Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 293 din 28 aprilie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 110 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 436 din 18 iunie 2015
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 110 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, excepţie ridicată de Flavius Hudişteanu, Ioan Ţieran, Ovidiu-Constantin Tinca, Ion-Nilă Tinca, Nicolae-Sabin Catrinescu şi Gheorghe-Nicolae Tinca în Dosarul nr. 128/338/2014 al Judecătoriei Zărneşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 993 D/2014.
2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, procedura de citare fiind legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textul criticat reprezintă opţiunea legiuitorului, care, în limitele atribuţiilor sale constituţionale, a apreciat că, în cazul infracţiunii prevăzute la art. 110 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, acţiunea penală trebuie pusă în mişcare din oficiu, şi nu la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
4. Prin Încheierea din 14 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 128/338/2014, Judecătoria Zărneşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 110 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, excepţie ridicată de Flavius Hudişteanu, Ioan Ţieran, Ovidiu-Constantin Tinca, Ion-Nilă Tinca, Nicolae-Sabin Catrinescu şi Gheorghe-Nicolae Tinca într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei inculpaţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt de arbori, prevăzută la art. 110 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. a) şi c) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic.
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că, potrivit art. 231 alin. (2) din Codul penal, în cazul infracţiunilor de furt, prevăzute la art. 228 din Codul penal, furt calificat, în variantele prevăzute la art. 229 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) din Codul penal şi furt în scop de folosinţă, prevăzută la art. 230 din Codul penal, împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, în timp ce dispoziţiile art. 110 din Legea nr. 46/2008 nu prevăd această posibilitate. Se observă că şi acestea din urmă reglementează tot o infracţiune de furt, având ca obiect arbori, astfel că persoanele care o săvârşesc se află în aceeaşi situaţie juridică cu cele care comit infracţiunile prevăzute la art. 228, art. 229 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi art. 230 din Codul penal. Se susţine, prin urmare, că textul criticat este discriminatoriu, în măsura în care acesta este interpretat în sensul că, în cazul infracţiunii pe care o reglementează, nu poate interveni împăcarea părţilor, ca o cauză de înlăturare a răspunderii penale. Se arată, totodată, că, pentru aceleaşi motive, prevederile art. 110 din Legea nr. 46/2008 contravin dispoziţiilor art. 23 alin. (11), art. 53 şi art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală, precum şi prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţie.
6. Judecătoria Zărneşti opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi arată că textul criticat nu contravine normelor constituţionale invocate de autorii excepţiei.
7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
8. Guvernul susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că, în funcţie de importanţa valorii sociale ocrotite prin norma penală, legiuitorul poate stabili ca pentru anumite infracţiuni sau pentru anumite variante ale aceleiaşi infracţiuni răspunderea penală să nu poată fi înlăturată prin împăcarea părţilor. Această diferenţă de reglementare nu are însă caracter discriminatoriu, întrucât are în vedere un criteriu obiectiv, şi anume importanţa valorii sociale ocrotite prin norma de incriminare, valoare ce se concretizează, în cazul infracţiunilor ce au obiect material, în acest obiect. Se arată, pe de altă parte, că prevederile art. 110 din Legea nr. 46/2008 se aplică în mod egal tuturor persoanelor care săvârşesc infracţiunea pe care acestea o reglementează. Se susţine, de asemenea, că textul criticat nu contravine nici dispoziţiilor constituţionale ce reglementează prezumţia de nevinovăţie, dreptul la un proces echitabil şi unicitatea, egalitatea şi imparţialitatea justiţiei, întrucât art. 110 din Legea nr. 46/2008 nu vizează aspecte procesuale şi, prin urmare, nu are incidenţă asupra acestor drepturi.
9. Avocatul Poporului susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se observă că autorii excepţiei deduc neconstituţionalitatea textului criticat din compararea acestuia cu dispoziţiile Codului penal şi că aceştia aduc în discuţie probleme ce ţin, mai degrabă, de interpretarea prevederilor art. 110 din Legea nr. 46/2008; or, astfel de aspecte nu pot constitui temei de neconstituţionalitate. Se face trimitere, în acest sens, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 99 din 4 februarie 2010. Distinct de cele arătate, se apreciază că textul criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate de autorii excepţiei.
