Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 298 din 7 noiembrie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 205, 206 si 207 din Codul penal
Nicolae Popa - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Iuliana Nedelcu - procuror Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Editura Atac la Persoana" - S.A. din Bucureşti şi Veronica Gandac în Dosarul nr. 21.796/2000 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti. La apelul nominal se constata lipsa pãrţilor, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate, considerând ca dispoziţiile art. 205, 206 şi 207 din Codul penal nu contravin prevederilor art. 20 şi 23 alin. (8) din Constituţie şi nici celor ale art. 11 pct. 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi ale art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, invocate, de asemenea, în motivarea exceptiei. Totodatã, arata ca nu poate fi primitã susţinerea privind încãlcarea dispoziţiilor art. 23 alin. (8) din Constituţie, referitoare la prezumţia de nevinovatie, deoarece proba veritãţii permite inculpatului sa facã dovada veridicitatii afirmaţiilor sau informaţiilor publicate, în condiţiile existenţei unui interes legitim care, astfel, a fost aparat. Se invoca, în final, jurisprudenta Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 272 din 20 decembrie 2000 şi Decizia nr. 56 din 22 februarie 2001, prin care au fost respinse excepţiile de neconstituţionalitate referitoare la aceleaşi dispoziţii legale. Întrucât nu au fost invocate elemente noi de natura a determina o reconsiderare a acestei jurisprudente, se solicita respingerea exceptiei.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin Încheierea din 17 ianuarie 2002, pronunţatã în Dosarul nr. 21.796/2000, Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Editura Atac la Persoana" - S.A. din Bucureşti, parte responsabilã civilmente în dosarul menţionat, şi de inculpata Veronica Gandac. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin ca dispoziţiile art. 205, 206 şi 207 din Codul penal contravin prevederilor art. 20 şi art. 23 alin. (8) din Constituţie, ale art. 11 paragraful 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi ale art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât - contrar prevederilor Legii fundamentale şi actelor normative internaţionale menţionate instituie o prezumţie de vinovãţie în sarcina inculpatului. Inculpatului nu i se îngãduie sa rastoarne aceasta prezumţie de vinovãţie decât în cazul în care poate proba existenta unui interes legitim, a cãrui apreciere este însã lãsatã la liberul arbitru al instanţei de judecata. Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Se considera ca textele de lege criticate "nu instituie o prezumţie de vinovãţie în sarcina inculpatului, întrucât prezumţia de nevinovatie este reglementatã ca principiu fundamental al dreptului penal, potrivit cãruia inculpatul nu este obligat sa probeze nevinovatia sa, însã atunci când exista probe de vinovãţie are dreptul sa probeze netemeinicia acestora. Art. 207, mai arata instanta, nu reglementeazã stabilirea vinovatiei, în cazul infracţiunilor de insulta şi calomnie, ci reglementeazã proba veritãţii ca o cauza specialã care inlatura caracterul penal al faptei. Dacã proba veritãţii a fost facuta, efectul juridic este înlãturarea caracterului penal al faptei, iar dacã nu a fost facuta, procesul penal având ca obiect infracţiunile de insulta sau calomnie îşi va urma cursul dupã normele obişnuite". Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. Guvernul apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã sub toate aspectele. Astfel, se considera ca "dispoziţiile art. 205, 206 şi 207 din Codul penal nu incalca principiul prezumţiei de nevinovatie, consacrat în Constituţie şi în Codul de procedura penalã, precum şi în Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi în Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Pana la rãmânerea definitiva a unei hotãrâri de condamnare, inclusiv pentru infracţiuni de insulta sau calomnie, persoana este consideratã nevinovatã, nefiind obligatã sa probeze nevinovatia sa, iar când exista probe de vinovãţie, inculpatul are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie, dupã cum se prevede în art. 66 din Codul de procedura penalã. Proba veritãţii constituie o cauza specialã de inlaturare a caracterului penal. Revine acuzarii sarcina de a face proba existenţei faptei şi a vinovatiei, inculpatul putând face proba veritãţii care infirma existenta caracterului penal". Avocatul Poporului apreciazã ca dispoziţiile de lege criticate nu contravin prezumţiei de nevinovatie şi nici art. 10 pct. 