Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 293 din 8 iulie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 193 alin. 2 din Codul penal si ale art. 23 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 562 din 5 august 2003
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Nicoleta Grigorescu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 193 alin. 2 din Codul penal şi ale <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, excepţie ridicatã de Marin Frunza în Dosarul nr. 12.829/2002 al Judecãtoriei Galaţi.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, fata de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Partea Laurentiu Frunza a depus la dosar o cerere scrisã prin care solicita un nou termen de judecata în vederea angajãrii unui apãrãtor.
Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii formulate.
Curtea, în temeiul <>art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, şi al art. 156 din Codul de procedura civilã, dispune respingerea cererii de amânare a judecãrii cauzei.
Cauza se afla în stare de judecata.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 4 februarie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 12.829/2002, Judecãtoria Galaţi a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 193 alin. 2 din Codul penal şi ale <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, excepţie ridicatã de Marin Frunza, parte vãtãmatã în dosarul menţionat.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca textul prevãzut de art. 193 alin. 2 din Codul penal, conform cãruia acţiunea penalã nu poate fi pusã în mişcare şi din oficiu de cãtre organele abilitate ale statului, aduce atingere principiilor statului de drept, universalitatii, egalitãţii, liberului acces la justiţie şi dreptului la apãrare.
Referitor la critica adusã dispoziţiilor <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, autorul exceptiei a susţinut ca acestea incalca competenta Curţii Constituţionale şi principiul egalitãţii în drepturi, întrucât, pentru aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, instanţele de judecata se pronunţa diferit cu privire la sesizarea Curţii Constituţionale.
Judecãtoria Galaţi a apreciat ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât prin modul de sesizare a instanţei de judecata la plângerea prealabilã legiuitorul a lãsat la aprecierea persoanei vãtãmate dacã sesizeazã sau nu organele competente, cu sãvârşirea unei infracţiuni, în anumite cazuri, reduse la numãr, datoritã gradului de pericol social redus ori datoritã anumitor relaţii preexistente între fãptuitor şi partea vãtãmatã.
Astfel, orice persoana asupra cãreia a fost sãvârşitã infracţiunea prevãzutã de art. 193 din Codul penal se poate adresa instanţei de judecata pentru tragerea la rãspundere a fãptuitorului, nefiind îngrãditã ori discriminata în vreun fel de dispoziţiile art. 193 alin. 2 din Codul penal.
Referitor la neconstituţionalitatea dispoziţiilor <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, instanta de judecata considera, de asemenea, ca susţinerea autoarei exceptiei este neîntemeiatã, deoarece aceste prevederi nu lasa la aprecierea instanţei posibilitatea de a sesiza sau nu Curtea Constituţionalã cu o excepţie ridicatã în fata sa, ci doar îi conferã posibilitatea de a constata dacã cererea uneia dintre pãrţi sau a procurorului de ridicare a unei asemenea excepţii este admisibilã sau inadmisibila.
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât prin dispoziţiile art. 193 alin. 2 din Codul penal nu se creeazã nici un fel de privilegii sau discriminãri în raport cu criteriile enumerate în art. 4 alin. (2) din Constituţie.
Pe de alta parte, legiuitorul are competenta exclusiva de a stabili regulile de desfãşurare a procesului în fata instanţelor judecãtoreşti, soluţie ce rezulta din dispoziţiile art. 125 alin. (3) şi ale art. 128 din Constituţie, care statueazã ca procedura de judecata şi competenta sunt stabilite de lege şi ca impotriva hotãrârilor judecãtoreşti pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii.
Referitor la dispoziţiile <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, acestea, de asemenea, nu contravin Legii fundamentale, legiuitorul având competenta exclusiva de a stabili regulile de desfãşurare a procesului în fata instanţelor judecãtoreşti, conform art. 125 alin. (3) şi art. 128 din Constituţie.
Avocatul Poporului considera ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata, deoarece reglementarea specialã prevãzutã pentru plângerea prealabilã, în cazul infracţiunii de "ameninţare", nu creeazã nici o discriminare în raport cu cazurile în care punerea în mişcare a acţiunii penale are loc din oficiu, situaţiile în care opereazã cele doua sisteme de procedura fiind diferite şi justificând, în consecinta, reglementãri diferite.
În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, acestea sunt norme de procedura care nu fac posibila respingerea sau admiterea exceptiei de neconstituţionalitate de cãtre instanta de judecata, deoarece aceasta nu se pronunţa asupra problemei de constitutionalitate, ci se pronunţa doar, în situaţiile date, asupra oportunitãţii sesizãrii Curţii Constituţionale.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 193 alin. 2 din Codul penal şi ale <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, al cãror conţinut este urmãtorul:
- Art. 193 alin. 2 din Codul penal: "Acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate.";
- <>Art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã: "(1) Curtea Constituţionalã decide asupra excepţiilor ridicate în fata instanţelor judecãtoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei.
(2) Excepţia poate fi ridicatã la cererea uneia dintre pãrţi sau, din oficiu, de cãtre instanta de judecata.
(3) Nu pot face obiectul exceptiei prevederile legale a cãror neconstituţionalitate a fost stabilitã potrivit art. 145 alin. (1) din Constituţie sau prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioarã a Curţii Constituţionale.
(4) Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de cãtre instanta în fata cãreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale pãrţilor, opinia instanţei asupra exceptiei, şi va fi însoţitã de dovezile depuse de pãrţi. Dacã excepţia a fost ridicatã din oficiu, încheierea trebuie motivatã, cuprinzând şi susţinerile pãrţilor, precum şi dovezile necesare.
