Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 295 din 1 noiembrie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15 alin. (3), (5), (7) si (8) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania, aprobata si modificata prin Legea nr. 323/2001
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 29 din 17 ianuarie 2002
Costica Bulai - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 15 alin. (3), (5), (7) şi (8) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, aprobatã şi modificatã prin <>Legea nr. 323/2001 , excepţie ridicatã de Haider Abdul Rakib Abdul Rahman Abdullah Al-Abadi în Dosarul nr. 9.079/2001 al Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti.
La apelul nominal se constata lipsa pãrţilor, fata de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei, ca fiind neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate. Persoanele nemultumite de mãsurile luate sau de soluţiile adoptate în cadrul procedurii prealabile reglementate de <>Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 au posibilitatea sa se adreseze justiţiei, nefiind incalcate prevederile art. 48 şi 49 din Constituţie. Totodatã se arata ca dispoziţiile constituţionale ale art. 16 nu sunt aplicabile în cauza.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 16 iulie 2001, pronunţatã în Dosarul nr. 9.079/2001, Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 15 alin. (3), (5), (7) şi (8) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, excepţie ridicatã de Haider Abdul Rakib Abdul Rahman Abdullah Al-Abadi într-o cauza având ca obiect judecarea contestaţiei la neacordarea statutului de refugiat în România.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile <>art. 15 alin. (3), (5), (7) şi (8) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 contravin prevederilor art. 16 alin. (1), art. 48 alin. (1) şi ale art. 49 alin. (1) din Constituţie. Se arata ca dispoziţiile legale criticate instituie un tratament juridic inegal pentru cetãţenii strãini, în comparatie cu cetãţenii romani, prin aceea ca sunt privati de posibilitatea de a ataca hotãrârile Ministerului de Interne pe calea contenciosului administrativ, prevãzutã la art. 48 din Constituţie, în care este obligatorie şi o procedura prealabilã. Totodatã autorul exceptiei apreciazã ca judecarea în regim de urgenta a contestaţiilor, fãrã citarea Oficiului Naţional pentru Refugiati, precum şi posibilitatea declarãrii recursului într-un termen de numai 5 zile de la pronunţarea hotãrârii nu asigura contestatarului posibilitatea de a-şi pregati în mod temeinic apãrarea. În felul acesta exerciţiul unor drepturi este restrâns prin dispoziţiile legale criticate, fãrã sa fie întrunite condiţiile prevãzute la art. 49 alin. (1) din Constituţie.
Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata, întrucât dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul exceptiei. Procedura prealabilã exista şi în cadrul soluţionãrii cererii de acordare a statutului de refugiat, procedura care se desfãşoarã în fata Oficiului Naţional pentru Refugiati, iar persoanele nemultumite de mãsurile luate sau de soluţiile adoptate au posibilitatea sa se adreseze justiţiei, în conformitate cu prevederile art. 21 din Constituţie, unde îşi pot exercita dreptul la apãrare fãrã nici o ingradire.
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 15 alin. (3), (5), (7) şi (8) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 nu este intemeiata, întrucât în cauza nu sunt aplicabile prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, care se referã la cetãţeni romani. Se considera ca nu sunt incalcate nici prevederile art. 48 sau 49 din Constituţie, deoarece "nu suntem în prezenta unor restrangeri ale drepturilor şi libertãţilor prevãzute de aceste articole, mai ales în condiţiile în care legea romana prevede drepturile refugiatilor şi ale persoanelor care au dobândit o forma de protecţie, precum liberul acces la instanţele de judecata, dreptul de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a li se asigura în mod gratuit un interpret pe intreaga durata a procedurii de acordare a statutului de refugiat, dreptul de a nu fi expulzat sau returnat".
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 15 alin. (3), (5), (7) şi (8) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 3 septembrie 2000, care prevãd:
"(3) Plângerea se soluţioneazã de cãtre judecãtoria în a carei raza teritorialã îşi are sediul Oficiul Naţional pentru Refugiati sau în a carei raza teritorialã îşi are resedinta contestatarul.
............................................................................
(5) Plângerea se înainteazã de îndatã instanţei competente, care o va soluţiona în termen de 30 de zile, cu participarea obligatorie a procurorului.
............................................................................
(7) Impotriva hotãrârii instanţei contestatarul sau procurorul poate declara recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, pentru cei prezenţi, sau de la comunicare, pentru cei lipsa.
