Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1/2014
Iulia Cristina Tarcea - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, preşedintele completului
Lavinia Curelea - preşedintele Secţiei I civile
Roxana Popa - preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile
Eugenia Marin - pentru preşedintele Secţiei de contencios
administrativ şi fiscal
Corina Michaela Jîjîie - preşedintele Secţiei penale
Carmen Elena Popoiag - judecător la Secţia I civilă
Doina Popescu - judecător la Secţia I civilă
Raluca Moglan - judecător la Secţia I civilă, judecător-raportor
Simona Lala Cristescu - judecător la Secţia I civilă
Mirela Vişan - judecător la Secţia I civilă
Laura Ivanovici - judecător la Secţia I civilă
Minodora Condoiu - judecător la Secţia a II-a civilă
Veronica Dănăilă - judecător la Secţia a II-a civilă
Monica Ruxandra Duţă - judecător la Secţia a II-a civilă
Rodica Dorin - judecător la Secţia a II-a civilă
Mărioara Isailă - judecător la Secţia a II-a civilă,
judecător-raportor
Mariana Cârstocea - judecător la Secţia a II-a civilă
Doina Duican - judecător la Secţia de contencios administrativ
şi fiscal, judecător raportor
Gheorghiţa Luţac - judecător la Secţia de contencios administrativ
şi fiscal
Dana Iarina Vartires - judecător la Secţia de contencios administrativ
şi fiscal
Carmen Sîrbu - judecător la Secţia de contencios administrativ
şi fiscal
Emanuel Albu - judecător la Secţia de contencios administrativ
şi fiscal
Carmen Maria Ilie - judecător la Secţia de contencios administrativ
şi fiscal
Maricela Cobzariu - judecător la Secţia penală
Sofica Dumitraşcu - judecător la Secţia penală
Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 1/2014 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 516 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul de procedură civilă), şi ale art. 27^2 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror-şef adjunct Antonia Eleonora Constantin. La şedinţa de judecată participă domnul magistrat-asistent-şef Bogdan Georgescu, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^3 din Regulamentul de organizare şi funcţionare administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bacău privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 58 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 427/2001, cu modificările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000), raportat la dispoziţiile art. 254 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată*1), cu modificările şi completările ulterioare*2) (Codul muncii), art. 84 lit. a), art. 85 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 188/1999), şi art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei din păduri şi din afara acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2007 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006). După prezentarea referatului cauzei de către magistratul-asistent, preşedintele completului acordă cuvântul reprezentantului procurorului general în susţinerea recursului în interesul legii.___________ *1) Legea nr. 53/2003 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011. *2) În forma iniţială a Legii nr. 53/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, art. 254 era numerotat ca art. 270, având conţinut identic. Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie susţine recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admitere şi pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii, în sensul că: în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 58 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, raportate la dispoziţiile art. 84 lit. a) şi art. 85 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 188/1999, recuperarea prejudiciului cauzat prin tăieri ilegale de arbori de la personalul silvic contractual însărcinat cu paza pădurilor se realizează, după caz, prin asumarea unui angajament de plată sau prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare; actele prin care s-a dispus recuperarea prejudiciului pot fi atacate de personalul silvic contractual cu atribuţii de pază a pădurilor la instanţa de contencios administrativ prevăzută la art. 109 din Legea nr. 188/1999, raportat la art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare; în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006, raportate la dispoziţiile art. 254 din Codul muncii, cererile de chemare în judecată formulate de Regia Naţională a Pădurilor -ROMSILVA, prin direcţiile silvice, pentru obligarea personalului silvic contractual la repararea acestui prejudiciu sunt inadmisibile. Răspunzând întrebării adresate de preşedintele completului, reprezentantul procurorului general arată că, raportat la dispoziţiile art. 84 şi art. 85 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, ale art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 şi ale art. 51 alin. (3) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare, există doar o diferenţă terminologică între răspunderea civilă şi răspunderea patrimonială a funcţionarilor publici, nefiind identificate deosebiri din punct de vedere substanţial în privinţa întinderii răspunderii. Dispoziţiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, coroborate cu prevederile art. 6 lit. a) din Legea nr. 188/1999, permit ca personalului contractual cu atribuţii de pază a pădurilor, care implică exerciţiul autorităţii publice, să îi fie aplicate reglementările de drept public în materia funcţiei publice. Preşedintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, constatând că nu mai sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra recursurilor în interesul legii. ÎNALTA CURTE,deliberând asupra recursurilor în interesul legii, constată următoarele: 1. Problema de drept care a generat practica neunitară Prin recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bacău se arată că nu există un punct de vedere unitar în practica judiciară cu referire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 58 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, raportat la dispoziţiile art. 254 din Codul muncii, art. 84 lit. a), art. 85 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 188/1999 şi art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006, în privinţa competenţei materiale de soluţionare şi a admisibilităţii acţiunilor formulate de autoritatea publică în domeniul silviculturii pentru recuperarea de la personalul cu atribuţii de pază a fondului forestier a contravalorii pagubelor produse prin tăieri ilegale de arbori. 