Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 296 din 23 martie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 300 din Codul de procedura penala, art. 215 alin. 5 raportat la art. 146 din Codul penal, art. 13 alin. (1^2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie, precum si a dispozitiilor art. 80-88 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 295 din 6 mai 2010
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 300 din Codul de procedurã penalã, art. 215 alin. 5 raportat la art. 146 din Codul penal, <>art. 13 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, precum şi a dispoziţiilor <>art. 80-88 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, excepţie ridicatã de Maria I. Schutz, Corneliu C. Popa, Mihai I. Ciobanu şi Ion M. Dascãlu în Dosarul nr. 5.813/111/2007 al Tribunalului Bihor - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
La dosar, autorul excepţiei Maria Schutz, prin apãrãtor, a transmis concluzii scrise.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca nefondatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 9 aprilie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 5.813/111/2007, Tribunalul Bihor - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 300 din Codul de procedurã penalã, art. 215 alin. 5 raportat la art. 146 din Codul penal, <>art. 13 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, precum şi a dispoziţiilor <>art. 80-88 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, excepţie ridicatã de Maria I. Schutz, Corneliu C. Popa, Mihai I. Ciobanu şi Ion M. Dascãlu în dosarul de mai sus.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã prevederile art. 215 alin. 5 raportate la art. 146 din Codul penal încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (11) şi (12), art. 73 alin. (3) lit. h) şi art. 11 şi art. 20 raportate la art. 6 şi art. 7 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece condiţionarea incriminãrii de cuantumul unui prejudiciu eventual pune în mare pericol însuşi dreptul la un proces echitabil, având în vedere cã atât existenţa prejudiciului, cât şi cuantumul acestuia sunt chestiuni care nu pot fi stabilite decât printr-o hotãrâre judecãtoreascã definitivã, inculpatul aflându-se pe tot parcursul procesului penal sub protecţia prezumţiei de nevinovãţie.
Referitor la prevederile <>art. 13 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 , precum şi la cele ale <>art. 80-88 din Legea nr. 304/2004 , autorii excepţiei susţin cã aduc atingere dispoziţiilor art. 16, art. 21, art. 124 alin. (2), art. 137 alin. (2) şi art. 20 din Constituţie, precum şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece conferã Direcţiei Naţionale Anticorupţie o competenţã derogatorie de la dreptul comun, prin aceea cã funcţioneazã paralel cu parchetele obişnuite şi nu sunt organizate pe lângã instanţe judecãtoreşti. O asemenea divizare între organele de anchetã nu are cum sã nu vizeze şi drepturile fundamentale ale persoanei cercetate, pentru cã orice dispoziţie procesualã care conţine norme relative la competenţa organelor de urmãrire penalã este o normã care are ca obiectiv şi protejarea drepturilor fundamentale ale persoanei. Astfel, în pofida faptului cã Direcţia Naţionalã Anticorupţie are o competenţã materialã limitatã, procurorul, în absenţa unei cenzuri din partea instanţei de judecatã, poate sã îşi aroge singur competenţa de a ancheta o faptã, deoarece, în faza de urmãrire penalã, el este suveran în estimarea valorii prejudiciului produs.
De asemenea, textul este neconstituţional întrucât conduce la o situaţie de inegalitate în faţa legii din cauza faptului cã legiuitorul a stabilit limita competenţelor materiale ale direcţiei prin raportare la euro, nu la moneda naţionalã. În aceste condiţii, competenţa poate varia în funcţie de fluctuaţiile cursului de schimb leu şi euro, iar anumite fapte identice sã intre sau nu în competenţa organului specializat. În acest fel se instituie o diferenţã de tratament, fãrã nicio bazã raţionalã, fapt care este contrar şi dispoziţiilor art. 137 alin. (2) din Constituţie.
Cât priveşte dispoziţiile art. 300 din Codul de procedurã penalã, se susţine cã acestea contravin prevederilor constituţionale ale art. 21, art. 24 şi art. 20 raportat la art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece nu permite instanţei de judecatã, învestitã cu plenitudine de jurisdicţie, sã corecteze ulterior neregulile strecurate în prima fazã a procesului. Prin urmare, prevederile art. 300 din Codul de procedurã penalã sunt constituţionale doar în mãsura în care sunt interpretate astfel încât sã permitã judecãtorului sã cenzureze nu doar regularitatea actului de sesizare, ci şi regularitatea urmãririi penale în ansamblul sãu.
