neunitarã pronunţatã în aceastã materie, în vederea deliberãrii, pronunţarea a fost amânatã la 7 iunie 2010 şi apoi la 15 iunie 2010.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constatã urmãtoarele:
I. În practica instanţelor judecãtoreşti nu existã un punct de vedere unitar cu privire la calitatea procesualã a Fondului de protecţie a victimelor strãzii şi la posibilitatea obligãrii acestuia, în cadrul procesului penal, la despãgubiri civile cãtre persoanele pãgubite prin accidente de vehicule neasigurate pentru rãspundere civilã, examenul jurisprudenţei evidenţiind 5 orientãri.
Potrivit primei orientãri a practicii, instanţele au considerat Fondul un garant şi l-au obligat, cu sau fãrã menţionarea expresã a acestei calitãţi, în solidar cu inculpatul, la plata despãgubirilor. Temeiul în drept al acestei obligãri l-au constituit fie dispoziţiile art. 998 şi urmãtoarele din Codul civil, fie dispoziţiile art. 998 şi urmãtoarele din Codul civil alãturi de dispoziţiile privind Fondul de protecţie a victimelor strãzii, fie chiar dispoziţiile <>art. 1003 din Codul civil.
Într-o a doua orientare, instanţele au considerat Fondul de asemenea un garant şi au motivat lipsa calitãţii acestuia de parte responsabilã civilmente, obligându-l, cu invocarea dispoziţiilor privind Fondul de protecţie a victimelor strãzii, la plata despãgubirilor în solidar cu inculpatul sau singur ori au obligat numai inculpatul, Fondului constatându-i calitatea de garant al obligaţiei de despãgubire în cauzã.
Potrivit celei de-a treia orientãri a practicii, s-a considerat cã Fondul are calitatea de asigurãtor de rãspundere civilã, fiind obligat în solidar cu inculpatul la plata despãgubirilor.
În a patra orientare a practicii, instanţele au considerat Fondul garant al obligaţiei de despãgubire, menţionând expres acest aspect, obligând numai inculpatul la plata despãgubirilor. O parte a acestei jurisprudenţe a motivat introducerea în cauzã a Fondului numai pentru opozabilitatea hotãrârii.
Într-o ultimã orientare, instanţele au considerat cã Fondul nu poate avea o simplã obligaţie de garantare a despãgubirii, nefiind un simplu garant, ci "un obligat principal" la despãgubirea persoanei pãgubite. În aceastã orientare s-a reţinut cã, în procesul penal, nu existã decât pãrţile definite în dispoziţiile <>art. 23-24 din Codul de procedurã penalã, aceea de garant nefiind una dintre ele; printr-un ordin al Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor nu se pot crea pãrţi, participanţi în procesul penal, şi, pentru acest motiv, nu se poate vorbi de un garant, ca participant în procesul penal.
II. Analizând problema de drept care formeazã obiectul recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite constatã urmãtoarele:
Legislaţia comunitarã reglementeazã asigurarea de rãspundere civilã auto şi controlul obligaţiei de asigurare a acestei rãspunderi în Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 septembrie 2009, prin care au fost codificate: Directiva 72/166/CEE a Consiliului din 24 aprilie 1972 privind apropierea legislaţiilor statelor membre cu privire la asigurarea de rãspundere civilã auto şi introducerea obligaţiei de asigurare a acestei rãspunderi, a doua Directivã 84/5/CEE a Consiliului din 30 decembrie 1983 privind apropierea legislaţiilor statelor membre privind asigurarea de rãspundere civilã pentru pagubele produse de autovehicule, a treia Directivã a Consiliului 90/232/CEE din 14 mai 1990 privind armonizarea legislaţiei statelor membre referitoare la asigurarea de rãspundere civilã pentru pagubele produse de autovehicule, Directiva 2000/26/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 mai 2000 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la asigurarea de rãspundere civilã auto şi de modificare a directivelor 73/239/CEE şi 88/357/CEE ale Consiliului (a patra directivã privind asigurarea auto) şi Directiva 2005/14/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 mai 2005 de modificare a directivelor 72/166/CEE , 84/5/CEE , 88/357/CEE şi 90/232/CEE şi a Directivei 2000/26/CE .
Cap. 4 din Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de rãspundere civilã auto şi controlul obligaţiei de asigurare a acestei rãspunderi (versiunea codificatã) stabileşte regulile referitoare la despãgubirea pentru prejudiciile cauzate de un vehicul neidentificat sau de un vehicul pentru care nu a fost îndeplinitã obligaţia de asigurare.
Art. 10 din cap. 4 al Directivei 2009/103/CE , consacrat "organismului responsabil cu despãgubirea", stabileşte în alin. (1) paragraful 1 cã "fiecare stat membru instituie sau autorizeazã un organism responsabil cu despãgubirea, cel puţin în limitele obligaţiei de asigurare, a pagubelor materiale sau a vãtãmãrilor corporale cauzate de un vehicul neidentificat sau de un vehicul pentru care nu a fost îndeplinitã obligaţia de asigurare", iar în alin. (1) paragraful 2 teza finalã cã "statele membre nu pot autoriza organismul sã condiţioneze plata despãgubirii de dovedirea de cãtre victimã, într-un fel sau altul, a incapacitãţii sau refuzului persoanei responsabile de a plãti".
