Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 297 din 9 iunie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 27 si 278 din Codul de procedura penala, precum si a dispozitiilor art. 23 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 719 din 9 august 2005
Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Nicoleta Grigorescu - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 şi 278 din Codul de procedurã penalã, precum şi a dispoziţiilor <>art. 23 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, ridicatã de Marin Frunzã în Dosarul nr. 1.786/P/2004 al Tribunalului Galaţi - Secţia penalã.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a excepţiei, apreciind cã prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale şi nici celor din actele internaţionale invocate ca fiind încãlcate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 18 noiembrie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 1.786/P/2004, Tribunalul Galaţi - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 şi 278 din Codul de procedurã penalã, precum şi a dispoziţiilor <>art. 23 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, ridicatã de Marin Frunzã în dosarul menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în ceea ce priveşte art. 27 din Codul de procedurã penalã şi <>art. 23 din Legea nr. 92/1992 , cã acestea "sunt discriminatorii, totalitare, inchizitorialeŞ, drepturile şi principiile invocate nemaifiind garantate "în situaţia în care justiţiabilul nu poate exercita un recurs efectiv la o instanţã naţionalã."
În ceea ce priveşte art. 278 din Codul de procedurã penalã, se susţine cã este neconstituţional, deoarece "prevede expres şi limitativ posibilitatea de a fi controlatã soluţia datã de procuror doar de cãtre primul procuror al Parchetului din cadrul cãruia face parte procurorul care a dat soluţia", nu şi de "Parchetul ierarhic superior şi de cãtre conducãtorul Ministerului Public", ceea ce face ca aceste prevederi legale sã încalce "principiul controlului ierarhic, dreptul privind interzicerea discriminãrii, principiul universalitãţii, principiul statului de drept [...], principiul disponibilitãţii".
Tribunalul Galaţi - Secţia penalã, exprimându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, apreciazã cã aceasta este neîntemeiatã. Astfel, se aratã cã nu poate fi reţinutã critica art. 27 din Codul de procedurã penalã în raport de dispoziţiile art. 21 din Constituţie, respectiv faţã de cele ale art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece aceste prevederi nu trebuie interpretate în sensul cã toate recursurile trebuie sã fie soluţionate de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca unicã instanţã de competenţã la nivelul întregii ţãri. În opinia instanţei, tribunalele se încadreazã în categoria autoritãţilor la care se referã art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât aceste instanţe judecãtoreşti pot sã decidã dacã drepturile recurentului, apãrate prin Convenţie, au fost sau nu încãlcate şi sã stabileascã reparaţii adecvate.
În ceea ce priveşte critica dispoziţiilor art. 278 din Codul de procedurã penalã în raport de prevederile art. 17 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, se aratã cã este neîntemeiatã, întrucât aceste dispoziţii legale nu creeazã posibilitatea statului, a vreunui grup ori a vreunui individ de a abuza de anumite drepturi sau libertãţi recunoscute de Convenţie. Totodatã se aratã cã dispoziţiile art. 278 din Codul de procedurã penalã nu încalcã prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3), art. 11, 15, 20, 131 şi 132 şi nici pe cele ale art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
În ceea ce priveşte <>art. 23 din Legea nr. 92/1992 , se constatã cã acesta era abrogat la data ridicãrii excepţiei de neconstituţionalitate, apreciindu-se cã dispoziţiile sale au fost preluate de <>art. 40 din Legea nr. 304/2004 , potrivit cãruia "Competenţa judecãtoriilor, a tribunalelor şi a curţilor de apel este stabilitã în Codul de procedurã civilã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi în Codul de procedurã penalã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi în legi speciale". Aceste prevederi legale sunt considerate de instanţã ca fiind în concordanţã cu dispoziţiile Legii fundamentale.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor considerã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã. În acord cu opinia exprimatã de instanţa de judecatã, se aratã cã dispoziţiile <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , abrogate la data ridicãrii excepţiei de neconstituţionalitate, au fost preluate de <>art. 40 din Legea nr. 304/2004 . Aceste prevederi legale sunt în concordanţã cu dispoziţiile constituţionale, întrucât stabilirea competenţei instanţelor judecãtoreşti, precum şi a cãilor de atac împotriva hotãrârilor judecãtoreşti aparţin legiuitorului, în baza unei politici legislative în domeniu.
