Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 291 din 1 iulie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor articolului unic din Legea nr. 428/2002 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 181/2001 privind modificarea si completarea Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situatiei unor societati comerciale
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 753 din 18 august 2004
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Aurelia Popa - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent şef
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic din <>Legea nr. 428/2002 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 181/2001 privind modificarea şi completarea <>Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situaţiei unor societãţi comerciale, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Procomtrans" - S.R.L. din Craiova în Dosarul nr. 4.009/COM/2003 al Tribunalului Dolj - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din 17 iunie 2004 şi au fost consemnate în încheierea de la acea datã, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea la data de 24 iunie 2004 şi apoi la 1 iulie 2004.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 31 octombrie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 4.009/COM/2003, Tribunalul Dolj - Secţia comercialã şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic din <>Legea nr. 428/2002 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 181/2001 privind modificarea şi completarea <>Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situaţiei unor societãţi comerciale. Excepţia a fost ridicatã de Societatea Comercialã "Procomtrans" - S.R.L. din Craiova într-o cauzã al cãrei obiect este cererea de constatare a nulitãţii absolute a radierii societãţii din Oficiul Registrului Comerţului, formulatã de Direcţia Generalã a Finanţelor Publice - Dolj.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile legale criticate contravin principiului constituţional al neretroactivitãţii legii. În acest sens aratã cã, în virtutea prevederilor <>art. 5 din Legea nr. 314/2001 , radierea societãţilor comerciale care nu au majorat capitalul social în termenul legal a operat începând cu data de 2 aprilie 2002. <>Legea nr. 428/2002 , ulterioarã acestei date, prevede însã cã "radierea este nulã de drept în toate cazurile privitoare la societãţile comerciale cu datorii faţã de bugetul de stat, bugetul asigurãrilor sociale de stat, la datoria publicã internã, precum şi faţã de alţi creditori cu care au litigii, aflate pe rolul instanţelor".
Instanţa de judecatã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Astfel, în opinia sa, "articolul unic reprezintã alineatul 4 la articolul 5 al <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 181/2001 şi nu o dispoziţie de sine stãtãtoare, astfel cã nu se poate afirma cã s-ar fi încãlcat principiul neretroactivitãţii legii".
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã. Motivând aceastã opinie, aratã, pe de o parte, cã textul de lege criticat nu cuprinde dispoziţii cu caracter retroactiv, iar, pe de altã parte, criticile de constituţionalitate se referã la aspecte ce privesc aplicarea, şi nu neconstituţionalitatea acestora.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile articolului unic din <>Legea nr. 428/2002 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 181/2001 privind modificarea şi completarea <>Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situaţiei unor societãţi comerciale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 497 din 10 iulie 2002, dispoziţii care au urmãtoarea redactare:
"Articol unic. - Se aprobã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 181 din 20 decembrie 2001 privind modificarea şi completarea <>Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situaţiei unor societãţi comerciale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 28 decembrie 2001, cu urmãtoarea completare:
- La articolul unic punctul 2, la articolul 5, dupã alineatul (3) se introduce alineatul (4) cu urmãtorul cuprins:
«(4) Radierea este nulã de drept în toate cazurile privitoare la societãţile comerciale cu datorii faţã de bugetul de stat, bugetul asigurãrilor sociale de stat, la datoria publicã internã, precum şi faţã de alţi creditori cu care au litigii, aflate pe rolul instanţelor judecãtoreşti.»"
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor texte de lege, autorul excepţiei invocã încãlcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, care, în urma revizuirii, are urmãtorul cuprins: "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã autorul acesteia criticã dispoziţiile articolului unic din <>Legea nr. 428/2002 în raport cu principiul constituţional al neretroactivitãţii legii, sens în care aratã cã aceste dispoziţii legale sunt ulterioare mãsurii radierii prevãzute de <>art. 5 din Legea nr. 314/2001 .
Analizând textul de lege criticat, Curtea apreciazã cã trebuie sã se distingã între faptul cã acesta nu conţine în sine nici o dispoziţie cu caracter retroactiv şi nu face nici o precizare cu privire la aplicarea sa în timp şi efectele nulitãţii pe care legea o constatã. Utilizarea instituţiei nulitãţii intervine numai pentru sancţionarea încãlcãrii unor condiţii legale imperative la încheierea actului juridic şi opereazã retroactiv.