2. Examenul jurisprudenţial Prin recursurile în interesul legii se arată că, în practica judiciară, nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor menţionate la pct. 1. 3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti 3.1. Într-o primă orientare jurisprudenţială, instanţele de judecată au considerat că judecarea acestor cereri este de competenţa instanţelor de jurisdicţia muncii, potrivit dispoziţiilor titlului XII "Jurisdicţia muncii" din Codul muncii, şi că acţiunile sunt admisibile, examinând pe fond cauzele cu care au fost învestite. În acest sens, instanţele au reţinut că, potrivit art. 48 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, personalul silvic care încalcă legile şi regulamentele specifice domeniului silviculturii, îndatoririle ce îi revin potrivit contractului individual de muncă, precum şi normele de comportare, aducând astfel daune intereselor silviculturii şi prestigiului instituţiei pe care o reprezintă, răspunde disciplinar, contravenţional, civil sau penal, în funcţie de natura şi gravitatea faptei săvârşite. Au reţinut aceste instanţe că răspunderea patrimonială a salariaţilor pentru pagubele produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor, reglementată de art. 254 alin. (1) din Codul muncii, este, în fond, o răspundere civilă contractuală. Prin urmare, s-a apreciat că dispoziţiile art. 58 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 se interpretează ca făcând trimitere la răspunderea patrimonială reglementată de Codul muncii, având în vedere că, prin semnarea unui contract individual de muncă, între părţi s-a născut un raport juridic de dreptul muncii. Totodată s-a reţinut că, potrivit art. 58 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, personalul silvic se împarte în două categorii, respectiv funcţionarii publici, numiţi în funcţie printr-un act administrativ, şi personalul contractual, care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă încheiat în condiţiile art. 10 din Codul muncii. Conform dispoziţiilor art. 58 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, personalului silvic i se aplică dispoziţiile Legii nr. 188/1999, în măsura în care ordonanţa de urgenţă nu dispune altfel, şi în sensul că dispoziţiile respective vizează alte aspecte decât cele care privesc răspunderea patrimonială în cazul căreia sunt aplicabile prevederile art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006, act normativ ce reglementează modalităţile de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora. S-a reţinut că angajarea răspunderii patrimoniale a personalului silvic contractual cu atribuţii de pază a pădurilor nu se poate realiza prin emiterea ordinului sau dispoziţiei de imputare, în condiţiile art. 84-85 din Legea nr. 188/1999, întrucât aceste persoane nu se află într-un raport de serviciu cu autoritatea silvică, născut şi exercitat în baza actului administrativ de numire, ci îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă. În acest sens, au fost avute în vedere şi prevederile art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999. 3.2. Într-o a doua orientare jurisprudenţială, instanţele au apreciat că acţiunile formulate de autoritatea silvică pentru angajarea răspunderii patrimoniale a personalului silvic contractual cu atribuţii de pază a fondului forestier sunt admisibile, iar competenţa de soluţionare a acestora aparţine instanţelor de contencios administrativ. În acest sens, s-a reţinut că, potrivit prevederilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, personalul silvic este format din persoanele care au pregătire de specialitate silvică atestată prin actul de absolvire a unei forme de învăţământ recunoscută în România şi care exercită efectiv profesiuni specifice activităţii în domeniul silviculturii. Din interpretarea dispoziţiilor art. 58 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, coroborate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.009/2000 privind corelarea gradelor profesionale prevăzute în Statutul personalului silvic cu categoriile, clasele şi gradele aferente funcţiilor publice, prevăzute în Statutul funcţionarilor publici (Hotărârea Guvernului nr. 1.009/2000), prin care a fost reglementată corelarea gradelor profesionale prevăzute de statutul personalului silvic cu clasele şi gradele aferente funcţiilor publice prevăzute de Legea nr. 188/1999, rezultă că o parte a personalului silvic are calitatea de funcţionar public, iar cealaltă parte - majoritară - are calitatea de personal contractual. Prin dispoziţiile art. 58 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 - lege specială - s-a prevăzut expres că personalului silvic îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 188/1999, fără a se face distincţie dacă îşi desfăşoară activitatea în baza unui act de numire într-o funcţie publică sau în baza unui contract individual de muncă, în măsura în care ordonanţa de urgenţă nu dispune altfel. 3.3. Procurorul general a arătat că a existat şi un al treilea tip de soluţii, pronunţate de instanţele de contencios administrativ, prin care au fost respinse, ca inadmisibile, acţiunile formulate împotriva personalului silvic cu atribuţii de pază a fondului forestier, pentru recuperarea pagubelor cauzate prin tăieri ilegale de arbori. În motivarea acestor soluţii s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 4 lit. b) şi c) şi art. 7 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, gradul profesional de pădurar este specific personalului silvic cu pregătire medie sau de bază, iar, întrucât art. 58 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă nu face nicio distincţie între personalul silvic cu statut de funcţionar public şi personalul silvic angajat în baza unui contract individual de muncă, rezultă că personalului silvic cu atribuţii de pază a fondului forestier îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 188/1999, chiar dacă angajarea lui s-a realizat prin încheierea unui contract individual de muncă. Întrucât autoritatea publică nu a procedat la recuperarea pagubei potrivit procedurii instituite de art. 85 din Legea nr. 188/1999, prin emiterea unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare ce poate constitui obiect al controlului din partea instanţei de contencios administrativ, repararea prejudiciului pe calea acţiunii directe, îndreptate împotriva salariatul, este inadmisibilă. Instanţele au reţinut şi că, potrivit art. 117 din Legea nr. 188/1999, dispoziţiile acestei legi se completează cu prevederile legislaţiei muncii, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice, astfel încât nu sunt aplicabile dispoziţiile cuprinse în titlul XII din Codul muncii referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă. În sprijinul acestei opinii a fost invocată şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 481 din 22 septembrie 2005 pronunţată de Curtea Constituţională, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 73 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 [devenit art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007], cu motivarea că textul criticat nu încalcă dreptul autorităţii sau instituţiei publice de a-şi întregi patrimoniul, în cazul angajării răspunderii civile a funcţionarului public, ci prevede, în acest scop, o procedură specială, mai facilă. 