Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Având în vedere propunerea Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar,
în temeiul <>art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi al <>art. 4 lit. d) din Hotãrârea Guvernului nr. 420/2006 privind înfiinţarea şi organizarea Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar,
primul-ministru emite prezenta decizie.
ARTICOL UNIC
Se aprobã Strategia naţionalã a României de aplicare a dreptului internaţional umanitar, prevãzutã în anexa care face parte integrantã din prezenta decizie.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemneazã:
---------------
Şeful Cancelariei
Primului-Ministru,
Marian Marius Dorin
Bucureşti, 17 decembrie 2007.
Nr. 298.
ANEXĂ
STRATEGIA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI
de aplicare a dreptului internaţional umanitar
NOTĂ (CTCE)
Harta privind Strategia naţionalã a României, se gãseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 871 din 20 decembrie 2007, la pagina 8 (a se vedea imaginea asociatã).
Preambul
Scop
Strategia naţionalã a României de aplicare a dreptului internaţional umanitar are ca scop asigurarea cunoaşterii şi respectãrii obligaţiilor ce revin statului român prin ratificarea tratatelor internaţionale referitoare la acest domeniu şi diseminarea acestor norme în rândul societãţii civile.
Baza legalã
Strategia se elaboreazã de Comisia Naţionalã de Drept Internaţional Umanitar în baza prevederilor <>Hotãrârii Guvernului nr. 420/2006 şi este aprobatã de primul-ministru al României.
Definiţie
Dreptul internaţional umanitar reprezintã un ansamblu de reguli care din considerente de ordin umanitar cautã sã limiteze efectele unui conflict armat. Dreptul internaţional umanitar protejeazã acele persoane care nu participã sau care nu mai participã la ostilitãţi şi restricţioneazã mijloacele şi metodele de rãzboi. Dreptul internaţional umanitar este, de asemenea, cunoscut sub denumirea de dreptul rãzboiului sau dreptul conflictelor armate.
Dreptul internaţional umanitar reprezintã o parte a dreptului internaţional şi este aplicabil conflictelor armate, fiind reglementat în special de convenţiile de la Geneva din 1949, completate de cele douã protocoale adiţionale la acestea din 1977 referitoare la protecţia victimelor conflictelor armate, la care se adaugã un mare numãr de convenţii care reglementeazã segmente specifice ale dreptului internaţional umanitar, precum şi reguli de drept cutumiar şi principii aferente.
Tradiţii şi experienţã
Actuala strategie naţionalã a României de aplicare a dreptului internaţional umanitar valorificã tradiţiile umanitare ale poporului român în general, ale forţelor armate în special, precum şi experienţa acumulatã de structurile cu rãspunderi în acest domeniu, în mod deosebit ca urmare a participãrii la diferite misiuni internaţionale.
PARTEA I
Strategia naţionalã a României de aplicare a dreptului internaţional umanitar
OBIECTIVELE STRATEGIEI: A. Obiective generale; B. Obiective specifice
A. Obiective generale
I. Urmãrirea evoluţiilor care intervin în plan internaţional referitoare la convenţiile în domeniul dreptului internaţional umanitar, în vederea ratificãrii, în funcţie de caz, a convenţiilor la care România nu este parte
II. Introducerea în legislaţia românã a normelor de drept internaţional umanitar
III. Diseminarea şi cunoaşterea normelor de drept internaţional umanitar
IV. Aplicarea normelor de drept internaţional umanitar
V. Participarea activã la reuniunile internaţionale în domeniul dreptului internaţional umanitar şi la elaborarea unor noi instrumente, atunci când este cazul
VI. Monitorizarea îndeplinirii angajamentelor asumate de cãtre România şi semnalarea în timp util autoritãţilor a situaţiilor de încãlcare a normelor de drept internaţional umanitar, precum şi indicarea mãsurilor adecvate de remediere, pe baza propunerilor ministerelor de resort
VII. Cooperarea internaţionalã şi cooperarea cu alte comisii naţionale de drept internaţional umanitar
B. Obiective specifice
I. Diseminarea normelor de drept internaţional umanitar în cadrul forţelor armate şi al celorlalte structuri cu responsabilitãţi în domeniu, precum şi în cadrul societãţii civile
II. Realizarea unei comunicãri eficiente şi a unui flux informaţional optim
III. Relaţia Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar cu autoritãţile naţionale
IV. Adoptarea mãsurilor privind protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat
V. Acordarea protecţiei adecvate civililor, femeilor, copiilor şi persoanelor defavorizate, în caz de conflict armat
VI. Resurse adecvate pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite prin strategie
VII. Acţiuni viitoare în domeniul promovãrii dreptului internaţional umanitar
PARTEA a II-a
Prezentare. Modalitãţi de realizare
A. OBIECTIVE GENERALE
I. Urmãrirea evoluţiilor care intervin în plan internaţional referitoare la convenţiile în domeniul dreptului internaţional umanitar, în vederea ratificãrii, în funcţie de caz, a convenţiilor la care România nu este parte
În urma unei analize a instrumentelor internaţionale de drept internaţional umanitar a rezultat cã este necesar ca la nivel naţional sã se intensifice eforturile pentru:
1. Aplicarea dispoziţiilor Protocolului privind resturile explozive de rãzboi (Protocolul V), adoptat la Geneva la 28 noiembrie 2003, adiţional la Convenţia privind interzicerea sau limitarea folosirii anumitor categorii de arme clasice care ar putea fi considerate ca producând efecte traumatice excesive sau care ar lovi fãrã discriminare, semnatã de România la New York la 8 aprilie 1982
a) Mãsuri pe care autoritãţile naţionale competente le pot întreprinde în vederea aplicãrii prevederilor Protocolului V:
- identificarea locurilor cu potenţial de risc şi crearea unor zone sigure prin limitarea accesului populaţiei civile în acele zone cu grad de risc ridicat;
- iniţierea unor programe educative în sistemul educaţional (licee, universitãţi), în vederea diminuãrii numãrului potenţialelor victime.
