Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 296 din 8 iulie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
Nicolae Popa - preşedinte Costica Bulai - judecãtor Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor Lucian Stangu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Aurelia Popa - procuror Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 , excepţie ridicatã de Bartok Ana în Dosarul nr. 6.975/2002 al Judecãtoriei Targu Mures. La apelul nominal se prezintã partea Eugeniu Jantoan, lipsind autorea exceptiei, precum şi celelalte pãrţi, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Partea prezenta susţine ca a dobândit imobilul în litigiu cu respectarea condiţiilor prevãzute de <>Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, astfel încât, în prezent, este titularul dreptului de proprietate, drept ce este protejat constituţional. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, sustinand ca dispoziţiile <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 nu incalca prevederile constituţionale invocate de autoarea exceptiei, termenul mai scurt prevãzut pentru exercitarea dreptului la acţiunea în constatarea nulitãţii absolute a actelor juridice de înstrãinare având ca obiect imobile care cad sub incidenta prevederilor legii fiind justificat de necesitatea asigurãrii stabilitatii şi certitudinii raporturilor juridice.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele: Prin Încheierea din 31 ianuarie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 6.975/2002, Judecãtoria Targu Mures a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Bartok Ana. În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se arata ca prin instituirea termenului special de prescripţie, prevãzut de <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 , s-a creat premisa restrângerii dreptului de petiţionare, în condiţiile în care procedura de restituire a imobilelor este oricum destul de greoaie şi îndelungatã, şi s-a limitat posibilitatea persoanelor îndreptãţite în temeiul <>Legii nr. 10/2001 de a se adresa instanţelor judecãtoreşti pentru stabilirea legalitãţii. În opinia autoarei exceptiei, de vreme ce dreptul comun stabileşte termenul de prescripţie de 3 ani pentru dreptul la acţiunea în anulare, respectiv imprescriptibilitatea dreptului la acţiunea în constatarea nulitãţii absolute, dispoziţiile art. 46 alin. (5), care nu corespund ratiunilor de ordin juridic şi social instituite de aceste norme, nu îşi gãsesc justificarea. Judecãtoria Targu Mures apreciazã ca dreptul constituţional de petiţionare nu este încãlcat prin instituirea unor termene, deoarece persoana interesatã nu este împiedicatã sa se adreseze autoritãţilor publice în termenele prevãzute în actele normative. Derogarea de la dreptul comun în materia prescripţiei extinctive, prin instituirea termenului de un an şi şase luni (prin prelungirea termenului iniţial de un an prin ordonanţele de urgenta ale Guvernului nr. 109/2001 şi nr. 145/2001), nu reprezintã o încãlcare a art. 47 din Constituţie, ci constituie o norma juridicã specialã fata de reglementarea generalã, necesarã pentru clarificarea situaţiei juridice a unor imobile. În concluzie, instanta apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã şi solicita respingerea acesteia. Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. Guvernul arata ca dispoziţiile <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 sunt menite sa grabeasca clarificarea situaţiei juridice a imobilelor ce cad sub incidenta acestei legi şi sa curme pentru viitor orice contestaţii sau procese privind titlul juridic în temeiul cãruia sunt stapanite şi folosite asemenea imobile. Derogarea de la dreptul comun în materia prescripţiei extinctive, prin instituirea unui termen special în care persoanele interesate se pot adresa autoritãţilor publice, nu reprezintã o încãlcare a art. 47 din Constituţie, ci o norma juridicã specialã fata de reglementarea generalã, impusa de necesitatea clarificarii situaţiei juridice a unor imobile. Prin urmare, se apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 este neîntemeiatã. Avocatul Poporului considera ca textul legal criticat nu reglementeazã posibilitatea persoanelor de a adresa petiţii autoritãţilor publice, ci se referã la prescripţia dreptului la acţiunea în anulare a actelor juridice de înstrãinare. Se apreciazã ca textul de lege criticat este conform principiului accesului liber la justiţie, invocarea art. 47 din Constituţie fiind nerelevanta în cauza. Accesul liber la justiţie se realizeazã printr-o acţiune prescriptibila într-un termen de 18 luni, finalitatea acestei reglementãri fiind aceea de a facilita aplicarea în condiţii optime a principiului constituţional menţionat, prin asigurarea unui climat de ordine, prevenindu-se eventualele abuzuri şi limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilitatii şi securitãţii raporturilor juridice civile. Termenul prevãzut de <>Legea nr. 10/2001 garanteazã accesul efectiv la justiţie, asigurând stabilitatea şi certitudinea necesare în raporturile juridice, mobilizarea titularilor de drepturi pentru realizarea lor într-un timp mai scurt, cu posibilitãţi mai mari de probare a drepturilor subiective, precum şi cu consecinţe pozitive pentru asigurarea unei mai bune administrãri a justiţiei. Se considera astfel ca prevederile <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 sunt constituţionale. Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã. Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 14 februarie 2001. Textul legal criticat are urmãtorul conţinut: - Art. 46 alin. (5): "Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi." Termenul de un an prevãzut de textul de lege criticat a fost prelungit succesiv, cu câte 3 luni, prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 109/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 13 august 2001, şi prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 145/2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 720 din 12 noiembrie 2001. Autorul exceptiei susţine ca dispoziţiile legale criticate incalca urmãtoarele prevederi constituţionale: - Art. 21: "(1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept."; - Art. 47: "(1) Cetãţenii au dreptul sa se adreseze autoritãţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor. (2) Organizaţiile legal constituite au dreptul sa adreseze petiţii exclusiv în numele colectivelor pe care le reprezintã. (3) Exercitarea dreptului de petiţionare este scutitã de taxa. (4) Autoritãţile publice au obligaţia sa rãspundã la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea retine ca, în privinta criticii referitoare la liberul acces la justiţie, Plenul Curţii Constituţionale a statuat, prin Decizia nr. 1/1994, ca liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfãptuieşte actul de justiţie. S-a considerat ca legiuitorul are competenta exclusiva de a stabili regulile de desfãşurare a procesului în fata instanţelor judecãtoreşti, soluţie ce rezulta din dispoziţiile constituţionale ale art. 125 alin. (3), potrivit cãrora "Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege". În considerentele aceleiaşi decizii se retine ca, pentru situaţii deosebite, legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedura, precum şi modalitãţi de exercitare a drepturilor procesuale, astfel încât liberul acces la justiţie sa nu fie afectat. Asa fiind, Curtea constata ca instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu care îşi produce efectele aceasta nu pot fi considerate de natura sa ingradeasca accesul liber la justiţie, finalitatea lor fiind, dimpotriva, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitãrii în condiţii optime a acestui drept constituţional, prevenindu-se eventualele abuzuri şi limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilitatii şi securitãţii raporturilor juridice civile. Exercitarea unui drept de cãtre titularul sau nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigente, cãrora li se subsumeaza şi instituirea unor termene, dupã a cãror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibila. Departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigente dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exerciţiului unui anume drept având consecinta fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cãrora statul este ţinut sa le acorde ocrotire, în egala mãsura. În condiţiile în care, potrivit principiului ca nimeni nu se poate apara invocand necunoaşterea legii ("nemo ignorare legem censetur"), titularul unui drept este prezumat ca a avut cunostinta de reglementarea care prevedea ca valorificarea dreptului sau se circumscrie unui anumit termen pe care, de altfel, în aceasta materie, legiuitorul l-a prelungit în doua randuri -, fãrã a înţelege sa îl respecte, acesta nu are decât a-şi imputa propriei lipse de diligenta consecinţele negative pe care este ţinut sa le suporte şi catusi de puţin textului de lege criticat. <>Art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 recunoaşte dreptul titularului la exercitarea acţiunii în constatarea nulitãţii absolute a actelor juridice de înstrãinare a imobilelor preluate în mod abuziv şi asigura posibilitatea de valorificare a acestuia în cadrul unui termen, impus de ratiuni sociale majore, respectiv de evitarea unor stãri de incertitudine prelungite în ceea ce priveşte raporturile juridice civile, precum şi de asigurarea stabilitatii şi securitãţii acestora, cu atât mai importante cu cat au ca obiect dreptul de proprietate. Prin urmare, Curtea constata ca textul dedus controlului de constitutionalitate nu releva nici o contradictie cu prevederile art. 21 din Constituţie. Pe de alta parte, Curtea retine ca, potrivit art. 47 din Constituţie, cetãţenii au dreptul sa se adreseze autoritãţilor publice prin petiţii care sunt scutite de taxe de timbru. Dreptul de petiţionare se concretizeazã în cereri, reclamaţii, sesizãri şi propuneri în legatura cu rezolvarea unor probleme personale sau de grup, care nu presupun calea justiţiei, la care autoritãţile au obligaţia de a rãspunde în termenele şi condiţiile stabilite potrivit legii. În aceste condiţii sesizarea instanţelor judecãtoreşti pentru valorificarea unui drept subiectiv nesocotit ori încãlcat sau pentru realizarea unui interes care se poate obţine numai pe calea justiţiei nu este un aspect al dreptului de petiţionare, ci se circumscrie unor reguli specifice, proprii activitãţii de judecata. În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţionalã prin mai multe decizii, de exemplu Decizia nr. 39/1993, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 27 iulie 1993.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Bartok Ana în Dosarul nr. 6.975/2002 al Judecãtoriei Targu Mures. Definitiva şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publica din data de 8 iulie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent, Mihaela Senia Costinescu
──────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