4. Opinia procurorului general Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că a treia orientare jurisprudenţială este în litera şi în spiritul legii, pentru considerentele arătate în continuare. Din interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (3), art. 4, art. 7, art. 58 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 şi ale art. 3 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.009/2000, conform principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, legiuitorul a înţeles să supună întregul personal silvic unui regim juridic unitar subsumat statutului funcţionarilor publici, indiferent de temeiurile în baza cărora îşi desfăşoară activitatea (act de numire într-o funcţie publică sau contract individual de muncă). În virtutea normei de trimitere cuprinse în art. 58 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, Legea nr. 188/1999 se aplică personalului silvic, cu titlu de lege generală, sub toate aspectele care interesează statutul profesional, deci inclusiv în privinţa aspectelor ce vizează atragerea răspunderii civile sau patrimoniale, după caz. Din aceste perspective nu poate fi primită opinia potrivit căreia, în lipsa numirii într-o funcţie publică, personalului silvic angajat prin contract individual de muncă nu îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 188/1999. Această teorie este permisă şi de interpretarea dispoziţiilor art. 6 lit. a) din Legea nr. 188/1999, art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, art. 51 alin. (3) din Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.076/2009 pentru aprobarea Regulamentului de pază a fondului forestier (Hotărârea Guvernului nr. 1.076/2009). Aşadar, angajarea răspunderii civile ori a celei patrimoniale, după caz, a personalului silvic pentru pagubele produse cu vinovăţie instituţiei cu care se află în raporturi de serviciu ori de muncă, indiferent de cauza generatoare a prejudiciului, gradul profesional şi temeiurile în baza cărora îşi desfăşoară activitatea, este guvernată de prevederile art. 84-85 din Legea nr. 188/1999. Ca atare, competenţa de soluţionare a litigiilor ce decurg din raporturile de serviciu sau de muncă ale acestei categorii profesionale cu autoritatea publică se stabileşte în favoarea instanţei de contencios administrativ, potrivit dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999. Cu referire la procedura de atragere a răspunderii patrimoniale a personalului silvic contractual cu atribuţii de pază a pădurilor, pentru prejudiciile produse pe suprafeţele de pădure aflate în pază, se observă că, prin art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006, s-a instituit o normă de trimitere la prevederile cap. III al titlului XI din Codul muncii, care se interpretează şi se aplică în lumina preambulului ordonanţei de urgenţă şi expunerii de motive a Legii de aprobare nr. 84/2007, în care se arată că adoptarea reglementării speciale a avut ca scop instituirea unor măsuri de limitare a răspunderii personalului care asigură paza pădurilor pentru situaţii bine justificate, stabilirea unor despăgubiri în concordanţă cu posibilităţile financiare ale acestuia, existând riscul ca, pentru o mare parte din suprafaţa de pădure a ţării, să nu mai poată fi asigurată paza, în condiţiile în care personalul ce realiza această activitate ar fi fost obligat la plata unor sume care îi depăşesc posibilităţile materiale. Aşadar, completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 cu prevederile Codului muncii vizează exclusiv aspectele de ordin substanţial care, comparativ cu răspunderea civilă contractuală, caracterizează răspunderea patrimonială a salariaţilor ca fiind una protectivă pentru interesele lor individuale. Pe de altă parte, art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 nu conţine norme de trimitere la dispoziţiile procedurale referitoare la jurisdicţia muncii, incluse în titlul XII al Codul muncii, şi nici la prevederile art. 169 alin. (2) din acelaşi cod. În raport cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 reprezintă un act normativ special, aplicabil doar pentru situaţiile juridice expres reglementate vizând recuperarea, de la personalul silvic însărcinat cu paza pădurilor, a prejudiciilor cauzate prin tăieri ilegale de arbori. Întrucât excepţiile sunt de strictă interpretare şi aplicare, prevederile din Codului muncii vor putea fi aplicate doar sub aspectele la care se face referire în cuprinsul normei de trimitere, fără fi extinse asupra chestiunilor referitoare la procedura de recuperare a pagubei. De altfel, vocaţia Codului muncii, de a fi aplicat cu titlu de normă generală în privinţa raporturilor juridice analizate, este limitată chiar de dispoziţiile art. 1 alin. (2) din cuprinsul său, normă în virtutea căreia prevederile codului sunt aplicabile şi raporturilor juridice de muncă ce se pot naşte în baza unor reglementări speciale, doar în măsura în care legile speciale aplicabile nu conţin norme derogatorii. Atragerea răspunderii civile a personalului silvic pe calea acţiunii în justiţie promovate de angajator şi aplicarea normelor cuprinse în art. 169 alin. (2), art. 268 alin. (1) lit. c), art. 269 din Codul muncii, raportate la art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările ulterioare, este incompatibilă cu recuperarea pagubei în condiţiile instituite prin art. 85 din Legea nr. 188/1999, aplicabilă şi personalului silvic contractual. Ca atare, în virtutea principiilor de interpretare specialia generalibus derogant şi exceptio est strictissime interpretationis, nu există un drept de opţiune al angajatorului între procedura instituită de Codul muncii şi cea reglementată de Legea nr. 188/1999. În lipsa unui act de imputare a prejudiciului emis de angajator (ordin sau dispoziţie) care ar putea