Se apreciazã cã este neîntemeiatã şi critica dispoziţiilor art. 278 din Codul de procedurã penalã, întrucât este de competenţa legiuitorului instituirea unor mãsuri şi reguli procesuale necesare unei bune administrãri a justiţiei. Totodatã se aratã cã, în exercitarea cãilor de atac prevãzute de Codul de procedurã penalã împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã, legea nu face nici o discriminare, iar împrejurarea cã actele procurorului sunt supuse controlului ierarhic superior acestuia, dar nu şi organelor superioare din ierarhia Ministerului Public, nu poate fi consideratã o încãlcare a Constituţiei, persoana în cauzã având la îndemânã posibilitatea de a ataca în instanţã actul de care se simte nemulţumitã.
În aceeaşi opinie, dispoziţiile art. 27 şi ale art. 278 din Codul de procedurã penalã respectã şi dreptul la un proces echitabil, fãrã nici o discriminare şi cu excluderea abuzului de drept, în acord cu prevederile Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale, respectiv celor din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, invocate de autorul excepţiei. Se precizeazã cã dispoziţiile <>art. 23 din Legea nr. 92/1992 , abrogate la data ridicãrii excepţiei de neconstituţionalitate, au fost preluate de <>art. 40 din Legea nr. 304/2004 . Aceste prevederi legale, precum şi cele ale art. 27 din Codul de procedurã penalã sunt în concordanţã cu dispoziţiile constituţionale, stabilirea competenţei instanţelor judecãtoreşti constituind obligaţia constituţionalã a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Legea fundamentalã. Se aratã cã dreptul petentului la un recurs efectiv nu este încãlcat prin faptul cã aceastã cale de atac este de competenţa unei instanţe de grad inferior, iar nu a instanţei supreme, întrucât, potrivit Constituţiei, justiţia se realizeazã inclusiv prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege. Prin noţiunea de instanţã naţionalã, la care se referã art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, se înţelege o autoritate competentã sã decidã atât asupra fondului plângerii privind un drept din convenţie, cât şi sã acorde reparaţiile adecvate, tribunalele încadrându-se în categoria acestor autoritãţi.
Referitor la textele constituţionale ale art. 4, 11, 15, 16, 21, 31, 53 şi 124, invocate, de asemenea, în motivarea excepţiei, se apreciazã cã "nu fac obiectul motivelor de fapt" invocate de autorul excepţiei.
În ceea ce priveşte art. 278 din Codul de procedurã penalã, acesta nu încalcã, în opinia Guvernului, liberul acces la justiţie, atâta timp cât, potrivit art. 278^1 din Codul de procedurã penalã, orice persoanã ale cãrei interese legitime au fost vãtãmate se poate adresa instanţelor pe calea plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã. Totodatã se aratã cã textul criticat se adreseazã în mod egal tuturor persoanelor, fãrã privilegii şi discriminãri, neputând fi reţinutã critica formulatã sub acest aspect. Referitor la textele constituţionale ale art. 1, 3, 11, 15, 20, 131 şi 132, invocate, de asemenea, în motivarea excepţiei, se apreciazã cã "nu au legãturã cu motivarea în fapt a petentului."
Avocatul Poporului considerã cã art. 27 din Codul de procedurã penalã şi <>art. 40 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã nu încalcã prevederile art. 20 şi 21 din Constituţie, respectiv pe cele ale art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât nu opresc pãrţile interesate de a se adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, libertãţilor şi intereselor legitime, acestea beneficiind de toate garanţiile procesuale.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 278 din Codul de procedurã penalã faţã de art. 11 şi 20 din Constituţie, cu raportare la art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, se aratã cã nu poate fi reţinutã, întrucât instituirea unor reguli speciale referitoare la plângerea împotriva actelor procurorului nu constituie o discriminare, atâta timp cât este asiguratã egalitatea juridicã a cetãţenilor în utilizarea lor. Referitor la critica aceluiaşi text de lege faţã de art. 131 din Constituţie, se considerã cã este neîntemeiatã, întrucât acordarea de cãtre legiuitor a posibilitãţii de a face plângere împotriva actelor procurorului reprezintã tocmai o expresie a rolului Ministerului Public, stabilit de Legea fundamentalã.