În acest sens se va crea o reţea de contacte cu reprezentanţi ai mass-mediei, ai editurilor (utilizarea cotidienelor care au captat atenţia liderilor şi decidenţilor din România);
- cooperarea cu CICR (în special cu Centrul Regional pentru Europa Centralã pentru furnizare de asistenţã) şi Societatea Naţionalã de Crucea Roşie.
Notã: Statele care devin pãrţi la Protocolul V al Convenţiei din 1980 trebuie sã furnizeze asistenţã adecvatã pentru marcarea şi înlãturarea rãmãşiţelor de rãzboi explozibile, pentru acordarea de sprijin necesar în vederea îngrijirii, reabilitãrii şi reintegrãrii socioeconomice a victimelor afectate de rãmãşiţele de rãzboi explozibile.
2. Impulsionarea procesului de ratificare a Protocolului adiţional la convenţiile de la Geneva din 12 august 1949, referitor la adoptarea unei embleme distinctive şi adoptarea legislaţiei adecvate pentru prevenirea şi interzicerea folosirii incorecte a emblemelor protectoare (GI, art. 53-54; GII, art. 43-45)
3. Aplicarea adecvatã a instrumentelor internaţionale de drept internaţional umanitar, în special a convenţiilor de la Geneva (GI, art. 48; GII, art. 49; GIII, art. 128; GIV, art. 145) şi a Protocolului adiţional I (PI, art. 84); aplicarea adecvatã a prevederilor Protocolului IV al Convenţiei privind interzicerea sau limitarea utilizãrii anumitor arme convenţionale, din 10 octombrie 1980
4. Adoptarea legislaţiei naţionale pentru reglementarea sancţionãrii "încãlcãrilor grave" ale prevederilor dreptului internaţional umanitar (GI, art. 49-50; GII, art. 50, 51; GIII, art. 129, 130; GIV, art. 146, 147; PI, art. 85-91).
5. Iniţierea unor proiecte de acte normative care vizeazã problematica dreptului internaţional umanitar, prin consultarea experţilor
II. Introducerea în legislaţia românã a normelor de drept internaţional umanitar atunci când este cazul
III. Diseminarea şi cunoaşterea normelor de drept internaţional umanitar
IV. Aplicarea normelor de drept internaţional umanitar
1. Mãsuri întreprinse în timp de pace:
● Recunoaşterea şi autorizarea societãţilor naţionale de Cruce Roşie, Semilunã Roşie şi Cristal Roşu şi a societãţilor voluntare de ajutor (GI, art. 26)
● Dispunerea stabilimentelor şi unitãţilor medicale, pe cât posibil, astfel încât atacurile împotriva obiectivelor militare sã nu le punã în pericol (GI, art. 19)
● Marcarea stabilimentelor, unitãţilor, mijloacelor de transport şi a personalului medical cu emblemele distinctive ale Crucii Roşii, Semilunii Roşii sau Cristalului Roşu (GI, art. 38-44; GII, art. 41-45; G IV, art. 18)
● Marcarea opţionalã cu semnale luminoase, radio şi electronice a stabilimentelor, unitãţilor şi mijloacelor de transport medicale (PI, anexa nr. 1, 5-8)
● În studierea, dezvoltarea, achiziţia sau adoptarea de noi arme, mijloace şi metode de rãzboi se va urmãri dacã acestea sunt interzise total sau doar în unele circumstanţe prevãzute de dreptul internaţional (PI, art. 36)
● Amplasarea, pe cât posibil, a obiectivelor militare nu se va face în sau în apropierea zonelor dens populate (PI, art. 58)
● Organizarea apãrãrii civile doar pentru sarcini umanitare: protejarea populaţiei civile împotriva pericolelor, sprijinirea populaţiei pentru a se reface dupã efectele imediate ale ostilitãţilor sau dezastrelor, asigurarea condiţiilor necesare supravieţuirii (GIV, art. 63; P I, art. 61-67)
● Înfiinţarea unui birou naţional de informaţii pentru prizonierii de rãzboi şi civili (GIII, art. 122-124; G IV, art. 136-141) şi organizarea de servicii de urmãrire pentru persoanele dispãrute (P I, art. 33, art. 78)
● Mãsuri pentru notificarea navelor-spital (G II, art. 22)
● Mãsuri pentru siguranţa bunurilor culturale (H CP, art. 3)
● Pregãtirea de consilieri juridici pentru consilierea comandanţilor militari cu privire la respectarea prevederilor dreptului internaţional umanitar (P I, art. 82)
● Identificarea, marcarea şi protejarea în mod corect, în conformitate cu normele de drept internaţional umanitar, a persoanelor, proprietãţii şi locurilor protejate.
