Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 3 din 12 martie 2012 privind recursul in interesul legii vizand posibilitatea recunoasterii si punerii in executare a amenzii penale, in ipoteza speciala in care aceasta este aplicata de statul strain de condamnare alaturi de pedeapsa inchisorii, in cauzele avand ca obiect cereri de transfer de persoane condamnate
EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - COMPLETUL COMPETENT SA JUDECE RECURSUL IN INTERESUL LEGII PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 281 din 27 aprilie 2012
Dosar nr. 3/2012
Livia Doina Stanciu - preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
preşedintele completului
Lavinia Curelea - preşedintele Secţiei I civile
Corina Michaela Jîjîie - preşedintele Secţiei penale
Ionel Barbã - preşedintele delegat al Secţiei de contencios
administrativ şi fiscal
Adrian Bordea - preşedintele Secţiei a II-a civile
Mirela Sorina Popescu - judecãtor la Secţia penalã
Ionuţ Matei - judecãtor la Secţia penalã
Ilie Iulian Dragomir - judecãtor la Secţia penalã
Maricela Cobzariu - judecãtor la Secţia penalã - judecãtor-raportor
Magdalena Iordache - judecãtor la Secţia penalã
Ioana Bogdan - judecãtor la Secţia penalã
Sãndel Lucian Macavei - judecãtor la Secţia penalã
Mariana Ghena - judecãtor la Secţia penalã
Georgeta Barbãlatã - judecãtor la Secţia penalã
Simona Cristina Neniţã - judecãtor la Secţia penalã
Sofica Dumitraşcu - judecãtor la Secţia penalã
Alixandri Vasile - judecãtor la Secţia penalã
Geanina Cristina Arghir - judecãtor la Secţia penalã
Ana Hermina Iancu - judecãtor la Secţia penalã
Florentin Sorin Drãguţ - judecãtor la Secţia I civilã
Cristina Luzescu - judecãtor la Secţia I civilã
Adriana Chioseaua - judecãtor la Secţia a II-a civilã
Minodora Condoiu - judecãtor la Secţia a II-a civilã
Rodica Florica Voicu - judecãtor la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Simona Camelia Marcu - judecãtor la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Completul competent sã judece recursul în interesul legii ce formeazã obiectul Dosarului nr. 3/2012 este constituit conform dispoziţiilor art. 414^4 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010, raportate la dispoziţiile art. 27^2 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativã a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Şedinţa completului este prezidatã de doamna Livia Doina Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Gabriela Scutea, procuror adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
La şedinţa de judecatã participã magistratul-asistent din cadrul Secţiilor Unite, doamna Alina Gabriela Pãun, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^3 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativã a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent sã judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de cãtre procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Sesizarea nr. 11.052/2.432/III-5/2011, "vizând posibilitatea recunoaşterii şi punerii în executare a amenzii penale, în ipoteza specialã în care aceasta este aplicatã de statul strãin de condamnare alãturi de pedeapsa închisorii, în cauzele având ca obiect cereri de transfer de persoane condamnate".
Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, învederând cã existã o jurisprudenţa neunitarã, în sensul cã unele instanţe au apreciat cã instanţa învestitã cu soluţionarea cererii de transfer al persoanei condamnate într-un penitenciar din România, în vederea continuãrii executãrii pedepsei aplicate de instanţa de judecatã din statul solicitant, recunoaşte şi pune în executare şi pedeapsa amenzii penale aplicatã în statul strãin de condamnare, alãturi de pedeapsa închisorii, iar, dimpotrivã, altele au apreciat cã nu se poate dispune recunoaşterea, alãturi de pedeapsa închisorii, şi a amenzii penale, întrucât statul de condamnare nu a solicitat executarea sancţiunii pecuniare, aspect care rezultã din cererea de transfer formulatã de statul strãin.
A fost arãtatã opinia procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul cã, în cazul în care printr-o hotãrâre penalã strãinã s-a dispus atât condamnarea la pedeapsa închisorii, cât şi condamnarea la pedeapsa amenzii, instanţa de judecatã sesizatã în scopul recunoaşterii hotãrârii penale de condamnare în integralitatea ei şi al transferãrii persoanei condamnate pentru continuarea executãrii pedepsei privative de libertate într-un penitenciar din România se pronunţã atât cu privire la pedeapsa privativã de libertate, cât şi cu privire la pedeapsa amenzii aplicatã prin hotãrârea penalã strãinã de condamnare, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 din Legea nr. 302/2004, republicatã.