fi atacat de persoana răspunzătoare de producerea acestuia la instanţa de contencios administrativ, este inadmisibilă acţiunea directă pentru recuperarea pagubei, formulată de autoritatea sau instituţia publică prejudiciată, fie în faţa instanţelor de contencios administrativ, fie în faţa instanţelor specializate în soluţionarea conflictelor individuale de muncă. Aşadar, după constatarea şi evaluarea pagubei, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2006 şi în măsura în care personalul silvic răspunzător de producerea pagubei nu şi-a asumat un angajament de plată, conducătorul autorităţii publice din domeniul silviculturii emite, în temeiul art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, un ordin sau o dispoziţie de imputare, act ce poate fi contestat de persoana de la care s-a dispus recuperarea pagubei la instanţa de contencios administrativ, în condiţiile alin. (2) al aceluiaşi articol, coroborat cu art. 109 din Legea nr. 188/1999 şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. În această modalitate de aplicare a legii se asigură unitatea de procedură şi jurisdicţie pentru acele situaţii obiective în care răspunderea pentru producerea aceleiaşi pagubei aparţine atât pădurarilor (personal silvic contractual), cât şi şefilor de districte silvice (care au calitatea de funcţionari publici), fiind determinată de neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu în legătură cu paza fondului forestier şi, respectiv, organizarea, coordonarea şi controlul acestei activităţi. În concluzie, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a propus următoarea soluţie: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 58 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 raportat la art. 84 lit. a) şi art. 85 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 188/1999, recuperarea prejudiciului cauzat prin tăieri ilegale de arbori de la personalului silvic contractual însărcinat cu paza pădurilor se realizează, după caz, prin asumarea unui angajament de plată sau prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare. Actele prin care s-a dispus recuperarea prejudiciului pot fi atacate de personalul silvic contractual cu atribuţii de pază a pădurilor la instanţa de contencios administrativ prevăzută de art. 109 din Legea nr. 188/1999, raportat la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 raportate la dispoziţiile art. 254 din Codul muncii, cererile de chemare în judecată formulate de Regia Naţională a Pădurilor - ROMSILVA, prin direcţiile silvice, pentru obligarea personalului silvic contractual la repararea acestui prejudiciu, sunt inadmisibile. 5. Raportul asupra recursului în interesul legii Prin raportul întocmit de judecătorii raportori este propusă soluţia de admitere a recursurilor în interesul legii şi pronunţării unei decizii în sensul că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006, coroborate cu dispoziţiile art. 254 şi art. 266 din Codul muncii, prin raportare la prevederile art. 58 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 şi ale art. 84 şi art. 85 din Legea nr. 188/1999, acţiunile în răspundere patrimonială formulate împotriva personalului silvic cu atribuţii de pază a pădurilor pentru pagubele produse pe suprafeţele de pădure pe care le are în pază sunt de competenţa materială a instanţelor de conflicte de muncă. 6. Înalta Curte 6.1. Dispoziţiile legale ce formează obiectul recursului în interesul legii şi alte dispoziţii legale relevante, expuse în ordine cronologică, sunt următoarele: - art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1)-(4), art. 4 alin. (1)-(2), art. 5 alin. (1)-(2), art. 6, art. 84 şi art. 85 din Legea nr. 188/1999*3):___________ *3) Cu excepţia dispoziţiilor art. 85 alin. (2^1) din Legea nr. 188/1999, republicată în anul 2007, care au fost introduse prin art. 34 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, art. 84 şi art. 85 din forma republicată în anul 2007 a Legii nr. 188/1999 îşi găsesc corespondent în dispoziţiile cu conţinut identic ale art. 72 şi art. 73 din Legea nr. 188/1999, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 22 martie 2004, respectiv în dispoziţiile cu conţinut identic ale art. 77 şi art. 78 din forma iniţială a Legii nr. 188/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 8 decembrie 1999. "Art. 1. - (1) Prezenta lege reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcţionarii publici şi stat sau administraţia publică locală, prin autorităţile administrative autonome ori prin autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale, denumite în continuare raporturi de serviciu. Art. 2. - (1) Funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică centrală, administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome. (2) Funcţionarul public este persoana numită, în condiţiile legii, într-o funcţie publică. Persoana care a fost eliberată din funcţia publică şi se află în corpul de rezervă al funcţionarilor publici îşi păstrează calitatea de funcţionar public. (3) Activităţile desfăşurate de funcţionarii publici, care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, sunt următoarele: a) punerea în executare a legilor şi a celorlalte acte normative; b) elaborarea proiectelor de acte normative şi a altor reglementări specifice autorităţii sau instituţiei publice, precum şi asigurarea avizării acestora; c) elaborarea proiectelor politicilor şi strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor şi statisticilor necesare realizării şi implementării politicilor publice, precum şi a documentaţiei necesare executării legilor, în vederea realizării competenţei autorităţii sau instituţiei publice; d) consilierea, controlul şi auditul public intern; e) gestionarea resurselor umane şi a resurselor financiare; f) colectarea creanţelor bugetare; g) reprezentarea intereselor autorităţii sau instituţiei publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din ţară şi străinătate, în limita competenţelor stabilite de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice, precum şi reprezentarea în justiţie a autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea; h) realizarea de activităţi în conformitate cu strategia de informatizare a administraţiei publice. (4) Funcţiile publice sunt prevăzute în anexa la prezenta lege. Art. 4. - (1) Raporturile de serviciu se nasc şi se exercită pe baza actului administrativ de numire, emis în condiţiile legii. (2) Exercitarea raporturilor de serviciu se realizează pe perioadă nedeterminată. Art. 5. - (1) Pot beneficia