2. Mãsuri organizatorice în eventualitatea producerii unui conflict armat
● Acorduri speciale care sã conţinã alte prevederi (G I, art. 6; G II, art. 6; G III, art. 6; G IV, art. 7)
● Indicarea puterilor protectoare (G I, art. 8; G II, art. 8, 10; G III, art. 8, 10; G IV, art. 9, 11; P I, art. 5)
● Facilitarea şi sprijinirea activitãţilor CICR (G I, art. 9; G II, art. 9; G III, art. 9; G IV, art. 10; P I, art. 81)
● Stabilirea procedurilor de urmãrire şi de sancţionare a faptelor (G I, art. 52; G II, art. 53; G III, art. 132; G IV, art. 149; P I, art. 90) - susţinerea activitãţii Comisiei Internaţionale de Stabilire a Faptelor, constituitã în baza art. 90 din Protocolul adiţional I din 1977
● Sprijinirea bunelor oficii pentru încetarea disputelor/diferendelor (GI, art. 11; G II, art. 11; G III, art. 11; G IV, art. 12)
● Stabilirea de zone şi de localitãţi sanitare pentru rãniţi şi bolnavi (G I, art. 23; anexa nr. 1)
● Stabilirea de spitale, zone şi localitãţi sigure pentru populaţia civilã (G IV, art. 14; anexa nr. 1)
● Mãsuri de protejare a prizonierilor de rãzboi şi adoptarea procedurilor ca un tribunal competent sã stabileascã statutul persoanelor capturate (prizonieri de rãzboi) - G III, art. 5 paragraful 2; P I, art. 45 paragraful 2
● Acordarea garanţiilor fundamentale persoanelor protejate în cazul producerii unui conflict armat.
3. Mãsuri educaţionale şi de difuzare a normelor de drept internaţional umanitar
● Traducerea convenţiilor şi protocoalelor din domeniul dreptului internaţional umanitar şi asigurarea concordanţei dintre tratatele internaţionale în domeniu şi prevederile existente în legislaţia naţionalã
● Aplicarea cunoştinţelor de drept internaţional umanitar într-un cadru cât mai extins (de la forţele armate pânã la populaţia civilã) - G I, art. 47; G II, art. 48; GIII, art. 127; G IV, art. 144; PI, art. 83; PII, art. 19; PIII, art. 7
● Pregãtirea de personal calificat care sã asigure aplicarea convenţiilor de la Geneva, a protocoalelor adiţionale şi a tratatelor referitoare la protecţia bunurilor culturale (PI, art. 6);
● Instruirea personalului forţelor armate în domeniul dreptului internaţional umanitar (PI, art. 82).
4. Asigurarea eficienţei activitãţii Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar
a) Analizarea impactului activitãţii Comisiei, precum şi al instrumentelor şi tehnicilor menite sã sprijine, sã consolideze sau sã diversifice activitãţile Comisiei;
b) Mãsurarea impactului activitãţii Comisiei prin raportare la urmãtoarele acţiuni întreprinse de cãtre autoritãţile naţionale:
- identificarea mãsurilor naţionale de aplicare a normelor de drept internaţional umanitar şi adoptarea, respectiv aplicarea, acestor mãsuri;
- valorificarea de cãtre autoritãţile naţionale a informaţiilor, rapoartelor, recomandãrilor sau a altor documente cu caracter informativ elaborate în cadrul Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar;
- evaluarea fluxului informaţional între autoritãţile naţionale şi Comisia Naţionalã de Drept Internaţional Umanitar (adoptarea sau neadoptarea de cãtre autoritãţile naţionale competente a proiectelor de instrumente legislative, propunerilor sau recomandãrilor Comisiei).