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecãtor Livia Doina Stanciu, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecatã a rãmas în pronunţare asupra recursului în interesul legii.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constatã urmãtoarele:
1. Problema de drept ce a generat practica neunitarã Prin recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sa arãtat cã în practica judiciarã naţionalã nu existã un punct de vedere unitar cu privire la stabilirea faptului dacã, în cazul în care printr-o hotãrâre penalã strãinã s-a dispus atât condamnarea la pedeapsa închisorii, cât şi condamnarea la pedeapsa amenzii, instanţa de judecatã sesizatã în scopul recunoaşterii hotãrârii penale strãine de condamnare în integralitatea ei şi al transferãrii persoanei condamnate se pronunţã atât cu privire la transferarea persoanei condamnate în vederea executãrii pedepsei privative de libertate, cât şi cu privire la executarea pedepsei amenzii aplicate prin hotãrârea penalã strãinã de condamnare.
2. Examenul jurisprudenţial
Prin recursul în interesul legii se aratã cã, în urma verificãrii jurisprudenţei la nivel naţional cu privire la "posibilitatea recunoaşterii şi punerii în executare a amenzii penale, în ipoteza specialã în care aceasta este aplicatã de statul strãin de condamnare alãturi de pedeapsa închisorii, în cauzele având ca obiect cereri de transfer de persoane condamnate", au fost evidenţiate douã orientãri cu privire la acest aspect şi, prin urmare, caracterul neunitar al practicii judiciare.
3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecãtoreşti
3.1. Într-o primã orientare a practicii s-a considerat cã instanţa învestitã cu soluţionarea cererii de transfer al persoanei condamnate într-un penitenciar din România, în vederea continuãrii executãrii pedepsei aplicate de instanţa de judecatã din statul solicitant, recunoaşte şi pune în executare şi pedeapsa amenzii penale aplicatã în statul strãin de condamnare alãturi de pedeapsa închisorii (anexele nr. 1 - 11), argumentându-se cã, în conformitate cu dispoziţiile art. 158 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea internaţionalã în materie penalã, republicatã, în cazul în care statul român opteazã pentru continuarea executãrii pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie sã respecte felul şi durata pedepsei prevãzute în hotãrârea de condamnare.
De asemenea, s-a reţinut cã, potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (2) şi (6) din Legea nr. 302/2004, republicatã, hotãrârile penale strãine recunoscute şi executate în România produc aceleaşi efecte ca hotãrârile pronunţate de instanţele române, iar începerea executãrii pedepsei în România are ca efect renunţarea statului strãin la executarea pedepsei pe teritoriul acestuia, cu excepţia cazului în care condamnatul se sustrage de la executarea pedepsei, caz în care acest stat redobândeşte dreptul la executare.
În acest sens s-a pronunţat şi instanţa supremã (anexa nr. 12), iar la acest punct de vedere au aderat şi instanţele în marea lor majoritate prin soluţiile pronunţate în cauze.
3.2. Într-o a doua orientare a practicii s-a considerat cã nu se poate dispune recunoaşterea alãturi de pedeapsa închisorii şi a amenzii penale, dacã statul de condamnare nu a solicitat executarea sancţiunii pecuniare, aspect care rezultã din cererea de transfer formulatã în cauzã (anexele 13 - 18), argumentându-se cã executarea sancţiunilor pecuniare este reglementatã în secţiunea a 4-a a Legii nr. 302/2004, republicatã, care conţine dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a sancţiunilor pecuniare.
Conform dispoziţiilor menţionate, recunoaşterea sancţiunilor pecuniare comportã o procedurã diferitã, care include prezentarea de cãtre statul solicitant a unui certificat emis conform anexei nr. 3 la Legea nr. 302/2004, republicatã. În conţinutul acestui certificat statul solicitant trebuie sã precizeze dacã permite aplicarea de cãtre statul de executare a unor sancţiuni alternative în eventualitatea imposibilitãţii de a executa decizia care aplicã sancţiunea pecuniarã şi care sunt sancţiunile care pot fi aplicate, respectiv felul sancţiunilor (privarea de libertate, munca în folosul comunitãţii sau alte sancţiuni) şi nivelul maxim al sancţiunii.
