Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 297 din 7 noiembrie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 206 din Codul penal
Nicolae Popa - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Iuliana Nedelcu - procuror Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206 din Codul penal, excepţie ridicatã de Mihai Bogdan Antonescu în Dosarul nr. 3.226/2001 al Judecãtoriei Sectorului 2 Bucureşti. La apelul nominal se prezintã avocat Corneliu Bica, pentru partea Ioan Niculae, lipsind autorul exceptiei şi celelalte pãrţi, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 326 C/2002, având în vedere ca excepţia este ridicatã de acelaşi autor, iar obiectul exceptiei de neconstituţionalitate din Dosarul nr. 3.034/2001 al Judecãtoriei Sectorului 2 Bucureşti este identic cu cel al cauzei menţionate. La apelul nominal rãspunde avocat Corneliu Bica, pentru partea Ioan Niculae, lipsind autorul exceptiei şi celelalte pãrţi, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentatul Ministerului Public considera ca sunt îndeplinite condiţiile legale pentru conexare. Curtea, în temeiul prevederilor <>art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, şi al art. 164 alin. 1 şi 2 din Codul de procedura civilã, dispune conexarea Dosarului nr. 326 C/2002 la Dosarul nr. 325 C/2002, care este primul înregistrat. Partea Ioan Niculae, prin avocat, solicita respingerea exceptiei, precizând ca dispoziţiile art. 206 din Codul penal nu incalca prevederile constituţionale ale art. 23 alin. (8), art. 30 şi 31. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate, ca fiind neîntemeiatã, arãtând ca asupra exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206 din Codul penal Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin mai multe decizii, de exemplu prin Decizia nr. 308 din 15 noiembrie 2001 şi Decizia nr. 337 din 29 noiembrie 2001. Se apreciazã ca nu sunt evocate împrejurãri noi care sa justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii şi se propune respingerea exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele: Prin încheierile din 28 mai 2002, respectiv din 18 iunie 2002, pronunţate în dosarele nr. 3.226/2001 şi, respectiv, nr. 3.034/2001, Judecãtoria Sectorului 2 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 206 din Codul penal, excepţie ridicatã de Mihai Bogdan Antonescu. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile art. 206 din Codul penal incalca prezumţia de nevinovatie consacratã de art. 23 alin. (8) din Constituţie, vin în contradictie cu "principiul libertãţii de exprimare a gandurilor şi opiniilor şi interzicerea cenzurii de orice fel" şi ingradesc liberul acces la orice fel de informaţii de interes public. Judecãtoria Sectorului 2 Bucureşti arata ca dispoziţiile art. 206 din Codul penal nu incalca prevederile constituţionale invocate de autorul exceptiei. În legatura cu art. 30 din Constituţie, instanta menţioneazã prevederile alin. (6), potrivit cãrora "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particularã a persoanei şi nici dreptul la propria imagine". Se apreciazã ca nici art. 23 alin. (8) din Constituţie nu este încãlcat, atâta vreme cat, ca în orice cauza penalã, este sarcina acuzarii - în speta a partii vãtãmate - sa facã dovada vinovatiei inculpatului şi numai dupã aceea, pentru a obţine achitarea, inculpatul este obligat sa probeze nevinovatia sa. De asemenea, instanta considera ca art. 206 din Codul penal nu contravine nici dreptului la informaţie al persoanei, prin mijloacele de comunicare în masa, de vreme ce alin. (4) al art. 31 din Constituţie statueazã ca mijloacele de informare în masa sunt obligate sa asigure informarea corecta a opiniei publice, iar art. 207 din Codul penal da posibilitatea inculpatului sa facã proba veritãţii, adicã sa dovedeascã adevãrul afirmaţiilor sale, caz în care fapta nu constituie infracţiunea de calomnie. Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206 din Codul penal, în raport cu prevederile art. 23 alin. (8), art. 30 şi 31 din Constituţie, este neîntemeiatã. Avocatul Poporului arata ca dispoziţiile art. 206 din Codul penal nu sunt contrare prevederilor art. 23 alin. (8) din Constituţie, inculpatul nefiind considerat vinovat pana la rãmânerea definitiva a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare. Textul criticat nu contravine nici art. 30 şi 31 din Constituţie. Prin faptul ca ziaristii pot fi sancţionaţi pentru sãvârşirea infracţiunii de calomnie se are în vedere respectarea obligaţiei constituţionale de informare corecta a publicului. Se apreciazã, în concluzie, ca dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.
CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, susţinerile partii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 206 din Codul penal, astfel cum au fost modificate şi completate prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58/2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 27 mai 2002, dispoziţii care prevãd ca: "Afirmarea ori imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoana, care, dacã ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sancţiune penalã, administrativã sau disciplinarã, ori dispreţului public, se pedepseşte cu închisoare de la 2 luni la 2 ani sau cu amenda. Acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate. Împãcarea pãrţilor inlatura rãspunderea penalã." Autorul exceptiei susţine ca dispoziţiile art. 206 din Codul penal sunt contrare prevederilor art. 30 din Constituţie, referitoare la libertatea de exprimare prin presa, întrucât nu fac distincţie "între o persoana oarecare şi un ziarist, care apara interesele cetatii". De asemenea, sunt considerate contrare şi prevederilor art. 23 alin. (8) din Constituţie, referitoare la prezumţia de nevinovatie, deoarece, în cazul infracţiunii de calomnie, intenţia se presupune, fãptuitorul fiind în situaţia de a-şi dovedi nevinovatia, ceea ce este, de cele mai multe ori, imposibil de îndeplinit. În fine, dispoziţiile legale criticate sunt considerate contrare şi prevederilor art. 31 din Constituţie, referitoare la dreptul la informaţiile de interes public. Se arata ca într-un stat de drept presa este mijlocul prin care se furnizeazã cetãţenilor informaţii asupra problemelor economice, sociale şi politice. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206 din Codul penal, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiatã. Prin dispoziţiile art. 206 din Codul penal legiuitorul incrimineaza şi sancţioneazã fapta de calomnie ca infracţiune contra demnitãţii persoanei, valoare esenţialã prevãzutã în art. 1 alin. (3) din Constituţie. Prin acest text de lege este sancţionatã penal afirmarea ori imputarea, în public, a unei fapte determinate, care, dacã ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sancţiune penalã, administrativã sau disciplinarã ori dispreţului public. Caracterul inviolabil al libertãţii de exprimare prevãzute la art. 30 alin. (1) din Constituţie nu justifica atingerea adusã demnitãţii persoanei şi dreptului acesteia la propria imagine. De altfel, toate prevederile din Constituţie şi din actele internaţionale, prin care se consacra libertatea de exprimare, cuprind precizarea ca aceasta libertate nu poate fi absolutã, ea poate suferi restrangeri, dacã acestea sunt necesare pentru apãrarea drepturilor şi libertãţilor altora. Una dintre aceste limitãri este incriminarea calomniei, care, dupã cum rezulta din textul art. 206 din Codul penal, priveşte fapte concrete, determinate cu privire la o persoana ori imputate acesteia. Pe de alta parte, în vederea apãrãrii unui interes legitim, chiar individual, legea permite celui care dovedeşte ca a avut un astfel de interes, în apãrarea cãruia a fãcut afirmatia sau imputarea calomnioasã, sa facã proba veritãţii acesteia, situaţie în care fapta sa nu constituie infracţiune. În ceea ce priveşte susţinerea autorului exceptiei de neconstituţionalitate, conform cãreia art. 206 din Codul penal ar contraveni art. 23 alin. (8) din Legea fundamentalã, Curtea constata, de asemenea, ca aceasta este neîntemeiatã. Textul criticat nu incalca în nici un mod prezumţia de nevinovatie, principiu fundamental al procesului penal, consacrat atât de art. 23 alin. (8) din Constituţie, cat şi de art. 11 paragraful 2 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi de Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, prin art. 6 pct. 2. Prin Decizia nr. 308 din 15 noiembrie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 16 ianuarie 2002, Curtea a reţinut ca "dispoziţiile art. 205 şi 206 nu instituie <<o prezumţie de vinovãţie>>, astfel cum se susţine de cãtre autorul exceptiei, şi, prin urmare, nu deroga de la principiul constituţional invocat. În cazul acestor infracţiuni vinovãţia rezulta, uneori, din însãşi sãvârşirea faptelor prevãzute de textele de lege criticate (res în se ipsa dolum habet), iar în alte cazuri, când vinovãţia nu ar rezulta ex re, instanta are obligaţia de a stabili intenţia fãptuitorului luând în considerare, pe baza probelor administrate în acest scop, toate circumstanţele legate de persoana, obiceiuri, timp şi altele". Sub acest aspect trãsãturile esenţiale ale infracţiunii, prevãzute în art. 17 din Codul penal, respectiv pericolul social al faptei, vinovãţia şi legalitatea incriminãrii, trebuie sa existe şi în cazul celor doua infracţiuni, întrucât numai sãvârşirea lor cu vinovãţie poate atrage rãspunderea penalã a fãptuitorului. Prin urmare, inculpatul, "persoana impotriva cãreia s-a pus în mişcare acţiunea penalã" potrivit art. 23 din Codul de procedura penalã, nu este considerat vinovat înainte de rãmânerea definitiva a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare. Prezumţia de nevinovatie opereazã pe tot parcursul procesului penal, instanta de judecata fiind obligatã, potrivit art. 62 din Codul de procedura penalã, "sa lamureasca cauza sub toate aspectele, pe baza de probe". De altfel, conform art. 66 din acelaşi cod, "Invinuitul sau inculpatul nu este obligat sa probeze nevinovatia sa", iar "În cazul când exista probe de vinovãţie [...] are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie". De asemenea, în ceea ce priveşte pretinsa încãlcare a prevederilor constituţionale care consacra dreptul la informaţie, Curtea Constituţionalã retine ca art. 31 prevede la alin. (3) ca dreptul la informaţie nu trebuie sa prejudicieze mãsurile de protecţie a tinerilor sau siguranta nationala, iar la alin. (4) se precizeazã ca mijloacele de informare în masa sunt obligate sa asigure informarea corecta a opiniei publice. Prin urmare, incriminarea calomniei, ca expresie a ocrotirii acestor valori sociale şi morale, nu contravine dreptului la informaţie. Curtea Constituţionalã s-a pronunţat prin numeroase decizii asupra exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206 din Codul penal, respingând excepţia de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii. Menţionãm dintre acestea Decizia nr. 308 din 15 noiembrie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 16 ianuarie 2002, Decizia nr. 337 din 29 noiembrie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 31 ianuarie 2002, şi Decizia nr. 32 din 31 ianuarie 2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 21 februarie 2002. Soluţiile adoptate, precum şi considerentele pe care acestea se întemeiazã îşi menţin valabilitatea şi în cauza de fata, întrucât nu au fost evocate împrejurãri noi care sa determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în aceasta materie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206 din Codul penal, excepţie ridicatã de Mihai Bogdan Antonescu în dosarele nr. 3.226/2001 şi nr. 3.034/2001 ale Judecãtoriei Sectorului 2 Bucureşti. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 7 noiembrie 2002.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent, Florentina Geangu
────────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