În ceea ce priveşte determinarea situaţiilor juridice care rãmân supuse vechii reglementãri, precum şi a celor care vor fi guvernate de noua reglementare, Curtea constatã cã aceasta nu constituie o problemã de constituţionalitate, ci de aplicare a legii în timp, de competenţa exclusivã a instanţelor judecãtoreşti.
De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat constant cã o lege nu este retroactivã atunci când modificã pentru viitor o stare de drept nãscutã anterior şi nici atunci când suprimã producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru cã în aceste cazuri legea nouã nu face altceva decât sã refuze supravieţuirea legii vechi şi sã reglementeze modul de acţiune în timpul urmãtor intrãrii ei în vigoare, adicã în domeniul ei propriu de aplicare.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d), art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, cu majoritate de voturi,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic din <>Legea nr. 428/2002 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 181/2001 privind modificarea şi completarea <>Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situaţiei unor societãţi comerciale, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Procomtrans" - S.R.L. din Craiova în Dosarul nr. 4.009/COM/2003 al Tribunalului Dolj - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 1 iulie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent şef,
Doina Suliman
*
OPINIE SEPARATĂ
Contrar punctului de vedere al majoritãţii membrilor Curţii, consider cã textul de lege dedus controlului de constituţionalitate - şi anume articolul unic din <>Legea nr. 428/2002 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 181/2001 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 314/2001 pentru reglementarea situaţiei unor societãţi comerciale, devenit <>art. 5 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 181/2001 - are caracter retroactiv şi, prin aceasta, contravine prevederilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentalã.
Potrivit reglementãrii iniţiale, instituite prin <>Legea nr. 314 din 18 iunie 2001 , toate societãţile comerciale care nu şi-au majorat capitalul social, în termenul acolo prevãzut, sunt supuse procedurii de dizolvare şi lichidare, finalizate prin radierea din oficiu.
Din formula redacţionalã a textului criticat rezultã cã acesta urmeazã a-şi gãsi aplicare cu privire la radierile deja operate, aşadar pentru trecut, extinzându-şi domeniul temporal de incidenţã asupra unor situaţii juridice finalizate anterior intrãrii sale în vigoare, fãcând parte din categoria aşa numitelor facta praeterita.
Intenţia legiuitorului de a acţiona asupra trecutului rezultã, a fortiori, din utilizarea instituţiei nulitãţii, care, prin definiţie, intervine pentru încãlcarea unor condiţii legale imperative ale încheierii actului juridic şi opereazã retroactiv, lipsind de eficienţã respectivul act, chiar de la data încheierii sale, ca şi cum nu ar fi fost încheiat niciodatã.
Or, în mãsura în care o atare condiţie - şi anume ca societatea comercialã sã nu aibã datorii - nu fusese prevãzutã de legislaţia în vigoare la data radierii, instituirea sa post factum, printr-o normã ulterioarã, constituie o evidentã încãlcare a principiului tempus regit actum, confirmând caracterul retroactiv şi, prin aceasta, neconstituţional al reglementãrii în cauzã.
De altfel, intenţia legiuitorului de a conferi eficienţã retroactivã respectivei reglementãri rezultã şi din finalitatea urmãritã. În condiţiile în care, prin efectul radierii, societatea comercialã debitoare îşi înceteazã existenţa ca subiect de drept, eventualii creditori pierd posibilitatea de a-şi valorifica creanţele faţã de aceasta, radierea operând, astfel, ca o veritabilã purgã, cu consecinţe prejudiciabile ireversibile în ceea ce-i priveşte. Aşa fiind, prin reglementarea adoptatã, s-a intenţionat o repunere a pãrţilor în situaţia anterioarã, respectiv readucerea în fiinţã a societãţii comerciale debitoare, care, redobândind, cu caracter retroactiv, prin efectul nulitãţii radierii, calitatea de subiect de drept, poate fi urmãritã de creditorii sãi.
Chiar dacã, în sine, o asemenea raţiune, avutã în vedere de legiuitor la adoptarea reglementãrii criticate, nu poate fi convertitã, strict vorbind, într-un fine de neprimire a excepţiei de neconstituţionalitate, nu mai puţin, interesele sociale majore a cãror protecţie tinde sã o asigure au cântãrit mult în opţiunea Curţii şi, fãrã îndoialã, în considerarea lor, a fost adoptatã soluţia cu privire la care îmi exprim dezacordul.