Tribunalul Bihor - Secţia penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este nefondatã.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este nefondatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 300 din Codul de procedurã penalã cu denumirea marginalã Verificarea sesizãrii instanţei, art. 215 alin. 5 cu denumirea marginalã Înşelãciunea raportat la art. 146 cu denumirea marginalã Consecinţe deosebit de grave din Codul penal, art. 13 alin. (1^2) cu denumirea marginalã Competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie din <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, precum şi a dispoziţiilor <>art. 80-88 referitoare la Direcţia Naţionalã Anticorupţie din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 300 din Codul de procedurã penalã: "Instanţa este datoare sã verifice din oficiu, la prima înfãţişare, regularitatea actului de sesizare.
În cazul când se constatã cã sesizarea nu este fãcutã potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlãturatã de îndatã şi nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare, în vederea refacerii acestuia.";
- Art. 215 alin. 5 din Codul penal: "Înşelãciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.";
- Art. 146 din Codul penal: "Prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubã materialã mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravã a activitãţii, cauzatã unei autoritãţi publice sau oricãreia dintre unitãţile la care se referã art. 145 ori altei persoane juridice sau fizice.";
- <>Art. 13 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 : "Direcţia Naţionalã Anticorupţie este competentã sã efectueze urmãrirea penalã, dacã s-a cauzat o pagubã materialã mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro, în cazul infracţiunilor prevãzute la art. 215 alin. 1, 2, 3, şi 5, art. 246, 247, 248 şi 248^1 din Codul penal, al infracţiunilor prevãzute la <>art. 175, 177 şi 178-181 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi în <>Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale."
<>Art. 80-88 din Legea nr. 304/2004 reglementeazã cu privire la Direcţia Naţionalã Anticorupţie ca organ specializat în combaterea infracţiunilor de corupţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã prin Decizia nr. 1.128 din 10 septembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 9 octombrie 2009, a respins ca nefondatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 5 şi art. 146 din Codul penal, statuând cã art. 146 din Codul penal cuprinde o normã cu caracter explicativ prin care se lãmureşte înţelesul expresiei "consecinţe deosebit de grave". Aceastã reglementare este necesarã cu atât mai mult cu cât legiuitorul a prevãzut consecinţele deosebit de grave ca element circumstanţial în conţinutul agravant al mai multor infracţiuni.
Totodatã, Curtea a constatat cã este neîntemeiatã şi critica referitoare la încãlcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, deoarece aplicarea cerinţei procesului echitabil se impune numai în legãturã cu procedura de desfãşurare a procesului, iar nu şi în ceea ce priveşte cadrul juridic sancţionator al faptelor, adicã în materia dreptului substanţial. Nici din cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituţie şi nici din cel al art. 6 al Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale sau al jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului nu se poate desprinde concluzia cã aplicarea cerinţei procesului echitabil ar trebui sã excedeze necesitãţii asigurãrii garanţiilor procesuale, spre a se intra în materii din câmpul dreptului substanţial.
Cu privire la critica de neconstituţionalitate referitoare la încãlcarea prevederilor art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, Curtea a constatat cã aceasta este neîntemeiatã, deoarece infracţiunea de înşelãciune este reglementatã în Codul penal, lege organicã în deplinã concordanţã cu prevederile constituţionale invocate.
Referitor la critica de neconstituţionalitate privind previzibilitatea şi accesibilitatea normei penale şi la încãlcarea principiului legalitãţii incriminãrii, Curtea a reţinut cã dispoziţiile de lege criticate nu contravin normelor constituţionale şi nici celor ale art. 7 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ci, dimpotrivã, prin explicarea conţinutului noţiunii "consecinţe deosebit de grave" în art. 146 din Codul penal se asigurã caracterul de previzibilitate şi accesibilitate al normei juridice penale.