(5) Pe perioada soluţionãrii exceptiei de neconstituţionalitate judecarea cauzei se suspenda.
(6) Dacã excepţia este inadmisibila, fiind contrarã prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanta o respinge printr-o încheiere motivatã, fãrã a mai sesiza Curtea Constituţionalã."
Autorul exceptiei de neconstituţionalitate susţine ca prevederile legale menţionate incalca dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 4, 11, 15, 16, 20, 21, 24, 51 şi ale art. 144 lit. c) din Constituţia României, al cãror conţinut este urmãtorul:
- Art. 1. alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertãţile cetãţenilor, libera dezvoltare a personalitãţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintã valori supreme şi sunt garantate.";
- Art. 4: "(1) Statul are ca fundament unitatea poporului roman.
(2) România este patria comuna şi indivizibilã a tuturor cetãţenilor sãi, fãrã deosebire de rasa, de naţionalitate, de origine etnicã, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţa politica, de avere sau de origine socialã.";
- Art. 11: "(1) Statul roman se obliga sa îndeplineascã întocmai şi cu buna-credinţa obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";
- Art. 15: "(1) Cetãţenii beneficiazã de drepturile şi de libertãţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevãzute de acestea.
(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile.";
- Art. 16: "(1) Cetãţenii sunt egali în fata legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Funcţiile şi demnitãţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au numai cetãţenia romana şi domiciliul în ţara.";
- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacã exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale.";
- Art. 21: "(1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.";
- Art. 24: "(1) Dreptul la apãrare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";
- Art. 51: "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie."
- Art. 144 lit. c): "Curtea Constituţionalã are urmãtoarele atribuţii: [...]
c) hotãrãşte asupra excepţiilor ridicate în fata instanţelor judecãtoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor;"
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca infracţiunea de ameninţare prevãzutã de art. 193 din Codul penal face parte din cadrul infracţiunilor pentru care acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate, iar aceasta se adreseazã direct instanţei de judecata, potrivit art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedura penalã, în condiţiile stabilite de text.
Procesul penal distribuit în doua faze procedurale - faza de urmãrire penalã şi faza de judecata - nu implica garanţii suplimentare în situaţia când sunt parcurse ambele faze, fata de situaţia în care este parcursã numai una dintre acestea. În fiecare dintre cele doua faze învinuitului sau inculpatului îi sunt recunoscute aceleaşi drepturi şi garanţii, între care dreptul la apãrare şi toate garanţiile de independenta şi impartialitate a organelor judiciare, precum şi obligaţia acestora de a soluţiona cauza pe baza legii şi a probelor administrate.
Legiuitorul, în virtutea dispoziţiilor constituţionale prevãzute de art. 125 alin. (3), potrivit cãrora "Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege", are deplina libertate de a reglementa distinct, datoritã gradului de pericol social scãzut, anumite categorii de infracţiuni, fata de celelalte infracţiuni pentru care opereazã principiul oficialitatii prevãzut de art. 2 alin. 2 din Codul de procedura penalã.
Asadar, faptul ca în cazul infracţiunilor prevãzute în art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedura penalã - între care şi infracţiunea de ameninţare prevãzutã de art. 193 din Codul penal - punerea în mişcare a acţiunii penale are loc numai la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate, direct în fata instanţei de judecata, nu este de natura sa ducã la concluzia ca inculpatii din aceste cauze au mai putine drepturi sau mai putine garanţii procesuale decât cei impotriva cãrora acţiunea penalã s-a pus în mişcare din oficiu de cãtre procuror.
În aceste condiţii diferenţa de reglementare a modului de punere în mişcare a acţiunii penale nu contravine principiului egalitãţii cetãţenilor în fata legii şi nici dreptului la apãrare ori altui drept prevãzut de Constituţie.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea constata ca aceasta este inadmisibila.
Potrivit dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 144 lit. c), Curtea Constituţionalã "hotãrãşte asupra excepţiilor ridicate în fata instanţelor judecãtoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor". În aplicarea acestor dispoziţii <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, prevede: "Curtea Constituţionalã decide asupra excepţiilor ridicate în fata instanţelor judecãtoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei." Rezulta ca în cadrul controlului constituţionalitãţii legilor, prevãzut de dispoziţiile art. 144 lit. c) din Constituţie, sesizarea instanţei de contencios constituţional în vederea declansarii controlului poate fi facuta numai pe calea ridicãrii exceptiei de neconstituţionalitate în fata instanţei judecãtoreşti, cu condiţia ca soluţionarea cauzei sa depindã de legea sau ordonanta ori dispoziţia dintr-o lege sau dintr-o ordonanta criticata ca neconstitutionala.
Curtea constata ca textul invocat nu este determinant în judecarea şi soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei de judecata. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, este asadar inadmisibila, cu atât mai mult cu cat în cauza instanta de judecata nu a respins cererea autorului exceptiei, de sesizare a Curţii Constituţionale, ci a sesizat instanta de contencios constituţional în vederea soluţionãrii cererii.
Curtea Constituţionalã constata, în sensul celor arãtate, ca prin Decizia nr. 316 din 19 noiembrie 2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 12 decembrie 2002, Curtea Constituţionalã, în considerarea aceloraşi ratiuni, a respins ca fiind inadmisibila excepţia de neconstituţionalitate care a avut drept obiect prevederile <>art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c), al art. 145 alin. (2), art. 1 alin. (3), art. 4, 11, 15, 16, 20, 21, 24 şi al art. 51 din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi al <>art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 193 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicatã de Marin Frunza în Dosarul nr. 12.829/2002 al Judecãtoriei Galaţi.
2. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 8 iulie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