5. Instrumente utile care sã faciliteze activitatea Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar
a) Identificarea mãsurilor care pot fi întreprinse la nivel naţional
● Efectuarea unui studiu de compatibilitate între prevederile existente în convenţiile internaţionale din domeniul dreptului internaţional umanitar şi prevederile din dreptul intern
Mãsuri:
- utilizarea modelului de analizã furnizat de cãtre Serviciul de consultanţã al CICR în vederea efectuãrii studiului de compatibilitate;
- includerea în studiul de compatibilitate a mecanismelor naţionale existente pentru aplicarea dreptului internaţional umanitar, precum şi a unei descrieri a relaţiei existente între dreptul intern şi dreptul internaţional umanitar;
- efectuarea studiului de compatibilitate de cãtre experţi;
- punerea studiului de compatibilitate la dispoziţia publicului.
● Stabilirea unui plan de acţiune
● Stabilirea unor obiective concrete:
- definirea pentru fiecare obiectiv a unei strategii generale, prin desemnarea persoanelor care se vor ocupa de îndeplinirea fiecãrui obiectiv.
Categorii de obiective:
- participarea la evenimente internaţionale în domeniul dreptului internaţional umanitar;
- adoptarea mãsurilor naţionale de aplicare a normelor de drept internaţional umanitar;
- monitorizarea la nivel naţional şi internaţional a noilor dezvoltãri în domeniul dreptului internaţional umanitar;
- activitãţi interne pe care Comisia le poate întreprinde pentru a-şi consolida eficacitatea.
● Elaborarea unei fişe de lucru în funcţie de tema aleasã
b) Mecanisme utilizate pentru realizarea schimbului informaţional referitor la mãsurile naţionale de aplicare a dreptului internaţional umanitar:
● elaborarea de rapoarte privind mãsurile întreprinse de state pentru aplicarea normelor de drept internaţional umanitar;
● comunicarea în timp util a oricãrei informaţii privind aplicarea normelor de drept internaţional umanitar;
● organizarea de întruniri cu toţi membrii Comisiei şi delegarea responsabilitãţii pentru desfãşurarea anumitor activitãţi unor membri ai Comisiei.
V. Participarea activã la reuniunile internaţionale în domeniul dreptului internaţional umanitar şi la elaborarea unor noi instrumente atunci când este cazul.
VI. Monitorizarea îndeplinirii angajamentelor asumate de cãtre România şi semnalarea în timp util autoritãţilor a situaţiilor de încãlcare a normelor de drept internaţional umanitar, precum şi indicarea mãsurilor adecvate de remediere, pe baza propunerilor ministerelor de resort:
- monitorizarea aplicãrii recomandãrilor şi concluziilor Comisiei.
VII. Cooperarea internaţionalã şi cooperarea cu alte comisii naţionale de drept internaţional umanitar
1. Cooperarea Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar cu Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR)
a) Realizarea cooperãrii dintre CICR şi Comisia Naţionalã de Drept Internaţional Umanitar prin intermediul mecanismelor de consultare, acordurilor şi contactelor de lucru
● Modalitãţi de cooperare:
- stabilirea obiectivului cooperãrii dintre Comisia Naţionalã de Drept Instituţional Umanitar şi CICR (consolidarea capacitãţii Comisiei de a acţiona în domenii specifice);
- solicitarea de sprijin, consiliere şi de expertizã din partea CICR;
- încurajarea obţinerii unui flux informaţional eficient între Comisia Naţionalã de Drept Internaţional Umanitar şi CICR.
b) Cooperarea cu CICR şi cu Centrul Regional pentru Europa Centralã
c) Organizarea şi participarea la întrunirile internaţionale şi regionale între comisii/organe de acelaşi tip
2. Cooperarea cu alte comisii naţionale de drept internaţional umanitar:
- organizarea de întruniri şi seminarii în cadrul cãrora sã se poatã efectua schimbul informaţional privind experienţa acumulatã;
- organizarea de vizite ale experţilor din comisiile similare existente în alte state;
- consolidarea relaţiilor directe între comisiile naţionale similare din alte state;
- menţinerea relaţiilor cu organizaţiile internaţionale şi cu alte organisme;
- implicarea în procesul de schimb informaţional privind aplicarea dreptului internaţional umanitar;
- informarea Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar cu privire la activitatea, experienţele şi rezultatele altor comisii similare situate în arii geografice apropiate şi care au un sistem juridic similar celui existent în România.
