Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 296 din 1 martie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 329 alin. 3 teza a doua din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 497 din 12 iulie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Fabian Niculae - magistrat-asistent
Cu participarea în şedinţa publicã din data de 1 februarie 2011 a reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 alin. 3 teza a doua din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Iuliean Vasiliu în Dosarul nr. 3.995/337/2009 al Tribunalului Sãlaj - Secţia civilã.
Dezbaterile au avut loc la data de 1 februarie 2011 în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind consemnate în încheierea de şedinţã de la acea datã, când Curtea a amânat, succesiv, pronunţarea pentru data de 15 februarie 2011, având nevoie de timp pentru a delibera, şi apoi pentru data de 24 februarie 2011, respectiv 1 martie 2011, din cauza imposibilitãţii constituirii legale a completului de judecatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 9 martie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 3.995/337/2009, Tribunalul Sãlaj - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 329 alin. 3 teza a doua din Codul de procedurã civilã.
Excepţia a fost invocatã de Iuliean Vasiliu într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unui recurs declarat împotriva sentinţei civile prin care s-a soluţionat o plângere contravenţionalã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia considerã cã prevederile art. 329 alin. 3 teza a doua din Codul de procedurã civilã încalcã principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat consacrat de Constituţie din cauza faptului cã dispoziţiile legale criticate instituie obligativitatea respectãrii unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie emise în cadrul soluţionãrii unui recurs în interesul legii, pe calea substituirii Parlamentului, care este puterea legiuitoare a ţãrii.
Tribunalul Sãlaj - Secţia civilã apreciazã cã excepţia este neîntemeiatã. Instanţa considerã cã dispoziţiile legale criticate au ca obiect promovarea unei corecte interpretãri a normelor juridice în vigoare, iar nu elaborarea unor noi norme şi nu se poate considera cã deciziile pronunţate de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii ar reprezenta o atribuţie care vizeazã domeniul legiferãrii.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat prin încheierea instanţei de judecatã, îl constituie dispoziţiile art. 329 alin. 3 teza a doua din Codul de procedurã civilã, care au urmãtorul conţinut: "Soluţiile se pronunţã numai în interesul legii, nu au efect asupra hotãrârilor judecãtoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia pãrţilor din acele procese. Dezlegarea datã problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe."
Ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale, a intrat în vigoare Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, care prin art. I pct. 32 şi 33 a modificat dispoziţiile art. 329 alin. 3 teza a doua din Codul de procedurã civilã, acestea fiind preluate de prevederile art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedurã civilã şi având urmãtorul cuprins: "Dezlegarea datã problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicãrii deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I."
Pe de altã parte, dispoziţiile art. XXII alin. (2) din Legea nr. 202/2010 prevãd cã: "Dispoziţiile art. 20, art. 105 alin. 1, art. 129 alin. 5 şi 51, art. 136, art. 158 alin. 3, art. 159, art. 159^1, art. 281^2a, art. 297 alin. 1, art. 304 pct. 3, art. 312 alin. 61, art. 315 alin. 31, precum şi ale art. 329-330^7 din Codul de procedurã civilã, republicat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se aplicã numai proceselor, cererilor şi sesizãrilor privind recursul în interesul legii, începute, respectiv formulate dupã intrarea în vigoare a prezentei legi."
Având în vedere aceste din urmã dispoziţii legale, Curtea constatã cã urmeazã sã se pronunţe asupra dispoziţiilor art. 329 alin. 3 teza a doua din Codul de procedurã civilã, în forma redacţionalã existentã la data sesizãrii sale.
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã atât asupra constituţionalitãţii prevederilor art. 329 alin. 3 teza a doua din Codul de procedurã civilã, cât şi asupra prevederilor art. 329, în întregime, din Codul de procedurã civilã, s-a pronunţat prin mai multe decizii şi, rãspunzând unor critici asemãnãtoare, a statuat constant cã prevederile respective sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale.