Cu privire la textele constituţionale ale art. 1, 3, 11, 15, 20, 131 şi 132, invocate, de asemenea, în motivarea excepţiei, se apreciazã cã nu au relevanţã în cauzã.
În concluzie, Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sãu de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum rezultã din actul de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie art. 27 şi 278 din Codul de procedurã penalã, care reglementeazã competenţa tribunalului, respectiv posibilitatea atacãrii pe cale ierarhicã a mãsurilor şi actelor procurorului, precum şi dispoziţiile <>art. 23 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997, privind competenţa tribunalului. Deşi în concluziile scrise, depuse la dosarul cauzei, autorul excepţiei face referire, în ceea ce priveşte dispoziţiile <>Legii nr. 92/1992 criticate, la art. 25 din acest act normativ, privind competenţa curţilor de apel, în realitate, astfel cum rezultã din motivarea excepţiei, prin criticile formulate sunt vizate normele ce reglementeazã competenţa tribunalului, cuprinse în <>art. 23 din Legea nr. 92/1992 , astfel cum s-a reţinut de cãtre instanţa de judecatã. Aşa fiind, Curtea urmeazã sã se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 şi 278 din Codul de procedurã penalã, precum şi a dispoziţiilor <>art. 23 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã.
Textele din Codul de procedurã penalã criticate ca neconstituţionale au urmãtorul conţinut:
- Art. 27: "Tribunalul:
1. judecã în primã instanţã:
a) infracţiunile prevãzute de Codul penal în art. 174-177, 179, art. 189 alin. 3, art. 190, art. 197 alin. 3, art. 209 alin. 3 şi 4, art. 211 alin. 2, 2^1 şi 3, art. 212, art. 215 alin. 5, art. 215^1 alin. 2, art. 252, 254, 255, 257, 266-270, 273-276 când s-a produs o catastrofã de cale feratã, art. 279^1, 298, 312 şi 317, precum şi infracţiunea de contrabandã, dacã a avut ca obiect arme, muniţii sau materii explozive ori radioactive;
b) infracţiunile sãvârşite cu intenţie, care au avut ca urmare moartea unei persoane;
c) infracţiunile privind siguranţa naţionalã a României prevãzute în legi speciale;
d) infracţiunea de spãlare a banilor;
e) infracţiunea de bancrutã frauduloasã, dacã fapta priveşte sistemul bancar;
f) alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;
2. ca instanţã de apel, judecã apelurile împotriva hotãrârilor penale pronunţate de judecãtorii în primã instanţã, cu excepţia celor privind infracţiunile menţionate în art. 279 alin. 2 lit. a);
3. ca instanţã de recurs, judecã recursurile împotriva hotãrârilor penale pronunţate de judecãtorii, în cazul infracţiunilor menţionate în art. 279 alin. 2 lit. a), precum şi în alte cazuri anume prevãzute de lege;
4. soluţioneazã conflictele de competenţã ivite între judecãtoriile din circumscripţia sa, precum şi alte cazuri anume prevãzute de lege.";
- Art. 278: "Plângerea împotriva mãsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta se rezolvã de prim-procurorul parchetului sau, dupã caz, de procurorul general al parchetului de pe lângã curtea de apel ori de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângã Curtea Supremã de Justiţie.
În cazul când mãsurile şi actele sunt ale prim-procurorului ori ale procurorului general al parchetului de pe lângã curtea de apel sau ale procurorului şef de secţie al Parchetului de pe lângã Curtea Supremã de Justiţie ori au fost luate sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de cãtre aceştia, plângerea se rezolvã de procurorul ierarhic superior.
În cazul rezoluţiei de neîncepere a urmãririi penale sau al ordonanţei ori, dupã caz, al rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmãrire penalã sau de încetare a urmãririi penale, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe ordonanţã sau rezoluţie, persoanelor interesate, potrivit art. 228 alin. 6, art. 246 alin. 1 şi art. 249 alin. 2.
Rezoluţiile sau ordonanţele prin care se soluţioneazã plângerile împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor de neîncepere a urmãririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmãrire penalã ori de încetare a urmãririi penale, se comunicã persoanei care a fãcut plângerea şi celorlalte persoane interesate.