B. OBIECTIVE SPECIFICE
I. Diseminarea normelor de drept internaţional umanitar în cadrul forţelor armate şi al celorlalte structuri cu responsabilitãţi în domeniu, precum şi în cadrul societãţii civile
1. Diseminarea normelor de drept internaţional umanitar în cadrul forţelor armate
a) Mãsuri:
● integrarea normelor de drept internaţional umanitar în doctrina militarã, programele de pregãtire, programele educaţionale;
● emiterea unor ordine sau instrucţiuni care sã priveascã forţele armate în general şi care sã reflecte, în concret, modul prin care se asigurã de cãtre statul român respectarea dreptului internaţional umanitar;
Notã: Un asemenea obiectiv se întemeiazã pe obligaţia statuatã de convenţiile în domeniu, în sarcina statelor membre, de a emite ordine şi instrucţiuni aplicabile forţelor lor armate prin care sã asigure respectarea dreptului internaţional umanitar [(art. 1 din Convenţia de la Haga (II); art. 1 din Convenţia de la Haga (IV); art. 7 (1) din Convenţia privind protecţia bunurilor culturale; art. 80 (2) din Protocolul adiţional I; art. 14 (3) din Protocolul II al Convenţiei privind armele convenţionale)].
● pregãtirea membrilor forţelor armate în sensul cunoaşterii dreptului internaţional umanitar şi al aplicãrii acestuia:
- elaborarea şi întocmirea unor manuale, precum şi stabilirea unor forme de verificare, chiar periodice, a nivelului de pregãtire şi cunoaştere, precum şi a deprinderilor de aplicare a dreptului internaţional umanitar.
● instruirea personalului forţelor armate participante la misiuni internaţionale în sens larg (incluzând operaţiunile de menţinere a pãcii) atât pe timpul desfãşurãrii unor asemenea operaţiuni, cât şi anterior, pentru aplicarea dreptului internaţional umanitar:
- difuzarea unor materiale specifice domeniului dreptului internaţional umanitar de cãtre unele autoritãţi civile, autoritãţile militare şi poliţieneşti, comandanţii militari, personalul calificat de specialitate;
- emiterea unor recomandãri pentru şcoli şi universitãţi, pentru personalul care face parte din Crucea Roşie etc.
● efectuarea demersurilor de racordare şi eficientizare a participãrii la organismele şi instituţiile guvernamentale sau neguvernamentale care acţioneazã în sfera elaborãrii, cunoaşterii şi promovãrii dreptului internaţional umanitar:
- participarea la reuniuni, manifestãri şi cursuri de pregãtire şi de perfecţionare organizate sub auspiciile forurilor internaţionale;
- prezentarea unor soluţii adecvate, fundamentate ştiinţific, la nivelul forurilor internaţionale;
- participarea personalului forţelor armate la exerciţiile comune de pregãtire organizate pe plan intern şi internaţional;
- organizarea unor sesiuni de comunicãri ştiinţifice pe teme de drept internaţional umanitar, în colaborare cu: CICR, Institutul de Drept Internaţional Umanitar de la San Remo; Centrul de Drept Internaţional Umanitar de la Ploieşti, Asociaţia Românã de Drept Umanitar (ARDU); Societatea Românã de Crucea Roşie; Avocatul Poporului;
- sprijinirea realizãrii, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, a unor parteneriate între instituţiile de învãţãmânt superior din România şi cele din strãinãtate, dupã caz.
2. Diseminarea normelor de drept internaţional umanitar în cadrul societãţii civile
a) Modalitãţi generale de stabilire a contactului cu reprezentanţii mass-mediei şi ai societãţii civile:
- informarea publicului cu privire la activitãţile Comisiei naţionale, normele de bazã ale dreptului internaţional umanitar, prin organizarea de dezbateri, de conferinţe de presã, expoziţii foto, cursuri de pregãtire destinate jurnaliştilor (corespondenţilor de rãzboi), prin utilizarea mass-mediei;
- elaborarea de cãtre Comisie a unui proiect de listã de mãsuri legislative şi regulamente pentru acele probleme din dreptul internaţional umanitar care solicitã o atenţie deosebitã;
- atragerea tuturor instituţiilor/ministerelor interesate sã participe la procesul de diseminare a normelor de drept internaţional umanitar;
- predarea normelor de bazã ale dreptului internaţional atât în licee (încurajarea introducerii studierii normelor de bazã ale dreptului internaţional umanitar în aria curricularã, organizarea de evenimente extraşcolare şi competiţii naţionale), cât şi în universitãţi (în special în facultãţile de drept, de relaţii internaţionale şi de jurnalism);
- formarea profesorilor în calitate de experţi prin realizarea unor schimburi de experienţã la universitãţi şi facultãţi similare din strãinãtate;
- organizarea de cãtre universitãţi a unor cursuri specializate de drept internaţional umanitar.