Astfel, prin Decizia nr. 928 din 16 septembrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 17 octombrie 2008, Decizia nr. 600 din 14 aprilie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 11 iunie 2009, şi Decizia nr. 360 din 25 martie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2010, statuând cã acest text de lege este constituţional, Curtea a reţinut cã interpretarea legilor este o operaţiune raţionalã, utilizatã de orice subiect de drept, în vederea aplicãrii şi respectãrii legii, având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului sãu de aplicare. Instanţele judecãtoreşti interpreteazã legea, în mod necesar, în procesul soluţionãrii cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilã procesului de aplicare a legii. "Oricât de clar ar fi textul unei dispoziţii legale - se aratã într-o hotãrâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza C.R. contra Regatului Unit, 1995) - în orice sistem juridic existã, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciarã [... ]."
Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicãri diferite ale legii în practica instanţelor de judecatã. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridicã a unor situaţii de fapt şi pentru a se asigura aplicarea unitarã a legii în practica tuturor instanţelor de judecatã, a fost creatã de legiuitor instituţia recursului în interesul legii. Având în vedere poziţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sistemul instanţelor judecãtoreşti, precum şi rolul sãu prevãzut în art. 126 alin. (3) din Constituţie, legiuitorul a instituit, prin dispoziţiile art. 329 din Codul de procedurã civilã, obligativitatea interpretãrii date de aceasta, în scopul aplicãrii unitare de cãtre instanţele judecãtoreşti a unui text de lege. Instituirea caracterului obligatoriu al dezlegãrilor date problemelor de drept judecate pe calea recursului în interesul legii nu face decât sã dea eficienţã rolului constituţional al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contribuind la consolidarea statului de drept.
Curtea a reţinut în acest sens cã divergenţele profunde de jurisprudenţã sunt susceptibile a crea un climat general de incertitudine şi insecuritate juridicã, aspect subliniat şi de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa. Astfel, de exemplu, în Hotãrârea pronunţatã în Cauza Pãduraru împotriva României, 2005, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, constatând cã "divergenţele de jurisprudenţã constituie, prin natura lor, consecinţa inerentã oricãrui sistem judiciar care se sprijinã pe un ansamblu de jurisdicţii de fond care au autoritate asupra zonei lor teritoriale", a considerat cã, în lipsa unui mecanism care sã asigure coerenţa practicii jurisdicţiilor naţionale, asemenea divergenţe profunde de jurisprudenţã, care persistã în timp şi cu privire la un domeniu care prezintã un mare interes social, sunt de naturã sã genereze o incertitudine permanentã şi sã facã sã scadã încrederea publicului în sistemul judiciar, care este una dintre componentele fundamentale ale statului de drept. În acest context, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a mai arãtat cã "rolul unei jurisdicţii supreme era tocmai cel de a reglementa contradicţiile de jurisprudenţã" (Hotãrârea pronunţatã în Cauza Zielinski şi Pradal & Gonzalez ş.a. împotriva Franţei, 1999).
Aşa fiind, dispoziţiile art. 329 din Codul de procedurã civilã, care îndrituiesc Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sã unifice diferenţele de interpretare şi aplicare a aceluiaşi text de lege de cãtre celelalte instanţe judecãtoreşti naţionale, nu aduc atingere normelor constituţionale, ci, dimpotrivã, contribuie, pentru motivele mai sus arãtate, la asigurarea exigenţelor statului de drept.
De asemenea, prin Decizia nr. 952 din 6 iulie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 28 iulie 2010, Curtea a constatat cã textul de lege criticat este conform nu numai cu prevederile art. 61 din Constituţie, ci şi cu cele ale art. 1 alin. (3)-(5) din Legea fundamentalã, dând expresie îndatoririi fundamentale înscrise în alin. (5) al acestui text, potrivit cãruia "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie".
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 alin. 3 teza a doua din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Iuliean Vasiliu în Dosarul nr. 3.995/337/2009 al Tribunalului Sãlaj - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa din data de 1 martie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