În aceste situaţii, s-a reţinut cã obiectul sesizãrii este strict delimitat de cererea de transfer, iar procedura de urmat trebuie sã corespundã acestei solicitãri, respectiv transferul condamnatului numai pentru executarea pedepsei închisorii, nu şi pentru executarea sancţiunii pecuniare.
4. Opinia procurorului general
Soluţia propusã de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este în sensul orientãrii jurisprudenţiale potrivit cãreia, în cazul în care printr-o hotãrâre penalã strãinã s-a dispus atât condamnarea la pedeapsa închisorii, cât şi condamnarea la pedeapsa amenzii, instanţa de judecatã sesizatã în scopul recunoaşterii hotãrârii penale de condamnare în integralitatea ei şi al transferãrii persoanei condamnate pentru continuarea executãrii pedepsei privative de libertate într-un penitenciar din România se pronunţã atât cu privire la pedeapsa privativã de libertate, cât şi cu privire la pedeapsa amenzii aplicatã prin hotãrârea penalã strãinã de condamnare, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 din Legea nr. 302/2004, republicatã.
Legiuitorul a prevãzut cã transferarea unui condamnat într-un alt stat se poate face numai în urma unei proceduri de recunoaştere a hotãrârii de condamnare pe teritoriul statului unde va fi transferat şi cã prin Convenţia europeanã asupra persoanelor condamnate şi Protocolul adiţional adoptat la Strasbourg în 18 decembrie 1997, în titlul VI din Legea nr. 302/2004, republicatã, este prevãzutã procedura prin care se poate realiza transferarea persoanelor condamnate în ipoteza în care statul român este statul de executare.
Prin voinţa expresã a legiuitorului, Curtea de Apel Bucureşti este instanţa competentã a se pronunţa cu privire la acceptarea sau respingerea cererii de transfer, recunoaşterea hotãrârii strãine de condamnare, precum şi dreptul de a dispune fie continuarea executãrii pedepsei aplicate de statul de condamnare, fie conversiunea condamnãrii, dacã felul pedepsei aplicate sau durata acesteia este incompatibilã cu legislaţia românã, conform art. 158 sau 159 din Legea nr. 302/2004, republicatã.
Cu privire la acest aspect, dispoziţiile art. 157 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicatã, stabilesc cã executarea pedepsei este guvernatã de legea statului de executare, iar în procedura de continuare a executãrii pedepsei reglementatã în art. 10 din Convenţie şi art. 158 din Legea nr. 302/2004, republicatã, statul de executare continuã activitatea începutã de statul de condamnare, succedându-i în totalitate acestuia.
În cazul în care statul român opteazã pentru continuarea executãrii pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie sã respecte felul şi durata pedepsei prevãzute în hotãrârea de condamnare, neputându-le modifica, scop în care instanţa va analiza şi va stabili compatibilitatea cu legislaţia românã a felului şi duratei pedepsei dispuse prin hotãrârea judecãtoreascã strãinã.
Având în vedere aceste dispoziţii legale, în examinarea îndeplinirii condiţiilor transferãrii prevãzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004, republicatã, instanţa trebuie sã se raporteze la întreaga duratã a pedepsei ce se executã în statul de condamnare.
Potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (2) şi (6) din Legea nr. 302/2004, republicatã, hotãrârile penale strãine recunoscute şi executate în România produc aceleaşi efecte ca hotãrârile pronunţate de instanţele române, iar începerea executãrii în România are ca efect renunţarea statului strãin la executarea pedepsei pe teritoriul acestuia, exceptând cazul în care condamnatul se sustrage de la executarea pedepsei, caz în care acest stat redobândeşte dreptul la executare. În cazul pedepsei amenzii, statul strãin redobândeşte dreptul la executare începând din momentul în care este informat asupra neexecutãrii totale sau asupra executãrii parţiale a acestei pedepse.
5. Raportul asupra recursului în interesul legii
Proiectul de soluţie propus prin raportul întocmit în cauzã a vizat prima soluţie identificatã de examenul jurisprudenţial, în sensul cã, în cazul în care printr-o hotãrâre penalã strãinã s-a dispus atât condamnarea la pedeapsa închisorii, cât şi condamnarea la pedeapsa amenzii, instanţa de judecatã sesizatã în scopul recunoaşterii hotãrârii penale strãine de condamnare în integralitatea ei şi al transferãrii persoanei condamnate se pronunţã atât cu privire la transferarea persoanei condamnate în vederea executãrii pedepsei privative de libertate, cât şi cu privire la executarea pedepsei amenzii aplicate prin hotãrârea penalã strãinã de condamnare.