b) Modalitãţi speciale de realizare a contactului cu reprezentanţii mass-mediei şi ai societãţii civile:
- introducerea unui modul de drept internaţional umanitar în curriculumul disciplinelor de educaţie civicã, la nivel liceal;
- introducerea unei discipline opţionale - Dreptul internaţional umanitar - la liceele cu profil vocaţional: teologic, militar, pedagogic;
- elaborarea unui Ghid de drept internaţional pe înţelesul tuturor, care sã conţinã elemente fundamentale din practica dreptului internaţional umanitar şi un ansamblu esenţial de cutume aplicabile contextual de cãtre cetãţenii care, sub o formã sau alta, în calitãţi sau situaţii variate, intrã sub incidenţa dreptului internaţional umanitar;
- organizarea de concursuri naţionale şi internaţionale pe teme de drept internaţional umanitar, pentru elevii de liceu;
- realizarea de parteneriate între licee, în cadrul unor programe internaţionale pe teme de drept internaţional umanitar;
- organizarea de cursuri de formare pentru cadrele didactice (cu precãdere pentru profesorii de ştiinţe socioumane, diriginţi şi directori de unitãţi şcolare), în domeniul dreptului internaţional umanitar;
- generalizarea introducerii în curricula universitarã (în funcţie de decizia facultãţilor - având caracter facultativ, opţional sau obligatoriu, de exemplu în instituţiile de învãţãmânt militar/medical/teologic) a disciplinei Drept internaţional umanitar (aceastã disciplinã, în prezent, se studiazã în cadrul facultãţilor de drept, la cursurile de licenţã, postuniversitare şi de masterat);
- sprijinirea asigurãrii mobilitãţii cadrelor didactice/ studenţilor prin participarea la burse tip Erasmus, şi nu numai, a participãrii la conferinţe interne şi internaţionale, precum şi la concursuri interne şi internaţionale (aşa cum, a fost dobânditã deja, o tradiţie la Facultatea de Drept a Universitãţii din Bucureşti şi la Facultatea de Drept a Universitãţii "Nicolae Titulescu" din Bucureşti) ori schimburi de experienţã, pe probleme specifice dreptului internaţional umanitar;
- sprijinirea instituţiilor de învãţãmânt superior pentru constituirea/dotarea unor centre de drept internaţional umanitar, cu participare internã şi internaţionalã, aşa cum, existã deja, la Facultatea de Drept a Universitãţii "Nicolae Titulescu" din Bucureşti;
- cooptarea cadrelor didactice (specialişti în dreptul internaţional) într-un corp de experţi (ce va fi înfiinţat), în vederea consultãrii cu prilejul iniţierii actelor normative contingente domeniului.
II. Realizarea unei comunicãri eficiente şi a unui flux informaţional optim
- Întreprinderea de acţiuni pentru stabilirea/asigurarea unei reţele de contacte
- Crearea unui site propriu al Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar
- Distribuirea unui cotidian propriu
- Utilizarea unui logo, semn propriu
- Redactarea şi difuzarea unei publicaţii proprii
- Organizarea unor conferinţe sau seminarii anuale fie de cãtre Comisie singurã, fie în parteneriat cu alte organe naţionale; participarea la evenimentele importante organizate la nivel naţional şi care au legãturã cu domeniul dreptului internaţional umanitar.
III. Relaţia Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar cu autoritãţile naţionale
Cooperarea cu Guvernul României:
a) informarea periodicã a autoritãţilor cu privire la activitãţile întreprinse de Comisia Naţionalã de Drept Internaţional Umanitar;
b) impulsionarea Guvernului României în vederea onorãrii obligaţiilor internaţionale asumate şi furnizãrii organizaţiilor internaţionale a informaţiilor adecvate;
c) implicarea Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar în elaborarea rapoartelor sau documentelor prin comentarii asupra proiectului de raport/document, precum şi în activitãţile care se desfãşoarã la nivel naţional pentru obţinerea de informaţii referitoare la aplicarea normelor de drept internaţional umanitar.
IV. Adoptarea mãsurilor privind protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat
- Identificarea şi realizarea unui proiect de inventar privind proprietatea culturalã, în vederea marcãrii acesteia cu semnul de protecţie corespunzãtor
- Determinarea implicãrii factorilor locali pentru aplicarea mãsurilor cu privire la protejarea proprietãţii culturale
- Elaborarea şi adoptarea unor acte normative de aplicare a prevederilor tratatelor internaţionale referitoare la protecţia bunurilor culturale.
V. Acordarea protecţiei adecvate civililor, femeilor, copiilor şi persoanelor defavorizate în caz de conflict armat
1. Protecţia juridicã a femeilor şi a copiilor în caz de conflict armat
Convenţia de la Geneva III, Convenţia de la Geneva IV şi protocoalele adiţionale I şi II conferã copiilor o protecţie specialã; statele au obligaţia de aplicare a normelor de drept internaţional umanitar privind protecţia copiilor, obligaţii care rezultã din convenţiile de la Geneva din 1949 şi din protocoalele adiţionale: art. 47, 48, 127 şi 144 din convenţiile de la Geneva I, II, III, precum şi din art. 6 din Protocolul opţional din 2000 la Convenţia din 1989 privind protecţia acordatã copiilor.