de statute speciale funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul următoarelor servicii publice: a) structurile de specialitate ale Parlamentului României; b) structurile de specialitate ale Administraţiei Prezidenţiale; c) structurile de specialitate ale Consiliului Legislativ; d) serviciile diplomatice şi consulare; e) autoritatea vamală; f) poliţia şi alte structuri ale Ministerului Internelor şi Reformei Administrative; g) alte servicii publice stabilite prin lege. (2) Prin statutele speciale prevăzute la alin. (1) se pot reglementa: a) drepturi, îndatoriri şi incompatibilităţi specifice, altele decât cele prevăzute de prezenta lege; b) funcţii publice specifice. Art. 6. - Prevederile prezentei legi nu se aplică: a) personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităţilor şi instituţiilor publice, care desfăşoară activităţi de secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreţinere-reparaţii şi de deservire, pază, precum şi altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică. Persoanele care ocupă aceste funcţii nu au calitatea de funcţionar public şi li se aplică legislaţia muncii; b) personalului salariat încadrat, pe baza încrederii personale, la cabinetul demnitarului; c) corpului magistraţilor; d) cadrelor didactice; e) persoanelor numite sau alese în funcţii de demnitate publică. Art. 84. - Răspunderea civilă a funcţionarului public se angajează: a) pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează; b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit; c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituţia publică, în calitate de comitent, unor terţe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive. Art. 85. - (1) Repararea pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei publice în situaţiile prevăzute la art. 84 lit. a) şi b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situaţia prevăzută la lit. c) a aceluiaşi articol, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive. (2) Împotriva ordinului sau dispoziţiei de imputare funcţionarul public în cauză se poate adresa instanţei de contencios administrativ. (2^1) Ordinul sau dispoziţia de imputare rămasă definitivă ca urmare a neintroducerii ori respingerii acţiunii la instanţa de contencios administrativ constituie titlu executoriu. (3) Dreptul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a emite ordinul sau dispoziţia de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei."; - art. 1 alin. (1), art. 4, art. 7 alin. (1) şi art. 58 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000: "Art. 1. - (1) Personalul silvic, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, este format din persoanele care au pregătire de specialitate silvică atestată prin actul de absolvire a unei forme de învăţământ recunoscute în România şi care exercită efectiv profesiuni specifice activităţii în domeniul silviculturii. Art. 4. - Personalul silvic se diferenţiază, în funcţie de nivelul pregătirii profesionale, în următoarele categorii: a) personal silvic cu pregătire superioară, format din absolvenţi ai facultăţii de silvicultură şi ai cursurilor de scurtă durată; b) personal silvic cu pregătire medie, format din absolvenţi ai liceului silvic şi ai şcolii tehnice silvice postliceale; c) personal silvic cu pregătire de bază, format din absolvenţi ai şcolii profesionale silvice. Art. 7. - (1) Gradele profesionale ale personalului silvic sunt următoarele: a) pentru ingineri: inginer silvic debutant, inginer silvic, inginer-şef silvic, inginer inspector silvic, inginer inspector general silvic şi inginer consilier silvic; b) pentru subingineri: subinginer silvic debutant, subinginer silvic, subinginer silvic principal; c) pentru tehnicieni: tehnician silvic debutant, tehnician silvic, tehnician silvic principal; d) pentru absolvenţii liceelor sau şcolilor profesionale silvice: pădurar debutant şi pădurar, respectiv brigadier silvic debutant şi brigadier silvic. Art. 58. - (1) Personalului silvic i se aplică dispoziţiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în măsura în care prezenta ordonanţă de urgenţă nu dispune altfel. (2) Pentru categoriile de personal silvic care are şi calitatea de funcţionar public corelarea gradelor profesionale prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă cu categoriile, gradele, clasele şi treptele aferente carierei funcţionarilor publici, prevăzute în Legea nr. 188/1999, se face prin hotărâre a Guvernului, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă."; - art. 1-3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.009/2000*4):___________ *4) Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 8 noiembrie 2000. "Art. 1. - Corelarea gradelor profesionale ale personalului silvic, prevăzute în Statutul personalului silvic, cu categoriile, clasele şi gradele aferente funcţiilor publice, prevăzute în Statutul funcţionarilor publici, se face potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. - Prezenta hotărâre se aplică personalului silvic care, potrivit legii, are şi calitatea de funcţionar public. Art. 3. - Au calitatea de funcţionar public categoriile de personal silvic care au fost numite, în condiţiile legii, în funcţii publice de conducere şi de execuţie, în următoarele structuri: a) direcţia şi compartimentele de specialitate în domeniul gospodăririi pădurilor, din aparatul propriu al Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului; b) inspectoratele silvice teritoriale pentru controlul aplicării regimului silvic în Fondul forestier naţional, precum şi cele din cadrul oficiilor cinegetice teritoriale."; - art. 254 şi art. 266 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii: "Art. 254. - (1) Salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor. (2) Salariaţii nu răspund de pagubele provocate de forţa majoră sau de alte cauze neprevăzute care nu puteau fi înlăturate şi nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului. (3) În situaţia în care angajatorul constată că salariatul său a provocat o pagubă din vina şi în legătură cu munca sa, va putea solicita salariatului, printr-o notă de constatare şi evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul părţilor, într-un termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicării. (4) Contravaloarea pagubei recuperate prin acordul părţilor, conform alin. (3), nu poate fi mai mare decât echivalentul a 5 salarii minime brute pe economie. Art. 266. - Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod."; - art. 1, art. 6 şi