S-a arãtat cã argumentele de drept reglementate atât prin legislaţia internã, cât şi prin legislaţia internaţionalã pledeazã şi susţin aceastã primã opinie.
În ipoteza specialã a recunoaşterii şi punerii în executare a amenzii penale, în cazul în care aceasta este aplicatã de statul strãin de condamnare alãturi de pedeapsa închisorii, instanţele învestite cu astfel de cereri vor aplica pentru realizarea transferãrii şi recunoaşterii unei astfel de hotãrâri procedura prevãzutã în art. 9 paragraful 1 lit. a din Convenţia europeanã asupra transferãrii persoanelor condamnate, adoptatã la Strasbourg la 21 martie 1983, excluzând posibilitatea schimbãrii condamnãrii persoanei transferate. Posibilitatea adaptãrii pedepsei este prevãzutã doar în douã ipoteze: natura sau durata pedepsei este incompatibilã cu legislaţia naţionalã.
În dreptul intern, art. 159 din Legea nr. 302/2004, republicatã, permite conversiunea ori schimbarea condamnãrii, dacã felul pedepsei aplicate de instanţa strãinã sau durata acesteia este incompatibilã cu legislaţia românã, deoarece executarea pedepsei este guvernatã de legea statului de executare.
Legea nr. 302/2004, republicatã, prevede o singurã situaţie în care autoritatea judiciarã de executare poate modifica sancţiunea pecuniarã, respectiv ipoteza prevãzutã în art. 242, când hotãrârea se referã la fapte care nu au fost comise pe teritoriul statului emitent, instanţa românã putând decide sã reducã suma pedepsei la suma maximã prevãzutã, pentru fapte similare, de legea românã, atunci când faptele intrã în competenţa instanţelor române.
6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Transferarea persoanelor condamnate, ca formã a cooperãrii judiciare internaţionale în materie penalã, este reglementatã prin Convenţia europeanã asupra transferãrii persoanelor condamnate, adoptatã la Strasbourg la 21 martie 1983.
În dreptul intern, transferarea persoanelor condamnate este reglementatã de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciarã internaţionalã în materie penalã, republicatã.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 143 din Legea nr. 302/2004, republicatã, transferarea unei persoane condamnate în vederea executãrii pedepsei poate avea loc numai în urmãtoarele condiţii:
a) condamnatul este resortisant al statului de executare;
b) hotãrârea este definitivã;
c) la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel puţin 6 luni din durata pedepsei. În cazuri excepţionale, în baza acordului dintre statele implicate, transferarea poate avea loc chiar dacã partea de pedeapsã neexecutatã este mai micã de 6 luni;
d) transferul este consimţit de cãtre persoana condamnatã sau, dacã în raport cu vârsta ori cu starea fizicã sau mintalã a acesteia unul dintre cele douã state considerã necesar, de cãtre reprezentantul persoanei. Consimţãmântul nu se cere în cazul evadatului care se refugiazã în statul de executare al cãrui resortisant este;
e) faptele care au atras condamnarea constituie infracţiuni, potrivit legii statului de executare;
f) statul de condamnare şi statul de executare trebuie sã se punã de acord asupra acestei transferãri; în caz contrar transferarea nu poate avea loc.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. 1 din Convenţia europeanã asupra transferãrii persoanelor condamnate, adoptatã la Strasbourg la 21 martie 1983, transferarea persoanei condamnate nu poate avea loc în termenii convenţiei decât în condiţiile urmãtoare:
a) condamnatul trebuie sã fie resortisant al statului de executare;
b) hotãrârea trebuie sã fie definitivã;
c) durata condamnãrii pe care cel condamnat o mai are încã de executat trebuie sã fie de cel puţin 6 luni la data primirii cererii de transferare sau sã fie nedeterminatã;
d) transferul este consimţit de cãtre persoana condamnatã sau, dacã în raport cu vârsta sau cu starea fizicã ori mintalã a acesteia unul dintre cele doua state considerã necesar, de cãtre reprezentantul persoanei;
e) acţiunile sau omisiunile care au dat naştere condamnãrii trebuie sã constituie o infracţiune penalã în raport cu dreptul statului de executare sau ar trebui sã constituie o astfel de infracţiune, dacã ar fi survenite pe teritoriul sãu;
f) statul de condamnare şi statul de executare trebuie sã se punã de acord asupra acestei transferãri.