2. Serviciul de protecţie civilã
a) Acordarea protecţiei semnului distinctiv pentru apãrarea civililor (Protocolul I la Convenţia de la Geneva din 1949); semnul distinctiv constã dintr-un triunghi albastru pe fundal portocaliu (art. 66, anexa I, cap. V din Protocolul I) - conform art. 66 paragraful 8, statele-parte la convenţiile de la Geneva din 1949 au obligaţia sã utilizeze adecvat acest semn distinctiv.
b) Protecţia refugiaţilor şi a persoanelor strãmutate.
VI. Resurse adecvate pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite prin strategie
1. Instituţii participante la Comisie şi resurse umane
a) Formarea unor experţi în dreptul internaţional umanitar care sã reprezinte toate instituţiile cu competenţe în sfera dreptului internaţional umanitar
b) Reprezentarea în Comisia Naţionalã de Drept Internaţional Umanitar a tuturor ministerelor interesate de domeniul dreptului internaţional umanitar
c) Cooptarea în Comisia Naţionalã de Drept Internaţional Umanitar a Ministerului Culturii şi Cultelor şi modificarea în acest sens a <>Hotãrârii Guvernului nr. 420 din 29 martie 2006
- Asigurarea continuitãţii Comisiei în fiecare minister care şi-a desemnat reprezentanţi
d) Profesionalism
Membrii Comisiei trebuie sã aibã cunoştinţe şi informaţii din domeniul dreptului internaţional umanitar, întrucât acestea sunt necesare pentru desfãşurarea activitãţii Comisiei.
e) Desemnarea persoanelor care sã se ocupe de activitatea din cadrul Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar sã se facã pe bazã de competenţã, motivaţie.
f) Asigurarea flexibilitãţii în organizarea activitãţii Comisiei, competenţa, motivaţia şi flexibilitatea constituind factori-cheie care pot avea o influenţã decisivã asupra eficienţei activitãţii Comisiei
g) Organizarea unor acţiuni cu participarea reprezentanţilor CICR şi a altor specialişti în domeniul dreptului internaţional umanitar
h) Valorificarea rolului Secretariatului Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar.
VII. Acţiuni viitoare în domeniul promovãrii dreptului internaţional umanitar
1. Includerea în cadrul Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar a reprezentanţilor Ministerului Culturii şi Cultelor
2. Analizarea raportului dintre dreptul internaţional umanitar şi aplicarea de sancţiuni internaţionale în cazul încãlcãrii normelor de drept internaţional umanitar
3. Modificarea <>Hotãrârii Guvernului nr. 420/2006 ar urma sã vizeze includerea în cadrul Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar a Ministerului Culturii şi Cultelor şi înscrierea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative alãturi de Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apãrãrii şi Ministerul Justiţiei printre ministerele care asigurã preşedinţia prin rotaţie a Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar.
4. Completarea strategiei:
- completarea strategiei naţionale a României de aplicare a dreptului internaţional umanitar în mãsura apariţiei unor situaţii şi elemente noi, care sã facã necesarã aceastã completare.
5. Urmãrirea principalelor tendinţe înregistrate în cadrul Uniunii Europene în domeniul dreptului internaţional umanitar:
a) asigurarea respectãrii garanţiilor procedurale fundamentale acordate acelor persoane deţinute ca urmare a unui conflict armat sau a oricãrei alte situaţii de violenţã prevãzute în instrumentele juridice internaţionale din domeniul dreptului internaţional umanitar:
- respectarea de cãtre statele membre, implicit de România, a prevederilor art. 13 din cea de-a treia Convenţie de la Geneva, privind protecţia prizonierilor de rãzboi, de curiozitatea publicã;
b) promovarea internaţionalizãrii standardelor referitoare la exportul de arme:
- aplicarea codului Uniunii Europene reglementând exportul de arme;
- susţinerea eforturilor întreprinse pe plan internaţional în vederea elaborãrii unui tratat în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, reglementând comerţul cu arme;
c) analizarea şi susţinerea propunerii Uniunii Europene privind încheierea unui instrument juridic obligatoriu care abordeazã problemele de ordin umanitar, în special cele referitoare la bombele cu fragmentaţie (cluster munitions), pânã la sfârşitul anului 2008, prin raportare la prevederile Convenţiei din 1980 privind armele convenţionale;
d) examinarea de cãtre statele membre UE, implicit de România, a posibilitãţii de participare la proiectele-pilot regionale destinate diseminãrii liniilor directoare ale CICR referitoare la facilitãţile interne şi reglementarea acordãrii de ajutor în caz de producere a unui dezastru internaţional, precum şi a asistenţei iniţiale de recuperare.