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece exercitarea libertãţii de opinie este supusã unor limitãri prevãzute de lege, în scopul ocrotirii unor valori umane, ca respectul drepturilor sau reputaţiei altor persoane. În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 30 alin. (6) din Constituţie. Trebuie sa fie avute în vedere şi prevederile art. 54 din Constituţie, care obliga la exercitarea cu buna-credinţa a drepturilor şi libertãţilor, fãrã încãlcarea drepturilor şi libertãţilor celorlalţi. Nici dispoziţiile art. 207 din Codul penal nu contravin prezumţiei de nevinovatie, iar din conţinutul lor nu rezulta ca persoana care sãvârşeşte fapte de insulta sau calomnie ar fi prezumatã vinovata înainte de constatarea acesteia printr-o hotãrâre judecãtoreascã definitiva. Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, prevederile din Legea fundamentalã invocate, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţiile de neconstituţionalitate ridicate. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, astfel cum au fost modificate şi completate prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58/2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 27 mai 2002, dispoziţii care au urmãtorul cuprins: - Art. 205: "Atingerea adusã onoarei ori reputaţiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocura, se pedepseşte cu amenda. Aceeaşi pedeapsa se aplica şi în cazul când se atribuie unei persoane un defect, boala sau infirmitate care, chiar reale de-ar fi, nu ar trebui relevate. Acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate. Împãcarea pãrţilor inlatura rãspunderea penalã."; - Art. 206: "Afirmarea sau imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoana, care, dacã ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sancţiune penalã, administrativã sau disciplinarã, ori dispreţului public, se pedepseşte cu închisoare de la 2 luni la 2 ani sau cu amenda. Acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate. Împãcarea pãrţilor inlatura rãspunderea penalã."; - Art. 207: "Proba veritãţii celor afirmate sau imputate este admisibilã, dacã afirmarea sau imputarea a fost sãvârşitã pentru apãrarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a fãcut proba veritãţii nu constituie infracţiunea de insulta sau calomnie." Textele constituţionale invocate de autorul exceptiei ca fiind incalcate au urmãtoarea redactare: - Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. (2) Dacã exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale."; - Art. 23. alin. (8): "Pana la rãmânerea definitiva a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare, persoana este consideratã nevinovatã." Autorul exceptiei a mai invocat şi încãlcarea art. 11 pct. 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, potrivit cãruia "Orice persoana acuzata de sãvârşirea unei infracţiuni este prezumatã nevinovatã pana când vinovãţia sa va fi doveditã, în mod legal, în cursul unui proces public, în cadrul cãruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apãrãrii sale", precum şi a art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care prevede: "Orice persoana acuzata de o infracţiune este prezumatã nevinovatã pana ce vinovãţia sa va fi legal stabilitã." 1. Examinând criticile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205 şi 206 din Codul penal, Curtea constata ca acestea nu pot fi reţinute, având în vedere urmãtoarele considerente: Infracţiunea de insulta, prevãzutã în art. 205, şi cea de calomnie, prevãzutã în art. 206 din Codul penal, constituie infracţiuni contra demnitãţii, prin care sunt sancţionate penal cuvintele, gesturile, precum şi alte mijloace prin care se aduce atingere onoarei ori reputaţiei unei persoane sau se afirma ori se imputa în public fapte determinate, care, dacã ar fi adevãrate, ar expune acea persoana la sancţiuni penale, administrative, disciplinare ori dispreţului public. Curtea constata ca incriminarea acestor fapte nu contravine în nici un mod prezumţiei de nevinovatie, consacratã atât de art. 23 alin. (8) din Constituţie, cat şi de art. 11 pct. 