Analiza cumulativã a acestor dispoziţii legale relevã neechivoc cã, în ipoteza specialã a recunoaşterii şi punerii în executare a amenzii penale, în cazul în care aceasta este aplicatã de statul strãin de condamnare alãturi de pedeapsa închisorii, instanţele învestite cu astfel de cereri vor aplica pentru realizarea transferãrii şi recunoaşterii unei astfel de hotãrâri procedura prevãzutã în art. 9 paragraful 1 lit. a din Convenţia europeanã asupra transferãrii persoanelor condamnate, adoptatã la Strasbourg la 21 martie 1983, excluzând posibilitatea schimbãrii condamnãrii persoanei transferate. Posibilitatea adaptãrii pedepsei este prevãzutã doar în douã ipoteze: natura sau durata pedepsei este incompatibilã cu legislaţia naţionalã.
Art. 9 paragraful 1 lit. b din Convenţie şi art. 157 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicatã, permit autoritãţilor competente ale statului de executare sã aleagã între douã proceduri alternative de executare:
- fie sã continue executarea condamnãrii imediat sau în baza unei hotãrâri judecãtoreşti, situaţie în care este obligatoriu a se respecta felul şi durata pedepsei prevãzute în hotãrârea de condamnare;
- fie sã schimbe condamnarea, printr-o hotãrâre a acestui stat datã într-o procedurã judiciarã sau administrativã, înlocuind astfel sancţiunea aplicatã în statul de condamnare printr-o sancţiune prevãzutã de legislaţia statului de executare pentru aceeaşi infracţiune.
Statul de executare este continuatorul statului de condamnare, principiu care rezultã din art. 10 paragraful 1 din Convenţia europeanã asupra transferãrii persoanelor condamnate, care prevede cã, în caz de continuare a executãrii, statul de executare este legat de natura juridicã şi durata sancţiunii, aşa cum rezultã ele din condamnare.
Convenţia acceptã totuşi, în paragraful 2 al art. 10, dacã natura sau durata acestei sancţiuni este incompatibilã cu legislaţia statului de executare ori dacã legislaţia acestui stat o impune, ca statul de executare, printr-o hotãrâre judiciarã sau administrativã, sã adapteze aceastã sancţiune la pedeapsa ori mãsura prevãzutã de propria sa lege pentru infracţiuni de aceeaşi naturã.
În dreptul intern, art. 159 din Legea nr. 302/2004, republicatã, permite conversiunea ori schimbarea condamnãrii, dacã felul pedepsei aplicate de instanţa strãinã sau durata acesteia este incompatibilã cu legislaţia românã, deoarece executarea pedepsei este guvernatã de legea statului de executare. În aceastã situaţie, prin hotãrâre judecãtoreascã, se poate adapta acea pedeapsã la cea prevãzutã de legea românã pentru faptele care au atras condamnarea. Pedeapsa trebuie sã corespundã, atât cât este posibil, felului pedepsei aplicate în statul de condamnare şi nu poate sã agraveze situaţia condamnatului.
Potrivit art. 233 alin. (2) pct. 1 din Legea nr. 302/2004, republicatã, prin pedeapsã pecuniarã se înţelege obligaţia de a plãti:
1.a) o sumã de bani drept condamnare pentru o infracţiune, pronunţatã printr-o hotãrâre;
b) compensaţia pronunţatã prin aceeaşi hotãrâre în beneficiul victimelor, dacã victima nu se poate constitui parte civilã la proces, iar instanţa acţioneazã în exercitarea competenţei sale în materie penalã;
c) o sumã de bani aferentã cheltuielilor cauzate de procedura judiciarã sau administrativã care a dus la pronunţarea hotãrârii;
d) o sumã de bani cãtre un fond public sau cãtre o organizaţie de sprijin pentru victime, pronunţatã prin aceeaşi decizie.
