Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 299 din 6 aprilie 2006  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 299 din 6 aprilie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 8 mai 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Coca Cola HBC" România - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 6.062/CA/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia conflicte de muncã, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 21 noiembrie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 6.062/CA/2005, Tribunalul Bucureşti - Secţia conflicte de muncã, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Coca Cola HBC" România - S.R.L. din Bucureşti într-o cauzã având ca obiect anularea unui act administrativ de impunere.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), ale art. 15 alin. (1), ale art. 16, ale art. 41 alin. (2) [devenit, dupã revizuirea şi republicarea Constituţiei, art. 44 alin. (2)] şi ale art. 53 alin. (2) [devenit art. 56 alin. (2)].
În susţinerea excepţiei autorul acesteia aratã cã prin scutirea Consiliului Local al Municipiului Ploieşti, în calitate de proprietar al terenului, de plata impozitului pentru un teren din domeniul privat se creeazã o inegalitate între titularii de drepturi de aceeaşi naturã, favorizându-se statul sau unitãţile administrativ-teritoriale în detrimentul persoanelor de drept privat. De asemenea, se apreciazã, de cãtre autorul excepţiei, cã se creeazã o discriminare în ceea ce priveşte regimul juridic de impunere a sarcinilor fiscale, atât în defavoarea titularilor de drept de proprietate privatã, persoane fizice şi juridice, cât şi în defavoarea chiriaşilor, concesionarilor, administratorilor, care sunt obligaţi sã suporte, pe lângã chirie, redevenţã sau orice altã sumã pentru dreptul ce le-a fost transmis, şi plata impozitului pe teren.
Se apreciazã, de asemenea, cã, în mãsura în care dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile art. 44 alin. (2) din Constituţie, acestea contravin şi textului constituţional al art. 15 alin. (1). De asemenea, în opinia autorului excepţiei, sunt încãlcate şi prevederile art. 16 din Constituţie, întrucât statul şi unitãţile administrativ-teritoriale, ca titulari ai dreptului de proprietate privatã, beneficiazã de un regim juridic mai favorabil.
Tribunalul Bucureşti - Secţia conflicte de muncã, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În argumentarea acestei opinii se apreciazã cã nu sunt încãlcate textele constituţionale invocate, întrucât, în cauzã, nu se pune problema modului de garantare şi ocrotire a proprietãţii private, ci se are în vedere obligaţia contribuţiei financiare a concesionarului, respectiv a chiriaşului, pentru terenul obţinut în concesiune, respectiv închiriat. Se considerã cã sintagma "aşezarea justã a sarcinilor fiscale" din cuprinsul art. 56 alin. (2) din Constituţie se referã la stabilirea sarcinilor fiscale în condiţiile legii. Totodatã, instanţa de judecatã apreciazã cã nu sunt încãlcate nici prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie, iar art. 15 şi art. 16 din aceasta nu au incidenţã în cauzã, ele referindu-se la persoanele fizice, şi nu la cele juridice.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, astfel cum au fost modificate prin articolul unic pct. 33 din <>Legea nr. 494/2004 privind aprobarea <>Ordonanţei Guvernului nr. 83/2004 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.092 din 24 noiembrie 2004.
Art. 256 alin. (3) prevede: "Pentru terenurile proprietate publicã sau privatã a statului ori a unitãţilor administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţã, dupã caz, impozitul pe teren reprezintã sarcina fiscalã a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţã, dupã caz."
Textele constituţionale invocate expres în susţinerea excepţiei sunt cele ale art. 1 alin. (3), privind statul de drept, ale art. 15 alin. (1), privind universalitatea, ale art. 16, privind egalitatea în drepturi, ale art. 44 alin. (2), privind ocrotirea şi garantarea în mod egal a proprietãţii, şi ale art. 56 alin. (2), privind aşezarea justã a sarcinilor fiscale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea reţine urmãtoarele:
Critica de neconstituţionalitate constã, în esenţã, în susţinerea cã dispoziţiile <>art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 , care stabilesc cã impozitul pe terenurile proprietate privatã a statului şi unitãţilor administrativ-teritoriale este în sarcina concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţã, dupã caz, aduc atingere principiilor constituţionale ale ocrotirii şi garantãrii proprietãţii private în mod egal de lege, indiferent de titular, precum şi principiului justei aşezãri a sarcinilor fiscale. Totodatã, pe cale de consecinţã, se apreciazã cã sunt încãlcate şi prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3), ale art. 15 alin. (1) şi ale art. 16 alin. (2).