(8) Recursul se judeca în termen de 30 de zile de la înregistrarea sa, hotãrârea pronunţatã în recurs fiind definitiva şi irevocabilã."
În susţinerea exceptiei de neconstituţionalitate sunt invocate urmãtoarele dispoziţii constituţionale:
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 48 alin. (1) şi (2): "(1) Persoana vãtãmatã într-un drept al sau de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este indreptatita sa obţinã recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei.
(2) Condiţiile şi limitele exercitãrii acestui drept se stabilesc prin lege organicã.";
- Art. 49 alin. (1): "Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav."
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiatã. Prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, care reglementeazã egalitatea cetãţenilor în fata legii şi a autoritãţilor publice, nu sunt aplicabile în cauza, întrucât acest text constituţional are în vedere numai cetãţenii romani, iar nu şi strãinii sau apatrizii. Cetãţenii strãini şi apatrizii cad sub incidenta reglementãrii generale a art. 18 din Constituţie, potrivit cãreia:
"(1) Cetãţenii strãini şi apatrizii care locuiesc în România se bucura de protecţia generalã a persoanelor şi a averilor, garantatã de Constituţie şi de alte legi.
(2) Dreptul de azil se acorda şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte."
Procedura acordãrii statutului de refugiat în România a fost reglementatã în mod similar şi prin <>art. 13 din Legea nr. 15/1996 , abrogatã prin <>Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 . Constituţionalitatea acelor dispoziţii legale a fost examinata de Curtea Constituţionalã. Astfel, prin Decizia nr. 49 din 10 martie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 23 aprilie 1998, Curtea a statuat ca "Nu se poate retine însã ca dispoziţia legalã atacatã are un caracter discriminatoriu, întrucât nu distinge între diferite categorii de titulari ai cererilor pentru acordarea statutului de refugiat. Procedura pentru acordarea acestui statut reprezintã o situaţie juridicã specifica, ce nu se poate confunda cu procedura legalã pentru soluţionarea altor categorii de cereri, iar legiuitorul, în temeiul art. 125 alin. (3) din Constituţie, poate institui, în considerarea acestei situaţii, o procedura aparte". Referitor la judecarea contestaţiei fãrã citarea comisiei care a soluţionat cererea în prima faza, s-a reţinut ca dreptul la apãrare ar fi fost lezat doar "dacã instanta nu ar putea cere comisiei orice fel de proba sau lãmurire pe care o considera necesarã, ceea ce nu depinde de faptul ca acea comisie este sau nu parte în proces". În acelaşi sens s-a pronunţat Curtea Constituţionalã şi prin Decizia nr. 147 din 7 octombrie 1999, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 10 decembrie 1999.
Întrucât nu au intervenit elemente noi care sa justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii, cele statuate prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 49/1998 şi nr. 147/1999 îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauza.
Curtea constata ca este neîntemeiatã şi susţinerea potrivit cãreia prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 48 din Constituţie. În cadrul procedurii de soluţionare a cererilor de acordare a statutului de refugiat în România legea prevede în mod expres dreptul strainului de a se adresa justiţiei în cazul în care acesta s-ar considera vãtãmat într-un drept al sau prin hotãrârea de respingere a cererii, pentru apãrarea drepturilor şi intereselor sale. În felul acesta nu mai este necesarã recurgerea la procedura contenciosului administrativ. Astfel art. 15 alin. (1) din ordonanta prevede ca "Impotriva hotãrârii prevãzute la art. 14 alin. (3) se poate face plângere în termen de 10 zile de la data primirii dovezii de comunicare sau a documentului prin care se constata ca solicitantul nu se mai afla la ultima resedinta declarata".
În sfârşit, Curtea constata ca sunt neintemeiate şi susţinerile privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor <>art. 15 alin. (3), (5), (7) şi (8) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 , care reglementeazã procedura de soluţionare a plângerii impotriva hotãrârii Oficiului Naţional pentru Refugiati, adresatã instanţelor de judecata, prin raportare la art. 49 din Constituţie, întrucât aceste texte legale nu conţin restrangeri speciale ale exerciţiului unor drepturi pentru strãinii care urmeazã procedura de acordare a unei forme de protecţie din partea statului roman.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 12, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 15 alin. (3), (5), (7) şi (8) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiatilor în România, excepţie ridicatã de Haider Abdul Rakib Abdul Rahman Abdullah Al-Abadi în Dosarul nr. 9.079/2001 al Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 1 noiembrie 2001.
PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. COSTICA BULAI
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