Art. 240 din Legea nr. 302/2004, republicatã, explicã în alin. 1 cã autoritãţile judiciare române de executare recunosc o hotãrâre fãrã alte formalitãţi şi iau imediat toate mãsurile necesare pentru executarea acesteia, cu excepţia cazului în care constatã cã este aplicabil unul dintre motivele de nerecunoaştere sau neexecutare prevãzute la art. 241 din aceeaşi lege, pentru ca în alin. (2) sã arate cã, dacã autoritatea judiciarã românã care a primit o hotãrâre nu are competenţa de a o recunoaşte şi de a lua mãsurile necesare în vederea executãrii acesteia, ea va trimite hotãrârea, din oficiu, autoritãţii competente şi va aduce acest lucru la cunoştinţa autoritãţii competente din statul emitent, în mod corespunzãtor.
Astfel, art. 241 din Legea nr. 302/2004, republicatã, prevede cã autoritãţile judiciare române de executare recunosc o hotãrâre fãrã alte formalitãţi şi iau imediat toate mãsurile necesare pentru executarea acesteia, cu excepţia cazului în care se constatã cã este aplicabil unul din motivele de nerecunoaştere sau neexecutare.
Legea nr. 302/2004, republicatã, prevede o singurã situaţie în care autoritatea judiciarã de executare poate modifica sancţiunea pecuniarã, respectiv ipoteza prevãzutã în art. 242, când hotãrârea se referã la fapte care nu au fost comise pe teritoriul statului emitent, instanţa românã putând decide sã reducã suma pedepsei la suma maximã prevãzutã, pentru fapte similare, de legea românã, atunci când faptele intrã în competenţa instanţelor române.
Analiza dispoziţiilor legale menţionate relevã cã, în cazul în care statul român opteazã pentru continuarea executãrii pedepsei aplicate de statul de condamnare, el trebuie sã respecte felul şi durata pedepsei prevãzute în hotãrârea de condamnare, întrucât hotãrârile penale recunoscute şi executate în România produc aceleaşi efecte ca hotãrârile pronunţate de instanţele române, iar începerea executãrii pedepsei are ca efect renunţarea statului strãin la executarea pe teritoriul sãu, exceptând cazul în care condamnatul se sustrage de la executarea pedepsei, caz în care acest stat redobândeşte dreptul la executare.
În cazul pedepsei amenzii, statul strãin redobândeşte dreptul la executare începând din momentul în care este informat asupra neexecutãrii totale sau parţiale a acestei pedepse, pentru cã altfel nu existã nicio incompatibilitate de executare a pedepsei amenzii alãturi de pedeapsa închisorii, Codul penal român prevãzând inclusiv posibilitatea executãrii ambelor pedepse principale pentru ipoteza în care cererea de transfer în vederea executãrii pedepsei se referã în mod explicit şi la pedeapsa amenzii.
A considera altfel echivaleazã cu încãlcarea dispoziţiilor art. 159 din Legea nr. 302/2004, republicatã, referitoare la natura şi durata pedepsei, lucru nepermis de lege, aşa încât se impune ca, în cazul în care printr-o hotãrâre penalã strãinã s-a dispus atât condamnarea la pedeapsa închisorii, cât şi condamnarea la pedeapsa amenzii, instanţa de judecatã sesizatã în scopul recunoaşterii hotãrârii penale strãine de condamnare în integralitatea ei şi al transferãrii persoanei condamnate sã se pronunţe atât cu privire la transferarea persoanei condamnate în vederea executãrii pedepsei privative de libertate, cât şi cu privire la executarea pedepsei amenzii aplicate prin hotãrârea penalã strãinã de condamnare.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 414^4 şi 414^5 din Codul de procedurã penalã, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010,
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţã:
În interpretarea şi aplicarea unitarã a dispoziţiilor art. 137 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciarã internaţionalã în materie penalã, republicatã, stabileşte cã:
În cazul în care printr-o hotãrâre penalã strãinã s-a dispus atât condamnarea la pedeapsa închisorii, cât şi condamnarea la pedeapsa amenzii, instanţa de judecatã sesizatã în scopul recunoaşterii hotãrârii penale strãine de condamnare în integralitatea ei şi al transferãrii persoanei condamnate se pronunţã atât cu privire la transferarea persoanei condamnate în vederea executãrii pedepsei privative de libertate, cât şi cu privire la executarea pedepsei amenzii aplicate prin hotãrârea penalã strãinã de condamnare.
Obligatorie, potrivit art. 414^5 alin. 4 din Codul de procedurã penalã.
Pronunţatã în şedinţã publicã, astãzi, 12 martie 2012.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
LIVIA DOINA STANCIU
Magistrat-asistent,
Alina Gabriela Pãun
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