Dincolo de argumentele enunţate, care converg în a demonstra caracterul retroactiv al reglementãrii legale deduse controlului, consider cã însãşi raţiunea avutã în vedere la adoptarea acesteia este susceptibilã de serioase rezerve.
În acest sens, se impune avut în vedere ca - potrivit reglementãrii iniţiale instituite prin <>Legea nr. 314/2001 - radierea din oficiu nu intervine automat şi uno ictu, ca urmare a nemajorãrii capitalului social în termenul definit de lege, ci reprezintã momentul final al unui proces constând în dizolvarea de drept şi lichidarea respectivei societãţi comerciale. Or, aşa fiind, urmeazã a-şi gãsi aplicare toate exigenţele legale instituite în materie, care, în esenţã, urmãresc sã asigure acoperirea pasivului din şi în limitele pasivului. Fãrã îndoialã, în mãsura în care nu existã elemente de activ sau acestea sunt insuficiente pentru acoperirea tuturor datoriilor, creditorii sau o parte dintre ei vor rãmâne nesatisfãcuţi. Este însã dificil de înţeles cum, într-o atare ipotezã, redobândirea calitãţii de subiect de drept, ca urmare a constatãrii nulitãţii absolute a radierii, de cãtre societatea comercialã debitoare, ar fi de naturã sã le permitã creditorilor sãi, nesatisfãcuţi în procesul de lichidare, sã-şi valorifice creanţele, dacã se are în vedere cã o asemenea societate, deşi, teoretic, a redevenit subiect de drept, nu poate sã desfãşoare o activitate lucrativã, aducãtoare de venit, aptã sã-i permitã majorarea activului, motiv pentru care gradul sãu de insolvabilitate va rãmâne, practic, acelaşi.
Unica ipotezã în care s-ar putea susţine cã reglementarea în cauzã îşi relevã utilitatea, în concordanţã cu finalitatea urmãritã, este doar aceea în care radierea a intervenit direct şi nemijlocit, ca urmare a constatãrii nemajorãrii capitalului social, fãrã sã fi fost precedatã de dizolvare şi lichidare, situaţie în care creditorii ar fi puşi în imposibilitatea de a-şi valorifica creanţele, ca urmare a încetãrii existenţei debitorului lor, ca subiect de drept, prin efectul <>legii. În condiţiile în care însã Legea nr. 314/2001 prevede, cu titlu imperativ, cã radierea din oficiu nu poate interveni decât dupã dizolvarea de drept şi lichidarea societãţii comerciale, o radiere intempestivã, fãrã respectarea acestei proceduri prealabile, este oricum lovitã de nulitate absolutã, care poate fi invocatã de orice persoanã interesatã şi, în primul rând, de creditorii astfel prejudiciaţi. Existenţa unei asemenea posibilitãţi, în virtutea principiilor generale care guverneazã materia dreptului civil, nu credem cã ar putea fi negatã, iar recunoaşterea ei demonstreazã inutilitatea reglementãrii legale criticate. Astfel spus, dacã ocrotirea intereselor creditorilor era asiguratã, în maniera arãtatã, prin reglementarea iniţialã, chiar într-o atare situaţie limitã, adoptarea reglementãrii legale deduse controlului apare ca superfluã.
Mai mult decât atât, în ceea ce priveşte valorificarea creanţelor statului, aceasta beneficiazã de o garanţie suplimentarã, prin aceea cã, potrivit <>art. 7 din Legea nr. 314/2001 , bunurilor imobile şi mobile din patrimoniul societãţilor comerciale, care nu au intrat în patrimoniul altor persoane pânã la data dizolvãrii de drept ori în cadrul procedurii lichidãrii, le sunt aplicabile, dupã data radierii, dispoziţiile art. 477 din codul civil, acestea devenind proprietatea statului ca bunuri fãrã stãpân. Aşa fiind, cu referire la aceste creanţe, a fortiori nu se vede utilitatea invalidãrii radierii unei societãţi comerciale, ca efect al nulitãţii.
Cele arãtate converg în a demonstra inutilitatea soluţiei legislative adoptate prin reglementarea dedusã controlului, dincolo şi independent de caracterul sãu neconstituţional, pe care l-am evidenţiat în cele ce precedã. Sunt raţiuni care mi-au impus şi oferã o suficientã justificare prezentei opinii separate la Decizia nr. 291 din 1 iulie 2004 a Curţii Constituţionale.
Judecãtor,
Şerban Viorel Stãnoiu
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