Curtea reţine cã în jurisprudenţa sa au mai fost situaţii în care instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat asupra modului de stabilire a impozitelor şi taxelor, precum şi a acordãrii de scutiri de la plata acestora.
Curtea a stabilit, de principiu, cã autoritãţile publice - creditori bugetari - pot fi scutite de la plata unor impozite sau taxe, întrucât pentru a putea funcţiona sunt finanţate de la bugetul de stat, "iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel cã ar fi absurd ca autoritãţile în cauzã sã fie obligate (formal) sã plãteascã din buget o taxã care revine aceluiaşi buget". În acest sens a statuat Curtea, de exemplu, prin <>Decizia nr. 373 din 2 octombrie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 13 noiembrie 2003.
În cauza de faţã, având în vedere cele de mai sus, Curtea reţine cã scutirea, prin textul de lege criticat, de la plata impozitului pe teren a proprietãţii publice sau private a statului nu contravine prevederilor art. 44 alin. (2) şi nici ale art. 56 alin. (2) din Constituţie.
Curtea Constituţionalã, în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin <>Decizia nr. 3 din 6 ianuarie 1994 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 8 iunie 1994, a reţinut cã "fiscalitatea trebuie sã fie nu numai legalã, ci şi proporţionalã, rezonabilã, echitabilã şi sã nu diferenţieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetãţeni". Totodatã, prin <>Decizia nr. 252 din 28 noiembrie 2000 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 28 decembrie 2002, Curtea a constatat cã din dispoziţiile constituţionale ale art. 56 alin. (2) şi ale art. 138 alin. (1) "rezultã dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili impozite datorate bugetului de stat, precum şi cuantumul acestora. De aceea, numai legiuitorul poate acorda anumite scutiri sau reduceri de impozite în favoarea anumitor categorii de contribuabili şi în anumite perioade de timp, în funcţie de situaţiile conjuncturale, dar, evident, şi în raport cu situaţia economico-financiarã a ţãrii în perioadele respective".
Faţã de jurisprudenţa menţionatã, Curtea constatã cã plata impozitului pe teren în cazul terenurilor proprietate publicã sau privatã a statului ori a unitãţilor administrativ-teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţã, dupã caz, de cãtre concesionari, locatari, titulari ai dreptului de administrare sau de folosinţã, dupã caz, nu este de naturã a încãlca prevederile art. 56 alin. (2) din Constituţie. Legiuitorul este liber sã stabileascã impozite, în mãsura în care acestea sunt proporţionale, rezonabile şi echitabile, condiţie îndeplinitã în cazul de faţã. Aceasta, cu atât mai mult cu cât concesionarea, închirierea, ca şi darea în administrare şi în folosinţã a terenurilor se fac în general pe termen foarte lung, prin convenţii/acte intervenite între pãrţile interesate.
În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei, cã pentru terenul concesionat ori închiriat concesionarul şi locatarul plãtesc şi redevenţã/chirie etc., Curtea constatã cã aceasta nu are relevanţã sub raportul constituţionalitãţii textului criticat, fiind o problemã care priveşte exclusiv pãrţile contractului de concesiune sau de închiriere, precum şi clauzele lui, iar nu o problemã de ocrotire inegalã a dreptului de proprietate privatã. Ocrotirea proprietãţii private nu se realizeazã prin regimul de impozitare, ci prin alte instrumente juridice.
De altfel, Curtea constatã cã prevederile art. 1 paragraful 2 al Protocolului adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale stabilesc cã dispoziţiile privind protecţia proprietãţii nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru reglementarea folosinţei bunurilor conform interesului general şi pentru a asigura plata impozitelor.
În ceea ce priveşte invocarea încãlcãrii dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine cã textul criticat se aplicã în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor care se aflã în situaţiile prevãzute de ipoteza normei respective. Pe de altã parte, principiul egalitãţii în drepturi înscris în Constituţie priveşte egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã a institui egalitatea între cetãţeni şi autoritãţile publice sau între cetãţeni şi stat sau unitãţile administrativ-teritoriale, ca persoane juridice de drept public.
Referitor la invocarea încãlcãrii dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi ale art. 15 alin. (1) din Constituţie, Curtea constatã cã stabilirea prin lege a obligaţiei plãţii impozitului pe teren pentru subiectele prevãzute nu numai cã nu încalcã, ci, dimpotrivã, este perfect compatibil cu textele constituţionale invocate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Coca Cola HBC" România - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 6.062/CA/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia conflicte de muncã, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 6 aprilie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Benke Karoly

-------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016