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi de Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale prin art. 6 pct. 2. Prin Decizia nr. 308 din 15 noiembrie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 16 ianuarie 2002, Curtea a reţinut ca "dispoziţiile art. 205 şi 206 nu instituie <<o prezumţie de vinovãţie>>, astfel cum se susţine de cãtre autorul excepţiilor, şi, prin urmare, nu deroga de la principiul constituţional invocat. În cazul acestor infracţiuni vinovãţia rezulta uneori din însãşi sãvârşirea faptelor prevãzute de textele de lege criticate (res în se ipsa dolum habet), iar în alte cazuri, când vinovãţia nu ar rezulta ex re, instanta are obligaţia de a stabili intenţia fãptuitorului luând în considerare, pe baza probelor administrate în acest scop, toate circumstanţele legate de persoana, obiceiuri, timp şi altele". Sub acest aspect trãsãturile esenţiale ale infracţiunii, prevãzute în art. 17 din Codul penal, respectiv pericolul social al faptei, vinovãţia şi legalitatea incriminãrii, trebuie sa existe şi în cazul celor doua infracţiuni, întrucât numai sãvârşirea lor cu vinovãţie poate atrage rãspunderea penalã a fãptuitorului. Prin urmare, inculpatul, "persoana impotriva cãreia s-a pus în mişcare acţiunea penalã" potrivit art. 23 din Codul de procedura penalã, nu este considerat vinovat pana la rãmânerea definitiva a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare. Astfel prezumţia de nevinovatie opereazã pe tot parcursul procesului penal, instanta de judecata fiind obligatã, potrivit art. 62 din Codul de procedura penalã, "sa lamureasca cauza sub toate aspectele, pe baza de probe". De altfel, conform art. 66 din acelaşi cod, "Invinuitul sau inculpatul nu este obligat sa probeze nevinovatia sa", iar "În cazul când exista probe de vinovãţie [...] are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie". 2. Curtea constata ca fiind neintemeiate şi criticile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 din Codul penal, întrucât proba veritãţii nu constituie o cauza de inlaturare a vinovatiei, respectiv a intentiei de a aduce atingere onoarei unei persoane, ci o cauza specialã care inlatura caracterul penal al faptelor de insulta sau de calomnie. Existenta unui interes legitim justifica aprecierea faptelor menţionate ca nefiind periculoase din punct de vedere social. Curtea retine, pentru aceste considerente, ca nici prin instituirea posibilitatii autorului de a dovedi adevãrul afirmaţiilor sau al imputarilor fãcute şi nici prin restrangerea în limitele interesului legitim a acestei posibilitãţi, art. 207 din Codul penal nu infrange prezumţia de nevinovatie, consacratã prin art. 23 alin. (8) din Constituţie, prin art. 11 pct. 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, precum şi prin art. 6 pct. 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. De altfel, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 207 din Codul penal, respingând excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii. Astfel, prin Decizia nr. 134 din 6 iulie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 august 2000, Curtea a statuat ca art. 207 din Codul penal nu incalca principiul prezumţiei de nevinovatie consacrat de art. 23 alin. (8) din Constituţie, deoarece el "nu reglementeazã stabilirea vinovatiei în cazul infracţiunilor de insulta şi de calomnie. În realitate, acest text de lege instituie posibilitatea inculpatului de a dovedi veridicitatea afirmarilor sau imputarilor fãcute, aceasta constituind un caz special de inlaturare a caracterului penal al faptei, prin lipsa pericolului social, dacã fapta a fost sãvârşitã pentru apãrarea unui interes legitim". S-a mai reţinut ca "Apãrarea drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor impune, în unele situaţii, sancţionarea penalã a afirmarilor şi imputarilor, chiar dacã acestea se referã la fapte adevãrate, dar nu au fost fãcute pentru apãrarea unui <<interes legitim>>. De altfel, necesitatea sanctionarii rezulta din prevederile art. 30 alin. (6) din Constituţie". Prin aceeaşi decizie Curtea a constatat şi faptul ca textul art. 207 din Codul penal "este în deplina concordanta cu prevederile art. 10 pct. 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale", precum şi cu jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului. Asupra exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, Curtea s-a mai pronunţat prin mai multe decizii, dintre care menţionãm Decizia nr. 308 din 15 noiembrie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 16 ianuarie 2002, Decizia nr. 337 din 29 noiembrie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 31 ianuarie 2002, sau Decizia nr. 231 din 16 noiembrie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 15 februarie 2001. Considerentele şi soluţia adoptate prin deciziile citate îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauza, neexistand elemente noi care sa determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 144 lit. c) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi ale <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Editura Atac la Persoana" - S.A. din Bucureşti şi Veronica Gandac în Dosarul nr. 21.796/2000 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 7 noiembrie 2002.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent, Florentina Geangu
────────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