art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006: "Art. 1. - În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, următorii termeni se definesc astfel: a) pagubă în vegetaţia forestieră din păduri sau în vegetaţia forestieră din afara pădurii, denumită în continuare pagubă, constă în modificarea aspectului, a integrităţii fizice şi/sau a caracteristicilor fiziologice ale arborelui/arborilor ori ale arboretului/plantaţiei/regenerării naturale, după caz, rezultată prin tăierea, degradarea, distrugerea, scoaterea din rădăcini a arborilor, puieţilor sau lăstarilor, tăierea crăcilor arborilor în picioare, urmate ori nu de însuşirea acestora, în condiţii ilegale; b) lăstari/puieţi - arbori cu diametrul la colet sub 2 cm; c) pomi de Crăciun - arbori din speciile brad, molid sau alte răşinoase cu diametrul la colet cuprins între 2,1 şi 12 cm. Art. 6. - (1) Personalul cu atribuţii de pază a pădurilor răspunde patrimonial, în conformitate cu prevederile cap. III al titlului XI din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, pentru pagubele produse pe suprafeţele de pădure pe care le are în pază, constatate şi evaluate în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă. (2) Răspunderea persoanelor cu atribuţii de pază a pădurilor, care fac dovada că şi-au îndeplinit cu responsabilitate şi cu bună-credinţă obligaţiile de serviciu şi au luat măsurile necesare pentru evitarea producerii pagubelor, poate fi limitată în următoarele situaţii: a) din aceeaşi pădure se constată că se distrug/însuşesc ilegal, în mod constant, arbori, puieţi, lăstari sau pomi de Crăciun, după caz; b) trupurile de pădure care fac obiectul pazei de către aceeaşi persoană sunt dispersate; c) pădurile au accesibilitate ridicată. (3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică de persoana juridică angajatoare a persoanei cu atribuţii de pază a pădurilor sau de către şeful ocolului silvic, în cazul în care paza se asigură prin ocoale silvice, cu respectarea metodologiei privind limitarea răspunderii patrimoniale a personalului de pază a pădurilor, elaborată cu consultarea reprezentanţilor proprietarilor de păduri, ai administratorilor de păduri, indiferent de forma de proprietate a acestora. Metodologia se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. (4) Sumele reprezentând contravaloarea pagubelor stabilite în condiţiile alin. (2) şi (3) nu pot fi mai mici decât valoarea pagubei efective calculată prin aplicarea preţului mediu al masei lemnoase pe picior stabilit, în conformitate cu prevederile legii, prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. Art. 7. - (1) Constatarea şi evaluarea pagubelor care angajează răspunderea patrimonială în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) se fac de către: a) personalul din cadrul structurilor care asigură administrarea/serviciile silvice/paza pentru pădurea sau vegetaţia forestieră din afara pădurilor, după caz, care are competenţe în acest sens acordate prin regulamentul de organizare şi funcţionare propriu; b) personalul cu atribuţii de control care reprezintă autoritatea statului în domeniul controlului regimului silvic. (2) Constatarea şi evaluarea pagubelor produse prin săvârşirea de infracţiuni sau de contravenţii se fac de personalul silvic împuternicit în condiţiile legii să constate faptele prin care s-au săvârşit infracţiuni sau contravenţii silvice."; - art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.076/2009 pentru aprobarea Regulamentului de pază a fondului forestier*5):__________ *5) Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 26 octombrie 2009. "Art. 6. - În exercitarea atribuţiilor de serviciu privind paza fondului forestier şi controlul respectării regimului silvic personalul silvic este asimilat personalului care îndeplineşte funcţii ce implică exerciţiul autorităţii publice, fiind competent să constate contravenţii silvice, precum şi fapte care prin natura lor pot constitui infracţiuni silvice, încheind în acest sens actele de constatare, potrivit prevederilor legale." 6.2. Problema de drept soluţionată diferit Din analiza hotărârilor judecătoreşti anexate recursului în interesul legii se observă că majoritatea covârşitoare a acestora au fost pronunţate în litigii având ca obiect acţiuni în răspundere materială pentru recuperarea prejudiciului produs ca urmare a neîndeplinirii sau îndepliniri necorespunzătoare a atribuţiei de apărare a integrităţii fondului forestier ce revine personalului cu atribuţii de pază a pădurilor, împrejurare ce a avut drept consecinţă producerea de pagube pe suprafeţele de pădure rezultată prin tăieri ilegale de arbori. Se observă însă că, în anexele la recursul în interesul legii, au fost depuse şi hotărâri judecătoreşti singulare, pronunţate în litigii care vizează alte raporturi juridice, care privesc, de exemplu: - angajarea răspunderii materiale a persoanei încadrate ca şef de ocol silvic; - anularea deciziei de eliberare din funcţia de inginer silvic, reintegrarea în funcţie şi plata drepturilor salariale; - răspunderea disciplinară specifică funcţiei publice în cazul persoanei care ocupă funcţia de şef de ocol pentru prejudiciul produs unităţii în urma rezilierii contractului încheiat cu o societate comercială fără reţinerea garanţiei de licitaţie; - acţiunea în pretenţii formulată de o persoană care a fost încadrată ca pădurar prin care se solicită obligarea direcţiei silvice judeţene la plata garanţiei de canton, a manoperei pentru realizarea a două bariere silvice, a contravalorii reparaţiilor la două tractoare şi a sumelor reţinute cu titlu de imputaţie ca urmare a delictelor silvice; - anularea deciziei de eliberare din funcţia de tehnician silvic principal ca urmare a reducerii postului; - anularea deciziei de concediere (emise ca urmare a măsurilor de reorganizare şi restructurare RNP), reintegrarea în funcţia deţinută anterior şi plata de despăgubiri; - anularea deciziei de suspendare a contractului individual de muncă al persoanei care ocupă funcţia de inginer silvic, ca urmare a formulării împotriva sa a unei plângeri penale de către direcţia silvică judeţeană. În consecinţă, în raport cu aspectele expuse anterior, Înalta Curte constată că problema de drept ce formează obiectul judecăţii vizează numai competenţa de soluţionare a acţiunilor formulate de autoritatea publică în domeniul silviculturii împotriva personalului silvic contractual cu atribuţii de pază a pădurilor, pentru recuperarea prejudiciilor cauzate prin tăieri ilegale de arbori. 