PARTEA a III-a
Sediul Secretariatului Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar
Ploieşti, str. Gheorghe Grigore Cantacuzino nr. 257, OP 12, CP 9, judeţul Prahova, România
Cod: 100507
Tel./Fax: 00 40 -244-584 107
Mobil: 00 40-722-380-133
00 40-722-381-653
E-mail: cndiuro@yahoo.com
ANEXĂ
PRINCIPALELE INSTRUMENTE JURIDICE
de drept internaţional umanitar
1. Cea de-a patra Convenţie de la Haga din 1907 privind respectarea legilor şi obiceiurilor rãzboiului
2. Anexa la cea de-a patra Convenţie de la Haga din 1907: Regulamentul privind respectarea legilor şi obiceiurilor rãzboiului
3. Convenţia referitoare la începerea ostilitãţilor, Haga, 18 octombrie 1907
4. Protocolul din 1925 privind interzicerea utilizãrii gazului asfixiant, otrãvitor sau a altor tipuri de gaz şi a mijloacelor bacteriologice de purtare a rãzboiului
5. Prima Convenţie de la Geneva privind îmbunãtãţirea sorţii rãniţilor şi bolnavilor din forţele armate în campanie, din 12 august 1949
6. Cea de-a doua Convenţie de la Geneva pentru îmbunãtãţirea sorţii rãniţilor, bolnavilor şi naufragiaţilor forţelor armate pe mare, din 12 august 1949
7. Cea de-a treia Convenţie de la Geneva referitoare la tratamentul prizonierilor de rãzboi, 12 august 1949
8. Cea de-a patra Convenţie de la Geneva privind protecţia persoanelor civile în timp de rãzboi,12 august 1949
9. Primul Protocol din 1977, adiţional la convenţiile de la Geneva din 12 august 1949, privind protecţia victimelor conflictelor armate internaţionale
10. Cel de-al doilea Protocol din 1977, adiţional la convenţiile de la Geneva din 12 august 1949, privind protecţia victimelor conflictelor armate fãrã caracter internaţional
11. Convenţia de la Haga din 1954 pentru protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat
12. Regulamentul privind punerea în aplicare a Convenţiei pentru protecţia proprietãţii culturale în caz de conflict armat
13. Primul Protocol la Convenţia de la Haga din 1954 privind protecţia proprietãţii culturale în eventualitatea unui conflict armat
14. Cel de-al doilea Protocol la Convenţia de la Haga privind protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat, 1999
15. Convenţia din 1972 privind interzicerea dezvoltãrii, producerii sau stocãrii armelor bacteriologice (biologice) şi toxice, precum şi privind distrugerea acestora
16. Convenţia asupra interzicerii sau limitãrii utilizãrii anumitor arme clasice care pot fi considerate ca producând efecte traumatizante excesive sau ca lovind fãrã discriminare, Geneva, 10 octombrie 1980
17. Primul Protocol la Convenţia din 1980 privind fragmentele nedetectabile
18. Cel de-al doilea Protocol la Convenţia din 1980 privind restricţiile în utilizarea minelor, dispozitivelor capcanã sau a altor dispozitive
19. Cel de-al treilea Protocol la Convenţia din 1980 privind interzicerea sau restricţionarea utilizãrii armelor incendiare
20. Cel de-al patrulea Protocol la Convenţia din 1980 privind armele laser care provoacã orbirea (1995)
21. Cel de-al cincilea Protocol din 2003 la Convenţia din 1980, privind resturile explozive de rãzboi
22. Convenţia din 1993 privind interzicerea dezvoltãrii, producţiei, stocãrii şi utilizãrii armelor chimice, precum şi privind distrugerea lor
23. Convenţia de la Ottawa din 1997 privind interzicerea utilizãrii, stocãrii, producerii şi transferului de mine antipersonal şi distrugerea acestora
24. Statutul din 1993 al Tribunalului Penal pentru urmãrirea persoanelor rãspunzãtoare pentru încãlcãri serioase ale dreptului internaţional umanitar comise, începând cu 1991, pe teritoriul fostei Republici Federative Iugoslavia
25. Statutul din 1994 al Tribunalului Penal pentru urmãrirea persoanelor rãspunzãtoare de genocid şi alte încãlcãri serioase ale dreptului internaţional umanitar comise pe teritoriul Rwandei şi a cetãţenilor din Rwanda rãspunzãtori pentru genocid şi alte asemenea încãlcãri comise pe teritoriul statelor vecine între 1 ianuarie 1994-31 decembrie 1994
26. Statutul Curţii Penale Internaţionale, Roma, 1998
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