10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 110 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 27 martie 2008, care au următorul cuprins: "(1) Furtul de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale ori de arbori, puieţi sau lăstari care au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecţie, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire şi din vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional, precum şi al oricăror altor produse specifice ale fondului forestier naţional constituie infracţiune şi se pedepseşte după cum urmează:
a) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea materialului lemnos sustras este de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior;
b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a materialului lemnos depăşeşte valoarea prevăzută la lit. a);
c) cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă valoarea materialului lemnos sustras este de cel puţin 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior;
d) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea materialului lemnos sustras depăşeşte de 50 de ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.
(2) Limitele speciale ale pedepselor prevăzute la alin. (1) se majorează cu jumătate în cazul în care faptele au fost săvârşite în următoarele împrejurări:
a) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică ori paralizantă;
b) în timpul nopţii;
c) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional;
d) de personal silvic."
13. Se susţine că textele criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 23 alin. (11) referitor la prezumţia de nevinovăţie, art. 53 cu privire la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiţiei, precum şi dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil.
14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că obiectul material al infracţiunii de furt reglementate la art. 110 din Legea nr. 46/2008 este format din arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale ori de arbori; puieţi sau lăstari care au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecţie, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire şi din vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional, precum şi orice alte produse specifice ale fondului forestier naţional. Prin urmare, acesta cuprinde elemente ale fondului forestier naţional.
15. Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 46/2008, fondul forestier naţional este, după caz, proprietate publică sau privată şi constituie bun de interes naţional, iar, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 46/2008, fondul forestier naţional este compus din: păduri; terenuri în curs de regenerare şi plantaţiile înfiinţate în scopuri forestiere; terenuri destinate împăduririi: terenuri degradate şi terenuri neîmpădurite, stabilite în condiţiile legii a fi împădurite; terenuri care servesc nevoilor de cultură: pepiniere, solare, plantaje şi culturi de plante-mamă; terenuri care servesc nevoilor de producţie silvică: culturile de răchită, pomi de Crăciun, arbori şi arbuşti ornamentali şi fructiferi; terenuri care servesc nevoilor de administraţie silvică: terenuri destinate asigurării hranei vânatului şi producerii de furaje, terenuri date în folosinţă temporară personalului silvic; terenuri ocupate de construcţii şi curţile aferente acestora: sedii administrative, cabane, fazanerii, păstrăvării, crescătorii de animale de interes vânătoresc, drumuri şi căi forestiere de transport, spaţii industriale, alte dotări tehnice specifice sectorului forestier; iazuri, albii ale pâraielor, precum şi terenurile neproductive incluse în amenajamentele silvice; perdele forestiere de protecţie; jnepenişuri; păşuni împădurite cu consistenţa mai mare sau egală cu 0,4, calculată numai pentru suprafaţa ocupată efectiv de vegetaţia forestieră.
16. Regimul juridic al dreptului de proprietate ce are ca obiect componentele fondului forestier naţional este prevăzut la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 46/2008, conform căruia fondul forestier naţional poate fi: fond forestier proprietate publică a statului; fond forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale; fond forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice; şi fond forestier proprietate privată a unităţilor administrativ-teritoriale. Conform alin. (2) al art. 7 din Legea nr. 46/2008, fondul forestier proprietate privată a unităţilor administrativ-teritoriale cuprinde păşunile împădurite, incluse în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, care, prin efectul aceleiaşi legi, sunt incluse în fondul forestier naţional.
17. Pe de altă parte, Curtea constată că, potrivit art. 159 alin. (1) din Codul penal, împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres. Conform art. 231 alin. (2) din Codul penal, împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, în cazul infracţiunilor de furt, prevăzută la art. 228 din Codul penal, furt calificat, în variantele prevăzute la art. 229 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) şi c) din Codul penal şi furt în scop de folosinţă, prevăzută la art. 230 din Codul penal în vigoare. Acest aspect a constituit un element de noutate în raport cu dispoziţiile Codului penal din 1969, care prevedea, la art. 132 alin. (1) şi (3), împăcarea părţilor ca modalitate de înlăturare a răspunderii penale doar pentru infracţiunile în privinţa cărora acţiunea penală era pusă în mişcare la plângerea penală a persoanei vătămate. Conform acestor din urmă dispoziţii legale, coroborate cu cele ale art. 208-210 din Codul penal din 1969, singurele infracţiuni de furt pentru care putea interveni împăcarea părţilor erau cele prevăzute la art. 210 din acelaşi cod, respectiv furtul săvârşit între soţi ori între rude apropiate sau de către un minor în paguba tutorelui său ori de către cel care locuieşte împreună cu persoana vătămată sau este găzduit de aceasta.