Dispoziţiile art. 275-277 se aplicã în mod corespunzãtor."
<>Art. 23 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, abrogat la data sesizãrii Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, prin <>Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004, avea urmãtorul cuprins:
"Tribunalele judecã, în primã instanţã, procesele şi cererile date prin lege în competenţa lor.
Tribunalele, ca instanţe de apel, judecã apelurile declarate împotriva hotãrârilor pronunţate de judecãtorii în primã instanţã.
Tribunalele, ca instanţe de recurs, judecã recursurile împotriva hotãrârilor pronunţate de judecãtorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului."
Dispoziţiile art. 27 din Codul de procedurã penalã şi cele ale <>art. 23 din Legea nr. 92/1992 sunt criticate faţã de prevederile constituţionale ale art. 1, referitoare la statul român, ale art. 11, privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 15, privind universalitatea drepturilor şi libertãţilor fundamentale, ale art. 20, referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 124, privind înfãptuirea justiţiei, şi ale art. 126, privind instanţele judecãtoreşti, cu raportare la prevederile din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale cuprinse în art. 6, care reglementeazã dreptul la un proces echitabil, în art. 13, privind dreptul la un recurs efectiv, în art. 14, privind interzicerea discriminãrii, şi în art. 17, referitoare la interzicerea abuzului de drept.
Dispoziţiile art. 278 din Codul de procedurã penalã sunt considerate contrare prevederilor constituţionale ale art. 1, referitoare la statul român, ale art. 11, privind dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 15, privind universalitatea drepturilor şi libertãţilor fundamentale, ale art. 20, referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 131, referitoare la rolul Ministerului Public, şi ale art. 132, privind statutul procurorilor, cu raportare la prevederile din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale cuprinse în art. 14, privind interzicerea discriminãrii, şi în art. 17, referitoare la interzicerea abuzului de drept.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate formulatã, Curtea constatã urmãtoarele:
I. În ceea ce priveşte critica art. 27 din Codul de procedurã penalã, privind competenţa tribunalului, Curtea observã cã excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã în contextul în care autorul acesteia contestã competenţa tribunalului de a soluţiona recursul împotriva hotãrârii pronunţate de instanţã în soluţionarea plângerii întemeiate pe dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedurã penalã. În opinia autorului excepţiei competenţa de soluţionare a recursului în aceastã situaţie aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Ca urmare, criticile sale urmeazã a fi analizate în acest context, care explicã şi interesul promovãrii excepţiei de neconstituţionalitate, autorul excepţiei fiind nemulţumit de soluţia legislativã consacratã de textul criticat.
Curtea reţine cã, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã "sunt prevãzute numai de lege", iar reglementarea de cãtre legiuitor, în temeiul prerogativelor sale constituţionale, a competenţei tribunalelor nu aduce nici o atingere dispoziţiilor constituţionale şi documentelor internaţionale invocate de autorul excepţiei.
Astfel, nu poate fi reţinutã nici o contradicţie între art. 27 din Codul de procedurã penalã şi dispoziţiile constituţionale ale art. 124 privind înfãptuirea justiţiei, respectiv cele ale art. 126 privind instanţele judecãtoreşti, în contextul general al principiilor statului de drept, consfinţite de art. 1 din Legea fundamentalã. Aceasta întrucât, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, "Justiţia se realizeazã prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege", tribunalul fiind una dintre aceste instanţe judecãtoreşti, respectiv o "instanţã naţionalã", în sensul art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Textul de lege criticat nu încalcã dreptul la un proces echitabil, prevãzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi de art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, şi nici dreptul la un recurs efectiv, prevãzut de art. 13 din aceeaşi convenţie, întrucât nu înlãturã posibilitatea inculpaţilor de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de cãtre o instanţã independentã, imparţialã şi stabilitã prin lege, într-un termen rezonabil, condiţii care sunt asigurate şi în situaţia judecãrii cauzelor, respectiv a recursurilor, de cãtre tribunale, potrivit competenţei lor, stabilite prin lege.
De asemenea, dispoziţiile criticate nu conţin privilegii sau discriminãri în raport cu criteriile egalitãţii în drepturi înscrise în art. 4 din Constituţie, astfel încât nu poate fi reţinutã nici critica formulatã în raport de art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind interzicerea discriminãrii.