De asemenea, prin <>Decizia nr. 647 din 28 iunie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 20 august 2007, Curtea Constituţionalã a respins ca nefondatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 13 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 , reţinând cã instituirea valorii pagubei cauzate prin infracţiunea sãvârşitã ca drept criteriu pentru stabilirea competenţei Direcţiei Naţionale Anticorupţie de a efectua urmãrirea penalã dã expresie cerinţei restrângerii competenţei organismului specializat în combaterea corupţiei la cazurile de mare corupţie, definite prin calitatea fãptuitorului şi prin valoarea prejudiciilor. Necesitatea realizãrii acestei cerinţe este de altfel subliniatã chiar în cuprinsul <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 7 octombrie 2005, care a introdus textul de lege criticat în prezenta cauzã. Contrar susţinerilor autorului excepţiei, reglementarea unui astfel de criteriu nu are drept consecinţã stabilirea aleatorie sau subiectivã a competenţei Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ci, dimpotrivã, crearea posibilitãţii ca aceastã competenţã sã poatã fi riguros determinatã. Aşa fiind, textul de lege criticat nu aduce nicio atingere principiului unicitãţii, imparţialitãţii şi egalitãţii justiţiei.
Faptul cã în reglementarea criteriului valorii materiale a pagubei cauzate se face trimitere la moneda euro vizeazã acelaşi obiectiv, respectiv asigurarea rigurozitãţii şi a continuitãţii în soluţionarea cauzelor penale, având în vedere fluctuaţiile monedei naţionale, şi nu încalcã prevederile constituţionale potrivit cãrora moneda naţionalã a României este leul. De altfel, textul de lege criticat foloseşte sintagma "echivalentul în lei a 1.000.000 euro" în deplinã concordanţã cu prevederile art. 137 alin. (2) din Legea fundamentalã.
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã, inclusiv pentru excepţia ce vizeazã dispoziţiile <>art. 80-88 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã.
Cât priveşte critica art. 300 din Codul de procedurã penalã, Curtea constatã cã aceasta s-a fundamentat pe aspecte ce izvorãsc din modul de interpretare şi de aplicare a legii. Or, potrivit prevederilor <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta se pronunţã fãrã a putea completa prevederile supuse controlului în sensul unei interpretãri subiective, singulare şi aprioric enunţate. De altfel, potrivit art. 126 alin. (3) din Constituţie, competenţa de a asigura interpretarea şi aplicarea unitarã a legi revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Dincolo de aceste argumente, Curtea mai constatã cã susţinerile autorului sunt nefondate, deoarece, dimpotrivã, judecãtorul, în calitate de suveran al fazei de judecatã, poate sã corecteze nereguli procedurale ale primei fazei a procesului penal. Astfel, faza de urmãrire penalã şi faza de judecatã sunt etape procesuale distinct guvernate de reguli procedurale specifice care se circumscriu scopului fiecãreia. Dacã urmãrirea penalã are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa unei infracţiuni, la identificarea fãptuitorilor şi la stabilirea rãspunderii acestora în vederea fundamentãrii necesitãţii trimiterii/netrimiterii în judecatã, faza de cercetare judecãtoreascã, dupã cum sugereazã şi denumirea, are drept scop fundamentarea condamnãrii/achitãrii, anticipatã de administrarea probelor necesare rezolvãrii cauzei penale (prin readministrarea probelor din prima fazã şi administrarea altora noi). Or, momentul procesual al verificãrii actului de sesizare reprezintã doar o parte din evantaiul celorlalte aspecte ce vor fi supuse cenzurii judecãtorului, în aşa fel încât, aşa cum susţine autorul, la finalul anchetei judecãtoreşti sã fie înlãturate orice neregularitãţi strecurate în faza de urmãrire penalã. Prin urmare, cu prilejul verificãrii sesizãrii instanţei, judecãtorul cenzureazã regularitatea actului de sesizare (a rechizitoriului), veghind ca acesta sã îndeplineascã condiţiile impuse de art. 263 şi art. 264 din Codul de procedurã penalã, celelalte aspecte ce ţin de fondul cauzei putând fi cenzurate pe parcursul cercetãrii judecãtoreşti. Prin urmare, nu poate fi primitã critica potrivit cãreia dispoziţiile art. 300 din Codul de procedurã penalã contravin dreptului la apãrare şi la un proces echitabil.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 300 din Codul de procedurã penalã, art. 215 alin. 5 raportat la art. 146 din Codul penal, <>art. 13 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, precum şi a dispoziţiilor <>art. 80-88 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, excepţie ridicatã de Maria I. Schutz, Corneliu C. Popa, Mihai I. Ciobanu şi Ion M. Dascãlu în Dosarul nr. 5.813/111/2007 al Tribunalului Bihor - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 23 martie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