18. Prin urmare, Curtea reţine că, în actuala reglementare, în cazul tuturor infracţiunilor de furt, împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, cu excepţia celor prevăzute la art. 229 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) din Codul penal, respectiv: furtul săvârşit asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural [art. 229 alin. (2) lit. a) din Codul penal] şi furtul privind următoarele categorii de bunuri: ţiţei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă; componente ale sistemelor de irigaţii; componente ale reţelelor electrice; un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau alte situaţii de urgenţă publică; un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenţie la incendiu, la accidente de cale ferată, rutiere, navale sau aeriene ori în caz de dezastru; instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian şi componente ale acestora, precum şi componente ale mijloacelor de transport aferente; bunuri prin însuşirea cărora se pune în pericol siguranţa traficului şi a persoanelor pe drumurile publice; cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicaţii, precum şi componente de comunicaţii [art. 229 alin. (3) din Codul penal].
19. Astfel, Curtea reţine că regula generală în privinţa împăcării este cea prevăzută la art. 159 alin. (1) din Codul penal, cuprinsă în Partea generală a acestui cod, potrivit căreia, în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, împăcarea părţilor poate interveni numai dacă aceasta este prevăzută în mod expres de lege. În cazul infracţiunii reglementate la art. 110 din Legea nr. 46/2008, Curtea constată că, prin art. 202 pct. 4 din Legea nr. 187/2012 privind Codul penal, legiuitorul a modificat această infracţiune în sensul precizării obiectului său material şi al reducerii pedepselor pentru variantele infracţionale incriminate, fără să prevadă, în mod expres, în cazul acesteia posibilitatea împăcării părţilor în vederea înlăturării răspunderii penale.
20. În acest sens, Curtea reţine că, în limita atribuţiilor sale constituţionale prevăzute la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, dar şi potrivit politicii penale a statului, legiuitorul poate decide, în considerarea importanţei valorilor sociale ocrotite prin normele penale adoptate şi a raporturilor sociale ce se nasc în urma acestor incriminări, pentru care dintre infracţiunile în cazul cărora acţiunea penală este pusă în mişcare din oficiu este posibilă înlăturarea răspunderii penale prin împăcarea părţilor şi pentru care dintre aceste infracţiuni împăcarea părţilor nu este posibilă.
21. Referitor la pretinsa încălcare prin textul criticat a prevederilor art. 16 din Constituţie, Curtea nu poate reţine existenţa unei discriminări între persoanele care săvârşesc infracţiunea de furt şi care beneficiază de posibilitatea împăcării, ca modalitate de înlăturare a răspunderii penale, şi persoanele care săvârşesc infracţiunea de furt de arbori, prevăzută la art. 110 din Legea nr. 46/2008, întrucât acestea se află în situaţii diferite, iar tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor în privinţa acestora are la bază criteriul obiectiv al importanţei valorii sociale ocrotite prin norma de incriminare, fondul forestier naţional constituind bun de interes naţional.
22. Pentru aceleaşi motive şi având în vedere că textul criticat nu reglementează aspecte procesuale, Curtea constată că prevederile art. 110 din Legea nr. 46/2008 nu încalcă prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul la un proces echitabil al autorilor infracţiunii reglementate prin textul criticat.
23. Având în vedere argumentele expuse anterior, Curtea reţine că dispoziţiile art. 53 nu au incidenţă în cauză, textul criticat neîncălcând niciunul dintre drepturile fundamentale invocate de autorii excepţiei.
24. Curtea constată, totodată, că prevederile constituţionale ale art. 124 alin. (2) nu au incidenţă în cauză, întrucât acestea prevăd cu privire la unicitatea şi imparţialitatea justiţiei.
25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Flavius Hudişteanu, Ioan Ţieran, Ovidiu-Constantin Tinca, Ion-Nilă Tinca, Nicolae-Sabin Catrinescu şi Gheorhe-Nicolae Tinca în Dosarul nr. 128/338/2014 al Judecătoriei Zărneşti şi constată că prevederile art. 110 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Zărneşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 28 aprilie 2015.
PREŞEDINTE,
DANIEL MARIUS MORAR
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