În îndeplinirea obligaţiei de transpunere în dreptul intern a prevederilor cuprinse în directivele privind asigurarea de rãspundere civilã auto şi controlul obligaţiei de asigurare a acestei rãspunderi, prin dispoziţiile <>art. 25^1 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurãrilor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, a fost reglementat Fondul de protecţie a victimelor strãzii - "organism responsabil cu despãgubirea", în sensul art. 10 din Directiva 2009/103/CE .
Scopul constituirii Fondului de protecţie a victimelor strãzii este, potrivit dispoziţiilor <>art. 25^1 alin. (10) lit. b) din Legea nr. 32/2000, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, între altele, acela de a despãgubi persoanele pãgubite prin accidente de vehicule, "dacã autovehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rãmas neidentificat sau nu era asigurat pentru rãspundere civilã pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, cu toate cã, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligaţia sã încheie o astfel de asigurare".
Normele privind Fondul de protecţie a victimelor strãzii, adoptate în temeiul <>Legii nr. 32/2000, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi puse în aplicare prin <>Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurãrilor nr. 1/2008, cu modificãrile ulterioare, prevãd: în art. 3 alin. (1), cã Fondul acordã despãgubiri persoanelor pãgubite prin accidente de vehicule, dacã vehiculul care a provocat accidentul a rãmas neidentificat ori nu era asigurat pentru rãspundere civilã pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu toate cã legea prevedea obligativitatea asigurãrii; în art. 3 alin. (3), cã în cazul în care pentru vehiculul care a provocat accidentul nu a fost îndeplinitã obligaţia de a încheia asigurarea R.C.A., "Fondul acordã persoanelor prejudiciate despãgubiri atât pentru daune materiale, cât şi pentru vãtãmãri corporale sau decese"; iar în art. 3 alin. (4) teza I, cã "Fondul intervine ca garant pentru respectarea obligaţiei de despãgubire fãrã însã a putea opune persoanelor pãgubite beneficiul de discuţiune în raport cu persoanele vinovate de producerea accidentului".
Aceleaşi norme reglementeazã, în acord cu art. 10 din Directiva 2009/103/CE , procedura prin care Fondul acordã despãgubiri persoanelor pãgubite prin accidente de vehicule, pe baza unei cereri de despãgubire - procedurã ce constituie regula în materia despãgubirii persoanelor pãgubite prin accidente de vehicule, provocate fie de un vehicul neidentificat, fie de un vehicul pentru care nu a fost îndeplinitã obligaţia de asigurare.
Nici legislaţia comunitarã, nici dreptul intern nu exclud însã posibilitatea valorificãrii drepturilor persoanelor pãgubite prin accidente de vehicule în raport cu Fondul de protecţie a victimelor strãzii pe calea acţiunii în justiţie. În acest caz, Normele privind Fondul de protecţie a victimelor strãzii prevãd: în art. 11 alin. (1), cã drepturile persoanelor pãgubite prin accidente de vehicule supuse înmatriculãrii, în care autorul a rãmas neidentificat sau vehiculul nu este asigurat de rãspundere civilã pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, se exercitã împotriva Fondului; în art. 11 alin. (2), cã "persoanele prejudiciate care au înaintat acţiune în justiţie împotriva persoanei sau persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului vor fi despãgubite de Fond în baza hotãrârii judecãtoreşti", Fondul având "legitimare procesualã pasivã, în calitate de garant al obligaţiei de despãgubire, în limitele şi în condiţiile prevãzute de reglementãrile legale în vigoare"; iar în art. 13 teza I, cã "dupã plata despãgubirilor, Fondul se subrogã în drepturile persoanelor prejudiciate".
Atât dispoziţiile legislaţiei comunitare, cât şi dispoziţiile dreptului intern stabilesc aşadar reguli speciale conform cãrora Fondul de protecţie a victimelor strãzii acordã despãgubiri persoanelor pãgubite prin accidente de vehicule. În cadrul acestor reguli se disting cele referitoare la valorificarea drepturilor persoanelor pãgubite pe calea acţiunii în justiţie, potrivit cãrora: drepturile persoanelor pãgubite prin accidente de vehicule, în care autorul a rãmas neidentificat sau vehiculul nu este asigurat de rãspundere civilã pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, se exercitã împotriva Fondului; persoanele prejudiciate care au înaintat acţiune în justiţie împotriva persoanei sau persoanelor responsabile pentru repararea prejudiciului vor fi despãgubite de Fond în baza hotãrârii judecãtoreşti; Fondul are legitimare procesualã pasivã, în calitate de garant al obligaţiei de despãgubire, fãrã însã a putea opune persoanelor pãgubite beneficiul de discuţiune în raport cu persoanele vinovate de producerea accidentului; iar dupã plata despãgubirilor, Fondul se subrogã în drepturile persoanelor prejudiciate.