În sfârşit, câtã vreme art. 27 din Codul de procedurã penalã nu contravine normelor internaţionale invocate, nu poate fi primitã nici susţinerea privind încãlcarea prevederilor cuprinse în art. 11 şi 20 din Constituţie, referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, respectiv la tratatele internaţionale privind drepturile omului.
În ceea ce priveşte art. 15 din Constituţie, precum şi art. 17 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la interzicerea abuzului de drept, invocate de asemenea în motivarea criticii art. 27 din Codul de procedurã penalã, acestea nu au incidenţã în cauzã, autorul excepţiei mãrginindu-se de altfel sã invoce dispoziţiile constituţionale menţionate fãrã a arãta în ce constã încãlcarea acestora.
II. Criticile referitoare la art. 278 din Codul de procedurã penalã nu pot fi reţinute, întrucât acest text legal care reglementeazã plângerea contra actelor procurorului nu numai cã nu aduce atingere prevederilor constituţionale referitoare la rolul Ministerului Public şi la statutul procurorilor, ci constituie o concretizare a acestora, dând expresie chiar principiului controlului ierarhic ce guverneazã activitatea procurorilor, reglementat de art. 132 alin. (1) din Legea fundamentalã. Faptul cã legiuitorul nu a reglementat în textul criticat posibilitatea persoanei interesate de a sesiza organele superioare din ierarhia Ministerului Public, dupã soluţionarea nefavorabilã a plângerii sale de cãtre procurorul ierarhic superior celui care a emis actul atacat, nu este de naturã sã aducã atingere nici dispoziţiilor constituţionale privind statul de drept, câtã vreme legiuitorul a asigurat posibilitatea cenzurãrii actelor procurorului de cãtre instanţele judecãtoreşti. În acest sens, art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedurã penalã reglementeazã tocmai posibilitatea formulãrii plângerii la instanţa de judecatã împotriva acelor acte prin care procurorul soluţioneazã cauza penalã fãrã ca aceasta sã mai ajungã în faţa instanţei, respectiv împotriva "rezoluţiei de neîncepere a urmãririi penale sau a ordonanţei ori, dupã caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmãrire penalã sau de încetare a urmãririi penale, date de procuror", asigurând astfel deplinul acces la justiţie al persoanei interesate, aşadar realizarea unui drept al cetãţeanului, ce reprezintã o valoare supremã, garantatã în statul de drept, în conformitate cu art. 1 din Constituţie.
Se constatã, de asemenea, cã art. 278 din Codul de procedurã penalã nu conţine privilegii sau discriminãri în raport de criteriile egalitãţii în drepturi prevãzute de art. 4 din Legea fundamentalã, în exercitarea cãilor de atac prevãzute de aceste dispoziţii legale legea nefãcând nici o discriminare, orice persoanã vãtãmatã în drepturile sale prin mãsuri sau acte ale procurorului având posibilitatea sã le atace în condiţiile legii. Aşa fiind, nu poate fi reţinutã nici pretinsa încãlcare a dispoziţiilor art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind interzicerea discriminãrii şi, prin urmare, nici a celor cuprinse în art. 11 şi 20 din Constituţie, referitoare la dreptul internaţional şi dreptul intern, respectiv la tratatele internaţionale privind drepturile omului.
Prevederile art. 15 din Constituţie, precum şi cele ale art. 17 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la interzicerea abuzului de drept, nu au incidenţã în cauzã.
III. În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 23 din Legea nr. 92/1992 , Curtea constatã cã la data ridicãrii excepţiei de neconstituţionalitate acestea erau abrogate prin <>Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004. Aşa fiind, şi întrucât, potrivit <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "Curtea Constituţionalã decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecãtoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţã în vigoare, [...]", considerãm cã excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã, în temeiul alin. (6) al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 .
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 şi 278 din Codul de procedurã penalã, ridicatã de Marin Frunzã în Dosarul nr. 1.786/P/2004 al Tribunalului Galaţi - Secţia penalã.
2. Respinge, ca fiind inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 23 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, ridicatã de acelaşi autor în aceeaşi cauzã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 9 iunie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta
__________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