6.3. Condiţii de admisibilitate a recursului în interesul legii În raport cu sesizarea formulată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bacău, prin prisma concluziilor decelate în urma analizei hotărârilor judecătoreşti definitive în sensul celor expuse la pct. 6.2, se constată că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate, în sensul art. 515 din Codul de procedură civilă, în sensul că problema de drept ce formează obiectul judecăţii a fost soluţionată în mod diferit prin hotărârile judecătoreşti definitive anexate cererii. 6.4. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Deşi pe calea recursului în interesul legii Înalta Curte nu este învestită cu problema de drept referitoare la natura juridică a raportului juridic de muncă, lato sensu, în care este parte persoana încadrată ca personal silvic cu atribuţii de pază a vegetaţiei forestiere, antamarea acestei chestiuni este relevantă pentru soluţionarea cauzei. Relevanţa acestei chestiuni derivă din faptul că întreaga argumentaţie a uneia dintre cele două orientări jurisprudenţiale, precum şi opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt fundamentate pe teoria că întregului personal silvic, fără distincţie, îi este aplicabil statutul funcţionarului public, în virtutea normei de trimitere de la art. 58 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000. Este adevărat că, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 4 şi art. 7 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, persoanele cu atribuţii de pază a vegetaţiei forestiere fac parte din categoria profesională a personalului silvic. Cu toate acestea, din interpretarea dispoziţiilor art. 58 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 coroborate cu cele ale Hotărârii Guvernului nr. 1.009/2000, adoptată pentru punerea în executare a prevederilor respective din ordonanţa de urgenţă, rezultă că personalul silvic cu atribuţii de pază a pădurilor, având gradul profesional de pădurar debutant şi pădurar, respectiv brigadier silvic debutant şi brigadier silvic [art. 4 şi art. 7 alin. (1) lit. d) din ordonanţa de urgenţă], nu are calitatea de funcţionar public. Această concluzie este justificată de faptul că, prin Hotărârea Guvernului nr. 1.009/2000, corelarea gradelor profesionale ale personalului silvic cu categoriile, clasele şi gradele aferente funcţiilor publice prevăzute în Statutul funcţionarilor publici a fost realizată doar pentru personalul având gradele profesionale de ingineri, subingineri şi tehnicieni, prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, iar nu şi pentru personalul având gradele profesionale de pădurar debutant şi pădurar, respectiv brigadier silvic debutant şi brigadier silvic, prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. d) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă. În acelaşi timp se constată că personalul silvic cu atribuţii de pază a pădurilor nu răspunde criteriilor de identificare a funcţiei publice în raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (1)-(3), art. 4 alin. (1) şi art. 6 lit. a) din Legea nr. 188/1999. Totodată, este necontestat faptul că art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 şi art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.076/2009 dispun în sensul că "în exercitarea atribuţiilor de serviciu privind paza fondului forestier şi controlul respectării regimului silvic personalul silvic este asimilat personalului care îndeplineşte funcţii ce implică exerciţiul autorităţii publice, fiind competent să constate contravenţii silvice, precum şi fapte care prin natura lor pot constitui infracţiuni silvice, încheind în acest sens actele de constatare, potrivit prevederilor legale". Însă, aceste dispoziţii, ulterioare Legii nr. 188/1999 şi Hotărârii Guvernului nr. 1.009/2000, trebuie să fie interpretate în sensul că i se conferă personalului silvic cu atribuţii privind paza vegetaţiei forestiere prerogativa exerciţiului autorităţii publice numai sub aspectul atribuţiilor expres prevăzute de textul respectiv, iar nu cu privire la integralitatea atribuţiilor ce îi revin. Concluzia care se desprinde este în sensul că personalul silvic care îşi desfăşoară activitatea în temeiul unui contract individual de muncă, având atribuţii de pază a vegetaţiei forestiere şi gradul profesional prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 (pădurar debutant şi pădurar, respectiv brigadier silvic debutant şi brigadier silvic), nu îndeplineşte o funcţie publică în sensul prevederilor Legii nr. 188/1999. Cu toate acestea, în virtutea normei de trimitere de la art. 58 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, conform principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, personalului silvic, în integralitatea sa, deci inclusiv categoriei profesionale în discuţie, i se aplică prevederile Legii nr. 188/1999, în măsura în care ordonanţa de urgenţă nu dispune altfel. Chiar şi în această ipoteză, dezlegarea problemei de drept ce formează obiectul recursului în interesul legii este esenţialmente influenţată de teza a doua a dispoziţiilor art. 58 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, conform căreia personalului silvic nu i se aplică dispoziţiile Legii nr. 188/1999, în măsura în care ordonanţa de urgenţă dispune altfel. Relevanţa acestor dispoziţii este determinată în cauză de faptul că problema de drept soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti vizează o categorie aparte de raporturi juridice care intră sub incidenţa unui act normativ cu caracter special. Astfel, raportul juridic dedus judecăţii în litigiile soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti se caracterizează prin următoarele elemente: existenţa unei pagube produse vegetaţiei forestiere prin tăieri ilegale de arbori; paguba este constatată şi evaluată de către personalul silvic cu atribuţii în acest sens; paza vegetaţiei forestiere în privinţa căreia s-a produs paguba reprezintă o atribuţie a personalului silvic având gradul profesional de pădurar, atribuţie prevăzută în contractul individual de muncă; paguba constatată şi evaluată s-a produs ca urmare a neîndeplinirii atribuţiei de pază a vegetaţiei forestiere; în vederea recuperării prejudiciului constatat şi evaluat entitatea prejudiciată se îndreaptă cu o acţiune în răspundere patrimonială împotriva persoanei vinovate (persoana cu atribuţii de pază), în temeiul art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006. În consecinţă, entitatea prejudiciată deduce judecăţii un raport juridic de răspundere patrimonială, în condiţiile cadrului legal reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006. Or, art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 dispune expres în sensul că, pentru pagubele produse vegetaţiei forestiere prin tăieri ilegale de arbori, "personalul cu atribuţii de pază a pădurilor răspunde patrimonial, în conformitate cu prevederile cap. III al titlului XI din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii (...)". Atât timp cât raportul juridic dedus judecăţii în litigiile soluţionate în mod diferit se încadrează în ipotezele strict reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006, rezultă că litigiilor respective le sunt aplicabile prevederile acestui act normativ, în virtutea normei de trimitere de la art. 6 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă, dispoziţiile menţionate din Codul muncii. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 reprezintă o reglementare cu caracter special, astfel că, în aplicarea principiului specialia generalibus derogant, derogă de la prevederile art. 58 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, care fac trimitere la prevederile Legii nr. 188/1999, şi reprezintă, în sensul tezei a II-a a aceluiaşi articol, o situaţie în care printr-un act normativ cu aceeaşi forţă juridică se dispune altfel. A accepta o interpretare contrară echivalează cu lipsirea de efecte juridice a prevederilor cu caracter special ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006. Totodată, răspunderea civilă este una dintre formele specifice de răspundere a funcţionarului public, fiind reglementată expres în cuprinsul art. 84 din Legea nr. 188/1999. Este adevărat că, potrivit art. 48 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000, "Personalul care încalcă legile şi regulamentele specifice domeniului silviculturii, îndatoririle ce îi revin potrivit contractului individual de muncă, precum şi normele de comportare, aducând astfel daune intereselor silviculturii şi prestigiului instituţiei pe care o reprezintă, răspunde disciplinar, contravenţional, civil sau penal, în funcţie de natura şi de gravitatea faptei săvârşite". Însă, temeiul de drept al acţiunilor soluţionate prin hotărârile judecătoreşti care au conturat orientările jurisprudenţiale diferite şi care au stat la baza promovării prezentului recurs în interesul legii îl reprezintă dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006, care instituie răspunderea patrimonială a personalului cu atribuţii de pază a pădurilor, pentru pagubele produse pe suprafeţele de pădure pe care le are în pază, constatate şi evaluate în condiţiile acestei ordonanţe de urgenţă. Or, răspunderea patrimonială este o instituţie juridică de dreptul muncii, fiind reglementată de cap. III "Răspunderea patrimonială" al titlului XI "Răspunderea juridică" din Codul muncii, fiind guvernată, în consecinţă, de principiile specifice acestei ramuri de drept, în principal, repararea prejudiciului prin acordul părţilor [art. 254 alin. (3) din Codul muncii] şi, subsecvent, prin introducerea unei acţiuni în justiţie. De asemenea, este adevărat că art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 face trimitere expresă numai la prevederile cap. III "Răspunderea patrimonială" al titlului XI "Răspunderea juridică" din Codul muncii, care reglementează doar procedura de recuperare, prin acordul părţilor, a contravalorii pagubei constatate. Totuşi, în materia dreptului muncii, atunci când recuperarea contravalorii pagubei produse angajatorului nu se realizează prin acordul părţilor în condiţiile prevăzute de cap. III "Răspunderea patrimonială" al titlului XI "Răspunderea juridică" din Codul muncii, în situaţia în care, spre exemplu, persoana angajată nu recunoaşte producerea pagubei ori nu este de acord cu întinderea acesteia şi a contravalorii stabilite, angajatorul are la dispoziţie doar calea de a sesiza instanţa competentă, aflându-ne în prezenţa unui conflict de muncă, căruia îi sunt implicit aplicabile prevederile titlului XII "Jurisdicţia muncii" din Codul muncii, care, în art. 266, prevede că "jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod". Prin urmare, voinţa legiuitorului exprimată în cuprinsul art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 a fost aceea de a crea o situaţie mai favorabilă personalului cu atribuţii de pază a pădurilor, prin instituirea răspunderii patrimoniale, reglementată de Codul muncii, comparativ cu răspunderea civilă reglementată de Legea nr. 188/1999, aplicabilă funcţionarului public. Astfel fiind, trimiterea pe care prevederile ordonanţei de urgenţă o fac la dispoziţiile din Codul muncii trebuie înţeleasă ca vizând, în mod logic, nu doar procedura recuperării contravalorii pagubei prin acordul părţilor, ci şi procedura ulterioară momentului în care se constată că a eşuat procedura prin acordul părţilor. Opinia exprimată în sensul inadmisibilităţii unor acţiuni în răspundere patrimonială introduse la instanţa de contencios administrativ nu poate fi primită, întrucât, odată calificat raportul juridic dedus judecăţii, ca fiind de dreptul muncii, şi determinată, pe cale de consecinţă, instanţa competentă, ca fiind instanţa de conflicte de muncă, soluţia care se impune în ipoteza sesizării unei instanţe necompetente este aceea de trimitere a dosarului, de îndată, instanţei competente, în temeiul art. 132 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă sau, după caz, cele ale 158 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă de la 1865, care va judeca litigiul potrivit principiilor răspunderii patrimoniale, reglementate de Codul muncii. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 517 cu referire la art. 514 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bacău şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2007, coroborate cu dispoziţiile art. 254 şi art. 266 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la prevederile art. 58 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 427/2001, cu modificările ulterioare, acţiunile în răspundere patrimonială formulate împotriva personalului silvic cu atribuţii de pază a pădurilor pentru pagubele produse pe suprafeţele de pădure pe care le are în pază, în condiţiile art. 1 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006, sunt de competenţa materială a instanţelor de conflicte de muncă. Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 mai 2014. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE Iulia Cristina Tarcea Magistrat-asistent-şef, Bogdan Georgescu _________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