În ipoteza în care accidentul a fost provocat de un vehicul ce nu este asigurat de rãspundere civilã pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, drepturile persoanei pãgubite pot fi valorificate prin exercitarea acţiunii civile alãturate acţiunii penale în cadrul procesului penal.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 14 alin. 1 şi 2 din Codul de procedurã penalã, acţiunea civilã, care poate fi alãturatã acţiunii penale în cadrul procesului penal prin constituirea persoanei vãtãmate ca parte civilã, are ca obiect tragerea la rãspundere civilã a inculpatului şi a pãrţii responsabile civilmente, iar potrivit art. 24 alin. 3 din acelaşi cod, persoana chematã în procesul penal sã rãspundã, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului se numeşte parte responsabilã civilmente.
Or, în raport cu dispoziţiile <>Legii nr. 32/2000, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale normelor adoptate în temeiul acestei legi, Fondul de protecţie a victimelor strãzii este persoana chematã sã rãspundã, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta inculpatului, autor al accidentului, în ipoteza în care vehiculul nu este asigurat de rãspundere civilã pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule şi, în consecinţã, în aceastã ipotezã, Fondul are calitatea de parte responsabilã civilmente.
Rãspunderea civilã a Fondului de protecţie a victimelor strãzii, ca parte responsabilã civilmente, este însã guvernatã de regulile speciale cuprinse în dispoziţiile <>Legii nr. 32/2000, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale normelor adoptate în temeiul acesteia, dispoziţii care transpun legislaţia comunitarã, urmãresc obiectivul înscris în preambulul Directivei 2009/103/CE ca victima sã nu rãmânã nedespãgubitã în cazul în care vehiculul care a provocat accidentul nu este asigurat (pct. 14) şi pornesc de la ideea, reflectatã în preambulul aceleiaşi directive, cã, în cazul unui accident cauzat de un vehicul neasigurat, organismul care despãgubeşte victimele accidentelor cauzate de vehicule neasigurate are o poziţie mai bunã decât victima la intentarea unei acţiuni împotriva pãrţii responsabile (pct. 18). În acest sens, Normele privind Fondul de protecţie a victimelor strãzii stabilesc, în art. 11 alin. (1) şi (2), cã drepturile persoanelor prejudiciate se exercitã împotriva Fondului şi cã aceste persoane vor fi despãgubite de Fond în baza hotãrârii judecãtoreşti, iar în art. 13 cã, dupã plata despãgubirilor, Fondul se subrogã în drepturile persoanelor prejudiciate, persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului având obligaţia sã ramburseze Fondului despãgubirile plãtite. Normele invocate conduc la concluzia cã Fondul va putea fi obligat, singur, la plata despãgubirilor, iar dupã plata acestora se va subroga în drepturile persoanelor prejudiciate, îndreptându-se împotriva inculpatului, autor al accidentului, pentru recuperarea despãgubirilor achitate.
Prin urmare, soluţionând acţiunea civilã alãturatã acţiunii penale în cadrul procesului penal, instanţa de judecatã, prin hotãrâre judecãtoreascã, va putea obliga Fondul, singur, iar nu în solidar cu inculpatul, autor al accidentului, la plata despãgubirilor pentru prejudiciile produse prin accident, în ipoteza în care vehiculul nu este asigurat de rãspundere civilã pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.
În consecinţã, în temeiul dispoziţiilor <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale art. 414^2 din Codul de procedurã penalã, urmeazã a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili - în interpretarea şi aplicarea unitarã a dispoziţiilor <>art. 25^1 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurãrilor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, coroborate cu cele ale <>art. 24 din Codul de procedurã penalã - cã, în procesul penal, Fondul de protecţie a victimelor strãzii are calitatea de parte responsabilã civilmente şi poate fi obligat singur, iar nu în solidar cu inculpatul, la plata despãgubirilor civile cãtre persoanele pãgubite prin accidente de vehicule neasigurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În interpretarea şi aplicarea unitarã a dispoziţiilor <>art. 25^1 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurãrilor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, coroborate cu cele ale art. 24 din Codul de procedurã penalã, se stabileşte cã:
În procesul penal, Fondul de protecţie a victimelor strãzii are calitatea de parte responsabilã civilmente şi poate fi obligat singur, iar nu în solidar cu inculpatul, la plata despãgubirilor civile cãtre persoanele pãgubite prin accidente de vehicule neasigurate.
Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedurã penalã.
Pronunţatã, în şedinţã publicã, astãzi, 15 iunie 2010.
PREŞEDINTELE
ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
LIDIA BÃRBULESCU
Prim-magistrat-asistent,
Adriana Daniela White
__________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
